Depunerea notificarii in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2000

      1. Depunerea notificarii in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2000

      Legea nr. 10/2000

Legea nr. 10/2000; Legea nr. 247/2005; decizia ICCJ nr. 8438/2005.

      Prin modificarea adusa Legii nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, se reglementeaza un drept nou pentru depunerea notificarilor, fata de care nu se poate retine ca opereaza sanctiunea decaderii pentru nedepunerea notificarii in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001.

             Curtea de Apel Bacau-Secctia civila
Decizia nr. 1/18.01.2010

      Prin sentinta civila nr. 1149 din 1 iulie 2009, pronuntata de Tribunalul Bacau, in dosarul nr. x, s-a admis in parte contestatia formulata de contestatorul B.D., s-a anulat dispozitia nr.28729 emisa la18.08.2008 de Primarul municipiului Bacau si a fost obligata parata sa emita o noua dispozitie prin care sa se propuna despagubiri pentru terenul in suprafata de 385,27 mp situat in B. si imobilele demolate cu destinatia „farmacie” si „casa” de la aceeasi adresa.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a avut in vedere urmatoarele:
       Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau cu nr.5608/110/2008 s-a formulat de catre reclamantul B.D. contestatie fata de dispozitia nr.28729/18.08.2008 emisa de Primarul municipiului Bacau in aplicarea Legii 10/2001.
       S-a aratat ca in mod gresit a fost respinsa ca tardiva notificarea contestatorului prin care s-a solicitat restituirea in natura a terenului in suprafata de 385,27 mp din B. str. N. B. nr. 133 si despagubiri pentru imobilele demolate de la aceeasi adresa. La prima cerere facuta de tatal contestatorului la data de 01.08.1992 la Primaria municipiului Bacau nu s-a primit nici un raspuns, iar prin notificarea din 15.08.2005 a fost reiterata de catre contestator cererea  facuta de autorul sau, deoarece nici dupa aparitia Legii 10/2001 nu s-a primit nici un raspuns.
       Termenul prevazut de Legea 10/2001 este unul de decadere iar neintroducerea cererii in termen este sanctionata pe motivul principal ca pasivitatea petentului ar afect climatul de securitate juridica iar in cazul de fata nu este vorba de pasivitate ci vointa de restituire a fost manifestata expres in mai multe randuri. S-a solicitat obligarea paratei la emiterea unei noi dispozitii prin care sa se dispuna restituirea imobilului solicitat.
       Prin intampinare s-a solicitat respingerea contestatiei pe motiv ca notificarea a fost depusa dupa expirarea termenului limita prevazut de Legea 10/2001, respectiv 14.02.2002.
       Odata cu intampinarea a fost depusa in copie documentatia care a stat la baza emiterii dispozitiei.
       In cauza a fost efectuata o expertiza topo-cadastru de catre expert tehnic judiciar M.M., iar din analiza actelor si lucrarilor dosarului tribunalul a retinut ca, analizand o problema de drept similara, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia civila nr. 8438/2005 a aratat ca sintagma „prezenta lege” prevazuta de art. 21 al. 1 din Legea 10/2001 si de la intrarea careia in vigoare incepe sa curga termenul de 6 luni pentru depunerea notificarilor se refera la Legea 247/2005 publicata in Monitorul Oficial nr. 653 din 22.07.2005, care a modificat si completat Legea 10/2001, termenul mentionat fiind un termen procedural, dispozitiile referitoare la acesta aplicandu-se deindata.  Fata de aceasta solutie notificarea contestatorului apare ca fiind depusa la termen, respectiv la 15.08.2005.
       O solutie contrara ar echivala cu art. 14 din CEDO  fata de contestator, intrucat unei persoane aflate intr-o situatie similara i-a fost recunoscut acelasi drept de catre instanta suprema, in acest sens pronuntandu-se si CEDO  prin hotararea din cauza Beian vs. Romania.
       Pe fondul cauzei tribunalul a retinut ca autorul contestatorului, B.I., a detinut in proprietate doua imobile, unul destinatie „farmacie” iar celalalt cu destinatie „locuinta” si terenul aferent in suprafata de 385,27 mp, situate in B.
       Imobilul farmacie si anexele au fost preluate abuziv de autoritatile statului comunist prin Decretul de nationalizare nr. 134/02.04.1949, iar prin Decretul de expropriere nr.34/1986 a fost expropriata casa detinuta de autorul contestatorului, in suprafata construita de 108,2 mp.
       Referitor la suprafata de teren  detinuta de autorul contestatorului s-a retinut ca prin actul de vanzare din 22.10.1947 acesta a achizitionat 250 mp teren situat in Bacau, C., iar prin actul de vanzare din 1948 a dobandit in proprietate suprafata de 27 mp situata in B. 
       In conformitate cu inscrisul intitulat „Matricola de cladiri si terenuri” autorul contestatorului a detinut in proprietate suprafata de 475 mp.
       Contestatorul nu a facut dovada preluarii abuzive a terenului insa faptul ca in prezent acesta este detinut de parata constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva, potrivit art. 1 lit. E din  H.G. 250/2007, prezumtie nerasturnata de catre parata.
       Prin raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de expert M.M. a fost identificata suprafata de teren din str. B. de 385,27 mp in prezent ocupata de utilitati si retele edilitare.
       In consecinta  s-a impus acordarea de despagubiri atat pentru constructiile demolate cat si pentru terenul aferent in suprafata  de 385,27 mp, in conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, actiunea fiind admisa astfel cum a fost formulata.
Impotriva sentintei civile mai sus mentionate a formulat in termen legal apel Primarul municipiului Bacau pentru urmatoarele motive:
Prima instanta nu a tinut seama de termenul expres aratat de art. 22 din Legea nr.10/2001 in care trebuiau depuse notificarile, respectiv 14.02.2002, motivand gresit sentinta pe prevederile CEDO fara sa tina cont si de mentiunile legii interne si a practicii unitare a ICCJ si a Curtii Constitutionale.
Analizand sentinta civila apelata sub aspectul motivului de apel, dar si din oficiu in temeiul art.295 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Prin dispozitia nr.28729 din 18.08.2008 a Primarului municipiului Bacau, apelantul a respins notificarea nr. 72/15.08.2005, intrucat aceasta nu a fost depusa in termenul prevazut de art.22 din Legea 10/2001.
Prin modificarea adusa Legii 10/2001 prin Legea nr.247/2005, se reglementeaza un drept nou pentru depunerea notificarilor, fata de care nu se poate retine ca opereaza sanctiunea decaderii pentru nedepunerea notificarii in termenul prevazut de Legea nr.10/2001, asa cum a fost prevazut ulterior, astfel incat, instanta de apel apreciaza ca notificarea reclamantului a fost formulata in termenul prevazut de lege.
Legea nr. 247/2005 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 653 din 22 iulie 2005, a modificat si completat Legea10/2001, termenul mentionat fiind un termen procedural, dispozitiile referitoare la aceasta aplicandu-se de indata.
In acest sens ICCJ prin decizia civila nr. 8438/2005 a aratat ca, sintagma „prezenta lege” prevazuta de art.21 alin.1 din Legea 10/2001 si de la intrarea careia in vigoare incepe sa curga termenul de 6 luni, prima instanta a apreciat judicios ca, notificarea contestatorului a fost depusa in termen, respectiv la 15.08.2005.
Prin hotararile pronuntate de CEDO in cauzele Paduraru vs. Romania si Beian vs. Romania, s-a stabilit ca jurisprudenta divergenta a ICCJ constituie o incalcare a dreptului la un proces echitabil prevazut de art.6 alin.1 din Conventia Europeana si este contrara principiului securitatii raporturilor juridice, rolul instantei supreme fiind acela de a asigura o interpretare si aplicare unitara a legii in scopul de a evita aparitia unor divergente jurisprudentiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine si insecuritate juridica. Hotararile CEDO mai sus mentionate obliga instanta suprema sa adopte o jurisprudenta unitara, iar instantele ierarhic inferioare sa respecte dezlegarea data problemelor de drept de catre instanta suprema, nu numai prin intermediul deciziilor in interesul legii, inclusiv pentru considerente de echitate avand in vedere ca reclamantul din prezenta cauza se afla intr-o situatie similara cu cea pentru care instanta suprema prin decizia mentionata a stabilit ca notificarea a fost formulata in termen.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta de fond a apreciat judicios situatia de fapt si de drept in sensul ca, autorul contestatorului B.I., respectiv B.D. este indreptatit la despagubiri pentru imobilele pentru care a formulat notificarea mai sus precizata.
       Pe fondul cauzei tribunalul a retinut ca autorul contestatorului, B.I., a detinut in proprietate doua imobile, unul destinatie „farmacie” iar celalalt cu destinatie „locuinta” si terenul aferent in suprafata de 385,27 mp, situate in B. .
       Imobilul farmacie si anexele au fost preluate abuziv de autoritatile statului comunist prin Decretul de nationalizare nr. 134/02.04.1949, iar prin Decretul de expropriere nr.34/1986 a fost expropriata casa detinuta de autorul contestatorului, in suprafata construita de 108,2 mp.
       Referitor la suprafata de teren  detinuta de autorul contestatorului s-a retinut ca prin actul de vanzare din 22.10.1947 acesta a achizitionat 250 mp teren situat in B., C.F. (actuala  N. B.) nr. 153, iar prin actul de vanzare din 1948 a dobandit in proprietate suprafata de 27 mp situata in B..
       In conformitate cu inscrisul intitulat „Matricola de cladiri si terenuri” autorul contestatorului a detinut in proprietate suprafata de 475 mp.
       Contestatorul nu a facut dovada preluarii abuzive a terenului insa faptul ca in prezent acesta este detinut de parata constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva, potrivit art. 1 lit. E din  H.G. 250/2007, prezumtie nerasturnata de catre parata.
       Prin raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de expert M.M. a fost identificata suprafata de teren din str. N.  de 385,27 mp in prezent ocupata de utilitati si retele edilitare.
Asa fiind, prima instanta a dispus corect obligarea paratei la emiterea unei noi dispozitii prin care sa propuna despagubiri pentru terenul in suprafata de 385,27 mp situat in B. si imobilele cu destinatia „farmacie” si „casa” de la aceeasi adresa.; motiv pentru care Curte de Apel a respins apelul ca nefundat.