Revendicare

Reclamanta a promovat, dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001, o actiune in revendicare a imobilului ce a apartinut autorului sau. Totodata a formulat si o cerere de constatare a nulitatii absolute a ofertei de donatie cu privire la acel imobil. A sustinut ca autorul ei a fost in imposibilitatea obiectiva de a demara procedura prevazuta de Legea 10/2001 din cauza starii grave de sanatate, iar nasterea dreptului ei a survenit dupa implinirea termenelor instituite de aceasta lege.
Cererea de revendicare a fost respinsa ca inadmisibila, iar cea de constatare a nulitatii ofertei de donatie ca lipsita de interes, cu motivarea ca este aplicabila dezlegarea data de ICCJ din decizia 33/2008.
In speta, reclamanta nu se poate prevala de existenta unui "bun actual", in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie, deoarece nu avea la momentul introducerii prezentei actiuni o hotarare irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea actului de donatie si sa se dispuna expres in sensul restituirii bunului. In lumina jurisprudentei actuale C.E.D.O. (hotararea pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei) doar o astfel de hotarare ar constitui un "bun actual" protejat de Conventie.
Situatia particulara in care s-a aflat autorul reclamantei deschidea calea unei cereri de repunere in termenul prevazut de Legea 10/2001 si nu a unei cereri de revendicare pe calea dreptului comun.
                                        
        Decizia civila nr. 574/R din 13.11.2013 a Curtii de Apel Galati

Prin sentinta civila nr.2062/05.03.2013 Judecatoria Galati a admis exceptia inadmisibilitatii cererii in revendicare invocata de paratul MG, si a respins cererea in revendicare formulata de reclamanta ca inadmisibila, a admis exceptia lipsei de interes in formularea cererii de constatare a nulitatii donatiei invocata de parat si a respins ca lipsita de interes aceasta cerere, retinand urmatoarele:
 Prin actul de vanzare-cumparare autentificat de Notariatul de Stat prin procesul verbal nr. _/466/18.03.1956, AP si AI au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului din G, compus din constructie formata din 2 camere, sala, doua bucatarii si o magazie si teren in suprafata de 425 mp.
Prin oferta de donatie imobiliara din 17.06.1975, cei doi autori ai reclamantei au donat CPMG terenul de construit, in suprafata de 425 mp din G, ei urmand a demola constructia edificata pe teren, oferta fiind acceptata prin decizia nr. 210/11.05.1976 emisa de CPG.
Dupa 1989, AG, descendentul lui AP si AI, conform certificatului de mostenitor nr. 95/1996, nu a facut niciun demers pentru recunoasterea dreptului sau de proprietate, in baza legilor de restituire, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995 sau Legea nr. 10/2001, formuland pentru prima data pretentii pentru terenul de 425 mp prin actiunea ce a facut obiectul dosarului nr. 11263/233/2007 al Judecatoriei Galati.
AG a decedat la data de 15.11.2009, in cursul solutionarii dosarului nr. 1263/233/2007, in acest dosar fiind admisa exceptia perimarii invocata din oficiu de instanta de judecata.
Reclamanta este unica succesoare a lui AG, conform certificatului de mostenitor nr. 2/09.03.2011, in calitate de vara primara.
In prezent, imobilul teren in suprafata de 425 mp se afla in patrimoniul municipiului G, in baza ordinului prefectului nr. 7/14.01.2009, o parte din el fiind inscris in CF nr. 49528 N G.
Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii petitului de revendicare, instanta a constatat ca aceasta este intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, desi prezenta actiune are doua capete distincte, cererea in constatarea nulitatii donatiei din 1976 si cererea in revendicare, in esenta finalitatea acestei actiuni o reprezinta recunoasterea unui drept de proprietate al reclamantei cu privire la terenul in suprafata de 425 mp din Galati.
In aceste conditii, se impune cu forta evidentei constatarea faptului ca petitul principal al actiunii este cel de revendicare, cu privire la care instanta urmeaza sa analizeze exceptia inadmisibilitatii invocata de parata.
Legea nr. 10/2001 reglementeaza restituirea in natura sau prin echivalent atat cu referire la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cat si la cele preluate fara titlu valabil (art. 2) si reglementeaza relatia dintre persoanele indreptatite la masuri reparatorii si subdobanditori, carora le permite sa pastreze imobilele in anumite conditii expres prevazute.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se inteleg printre altele si imobilele donate statului sau altor persoane juridice in baza Decretului nr.479/1954 privitor la donatiile facute statului s.a.
Din analiza inscrisurilor depuse la dosar de catre reclamanta, rezulta ca imobilul autorilor sai a fost donat statului in baza Dec. 479/1954, ca atare intra sub incidenta prevederilor Legii nr. 10/2001.
Asadar, reclamanta se afla in situatia de a solicita direct in instanta prin formularea unei actiuni in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, obligarea paratei sa ii restituie in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 425 mp, situat in G invocand nulitatea absoluta a donatiei incheiate in 1976 in baza Dec. 479/1954.
In sensul Deciziei nr. 33/09.06.2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul  legii, cu privire la actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
Instanta a apreciat ca, in acord cu principiul mai sus mentionat, dispozitiile Legii nr. 10/2001 in concurs cu normele dreptului comun, se aplica in mod prioritar, astfel ca dupa adoptarea legii de reparatie nu mai exista posibilitatea unei optiuni intre a urma procedura Legii nr. 10/2001 si a recurge in continuare la dreptul comun, respectiv promovarea unei actiuni intemeiate pe dispozitiile Codul civil.
Legea nr. 10/2001 instituie atat o procedura administrativa prealabila, cat si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel ca, in prezent Legea nr. 10/2001, in limitele date de dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun in materia retrocedarii imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Existenta procedurii administrative prealabile nu este o simpla conditie de exercitiu a actiunii, ci insasi calea sau modalitatea legala de restituire in natura a imobilelor revendicate, astfel incat, in caz de nerespectare a termenului de formulare a notificarii, persoanele indreptatite pierd dreptul de a solicita in justitie restituirea in natura sau prin echivalent a imobilelor respective.
Privarea persoanelor indreptatite de bunurile lor, ca urmare a nerespectarii termenelor si a procedurilor de restituire este, asadar, o masura legala care sanctioneaza pentru ratiuni de ordine publica, pasivitatea ori neglijenta fostilor proprietari, fiind totodata, compatibila si cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, prevad ca "pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie".
Or, Legea nr. 10/2001 reglementeaza masuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fara titlu valabil, astfel ca, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, nici dispozitiile  art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate in aceasta situatie.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea actiunii in revendicarea bunului litigios.
In acest sens a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 33/09.06.2008 indicand faptul ca in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate, insa aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, doar in masura in care astfel nu  s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Or, reclamanta nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, intrucat nu este exceptata de la aplicarea dispozitiilor legii speciale si nu a invocat niciun motiv independent de vointa sa de a nu putea sa fi urmat procedura legii speciale prin formularea notificarii.
Instanta nu a putut retine aspectele invocate de catre reclamanta in sensul ca autorul sau AG s-a aflat in imposibilitate de a-si valorifica drepturile in conditiile Legii nr. 10/2001, datorita starii sale grave de sanatate, intrucat aceste aspecte nu au fost dovedite in niciun fel de reclamanta.
Cu referire la invocarea de catre reclamanta, in sustinerea pozitiei sale, a prevederilor art. 6 din CEDO, instanta a retinut ca art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului garanteaza fiecarei persoane "dreptul la un tribunal", adica dreptul ca o instanta judiciara sa solutioneze orice contestatie privitoare la drepturile si obligatiile sale.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis, insa, ca acest drept nu este absolut, ca este compatibil cu limitari implicite si ca statele dispun in aceasta materie de o anumita marja de apreciere (Golder impotriva Marii Britanii, 21 februarie 1975, par. 38). In acelasi timp, instanta de contencios european a statuat ca limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii, respectiv trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului.
Este de retinut ca legiuitorul roman a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care se considera indreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat, prin restituirea in natura a imobilelor sau prin stabilirea de despagubiri.
Aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 nu conduce la privarea persoanelor de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa legea prevede calea contestatiei in instanta, dupa cum au posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, fiind pe deplin asigurat accesul la justitie.
Existenta Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este una efectiva.
Astfel, reclamanta putea obtine masuri reparatorii pentru imobil (respectiv restituirea in natura sau despagubiri), daca formula notificare in termen legal, fiind in masura sa dovedeasca atat dreptul de proprietate, calitatea de mostenitor, dar si preluarea abuziva de catre stat.
Pentru toate argumentele de mai sus, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii, invocata de parata si a fost respinsa cererea de revendicare, ca inadmisibila.
Analizand exceptia lipsei de interes cu privire la petitul de constatare a nulitatii absolute a donatiei din 1976, prin prisma solutiei adoptate pentru petitul de revendicare, instanta a constatat ca si aceasta exceptie este intemeiata.
Interesul procesual este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care il are o parte pentru a justifica punerea in mi?care a procedurii judiciare, scopul instituirii acestei condi?ii fiind inlaturarea acelor cereri care nu aduc par?ii niciun avantaj legal, pur vexatorii, de natura a incarca in mod abuziv rolul instan?elor.
Interesul procesual trebuie sa intruneasca mai multe condi?ii, prin care sa fie legitim, adica sa urmareasca realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, sa fie in concordan?a cu prevederile legale in vigoare ?i mai ales cu scopul sau economic ?i social ?i sa fie actual, respectiv sa duca la evitarea unui prejudiciu in persoana titularului dreptului. 
Este real ca reclamanta este succesoarea in drepturi a fostilor proprietari ai imobilului din G, insa terenul ce a facut obiectul donatiei a carei nulitate se cere a fi constatata, a facut obiectul Legii nr. 10/2001, iar reclamanta, respectiv  autorul sau, nu au uzat de procedura instituita de acest normativ.
Ca atare, instanta a constatat ca in prezent reclamanta nu justifica un interes legitim pentru constatarea nulita?ii contractului de dona?ie, intrucat chiar si in cazul in care ar fi produs dovezi pentru intervenirea acestei sanctiuni, este in situa?ia de a nu mai ob?ine un folos practic, cererea sa de restituire a terenului sau de acordare de despagubiri fiind inadmisibila in acest moment.
Prin decizia civila nr. 197 din 27.06.2013 a Tribunalului Galati s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta din urmatoarele considerente:
Prin oferta de donatie imobiliara din 17.06.1975, AP si AI, autorii reclamantei, in temeiul Decretului nr.479/1954, au donat terenul in suprafata de 425 mp din G, CPMG, oferta fiind acceptata prin decizia nr. 210/11.05.1976 emisa de C P G.
Prin urmare, imobilul intra sub incidenta Legii nr.10/2001.
Conform art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni - astfel cum acesta a fost prelungit prin O.U.G nr.109/2001 si nr.145/2001 -  de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului, iar potrivit alin.5 al aceluiasi articol, nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Prin Decizia nr.33/09.06.2008 pronuntata de I.C.C.J. in solutionarea unui recurs in interesul legii s-a stabilit ca  persoanele care nu au urmat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declansat in termenul legal o atare procedura nu au deschisa calea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art. 480 din Codul civil, deoarece se ignora principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si legea generala - specialia generalibus derogant - si care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala. Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, nu se poate sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta. Prin dispozitiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare a imobilelor nationalizate si, fara sa diminueze accesul la justitie, a adus perfectionari sistemului reparator, subordonandu-l, totodata, controlului judecatoresc prin norme de procedura cu caracter special.
Or, in cauza, AG, descendentul lui AP si AI, nu a facut niciun demers pentru recunoasterea dreptului sau de proprietate, in baza legilor de restituire nr. 18/1991, nr. 112/1995 sau nr. 10/2001.
Starea de sanatate a sus-numitului nu poate fi apreciata drept o cauza obiectiva ce l-a impiedicat sa utilizeze procedura prev. de Legea nr.10/2001 in termenele legale, nici decesul acestuia dupa expirarea termenelor, nu poate justifica actiunea in revendicare a reclamantei intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, in conditiile in care autorul sau nu a cerut restituirea in baza legii speciale.
In consecinta, respingerea ca inadmisibila de catre prima instanta a cererii de revendicare apare ca fiind corecta.
Fata de aceasta solutie, in cadrul prezentului litigiu, cererea avand ca obiect constatarea nulitatii donatiei privind terenul in suprafata de 425 m.p. situat in G, este lipsita de interes, recurenta neobtinand nici un folos practic prin promovarea acesteia.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a sustinut, in esenta, ca in mod gresit instanta a respins cererea de revendicare ca inadmisibila, fara a proceda la analiza circumstantelor spetei si fara a tine cont de nuantele aratate de ICCJ prin decizia nr. 33/2008. In acest sens este criticabila si solutia privind cererea de constatare a nulitatii absolute a donatiei, de respingere a acesteia, ca fiind lipsita de interes.
A sustinut ca fiecare capat de cerere constituie o cerere principala; nu putea uza de procedura speciala, deoarece dreptul sau de a solicita revendicarea imobilului s-a nascut dupa implinirea termenelor instituite de Legea nr. 10/2001, respectiv, la data de 09.03.2011, cand a dobandit certificatul de mostenitor nr.2/09.03.2011, urmare a decesului autorului sau, AG, survenit la data de 15.11.2009, asa cum rezulta din certificatul de deces seria DS nr. _.
Astfel, pana la data la care s-a nascut dreptul sau de a revendica imobilul, singura persoana indreptatita a solicita restituirea acestuia, era autorul sau, AG. Conform actelor medicale depuse la dosarul cauzei si autorul ei s-a gasit in imposibilitate obiectiva de a demara procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, in termen, din cauza starii grave de sanatate, situatie independenta, de asemenea, de vointa acestuia.
In acest context, nu se poate retine ca nu a avut acces la calea prevazuta de dreptul comun, dat fiind faptul ca a facut dovada imposibilitatii obiective si independente de vointa sa, de a derula procedura prevazuta de legea speciala, atat in ceea ce il priveste pe autorul sau, ce s-a gasit in imposibilitate fizica de a derula aceasta procedura, cat si in ceea ce o priveste, deoarece decesul autorului sau, precum si nasterea dreptului ei, au survenit dupa implinirea termenelor de formulare a notificarii, instituite de Legea nr. 10/2001.
Statul nu se poate prevala de un titlu de proprietate valabil asupra imobilului respectiv, donatia neindeplinind conditiile de forma prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii absolute, precum este de notorietate si vicierea consimtamantului donatorilor, acesta fiind smuls prin forta. In conditiile in care imobilul nu a fost preluat intr-un mod valabil, el este detinut cu titlu precar, astfel incat nu putea opera transmiterea dreptului de proprietate, nefiind posibila transformarea inexistentei unui drept in existenta unui drept de proprietate. Imobilul respectiv se afla in domeniul municipiului G, nefacand obiectul unor transmiteri succesive, ceea ce inseamna ca nu se pune problema ca, prin eventuala exercitare a actiunii in revendicare, sa se aduca atingere sigurantei circuitului civil ori altui drept de proprietate.
A mai sustinut ca Decizia ICCJ nu exclude posibilitatea formularii unei actiuni in revendicare, in toate situatiile, in care reclamantul, se poate prevala de un bun, in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional.
In speta, reclamanta are cel putin o speranta legitima de a-si vedea dreptul de proprietate concretizat.
In final, a aratat ca justifica un interes in formularea cererii de constatare a nulitatii absolute a actului de donatie, acest capat de cerere, fiind destinat a stabili caracterul invalid al titlului de preluare al statului si de a reconfirma dreptul sau de proprietate (recunoasterea explicita si retroactiva a vechiului drept de proprietate), precum si cel al autorilor sai, drept dovedit in baza unui titlu original de proprietate, care poate fi valorificat atat in cadrul unei actiuni in revendicare, cat si in eventualitatea adoptarii unor noi dispozitii legale privind masurile de reparatiune pentru cei ale caror imobile au fost preluate in mod abuziv, dat fiind caracterul perpetuu al dreptului de proprietate.
Prin decizia civila nr. 574/R din 13.11.2013 a Curtii de Apel Galati s-a respins ca nefondat recursul, din urmatoarele considerente:
Prin prezenta actiune, reclamanta doreste pe calea dreptului comun, sa se dispuna lasarea in deplina proprietate si pasnica folosinta a imobilului, sustinand caracterul invalid al titlului de preluare in baza actului de donatie a carui anulare o solicita. Respectivul imobil facea obiectul Legii nr. 10/2001.
Aparitia unei legi speciale, in al carei domeniu de reglementare intra toate imobilele aflate in situatia celui din prezentul litigiu, nu poate fi insa, ignorata doar pentru faptul ca partea interesata nu solicita aplicarea acesteia, ci isi intemeiaza pretentiile exclusiv pe acte normative preexistente legii speciale.
In acest sens, art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede posibilitatea revendicarii bunurilor preluate de stat in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 in conditiile dreptului comun daca nu exista o lege speciala de reparatie, reprezentand astfel, pentru aceasta categorie de bunuri, consacrarea principiului de drept " specialia generalibus derogant" (" legea speciala deroga de la legea generala").
Continutul acestui principiu se refera tocmai la inlaturarea normei generale pentru acele institutii in care opereaza norma speciala.
Or, Legea 10/2001 reprezinta actul normativ special in materie de obtinere de catre fostii proprietari, a bunurilor preluate in mod abuziv - cu titlu sau fara titlu - de stat in perioada comunista.
Finalitatea  procedurilor,  in baza legilor speciale si a actiunii in revendicare, este aceeasi, si anume recuperarea imobilului solicitat astfel ca exista suprapunere intre campul de reglementare al legilor speciale si cel al dispozitiilor de drept comun ale art. 480 Cod civil, se pune problema concursului dintre legea speciala si legea generala.
Conform principiului sus-enuntat, acest concurs se rezolva in favoarea legii speciale, care inlatura de la aplicare norma generala.
In acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recurs in interesul legii, prin Decizia nr. 33/2008, statuand, in ceea ce priveste actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, ca, " Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala."
Cum imobilul in litigiu face parte din categoria imobilelor care cad sub incidenta legilor speciale, iar actiunea de fata a fost introdusa dupa intrarea in vigoare a acestei legi, instanta nu mai poate sa aplice regulile clasice ale actiunii in revendicare de drept comun.
Cu toate acestea, prin Decizia nr. 33 din 09.06.2008, pronuntata de ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii s-a stabilit ca in situatia in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala si  Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Cum reclamanta sustine ca are un bun, in sensul articolului 1 din Primul Protocol Aditional, instanta urmeaza sa verifice aceasta aparare prin prisma jurisprudentei Curtii Europene in materie.
Aprecierea existentei unui "bun" in patrimoniul reclamantei si intervenientilor implica recunoasterea in continutul notiunii explicitate in jurisprudenta Curtii Europene, inclusiv in cea dezvoltata in cauzele impotriva Romaniei, atat a unui "bun actual", cat si a unei "sperante legitime" de valorificare a dreptului de proprietate.
In cadrul unei actiuni in revendicare, ambele sintagme trebuie sa se refere la insusi dreptul de restituirea bunului, data fiind finalitatea  unei asemenea actiuni de recunoastere a posesiei, ca stare de fapt.
Se observa, in jurisprudenta actuala a Curtii Europene, o schimbare in rationamentul construit pe tiparul Cauzei Paduraru contra Romaniei din 1 decembrie 2005, continuand cu Cauzele Strain si Porteanu, pe care Curtea le-a aplicat constant, fara nicio abatere, in practica ulterioara, in ceea ce priveste continutul conceptual al notiunii de "bun".
Astfel, daca in practica  anterioara, simpla pronuntare a unei hotarari judecatoresti, chiar daca aceasta nu avea caracter definitiv, prin care se constata nelegalitatea preluarii de catre stat a unui imobil inainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificata de proprietate, apreciindu-se totodata ca reclamantii au chiar un "bun actual", ori doar un " interes patrimonial" de a obtine restituirea in natura, cu aceeasi valoare ca si bun actual in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 in cazurile in care vanzarea a operat inainte de pronuntarea unei hotarari judecatoresti (Cauza Paduraru, par.83-87; Cauza Porteanu, par. 339), in Cauza Atanasiu si altii contra Romaniei - hotararea din 12 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 778/22.11.2010, s-a aratat ca un " bun actual" exista in patrimoniul proprietarilor deposedati abuziv de stat doar daca s-a pronuntat in prealabil o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie, prin care nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a dispus expres in sensul restituirii bunului (par. 140 si 143).
In speta, reclamanta nu avea la momentul introducerii actiunii o hotarare irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea actului de donatie, deci nelegalitatea actului de preluare, si sa se dispuna  expres in sensul restituirii bunului. In sensul practicii actuale C.E.D.O. (Hotararea pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei), doar o astfel de actiune ar constitui "un bun actual" protejat de Conventie.
Promovarea unei astfel de actiuni concomitent cu actiunea in revendicare este lipsita de interes, cum au retinut instantele de fond, deoarece reclamanta ar fi trebuit sa aiba "un bun" in sensul Protocolului 1 la momentul introducerii actiunii.
Situatia particulara in care s-a aflat autorul reclamantei deschidea calea unei cereri de repunere in termenele prevazute de Legea nr. 10/2001 si nu a unei actiuni de drept comun.