Divort si stabilirea autoritatii parintesti in cauze cu elemente de extraneitate

Reclamantul S.C., cetatean roman, a chemat in judecata pe T.C., cetatean italian pentru desfacerea casatoriei, stabilirea autoritatii exclusive asupra minorei si obligarea mamei la pensie de intretinere. Ambele instante de fond au respins cererea constatand existenta autoritatii de lucru judecat.
Nu opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat, raportat la o cerere de divort anterioara, respinsa ca nefiind de competenta instantelor romane, in situatia in care, intre timp, s-au schimbat imprejurarile de fapt ce au determinat aceasta solutie, iar in prezent este indeplinit unul dintre criteriile alternative prevazute de art. 3 din Regulamentul (CE) 2201/2003.
In privinta exceptiei de necompetenta materiala a instantelor romane de a solutiona cererea de stabilire a autoritatii parintesti, Curtea a dat indrumari in rejudecarea cauzei dupa casare, legate de aplicarea dispozitiilor art. 12 alin. 1 lit. a, b si art. 10 din Regulamentul (CE) 2201/2003, in conditiile in care minorul a fost subiectul unei cereri de inapoiere a copilului rapit in baza Conventiei de la Haga 1980, cerere solutionata prin sentinta civila nr. 1979/2010 a Tribunalului Bucuresti.

                   Decizia civila nr. 55/R din 05.02.2014 a Curtii de Apel Galati     

Prin  cererea  inregistrata  la  judecatoria Tecuci sub  nr. 1089/324/2011  din 09.03.2011,  reclamantul  S.C.,  cetatean  roman,  a  chemat  in  judecata pe  parata T.C. -  cetatean  italian,  cu  resedinta  in  Italia, solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna:
-  desfacerea casatoriei incheiate in Italia si transcrisa sub  nr. 237/22.09.2008 la P.T.,  jud. Galati;
- incredintarea catre reclamantul-tata spre crestere si educare a minorului  S. G.M.;
-  obligarea paratei la  plata unei  pensii de intretinere  in  favoarea  minorului  pana la  majoratul  copilului.
In sustinerea actiunii reclamantul a indicat ca s-a casatorit la  23.12.2005 in Italia,  iar  la 22.09.2008  dupa  mutarea  partilor in  Romania,  casatoria a fost  transcrisa in registrele  de  stare civila  ale  Primariei Tecuci.
Din  casatoria  lor a  rezultat  minorul G.M. 
La data de 23.09.2008, urmare a neintelegerilor aparute intre parti reclamantul a  promovat  actiunea  de  divort  ce a  facut  obiectul  dosarului nr. 3264/324/2008, motivele  acelei cereri pastrandu-si valabilitatea  si in  continuare.
Initial cererea de divort a fost admisa insa, ulterior, in rejudecare (dosar  nr.5339/324/2009)  instantele  romane  s-au declarat necompetente.
Reclamantul a precizat ca obiectul cauzei fiind  un divort  cu elemente de extraneitate,  competenta  de  solutionare a dosarului  se  determina  potrivit  criteriilor  impuse  de  art.3  lit. a)  din  Regulamentul (CE) nr. 2201/2003  privind  competenta, recunoasterea  si  executarea  hotararilor  judecatoresti  in  materie  matrimoniala  si in  materia  raspunderii  parintesti.
In  sustinerea  cererii, reclamantul a  depus  la dosar  urmatoarele inscrisuri  in  fotocopie: certificat  nastere  S.G.M., cererea de divort ce a facut obiectul  dosarului civil  nr. 3264/324/2008  inregistrat  la  Judecatoria  Tecuci, sentinta  civila  nr.2756/18 decembrie  2008 a  Judecatoriei  Tecuci, decizia  civila nr. 232/6 octombrie 2009  a Tribunalului  Galati, sentinta  civila  nr.584/2010 a  Judecatoriei  Tecuci, decizia  civila nr. 188/7 octombrie 2010 a  Tribunalului  Galati,  certificat  de  casatorie.
  Parata,  prin aparator ales din  Bucuresti - avocat G.A. a formulat  intampinare,   invocand pe cale exceptie :
-  necompetenta  instantelor  romanesti,  invocand sentinta  civila  nr.584/1.03.2010;
-  autoritatea de  lucru  judecat in raport cu sentinta  nr.584/1.03.2010.
A motivat de asemenea, ca instanta competenta sa solutioneze  divortul partilor este  instanta  de  la  resedinta  obisnuita a  sotilor  unde  continua  sa  locuiasca T.C.
In legatura cu incredintarea  minorului a aratat ca prin sentinta civila  nr. 1979/15.12.2010 a Tribunalului  Bucuresti Sectia a III-a civila, ramasa definitiva  si  irevocabila,  in  aplicarea Conventiei de  la  Haga din 1980 privind sustragerea  internationala  de  copii, a  fost admisa cererea formulata de Ministerul Justitiei in calitate de Autoritate Centrala pentru aplicarea Conventiei si s-a dispus  inapoierea  minorului G.M. la resedinta  obisnuita din  Italia,  in  termen de 30  zile  de la  ramanerea irevocabila, respectiv pana la 23 martie 2011, dar ca reclamantul a refuzat sa execute aceasta hotarare judecatoreasca, astfel se ridica problema competentei  generale a Judecatoriei Tecuci de a solutiona problema incredintarii minorului S.M.G.
In combaterea actiunii si dovedirea sustinerilor din intampinare parata a depus in cauza urmatoarele inscrisuri: sentinta civila nr. 584/2010 a  Judecatoriei  Tecuci, decizia  civila  nr.188/2010  a  Tribunalului  Galati, decizia civila nr.188/2010 a Tribunalului  Galati, sentinta  civila  nr. 1979/15.12.2010 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila, incheierea  de incuviintare a executarii silite din 3 noiembrie 2011 a Judecatoriei  Tecuci, procesul verbal  incheiat de catre executorul judecatoresc G.R., procesul verbal din 11.05.2011 incheiat de  executorul  judecatoresc G.R., adresa formulata de T.C. catre  Ministerul  Justitiei, proces  verbal  incheiat  de autoritatea tutelara Tecuci la data  de 16.05.2011, procura speciala  de  reprezentare.
La  solicitarea reclamantului  au  fost  incuviintati si audiati  in cauza martorii  G.M.  si  A.C.
In  cauza  s-au efectuat  doua  referate  de ancheta  sociala la  domiciliile  ambelor  parti.
Prin sentinta civila nr. 508/06.03.2012, Judecatoria Tecuci a respins ca nefondata exceptia de necompetenta a instantelor romane si exceptia autoritatii de lucru judecat. A admis actiunea principala avand ca obiect - divort formulata de reclamantul S.C. in  contradictoriu cu parata T.C. cu resedinta in Italia, si cererile accesorii si in consecinta: a declarat desfacuta casatoria incheiata la data de 23 decembrie 2005 in Italia  si inregistrata sub nr.237/22 septembrie 2008 la SPCLEP Tecuci ca urmare a transcrierii, din vina ambelor parti. A constatat ca dupa casatorie,  parata si-a pastrat numele de T. Conform art. 379 Noul Cod  Civil  a stabilit ca autoritatea parinteasca  asupra minorului S.G.M., nascut la data de 30 martie 2007, sa revina  in comun ambilor parinti.
A stabilit locuinta minorului S.G.M. la reclamantul tata, adica in Tecuci, judetul Galati. A obligat pe parata-mama sa plateasca in favoarea minorului S.G.M., cu titlul de pensie lunara  de intretinere suma de 125 euro, incepand cu data de 9.03.2011 si pana la majorat. A luat act ca nu s-a solicitat plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a re?inut, in principal, ca in cauza, sunt aplicabile art. 3 alin. 1 lit. a, 3  liniuta a 6-a  din  Regulamentul (CE)  nr.2201/2003  privind  competenta, recunoasterea, executarea  hotararilor  judecatoresti in  materie  matrimoniala  si in  materia  raspunderii  parintesti.
Instanta de fond a retinut din probatoriul administrat-inscrisuri, depozitii de martori - ca reclamantul a dus-o pe parata in Italia in decembrie 2008 ulterior, in ianuarie 2009, intorcandu-se in tara si stabilindu-si domiciliul in Tecuci, cum pana la data introducerii celei de-a doua actiuni de divort - 09.03.2011 - reclamantul a locuit in Tecuci si nu s-a facut dovada promovarii unei actiuni de divort in Italia. Judecatoria Tecuci a apreciat ca s-au schimbat imprejurarile de fapt avute in vedere la pronuntarea sentintei civile 584/2010 a aceleiasi instante.
In temeiul art. 1201 Cod civil instanta a respins ca nefondata exceptia autoritatii de lucru judecat invocata fata de sentinta civila 584/2010 a Judecatoriei Tecuci irevocabila la 22.06.2011 intrucat prin mentionata hotarare nu s-a solutionat fondul procesului.
Pe fondul cauzei instanta a retinut ca relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate pe fondul neintelegerilor dintre parti, bazate pe schimbarea domiciliului comun in Romania si de boala paratei despre care reclamantul a aflat intamplator, dupa casatorie.
Facand aplicarea prevederilor art. 483, art. 397 si art. 400 Noul Cod Civil si vazand concluziile referatului de ancheta psihosociala efectuat in cauza, instan?a a apreciat ca interesul suprem al minorului este de a-i fi stabilit la tata (reclamant), mama urmand a fi obligata sa contribuie material la intretinerea minorului, autoritatea parinteasca revenind in comun ambilor parinti.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata invocand nelegalitatea si netemeinicia sentintei instantei de fond data cu incalcarea dispozitiilor art. 282, 295 Cod civil coroborat cu dispozitiile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 si Regulamentului CE nr.2201/2003.
Apelanta a sustinut ca instantele de judecata din Romania s-au pronuntat irevocabil statuand-prin sentinta nr. 584/01.03.2010 pronuntata de Judecatoria Tecuci, definitiva prin decizia civila nr.188/07.10.2010 pronuntata de Tribunalul Galati si irevocabila prin respingerea recursului de Curtea de Apel Galati la 11.03.2010 - ca cererea de divort este de competenta instantelor de judecata din Italia.
A sustinut de asemenea, apelanta ca in mod gresit instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat invocata si intemeiata pe dispozitiile art. 1201 Cod civil, coroborat cu art. 163 si 166 Cod procedura civila in cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 3 lit. a, pct. 2 si pct. 3 din Regulamentul CE nr.2201/2003.
Apelanta a mentionat de asemenea, ca instanta de fond a respins gresit exceptia de necompetenta a instantelor judecatoresti romane cu privire la incredintarea minorului partilor, stabilirea autoritatii parintesti si stabilirea locuintei acestuia in conditiile in care prin sentinta civila nr. 179/15.12.2010 Tribunalul Bucuresti, sectia a III-a civila, definitiva si irevocabila, a dispus inapoierea minorului G.M. la resedinta din Italia, iar prin incheierea din 03.05.2011 Judecatoria Tecuci a incuviintat executarea silita, hotararea nefiind pusa in executare din culpa exclusiva a reclamantului.
Prin decizia civila nr. 84/14.03.2013 a Tribunalului Galati s-a admis apelul declarat de parata si s-a respins actiunea prin prisma exceptiei autoritatii de lucru judecat.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Exceptia de necompetenta este o exceptie de procedura care odata admisa are ca posibil efect declinarea la o alta instanta sau organe cu activitate jurisdic?ionala, respingerea cererii ca inadmisibila sau respingerea cererii ca nefiind de competenta instantelor romane-cazul in speta.
Exceptia autoritatii de lucru judecat este o exceptie de fond pentru ca este in legatura cu exercitiul dreptului la actiune astfel ca fata de caracterul impus de art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, ar trebui solutionata dupa solutionarea exceptiei de procedura invocata.
Cum insa instanta de fond s-a declarat competenta sa solutioneze pricina pronuntandu-se pe fondul acesteia, exceptia autoritatii de lucru judecat se impune a fi analizata prioritar intrucat instanta de control judiciar este chemata sa verifice daca reclamantul are sau nu exercitiul dreptului la actiune, respectiv dreptul de a investi instan?a - competenta sau necompetenta - cu solutionarea pricinii.
Exceptia autoritatii de lucru judecat este intemeiara si a fost admisa ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse.
Puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica in esenta faptul ca o cerere nu poate fi solutionata definitiv decat o singura data, principiul puterii lucrului judecat impiedicand nu doar judecarea unui proces terminat - cu acelasi obiect, aceeasi cauza si intre aceleasi parti - ci si infirmarea constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca definitive, printr-o alta hotarare judecatoreasca ulterioara pronuntata in alt proces.
Este adevarat ca se bucura de putere de lucru judecat hotararea prin care actiunea s-a solutionat in fond per a contrario nu si atunci cand a fost judecata in temeiul unei exceptii procesuale-cazul in speta in care Judecatoria Tecuci prin sentinta civila nr. 548/01.03.2009 si Tribunalul Galati prin decizia civila nr. 188/2010, au statuat ca actiunea de divort a partilor nu este de competenta instantelor romane.
Cum insa in prezenta cauza reclamantul a formulat actiune de divort la 05.04.2011 precizand expres "motivele acelei cereri isi pastreaza valabilitatea si le sustin in continuare" - facand referire la actiunea de divort care a facut obiectul dosarului nr.3264/324/2008 in rejudecare dosar nr. 5339/324/2009, anterior ramanerii irevocabile a sentintei civile nr. 548/01.03.2009 a Judecatoriei Tecuci, puterea de lucru judecat a acestei hotarari nu poate fi inlaturata intrucat nu s-au schimbat conditiile si temeiurile avute in vedere la pronuntarea acesteia, casatoria partilor nefiind desfacuta.
Reclamantul a sustinut prin actiunea formulata in 2008 ca partile au domiciliul comun in mun. Tecuci, parata a fost citata pentru divort la domiciliul indicat, dar probatoriul administrat in apel a dovedit o alta situatie decat cea prezentata de reclamant, respectiv imprejurarea ca parata avea locuinta statornica in Italia unde partile s-au casatorit, minorul fiind nascut in Italia unde partile au avut resedinta comuna.
Unul din efectele lucrului judecat este obligativitatea pentru parti a hotararii pronuntate si cata vreme prin hotararea definitiva - si ulterior irevocabila - s-a hotarat ca divortul partilor nu este de competenta instantei romane, pana la ramanerea irevocabila a sentintei, reclamantul nu putea formula o alta actiune avand acelasi obiect si aceeasi cauza fara sa incalce puterea lucrului judecat, in conditiile in care potrivit art. 39 alin. 1 C. fam. modificat prin Legea 202/2010 casatoria se considera desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a sustinut in esenta, urmatoarele:
1) In cauza este vorba de un divort cu elemente de extraneitate, iar competenta se stabileste potrivit dispozitiilor art. 3 din Regulamentul (CE) 2201/2003.
In primul dosar de divort, solutionat irevocabil, instantele romane au respins actiunea ca nefiind de competenta instantelor romane, deoarece la acel moment, nu erau indeplinite conditiile prevazute de art. 3 lit. a pct. 3 din Regulamentul (CE) 2201/2003.
A doua actiune a fost promovata la 08.03.2011, data la care reclamantul locuia in Romania de aproape 3 ani.
A solicitat casarea in intregime a deciziei si trimiterea cauzei la instanta de apel pentru a se pronunta asupra divortului si stabilirii autoritatii parintesti.
Recursul este fondat din considerentele ce se vor arata in continuare:
Problema de drept pe care Curtea trebuie sa o rezolve este daca opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat raportat la o cerere de divort respinsa ca nefiind de competenta instantelor romane, in situatia in care, intre timp, s-au schimbat imprejurarile de fapt ce au determinat aceasta solutie, iar in prezent este indeplinit unul dintre criteriile alternative prevazute de art. 3 din Regulamentul (CE) 2201/2003, ce confera competenta instantelor romane.
Curtea apreciaza ca nu poate fi primita aceasta exceptie a autoritatii de lucru judecat.
Articolul 3 din Regulamentul Bruxelles II bis enumera sapte criterii alternative de competenta, in materie de divort, ramanand la latitudinea reclamantului sa aleaga una dintre instantele ce indeplinesc acest criterii.
Faptul ca la momentul judecarii primei cereri de divort, instan?ele romane nu indeplineau aceste conditii, nu impiedica ulterior, promovarea unei alte cereri de divort, in fata instantelor romane, atunci cand criteriile sunt indeplinite si, bineinteles, in situatia in care, intre timp, nu a fost sesizata o alta instanta competenta dintr-un stat membru, cu o cerere similara.
Astfel, prin sentinta civila nr. 584/01.03.2010 a Judecatoriei Tecuci, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 188/07.10.2010 a Tribunalului Galati si decizia civila nr. 389/22.06.2011 a Curtii de Apel Galati, s-a respins ca nefiind de competenta instantelor romane cererea de divort si incredintare minori formulata de reclamantul S.C.
Pentru a decide astfel, instantele au retinut ca la data promovarii actiunii (anul 2008) nu erau indeplinite conditiile prevazute de criteriile alternative de competenta instituite de art. 3 lit. a si b din Regulamentul (CE) 2201/2003, astfel incat instantele romane nu erau competente general sa solutioneze cauza.
Faptul ca la momentul sesizarii instantelor romane in anul 2008, acestea nu erau competente sa solutioneze cauza, in baza normelor prevazute de art. 3 din Regulamentul Bruxelles II bis, nu exclude posibilitatea ca la un moment ulterior, datorita schimbarilor imprejurarilor de fapt, instantele romane sa devina competente general.
Astfel, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca reclamantul s-a reintors in tara, stabilindu-si resedinta obisnuita in Tecuci, unde locuieste neintrerupt din luna ianuarie 2009.
Una dintre ipotezele avute in vedere de legiuitorul european este "instanta resedintei obisnuite a reclamantului, in cazul in care a locuit acolo cel putin 6 luni imediat inaintea introducerii cererii si este cetatean al statului respectiv" (art. 3 alin. 1 lit. a pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003).
In concluzie, raportat la situatia de fapt stabilita de instantele de fond, potrivit careia din ianuarie 2009 si pana la data introducerii actiunii - 09.03.2011 reclamantul, cetatean roman, a locuit cel putin 6 luni in tara, in mod gresit Tribunalul a respins actiunea de divort, prevalandu-se de dispozitiile art. 166 Cod procedura civila si art. 1201 Cod civil.
Din aceste considerente, avand in vedere dispozitiile art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, avand in vedere ca instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, Curtea urmeaza sa caseze in tot decizia civila si sa trimita cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Galati.
In rejudecarea cauzei dupa casare, Tribunalul va avea in vedere si urmatoarele aspecte:
Alaturi de cererea de divort, reclamantul a mai solicitat ca instanta sa se pronunte cu privire la raspunderea parinteasca asupra minorului G.M., cerere solutionata pe fond de Judecatoria Tecuci prin sentinta civila nr. 508/06.03.2012.
In rejudecarea cauzei dupa casare, in analiza motivului III de apel al paratei T.C., ce vizeaza exceptia de necompetenta generala a instantelor romane, cu privire la acest capat de cerere, Tribunalul va avea in vedere urmatoarele aspecte:
Ca regula, dispozitiile art. 12(1) lit. a si b din Regulamentul (CE) 2201/2003 permit o prorogare de competenta in favoarea instantei ce solutioneaza divortul, dar numai in situatia in care sunt indeplinite cumulativ mai multe conditii:
? cel putin unul dintre soti exercita raspunderea parinteasca in privin?a copilului;
? competenta instantei sa fie acceptata expres sau in orice mod neechivoc de catre titularii raspunderii parintesti, la data sesizarii instantei judecatoresti;
? competenta acelei instante este in interesul superior al copilului.
In plus, Tribunalul urmeaza sa analizeze circumstantele particulare ale spetei, potrivit carora minorul G.M. a fost subiectul unei cereri de inapoiere a copilului rapit in baza Conventiei de la Haga 198 si art. 10 din Regulamentul (CE) 2001/2003.
Astfel, prin sentinta civila nr. 1979/15.12.2010 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila, in aplicarea Regulamentului (CE) 2201/2003 si a Conventiei de la Haga 1980 privind rapirea internationala de copii, a fost admisa cererea formulata de Ministerul Justitiei, in calitate de Autoritate Centrala, in numele mamei T.C. si s-a dispus inapoierea minorului G.M., la resedinta obisnuita din Italia, in termen de o luna de la ramanerea irevocabila a hotararii.
Nici pana in prezent, urmare a opozitiei tatalui, hotararea nu a putut fi pusa in executare.
Pentru a descuraja rapirile de copii in Statele membre, art. 10 din Regulamentul (CE) 2201/2003 garanteaza ca instantele din statul membru in care copilul avea resedinta obisnuita inainte de rapire ("statul membru de origine") raman  competente sa decida cu privire la fondul cauzei, chiar si dupa rapire.
Competenta poate fi atribuita instantelor din noul stat, numai in conditii foarte stricte, prevazute de art. 10 lit. a sau b din Regulamentul (CE) 2201/2003, conditii ce urmeaza sa fie analizate de Tribunal.