Codul muncii comentat 2019 Avocat Marius-Catalin Predut
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bacau

Contencios administrativ-fiscal. Operatiuni de vanzare de bunuri imobile cu caracter repetat efectuate de o persoana fizica. Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata. Calitate de persoana impozabila.

(Decizie nr. 498 din data de 25.03.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bacau)

Domeniu Vanzari-Cumparari | Dosare Curtea de Apel Bacau | Jurisprudenta Curtea de Apel Bacau


      
      Prin sentinta civila nr. 95/CF/22.07.2010 pronuntata in dosarul nr. 1420/103/2010 a fost respinsa ca neintemeiata contestatia formulata de reclamantul T. D. impotriva deciziei nr. 634/12.04.2010 emisa de D.G.F.P., a deciziei de impunere nr. 912/29.01.2010 emisa de D.G.F.P., a raportului de inspectie fiscala cu acelasi numar si a procesului-verbal incheiat la data de 18.01.2010 de o echipa de inspectie fiscala din cadrul D.G.F.P.
      Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
      Potrivit  art. 126 din codul fiscal:
      (1) In sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata se cuprind operatiunile care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
      a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plata;
      b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi in Romania;
      c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1);
      d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitatile economice prevazute la art. 127 alin. (2).Astfel , art. 127 din  L 571/2003-din ianuarie 2006 stabileste :
      (1) Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati.
      (2) In sensul prezentului titlu, activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.
      Art. 128 defineste livrarea de bunuri:
      (1) Prin livrare de bunuri se intelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar catre o alta persoana, direct sau prin persoane care actioneaza in numele acestuia.
      (2) In intelesul prezentului titlu, prin bunuri se intelege bunurile corporale mobile si imobile, prin natura lor sau prin destinatie. Energia electrica, energia termica, gazele naturale, agentul frigorific si altele de aceeasi natura sunt considerate bunuri mobile corporale.
      Includerea operatiunilor de transfer al dreptului de proprietate,  in cadrul notiunii de livrare de bunuri, rezulta si din  lectura art. 141 ce prevede expres si limitativ  operatiunile scutite de taxa , respectiv:
      a) spitalizarea, ingrijirile medicale si operatiunile strans legate de acestea, desfasurate de unitati autorizate pentru astfel de activitati, indiferent de forma de organizare, 
      b) prestarile de servicii efectuate in cadrul profesiunii lor de catre stomatologi si tehnicieni dentari, precum si livrarea de proteze dentare efectuata de stomatologi si de tehnicieni dentari;
      c) prestarile de ingrijire si supraveghere efectuate de personal medical si paramedical, conform prevederilor legale aplicabile in materie;
      d) transportul bolnavilor si al persoanelor accidentate, in vehicule special amenajate in acest scop, de catre entitati autorizate in acest sens;
      e) livrarile de organe, sange si lapte, de provenienta umana;
      f) activitatea de invatamant prevazuta in Legea invatamantului nr. 84/1995, 
      g) livrarile de bunuri sau prestarile de servicii realizate de caminele si cantinele organizate pe langa institutiile publice si entitatile autorizate prevazute la lit. f), in folosul exclusiv al persoanelor direct implicate in activitatile scutite conform lit. f);
      h) meditatiile acordate in particular de cadre didactice din domeniul invatamantului scolar, preuniversitar si universitar;
      i) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strans legate de asistenta si/sau protectia sociala, efectuate de institutiile publice sau de alte entitati recunoscute ca avand caracter social, inclusiv cele livrate de caminele de batrani;
      j) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri strans legate de protectia copiilor si a tinerilor, efectuate de institutiile publice sau de alte entitati recunoscute ca avand caracter social;
      k) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri furnizate membrilor in interesul lor colectiv, in schimbul unei cotizatii fixate conform statutului, de organizatii fara scop patrimonial 
      l) prestarile de servicii strans legate de practicarea sportului sau a educatiei fizice, efectuate de organizatii fara scop patrimonial pentru persoanele care practica sportul sau educatia fizica;
      m) prestarile de servicii culturale si/sau livrarile de bunuri strans legate de acestea, efectuate de institutiile publice sau de alte organisme culturale fara scop patrimonial, recunoscute ca atare de catre Ministerul Culturii si Cultelor;
      n) prestarile de servicii si/sau livrarile de bunuri efectuate de persoane ale caror operatiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) si i) - m), cu ocazia manifestarilor destinate sa le aduca sprijin financiar si organizate in profitul lor exclusiv, cu conditia ca aceste scutiri sa nu produca distorsiuni concurentiale;
      o) activitatile specifice posturilor publice de radio si televiziune, altele decat activitatile de natura comerciala;
      p) serviciile publice postale, precum si livrarea de bunuri aferenta acestora;
      q) prestarile de servicii efectuate de catre grupuri independente de persoane, ale caror operatiuni sunt scutite sau nu intra in sfera de aplicare a taxei, grupuri create in scopul prestarii catre membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activitatilor acestora, 
      r) furnizarea de personal de catre institutiile religioase sau filozofice in scopul activitatilor prevazute la lit. a), f), i) si j).
      Mai mult, normele codului fiscal,  aplicabile de la 1.01.2007,  prevad operatiunile care nu intra in  sfera de aplicare a TVA-ului(„prin exceptie, scutirea nu se aplica pentru livrarea de constructii noi, de parti de constructii noi sau de terenuri construibile ”) - norme ce explica notiunile in discutie, fiind fara echivoc ca legiuitorul a inclus tranzactiile imobiliare in sintagma de exploatarea a bunurilor.  
      Astfel, in norme se stabileste ca: in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in concordanta cu principiul de baza al sistemului de TVA, potrivit caruia taxa trebuie sa fie neutra, se refera la orice tip de tranzactii, indiferent de forma lor juridica, astfel cum se mentioneaza in constatarile Curtii Europene de Justitie in cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie Dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM).
      In speta, reclamantul a efectuat in anul 2006 un numar de 4 tranzactii imobiliare in valoare de 467.598 lei si in anul 2007 a efectuat 3 tranzactii imobiliare, in valoare de 487.000 lei - acestea din urma intrand in sfera exceptiilor mentionate si care nu  fac ca atare obiectul analizei de fata.
      Raportand dispozitiile legale de mai sus,  la situatia reclamantului,  retine ca acesta a realizat,  in cursul unui an calendaristic,  mai mult de o operatiune imobiliara constand in vanzari de terenuri , altele decat cele utilizate in scopuri personale care nu intra in sfera de aplicare a TVA, a desfasurat fapte de comert, cu caracter continuu si constant, devenind persoana impozabila pentru aceste operatiuni.
      Trebuie semnalat faptul ca inca de la 1 iunie 2002, data intrarii in vigoare a Legii privind TVA, persoanele fizice care realizau tranzactii imobiliare, in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate, ar fi avut obligatia sa se inregistreze si sa plateasca TVA, deoarece pana la 1 ianuarie 2007 (data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana) nu exista nici o scutire de TVA pentru vanzarile de cladiri si terenuri, orice tranzactie fiind taxabila daca era realizata de o persoana impozabila.
      In contextul legal mentionat, apreciaza ca neintemeiate obiectiunile reclamantului, acesta datorand TVA, pentru tranzactiile efectuate in anul 2006, in limitele impuse de art. 152 Cod fiscal; astfel, ca urmare a depasirii plafonului de scutire de 200.000 lei, in anul 2006, reclamantul avea obligatia sa solicite inregistrarea ca platitor de TVA, in termen de 10 zile, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a depasit plafonul.
      In consecinta,  datoreaza TVA si penalitati de intarziere, calculate potrivit art. 134 al. 3 Cod fiscal („Exigibilitatea platii taxei reprezinta data la care o persoana are obligatia de a plati taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Aceasta data determina si momentul de la care se datoreaza majorari de intarziere pentru neplata taxei ”.)
      Sustinerile reclamantului cu privire la calitatea de bun comun a imobilului instrainat, cu consecinte asupra naturii obligatiei fiscale, nu pot fi retinute ca valabile potrivit normelor  fiscale, „ in cazul in care bunurile imobile sunt detinute in coproprietate de o familie, daca exista obligatia inregistrarii in scopuri de taxa pentru vanzarea acestor bunuri imobile, unul dintre soti va fi desemnat sa indeplineasca aceasta obligatie”. Trebuie precizat ca se aplica regimul juridic al datoriilor comune, situatie in care contributia la plata datoriei comune se stabileste cu ocazia impartirii bunurilor comune, fiind de principiu,  daca un sot este urmarit mai mult decat partea sa contributiva, atunci pentru acesta  diferenta, sotul care a platit se poate intoarce impotriva celuilalt, dar cu ocazia partajului.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul T. D.
      In motivarea recursului se arata ca argumentatia pe care judecatorul fondului a preluat-o intr-o forma sumara din apararea intimatei nu este corecta si a fost facilitata de lipsa preocuparii de a analiza integral argumentele recurentului.
      Apreciaza ca un studiu atent al normelor juridice si a situatiei de fapt invocate conduce la concluzia ca cele patru tranzactii imobiliare la care se refera judecatorul fondului nu sunt operatiuni care sa intre in sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugata.
      Recurentul arata ca organul fiscal a apreciat ca vanzarea de terenuri reprezinta fapte de comert. In contestatia administrativa, recurentul a criticat aceasta opinie, considerand-o gresita, deoarece calitatea de comerciant se dobandeste doar de catre persoanele fizice care efectueaza fapte de comert obiective, asa cum sunt acestea enumerate limitativ in art. 3 Cod comercial, ori potrivit acestei dispozitii legale, numai cumpararea si vanzarea de bunuri mobile sunt fapte obiective de comert.
      Desi intimata in apararile sale ulterioare pare sa fie abandonat teza calitatii de comerciant, judecatorul fondului retine in considerentele sentintei ca recurentul ar avea calitate de comerciant, considerente pe care recurentul le considera gresite pentru argumentele expuse anterior.
      Se mai arata ca organul fiscal si instanta de judecata au considerat ca recurentul a devenit comerciant inca de la prima vanzare, desi nu avea nici un temei sa stabileasca faptul ca aceasta vanzare a fost realizata cu titlu profesional.
      Recurentul sustine ca dobandirea terenurilor nu a fost facuta cu scop speculativ, aspect de care nu s-a preocupat nici organul fiscal si nici instanta de judecata, iar vanzarea acestor bunuri a fost generala de evenimente spontane, care nu au fost prevazute la momentul dobandirii. In speta, vanzarea terenurilor a fost impusa de necesitatea construirii unei case de locuit pentru familia sa. Arata ca a cumparat terenuri, in cea mai mare parte agricole, cu veniturile obtinute la disponibilizarea din corpul ofiterilor activi ai armatei romane si ca destinatia terenurilor era de natura sa il plaseze in afara sferei persoanelor impozabile.
      Recurentul mai arata ca intimata i-a opus in cursul procesului o aparare noua, conform careia activitatea de livrare de bunuri imobile constituie activitate de exploatare a bunurilor corporale si o asimileaza activitatilor economice la care se refera art. 127 din Codul fiscal, deoarece apreciaza ca scopul activitatii a fost obtinerea de venituri cu caracter de continuitate. Tribunalul a imbratisat aceasta opinie argumentata insa eronat pe dispozitiile normelor de aplicare a Codului fiscal valabile de la data de 1.01.2007, desi cele 4 tranzactii imobiliare au fost efectuate in cursul anului 2006, apoi in mod explicit pe jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, prin cele trei exemple enumerate in considerentele sentintei si implicit pe continutul Directivelor 2006/112/CF si 77/338/CEE.
      Recurentul sustine ca la o analiza corecta a jurisprudentei Curtii Europene de Justitie in materia taxei pe valoare adaugata, in continutul careia cazul Van Tiem este de referinta, rezulta ca exploatarea opereaza asupra unui bun destinat obtinerii de venituri cu caracter de continuitate, Curtea facand distinctie intre activitatile de exploatare si cele comerciale de revanzare.
      Invoca in acest sens deciziile Curtii Europene de Justitie pronuntata in cauzele C-230/94 Renate Enkler, C-174/06 COGEP, C-142/99 Floridienne, C-326/99 Goed Wonen si sustine ca in limitele legii vanzarea de terenuri nu poate fi asimilata notiunii de exploatare a bunurilor corporale, avand in vedere faptul ca exploatarea este legata intotdeauna de exercitarea atributului folosintei si niciodata de cel al dispozitiei. In plus, chiar art. 128 din Codul fiscal defineste livrarea de bunuri ca fiind un transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la un proprietar catre o alta persoana, iar mai apoi, din anul 2007, ca fiind transferul dreptului de a dispune de bunuri ca  si un proprietar.
      Recurentul considera ca vanzarile terenurilor nu constituie activitati economice in sensul Codului fiscal si nici nu au fost realizate de persoane impozabile in acceptiunea Codului fiscal.
      Recurentul contesta si solutia gasita de judecatorul fondului pentru rezolvarea problemei datoriei fiscale intre soti si a legalitatii actelor administrative fiscale prin care s-a considerat ca sunt activitati economice realizate exclusiv de recurent toate actele de vanzare, fie ca dreptul de proprietate era al sau, fie ca era devalmas.
      Solicita admiterea recursului, rejudecarea fondului, admiterea contestatiei si anularea actelor administrativ fiscale care au facut obiectul actiunii.
      Intimata D.G.F.P. a formulat intampinare prin care solicita respingerea recursului si in care arata ca instanta de fond in mod corect si legal a hotarat in cauza, prin sentinta civila nr.95/CF/22.07.2010, ca actele administrative fiscale contestate in cauza au fost emise cu respectarea si aplicarea corecta a dispozitiilor legale speciale in domeniul fiscal (in speta a taxei pe valoarea adaugata).
      In acest sens, instanta de fond, raportat la situatia de fapt, in mod corect a retinut ca recurentul-reclamant a realizat in cursul unui an calendaristic, mai mult de o operatiune imobiliara,  constand in vanzari de terenuri, altele decat cele utilizate in scopuri personale (care nu intra in sfera de aplicare a TVA-ului), acestea reprezentand fapte de comert cu caracter continuu si constant, devenind persoana impozabila pentru aceste operatiuni. In aceste situatii sunt aplicabile prevederile art. 126, 127 si 128 din Codul fiscal, in forma avuta la perioada de referinta.
      Prin modul de transfer al dreptului de proprietate (continuu si in scopul obtinerii de venituri) asupra mai multor terenuri, recurentul-reclamant a devenit, prin depasirea plafonului de scutire prevazut la suma de 200.000 lei, persoana impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata.
      Aceasta activitate desfasurata de catre recurent reprezinta o activitate economica in sensul prevazut de art. 127 al.2 , acesta devenind prin modul de operare si prin efectul legii, persoana impozabila asa cum este definita la art. 127 al.1 din Codul Fiscal.
      Un argument in plus, al obtinerii calitatii de persoana impozabila din punct de vedere al TVA-ului, ca urmare a vanzarii in cursul celor 2 ani a mai multor suprafete de teren, este si faptul, retinut in mod corect de catre instanta de fond, ca aceasta situatie nu se regaseste la exceptiile prevazute in mod expres si limitativ prin Codul fiscal, care enumera situatiile in care o persoana nu are calitate de persoana impozabila, sau o activitate desfasurata nu reprezinta activitate economica in sensul celor prevazute la art.127 din Codul fiscal. De asemenea, aceste operatiuni efectuate de catre recurent, nu se regasesc nici in situatiile scutite de taxa, care de asemenea, sunt expres si limitativ prevazute de lege.
      De asemenea, instanta de fond in mod corect a retinut ca, obligatia fiscala inregistrata legal doar pe numele unuia dintre soti, intrucat in cazul in care bunurile imobile sunt detinute in coproprietate de o familie, daca exista obligatia inregistrarii in scopuri de taxa pentru vanzarea acestor bunuri, unul dintre soti va fi desemnat sa indeplineasca aceasta obligatie. In asemenea situatii se aplica regimul juridic al datoriilor comune, situatie in care contributia la plata datoriei comune se stabileste cu ocazia impartirii bunurilor comune, fiind de principiu, daca un sot este urmarit mai mult decat partea contributiva, atunci pentru aceasta diferenta, sotul care a platit se poate intoarce impotriva celuilalt, dar cu ocazia partajului.
      In alta ordine de idei, in apararile de fond venite ca replica la cele sustinute de catre reclamant, s-a dorit a se arata ca, oricum ar fi analizate operatiunile de vanzare a terenurilor in cauza, acestea reprezinta operatiuni economice in sensul art.127 al.2 Cod fiscal: daca nu prin incadrarea operatiunilor in cauza ca fiind la un moment dat fapte comerciale, atunci prin caracterizarea acestora ca fiind activitate economica de exploatare a bunurilor corporale (..) in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.
      In combaterea motivelor de recurs si a mentinerii sentintei recurate, invoca dispozitiile art. 126 al.1, art. 127 al.1 si 2, art. 128 al.1 si 2, art. 152 al.1 si 3 din Codul fiscal si normele de aplicare a acestor dispozitii legale continute de HG nr.44/2004, dispozitii legale in vigoare in anul 2006.
      Intimata considera ca recurentul nu a demonstrat ca bunurile care au facut obiectul tranzactiilor respective au fost folosite pentru scopuri personale si nici ca aceste operatiuni ar fi fost realizate ocazional.
      Curtea, analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata, in raport de motivele de recurs invocate, in conditiile art. 3041 Cod procedura civila, retine urmatoarele:
      Situatia de fapt:
      In anul 2006 recurentul a efectuat 4 tranzactii imobiliare in valoare de 467.589 lei, avand ca obiect terenuri curti constructii si arabil intravilan si teren arabil extravilan, iar in anul 2007 a efectuat 3 tranzactii imobiliare in valoare de 487.000 lei, avand ca obiect teren arabil intravilan.
      In luna ianuarie 2010 a fost verificata starea de fapt fiscala privind veniturile obtinute de recurent din transferurile imobiliare. Echipa de inspectie fiscala a constatat ca tranzactiile efectuate in anul 2006 sunt operatiuni ce intra in sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugata potrivit art. 126 al.1 din Codul fiscal si a propus continuarea actiunii de control cu o inspectie partiala pentru verificarea TVA aferenta tranzactiilor imobiliare efectuate.
      In urma inspectiei fiscale efectuate a fost intocmit raportul de inspectie fiscala nr. 912/29.01.2010, in care s-a retinut ca in perioada 2005-2008 recurentul si sotia sa au efectuat 7 tranzactii imobiliare in valoare totala de 954.589 lei, cu bunuri proprietatea familiei. S-a retinut ca operatiunile de dobandire a terenurilor si vanzarea acestora sunt fapte de comert potrivit Codului comercial si reprezinta activitati  economice potrivit art. 127 al.2 din Codul fiscal. S-a mai retinut ca tranzactiile efectuate in anul 2006 in valoare de 467.584 lei sunt cuprinse in sfera de aplicare a TVA potrivit art. 126 al.1 din Codul fiscal, baza de impozitare reprezentand-o valoarea tranzactiilor si ca recurentul avea obligatia prevazuta de art. 152  al.3 din Codul fiscal de a se inregistra ca platitor de TVA in termen de 10 zile incepand cu luna urmatoare celei in care s-a depasit plafonul de scutire prevazut de art.152 al.1 din Codul fiscal.
      Organul de inspectie fiscala a stabilit TVA  de plata in suma de 47.753 lei si majorari in suma de 52.951 lei.
      In baza raportului de inspectie fiscala, DGFP Neamt – Activitatea de Inspectie Fiscala a emis decizia de impunere nr. 912/29.01.2010.
      Chestiunea dedusa judecatii este aceea daca tranzactiile imobiliare efectuate in anul 2006 intra in sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugata.
      In drept
      Dispozitiile legale incidente in cauza sunt art. 126  al.1, art.127 al.1 si 2, art. 128 al.1 si 2 din Codul fiscal in forma in vigoare in anul 2006, al caror continut a fost redat in cuprinsul sentintei recurate.
      Argumentele instantei de recurs
      Operatiunile realizate de recurent in cursul anului 2006, constand in vanzare de terenuri, constituie o livrare de bunuri in sensul art. 128 al.1 din Codul fiscal, prin vanzarea terenurilor operand transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor de la vanzator la cumparator, iar potrivit art. 128 al.2 prin bunuri se intelege si bunuri imobile prin natura lor.
      Prin urmare, prima conditie prevazuta de art. 126 al.1 lit.a este indeplinita.
      Este, de asemenea, indeplinita si cea de-a doua conditie, prevazuta la lit.b al aceluiasi articol, locul livrarii bunurilor fiind in Romania.
      In ceea ce priveste cea de-a treia conditie prevazuta de art. 126 al.1 lit.a, respectiv ca livrarea bunurilor sa fie realizata de o persoana impozabila, Curtea retine ca art. 127 al.1 defineste persoana impozabila ca fiind acea persoana care desfasoara de o maniera independenta, activitati economice de natura celor prevazute la alin.2, oricare ar fi scopul sau natura acestei activitati. Alin.2 prevede ca activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor, sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora.
      De asemenea, constituie  activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.
      Normele metodologice de aplicare a art.127 din Codul fiscal prevad ca nu are caracter de continuitate obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de catre acestea pentru scopuri personale.
      Instanta de fond a retinut ca recurentul a desfasurat fapta de comert insa acest considerent se impune a fi inlaturat, intrucat  recurentul nu este comerciant si nici nu a efectuat fapte de comert obiective, vanzarea de bunuri imobile nefiind considerat fapt de comert in acceptiunea art. 3 din Codul comercial, care enumera limitativ faptele de comert.
      Recurentul nu este o persoana impozabila prin prisma calitatii de comerciant, ci in raport  de dispozitiile din partea finala a art. 127 al.2 din Codul fiscal.
      Recurentul a sustinut ca vanzarea bunurilor imobile nu  constituie o activitate de exploatare a bunurilor corporale si argumenteaza aceasta sustinere pornind de la definitia termenului,,exploatare”, asa cum este utilizat termenul in limbajul obisnuit, care inseamna folosirea bunului o anumita perioada de timp in scopul obtinerii de venituri. Invoca  in sprijinul acestei sustineri si practica Curtii Europene de Justitie, care face distinctia intre actiunile de exploatare si cele de revanzare, cand substanta bunului se consuma la prima operatiune.
      Cu privire la acest aspect, Curtea retine ca termenul ,,exploatare” utilizat de legiuitor, este un termen distinct, cu inteles diferit de cel utilizat in vorbirea curenta. In notiunea de ,,exploatare” este cuprinsa si vanzarea bunurilor imobile, acest sens fiind dedus din modul de redactare a normelor metodologice de aplicare a art. 127 al.2 care se refera in mod expres si la vanzarea locuintelor sau a altor imobile.
      Operatiunile analizate au fost efectuate in cursul anului 2006, inainte de aderarea la Uniunea Europeana si prin urmare, nu se pune problema aplicabilitatii in cauza a dreptului comunitar.
      Curtea retine ca vanzarea bunurilor imobile, in mod repetat, constituie o activitate economica in sensul art. 127 al.2 si constata ca toate cele 4 conditii prevazute de art. 126 sunt indeplinite si in consecinta, tranzactiile imobiliare efectuate in cursul anului 2006 intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata.
      Recurentul a invocat faptul ca vanzarea terenurilor a fost impusa de necesitatea de a construi o casa de locuit si ca nu poate fi considerata o operatiune cu scop speculativ investirea veniturilor obtinute la disponibilizarea din armata in terenuri, in cea  mai mare parte agricole.
      Curtea retine ca aceste argumente nu il plaseaza in situatia de exceptie prevazuta in normele de aplicare a art. 127 al. 2. Din probatoriul administrat la cererea recurentului, rezulta ca la disponibilizarea din armata recurentul a incasat cu titlul de ajutoare si compensatii, suma de aproximativ 60.000 lei, iar din vanzarea terenurilor achizitionate in anii 2005-2006, recurentul a incasat aproximativ 950.000 lei.
      Prin urmare, caracterul speculativ al operatiunilor de dobandire si revanzare a terenurilor reiese in mod evident. Imprejurarea ca pretul obtinut din vanzarea terenurilor a fost folosit la construirea unei case de locuit nu are relevanta; ceea ce este relevant este faptul ca in urma acestor tranzactii repetate, au fost obtinute venituri, ce se impune a fi taxate.
      In ceea ce priveste sustinerea recurentului ca o parte din bunurile instrainate erau bunuri comune si prin urmare nu poate fi considerat persoana impozabila pentru toate operatiunile si nu poate fi obligat la intreaga datorie fiscala, Curtea retine ca instanta de fond a apreciat in mod corect ca se aplica regimul juridic al datoriilor comune.  Numai cu ocazia impartirii bunurilor comune se poate stabili cota de contributie la dobandirea bunurilor comune si partea din datoriile comune pe care trebuie sa le suporte fiecare dintre soti.
      Pe durata casatoriei opereaza mandatul tacit reciproc, astfel ca fiecare dintre soti poate exercita singur drepturile si poate indeplini singur obligatiile ce deriva din administrarea patrimoniului comun.
      Pentru toate considerentele mai sus enuntate, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, Curtea a dispus respingerea recursului ca nefondat.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Vanzari-Cumparari

Nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil. - Decizie nr. 161 din data de 17.02.2012
Constatarea nulitatii absolute a actului aditional la contractul de vanzare-cumparare si restabilirea situatiei anterioare - Decizie nr. 973 din data de 03.12.2010
Despagubiri solicitate ca urmare a constatarii nulitatii unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect imobil - Decizie nr. 516 din data de 13.12.2010
Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat cu scop ilicit - Decizie nr. 377 din data de 18.10.2010
Obligatie de a face - Sentinta civila nr. 207 din data de 12.03.2009
Restituire arvuna. Conditii. - Decizie nr. 234/R din data de 24.09.2008
Contencios Fiscal. Aplicarea in timp a legii contenciosului administrativ - Decizie nr. 131/R din data de 23.05.2006
Raspunderea pentru evictiune; calitate procesuala pasiva. - Decizie nr. 4/Ap din data de 20.01.2009
Conditiile admiterii in principiu a cererii de interventie principala. - Hotarare nr. 108 din data de 04.04.2015
Opozitia la vanzare. Termen de formulare. Comunicarea notificarii. - Decizie nr. 457 din data de 19.05.2010
Obligatia de „a face” - Sentinta civila nr. 1752 din data de 22.06.2010
Legea nr. 85/2006. Tranzactia incheiata de lichidatorul judiciar al societatii comerciale debitoare si creditoarea – societate comerciala, intr-un litigiu comercial. Cerere formulata de lichidatorul judiciar si creditor de confirmare a tranzactiei de... - Decizie nr. 127 din data de 01.02.2011
Contestatie la tabelul preliminar al creditorilor. Notificarea creditorilor neidentificati in lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea nr. 85/2006 cu privire la deschiderea procedurii insolventei. Termenul limita pentru inregistrarea crean... - Decizie nr. 114 din data de 28.01.2011
Contestatia in anulare. Citarea recurentului – administrator statutar al societatii debitoare la adresa mentionata in registrul comertului. - Decizie nr. 194 din data de 08.02.2011
Dreptul familiei. Partaj de bunuri comune. Bun propriu. - Decizie nr. 522 din data de 29.03.2011
Calitatea procesuala pasiva a Consiliului local al unitatii administrativ-teritoriale in raporturile juridice privind finantarea unitatilor de invatamant. - Decizie nr. 500 din data de 28.03.2011
Recurs - diferente drepturi salariate personal invatamant conform Legii 221/2008 cu modif. din octombrie 2008. - Decizie nr. 142 din data de 02.02.2011
Calea de atac impotriva hotararii/incheierii primei instante prin care pe parcursul urmaririi penale, in temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 76/2008, s-a admis cererea pentru autorizare prelevare de probe biologice fara consimtamantul suspectului fo... - Decizie nr. 130 din data de 11.02.2011
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale. Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor. - Decizie nr. 11 din data de 27.01.2011
Infractiuni de coruptie. Darea de mita. Instigarea inculpatului de catre denuntator sa savarseasca fapta supusa judecatii. - Decizie nr. 19 din data de 15.02.2011