Prin incheierea din 2 februarie 2010, pronuntata de Tribunalul Arges, printre altele, in baza art.139 alin.1 Cod pr. penala, s-a inlocuit masura arestarii preventive a inculpatului T.G. cu masura obligarii de a nu parasi tara, instituindu-se in s...

        Prin incheierea din 2 februarie 2010, pronuntata de Tribunalul Arges, printre
altele, in baza art.139 alin.1 Cod pr. penala, s-a inlocuit masura arestarii preventive a
inculpatului T.G. cu masura obligarii de a nu parasi tara, instituindu-se in sarcina acestuia
respectarea unor obligatii.
                  Pentru a dispune astfel, tribunalul a retinut ca inculpatul P.G. a fost trimis in
judecata, in stare de arest preventiv, alaturi de coinculpatii P.G.C. si S.A.,  pentru savarsirea
infractiunii de complicitate la dare de mita. Intre timp, ceilalti doi coinculpati, respectiv P.G.C. si
S.A. au fost pusi in libertate, astfel ca tribunalul a apreciat ca intrucat nu mai subzista temeiurile
avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive, se impune ca P.G. "sa beneficieze de
acelasi regim, in virtutea aplicarii principiului egalitatii de tratament, cu atat mai mult cu cat nu
exista probe sau indicii temeinice ca lasarea sa in libertate ar prezenta pericol pentru ordinea
publica".
                  Impotriva acestei incheieri, numai cu privire la dispozitia de inlocuire a
masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu parasi tara, dispusa in baza art.139 alin.1 Cod
pr. penala, a declarat, in termen legal, recurs procurorul, criticand-o sub aspectul temeiniciei,
aratand ca temeiurile care au impus arestarea preventiva subzista si impun in continuare
mentinerea arestarii preventive a inculpatului P.G.
                  Prin decizia penala nr.100/R din 5 februarie 2010, pronuntata de Curtea de
Apel Pitesti, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte
de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Pitesti.
                  Hotararea pronuntata de instanta de recurs se intemeiaza pe urmatoarea
argumentatie:
                  Inculpatul P.G. a fost trimis in judecata, in stare de arest preventiv, alaturi
de inculpatii P.G.C. si S.A., pentru infractiunea prev. de art.26 rap. la art.255 alin.1 Cod penal,
cu aplic.art.5 alin.1, art.6 si art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000.
                  Retinandu-se ca P.G. este invinuit ca, in calitate de administrator la S.C.
"Pic"S.A., S.C. "Muntenia Aliment" S.R.L. si S.C. "Pic Distrib." S.R.L., la cererea inculpatului
P.G.C., a dat, in mai multe randuri, inculpatului S.A. - comisar sef al Garzii Financiare Arges -
sume de bani si bunuri, pentru ca acesta sa nu-si indeplineasca in mod corect atributiile sale de
control si sa nu dispuna masurile legale ce se impuneau cu privire la neregulile descoperite in
activitatea comerciala a celor trei societati mai sus aratate.
                  Printr-o decizie penala, pronuntata anterior de Curtea de Apel Pitesti, in
baza art.139 alin.1 Cod pr. penala, s-a inlocuit masura arestarii preventive pentru inculpatul S.A.
cu masura obligarii de a nu parasi tara.
                  De asemenea, printr-o alta decizie penala, pronuntata de Curtea de Apel
Ploiesti, s-a inlocuit masura arestarii preventive pentru inculpatul P.G.C., cu masura obligarii de
a nu parasi tara.
                  Cu privire la acesti doi coinculpatii, instantele au constatat ca in aceasta
faza procesuala, lasarea lor in libertate nu mai prezinta pericol pentru ordinea publica si pot fi
judecati in libertate.
                  Din perspectiva art. 139 alin. 1 Cod pr. penala, apreciindu-se ca lasati in
libertate inculpatii S.A. si P.G.C. nu mai prezinta pericol pentru ordinea publica, nemaisubzistand
temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive a acestora, nu se poate sustine
argumentat contrariul, in cazul coinculpatului P.G.
                  Este adevarat ca acesta nu a recunoscut savarsirea faptelor de care este
invinuit, dar, desi nu este mentionat in mod explicit in art.6 din Conventie, dreptul de tacere si
una din componentele sale, si anume dreptul de a nu contribui la propria acuzare, constituie
unul dintre standardele internationale larg recunoscute, care au stat la baza notiunii de "proces
echitabil" consacrata de art.6 din Conventie.
                  Dreptul de a nu contribui la propria acuzare, presupune ca, intr-un proces
penal, acuzarea va cauta sa-si fundamenteze dosarul fara a apela la elemente de proba
obtinute prin constrangere sau prin exercitarea de presiuni asupra acuzatului.
                  In acest sens, dreptul mentionat este legat de prezumtia de nevinovatie
consacrata in art. 6 paragraful 1 din Constitutie (CEDO, Hotararea 17 decembrie 1996).
                  De asemenea, in conformitate cu art. 5 din Conventie si art.23 din
Constitutie, masura lipsirii de libertate a unei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni se
poate mentine daca exista motive temeinice de a se crede in posibilitatea savarsirii unei noi
infractiuni, fiind necesara, astfel, apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor,
precum si desfasurarea in bune conditii a procesului penal.
                  Or, in cauza, dezideratele mai sus aratate pot fi garantate de obligatiile
legale stabilite in sarcina inculpatului, potrivit art.145 Cod pr. penala.
                  In sprijinul sustinerii temeiniciei solutiei tribunalului, poate fi invocat si
argumentul de natura egalitatii de tratament juridic care, in definitiv se inglobeaza in conceptul
mai larg de proces echitabil de care se face vorbire in art. 6 din Conventie, in sensul ca ceilalti
coinculpati au fost deja pusi in libertate.

13. Delictul, temeiul raspunderii civile solidare a asiguratorului.

Art. 14 Cod procedura penala

         Izvorul raspunderii civile a asiguratorului este delictul, rezultat din infractiunea
comisa si nu contractul.
(Decizia penala nr.152/R din 2.03.2010)