Aparenta in drept. Conditii de aplicare a exceptiei de la regula quod nullum est, nullum producit effectum

Aplicarea principiului error communis facit jus presupune existenta unei erori comune, invincibile si buna credinta a celui ce invoca in favoarea sa mentionatul principiu.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila,
Decizia civila nr. 592/R din 17 aprilie 2013, F.S.

Prin decizia civila nr. 433/21.11.2012, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr.12342/55/A/2010 a fost respins apelul declarat de paratii M.D., M.S. si SC C. SRL impotriva sentintei nr. 3667/17.04.2012 a Judecatoriei Arad.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut in vedere ca prin sentinta apelata, prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei F.D. si a admis cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta F.D. in contradictoriu cu paratii G.G., M.D. si M.S. si parata SC C. SRL
Prin aceeasi sentinta, prima instanta a anulat certificatul de legatar nr. 47/2006, a constat ca imobilul ce face obiectul titlului de proprietate nr. 1894, inscris in CF nr.7, a facut parte din masa succesorala a defunctului F. A. si a constatat ca reclamanta este unica mostenitoare a defunctului.
De asemenea, instanta de fond a anulat contractul de vanzare - cumparare intervenit la 23.02.2006 intre parata G.G. si paratii M.D. si M.S., autentificat sub nr. 860/2006 si a anulat contractul de vanzare - cumparare intervenit la 5.10.2006 intre paratii M.D. si M.S. si parata SC C. SRL, autentificat sub nr. 5147/2006.
A admis in parte cererea de chemare in garantie formulata de parata SC C. SRL in contradictoriu cu paratii M.D. si M.S. si i-a obligat sa plateasca paratei SC C. SRL suma de 7 800 euro cu titlu de restituire pret si daune interese.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamanta F.D. si parata G.G. sunt fiica, respectiva fiica naturala a defunctului F.A., decedat la 14.02.2003. In masa succesorala a acestuia s-a aflat imobilul inscris in titlul de proprietate nr. 1894.
Dupa moartea lui F.A., reclamanta a administrat acest teren, ulterior incredintand altor persoane cultivarea terenului. Parata s-a prevalat de existenta unui testament olograf al defunctului F.A., conform caruia i se testa acelasi teren in anul 2001, obtinand la 23.02.2006 un certificat de legatar. Cu aceeasi ocazie, in februarie 2006, s-au efectuat demersurile de constituire a unei carti funciare nedefinitive pentru acel teren si in aceeasi zi, 23.02.2006, terenul a fost vandut de catre parata G.G. catre paratii M.D. si M.S., pentru pretul de 400 de euro; paratii M.D. si M.S. au vandut terenul paratei SC C. SRL la 5.10.2006, pentru suma de 2 000 de euro.
In ceea ce priveste calitatea de legatar a paratei G. G., prima instanta a retinut ca aceasta s-a prevalat in aparare de un certificat de mostenitor, neproducand testamentul in original, desi i s-a opus denuntarea acestuia ca fals, potrivit art. 177 C. pr. civ., neprezentandu-se nici la interogatoriul incuviintat in dovedirea detinerii inscrisului. Fata de acestea, instanta a retinut, in primul rand, ca inscrisul constatator al calitatii paratei s-a emis dupa procedura necontradictorie prevazuta de art. 69-85 din Legea nr. 36/1995, republicata. In prezenta cauza s-a tins la administrarea unei astfel de probe contrarii, afirmandu-se falsificarea testamentului. Intrucat este cert ca acesta a existat si a fost in posesia paratei, iar aceasta nu l-a depus in original la dosarul cauzei, singura concluzie ce se poate trage este aceea sustinuta de partea adversa, adica falsificarea acestuia. Aceasta deoarece, asa cum rezulta din coroborarea art. 177 cu art. 139 C. pr. civ., daca un inscris nu poate fi depus in original, inseamna ca el nu exista.
Prima instanta a mai constatat ca procedura succesorala desfasurata in fata notarului a suferit un viciu intrinsec datorat culpei paratei G.G., care nu a invederat existenta mostenitoarei rezervatare, astfel ca nu s-a putut proceda la citarea acesteia, conform art. 72 din Legea nr. 36/1995. Astfel, instanta a anulat certificatul de legatar nr. 47/2006 emis pe numele paratei.
Constatand ca in patrimoniul defunctului F.A. s-a aflat imobilul ce face obiectul titlului de proprietate nr. 1894, instanta de fond a concluzionat ca acesta a revenit reclamantei, la 14.02.2003, in baza art. 651 C. civ.
In ceea ce priveste contractul de vanzare-cumparare intervenit intre parata G.G. si paratii M.D. si M.S., prima instanta a observat in primul rand ca acestia nu se pot prevala de continutul cartii funciare, cata vreme aceasta s-a constituit la initiativa lor, nefiind preexistenta. Judecatoria a apreciat ca este adevarat ca eroarea comuna si invincibila in care s-ar afla cumparatorii are aptitudinea de a inlatura regula error communis facit ius, insa in speta nu se poate afirma ca s-ar fi aflat paratii M.D. si M.S. intr-o astfel de eroare. Astfel, instanta a constatat ca, la momentul vanzarii, imobilului era delimitat vizibil de imobilele din jur si era cultivat, putandu-se constata aceste imprejurari de catre oricine; dat fiind ca s-a procedat la cumpararea unui teren ce nu facea obiectul publicitatii mobiliare, s-ar fi impus diligente suplimentare din partea cumparatorilor, nefiind imposibil de aflat cine cultiva terenul si de ce drept se prevaleaza, aceasta cu atat mai mult cu cat vanzatoarea nu s-a aflat in posesia titlului de proprietate (ce se afla la reclamanta).
Judecatoria a apreciat ca aceleasi consideratii sunt valabile si in privinta celui de-al doilea contract; in plus, noii cumparatori nu sunt protejati de continutul cartii funciare decat dupa trecerea a trei ani, astfel cum rezulta din art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicata.
Fata de dispozitiile art. 1337 si art. 1344 C. civ., instanta de fond a apreciat ca este in parte intemeiata cererea de chemare in garantie cu care s-a indreptat parata SC C. SRL impotriva paratilor M.D. si M.S., in sensul ca acestia din urma sunt datori sa restituie pretul primit la vanzare, dar si diferenta necesara pentru a complini valoarea bunului, astfel cum se gaseste aceasta la data prezentei hotarari. De asemenea, instanta a apreciat ca nu se poate retine, cum afirma parata SC C. SRL, ca evictiunea s-ar fi produs la data formularii actiunii, cata vreme nu atunci a pierdut bunul, ci la data pronuntarii hotararii.
In consecinta, instanta a obligat paratii M.D. si M.S. sa plateasca paratei SC C. SRL suma de 7 800 euro cu titlu de restituire pret si daune interese.
Impotriva hotararii au declarat apel paratii M.D. si M.S.
In motivare, au sustinut ca hotararea este netemeinica si nelegala deoarece admiterea cererii de chemare in garantie s-a facut de catre instanta de fond contrar dispozitiilor legale cuprinse in art. 61 C. pr. civ. si art. 4 si art. 7 C. com. iar prin cererea de chemare in garantie cumparatoarea SC C. SRL, invedera instantei de judecata ca pretul la care a fost achizitionat terenul in cauza a fost de 2000 Euro echivalentul a 7060 lei.
Au mai subliniat ca, desi reclamanta nu a contestat sustinerile lor din intampinare in sensul mentinerii vanzarii atata timp cat au dat dovada de buna credinta, invocand totodata principiul "error comunis facit ius", prima instanta, printr-un silogism logico-juridic eronat, a ajuns la concluzia ca atat contractul de vanzare cumparare incheiat de apelanti in calitate de cumparatori cat si cel incheiat cu SC C. SRL sunt lovite de nulitate absoluta. Or, reclamanta, tocmai pentru ca nu a putut dovedi culpa apelantilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare antementionat a stabilit un petit subsidiar prin care a solicitat instantei de judecata obligarea paratei G. G. la predarea contravalorii de piata la zi a imobilului instrainat.
Au subliniat ca ideea de aparenta si notiunea de buna-credinta nu se suprapun, insa intre ele exista o corelatie, pentru ca aplicarea practica a teoriei aparentei implica intotdeauna buna-credinta a celui care dobandeste un drept de la titularul aparent. Eroarea comuna si invincibila se refera intotdeauna la dobanditorul dreptului de la titularul aparent. Recunoasterea prevalentei interesului subdobanditorului de buna credinta a fost impusa - in baza unor ratiuni cu o aplicare mult mai larga si care au creat un adevarat principiu - de preocuparea pentru asigurarea securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice. Din punct de vedere juridic solutia si-a aflat suport in ratiuni de ordin pragmatic, concretizate in principiul validitatii aparentei in drept a carui esenta este exprimata prin adagiul error communis facit ius.
Tribunalul a constatat ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Nu pot fi retinute criticele apelantilor intrucat art. 36 din Legea nr. 7/1996 modificata, in vigoare la data incheierii contractelor de vanzare cumparare prevede ca, "Actiunea in rectificare, intemeiata pe nevalabilitatea inscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe gresita calificare a dreptului inscris, se va putea indrepta si impotriva tertelor persoane care si-au inscris un drept real, dobandit cu buna-credinta si prin act juridic cu titlu oneros, bazandu-se pe cuprinsul cartii funciare, in termen de trei ani de la data inregistrarii cererii de inscriere formulata de dobanditorul nemijlocit al dreptului a carui rectificare se cere, afara de cazul cand dreptul material la actiunea de fond nu s-a prescris", astfel ca, in mod legal prima instanta dupa ce a constatat nulitatea absoluta a certificatului de legatar nr. 47/23.02.2006, a realizat o aplicare corecta a principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis", prin raportarea la dispozitiile art. 34 si 36 din Legea nr. 7/1996, buna credinta a dobanditorilor subsecventi ai imobilului din litigiu neavand nicio relevanta, cata vreme transmitatorul dreptului original a obtinut acest drept prin frauda, iar reclamanta a actionat inauntrul termenului de prescriptie a dreptului la actiune, de 3 ani.
De asemenea paratii M.D. si M.S. nu se pot prevala de continutul cartii funciare, cata vreme aceasta s-a constituit la initiativa lor, nefiind preexistenta si nici de principiul error communis facit jus, potrivit caruia eroarea comuna si invincibila in care s-ar afla cumparatorii are aptitudinea de a inlatura aplicarea principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipienti", intrucat la momentul vanzarii imobilului vanzatoarea G.G. nu se afla in posesia titlului de proprietate in original care se afla la reclamanta; ulterior si paratii M.D. si M.S. au instrainat imobilul la randul lor fara a detine originalul titlului de proprietate; mai mult, terenul era delimitat vizibil de imobilele din jur si era cultivat, putandu-se constata aceste imprejurari de catre orice persoana; dat fiind ca s-a procedat la cumpararea unui teren care initial nu facea obiectul publicitatii mobiliare, s-ar fi impus diligente suplimentare din partea cumparatorilor, nefiind imposibil de aflat cine cultiva terenul si de ce drept se prevaleaza.
Valoarea stabilita de catre prima instanta de 7800 euro reprezentand pret si daune interese reprezentand diferenta necesara pentru a complini valoarea bunului a fost legal calculata.
Impotriva deciziei au declarat recurs paratii M.D. si M.S. care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitand modificarea ei in sensul respingerii cererii de chemare in judecata si a cererii de chemare in garantie formulate impotriva lor.
In motivare au invocat imposibilitatea de a verifica situatia tabulara a terenului intrucat, la data dobandirii in proprietate, acesta nu era inscris in cartea funciara si ca, actele incheindu-se de catre un notar public, au fost de buna credinta si au contractat cu convingerea ca o fac cu verus dominus, incidenta fiind si teoria proprietarului aparent si principiul error communis facit jus.
Au invocat ca buna credinta in sensul art. 1898 alin. (1) C. civ., art. 1080 C. civ. se constituie intr-o exceptie de la principiile quod nullum est, nullum producit effectum si resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, aceasta cu atat mai mult cu cat instanta a retinut ca nu sunt incidente dispozitiile Legii nr. 7/1996.
Au invocat gresita retinere a relei lor credinte, in lipsa unor dovezi administrate in acest sens.
Au criticat cuantumul despagubirilor ce urmeaza a fi achitate de catre SC C. SRL, cata vreme recurentii-vanzatori au fost de buna-credinta, iar pretul vanzarii a fost de 2000 euro.
In drept au invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Examinand recursul, instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia recurata, tribunalul a mentinut ca legala si temeinica hotararea prin care prima instanta, consecinta a anularii certificatului de legatar eliberat pe numele paratei G.G., a constatat nulitatea absoluta a contractelor succesive de vanzare-cumparare incheiate intre parati.
Contrar sustinerilor recurentilor, instanta de apel a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor Legii nr. 7/1996, cata vreme din considerentele deciziei rezulta ca instanta a facut aplicarea art. 34, art. 36 din lege pentru a examina modalitatea in care prima instanta a facut aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
Mai mult, instanta de apel a examinat contractele incheiate intre parati inclusiv prin prisma normelor dreptului comun care reglementeaza buna credinta, principiile efectelor nulitatii si exceptiile de la aceste principii.
Astfel, aparenta este un corolar al bunei credinte, care decurge dintr-o aparenta de veridicitate, situatia fiind, insa, contrara realitatii.
In concret, aparenta poate fi creata de evidentele de carte funciara ori de regularitatea formala a titlului titularului aparent care incheie conventia cu persoana care isi invoca buna-credinta.
O atare regularitate formala unita cu atitudinea proprietarului aparent, daca este neechivoca si ramane neschimbata un interval de timp rezonabil, creeaza o prezumtie de notorietate, de buna-credinta generala ce creeaza dreptul in conditiile error communis facit jus.
Ca parte a ansamblului (communis), cel ce dobandeste de la titularul aparent al dreptului trebuie sa fie de buna credinta pentru ca dreptul dobandit in conditiile aparentei de drept sa se consolideze.
In sensul art. 1898 alin. (1), 1080 C. civ., buna credinta trebuie sa fie deplina, lipsita de orice culpa, doar in aceste conditii dobanditorul putand sa invoce eroarea comuna si invincibila in sensul celor mai sus-aratate.
Transpunand aceste considerente in cauza de fata, instanta de recurs a constatat ca in mod legal a retinut tribunalul ca paratii cumparatori nu pot invoca in favoarea lor principiul error communis facit jus.
Astfel, acestia au acceptat sa incheie contractele de vanzare-cumparare fara a solicita ca parata vanzatoare sa le prezinte in original titlul de proprietate asupra terenului (ce facuse obiect al legilor fondului funciar) si fara a cerceta daca terenul (delimitat vizibil de cele invecinate) era cultivat de parata-vanzatoare sau de alte persoane, insa in numele acesteia-situatie de fapt ce putea fi clarificata prin efectuarea de minime diligente.
Corespunde realitatii ca terenul in litigiu a fost inscris intr-o carte funciara nedefinitiva, parata vanzatoare fiind inscrisa ca proprietar in chiar ziua in care a si instrainat imobilul catre paratii recurenti.
Instanta a retinut, insa, ca simpla cercetare a evidentelor funciare, neinsotita de efectuarea altor demersuri de natura a crea convingerea deplina asupra calitatii de proprietar a paratei nu este suficienta pentru ca paratii cumparatori sa poata invoca in favoarea lor principiul error communis facit jus.
In consecinta, in mod legal a mentinut tribunalul solutia de anulare a contractelor de vanzare-cumparare data in prima instanta.
Neintemeiate sunt si criticile recurentilor vizand intinderea garantiei pentru evictiune stabilita in sarcina lor de instante.
Astfel, in conditiile art. 1341 alin. (1), (4) C. civ., 1350 C. civ., vanzatorul raspunzator pentru evictiune este tinut sa restituie pretul primit si daune interese sub forma diferentei intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de pretul platit si de buna sau reaua-credinta a vanzatorului.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., instanta a respins recursul declarat de parati.