InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Pitesti

Sanctiunea juridica ce intervine in lipsa cauzei actului juridic civil

(Decizie nr. 1314 din data de 05.10.2009 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti)

Domeniu Abuzuri | Dosare Curtea de Apel Pitesti | Jurisprudenta Curtea de Apel Pitesti

Sanctiunea juridica ce intervine in lipsa cauzei actului juridic civil
             
            Art. 966-968 Cod civil
             
              Pentru a se naste in mod valabil o obligatie juridica, trebuie sa
existe o cauza conforma cu legea si regulile de convietuire sociala, partile
urmarind prin conventia lor sa dobandeasca un drept legitim si sa-si asume
obligatii corelative.
             Cauza actului juridic este elementul psihologic ce determina
consimtamantul partilor in contractul de vanzare-cumparare, scopul
cumparatorului fiind acela de a dobandi in patrimoniul sau dreptul de
proprietate asupra bunului, iar cel al vanzatorului de a se plati pretul.
             Recurenta-reclamanta a contestat existenta scopului urmarit de
catre partile care au incheiat contractele de vanzare-cumparare pentru care a
solicitat nulitatea absoluta, intentia reala a acestora fiind aceea de a
zadarnici executarea promisiunii de vanzare-cumparare incheiata cu
mostenitorul vanzatorului.
            (Decizia civila nr.1314/R din 05 octombrie 2009)
             
           Prin cererea inregistrata la data de 11.03.2008, reclamanta B.I.C. a
chemat in judecata pe paratii S.M., S.C., S.E. si I.Gh. solicitand pronuntarea unei
hotarari prin care sa se constate nulitatea absoluta a contractelor de vanzare-
cumparare autentificate sub nr.2451, 2452 si 2453 din 23.05.2005.
           In motivarea actiunii s-a aratat ca reclamanta a incheiat la data de
15.04.2002 impreuna cu S.Gh. o promisiune de vanzare-cumparare pentru
suprafata de 1653, 82 mp situat in Rm. Valcea, teren asupra caruia autorului
promitentului vanzator i-a fost reconstituit un drept de proprietate in baza Legii
nr.18/1991.
           Ulterior incheierii antecontractului de vanzare-cumparare, mostenitorii
autorului S.M. au incheiat o tranzactie astfel ca terenul ce a facut obiectul acestei
conventii a fost atribuit in lotul altei persoane decat promitentul vanzator, creand
astfel posibilitatea de a se vinde imobilul in dauna intereselor reclamantei.
           Prin sentinta civila nr.980 pronuntata la 10.02.2009 a fost respinsa
cererea de chemare in judecata ca nefondata.
           Instanta de fond in motivarea solutiei pronuntata a retinut ca motivul
pentru care reclamanta a solicitat desfiintarea celor trei acte de vanzare-cumparare a
fost aceea a caracterului ilicit al cauzei, insa nu s-a rasturnat prezumtia conformitatii
acesteia cu legea potrivit art.967 Cod civil.
           Pretinsa impiedicare a reclamantei de a deveni proprietar al imobilului
ce a facut obiectul promisiunii de vanzare-cumparare nu poate sa fie apreciata ca
fiind de natura sa contravina normelor de ordine publica sau bunelor moravuri
pentru a se face dovada caracterului ilicit al contractelor in cauza.
           Impotriva hotararii a formulat apel reclamanta pentru motive de
nelegalitate si netemeinicie.
           Tribunalul Valcea prin decizia civila nr.170 din 25.06.2009 a respins
apelul ca nefondat  si a pastrat contractele de vanzare cumparare cu argumentul ca
vanzarea unui bun succesoral este permisa de lege intrucat mostenitorul ce a facut
un astfel de act de dispozitie are speranta legitima ca va dobandi bunul in lotul sau
pentru a-l putea transmite in mod valabil cumparatorului.
           Cunoasterea de catre mostenitori a promisiunii de vanzare-cumparare
pe care intimata reclamanta a incheiat-o nu este de natura sa conduca la
convingerea ca acestia au urmarit o cauza ilicita la incheierea contractelor autentice
de vanzare-cumparare.
           Hotararea a fost criticata de catre reclamanta pe calea recursului
pentru motivul prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila in dezvoltarea caruia
s-a aratat ca instanta de apel a facut o aplicare gresita conditiilor prevazute de
art.966-968 privitoare la cauza si conditiile acesteia.
           Recursul a fost admis, cu consecinta modificarii deciziei recurate, in
sensul ca  pe fond a fost admisa actiunea, constatandu-se nulitatea absoluta a
contractelor de vanzare-cumparare nr.2451/2005, 2452/2005 si 2453/2005.
           Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
           Recurenta a contestat valabilitatea contractelor de vanzare-cumparare
pentru lipsa cauzei sau pentru caracterul ilicit al acesteia in sensul ca scopul partilor
la incheierea actelor a fost acela de a impiedica reclamanta sa dobandeasca in
patrimoniul sau dreptul de proprietate asupra terenului prin executarea
antecontractului de vanzare-cumparare.
           Pentru a se naste in mod valabil o obligatie juridica trebuie sa existe o
cauza conforma cu legea si regulile de convietuire sociala, partile urmarind prin
conventia lor sa dobandeasca un drept legitim si sa-si asume obligatii corelative.
           Cauza actului juridic este elementul psihologic ce determina
consimtamantul partilor in contractul de vanzare-cumparare, scopul cumparatorului
fiind acela de a dobandi in patrimoniul sau dreptul de proprietate asupra bunului,
iar cel al vanzatorului de a se plati pretul.
           Reclamanta-recurenta a contestat existenta scopului urmarit de catre
partile contractelor de vanzare-cumparare, intentia reala a acestora fiind aceea a
zadarnicirii executarii promisiunii de vanzare-cumparare incheiata cu mostenitorul
S.Gh.
           Promisiunea de vanzare-cumparare incheiata la data de 15.04.2002 a
creat in patrimoniul recurentei dreptul de creanta constand in facultatea acesteia de
a solicita promitentului vanzator transferul dreptului de proprietate asupra terenului
de            1653,82 m.p. prin incheierea actului de vanzare-cumparare in forma
autentica.
           Conventia incheiata intre reclamanta si comostenitorul S.Gh. nu putea
fi opusa si celorlalti mostenitori ai autorului S.M. caruia in temeiul Legii nr.18/1991
i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului in cauza, acestia de pe
urma putand sa solicite partajarea imobilului, potrivit art.728 Cod civil, insa
executarea acestui drept trebuia sa se faca conform scopului pentru care legiuitorul
l-a edictat, evitand savarsirea unui abuz in dauna intereselor reclamantei.
           Pentru a se evita vatamarea dreptului de creanta, legalmente dobandit
prin conventia evocata, recurenta a intervenit in procesul de partaj ce a avut ca
obiect sistarea starii de indiviziune asupra imobilului, in calitate de creditoare a
comostenitorului S.Gh., solutionat printr-o hotarare de expedient ce a consfintit
tranzactia partilor.
           Analiza existentei si insusirilor cauzei actelor de vanzare-cumparare
impune analiza scopului tranzactiei incheiate de mostenitor respectiv verificarea
intentiilor acestora de a sista indiviziunea asupra imobilului in cauza ori de a urmari
impiedicarea executarii conventiei incheiata de catre S.Gh. si recurenta prin
atribuirea terenului ce a facut obiectul promisiunii in lotul altui mostenitor.
           Tranzactia incheiata de catre mostenitor a presupus o partajare facuta
in graba fara a da posibilitatea instantei sa cenzureze apararile si opozitia
reclamantei in legatura cu dreptul de creanta dobandit fata de unul din
comostenitori.
           Potrivit art.785 Cod civil, creditorul comostenitorului poate solicita
revocarea unui partaj succesoral atunci cand acesta s-a facut fara a se tine cont de
opozitia ori de apararile creditorului, prezumandu-se caracterul fraudulos al
impartelii.
           Tranzactia incheiata de mostenitori pentru considerentele aratate
poate fi prezumata ca frauduloasa fiindca nu s-a dat posibilitatea reclamantei sa isi
apere dreptul sau de creanta, de altfel aceasta tranzactie a fost ulterior desfiintata in
calea de atac a recursului pentru caracterul sau nelegal.
           Caracterul contrar legii pe care tranzactia comostenitorilor l-a avut a
fost de natura sa fie transmis si actelor subsecvente, respectiv actelor de vanzare-
cumparare, fiindca rationamentul mostenitorilor S.M. si S.E. de a impiedica
executarea antecontractului de vanzare-cumparare incheiat de recurenta a existat si
la momentul incheierii contractelor contestate..
           Fiindca scopul urmarit de catre vanzatoarele S.M. si S.E. a fost acela
de a impiedica recurenta sa dobandeasca un drept de proprietate asupra suprafetei
de 1653,82 mp si nu de a transmite in mod valabil un astfel de drept in patrimoniul
altor persoane in schimbul unui pret potrivit art.1294 Cod civil, s-a apreciat ca
actele juridice incheiate au fost lipsite de cauza, neputand sa-si produca efectele
prevazute de textul de lege enuntat, motiv pentru care se impune sanctiunea
nulitatii absolute in baza art.966 Cod civil.
           Neexistand un scop real la incheierea contractelor de vanzare-
cumparare nu se poate analiza si insusirile acesteia, lipsa cauzei fiind suficienta
pentru a se aprecia asupra sanctiunii civile ce urmeaza a se aplica actelor civile.
Pentru toate aceste considerente, in baza art.312 Cod procedura civila recursul a
fost admis, asa cum s-a aratat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Abuzuri

Plangere 278 Cpp - Decizie nr. DP204/R/2008 din data de 31.03.2009
ABUZ IN SERVICIU - Sentinta penala nr. 34 din data de 18.03.2015
Abuz in serviciu medic de familie. Neintrunirea elementelor constitutive ale infractiunii. Mentinerea in recurs a solutiei de neincepere a urmaririi penale - Decizie nr. 41 din data de 08.02.2010
Litigiu de munca. Desfacere contract de munca - Decizie nr. 1004/R din data de 28.07.2009
Infractiunea de abuz in serviciu, prevazuta de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 privind descoperirea, prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie, raportat la art. 246 Cod penal. Pentru a se putea retine existenta infractiunii de la art. art. 1... - Sentinta penala nr. 336/S din data de 06.12.2011
Abuz in serviciu. Neagravarea situatiei inculpatului in propria cale de atac. Nelegalitate. - Decizie nr. 567 din data de 23.10.2008
- Sentinta penala nr. 1240 din data de 15.06.2010
Abuz de incredere - Sentinta penala nr. 25 din data de 04.02.2008
Abuz in serviciu contra intereselor persoanei art. 246 Cod penal - Sentinta penala nr. 91 din data de 20.02.2009
ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR. ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE. FUNCTIONAR. FUNCTIONAR PUBLIC - Decizie nr. 98 din data de 11.02.2010
Depunerea notificarii in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2000 - Decizie nr. 1 din data de 18.01.2010
Abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Sesizare nelegala. Aflarea adevarului. Rol activ. - Decizie nr. 211 din data de 19.03.2009
Revendicare imobil preluat abuziv. Buna credinta a subdobanditorului - Decizie nr. 97 din data de 14.10.2009
ART.2781 COD PR.PENALA. ORGANULUI DE URMARIRE PENALA II ESTE INTERZIS PEIN CONSTITUTIE SI PRIN LEGE SA FACA CERCETARI SI/SAU APRECIERI CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA DE JUDECATA A UNUI MAGISTRAT ATATA TIMP CAT SOLUTIA PRONUNTATA DE ACESTA ESTE SUPUSA CAIL... - Decizie nr. 810 din data de 22.01.2006
Abuz in serviciu - Sentinta penala nr. 141 din data de 01.04.2015
Abuz de incredere. Refuz de restituire. Existenta laturii subiective - Sentinta penala nr. 175 din data de 07.01.2008
ABUZ IN SERVICIU. ELEMENTE CONSTITUTIVE. EXISTENTA VINOVATIEI SUB FORMA INTENTIEI. - art. 246 c.p. Nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu, prevazuta de dispozitiile art. 246 c.pen., in conditiile in care ... - Sentinta penala nr. 2321 din data de 02.11.2006
Constatare abuz de drept - Sentinta civila nr. 741 din data de 09.02.2011
art 246 Cp - Sentinta penala nr. 628 din data de 02.11.2011
Art. 178 CP OUG 195/2002 - Sentinta penala nr. 571 din data de 07.10.2010