Daune morale solicitate pentru lipsirea de drepturile si libertatile fundamentale in perioada regimului totalitar si daunele acordate in baza Decretului Lege 118/1990. Distinctie. Criterii de estimare a daunelor morale. Inaplicabilitatea Conventiei p...

Drepturile acordate in conformitate cu prevederile Decretului Lege nr.118/1990 sunt total distincte de drepturile pretinse pe calea actiunii civile privind plata daunelor, iar acordarea lor nu poate avea nici un fel de efect asupra daunelor morale solicitate in temeiul art.998 si 999 c.civ.
Operatiunea de estimare a despagubirilor,  desi lasata la aprecierea judecatorului, nu se poate face in mod arbitrar, ci pe baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al actiunii, completate cu o serie de alte imprejurari care pot forma convingerea instantei asupra valorii compensatiei acordate.
Cum actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.998-999 cod civil, in mod corect s-a stabilit intinderea compensatiei materiale in raport de natura si gravitatea faptului ilicit savarsit de Statul Roman si a modului in care producerea acestuia a afectat viata reclamantului si a familiei sale, tinand in acelasi timp seama de realitatile economice ale Statului Roman la data pronuntarii solutiei.
Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificata de Romania la data de 20 iunie 1994, astfel incat prevederile acestei reglementari internationale se aplica Romaniei numai pentru fapte savarsite dupa data ratificarii,  nu si pentru cele care au fost savarsite anterior acestei date.

      La data de 30 martie 2004, reclamantul T.A. a chemat in judecata Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, pentru ca in contradictoriu si pe baza probelor ce se vor administra sa fie obligat la plata daunelor morale in cuantum de 3.000.000 EURO, platibili in moneda nationala la momentul punerii in executare.
A motivat reclamantul ca in perioada anilor 1948 - 1989 , impreuna cu sotia si cei doi copii au fost persecutati si urmariti  in permanenta de securitate, incalcandu-li-se cele mai elementare drepturi si libertati.
A aratat ca a fost arestat initial in iunie 1948 la 17 ani, pentru motivul ca  a cantat impreuna cu alti colegi de liceu imnul regal, exprimandu-si convingerile anticomuniste, in perioada  aprilie 1952 - februarie 1955, executand o pedeapsa in inchisoare in baza sentintei pe ale nr.280/1952 pentru insubordonare si agitatie publica, in anul 1986 luna decembrie, fiul sau M.N. a murit in conditii misterioase, avand convingerea ca aceasta asasinare este opera securitatii si ca uciderea fiului sau a venit in   urma unui apel telefonic la Ambasada SUA , prin care solicita azil politic.
A mai aratat reclamantul ca, datorita prigoanei la care au fost supusi starea sanatatii familiei sale a devenit precara, datorita bolilor cauzate de detentia din inchisorile comuniste, precum si suferintele psihice.
Paratul Statul Roman,  reprezentat de MFP prin DGFP  Iasi a formulat intampinare, prin care a solicitat in principal, anularea actiunii ca netimbrata, a invocat prescriptia dreptului la actiune, sustinand ca, desi dauna este morala   (adica nepatrimoniala in sine ) , repararea acesteia este patrimoniala, astfel incat, devin incidente dispozitiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 potrivit caruia, termenul de prescriptie de 3 ani incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune.
A aratat ca reclamantul T.A. a beneficiat de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, cu incepere de la 6 martie 1954 , fapt ce rezulta din hotararea nr.118/20 august 1990.
Exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de  parat, a fost respinsa in sedinta publica din 16 iunie 2004 a Tribunalului Iasi.
Prin sentinta civila nr.679/8 septembrie 2004, Tribunalul Iasi a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul Tacu Alixandru si a obligat Statul Roman reprezentat prin M.F.P., sa plateasca reclamantului suma de 100.00o EURO , convertibila in lei la data efectuarii platii, cu titlul de daune morale.
Pronuntand aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca dispozitiile art.998 si 999  Cod civil , precum si dispozitiile Decr.31/1954 constituie cadrul legal care permite repararea daunelor morale.
Avandu-se in vedere perioada de referinta  - 1948 - 1989 in care s-au savarsit faptele , analiza caracterului ilicit al acestora s-a facut prin prisma dispozitiilor legale in vigoare, respectiv Constitutia din 1923 - 1952 si 1965, Decretul nr. 51/1964 Codul penal, Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de Romania la 9 decembrie 1974.
A retinut instanta ca incalcarile drepturilor subiective nu pot fi analizate prin raportare la garantiile oferite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat aceasta reglementare internationala a intrat in vigoare fata de Romania la 20 iunie 1994, ulterior comiterii faptelor in discutie.
S-a constatat, in baza probatoriului administrat in cauza, ca reclamantul si familia sa au fost lipsiti de protectia drepturilor fundamentale ,in perioada anilor 1948 -1989 politica interna permitand violarea drepturilor interne constitutionale si internationale, membrii familiei T. incetand de a fi oameni liberi si devenind victimele arbitrariului puterii.
In acest sens, instanta a retinut ca reclamantului i-au fost incalcate drepturile privind libertatea de gandire, de constiinta, libertatea de exprimare, dreptul la invatatura si dreptul la munca, situatie in care fiindu-i incalcate flagrant drepturi si libertati fundamentale, garantate de normele interne si internationale, s-a constatat ca Statul Roman este tinut a repara prejudiciul moral cauzat acestuia.
In determinarea cuantumului daunelor morale s-a avut in vedere de catre instanta, pe langa gravitatea faptelor savarsite de puterea statala dictatoriala asupra familiei reclamantului, de privatiunile fizice, psihice si materiale suferite de acestia, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si gradul de dezvoltare economico - social actual al Statului Roman.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel in termen legal, reclamantul T.A. si paratii Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, precum si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de DGFP Iasi.
Criticile invocate de  apelantul reclamant vizeaza greseala instantei de fond de a nu analiza caracterul ilicit al faptelor petrecute in perioada anilor 1948 - 1989, prin raportare la garantiile oferite prin prisma dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
S-a mai sustinut de catre apelantul reclamant ca in mod eronat instanta de fond nu a luat in calcul prejudiciul moral ce i-a fost cauzat pe intreaga perioada la care face referire, situatie in care cuantumul sumei acordate cu titlul de daune morale, trebuia sa fie  mult mai mare.
La randul lor, apelantii parati au formulat critici comune, invocand pe cale de exceptie, ca potrivit dispozitiilor art.1 din Legea nr.146/1997 , reclamantul trebuia sa achite taxa de timbru la valoare, nefiind incidente dispozitiile art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/ 1997.
Tot pe cale de exceptie, apelantii parati au invocat intervenirea prescriptiei dreptului la actiune, considerand ca termenul de prescriptie in cauza de fata a inceput sa curga din momentul incetarii incalcarilor aduse drepturilor si libertatilor fundamentale la care reclamantul face referire si anume, dupa data de 22 decembrie 1989.
Pe fondul cauzei, apelantii parati au sustinut ca valoarea prejudiciului , respectiv a daunelor morale acordate reclamantului  este exagerata, probatoriul administrat de instanta de fond fiind insuficient.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Civila  si de Proprietate Intelectuala, prin  incheierea nr.5194 din 14 iunie 2005, a dispus stramutarea judecarii apelului de la Curtea de Apel Iasi la Curtea de Apel Craiova.
Prin decizia civila nr. 206 din     06 martie 2006, Curtea de Apel Craiova - Sectia Civila , a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelurile formulate de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice  si Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi , a schimbat sentinta instantei de fond si a respins actiunea introdusa de reclamantul Tacu Alixandru , ca fiind prescrisa.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Tacu Alixandru, invocand motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civila.
S-a sustinut in esenta, ca drepturile si  libertatile fundamentale ale omului incalcate de Stat, sunt drepturi personale nepatrimoniale, imprescriptibile extinctiv, astfel ca, in mod gresit instanta de apel a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Prin decizia  civila nr.1453 din 15 februarie 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.6970/1/2006 a fost admis recursul declarat de recurentul reclamant T.A., impotriva deciziei civile nr. 206 din 6 martie 2006 a Curtii de Apel Craiova - Sectia civila.
S-a casat decizia recurata si s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel Craiova.
S-a retinut ca termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de Decretul nr.167/1958 a inceput sa curga de la data de 10 iunie 2001, data la care reclamantul a primit primele informatii oficiale de la Consiliul National pentru  Studierea Arhivelor Securitatii Statului ( filele 11-59 dosar fond ).
S-a  mai argumentat ca, actiunea a fost formulata la data de 24 martie 2004, in cadrul termenului general de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel incat, in mod gresit actiunea a fost respinsa ca prescrisa.
In rejudecare, cauza a fost inregistrata la Curtea de Apel Craiova sub nr.6970/1/2006.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond ce au avut loc in sedinta publica de la 28 iunie 2007 , apelantii parati Ministerul Public  - Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de D.G.F.P. Dolj au invederat ca nu mai sustin motivele de apel referitoare la taxa de timbru si exceptia prescriptiei dreptului la  actiune, acestea fiind solutionate irevocabil de Inalta Curte de Casatie si Justitie .
Examinand apelurile prin prisma criticilor formulate, se constata ca sunt nefondate, avand in vedere urmatoarele considerente:
In conformitate cu dispozitiile art. 112 alin. 1 pct.4 Cod pr. civila, cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda aratarea motivelor de fapt si de drept  pe care aceasta se intemeiaza.
Textul citat are in vedere toate acele imprejurari , dar si principii , institutii si reguli juridice a caror cunoastere este necesara pentru explicarea si lamurirea obiectului procesului , nefiind obligatoriu ca reclamantul sa indice textele de lege pe care se intemeiaza pretentia sa.
Avand la dispozitie obiectul si motivele de fapt, judecatorul este acela care va face incadrarea juridica corespunzatoare.
In raport de considerentele aratate, critica apelantului Ministerul Public -Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi , cu privire la faptul ca reclamantul nu a facut referire expresa in actiune la dispozitiile art. 998 Cod civil, este nefondata.
Prin actiunea introductiva precizata ulterior, reclamantul a aratat motivele de fapt si de drept pe care si-a intemeiat pretentiile, astfel incat , in raport de aceste motive  Tribunalul Iasi, ca instanta de fond, corect a retinut ca temei legal dispozitiile art. 998 si 999 Cod civil.
Sustinerea comuna formulata de apelantii parati Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, in sensul ca reclamantul a beneficiat de drepturile conferite de Decretul nr.118/1990 si ca nu poate pretinde si daune morale, este de asemenea nefondata.
Drepturile acordate reclamantului in conformitate cu prevederile Decretului -Lege nr.118/1990 sunt total distincte de drepturile pretinse pe calea actiunii civile de fata, iar acordarea acestora nu poate avea nici un fel de efect asupra daunelor morale solicitate in temeiul art. 998 si 999 Cod civil.
Actiunea promovata de reclamant se inscrie in linia generala a actiunilor ce reclama raspunderea civila delictuala reglementata de art.998, 999 Cod civil, care obliga la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane sub orice forma de vinovatie, atat intentie cat si neglijenta, sau culpa cea mai usoara.
O astfel de actiune poate fi indreptata si impotriva Statului Roman , cu conditia ca reclamantul sa faca dovada ca apara un drept sau un interes legitim si ca sunt indeplinite cerintele impuse de art.998, 999 Cod civil.
In speta, reclamantul a produs toate aceste dovezi , implicit dovada legaturii de cauzalitate intre actul autoritatii publice si vatamarea produsa, astfel incat corect s-a retinut calitatea procesuala pasiva a Statului Roman.
Critica formulata in acest sens de paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de D.G.F.P. Dolj , este neintemeiata.
Sub aspectul daunelor morale acordate de prima instanta au fost formulate critici atat de apelantii parati Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de D.G.F.P. Dolj, cat  si de apelantul reclamant T.A.
Apelantii parati au sustinut ca suma acordata de instanta este prea mare  in raport cu prejudiciul moral pretins, in timp ce apelantul reclamant sustine ca suma acordata este nesatisfacatoare.
Criticile formulate de apelanti sub acest aspect sunt nefondate.
Operatiunea de estimare a despagubirilor, desi a fost lasata la aprecierea judecatorului, nu se face in mod arbitrar, ci pe baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al actiunii, completate cu o serie de alte imprejurari care pot forma convingerea instantei asupra valorii compensatiei acordate.
Cum in speta actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.998 - 999 Cod civil, in mod corect prima instanta a stabilit intinderea compensatiei materiale in raport de natura si gravitatea faptului ilicit savarsit de paratul Statul Roman si a modului in care producerea acestuia a afectat viata reclamantului si a familiei sale, tinand in acelasi timp seama de realitatile economice ale Statului Roman la momentul pronuntarii solutiei.
Este de netagaduit ca in perioada anilor 1948 - 1989  reclamantul T.A. a fost lipsit de protectia drepturilor si libertatilor fundamentale recunoscute in Constitutia Romaniei, Decretul nr.31/1954 si Declaratia Universala a Drepturilor Omului si ca acest  fapt i-a produs suferinte pe plan moral, social, profesional si familial, ca i-a fost lezata demnitatea, onoarea si libertatea individuala.
Pentru aceste suferinte, reclamantul este indreptatit sa primeasca o compensatie baneasca.
Cu toate acestea, Curtea constata ca suma de 3 milioane EURO pretinsa prin actiunea introductiva  este exagerata,  in raport cu prejudiciul suferit de reclamant.
Suma de 100.000 EURO stabilita de instanta de fond constituie o compensatie satisfacatoare pentru reclamant si tinde sa repare prejudiciul produs acestuia de catre paratul Statul Roman, prin faptul ilicit produs in perioada regimului totalitar comunist.
Estimarea facuta de prima instanta este corecta, deoarece tribunalul s-a raportat strict la cerintele impuse de art. 998 - 999 Cod civil, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si situatia socio - economica a Romaniei.
Criticile reclamantului referitoare la faptul ca instanta de fond nu a analizat caracterul ilicit al faptelor imputate Statului Roman, prin prisma dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, sunt de asemenea nefondate.
Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificata de Romania la data de 20 iunie 1994, astfel incat prevederile acestei reglementari internationale se aplica Romaniei numai pentru fapte savarsite dupa data ratificarii, nu si pentru cele ce au fost savarsite anterior acestei date.
Aceasta ratiune juridica este inscrisa de altfel in dispozitiile art. 1 din Codul civil , potrivit cu care legea civila se aplica numai pentru viitor, ea neavand putere retroactiva.
Fata de aceasta prevedere legala, data ratificarii Conventiei Europene a Drepturilor Omului si perioada in care au fost savarsite faptele ilicite pentru care reclamantul a pretins daune morale, se constata ca dispozitiile CEDO nu-si gasesc aplicabilitatea in speta, asa cum corect a retinut si Tribunalul Iasi.
Aceleasi argumente sunt avute in vedere de Curte, in examinarea criticii privind incalcarea prevederilor art. 6 si 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Invocand violarea acestor dispozitii din conventie, reclamantul nu are in vedere incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, respectiv  dreptul la un recurs efectiv, in derularea cauzei de fata.
Dimpotriva, reclamantul invoca incalcarea acestor dispozitii de catre acele institutii ale statului , care anterior anului 1989 au fost sesizate pentru cercetarea imprejurarilor ce au condus la decesul in 1986 a fiului sau T.M.M.- S.
Prin urmare, faptele la care reclamantul face referire in sustinerea cererii sale, intemeiata pe prevederile art. 6 si 13 din CEDO, au fost savarsite inainte de ratificarea conventiei si ca atare, nu pot face obiectul analizei in prezenta cauza.
Motivarea instantei de fond bazata pe faptul ca prejudiciul moral cauzat reclamantului deriva numai din tratamentele necorespunzatoare aplicate acestuia pe perioada detentiei, nu si din privarea de libertate , este corecta.
Executarea in regim de detentie a unei pedepse privative de libertate de catre reclamantul T.A., s-a realizat pe baza sentintei penale nr.280 din 11 martie 1952 a Tribunalului Militar Bucuresti, sentinta ce nu a fost anulata sau desfiintata.
In atare situatie, efectele hotararii nu au fost anihilate, iar instanta de fond in mod corect a retinut ca hotararea isi produce in continuare efectele si reclamantul nu este indreptatit la daune morale derivand din privarea de libertate.
Cat priveste sustinerea referitoare la faptul ca Tribunalul Iasi nu a retinut incalcarea dreptului la libera circulatie, drept prevazut in Protocolul International cu privire la drepturile civile si politice, Curtea constata ca si aceasta este nefondata.
Probele administrate in cauza demonstreaza ca Statul Roman si-a dat acordul ca reclamantul si familia sa sa plece din tara in S.U.A. in anul 1987.
Plecarea a fost impiedicata ca urmare a faptului ca Ambasada S.U.A. nu a aplicat viza pe pasapoartele acestora, astfel incat, in conditiile in care s-ar aprecia ca ar fi existat o ingradire a dreptului la libera circulatie, aceasta nu s-a datorat Statului Roman.
Pentru considerentele expuse, apelurile declarate de apelantii parati Ministerul Public -Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi si Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor reprezentat de D.G.F.P.  Dolj  si apelantul reclamant T.A., sunt nefondate si in baza art. 296 Cod pr. civila urmeaza a fi respinse.

7