Mentiunile obligatorii ale deciziei de sanctionare.

Mentiunile obligatorii  ale deciziei de sanctionare.

                   -Art. 268 alin.2 Codul muncii Pentru a fi  legala, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda  in  mod necesar  si obligatoriu  toate mentiunile prevazute de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, lipsa oricareia dintre ele  conducand la nulitatea absoluta a masurii dispuse.

                                                          
                                              (Decizia  890/29 aprilie 2010 a Curtii de Apel Ploiesti - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale)
Prin cererea inregistrata pe rolul tribunalului reclamantul D.R.I. a chemat in judecata pe parata SC R SRL solicitand anularea deciziei de desfacere a contractului sau de munca, reincadrarea in functia avuta anterior si obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de munca si pana la reintegrarea in munca.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca a fost concediat ca urmare a unui conflict avut cu seful de sectie T.C., dar ca nu el a initiat conflictul si ca incercand sa se apere si-a fracturat mana dreapta.
Se mai arata ca i s-a eliberat certificat medical pentru perioada 14.05.2009 - 30.05.2009 prelungit apoi pentru perioada 01.06.2009 - 30.06.2009, ca directorul firmei l-a anuntat ca dupa terminarea perioadei de concediu medical i se va desface contractul de munca si ca in data de 01.07.2009 cand s-a prezentat la serviciu a fost informat ca este in preaviz. De asemenea, mai arata ca directorul i-a spus ca nu are de ce sa se mai prezinte la serviciu pe perioada preavizului, ca i-au fost platite 13 zile pentru care a primit si bonuri de masa si ca i s-a desfacut contractul pentru absente nemotivate.
Reclamantul face precizarea ca in perioada lucrata nu a avut absente nemotivate, ca a fost premiat, ca directorul a incercat sa musamalizeze situatia, ca seful de sectie T.C. a mai agresat si o alta persoana, ca nu s-a intocmit ancheta administrativa si ca nu a fost anuntat ITM Dambovita despre evenimentul produs, fapt care a dus la sanctionarea contraventionala a firmei.
Au fost anexate cererii, in copie, decizia de desfacere a contractului de munca nr. 981/03.08.2009, copia rezolutiei ITM D. nr.275/21.08.2009 si certificatul medico-legal.
Prin intampinarea formulata parata a solicitat respingerea actiunii, aratand ca in ziua producerii incidentului reclamantul se afla la locul de fumat fara acordul sefului sau, ca T.C. l-a invitat pe reclamant sa se intoarca la locul de munca, moment in care reclamantul i-a adresat acestuia injurii.
Dupa plecarea sefului de schimb T.C., reclamantul a fost vazut vorbind la telefon si lovind cu pumnul in peretele halei. A doua zi acesta s-a prezentat cu mana in ghips si a amenintat ca il va da in judecata pe T.C. Intrucat angajatul a intrat in concediu medical, cercetarea disciplinara s-a efectuat dupa prezentarea lui la munca.
Parata arata ca reclamantul a refuzat sa semneze instiintarea de convocare, ca totusi s-a prezentat la desfasurarea cercetarii disciplinare fara a fi de acord sa semneze si sa raspunda la intrebari.
In urma audierilor s-a hotarat ca atitudinea reclamantului incalca normele interne ale societatii, comportamentul lui nefiind tolerat cu atat mai mult cu cat prin absenta sa a pus in pericol securitatea colegilor sai, motiv pentru care fapta sa a fost considerata o abatere disciplinara grava pentru care a fost sanctionat cu desfacerea disciplinara a contractului de munca in baza art.61 lit.a Codul muncii.
Parata a aratat ca prin comportamentul sau reclamantul a incalcat prevederile art.M pct.2, lit. a, b si 3.2 din CIM, ca a parasit locul de munca fara aprobarea sefului lasand utilajele nesupravegheate si a comis un act care a tulburat buna desfasurare a activitatii unitatii.
Decizia de desfacere a contractului de munca a fost emisa cu respectarea prevederilor legale, fiind intocmit referat de abatere disciplinara, angajatul a fost convocat in scris, a fost intrunita comisia de cercetare disciplinara, iar decizia nr. 980 a fost comunicata in termen legal, fiind parcursi toti pasii prevazuti de art. 267 si 268 Codul muncii.
Parata a fost sanctionata contraventional de ITM D pentru ca nu a raportat evenimentul produs si nu pentru ca nu a respectat prevederile legale privind concedierea reclamantului.
Au fost anexate copia contractului individual de munca, concediul medical, referatul sefului de departament, proces verbal intocmit cu ocazia desfasurarii cercetarii disciplinare, raport intocmit dupa desfasurarea cercetarii disciplinare, decizia nr. 980/03.08.2009, regulamentul de ordine interioara al unitatii, si CCM la nivel de unitate.
Prin raspunsul la intampinare reclamantul a  aratat ca sustinerile paratei sunt tendentioase, ca nu au existat martori la conflictul produs, ca societatea a dorit sa musamalizeze evenimentul si a facut presiuni asupra sa pentru a accepta desfacerea contractului de munca pe cale amiabila.
Reclamantul a mai aratat ca unele dintre actele depuse de parata nu au stampila societatii si nici numar de inregistrare, fiind lovite de nulitate si solicita depunerea la dosarul cauzei a statului de plata pentru perioada 01.07.2009 - 31.07.2009.
 A mai invederat ca ideea pe care incearca parata sa o induca privind faptul ca lipsa unui muncitor de la orice utilaj ar crea o catastrofa este o exagerare.
In dovedirea actiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, proba incuviintata de catre instanta. In cadrul acesteia a solicitat societatii sa fie depuse la dosar fisele de pontaj si statele de plata, care au fost atasate.
In aparare, parata a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri si testimoniala, probe incuviintate de instanta. Au fost audiati martorii: C.C. si T.C.
Pe baza probatoriilor administrate in cauza, prin sentinta civila nr.257 din data de 4 februarie 2010, tribunalul a respins contestatia formulata de reclamantul D.R.I., in contradictoriu cu parata SC R SRL si a obligat reclamantul la 2035 lei cheltuieli de judecata catre parata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
Reclamantul D.R.I. a fost concediat disciplinar, in temeiul dispozitiilor art. 61 lit. a Codul muncii de catre angajatorul societatea parata SC R SRL, conform deciziei de concediere nr. 980/03.08.2009 emisa de aceasta.
Temeiul concedierii disciplinare l-a constituit abaterea disciplinara savarsita de catre reclamant in data de 13 mai 2009, constand in refuzul respectarii ordinului superiorului sau de a se prezenta la locul de desfasurare a activitatii, adresarea de injurii acestuia, aspecte ce au rezultat din raportul intern aferent cercetarii disciplinare desfasurate in data de 28.07.2009, depus la dosar.
Mentiunile raportului s-au coroborat si cu declaratiile martorilor audiati la solicitarea paratei. Astfel, martorul  T.C., sef sectie confectii, a aratat ca reclamantul lucra in aceeasi sectie ca stivuitorist, avand probleme cu acesta deoarece nu isi indeplinea cu responsabilitate sarcinile de serviciu. Astfel, desi reclamantul trebuia sa lucreze in flux continuu, acesta parasea postul si se ducea sa fumeze sau sa vorbeasca la telefon. In cazul in care nu se desfasura fluxul continuu exista riscul de oprire a productie, de accidente, pierzandu-se timp de lucru. Acelasi lucru s-a petrecut si in luna mai sau iunie 2009, cand a fost chemat deoarece toate masinile erau blocate, iar reclamantul nu era in postul sau, ci fuma. L-a vazut pe reclamant ca vorbea nervos la telefon, iar a doua zi nu a mai venit la serviciu.
Martorul C.C. a aratat ca l-a vazut in aceeasi zi pe reclamant vorbind la telefon, gesticuland si lovind cu pumnul un stalp de metal, dupa care nu l-a mai vazut lucrand in fabrica.
Faptele reclamantului au avut ca rezultat incalcarea prevederilor contractului individual de munca, regulamentului de ordine interioara si contractului colectiv de munca la nivel de unitate referitoare la obligativitatea respectarii disciplinei muncii, astfel cum au fost mentionate in raportul intern din 28.07.2009.
Tribunalul a mai retinut ca pentru efectuarea cercetarii prealabile disciplinare, reclamantul a fost convocat in scris, insa a refuzat primirea, dupa cum rezulta din instiintarea cu numarul de inregistrare 3555/23.07.2008, a fost intocmit un proces verbal de cercetare prealabila si un raport intern, insa reclamantul nu s-a prezentat pentru a da explicatii si a formula aparari.
In drept, potrivit dispozitiilor art. 263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
In cauza,  prima instanta a constatat ca reclamantul a fost concediat disciplinar pentru fapta savarsita in data de 14.05.2009, intrucat a lipsit de la postul sau, creand riscul de oprire a productiei, de accidente, pierzandu-se timp de lucru, fiindu-i aplicata sanctiunea cea mai grava dintre cele mentionate in art. 264 Codul muncii.
Tribunalul nu a retinut sustinerea reclamantului ca ulterior venirii din concediu medical, respectiv in luna iulie 2009, societatea l-a anuntat ca se afla in preaviz, intrucat potrivit dispozitiilor art. 73 Codul  muncii, preavizul nu se acorda persoanelor concediate disciplinar. De altfel, potrivit pontajelor depuse de societate, reclamantul s-a prezentat la locul de munca, fiind chiar platit pentru activitatea desfasurata.
Prima instanta nu a retinut nici sustinerea reclamantului ca motivul pentru care a fost concediat disciplinar il constituie faptul a absentat nemotivat de la serviciu vreme de 10 zile, intrucat cercetarea disciplinara s-a efectuat pentru alte fapte, iar absentele au fost ulterioare efectuarii cercetarii disciplinare.
Intrucat reclamantul nu a inteles sa invoce motive de nulitate ale deciziei de concediere, limitandu-se numai la contestarea temeiniciei acesteia, tribunalul, vazand si ca situatia de fapt retinuta prin decizia de concediere, coroborata cu rapoartele disciplinare efectuate nu a fost combatuta,  a respins contestatia formulata ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea formulata de societatea parata de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, constatand ca prin respingerea actiunii, reclamantul se afla in culpa procesuala, potrivit dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecata de 2035 lei, reprezentand transport, conform facturilor de la dosar.
Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs reclamantul D.R.I., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie .
Recurentul a aratat, in esenta, ca prima instanta in mod gresit a apreciat ca decizia contestata este legala si temeinica intrucat din actele dosarului nu rezulta ca se face vinovat de abaterea retinuta in sarcina sa.
A mai precizat recurentul ca a invocat in fata primei instante aspecte care tin de nulitatea deciziei contestate si ca a inteles sa se inscrie si in fals cu privire la unele dintre inscrisurile depuse de catre intimata.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei si admiterea contestatiei asa cum a fost formulata, solicitand totodata si plata concediului de odihna aferent anului 2009.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca sentinta primei instante este legala si temeinica.
Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului, precum si in raport de  dispozitiile legale incidente in cauza si de dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila Curtea a constatat  ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente :
In conformitate cu dispozitiile art. 268 alin.2 Codul Muncii, decizia de desfacere a contractului individual de munca trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii absolute sase elemente, primele trei ( descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca incalcate si motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea disciplinara) lipsind din continutul acesteia.
Asadar, pentru a fi legala decizia, trebuie sa cuprinda in mod necesar si obligatoriu toate mentiunile din textul art. 268 alin.2 din Codul Muncii, lipsa uneia dintre ele ducand la nulitatea absoluta a masurii dispuse.
In cauza lipsesc mentiunile de la lit. a, b si c ale acestui text, sanctiunea nulitatii impunandu-se de drept.
In consecinta, prima conditie pentru valabilitatea unei decizii de concediere, ca act unilateral al angajatorului prin care se materializeaza sanctiunea disciplinara, este inserarea tuturor conditiilor cerute de lege, sub sanctiunea expresa a nulitatii absolute.
Numai dupa ce decizia a fost emisa corect se verifica celelalte aparari, referitoare la legalitatea propriu-zisa a concedierii, in speta desfacerea  disciplinara a contractului individual de munca.
Or, cum decizia analizata nu a fost intocmita cu respectarea dispozitiilor prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, prima instanta nici nu putea trece la pasul urmator, respectiv la examinarea aspectelor de verificare a temeiniciei masurii aplicate.
Pentru aceste considerente, Curtea  a apreciat ca intemeiate criticile invocate de catre recurent, sens in care, in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin.1,2, 3 Cod procedura civila, a fost admis recursul, modificata in tot sentinta recurata si pe fond,  admisa contestatia, a  fost anulata decizia nr.980 din data de 3 august 2009 emisa de intimata si s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior si plata drepturilor salariale conform dispozitiilor art. 78 Codul Muncii, exonerandu-l totodata pe recurent de plata cheltuielilor de judecata in fata  instantei de fond.
In ceea ce priveste solicitarea acordarii sumelor reprezentand concediul de odihna aferent anului 2009, Curtea a constatat ca aceasta reprezinta o pretentie noua exprimata direct in calea de atac a recursului si nu poate fi supusa  dezbaterii in recurs, ea nefacand obiectul cercetarilor de la instanta de fond, aparand ca inadmisibila in fata instantei de recurs, aceasta neputand incalca principiului dublului grad de jurisdictie, asa cum rezulta si din dispozitiile art. 314 raportat la art. 292 alin.1  Cod procedura civila.