Cerere de atragere a raspunderii patrimoniale reglementata de art.137 din Legea nr.64/1995 republicata si modificata. Procedura de citare.

Cerere de atragere a raspunderii patrimoniale reglementata de art.137 din Legea nr.64/1995 republicata si modificata. Sarcina probei.

      Art.137 Legea nr.64/1995 republicata si modificata
      
      In speta probele administrate releva faptul ca, societatea debitoare a ajuns in stare de insolventa si din motive obiective iar, pe aspectul raspunderii patrimoniale nu rezulta persoanele vinovate, faptele savarsite potrivit art.137 din Legea nr.64/1995 republicata si prejudiciul produs de fiecare dintre acestea.
      Mai mult, recurenta creditoare se  refera la presupuse fapte savarsite de "fosta conducere a societatii debitoare" fara a propune probe prin care potrivit prevederilor art.1169 Cod civil sa dovedeasca raspunderea speciala personala pe care a avut-o fiecare membru din fosta conducere prin nominalizarea acestora si aratarea intinderii prejudiciului in raport cu vinovatia fiecaruia, mai ales ca, un fost membru al societatii  debitoare a si decedat.
      De aceea, pentru lipsa probelor concludente, probe ce cadeau in sarcina recurentei, Curtea a respins recursul ca nefondat.
      
      (Decizia comerciala nr.1194R din 04.09.2007 - Sectia a VI-a Comerciala a Curtii de Apel Bucuresti)
      
      Asupra cererii de recurs de fata,
      Deliberand constata ca, reclamanta AVAS a chemat in judecata pe paratii DG si DM solicitand ca acestia sa fie obligati sa raspunda pentru creanta AVAS inscrisa in tabelul de creante in cadrul dosarului nr.5F/2002 aflat pe rolul Tribunalului Calarasi, in temeiul art.137 din Legea nr.64/1995.
      Prin sentinta civila nr.2151/16 octombrie 2006 pronuntata de Tribunalul Calarasi in dosarul nr.1491/C/2006 s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului DG invocata de paratul DM si pe fond s-a respins actiunea formulata de reclamanta AVAS Bucuresti impotriva paratilor DG si DM.
      S-a retinut in esenta ca, paratul DG din anul 1996 s-a retras din  societate si ca nu mai are calitate procesuala pasiva.
      Pe fond, s-a retinut ca probele nu releva incidenta in speta a prevederilor art.137 din Legea nr.64/1995.
      Impotriva sentintei precitate a formulat recurs creditoarea aratand in esenta motivele pentru care nu este legala solutia instantei de fond si anume:
      - Probele releva activitatea nociva desfasurata de catre fosta conducere a societati debitoare cat timp creditorii nu au putut fi indestulati, printre care se afla si recurenta;
      - Instanta a apreciat eronat neincidenta in cauza a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 raportandu-se strict la materia raspunderii civile delictuale; Se sustine ca art.138 (fost 137) nu prevede cerinta culpei sau a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii ajunse in incetare de plati, cum nici legatura de cauzalitate intre activitatea administratorului si starea de insolventa;
      - Recurenta se refera la prevederile art.72 din Legea nr.31/1990 republicata raportat la art.1540 Cod civil cu concluzia ca, raspunderea mandatarului/administratorului se apreciaza cu mai multa rigurozitate;
      - Din considerentele hotararii rezulta retinerea in sarcina paratei a prejudiciului si a faptei ilicite putand deci a se confirma raportul de cauzalitate din documentele existente si din interpretarea riguroasa a prevederilor art.999 si urmatoarele Cod civil;
      - Probele releva concluzia unei cauzalitati necesare si indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident ca faptele savarsite de parat au favorizat aparitia prejudiciului, chiar daca nu l-a produs in mod nemijlocit; Acest fapt rezulta si din doctrina juridica actuala fiind facute referiri in acest sens;
      - Fosta conducere nu a manifestat interes in conducerea societatii aflate in faliment, administratorul neurmarind incasarea creantelor societatii, conducand la intrarea in incapacitate de plata;
      - Ca o consecinta fosta conducere a incercat prin mijloace frauduloase sa ascunda situatia patrimoniala a societatii, dispunand continuarea activitatii nocive, fiind incidente prevederile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006;
      - Se invoca incidenta prevederilor art.374 Cod comercial in temeiul caruia simpla culpa atrage raspunderea administratorului;
      - Prin neplata la termen a contributiei la Fondul national unic de asigurari de sanatate si folosirea sumelor de bani respective pentru sustinerea activitatii curente a societatii se considera ca fosta conducere se face vinovata de utilizarea de mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati, fapta prevazuta de art.138 lit.f din Legea nr.85/2006 (fost art.137 lit.f din Legea nr.64/1995);
      - Redandu-se prevederile art.11 din Legea nr.82/1991 si  amintindu-se principiile dreptului civil caracteristice raspunderii civile, recurenta concluzioneaza ca raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului si prejudiciu consta in nerespectarea si neaplicarea legii cu consecinta prejudicierii creditorilor prin intrarea in faliment a societatii;
      - Se mai sustine ca, in speta se aplica unele reglementari speciale, ca procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este supusa normelor dreptului comercial care are cateva dispozitii derogatorii de la principiile dreptului civil iar raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere speciala. Se redau dispozitiile art.35 alin.3 si 4 din Decretul nr.31/1954 si se sustine ca prin savarsirea faptelor prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 (actual art.138 din Legea nr.85/2006) se va angaja raspunderea civila a acestora raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul creat fiind prezumat.
      Se invoca si practica in acest sens si se considera gresita hotararea fondului ca s-ar fi facut simple referiri la raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 fara a se invoca in concret care sunt faptele imputabile administratorului si care este legatura de cauzalitate dintre ceea ce se imputa in mod teoretic si prejudiciul creat.
      In concluzie, recurenta considera ca urmeaza a fi angajata raspunderea patrimoniala a intimatului parat ca a incalcat dispozitii legale imperative contribuind la inducerea falimentului debitoarei potrivit art.138 lit.a, c si f din Legea nr.85/2006 (art.137 lit.a, c si f din Legea nr.64/1995).
      Recurenta invoca ca temei de drept art.304 pct.8 si 9 Cod procedura civila si art.3041 Cod procedura civila si solicita admiterea recursului, modificarea sentintei atacate si obligarea fostei conduceri sa raspunda pentru creanta AVAS inscrisa in tabloul de creante pana la concurenta sumei de 13.773,00 RON (4.199,35 USD la cursul de la data preluarii) creanta datorata de societatea falimentara.
      Se mai arata ca in temeiul art.86 din OUG nr.51/1998 republicata si modificata prin OUG nr.43/2005 recurenta este scutita de plata timbrajului.
      In baza art.242 alin.2 Cod procedura civila s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
      S-au anexat inscrisuri in xerocopie constand in deciziile comerciale nr.424/2006 si 1075/2006.
      Intimatul DM a depus intampinare prin care solicita respingerea recursului ca neintemeiat. In privinta numitului DG depune acte ca este decedat si deci nu poate fi parte in proces.
      Altfel falimentul societatii debitoare nu a avut cauze obiective, probele confirmand lipsa vinovatiei organelor de conducere ale acesteia. S-au anexat inscrisuri in xerocopii.
      Examinand motivele de recurs in ansamblu in raport de probele administrate in cauza Curtea retine ca, recursul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
      Solutia instantei de fond a fost intemeiata inclusiv pe rapoartele intocmite de lichidatorul judiciar, rapoarte aflate la filele 55-57 si 69-72 din dosarul nr.5F/2002.
      Din continutul raportului aflat la filele 55-57 rezulta intre altele ca, una dintre cauzele care au facut imposibila continuarea activitatii firmei se refera la faptul ca, "piata tipografica este acoperita in zona de cateva mari unitati poligrafice, care pe calea licitatiilor organizate, nu mai dau posibilitatea si altor agenti economici din bransa, sa preia comenzi, prin concurenta neloiala".
      Or, Curtea apreciaza ca de fapt aceasta cauza obiectiva este una principala care nu poate fi imputata conducerii firmei debitoare.
      Este adevarat ca lichidatorul judiciar in raportul aflat la filele 69-72 se refera la faptul ca, incetarea de plati a avut drept cauze si imprejurari lipsa de previziune in derularea profitabila a activitatii si lipsa de masuri ferme privind incasarea debitorilor restanti dar, nu precizeaza persoanele vinovate, nu descrie faptele prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 republicata pe care acestea le-ar fi savarsit si evident contributia lor la prejudiciul creat.
      Probele nu releva ca recurenta ar fi solicitat completarea acestor rapoarte in sensul aratat. Tot astfel probele nu releva ca recurenta ar fi propus probe prin care sa dovedeasca aceste aspecte.
      Recurenta nu a suplimentat probele nici in recurs in sustinerea criticilor aduse sentintei recurate.
      Nu poate fi retinuta raspunderea administratorilor pentru presupuse fapte savarsite de "fosta conducere a societatii debitoare" daca nu s-au administrat probe prin care sa se fi dovedit raspunderea speciala si personala prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006 (fost 137 din Legea nr.64/1995), pe care ar fi avut-o fiecare membru din fosta conducere, nominalizat ca persoane ca si intinderea prejudiciului in raport cu vinovatia fiecaruia.
      Or, o astfel de proba potrivit art.1169 Cod civil era in sarcina recurentei si se impunea si pentru faptul ca asa cum s-a expus au existat si cauze obiective in imposibilitatea desfasurarii activitati firmei.
      De aceea, nu se poate analiza "in globo" activitatea nociva desfasurata de fosta conducere a societatii debitoare ca fiind numai o cauza subiectiva caci poate fi in tot sau in parte si una obiectiva in lipsa probelor concrete.
      Tot astfel toate sustinerile recurentei vizand incidenta in cauza a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, la aplicarea art.72 din Legea nr.31/1990 republicata raportat la art.1540 Cod civil, art.999 Cod civil, la neurmarirea incasarii creantelor societatii de catre administrator, la presupusele mijloace frauduloase legate de activitatea nociva a societatii debitoare, la incidenta art.374 Cod comercial, la utilizarea de mijloace ruinatoare ca si la celelalte chestiuni privind art.11 din Legea nr.82/1991, principiile dreptului civil sub aspectul raspunderii civile, la reglementarile speciale, la normele de drept comercial, la prezumarea raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu sunt sustineri de ordin general fara a se individualiza faptele, persoanele vinovate si intinderea raspunderii fiecareia dintre acestea.
      Referirea la doctrina si la practica rezultata din decizii de speta nu suplineste lipsa de probe in sensul aratat, probe ce cadeau in sarcina recurentei care, in temeiul principiului disponibilitatii s-a rezumat la probele administrate in cauza si care nu vin in sprijinul sustinerilor sale pentru cele deja expuse.
      In fine, probele fac dovada ca un fost membru al firmei debitoare a si decedat iar recurenta nu se refera nominal in recursul sau la persoanele care ar fi raspunzatoare in sensul individualizarii ca nume, ca fapte si ca perioada, solicitand generic "sa oblige fosta conducere (...)".
      Or, raspunderea prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006 cum si recurenta arata este speciala si "intuitu personae", individualizarea fiind necesara cu atat mai mult cu cat unul dintre membrii firmei debitoare are un statut aparte rezultat din probele administrate in cauza si anume ca nu a fost administrator iar la data declansarii procedurii falimentului decedase. Mai mult in anul 1996 s-a retras din societate (vezi filele 27-32 din dosar).
      Pentru aceste considerente de fapt si de drept Curtea in baza art.312 (1) Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.
5