InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Brasov

Art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede ca „ (1) Dovedirea situatiilor prevazute la art. 1 se face, de catre persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar in cazul in care nu este posibil, prin orice mijloc de p...

(Decizie nr. 994/R din data de 26.10.2010 pronuntata de Curtea de Apel Brasov)

Domeniu Drepturile omului | Dosare Curtea de Apel Brasov | Jurisprudenta Curtea de Apel Brasov


Art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede ca „ (1) Dovedirea situatiilor prevazute la art. 1 se face, de catre persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar in cazul in care nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevazut de lege.” Este admisibila proba cu martori in completarea probei cu inscrisuri pentru dovedirea domiciliului obligatoriu.




      Prin sentinta civila nr. 695/25.06.2010 pronuntata de Tribunalul Covasna  s-a admis actiunea formulata de reclamantul K.V. in contradictoriu cu parata A.J.P.S.Cv.; s-a anulat Decizia nr. 2190/22.12.2010 si Decizia nr. 1956/03.02.2010  – privindu-l pe reclamant; s-a stabilit ca reclamantul este beneficiar al drepturilor prevazute de Decretul Lege 118/1990 pentru perioada 05.05.1955-31.12.1958 - ca urmare a persecutiilor politice constand in stabilirea domiciliului obligatoriu in comuna O.sat M. jud. Cv. in acest interval de timp – si a fost obligata parata sa acorde aceste drepturi reclamantului incepand cu data de 01.02.2010 – in temeiul art. art. 1 alin.1 lit.d din Decretul-Lege nr. 118/1990; s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Covasna  a retinut urmatoarele:
      In fapt prin decizia nr. 2190/22.12.2010 emisa de parata A.J.P.S.Cv a fost respinsa cererea formulata de partea reclamanta prin care a solicitat sa ii fie stabilita calitatea de beneficiar al Decretului Lege nr. 118/1990 in sensul ca in perioada 05.05.1955-31.12.1958 a avut stabilit domiciliul obligatoriu in comuna O. sat M.judetul Cv., retinandu-se in esenta faptul ca exista contrarietate intre inscrisurile atasate cererii si declaratiile de martor precum si ca nu au fost depuse inscrisuri suficiente in acest sens.
      Impotriva acestei decizii partea reclamanta a formulat in termen legal contestatie  in conformitate cu dispozitiile art.10 alin.5 din Decretul-Lege nr. 118/1990, contestatie avand natura juridica a plangerii prealabile reglementata de art. 7 din Legea 554/2004, aceasta fiind respinsa prin Decizia nr. 1956/03.02.2010, retinandu-se ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1 alin.1 lit.d din Decretul-Lege nr.  118/1990. Impotriva deciziei de solutionare a recursului gratios a fost  promovata in termen legal prezenta actiune in contencios administrativ in conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
      In solutionarea actiunii, fata de motivele invocate in sustinerea acesteia si de temeiul de drept al actiunii, tribunalul a retinut ca in fapt, in perioada 05.05.1955-31.12.1958 parintii partii reclamante  - si intreaga familie a acestora  - parintii si trei copii - reclamantul fiind nascut la data de 5 mai 1955 conform certificatului de nastere depus la dosar - au fost calificati drept chiaburi, imprejurare ce rezulta din certificatul nr. 1008/14.09.2009 emis de Arhivele Nationale conform caruia in anul 1954 i s-a respins cererea tatalui reclamantului de a nu mai fi calificat drept chiabur precum si din actul purtand mentiunea “probleme chiaburesti” din anii 1952-1953 corelat cu inscrisul conform caruia tatal reclamantului s-a facut vinovat de “exploatare brate salariale” aceste inscrisuri coroborandu-se cu declaratia martorilor audiati J. K. si M. L., martori care au cunoscut bine familia si care a luat cunostinta in mod direct de cele declarate.
      Astfel, potrivit declaratiilor date de martori parintii  si intreaga familie au avut in toata aceasta perioada stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea M., acestia neputand sa paraseasca localitatea decat cu acordul expres al organelor de stat si doar pentru situatii speciale, nevoiti fiind periodic sa se prezinte la militie pentru a fi verificati, instituirea acestei masuri fiind o consecinta directa a statutului social mai sus aratat.
      S-a retinut de asemenea ca acestora le-au confiscate bunurile acestia traind o lunga perioada cu temerea ca vor fi mutati sau luati de acasa, iar pe poarta casei era inscriptionat textul “aici locuieste chiabur, sa nu ai incredere in el”, text care exprima stigmatul dat acestora de autoritatile vremii. Acestia erau obligati sa predea la stat in fiecare an o cota din productia agricola, cota care era mai mare decat cea datorata de celelalte persoane care nu erau considerate chiaburi, astfel cum rezulta din declaratia acelorasi martori. De asemenea, acestia erau marginalizati, nefiind primiti spre a participa la evenimentele sociale si culturale din localitate, iar copii erau tratati in mod diferentiat fata de ceilalti colegi, intreaga familie traind in lipsuri si umilinta si fiind marcata pentru intreaga viata de acea perioada.
      In drept, tribunalul a avut in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 1  din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri  -“(1) Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice: …d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu”.
      Fata de situatia de fapt retinuta tribunalul a constatat ca in speta este indeplinita conditia prevazuta de aceasta dispozitie legala, membrii familiei partii reclamante fiind calificati drept chiaburi in perioada mai sus aratata, interval de timp in care acestia au avut stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea aratata, domiciliul obligatoriu fiind impus de autoritatile vremii pentru ca aceste persoane sa nu se poata  eschiva de onorarea obligatiilor impuse in sarcina lor si pentru a se evita posibilitatea organizarii si desfasurarii unor activitati dusmanoase, reactionare si de propaganda impotriva noului regim instaurat in Romania, calitatea de chiabur atragand dupa sine aceasta masura administrativa.
      Retinandu-se ca intre declaratiile de martori si inscrisurile depuse la dosar nu exista contradictie, ci acestea se coroboreaza si se completeaza, declaratiile venind sa completeze acel hiat pe care il lasa lipsa documentelor, ratiunea pentru care Decretul-Lege nr. 118/1990 permite audierea martorilor fiind exact aceea a complinirii lipsei documentelor care sa ateste persecutiile la care au fost supuse aceste persoane, iar caracterul abuziv al masurii administrative care le-a fost aplicata rezultand chiar si prin prisma faptului ca nu au existat intotdeauna inscrisuri, acte care sa ateste respectivele situatii, tribunalul a constatat ca deciziile atacate sunt nelegale si netemeinice, motiv pentru care, actiunea fiind intemeiata, aceasta a fost admisa, dispunandu-se conform art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/2004 anularea actelor atacate stabilindu-se ca reclamantul a suferit persecutii politice in sensul stabilirii domiciliului obligatoriu in conditiile de mai sus, constatandu-se conform art. 1 alin.1 litd.d din Decretul-Lege nr. 118/1990 de asemenea ca partea reclamanta este beneficiara a drepturilor prevazute de acest act normativ pentru perioada aratata si fiind obligata parata sa acorde aceste drepturi incepand cu data de intai a lunii urmatoare depunerii cererii in conformitate cu art. 15 din Decretul-Lege nr. 118/1990.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata A.J.P.S.Cv criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in baza art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila.
      In dezvoltarea motivelor de recurs parata a aratat ca hotararea instantei de fond a fost pronuntata cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, gresit a fost obligata sa recunoasca reclamantului drepturi pe perioada 5.05.1955 –31.12.1958 intrucat acestea au avut domiciliu obligatoriu in localitatea Ozun sat Magherus, deoarece nu sunt documente oficiale cu privire la aceasta situatie.
      Instanta de fond a tratat in mod superficial dispozitiile art. 1 alin. 1 lit. d din DL 118/1990 in sensul in care s-a marginit sa constate ca reclamantul si familia lui au fost considerati chiaburi, fiind persecutati politic datorita acestui fapt.
      Considera ca tribunalul s-a marginit sa constate in baza unor declaratii de martor ca reclamantul este indreptatit sa beneficieze de drepturile prevazute de DL nr. 118/1990, intrucat a avut domiciliul obligatoriu in localitatea O.sat M.,  in perioada respectiva, nesocotind in acest sens dispozitiile art. 1191 alin. 2 din Codul civil.
      Apreciaza ca solutiile pronuntate de comisie sunt legale si intemeiate, ele au fost emise in baza probelor depuse la dosar si cu stricta interpretare si aplicare a DL 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, republicat cu modificarile si completarile ulterioare.
      Intimatul reclamant K.V. a depus la dosar concluzii scrise solicitand respingerea recursului si mentinerea hotararii instantei de fond  ca temeinica si legala.
           Analizand actele si lucrarile dosarelor, sentinta civila recurata raportat la motivele de recurs invocate Curtea constata ca recursul este  nefondat.
      Prin  cererea inregistrata la Tribunalul Covasna reclamantul K.V.a solicitat sa i se acorde drepturile prevazute de Decretul – Lege nr.118/1990 pe perioada 5.05.1955 –31.12.1958  deoarece tatal lui  impreuna cu familia lor au avut domiciliu obligatoriu,  ei fiind declarati chiaburi.
               Potrivit prevederilor art. 10 (3) din Decretul lege 118/1990 republicat „Cererile pentru stabilirea drepturilor titularilor, prevazute de prezentul decret-lege, se pot depune la directiile generale de munca si protectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti. Reclamantul a solicitat aceste drepturi la parata A.J.P.S.Cv  (fosta DMPS Covasna). Aceasta i-a respins prin deciziile 2190/22.12 si 1956/03.02.2010 cererea.
          Se retine ca cererea de acordare a drepturilor poate fi depusa oricand,  dar potrivit prevederilor art. 15 „Drepturile prevazute in prezentul decret-lege se acorda de la data de 1 a lunii urmatoare depunerii cererii.”. Drepturile reclamantului  au fost corect recunoscute incepand cu data de 1.02.2010, data de 1 a lunii urmatoare depunerii cererii , data depunerii cererii a fost 8.01.2010.
          Recurenta nu a produs probe contrare celor sustinute de reclamant si apreciate ca reale de catre prima instanta. In urma  demersurilor intreprinse de reclamant s-au depus la dosar adeverinta de la comuna Ozun , documente din Arhivele Nationale prin care se atesta ca K.V., tatal reclamantului impreuna cu  familia figureaza pe lista din anii 1952 – 1953, 1955- 1959 la categoria chiabur, acte de stare civila, extras de la  Arhivele Nationale – Directia Judeteana Covasna , extrase de pe listele de chiaburi intocmite in 1952, raspunsuri trimise de MAN, C NSAS, MAN – D instantelor militare, referate intocmite in perioada de referinta cu privire la incadrarea in categoria chiaburilor a tatalui reclamantului si extras din lista persoanelor carora li s-a respins cererea de iesire din randul chiaburilor in 1954, etc. Nu s-au putut prezenta toate actele solicitate de recurenta parata care sa prezinte situatia pe intreaga perioada, desi s-au intreprins demersuri in acest sens. In aceasta situatie corect s-a apelat la depozitii de martori.
           Actiunea reclamantului nu este in consecinta inadmisibila si nici proba cu martori administrata. Acestuia trebuie sa i se respecte dreptul de acces la o instanta de judecata independenta si impartiala care sa decida cu privire la cererea lui. In acest sens s-au respectat si prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului pe langa legislatia nationala in materie.
        Conform art. 129 alin 5 Cod procedura civila „judecatorii au indatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc.”
           Referitor la fondul pricinii deduse judecatii se constata ca art. 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede ca „ (1) Dovedirea situatiilor prevazute la art. 1 se face, de catre persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar in cazul in care nu este posibil, prin orice mijloc de proba prevazut de lege.”
        Reclamantul a depus la dosar inscrisuri: adeverinta de la comuna Ozun, documente din Arhivele Nationale prin care se atesta ca K.V. , tatal reclamantului impreuna cu  familia figureaza pe lista din anii 1952 – 1953, 1955- 1959 la categoria chiabur, acte de stare civila, extras de la  Arhivele Nationale – Directia Judeteana Covasna , extrase de pe listele de chiaburi intocmite in 1952, raspunsuri trimise de MAN, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, MAN– Directia instantelor militare, referate intocmite in perioada de referinta cu privire la incadrarea in categoria chiaburilor a tatalui reclamantului si extras din lista persoanelor carora li s-a respins cererea de iesire din randul chiaburilor in 1954, etc.
          In speta s-a administrat proba cu inscrisurile aratate anterior si proba cu martori in sustinerea celor sustinute de reclamant privind domiciliul obligatoriu pentru familia lor pe perioada 5.05.1955 –31.12.1958  . Cei doi martori propusi J. K.si M.L.au fost audiati nemijlocit de instanta de judecata, iar din declaratiile lor rezulta ca  intreaga familie a reclamantului a avut pe perioada respectiva domiciliul obligatoriu in comuna Ozun sat Magherus neputand sa paraseasca localitatea fara acordul autoritatilor vremii. Se mentioneaza ca oricare din membrii familiei daca voia sa paraseasca localitatea trebuia sa se prezinte la militie si la primarie sa primeasca aprobare, iar tatal reclamantului  a fost inscris pe lista chiaburilor, li s-au confiscat terenurile si masinile agricole, li s-a lasat doar casa in care locuiau si erau obligati sa dea dari la stat mai multe decat ceilalti consateni. Pe usa casei li se pusese o tablita cu mentiunea  „Aici locuieste chiabur sa nu ai incredere in el” Copiii au avut si ei de suferit persecutiile politice si restrictiile stabilite pentru parintii lor. Nu li se dadea voie sa discute cu ceilalti copii si nu puteau participa la evenimentele organizate in sat. Cei inscrisi in categoria chiaburi erau exclusi de la viata sociala a satului si obligati sa se prezinte periodic ( saptamanal) la sediul Militiei. Aceste restrictii corespund stabilirii domiciliului obligatoriu chiar daca in acte nu se mentiona expres aceasta interdictie. Inscrisurile depuse se coroboreaza cu celelalte probe administrate, faptul ca nu exista documente la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii nu exclude existenta persecutiei.
         Pentru aceste considerente, Curtea in baza art. 312 alin 1 raportat la art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila a respins recursul  declarat de parata APS Cv. Drepturile reclamantului vor fi recunoscute incepand cu data de 1.02.2010, iar temeiul recunoasterii lor sunt dispozitiile  art. 1 alin 1 lit d din Decretul lege nr. 118/1990 .
           Vazand si prevederile art. 274 Cod procedura civila

Decizia Nr. 994/R /26.10.2010                               Dosar nr. 881/119/2010




??

??

??

??




4


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Drepturile omului

Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Cerere de restituire formulata in temeiul art. II (1) din Legea nr. 368/2013. Distinctie intre unitate detinatoare si unitate investita cu solutionarea notificarii. Stabilirea valorii imobilelor pentru care se solicita compensarea. - Decizie nr. 647/Ap din data de 03.05.2016
Pierderea calitatii de asociat urmare a executarii silite a partilor sociale. Nulitatea absoluta a hotararilor AGA adoptate dupa transmiterea partilor sociale catre o terta persoana. - Decizie nr. 433/R din data de 25.10.2016
Interpretarea art. 155 din Legea nr. 31/1990. Reprezentarea in instanta a societatii pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Excludere din societate. - Hotarare nr. 882/Ap din data de 21.06.2016
Autoritate de lucru judecat in materie civila invocata in raport de sentinta penala. Nulitate absoluta pentru frauda la lege. - Decizie nr. 1873/Ap din data de 13.12.2016
Inadmisibiliatatea recursului pentru ipoteza retinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 19/2016 RIL. Exceptarea de la calea de atac a recursului art. 483 alin. 2 Noul Cod de procedura civila. - Decizie nr. 455/R din data de 08.11.2016
Modalitatea in care instanta de fond a interpretat proba intitulata „social report” intocmita de Adoption Center of Illinois al Family Resource Center la cererea D.G.A.S.P.C. B. este corecta. - Decizie nr. 1013/Ap din data de 08.07.2016
Litigii cu profesionisti - necompetenta functionala a sectiei civile - art. 286 si art. 28716 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 - Decizie nr. 984/Ap din data de 30.06.2016