Exercitarea autoritatii parintesti. Aplicabilitatea dispozitiilor Noului Cod Civil.

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevederile art. 396-404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Potrivit art. 397 Cod civil, dupa divort autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel, iar potrivit art. 398 alin. 1 Cod civil, daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti. Prin urmare, fiind in interesul superior al copilului ca acesta sa primeasca ingrijire si ghidare din partea ambilor parinti, legiuitorul a stabilit prezumtia de autoritate parinteasca comuna, prezumtie ce nu poate fi rasturnata decat printr-o argumentatie extrem de serioasa.

  Decizia civila nr. 435 din 18.09.2013 a Curtii de Apel Galati     

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati sub nr. 5838/233/2010, reclamanta C.M. a solicitat in contradictoriu cu paratul C.G. desfacerea casatoriei, incredintarea spre crestere si educare a minorului C.C.S. nascut la data de 29.10.1999, obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere  in beneficiul minorului si revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul in anul 1998, iar din relatia acestora a rezultat minorul C.C.S., nascut la data de 29.10.1999. Relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate ca urmare a faptului ca paratul devenea foarte violent in  urma consumului excesiv de alcool.
Prin sentinta civila nr. 4198/24.04.2012, Judecatoria Galati a admis cererea principala avand ca obiect "divort", a declarat desfacuta, din culpa exclusiva a paratului,  casatoria partilor, a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei, a dispus ca reclamanta  sa exercite autoritatea parinteasca exclusiva  asupra minorului C.C.S., a stabilit domiciliul minorului la domiciliul reclamantei, a dispus ca reclamanta sa acorde in natura intretinere minorului, in procent de 25% din veniturile realizate, pana la majoratul minorului, a obligat pe parat sa plateasca reclamantei, in beneficiul minorului, o pensie de intretinere in cuantum de 25% din veniturile realizate, incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata  si pana la majoratul minorului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a noului cod civil (Legea nr. 287/2009),  “dispozitiile Codului civil sunt aplicabile  si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil. Rezulta ca, desi cererea a fost introdusa la instanta inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009, instanta trebuie sa aiba in vedere noile reglementari la momentul pronuntarii, 13.12.2011.
Referitor la aspectul exercitarii autoritatii parintesti si stabilirea domiciliului minorului, instanta a apreciat ca stabilirea domiciliului acestuia la mama, respectiv la reclamanta, este in interesul superior al copilului, intrucat mama a  reprezentat mereu o prezenta constanta si sustinuta in viata fiului sau, oferind acestuia intretinere, ingrijire de zi cu zi. De asemenea, potrivit avizului Autoritatii Tutelare, depus la dosarul cauzei, mama poate oferi conditii bune de crestere si educare minorului, iar in privinta conditiilor locative se arata ca aceasta locuieste intr-un imobil cu trei camere si dependinte corespunzator mobilat. Paratul nu s-a prezentat la judecata si nu a dovedit interes pentru solutionarea acestui aspect.
Instanta a procedat la audierea minorului, potrivit dispozitiilor art. art. 396 alin. 2 din Noul Cod civil raportat la art.1441 din Codul de procedura civila, acesta exprimandu-si optiunea de a locui cu mama.
Prin urmare, in temeiul art. 400 Noul Cod Civil, instanta a stabilit ca in urma divortului, domiciliul minorului nascut la data de 29.10.1999 sa fie la mama  acestuia.  Desi art. 397 N.C.C. instituie ca regula exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, atat timp cat acestia nu-si vorbesc de foarte mult timp, astfel cum rezulta din probele dosarului, instanta a considerat ca este improbabil ca dupa divort partile sa colaboreze pentru exercitarea in comun a autoritatii  parintesti, cu atat mai mult cu cat tatal este plecata din tara. Prin urmare, potrivit art. 398 N.C.C., instanta a dispus exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusiv de catre reclamanta.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel paratul C.G., solicitand schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul desfacerii casatoriei din culpa comuna a partilor si exercitarea in comun de catre ambii parinti a autoritatii parintesti.
Prin decizia civila nr. 47 din 06.02.2013 a Tribunalului Galati a fost admis apelul formulat de parat si a fost schimbata in parte sentinta apelata in sensul ca  s-a dispus  desfacerea casatoriei partilor din vina comuna a acestora si ca autoritatea parinteasca asupra minorului sa fie exercitata in comun de ambii parinti.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate si au fost inlaturate dispozitiile contrare.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca, desi reclamanta a solicitat desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a paratului, acuzandu-l pe acesta de relatii extraconjugale si de violenta fizica si verbala, singura proba adusa in sprijinul acestor acuzatii a fost declaratia mamei sale audiata la fond, in calitate de martor.
In apel, martorul propus de parat a declarat ca intre parti nu a existat nici un act de violenta.
Tribunalul a apreciat ca atat timp cat reclamanta a administrat o singura proba care nu se coroboreaza cu nicio alta proba din cauza, afirmatiile acesteia referitoare la violenta paratului sau la relatiile sale extraconjugale, apar ca nedovedite, astfel ca, singurul motiv de divort ce poate fi luat in considerare il constituie despartirea in fapt a partilor, fara sa fie dovedita culpa exclusiva a paratului.
In ceea ce priveste exercitarea autoritatii parintesti, tribunalul a apreciat ca paratul a dovedit ca este interesat de minor, ca i-a trimis periodic bani reclamantei, ca tine legatura telefonic cu minorul. Astfel, Tribunalul a constatat ca nu exista niciun motiv temeinic din care sa rezulte ca interesul superior al minorului ar fi ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata in mod exclusiv de mama, atat timp cat cele retinute de instanta de fond au fost infirmate de probele administrate in faza apelului.
S-a mai retinut ca, imprejurarea ca paratul locuieste in strainatate nu este de natura a reprezenta un astfel de motiv intemeiat.
Impotriva deciziei civile nr. 47 din 06.02.2013 a Tribunalului Galati a declarat recurs reclamanta criticand-o pe motive de nelegalitate si netemeinicie.
In esenta, a sustinut ca in mod gresit cauza a fost solutionata potrivit dispozitiilor noului Cod civil in conditiile in care actiunea a fost introdusa in anul 2010, inainte de intrarea in vigoare a acestuia, astfel ca litigiul ramanea supus vechii reglementari.
Pe fond a sustinut ca in mod gresit au fost apreciate probele dosarului in ceea ce priveste stabilirea culpei partilor in destramarea relatiilor de familie solicitand reanalizarea acestora cu consecinta stabilirii culpei exclusive a paratului in desfacerea casatoriei.
Reclamanta a criticat decizia Tribunalului si in ceea ce priveste stabilirea autoritatii parintesti comune asupra minorului, sustinand ca, atat timp cat paratul locuieste in Italia, nu realizeaza venituri si este dezinteresat total de copil, necontribuind la cresterea si educarea acestuia, solutia adoptata de instanta de apel nu se justifica.
A solicitat sa se constate, in aceste imprejurari, ca este in interesul superior al minorului ca autoritatea parinteasca asupra acestuia sa fie exercitata in mod exclusiv de mama.
Prin decizia civila nr. decizia civila nr. 435 din 18.09.2013, Curtea de Apel Galati a respins recursul, retinand, in esenta, urmatoarele:
Potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Noului Cod civil (Legea nr. 287/2009),  "dispozitiile Codului civil sunt aplicabile  si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil".
Rezulta asadar, ca, desi actiunea a fost introdusa la instanta de fond inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil, avand in vedere dispozitiile legale mai sus citate, aceasta urmeaza a fi solutionata potrivit noii reglementari, atat instanta de fond, cat si cea de apel facand din acest punct de vedere, o corecta aplicare a legii.
De altfel, prin decizia nr. 4 din 18.03.2013 pronuntata in recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevederile art. 396-404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Cu privire la critica ce vizeaza culpa partilor in destramarea relatiilor de familie, Curtea a constatat ca aceasta nu poate fi analizata in recurs intrucat nu se incadreaza in motivele de nelegalitate a unei hotarari judecatoresti, asa cum sunt acestea reglementate prin dispozitiile art. 304 punctele 1-9 Cod procedura civila, critica respectiva vizand, in realitate netemeinicia deciziei atacate.
Or, potrivit art. 302 indice 1 Cod procedura civila, in recurs pot fi analizate numai motive de nelegalitate nu si de netemeinicie a hotararilor atacate.
Stabilirea unei alte culpe a partilor in destramarea relatiilor de familie presupune reanalizarea materialului probator administrat in cauza, aspect ce nu poate face obiect de preocupare pentru instanta de recurs.
In ceea ce priveste autoritatea parinteasca asupra minorului, desi aparent si pentru a raspunde criticilor ce vizeaza acest aspect, este necesara reanalizarea situatiei de fapt prin prisma probelor administrate in cauza, instanta de recurs a constatat ca totusi, acestea pot fi analizate dat fiind faptul ca orice demers cu privire la minor se subsumeaza principiului interesului superior al acestuia, principiu care trebuie sa primeze in toate hotararile pe care instanta este chemata sa le pronunte.
Potrivit art. 397 Cod civil, dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel, iar potrivit art. 398 alin. 1 Cod civil, daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.
Prin urmare, fiind in interesul superior al copilului ca acesta sa primeasca ingrijire si ghidare din partea ambilor parinti, legiuitorul a stabilit prezumtia de autoritate parinteasca comuna care poate fi rasturnata doar printr-o argumentatie extrem de serioasa.
Or, in speta, asa cum s-a retinut si de catre instanta de apel, nu s-a facut dovada existentei unor imprejurari deosebite care sa justifice retragerea autoritatii parintesti a paratului asupra copilului sau.
Faptul ca intre parinti exista neintelegeri cu privire la modul concret de exercitare al autoritatii parintesti si ca paratul este stabilit in alta tara nu constituie  motive pentru a acorda reclamantei autoritate parinteasca exclusiva.
Pe de alta parte, s-a dovedit ca paratul a contribuit la intretinerea minorului, trimitand diferite sume de bani reclamantei si a pastrat legatura cu copilul astfel ca este in interesul minorului sa primeasca si mai departe ingrijire si ghidare din partea ambilor parinti.
Pentru aceste motive, retinand ca fiind neintemeiate criticile formulate de reclamanta cu privire la legalitatea deciziei atacate, Curtea, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, a respins ca nefondat recursul declarat de aceasta.