InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Apel declarat impotriva incheierii de solutionare a cererii de reexaminare amenda judiciara.. Inadmisibilitate.

(Decizie nr. 296 din data de 03.03.2015 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

Calea de atac a apelului poate fi exercitata doar impotriva incheierii prin care s-a dispus amendarea iar nu impotriva incheierii prin care s-a solutionat cererea de reexaminare formulata de persoana careia i s-a aplicat amenda judiciara.

Prin incheierea din 20 ianuarie 2015, Judecatoria Craiova, in temeiul art. 284 alin. 35 C.p.p. a respins cererea de anulare a amenzii in cuantum de 1000 lei aplicata petentului I.B. , director al Penitenciarului Miercurea Ciuc   prin incheierea de sedinta din 18.11.2014 pronuntata in dosarul nr.196/258/2014 aflat pe rolul Judecatoriei Craiova.
Cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, s-a retinut ca prin incheierea de sedinta din data de 18.11.2014, pronuntata in dosarul nr. 196/258/2014 al Judecatoriei Craiova s-a dispus amendarea numitului I.B. , directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc, cu suma de 1000 lei, conform art. 283 al. 4  lit. a Cpp, intrucat acesta a tergiversat solutionarea cauzei prin netransferarea petentului K.R. la instanta.
La data de 28.11.2014 s-a depus de catre petentul I.B.  cerere de reexaminare prin care a solicitat, intr-o prima teza, anularea amenzii judiciare aplicate, iar intr-o teza subsidiara, reducerea cuantumului amenzii aplicate de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei.
Prin cererea formulata, petentul a aratat ca in datele sau in zilele urmatoare termenelor de judecata fixate in dosarul aflat pe rolul Judecatoriei Craiova, Penitenciarul Miercurea Ciuc trebuia sa-l prezinte pe petent si la alte instante din tara, iar petentul executa pedeapsa in regim de maxima siguranta, astfel ca transferarea petentului trebuia sa fie facuta tot la un penitenciar profilat pe regim de maxima siguranta fapt, imposibil datorita cauzelor penale promovate de petent la mai multe instante din tara. In continuare, petentul I.B.  a aratat ca a informat in scris Judecatoria Craiova de imposibilitatea prezentarii condamnatului la termenele fixate de catre Judecatoria Craiova  datorita celorlalte cauze penale la care condamnatul trebuia prezentat.
Analizand cererea de anulare a sanctiunii amenzii judiciare aplicate petentului Blaga Ioan, Directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc instanta a constatat ca la dosar exista dovezile de citare ale condamnatului pentru fiecare termen fixat de instanta, precum si dispozitiile de transfer a condamnatului emise de Judecatoria Craiova.
La dosar a fost depusa de catre contestatorul K.R. o declaratie prin care invedera instantei ca nu solicita judecarea in lipsa si ca doreste sa fie prezentat in fata instantei pentru a-si exprima punctul de vedere.
Instanta a constatat ca anterior petentul a fost citat pentru cinci termene de judecata. Penitenciarul Miercurea Ciuc a comunicat de fiecare data faptul ca petentul condamnat K.R. nu poate fi transferat intrucat are afaceri judiciare la alte instante, dar din cuprinsul adresei nu a rezultat si termenul de judecata la care trebuia sa fie prezentat condamnatul la aceste instante. Totodata, instanta a constatat ca sustinerea petentului ca trebuia transferat condamnatul la un penitenciar profilat pe regim de maxima siguranta nu poate fi retinuta intrucat in localitatea in care isi are sediu instanta exista Penitenciarul Craiova care are acelasi profil ca si Penitenciarul Miercurea Ciuc, astfel ca neprezentarea condamnatului la termenele fixate de catre Judecatoria Craiova au condus la tergiversarea solutionarii cauzei.
In privinta cererii de reducere a cuantumului amenzii aplicate la valoarea de 500 lei,  instanta a apreciat ca amenda judiciara aplicata petentului a fost corect dozata fata de abaterea savarsita de acesta. 
Impotriva acestei incheieri a formulat apel petentul I.B., fiind solicitata suspendarea executarii dispozitiilor incheierii pronuntata de Judecatoria Craiova la data de 20 01 2015 prin care a fost respinsa cererea de anulare a amenzii judiciare  si repunerea petentului in termenul de apel conform art 411 alin 1 Cpp, fata de data comunicarii incheierii respectiv 09 02 2015.  Pe fondul cauzei s-a solicitat anularea amenzii pentru aceleasi motive invocate in cererea initiala iar in subsidiar reducerea acesteia la limita minima prevazuta de lege, respectiv 500 lei.
Analizand apelul declarat sub aspectul admisibilitatii, se constata ca apelul este inadmisibil, urmand a fi respins pentru acest motiv.
Impotriva incheierii de sedinta din data de 18.11.2014, prin care s-a dispus sanctionarea sa, petentul a formulat la data de 28.11.2014  cerere de reexaminare, cerere care a fost definitiv solutionata prin incheierea din 20 ianuarie 2015, a Judecatoriei Craiova, in temeiul art. 284 Cpp, prin respingerea cererii.
Imprejurarea ca in incheierea  din 20 ianuarie 2015 a Judecatoriei Craiova s-a mentionat in mod eronat  ca aceasta incheiere la randul ei este supusa caii de atac a apelului, este lipsita de relevanta juridica, intrucat calea de atac este numai aceea prevazuta de lege, iar in aceasta situatie Codul de procedura penala nu prevede posibilitatea  formularii unei cai de atac.
Astfel, in incheierea atacata s-a mentionat posibilitatea formularii apelului conform dispozitiilor art. 409 alin.1 lit e Cpp. Ori, conform acestui text de lege,                                                                                                                                                                                                                  pot face apel ,,martorul, expertul, interpretul si avocatul in ceea ce priveste cheltuielile judiciare, indemnizatiile cuvenite acestora si amenzile judiciare aplicate", insa, petentul nu are niciuna din calitatile mentionate in acest text de lege, posibilitatea formularii apelului putand fi eventual analizata in raport de dispozitiile art 409 alin 1 lit f  Cpp "orice persoana fizica sau juridica ale carei drepturi legitime au fost vatamate nemijlocit printr-o masura sau printr-un act al instantei, in ceea ce priveste dispozitiile care au provocat o asemenea vatamare".
 In orice caz indiferent de textul de lege care se analizeaza, respectiv art 409 alin 1 lit e sau f Cpp, aceste texte de lege trebuie interpretate doar coroborat cu art. 410 alin. 2 si respectiv 3 Cpp care prevad ca "In cazul prevazut la art 409 alin. 1 lit. e apelul poate fi exercitat de indata dupa pronuntarea incheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizatiilor sau amenzilor judiciare si cel mai tarziu la zece zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza. Pentru persoanele prevazute la art 409 alin 1 lit f, termenul de apel este de 10 zile si curge de la data cand acesta au aflat despre actul sau masura care a provocat vatamarea".
Asadar calea de atac a apelului poate fi exercitata in anumite conditii doar impotriva incheierii prin care s-a dispus amendarea iar nu impotriva incheierii prin care s-a solutionat cererea de reexaminare formulata de persoana careia i s-a aplicat amenda judiciara.
 In acelasi sens s-a statuat si in doctrina  de specialitate apreciindu-se ca dispozitiile art 409 alin 1 lit e si f Cpp se aplica pentru amenzile judiciare dispuse direct prin sentinta, fara a avea la dispozitie calea reexaminarii. Daca nu ar fi astfel interpretate disp. art. 284 Cpp si art. 409 alin. 1 lit. e, f Cpp, s-ar lipsi de eficienta amenzile judiciare in situatia in care acestea nu ar deveni definitive in conditiile art. 284 Cod procedura penala.
In consecinta, apreciind ca aceasta incheiere este definitiva Curtea va respinge apelul ca inadmisibil.
In temeiul art. 275 alin 2 CPP va obliga apelantul la 30 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016