Arestare preventiva. Ultimul cuvant al inculpatului. Nulitate.

Arestare preventiva. Ultimul cuvant al inculpatului. Nulitate.

                                       Cod procedura penala: art.341, art.197 alin.2

Nerespectarea dispozitiilor art. 341 din Codul de
procedura penala nu conduce la nulitatea absoluta a
incheierii de sedinta prin care s-a dispus asupra
mentinerii arestarii preventive, deoarece din redarea
continutului alin.2 al art. 197 din acelasi cod rezulta;in
mod evident ca, neacordarea celui din urma cuvant
inculpatului,  nu se  incadreaza in incalcarile de lege 
care atrag nulitatea absoluta a actului respectiv.                                  
               (dec.pen. nr. 261/R/09 iunie 2005). Prin incheierea din  03 iunie 2005, pronuntata de Tribunalul Arges
in dosarul nr. 272/P/2005, s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii
arestarii preventive luata fata de inculpatii T.F. si G.M.C., in baza art. 160b
raportat la art. 3002 din Codul de procedura penala si a fost mentinuta starea
de arest a acestora.
In motivarea incheierii instanta de fond a retinut ca,  cei doi
inculpati au fost arestati la data de 10 decembrie 2004, pe o perioada de      
29 de zile, pentru savarsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 20
raportat la art. 211 alin. 1 si 2 lit.b), alin.21 lit.a) si art. 239 alin.1,3,4 din Codul
penal cu aplicarea art. 37 lit.a) din Codul penal, masura ce a fost prelungita
prin incheierile de sedinta din 20 ianuarie, 10 martie si 21 aprilie 2005.
S-a mai retinut ca luarea masurii arestarii preventive fata de
inculpati s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. 148 lit. h si f din Codul de
procedura penala, iar temeiurile continua sa se mentina in raport de gravitatea
infractiunilor comise, si a inculpatilor, care sunt recidivisti.
Hotararea instantei de fond a fost recurata de inculpati care,
printre altele,  au invocat ca aceasta este nelegala deoarece, la data de 3 iunie
2005, cand s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive si
s-a dispus mentinerea acesteia, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc, nu li s-
a acordat ultimul cuvant, situatie in care  incheierea este lovita de nulitatea
absoluta prevazuta de art. 197 alin.2 din Codul de procedura penala.
Recursurile nu sunt fondate.
Este de necontestat faptul ca inculpatilor trebuia sa li se acorde
ultimul cuvant, o asemenea obligatie decurgand din dispozitiile art. 341 din
Codul de procedura penala.
Dar, nerespectarea prevederilor legale mentionate nu conduce la
nulitatea absoluta a actului incheiat deoarece potrivit dispozitiilor din art.197
alin2 din Codul de procedura penala, sunt sanctionate cu nulitatea absoluta
numai incalcarile dispozitiilor relative la competenta dupa materie sau dupa
calitatea persoanei, la sesizarea instantei la compunerea acestuia si la
publicitatea sedintei de judecata, cat si cele referitoare la participarea
procurorului, prezenta inculpatului si  asistarea acestuia de aparator, cand sunt
obligatorii potrivit legii, precum si la efectuarea anchetei sociale in cauzele cu
infractori minori.
Din redarea continutului alineatului 2 al art. 197 din Codul de
procedura penala, rezulta in mod evident ca neacordarea celui din urma
cuvant inculpatului nu se incadreaza in incalcarile de lege care atrag nulitatea
absoluta a actului instantei, in speta, incheierea de sedinta recurata de cei doi
inculpati. Cel mult, se poate vorbi de o nulitate relativa, asa  cum este ea
prevazuta in art. 197 alin.1 din Codul de procedura  penala, sanctiune ce nu
este de natura a atrage anularea incheierii, deoarece nu s-a dovedit ca prin
incalcarea de catre instanta a prevederilor art. 341 din Codul de procedura
penala, inculpatilor li s-a adus o vatamare ce nu poate fi inlaturata in alt mod.
In consecinta, recursurile declarate de inculpati au fost respinse ca
nefondate.