Decizie de impunere privind plata impozitului pe teren si a penalitatilor de intarziere. Incadrarea imobilelor in extravilanul localitatii ca urmare a unei hotarari a consiliului local. Emiterea unei noi decizii de impunere in urma unui control financiar

Curtea de Conturi nu poate stabili zona in care se incadreaza terenul in vederea impozitarii in limitele teritoriale ale localitatii, dar poate verifica modul de stabilire a acestui aspect de catre institutia publica abilitata.. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Mehedinti sub nr. 12567/101/2013 contestatoarea M.M.M in contradictoriu cu intimatii U.A.T.I si Primarul com. I. a solicitat sa se dispuna desfiintarea dispozitiei nr. 242 emisa de Primarul com. I la data de 05 decembrie 2013, prin care a fost respinsa ca neintemeiata contestatia formulata impotriva instiintarii de plata nr. 728/24.09.2013, emisa de Primaria I si, in consecinta, sa se anuleze aceasta instiintare de plata si sa fie exonerata de plata obligatiilor fiscale, comunicate prin respectiva instiintare..
Prin sentinta nr. 1917/2014 din data de 28 mai 2014, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, in dosarul nr. 12567/101/2013, s-a admis contestatia formulata de contestatoarea M.M.M in contradictoriu cu intimatii U.A.T. a comunei I si Primarul comunei I.
S-a anulat dispozitia nr. 242/05.12.2013 emisa de Primarul comunei I  si  instiintarea de plata nr. 728/24.09.2013 emisa de Primaria comunei I.
 A exonerat contestatoarea de plata sumei de 208 lei reprezentand impozit pe teren si penalitati de intarziere.
S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva sentintei nr. 1917/2014 din data de 28 mai 2014, pronuntata de Tribunalul Mehedinti, in dosarul nr. 12567/101/2013, a formulat recurs recurenta parata UAT I, prin primar.
 S-a sustinut ca, raportat la art. 488 alin. 1 pct. 3 NCPC, instanta de fond a pronuntat sentinta criticata cu incalcarea competentei teritoriale de ordine publica a altei instante, pe care paratii au invocat-o prin intampinare,
De asemenea, raportat la art. 488 alin. 1 pct. 5 NCPC, instanta de fond a pronuntat sentinta criticata cu incalcarea regulilor de procedura, lasand nesolutionata in considerente si respectiv in dispozitivul hotararii a exceptiei invocate cu privire la necompetenta teritoriala in considerentul faptului ca reclamanta indeplineste functia de procuror in cadrul unui parchet din circumscriptia Curtii de Apel Craiova, contrar dispozitiilor art. 127 alin. 1 si 3, ale art. 237 alin. 2 pct. 1, ale art. 245 si ale art. 246 alin. 1 NCPC,
Raportat la art. 488 alin. 1 pct. 5 NCPC, instanta de fond a pronuntat sentinta criticata facand aplicarea gresita a normelor de drept material prevazute de Hot. Guv. nr. 44/2004.
Drept pentru care, invoca  urmatoarele motive:
Cu privire la exceptia de necompetenta teritoriala a instantei de fond:
Referitor la exceptia privind necompetenta teritoriala a instantei de fond, solicita a se lua act de faptul ca instanta de fond a incalcat, in primul rand, dispozitiile art. 397 alin. 1 NCPC raportat la art. 488 alin. 1 pct. 3 NCPC, deoarece, instanta de fond, desi avea obligatia sa se pronunte asupra tuturor cererilor deduse judecatii de catre toate partile din proces, pe de o parte formulate de reclamanta, si pe de alta parte, formulate de parati, astfel ca nu s-a procedat in niciun fel la consemnarea deliberarii cu privire la temeinicia acelei respingeri a exceptiei de necompetenta teritoriala pe care au invocat-o in cuprinsul intampinarii.
De asemenea, raportat la aceeasi exceptie a necompetentei teritoriale, a solicitat a se constata ca instanta de fond a incalcat si dispozitiile art. 248 alin. 1 NCPC raportat la art. 488 alin. 1 pct. 5, deoarece avea obligatia ca mai intai sa se pronunte asupra exceptiilor care fac inutila cercetarea in fond a cauzei, iar acest aspect nu rezulta nici din considerentele retinute de catre instanta si nici din cuprinsul dispozitivului sentintei criticate, astfel ca, sa constate nulitatea sentintei criticate in contextul dispozitiilor art. 237 alin. 2 pct. 1, ale art. 245 si ale art. 246 alin. 1 NCPC.
Cu privire la fondul cauzei:
In considerentele sale, instanta de fond a aplicat gresit normele de drept material, retinand doar concluziile reclamantei, in sensul ca atata timp cat nu a fost emisa o hotarare a consiliului local cu privire la stabilirea zonei de impozitare nu ar fi fost corecta calcularea diferentei de impozit pentru terenurile pe care fiecare contribuabil le detine in proprietate pe raza comunei I, chiar daca aceasta diferenta de impozit s-a calculat ca urmare a inspectiei fiscale realizate de catre echipa de audit financiar a Curtii de Conturi inauntrul termenului de prescriptie si contextul prevederilor Titlului IX, pct. 9 din Hot. Guv. nr. 44 / 2004, fiind astfel ignorate de catre instanta de fond, si dispozitiile art. 91 Cod .pr. fis. cu privire la faptul ca: dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, termen care incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala.
Pentru aceste considerente motiveaza, in continuare, netemeinicia si nelegalitatea sentintei criticate:
- reclamanta nu poate fi scutita de obligatia aplicarii impozitul corect stabilit de catre inspectia fiscala inauntrul termenului de prescriptie, chiar daca a fost de buna-credinta si a achitat anual sumele care i s-au cerut,
- de asemenea, instanta de fond a omis sa constate ca in aceasta cauza nu suntem in situatia unei majorari de impozit, ci doar in situatia de plata a diferentei de impozit ca urmare a unui calcul efectuat eronat de catre organul fiscal, anterior inspectiei fiscale,
- instanta de fond, bazandu-se doar pe concluziile reclamantei, invoca o situatie absolut imposibila, si anume faptul ca nu este o hotarare a consiliului local cu privire la o alta delimitare a zonelor de impozitare, care ar trebui sa fie preexistenta inspectiei fiscale, dupa conceptia gresita atat a reclamantei, cat si a instantei de fond,
- de asemenea, atat reclamanta, precum si instanta de fond, au retinut gresit ca prin decizia data, Curtea de Conturi ar fi incadrat terenurile in cauza pe zone, fiind vorba despre o atributie care intr-adevar revine Consiliului Local, fiind omisa cu buna-stiinta insa imprejurarea ca in raport cu incadrarea facuta, inspectia fiscala a Curtii de Conturi a constatat ca in situatia data nu s-au respectat dispozitiile imperative ale legii, si anume dispozitiile Hot. Guv. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, referitor la art. 247 Cod Fiscal, cu consecinta fireasca a recuperarii prejudiciilor,
- cu privire la obligatia de plata accesorie a penalitatilor in suma de 53 lei aferente obligatiei de plata principale in suma de 155 lei - reprezentand diferenta de impozit, de asemenea, arata ca, aceste penalitati au fost calculate inauntrul termenului de prescriptie de 5 ani prevazut de art. 91 Cd.Pr.Fis., astfel ca intervalul de timp aferent termenului de prescriptie constituie temei legal, pe de o parte pentru dreptul organului fiscal de a stabili obligatiile fiscale datorate de contribuabili, atat obligatii fiscale principale, cat si obligatii fiscale accesorii, si pe de alta parte, termenul de prescriptie constituie temei legal pentru indatorirea contribuabililor de a plati obligatiile fiscale in totalitatea lor: principale si accesorii, care s-au stabilit inclusiv cu titlu de diferente fiscale, in intervalul termenului de prescriptie, in conditiile in care, data scadentei platii acestor datorii fiscale se situeaza, asa cum am precizat mai sus, in cadrul termenului de prescriptie,
- prin urmare, U.A.T. I, in calitatea sa de organ fiscal, in aplicarea masurilor dispuse de catre Curtea de Conturi, a emis actul fiscal privind diferenta de impozit, oricand in termenul de prescriptie de 5 ani, pentru datorii fiscale scadente inainte de implinirea termenului de prescriptie, fiind stabilite obligatii de plata principale restante,
- invoca in acest sens si principiul de drept, recunoscut atat de Codul Civil, precum si de Codul Fiscal si respectiv de Codul de Procedura Fiscala, in sensul ca: orice masura accesorie, urmeaza soarta principalului.
- in concluzie, arata ca scopul prevazut de lege cu privire la aplicarea de penalitati il constituie faptul ca penalitatea este o masura fiscala pe care legiuitorul, din considerente economice, a inteles sa o reglementeze in mod expres prin actele normative si cu privire la care nu se poate proceda la eludarea acesteia atunci cand o astfel de obligatie fiscala accesorie a fost stabilita in conditiile prevazute de legislatia din domeniul in care este aplicata penalitatea respectiva, in conditiile in care, asa cum rezulta din intreg ansamblul probator al acestei cauze, nici reclamanta si nici instanta de fond nu au facut vreo afirmatie in sensul ca atat pentru diferenta de impozit, cat si pentru penalitatea aferenta ar fi fost aplicata vreo procedura de calcul eronata.
 A solicitat admiterea recursului, casarea sentintei nr. 1917/2014 si a incheierii instantei cu privire la stabilirea competentei instantei, trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanta competenta teritorial, in sensul punerii in vedere a  contestatoarei de a alege instanta competenta teritorial conform art. 127 alin. 1 si 3 NCPC si pe fond, obligarea debitoarei M.M.M la plata debitului total in suma de 208 lei, precum si mentinerea ca legale atat a Dispozitiei nr. 242 / 2013, cat si a instiintarii de plata nr. 728 / 2013, aspecte cu privire la care instanta de fond a pronuntat o hotarare netemeinica si nelegala, susceptibila de nulitate absoluta.
La data de 14 octombrie 2014, intimatul parat PRIMARUL COMUNEI I. a formulat intampinare  prin care a invederat faptul ca achieseaza  la cererea de recurs a U.A.T.C. I si solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat.
In baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza finala, solicita judecarea recursului in lipsa.
La data de 28 octombrie 2014, intimata reclamanta M.M.M a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Mehedinti, invocata de recurenta parata, ca neintemeiata. A sustinut ca este competent Tribunalul Mehedinti, intrucat nu este instanta la care aceasta isi  desfasoara activitatea, ci o instanta superioara in grad.
In ceea ce priveste fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a  sentintei pronuntata de instanta de fond.
Analizand criticile formulate, in raport de dispozitiile legale incidente, Curtea retine urmatoarele:
Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotararii atacate asa cum rezulta din dispozitiile art. 488 din Noul Cod de procedura civila, care prevede expres si limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel incat sa permita instantei de recurs reanalizarea probelor si reevaluarea situatiei de fapt. Recursul urmareste verificarea conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Recurenta parata a sustinut ca raportat la dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 3 Noul Cod de procedura civila, instanta de fond a pronuntat sentinta atacata cu incalcarea competentei teritoriale de ordine publica a altei instante.
Aceasta critica este apreciata ca neintemeiata de catre instanta de recurs. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 127 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea. Alin. 3 stabileste ca  dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si in cazul procurorilor, asistentilor judiciari si grefierilor.
Se retine ca in raport de obiectul cererii competenta in prima instanta apartine Tribunalului, aspect necontestat de catre partile din dosar. Intrucat reclamanta este procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria X si nu in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Mehedinti, Tribunalul Mehedinti a fost sesizat corect cu solutionarea actiunii formulate de reclamanta, in raport de dispozitiile art. 127 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila.
Prin incheierea de sedinta din data de 09 aprilie 2014 instanta de fond a constatat si stabilit in mod corect ca Tribunalul Mehedinti - Sectia a II a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal este competent din punct de vedere general, material si teritorial sa  judece prezenta pricina, in raport de disp.  95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004 si art. 218 alin. 1 Cod procedura fiscala, litigiul fiind de competenta instantelor judecatoresti romane, a carui solutionare in prima instanta revine tribunalului administrativ-fiscal de la domiciliul reclamantului,  potrivit alegerii de competenta facuta conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/200, domiciliu ce se in circumscriptia Tribunalului Mehedinti.
De asemenea, critica cu privire la nelegalitatea sentintei atacate prin raportare la dispozitiile art. 488 pct. 5 din Noul Cod de procedura civila este neintemeiata.
Astfel, s-a sustinut ca instanta de fond a pronuntat sentinta criticata cu incalcarea regulilor de procedura, lasand nesolutionata in considerente si respectiv in dispozitivul hotararii a exceptiei invocate cu privire la necompetenta teritoriala.
In aplicarea dispozitiilor art. 233 Noul Cod de procedura civila grefierul de sedinta are obligatia intocmirii unei incheieri pentru fiecare sedinta de judecata, la care a participat in aceasta calitate, pe care o va atasa la dosarul cauzei. In ipoteza in care hotararea se pronunta in ziua in care au avut loc dezbaterile nu se intocmeste incheierea de sedinta, ci mentiunile consemnate de grefier vor alcatui partea introductiva a hotararii judecatoresti, intitulata practica. In ceea ce priveste incheierile premergatoare, acestea se clasifica in incheieri preparatorii si incheieri interlocutorii.
La termenul din data de 09 aprilie 2014 instanta a pus in discutia partilor exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Mehedinti, a acordat cuvantul asupra acesteia si a respins-o motivat, aspect ce rezulta din paragraful 7 al incheierii de sedinta de la acel termen intocmita in cauza: "Instanta avand in vedere exceptia invocata, vazand dispozitiile art. 127 NCPC, text de lege ce vizeaza calitatea reclamantului, aceea de judecator, legiuitorul neintelegand sa extinda calitatea procesuala la aceea de magistrat, fata de  faptul ca, contestatoarea din prezenta cauza are calitate de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria X si constatand ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 127 NCPC ce stabilesc competenta teritoriala in astfel de situatii, respinge exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Mehedinti invocata prin intampinare de catre intimati".
Incheierea din data de 09 aprilie 2014 reprezinta o incheiere interlocutorie, ce leaga instanta, astfel incat nu s-ar putea sustine ca aceasta a lasat nesolutionata in considerente si dispozitiv exceptia de necompetenta teritoriala, exceptia de necompetenta teritoriala invocata fiind solutionata pe parcursul procesului, astfel cum rezulta din actele dosarului.
Din perspectiva motivului de recurs prevazut de dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedura civila, conform cu care: "Casarea unei hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate: (_) 8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material", Curtea retine urmatoarele:
Dispozitiile art. 247 si 251 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal reglementeaza atat modul in care se datoreaza impozitele in cauza cat si modul in care se stabilesc acestea. In aceasta succesiune de etape, Consiliul Local este acela care are prima atributie, si anume aceea de a stabili zona, apoi organul fiscal al unitatii administrative locale va emite decizia de impunere.
Incadrarea imobilelor din extravilanul localitatii I., incadrare care ca efect stabilirea unui anumit cuantum sau procent de impozitare, a fost efectuata prin hotarare de consiliu local.
Decizia de impunere a fost emisa in considerarea unui criteriu stabilit printr-o hotarare de consiliu local, si anume zona in cadrul localitatii unde este amplasat imobilul.
Instanta de recurs constata ca in mod corect instanta de fond a retinut ca emiterea unei noi decizii de impunere in urma unui control financiar al Curtii de Conturi este nelegala.
Curtea de Conturi nu poate stabili zona in care se incadreaza terenul in vederea impozitarii in limitele teritoriale ale localitatii, dar poate verifica modul de stabilire a acestui aspect de catre institutia publica abilitata.
In mod corect a stabilit instanta de fond ca in situatia in care s-ar retine de catre Curtea de Conturi ca institutia publica, in speta consiliul local, nu a stabilit in mod corect incadrarea terenului in zonele prevazute de Codul fiscal, nu se poate imputa aceasta situatie de fapt direct contribuabilului.
Pentru a se putea emite decizii de impunere prin incadrarea terenurilor de pe raza administrativa a localitatii I. in alta zona decat in cea in care au fost incadrate prin hotararea actuala a consiliului local, trebuie emisa o noua hotarare de incadrare in noile zone, asa cum rezulta din art. 247 lit. b din Codul fiscal.
Analizand argumentele instantei de fond, instanta de recurs constata ca acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicari a normelor legale, in speta nefiind incidente dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedura civila.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta parata sunt neintemeiate, astfel ca in temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod procedura civila, recursul declarat va fi respins ca nefondat.