Contestatie la executare. Consecinte deosebit de grave. Lege mai favorabila.

Contestatie la executare. Consecinte deosebit de grave. Lege mai favorabila.

                                    Cod penal, art.14, art.15, art.16
Cod procedura penala art.461  lit.d, art.458
O.U.G. nr.207/2000, Legea nr.456/2001

Prin "cauza de micsorare a pedepsei", in sensul avut in
vedere de legiuitor,  in conformitate cu art.14 sau art.15
din Codul penal, se intelege situatia in care, dupa 
ramanerea definitiva  a hotararii de condamnare
intervine o lege  penala noua care prevede o  pedeapsa 
mai usoara  decat cea care se executa. O.U.G. 
nr.207/2000 nu a modificat insa  limitele de  pedeapsa
pentru infractiunile cu consecinte deosebit de grave,
astfel ca,  pentru aceasta infractiune, cu aceeasi
incadrare  juridica, contestatia la executare nu poate fi
primita.
                  (dec.pen.nr.162/A/30 iunie 2005)

         Prin sentinta penala nr.189 din 12 mai 2005 pronuntata de
Tribunalul Arges, a fost respinsa contestatia la executare  formulata  de
contestatorul B.D. prin care acesta a sustinut ca a intervenit o cauza de
micsorare a pedepsei  in executarea careia se  afla, in sensul  ca  prin aparitia
O.U.G. nr.207/2000, aprobata prin Legea nr.456/2001, infractiunea pentru
care a fost condamnat are o alta incadrare juridica, ce prevede o pedeapsa mai
mica.
         Instanta a retinut  ca pedeapsa la care face referire contestatorul
este de  10 ani inchisoare  si i-a fost aplicata  prin sentinta penala nr.156  din
13 iulie 1999 a Tribunalului Arges  pentru infractiunea prev.si  ped.de art.215
alin.1,3,4,5 din Codul penal, hotarare  ramasa definitiva  prin decizia penala
nr.265/A/2 decembrie 1999  pronuntata de Curtea de Apel Pitesti.
         In drept, contestatorul a  invocat prevederile art.461  lit.d) din
Codul de procedura penala.
         Instanta de fond a apreciat ca, in cauza dedusa  judecatii, textul
invocat nu este aplicabil, intrucat, pe de o parte, prin Legea nr.456/2001 nu
au fost modificate limitele de pedeapsa pentru infractiunea  de  inselaciune cu
consecinte  deosebit de grave, iar pe de alta parte, situatia invocata de
contestator ar implica schimbarea de incadrare juridica, ceea ce este
inadmisibil pe calea contestatiei  la executare.
         Impotriva sentintei a declarat apel contestatorul, care a solicitat
admiterea contestatiei la executare, asa cum a formulat-o, motivat de
imprejurarea ca in cauza sunt aplicabile prevederile art.461 lit.d) din Codul de
procedura penala, si anume, intervenirea unei cauze de micsorare a pedepsei.
         Apelul nu este fondat.
         Prin  "cauza de micsorare a pedepsei",  in sensul avut in vedere de
legiuitor in conformitate cu art.14 sau art.15 din Codul penal, si care ar putea
fi  incident in cauza dedusa judecatii, se intelege situatia  in care dupa
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare intervine  o lege penala noua
care prevede o pedeapsa  mai usoara decat  cea care se executa sau urmeaza 
sa se execute.
         Or,  O.U.G. nr.207/2000, aprobata si modificata prin  Legea
nr.456/2001 nu a modificat  limitele de pedeapsa pentru infractiunea  de
inselaciune cu consecinte deosebit de grave, atat in vechea reglementare - fie
ca pragul era de 50.000.000  lei  -, cat  si in actuala reglementare, fie ca  pragul
este de 2.000.000.000 lei, infractiunea este sanctionata cu aceeasi pedeapsa a 
inchisorii de la 10 la  20 de  ani si  interzicerea  unor drepturi.
         Cum  nu  exista aceasta conditie esentiala a unei pedepse mai
usoare  pentru aceeasi  infractiune, cu aceeasi incadrare juridica si anume, 
inselaciune  cu consecinte deosebit de grave, contestatia la executare
formulata in temeiul textelor de  lege mentionate, nu poate fi primita.
         De altfel,  daca s-ar admite o atare contestatie s-ar ajunge la
schimbarea  incadrarii juridice data printr-o hotarare penala definitiva,  din
infractiunea prev.de art.215 alin.1,3,4,5 din Codul penal, in infractiunea
prev.de art.215 alin.1,3,4 din acelasi cod. Or, o  atare schimbare de incadrare
juridica, dupa pronuntarea unei hotarari definitive,  este  inadmisibila.
         La argumentele mentionate, se mai poate adauga unul, si anume 
ca pedeapsa ce se aplica intr-o cauza este raportata la momentul savarsirii
faptei si nu la un alt moment ulterior,  situat dupa ramanerea definitiva a unei
hotarari de condamnare, si prin urmare, la un  astfel de moment,  al savarsirii
faptei, se raporteaza  si valoarea prejudiciului  penal  in functie de care este
stabilita gravitatea faptei.
In consecinta,  apelul a fost respins ca nefondat, iar hotararea a ramas 
definitiva  prin nerecurare.