Incheiere contract de vanzare-cumparare cu primaria, a unei locuinte inchiriat.

Sentinta civila nr. 8010/30.05.2011
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, la data de 24.01.2010 sub nr. 33406/301/2010, reclamantii B.L., P.R., N.I., B.A., S.E.M., H.M.C., D.C.D., I.T.N., G.V., P.G., S.R.M., S.I., P.N.S., G.P.C., B.M., M.G., D.M.M., J.C., V.C.M., I.C., S.E., T.V.D., I.A.S., B.T., M.I., I.C.R., P.S., C.M.C., C.P.D., F.D.F., G.C.M., D.C., S.V., F.A.G. au solicitat, in contradictoriu cu Primaria Sectorului 3, intelegand prin aceasta unitatea administrativ teritoriala – Sector 3 Bucuresti, prin primar, obligarea paratei sa le vanda apartamentele ai caror locatari sunt.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca au calitatea de locatari ai imobilelor apartamente, astfel cum rezulta din contractele de inchiriere, incheiate de catre fiecare reclamant cu Primaria sectorului 3, in baza ordinelor de repartitie, incepand cu anul 2002, termenul de inchiriere fiind stabilit pe o perioada de 2 sau 3 ani, cu posibilitatea reinnoirii cu acordul partilor. Au aratat reclamantii ca aceste contracte au fost reinnoite prin acte aditionale succesive, aferente fiecarui contract, pe cate un an. Au mai sustinut paratii ca temeiul juridic in baza caruia au fost incheiate contractele este dat de dispozitiile Legii nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, cu modificarile si completarile ulterioare, iar potrivit art. 9 din acest act normativ, locuintele pentru tineri, destinate inchirierii se pot vinde titularilor contractelor  de inchiriere, la solicitarea lor, dupa expirarea unui termen minim de 1 ani de inchiriere neintrerupta.
Reclamantii au sustinut ca, desi s-au adresat cu cereri paratei, in vederea cumpararii locuintelor, fie nu au primit raspunsuri, fie li s-a comunicat faptul ca nu se poate da curs cererii intrucat nu s-au finalizat procedurile de calcul a pretului. Reclamantii au apreciat ca sustinerea este lipsita de temei legal, avand in vedere ca, prin OUG nr. 33/2010 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 s-a modificat art. 9, alin. 2 lit. d s-a reglementat modul de stabilire al pretului, iar prin art. 2 din Ordinul nr. 1298/2010 al Ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului a fost precizata valoarea pe metru patrat, astfel ca refuzul paratei este neintemeiat.
In drept, reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 9 si urm. din legea nr. 152/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, OG nr. 53/2010, HG nr. 389/2010, art. 1 din OUG nr. 14/2010.
In dovedirea actiunii, reclamantii au solicitat proba cu inscrisuri sens in care au depus la dosarul cauzei adresa emisa de Ministerul dezvoltarii Regionale si Turismului catre ANL, contractele de inchiriere, anexele la contract, actele aditionale si cartile de identitate ale fiecarui reclamant (filele 7-300 vol. I, 1-86 vol. II).
Actiunea a fost legal timbrata cu cate 8 lei, taxa judiciara de timbru si 0,30 lei timbru judiciar, de fiecare reclamant (filele 126-159 vol. II).
Prin intampinarea formulata la data de 24.01.2011 (filele 160, 161 vol. II), parata a invocat exceptia lipsei capacitatii de folosinta a Primariei Sectorului 3, exceptia lipsei calitatii procesual pasive a acesteia, apreciind ca singura autoritate locala ce poate avea calitatea de vanzator este Consiliul Local al Sectorului 3 Bucuresti.
Pe fondul cauzei, parata a aratat, in esenta ca, la data de 11.12.2001 a fost incheiat contractul de donatie prin care se transmite CSL 3 dreptul de proprietate asupra imobilelor constructii si terenul aferent, situate in Bucuresti, ..., donatia fiind acceptata prin HCLS 3 nr... Parata a mai aratat ca, in urma conventiei incheiate cu ANL, imobilului a fost reabilitat si adus in stare de functionare, ulterior fiind repartizat tinerilor in vederea inchirierii, in baza Legii nr. 152/1998, republicata.
A apreciat parata ca situatia de fata  este atipica intrucat blocurile mentionate au fost doar reabilitate si aduse in stare de functionare de catre ANL. Invocand prevederile art.8 alin. 2 din Legea nr. 152/1998, art. 121 alin. 3 din legea nr. 215/2001, art. 7, lit. d din Legea nr. 213/1998, art. 1 din Decretul nr. 478/1954, art. 813, art. 814 din Codul civil, art. 121, art. 18 alin. 2 lit. f din Legea nr. 215/2001 si ale art. 9 alin. 1 lit. d din legea nr. 152/1998 parata a apreciat ca locuintele nu vor putea fi vandute de autoritatea locala a sectorului 3 Bucuresti, nefiind clarificata calitatea de vanzator a locuintelor ANL din sectorul 3.
Totodata a aratat ca, potrivit art. 78 din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ teritoriala a mun. Bucuresti este organizata in 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale, numite sectoare, iar calitatea de administrator a locuintelor pentru tineri destinate inchirierii, conform art. 8 alin. 2 din legea nr. 152/1998 o are autoritatea administratiei publice locale a unitatii administrativ teritoriale in care acestea sunt amplasate.
In consecinta, dat fiind numarul mare de cereri de acest gen, cu care se confrunta in prezent primaria, raportat la necesitatea clarificarii regimului juridic al imobilelor, a apreciat cererea reclamantilor neintemeiata si a solicitat respingerea acesteia in consecinta.
In drept, parata si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art. 115-118 din Codul de procedura civila, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 152/1998.
In dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri, depunand, la termenul din 07.02.2011, contractul de donatie autentificat sub nr. ..., Hotararea nr. ... a CLS3 (filele 166, 167 vol. II).
Instanta a respins exceptiile lipsei capacitatii de folosinta si lipsei calitatii procesuale pasive, invocate de parata, prin incheierea de sedinta din data de 07.02.2011, pentru motivele consemnate in incheierea de sedinta intocmita cu acest prilej (filele 169-172 vol. II).
Parata a aratat ca, prin aceeasi intampinare, desi nu expres, a invocat si exceptia prematuritatii formularii cererii, dat fiind ca nu toti reclamantii au formulat cerere pentru vanzarea locuintei, adresandu-se direct instantei de judecata. Exceptia a fost pusa in discutia partilor in sedinta publica din 04.04.2011, cand instanta a respins-o pentru motivele consemnate in incheierea de sedinta intocmita la acea data (filele 265, 166 vol. II).
In cadrul probei cu inscrisuri, pe langa cele mentionate, au fost depuse, din partea reclamantilor, solicitarile lor de cumparare a locuintelor, raspunsurile comunicate de parata (filele 208-231 vol. II), iar din partea paratei, adresa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, adresa Primariei sectorului 3 Bucuresti, Conventia incheiata intre Consiliul Local sector 3 Bucuresti si Agentia Nationala pentru Locuinte, Autorizatia de construire nr. ..., protocoalele de predare-primire, cu anexele acestora, adresa Guvernului Romaniei, proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor cu anexe (filele 235-264 vol. II).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii sunt titulari ai dreptului de locatiune cu privire la apartamentele in care locuiesc, situate in Bucuresti, ..., intre acestia, pe de o parte si Primaria Sectorului 3, pe de alta parte, fiind incheiate contractele de inchiriere aflate la dosarul cauzei, aspect necontestat de parata.
Prin cererile adresate de reclamanti paratei, incepand cu anul 2008, au solicitat incheierea contractelor de vanzare-cumparare pentru locuintele astfel detinute, prevalandu-se de dispozitiile Legii nr. 152/1998 republicata, cereri la care parata fie nu a formulat raspuns, fie a refuzat incheierea contractului motivat de faptul ca nu poate fi stabilit pretul pe m.p. al locuintei, fie ca nu se cunoaste regimul juridic al imobilelor din care fac parte apartamentele acestora, aspect necontestat de parata care a sustinut si in fata instantei ca aceste locuinte nu pot fi vandute reclamantilor din motivele aratate in raspunsurile formulate la cererile reclamantilor, respectiv ca nu poate fi stabilit pretul si nu s-a reglementat regimul juridic al imobilelor, necunoscandu-se la acest moment cine are calitatea de vanzator, aspecte ce rezulta din raspunsurile primariei, depuse de parati, de sustinerile paratei din intampinare.
Contractele de inchiriere au fost incheiate si apoi prelungita valabilitatea fiecaruia in parte din acte aditionale, intre fiecare reclamant, pe de o parte, in calitate de locatar si Primaria Sectorului 3 Bucuresti, pe de alta parte, in calitate de locator, in temeiul Legii nr. 152/1998 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aspect, de asemenea, necontestat de parti.
Avand in vedere ca, pe fond, motivele invocate de parata pentru refuzul de incheiere a contractelor de vanzare-cumparare cu fiecare reclamant sunt legate de faptul ca nu este clarificat regimul juridic al imobilelor necunoscandu-se, practic cine are calitatea de vanzator a acestor locuinte, pe de o parte si faptul ca nu se poate, in prezent, stabili pretul fiecarei locuinte, pe de alta parte, instanta va analiza numai aceste doua aspecte, dat fiind ca asupra celorlalte aspecte nu exista contestatii ale partilor, situatia de fapt fiind recunoscuta de partile litigante.
In ceea ce priveste sustinerea paratei in ceea ce priveste imposibilitatea cunoasterii, la acest moment, a persoanei care poate avea calitatea de vanzator, nefiind clarificat regimul juridic al imobilelor se retine ca este necesara, din perspectiva stabilirii calitatii de vanzator, in primul rand clarificarea calitatii de vanzator a Sectorului 3, dat fiind ca acesta este o subunitate administrativ-teritoriala.
In ceea ce priveste dreptul de dispozitie necesar conferirii calitatii de vanzator, pe langa aspectele analizate la pronuntarea asupra exceptiilor lipsei capacitatii de folosinta si a lipsei calitatii procesuale pasive, cu privire la bunuri aflate in patrimoniul unui sector din mun. Bucuresti, respectiv dreptul de a vinde aceste imobile de catre Sectorul 3, prin primar, faptul ca, asa cum a aratat si parata, situatia sectoarelor din mun. Bucuresti este aparte, dat fiind ca in realitate acestea sunt subunitati ale administratiei publice locale, fara personalitate juridica (fata de celelalte localitati din tara care se raporteaza doar la unitatile administrativ-teritoriale cu personalitate juridica) nu are relevanta in speta, dat fiind ca acestea au patrimoniu propriu si pot dispune de bunurile aflate in proprietatea lor privata, din acest punct de vedere avand o capacitatea de folosinta speciala, in temeiul careia acestea pot instraina bunurile aflate in patrimoniul lor, la fel cum pot primi in patrimoniu bunuri, cum este si cazul de fata cand Sectorul 3, prin primar, a putut primi donatia de la ..., cu contractul de donatie autentificat sub nr...
In consecinta, chiar subunitati administrativ teritoriale, sectoarele mun., Bucuresti pot dispune de bunurile aflate in domeniul lor privat, comportandu-se astfel, din acest punct de vedere, al existentei patrimoniului si al posibilitatii de dispozitie asupra bunurilor aflate in acest patrimoniu, ca veritabile unitati administrativ-teritoriale, dat fiind capacitatea speciala conferita lor prin Legea nr. 215/2001, coroborata de Legea nr. 213/1998, motiv pentru care nu s-a avut in vedere aceasta distinctie unitate-subunitate administrativ-teritoriala, de catre instanta, nici la analiza exceptiilor lipsei capacitatii de folosinta si a lipsei calitatii procesuale, intrucat acestea nu vizau, ca de altfel si pe fond, faptul ca ele  sunt subunitati administrativ-teritoriale si nu unitati administrativ-teritoriale.
Prin Contractul de donatie autentificat sub nr. ..., la data de  ... la Biroul Notarilor Publici Asociati ..., ...a donat Primariei Sectorului 3 Bucuresti, dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, ..., numar cadastral provizoriu..., inscris in Cartea funciara ... a localitatii Bucuresti, ..., compus din doua camine de nefamilisti, impreuna cu terenul aferent, in suprafata de 1312 m.p., din care 1054 m.p. reprezinta suprafata construita la sol si 258 m.p. teren aferent constructiilor (filele 242, 243 vol. II).
Prin Hotararea nr.... din ..., Consiliul Local al Sectorului 3 Bucuresti a acceptat donatia imobilelor descrise mai sus (fila 167 vol. II). In consecinta, Sectorul 3 Bucuresti, ca subunitate administrativ-teritoriala cu patrimoniu propriu, prin organele sale executive (primarul) si deliberative (consiliul local), a dobandit in proprietatea sa cele doua camine de nefamilisti, donate de .... Aceste imobile au intrat in domeniul privat al Sectorului 3 al mun. Bucuresti, dat fiind ca, potrivit art. 121 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, regula este ca bunurile sa intre in patrimoniul privat, acesta fiind constituit din bunuri mobile si imobile, intrate in proprietatea acestora prin modalitatile prevazute de lege, cu exceptia celor prevazute de art. 120 din acelasi act normativ, respectiv a celor care potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes public national. In speta nu au fost declarate de lege si nici prin natura lor, cele doua camine de nefamilisti, ca fiind de uz sau interes public.
Potrivit art. 121 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel. In ceea ce priveste dispozitiile art. 81 alin. 2 lit. f din acelasi act normativ invocate de parata, instanta retine ca acestea se refera la administrarea bunurilor si nu la dreptul de dispozitie, ori donatia facuta in speta nu este catre mun. Bucuresti care a dat in administrare Sectorului 3 Bucuresti aceste imobile, ci, astfel cum s-a retinut, donatia a fost facuta direct Sectorului 3 Bucuresti, prin organele sale administrative, bunul intrand in patrimoniul privat al subunitatii administrativ teritoriale – Sectorul 3 Bucuresti si nu in patrimoniul mun. Bucuresti, dat spre administrare Sectorului 3 Bucuresti, motiv pentru care aceste imobile, inclusiv terenul aferent constructiilor, sunt supuse, in ceea ce priveste dreptul de dispozitie, prevederilor de drept comun in materie.
In speta, raportandu-ne la dispozitiile de drept comun, in materie de donatii, unul dintre principiile acestei forme de instrainare, aplicabile si in speta, este faptul ca, de natura sa, chiar daca nu de esenta donatiei, este persoana donatarului, avand in vedere ca donatia se face cu precadere in considerarea persoanei. Astfel, in materie de transmitere cu titlu gratuit, intre vii, trebuie sa se tina seama de vointa celui care instraineaza intrucat acesta isi micsoreaza voit si actual patrimoniul, in considerarea persoanei donatarului in patrimoniul caruia are loc o imbogatire in temeiul acestui contract. Din moment ce donatorul a inteles sa doneze subunitatii administrativ-teritoriale, aceasta este proprietara bunului si nu mun. Bucuresti, ca si unitate administrativ-teritoriala.
De altfel, Sectorul 3 Bucuresti, prin organele sale, a incheiat cu Agentia Nationala pentru Locuinte Bucuresti, conventia inregistrata sub nr...., potrivit careia, coroborata de Autorizatia de construire nr. ... (filele 245-247 vol. II), a convenit cu ANL efectuarea de lucrari constand in consolidare si modificari interioare locuinte sociale S-P-4E pentru cele doua camine de nefamilisti dobandite de parata prin donatie, prevazandu-se in mod expres ca, la finalizarea lucrarilor, imobilele vor fi preluate de parata.
Prin protocoalele de predare-primire a obiectivului de investitii inregistrat sub nr. ... si nr. ... (filele 248-251 vol. II) ANL a predat Sectorului 3 Bucuresti, prin Consiliul Local, in vederea punerii in functiune, exploatarii si administrarii, conform legii, a obiectivului de investitii situat in str. .... Ulterior, Sectorul 3, prin primar, a incheiat contractele de inchiriere, intre altii si cu reclamantii din cauza de fata, in actele aditionale de prelungire aratand in mod expres ca acestea se intemeiaza pe dispozitiile Legii nr. 152/1008 cu modificarile si completarile ulterioare (ex. fila 153 vol. I).
In consecinta, desi aflate in proprietatea privata a subunitatii administrativ teritoriale Sector 3 Bucuresti, acestea au o afectatiune speciala, respectiv locuinte sociale carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 152/1998. Faptul ca apartamentele pentru care se solicita incheierea contractelor de vanzare-cumparare au aceasta destinatie – de locuinte sociale pentru tineri, reglementate de Legea nr. 152/1998, este un aspect necontestat de niciuna dintre parti.
Din corespondenta purtata cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a rezultat ca problema in discutie, in ceea ce priveste reglementarea juridica a imobilelor, a fost daca are calitate de vanzatoare subunitatea administrativ-teritoriala, respectiv Sectorul 3 Bucuresti, ori, unitatea administrativ teritoriala, mun. Bucuresti, ori, reglementarea acestei situatii si stabilirea calitatii de vanzator se face, potrivit dispozitiilor mentionate anterior, intre cele doua Sectorul 3 Bucuresti – Mun. Bucuresti, cu respectarea principiului subrogatiei reale de drept comun, pretul inlocuind in patrimoniul vanzatorului, valoarea bunului vandut. In consecinta, dat fiind ca cele doua constructii, denumite „camine de nefamilisti” din Bucuresti, ... se afla in proprietatea Sectorului 3 Bucuresti, acesta are calitatea de vanzator la care se refera Legea nr. 152/1998 cu modificarile ulterioare.
In opinia instantei aceste aspecte trebuiau lamurite pana la acest moment de parata, neexistand un temei legal pentru care sa se prevaleze fata de reclamanti de faptul ca aceasta nu a facut demersurile necesare, in timp util, pentru clarificarea acestor aspecte, desi acestea ar fi trebuit stabilite si rezolvate inca din momentul acceptarii donatiei, decembrie 2001. In consecinta instanta apreciaza ca este neintemeiat refuzul paratei de a incheia contractele de vanzare-cumparare cu reclamantii, dat de aceasta in 2008 si ulterior, respectiv la circa 7 ani de la primirea imobilelor cu titlu de donatie.
De altfel, faptul ca parata nu si-a clarificat pana in prezent situatia juridica a imobilelor reprezinta invocarea propriei culpe, desi nimanui nu-i este permis sa invoce propria culpa pentru a se exonera de obligatia ce-i incumba. De altfel, daca instanta ar impartasi punctul de vedere al paratei si ar accepta ca aceasta nu poate vinde in lipsa clarificarilor pe care le reclama, desi stateau in puterea sa, in colaborare cu Consiliul General al mun. Bucuresti, o asemenea pozitie ar incuraja parata in pozitia sa de refuz in vinderea locuintelor, refuz care s-ar putea prelungi fara termen si care ar priva reclamantii sa beneficieze de prevederile Legii nr. 152/1998, ori, printr-un astfel de comportament s-ar incuraja practic privarea reclamantilor care indeplinesc conditiile legale, de exercitiul unor drepturi conferite de lege, ceea ce nu poate fi admis.
Pentru motivele expuse, instanta apreciaza ca parata este in drept sa vanda imobilele cu destinatia de locuinte sociale ANL, situate in Bucuresti, ..., persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute de Legea nr. 152/1998 cu modificarile si completarile ulterioare (fila 7 vol. I), inclusiv reclamantilor, avand in vedere ca parata nu a invocat faptul ca reclamantii nu ar indeplini aceste conditii.
Cel de-au doilea motiv invocat de parata este ca nu s-a stabilit pretul fiecarui apartament in parte, ori potrivit art. 9 alin. 2 lit. d din Legea nr. 152/1998, modificat prin OUG nr. 33/2010, stabilirea valorii de vanzare a locuintei este in sarcina autoritatii publice locale, pe baza criteriilor indicate in acest text de lege. In consecinta, parata este cea care ar fi trebuit sa stabileasca pretul apartamentelor, pana la acest moment, pe baza criteriilor astfel stabilite, motiv pentru care nu se poate prevala de propria culpa pentru a respinge cererile de vanzare, din moment ce stabilirea pretului este sarcina sa exclusiva.
Astfel cum in mod corect au sustinut reclamantii si contrar sustinerilor paratei, potrivit dispozitiilor art. 2 din Ordinul nr. 1298/2010 al Ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, coroborat de Ordinul nr. 906/28.01.2011 al aceluiasi Ministru, s-a stabilit concret care este valoarea de inlocuire pe metru patrat, pentru anul 2010, in cuantum de 407 euro /m.p., pentru anul 2011, in cuantum de 448 euro/ m.p., fiind lipsit de temei faptul ca aceste acte normative nu stabilesc pretul pentru locuintele finisate anterior, din moment ce valoarea de inlocuire se refera la momentul vanzarii, data la care pretul vanzarii va inlocui bunul in patrimoniul vanzatorului.
Asa fiind, instanta apreciaza ca exista criterii pentru stabilirea pretului apartamentelor a caror vanzare se solicita, conform Legii nr. 152/1998, cu Ordinul Ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului mentiona anterior.
Prin concluziile scrise, parata a mai aratat si faptul ca in opinia sa, art. 9 alin. 1 din Legea nr. 152/1998 instituie doar o optiune a autoritatilor publice locale de a vinde titularilor contractelor de inchiriere locuintele repartizate, iar nu un drept al reclamantilor cu obligatia corelativa a paratei de includere a locuintelor  in circuitul de vanzare-cumparare, insa, contrar sustinerilor sale, textul mentionat instituie obligatia autoritatilor publice locale de a vinde in favoarea chiriasilor locuintele pe care le detin. Se observa ca, in ceea ce priveste metodologia de vanzare, Legea nr. 152/1998, cu modificarile si completarile ulterioare face trimitere la dispozitiile Legii nr. 85/1992, art. 9 alin. 2 din Legea nr. 152/1998 prevazand expres: „vanzarea locuintelor prevazute la alin. (1) se face conform prevederilor Legii nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale prezentei legi, cu respectarea urmatoarelor conditii obligatorii” prevazute de Legea nr. 152/1998.
Obligatia, de natura legala, a paratei de a vinde este prevazuta, in art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, republicata, „Locuintele construite din fondurile statului pot fi cumparate de titularii contractelor de inchiriere (…), in conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vanzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie, si ale prezentei legi”, precum si in art. 5 alin. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, care se citeste dupa cum urmeaza: „Locuintele ocupate de chiriasi se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unitatilor specializate in vanzarea locuintelor”.
  De asemenea, prin Decizia pronuntata in Recursul in Interesul Legii nr. 5 din 21 ianuarie 2008, obligatorie conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca: „Dispozitiile Legii nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata, sunt aplicabile si in cazul contractelor de inchiriere incheiate dupa data intrarii in vigoare a acestui act normativ”, legea instituind o obligatie de vanzare a acestor imobile, in raport cu natura obiectului, in rem (locuinta construita din fondurile unitatilor economice sau bugetare, pana la data intrarii in vigoare a legii).
In consecinta, avand in vedere dispozitiile sus-citate, aceeasi obligatie de vanzare instituita in sarcina autoritatilor publice locale subzista si in temeiul art. 9 alin. 1 din Legea nr. 152/1998, constituind practic o exceptie legala de la principiul dreptului de dispozitie al proprietarului asupra bunului sau.
Pentru motivele expuse instanta urmeaza sa admita actiunea si sa oblige parata ca, prin organele sale executive si deliberative, sa vanda fiecarui reclamant locuinta detinuta de fiecare dintre acestia cu titlu de chirie in Bucuresti, ..., conform Legii nr. 152/1998 cu modificarile si completarile ulterioare si, in temeiul art. 274 din Codul de procedura civila, respectand principiul disponibilitatii, va lua act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Avand in vedere dispozitiile art. 93 coroborate de art. 114 alin. 5 din Codul de procedura civila, prezenta hotarare urmeaza a se comunica un singur exemplar pentru reclamanti, pe numele mandatarului lor, respectiv dl. A.C., la sediul Cabinetului Individual de Avocati „A.C.”, din Bucuresti,... si un exemplar paratei.