InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Galati

Mentionarea in dispozitiv a unei creante determinabile nu duce la imposibilitatea executarii obligatiei, chiar daca nu este precizat cuantumul acesteia. Aplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr. 79/2001.

(Decizie nr. 19 din data de 14.01.2008 pronuntata de Curtea de Apel Galati)

Domeniu Plati | Dosare Curtea de Apel Galati | Jurisprudenta Curtea de Apel Galati

Prin sentinta civila nr. 1516/18.10.2007 a Tribunalului Galati, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul M.O. in contradictoriu cu parata S.C. C. SA Tecuci.
A fost obligata parata catre reclamant la plata sumei de 2790 lei reprezentand plati compensatorii si la plata contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei 01.01.2006 - 11.07.2007 conform contractului colectiv de munca la nivel de unitate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin actiunea formulata si inregistrata sub nr. 5589/121/02.08.2007, reclamantul M.O. a solicitat in contradictoriu cu parata SC C. SA TECUCI, plata sumei de 3000 lei (RON) reprezentand plati compensatorii, precum si la plata tichetelor de masa aferente perioadei ianuarie 2006 - 11.07.2007.
Motivandu-si in fapt actiunea a aratat ca a lucrat la societatea parata pana la data de 12.07.2007, cand raporturile de munca de munca au  incetat ca urmare a reorganizarii activitatii.
A precizat reclamantul, ca potrivit  art. 177 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii, era indreptatita la o compensatie ce nu poate fi mai mica de 30% din salariul de baza din luna anterioara concedierii pentru fiecare an lucrat in societate, dar nu mai putin de 3 salarii de baza. Societatea parata, nu i-a achitat aceste drepturi, sens in care a promovat prezenta actiune.
De asemenea, a aratat ca in baza disp. art. 64 alin. 5 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii, societatea avea obligatia platii unui tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare.
In sustinerea actiunii s-a folosit de proba cu inscrisuri.
Parata a formulat intampinare, prin care a solicitat admiterea in parte a primului capat de cerere  motivat de faptul ca suma cuvenita reclamantului ar fi de 2790 lei.
In ce priveste capatul de cerere privind plata tichetelor de masa a solicitat respingerea acestuia motivat de faptul ca societatea nu indeplineste conditiile prevazute de art. 15 din O.U.G. nr. 79/2001, potrivit caruia societatile care inregistreaza obligatii bugetare neachitate la scadenta nu pot acorda tichete de masa.
A mai aratat ca in perioada 2003-2006 societatea s-a aflat in procedura de reorganizare judiciara motiv pentru care suma destinata platii tichetelor de masa nu a putut fi acoperita.
Analizand si coroborand materialul probator administrat in prezenta cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul I.N. a fost salariatul societatii parate pana la data de 12.07.2007, cand raporturile de munca au incetat ca urmare a reorganizarii activitatii acesteia.
In vederea asigurarii protectiei sociale salariatului al carui contract de munca inceteaza pentru motive care nu tin de persoana acestuia, angajatorul SC C. SA Tecuci a negociat cu sindicatul infiintat la nivelul societatii, conform art. 177 din contractul colectiv  de munca, dreptul salariatului de a beneficia de o compensatie ce nu poate fi mai mica de 30% din salariul de baza lunar din luna anterioara concedierii, pentru fiecare an lucrat in societate, dar nu mai putin de 3 salarii de baza.
In prezenta cauza, reclamantul a lucrat la societatea parata 5 de ani.
Aplicand disp. art. 177 din contractul colectiv de munca incheiat la nivel de societate, si, avand in vedere salariul de baza al reclamantului din luna anterioara concedierii acestuia, respectiv 930 lei (RON), s-a retinut ca ar fi indreptatit la plati compensatorii in cuantum de 2790 lei.
Instanta a retinut modul de calcul al paratei in sensul acordarii a 3 salarii de baza, motivat de faptul ca aceasta formula de calcul se aplica doar in cazul in care suma rezultata din prima modalitate de calcul nu depaseste nivelul celor trei salarii de baza.
Astfel fata de actele administrate in cauza, a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 2790 lei reprezentand plati compensatorii.
In ce priveste plata contravalorii tichetelor de masa instanta a retinut ca potrivit disp. art. 64.5 partile au negociat plata de tichete de masa pentru fiecare zi lucratoare.
In ce priveste apararile paratei ca nu ar fi indeplinite conditiile disp. art. 15 din O.U.G. nr. 79/2001, instanta nu le-a retinut motivat de faptul ca societatea parata nu a facut dovada ca este societate comerciala dintre cele prevazute la art. 1 din O.U.G. nr. 79/2001, motiv pentru care prevederile din contractul colectiv de munca sunt cele aplicabile in prezenta cauza.
Fata de aceste considerente instanta a admis in parte actiunea civila si a  obligat parata catre reclamant la plata sumei de 2790 lei reprezentand plati compensatorii si la plata contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei 01.01.2006 - 11.07.2007 conform contractului colectiv de munca la nivel de unitate.
Impotriva acestei sentinte civile a declarat recurs parata S.C. C. SA Tecuci, solicitand modificarea in parte a sentintei si respingerea cererii pentru acordarea contravalorii tichetelor de masa pentru perioada 01.01.2006 - 11.07.2007, considerand hotararea nelegala doar asupra acestui aspect.
In primul rand, a sustinut ca dispozitivul hotararii nu indeplineste conditiile prevazute de art. 261 C.pr.civila, in sensul ca lipseste cuantumul contravalorii tichetelor de masa ce urmeaza a fi achitate iar hotararea nu poate fi executata.
Instanta a incalcat prevederile art. 129 alin. 5 C.pr.civila.
De asemenea, gresit a retinut instanta ca in speta, nu ar fi aplicabile dispozitiile OUG nr. 79/2001 intrucat, in doctrina, s-a apreciat ca prevederile acestei ordonante se aplica si societatilor comerciale cu capital privat.
Mai mult, a sustinut ca prin contractele colective de munca se conditioneaza acordarea tichetelor de masa de situatia economica a societatii. Sub acest aspect, in contractul colectiv de munca pe anul 2006 cat si in cel din 2007 se stipuleaza ca, pentru tichetele de masa se acorda 10% din profit. Ori, in situatia in care societatea nu are profit sau are datorii la stat, nu se pot acorda tichete de masa.
Nu a indicat temeiul de drept al recursului.
Prin decizia civila nr. 19/14.01.2008 a Curtii de Apel Galati, s-a respins ca nefondat recursul declarat de parata SC C. SA Tecuci, impotriva sentintei civile nr. 1516/18.10.2007 pronuntata de Tribunalul Galati in dosarul nr. 5589/121/2007.
Au fost avute in vedere urmatoarele considerente:
In ce priveste dispozitivul hotararii, s-a aratat ca instanta de fond a precizat ca parata este obligata la plata contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei 01.01.2006-11.07.2007 conform contractului colectiv de munca la nivel de unitate.
Motivul de recurs invocat in sensul ca lipseste cuantumul contravalorii tichetelor de masa ce urmeaza a fi achitate iar hotararea nu poate fi executata nu este intemeiat fata de dispozitiile art. 371 indice 2 alin. 2 C. pr. civila care prevad ca, in cazul in care, prin titlul executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Fata de aceste dispozitii legale, s-a aratat ca nici o prevedere legala nu impiedica unitatea recurenta sa execute benevol hotararea judecatoreasca prin calculare de catre serviciul contabilitate, in conditiile art. 3711 alin. 1 Cod procedura civila sau, in cazul unei executari silite, suma va fi calculata de insusi organul de executare, potrivit alineatului 2 al aceluiasi articol, intrucat creanta stabilita de instanta este certa (fiind determinabila), lichida si exigibila.
Deci, nu se poate pune problema ca instanta de fond nu a manifestat rol activ, cu atat mai mult cu cat, in cazul litigiilor de munca, sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii, care, practic, isi invoca propria culpa prin nedepunerea unui mod de calcul a contravalorii tichetelor de masa pentru ca instanta sa il poata verifica.
In consecinta, dispozitivul sentintei primei instante este corect si legal.
Referitor la aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor OUG nr. 79/2001, s-a considerat ca acestea nu sunt incidente in speta de fata.
Astfel, asa cum prevad disp. art. 1 din aceasta ordonanta, sunt denumite agenti economici, regiile autonome, societatile si companiile nationale si societatile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar majoritar.
Deci, intentia legiuitorului este lipsita de echivoc si nu poate fi interpretata decat in sensul ca acest act normativ nu se poate aplica altor unitati decat celor strict si limitativ prevazute in cuprinsul art. 1.
Sintagma "angajatori" ce se regaseste in cuprinsul OUG nr. 79/2001 se refera tot la cei enumerati prin art. 1 si astfel nu se poate extinde domeniul prevazut de ordonanta si la alti angajatori, asa cum gresit sustine recurenta. O alta interpretare ar aduce atingere principiului general de drept conform caruia unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa distinga.
Daca legiuitorul ar fi avut intentia de a se aplica ordonanta la toti angajatorii, nu ar mai fi prevazut in mod expres, in art. 1, care sunt agentii economici vizati.
Fata de aceste considerente, nu s-a retinut ca intemeiat nici acest motiv de recurs, iar doctrina depusa de catre recurenta nu constituie izvor de drept, nefiind altceva decat o opinie juridica.
Referitor la sustinerea recurentei exprimata in sensul ca, prin contractele colective de munca se conditioneaza acordarea tichetelor de masa de situatia economica a societatii, nu s-a apreciat ca fondata.
Analizand cuprinsul art. 64.5 din contractele colective de munca pe anul 2006 si anul 2007, se observa ca sunt prevazute la rubrica "Alte venituri" doua situatii distincte, la literele a si b si anume: a) cota parte din profit care se repartizeaza salariatilor in proportie de pana la 10%; b) tichete de masa acordate conform prevederilor legale si intelegerii partilor, in anul 2006 si 1 tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare din luna incepand cu data de 01.03.2007.
Deci, nu exista nici o conditionare a acordarii tichetelor de masa de situatia economica a societatii, aceasta fiind o simpla sustinere a recurentei care nu are suport legal si care face confuzie intre cele doua situatii.
Nu este stipulat in nici un contract colectiv de munca faptul ca pentru tichete de masa se acorda 10% din profit, astfel ca afirmatiile recurentei nu pot fi apreciate ca intemeiate.
Fata de toate aceste motive aratate mai sus, s-a considerat ca sentinta primei instante este legala si temeinica sub toate aspectele si, ca urmare, in baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civila, s-a respins ca nefondat recursul.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plati

Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani”. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 – natura juridica a litigiilor – nerespectare termen de actionare in judecata – consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016