Contestatie la executare

La data de  21 07 2009, P de pe langa Curtea de Apel Craiova  a formulat contestatie impotriva executarii silite incepute in baza titlului executor - sentinta civila nr. 5075/11 12 2007
Motivindu-si contestatia, contestatorul a aratat ca instanta de executare este Tribunalul - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale , ca instanta care a emis titlul executoriu si nu judecatoria, potrivit principiului specialul deroga de la general - specialia generalibus derogat .
Un al doilea motiv  se refera la faptul ca titlul executoriu poarta asupra obligatiei de a da , obligatie prin care MP - P de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ,P de pe linga Curtea de Apel Craiova si P de pe langa Tribunalul Dolj au fost obligati la plata sumei prin hotarari judecatoresti iar chematul in garantie MFP a fost obligat sa achite si sa vireze fondurile necesare pentru plata despagubirilor sumelor acordate prin hotarare.
Rezulta asadar, in opinia contestatorului, faptul ca obligatia Ministerului Finantelor Publice este o obligatie de rezultat, ca acesta este debitorul de care depinde executarea obligatiei solidare, iar obligatia de titlu executoriu , stabilita in sarcina Pde pe langa Curtea de Apel Craiova este o obligatie de mijloace, divizibila , ( solidara cu a celorlalti parati ).
Contestatorul a invocat si exceptia prematuritatii cererii de incuviintare a executarii silite adresate instantei de executare , potrivit art 2 si art 3 din Lg. 110/2007 pentru modificarea si completarea OG 22/2002 , privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titlu executoriu .
Prin sentinta civila nr.19103 din 09.12.2009 a Judecatoriei Craiova a fost respinsa contestatia la executare formulata de contestatorul M P - P de pe langa Curtea de Apel Craiova.
A fost respinsa cererea de suspendare a executarii silite pornita in dosarul  nr.450/E/2009 al BEJ T.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele aspecte:
Prin sentinta civila nr.5075/11.12.2007 a Tribunalului Dolj, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, pronuntata in dosarul nr.10290/63/2007 au fost obligati paratii MP- P de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, P de pe langa Curtea de Apel Craiova si Pde pe langa Tribunalul Dolj sa plateasca reclamantilor sporul pentru stres si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50 % din indemnizatia bruta lunara pe perioada 01.04.2004 - 31.08.2007. A fost admisa  cererea de chemare in garantie a ME si F formulata de MP - P de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si obligat chematul in garantie sa aloce fondurile necesare achitarii sumelor cuvenite reclamantilor si intervenientilor.
Art.6 paragraful 1 din Conventia (Europeana) pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale protejeaza dreptul la un proces echitabil si solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, in materie civila si penala.
Acest drept ar ramane iluzoriu daca nu ar include si faza de executare a hotararilor judecatoresti definitive. Insa Conventia are in vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, asa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg in jurisprudenta sa, incepand cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul si institutiile publice au indatorirea, reprezentand autoritatea publica, de a veghea la respectarea principiului legalitatii si de a executa de bunavoie hotararea judecatoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de solutionare prevazut de art.6 din Conventie fiind aplicabil si in faza executarii silite (de exemplu, cauza Ruianu contra Romaniei, Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra Romaniei, Sandor contra Romaniei, V. Ionescu contra Romaniei, Sabin Popescu contra Romaniei).
Intarzierea in executarea unei sentinte, imputabila autoritatilor care nu furnizeaza o justificare valabila in acest sens, aduce atingere si dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei.
In Cauza Sandor contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca: "Administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei. Pe cale de consecinta, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art.6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi".
Curtea reaminteste ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie.
Curtea a concluzionat ca, prin refuzul de a executa sentinta, autoritatile nationale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justitie in faza de executare, fiind incalcat art.6 alin.1 din Conventie.
Asadar, refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare platii debitului constituie si o atingere adusa dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei.
Asa cum rezulta din cele aratate anterior, art.6 din Conventie, in maniera in care a fost interpretat de Curte, impune statului (si institutiilor publice) obligatia pozitiva de a da curs hotararilor judecatoresti irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun sa se ceara unei persoane care a obtinut o creanta impotriva statului sa initieze procedura executarii silite pentru satisfacerea creantei sale.
In consecinta, statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie intr-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotarari, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru intarziere.
Cu atat mai mult, statul nu poate impune limitari ale executarii silite si nu poate institui norme care sa duca la amanarea realizarii creantei pe care o persoana o are impotriva sa, aceasta constituind o ingerinta in dreptul sau la recunoasterea bunurilor.
Dispozitiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr.71/2009 si ale actelor subsecvente de punere in aplicare a ordonantelor favorizeaza statul in raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intra in sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie sa se gaseasca pe pozitii de deplina egalitate cu orice alta persoana fizica sau juridica. Un debitor, privit generic, nu poate nicicand invoca lipsa fondurilor, putand fi urmarit silit inclusiv asupra locuintei, in cazul persoanei fizice, sau pana la intrarea in insolventa, in cazul persoanei juridice.
Curtea Constitutionala a Romaniei, in practica sa constanta (de exemplu, Decizia nr. 255/2003, Decizia nr. 127/2008, Decizia nr. 1184/2008, Decizia nr. 784/12.05.2009), a considerat ca dispozitiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002 sunt in acord cu dispozitiile Constitutiei.
In Decizia nr. 127/2008, Curtea Constitutionala a aratat ca dispozitiile O.G. nr.22/2002 nu contravin nici dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, chiar daca permite statului sa impiedice, sa anuleze sau sa intarzie in mod excesiv executarea unei hotarari judecatoresti pronuntate impotriva sa: "este adevarat ca prin instituirea unui termen de 6 luni in care institutia debitoare este obligata sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata (daca executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu incepe sau nu continua din cauza lipsei de fonduri) se prelungeste durata procedurii de executare a titlului. Insa, Curtea observa ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu in Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat ca, desi o autoritate statala nu ar putea sa invoce lipsa de lichiditati pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, in mod exceptional, se admite ca o intarziere in executare ar putea fi justificata de circumstante speciale, chiar daca regula este aceea a executarii intr-un termen rezonabil. Aceasta intarziere nu trebuie sa se eternizeze, astfel incat sa aduca atingere substantei insesi a dreptului protejat de art.6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale."
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudenta Curtii de la Strasbourg a evoluat in sensul aratat mai sus, in Cauza Sandor contra Romaniei (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru intarziere.
Constitutionalitatea O.G. nr.22/2002, a O.U.G. nr. 75/2008 sau a O.U.G. nr.71/2009 nu poate fi pusa in discutie de catre prezenta instanta, verificarea constitutionalitatii fiind de competenta exclusiva a Curtii Constitutionale.
Insa in privinta concordantei dispozitiilor O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008 si ale O.U.G. nr.71/2009 cu cele ale Conventiei Europene, primul judecator chemat sa se pronunte este cel intern. In aceasta privinta, prezenta instanta nu mai este tinuta de aprecierile Curtii Constitutionale daca ordonantele respective respecta sau nu principiile europene in materia drepturilor omului.
De altfel, nu este singura data cand Curtea Constitutionala a Romaniei are aprecieri contrare celor ale Curtii Europene asupra compatibilitatii legislatiei interne cu dispozitiile Conventiei. In Cauza Dumitru Popescu contra Romaniei (nr.2 / 26 aprilie 2007), se apreciaza ca instanta constitutionala romana "a ajuns la concluzia compatibilitatii legii nationale cu art.8 din Conventie si cu principiile care se degaja din jurisprudenta Curtii (Europene) in materie. Aceasta concluzie este desigur in contradictie cu aprecierile Curtii", aceasta situatie fiind "regretabila", fiind vorba despre "o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudentei Curtii de catre judecatorul constitutional national." (paragrafele 101 si 102 din Hotarare).
Intre aplicarea ordonantelor indicate, ce prevad esalonari in achitarea unor creante constatate prin hotarari judecatoresti irevocabile - titluri executorii, creante ce reprezinta drepturi salariale restante, pe de-o parte si dispozitiile Conventiei si ale jurisprudentei Curtii de la Strasbourg, pe de alta parte, instanta este obligata sa dea curs celor din urma, conform art.11 alin.2 si art.20 din Constitutia Romaniei, revizuita in 2003.
Art. 11 alin. 2 din Constitutie arata ca "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." Art.20 intitulat "Tratatele internationale privind drepturile omului" prevede: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."
Concluzionand, instanta de fond a retinut ca, ori de cate ori se invoca prevederile O.G. nr.22/2002, ale O.U.G. nr. 75/2008, ale O.U.G. nr.71/2009 sau ale actelor subsecvente de punere in aplicare a ordonantelor, pentru a se bloca sau amana executarea silita, acest impediment nu va fi luat in considerare.
Refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare platii debitului constituie o atingere adusa dreptului intimatilor ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Conventie.
Asa cum  rezulta din cele aratate anterior, art.6 din Conventie, in maniera in care a fost interpretat de Curte, impune statului (si institutiilor publice) obligatia pozitiva de a se plia la hotararile judecatoresti irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun sa se ceara unei persoane care a obtinut o creanta impotriva statului sa initieze procedura executarii silite pentru satisfacerea creantei sale.
In consecinta, statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie intr-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotarari, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru intarziere.
Instanta  de fond a constatat ca prin esalonarea platii pe o perioada de peste 3 ani de zile s-a creat un dezechilibru nerezonabil intre interesul general si cel particular, astfel incat nu s-a respectat principiul proportionalitatii instituit de jurisprudenta constanta a Curtii EDO.
Cu atat mai mult, statul nu poate impune limitari ale executarii silite si nu poate institui norme care sa duca la amanarea realizarii creantei care o persoana o are impotriva sa, aceasta constituind o ingerinta nepermisa si nerezonabila in dreptul sau la recunoasterea bunurilor prevazut la art. 1 din Protocolul 1 la Conventia EDO.
Instanta de fond nu a retinut sustinerea contestatoarei, in sensul ca  vina in neexecutarea titlurilor executorii apartine ordonatorului principal de credite, care nu a prevazut si virat sumele in buget, sustinere, avand in vedere ca, in conformitate cu dispozitiile hotararii judecatoresti ce constituie titlu executoriu, debitor al obligatiei este contestatoarea, care, potrivit art. 3 OG 22/2002, este obligata a achita debitul potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila, dupa trecerea termenului de 6 luni prevazut la art. 2 al aceluiasi act normativ.
Pentru motivele expuse, instanta a constatat ca actele de executare sunt intocmite potrivit dispozitiilor legislatiei interne, care nu contravine legislatiei europene, motiv pentru care  a respins contestatia la executare.
Impotriva sentintei civile nr.19103/09.12.2009 a declarat recurs contestatorul M P - P de pe langa Curtea de Apel Craiova, prin care a solicitat, in principal, admiterea recursului, casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru competenta solutionare la T D -Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale iar in subsidiar, admiterea recursului, casarea sentintei atacate si admiterea contestatiei la executare asa cum a fost formulata.
In motivarea recursului, recurentul a criticat in esenta solutia pronuntata de instanta de fond, pentru urmatoarele considerente:
1. Hotararea s-a dat cu incalcarea competentei materiale a altei instante ( art.304 pct.3 C.pr.civ.), respectiv a fost pronuntata de Judecatorie care nu era instanta competenta sa judece contestatia, avand in vedere caracterul derogator dat de obiectul titlului executoriu. Instanta de executare pentru titlurile emise de Tribunal, competenta materiala - conflicte de munca, trebuia sa fie Tribunalul, ca instanta care a judecat fondul cauzei. Fata de prevederile art.2 lit.c C.pr.civ. si art.281 din Codul Muncii, Judecatoria nu are competenta de a se pronunta nici asupra cererii de incuviintare a investirii, nici asupra contestatiei la executare a unui litigiu de munca. Intrucat titlul executoriu emana de la Tribunal - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale si avand in vedere prevederile Legii nr.110/2007 pentru modificarea si completarea OG nr.22/2002 privind obligatiile de plata stabilite prin titluri executorii, coroborat cu art.2 alin.1 lit.c si art.3711 C.pr.civ., instanta de executare este Tribunalul Muncii si nu instanta de drept comun - Judecatoria, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.
2. Solutia instantei de fond s-a dat cu depasirea atributiilor puterii judecatoresti ( art.304 pct.4 C.pr.civ.), in sensul ca Judecatoria in mod gresit a apreciat ca prin dispozitiile OG nr.22/2002, OUG nr.75/2008 si OUG nr.71/2009, statul nu poate impune limitari ale executarii silite si nu poate institui norme derogatorii care sa duca la amanarea realizarii creantei pe care o persoana o are impotriva sa.
Motivarea instantei de fond referitoare la jurisprudenta CEDO este gresita, intrucat motivele care au condus Curtea la solutia constatarii incalcarii art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a articolului 1 din Primul Protocol aditional la Conventie poarta asupra unei alte stari de fapt si de drept, in aceste cauze nu s-a putut oferi nicio justificare valabila pentru ingerinta cauzata de refuzul autoritatilor de a plati despagubirile. Alta este situatia in speta, debitorul a inceput executarea de buna-voie a obligatiei stipulata in titlu, iar intarzierea in finalizarea acesteia este justificata de circumstantele speciale: imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si in mod implicit nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar. Ingerinta este determinata de necesitatea mentinerii unui just echilibru intre exigentele interesului general al comunitatii  si imperativele apararii drepturilor individuale: dreptul oricarei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale nu aduce atingere dreptului pe care il au statele de a pune in vigoare legi pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general. (cauza Metaxas impotriva Greciei, paragraful 31)
3. Hotararea data de instanta de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijina (art.304 pct.5 coroborat cu art.304 pct.7 C.pr.civ.).
Hotararea criticata cuprinde numai descrierea unei stari de fapt eronate, fara aratarea motivelor de fapt si de drept care i-au format convingerea, hotararea fiind astfel lipsita de continut.
Actul de procedura prin care s-a incuviintat executarea silita a fost indeplinit de un judecator necompetent, fiind lovit de nulitate.
Judecatoria a gresit cand a considerat ca statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa intarzie in mod rezonabil executarea unor asemenea hotarari, intrucat tocmai lipsa fondurilor a determinat adoptarea ordonantelor de urgenta. Executarea de buna-voie a titlurilor executorii a fost suspendata de catre legiuitor, avand in vedere dificultatile financiare cu care statul se confrunta, prevazand un termen de gratie de 6 luni-OG nr.2/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, care curge pentru situatia in care institutia publica se confrunta cu o lipsa de fonduri.
Instanta de fond trebuia sa constate ca a intervenit suspendarea de drept a executarii titlului, prin efectul dispozitiilor art.1 alin.2 din OG nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului sectorului bugetar. Prin urmare, somatia trebuia sa fie emisa in conformitate cu prevederile art.387 C.pr.civ., insa cu aratarea masurilor impuse de dispozitiile Legii 110/2007, respectiv sa cuprinda mentiunea ca executarea se suspenda potrivit art.3 alin.1 din OUG nr.75/2008privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei.
Plata sumelor aferente fiecarui titlu executoriu dintre cele prevazute in art.3 din OUG nr.75/2008se va realiza in trei transe: in luna octombrie 2008 -30 %; in luna martie 2009 - 40 % ; in luna octombrie 2009 - 30 %.
Potrivit art.1 din OG nr.71/2009, plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31.12.2009 se va realiza dupa o procedura de executare prevazuta in lege.
In consecinta, chiar daca pana la promovarea prezentei cai de atac a incetat suspendarea executarii ordonantei, instanta trebuie sa se pronunte asupra gresitei aplicari a legii procesuale guvernate de principiul tempus regit actum.
4. Hotararea judecatoreasca poarta obligatiei de a da. Obligatia din titlul executoriu stabilita in sarcina paratului P de pe langa Curtea de Apel Craiova este o obligatie de mijloace, divizibila, solidara cu a celorlalti parati, astfel ca executarea acesteia este imposibila. Avand in vedere ca P de pe langa Curtea de Apel Craiova are calitatea de ordonator secundar de credite potrivit HG nr.736/2003, art.131 pct.1din Legea 304/2004 republicata si art.19 din Legea 500/2002 privind finantele publice, este in imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata sumelor acordate de instanta.
Pentru aceste motive era necesara indreptarea cererii de executare impotriva MEF ca acesta sa vireze MP - P de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care sa puna la dispozitia Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova sumele solicitate de creditori.
P de pe langa Curtea de Apel Craiova, ca debitor al unei obligatii de mijloace solidare a depus toate diligentele pentru executarea de buna-voie a acesteia, cu respectarea dispozitiilor din OUG nr.75/2008 iar de obligatia de rezultat, respectiv de aprobarea sumelor si virarea acestora catre ceilalti debitori, depinde indeplinirea obligatiei.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art.299, art.304 si art.3041 C.pr.civ.
S-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor recurentului si in raport cu prevederile legale incidente, incluzand art. 3041 Cod proc. civ., tribunalul constata ca recursul  nu este fondat pentru urmatoarele considerente:
1. Potrivit Deciziei nr. XV/5.02.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite s-a retinut ca in art. 399 alin. 1 din Codul de procedura civila, republicat, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 459/2006, se prevede ca "impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati si vatamati prin executare", iar "daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 2811, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege". Potrivit art. 400 alin. 1 din Codul de procedura civila, contestatia se introduce la instanta de executare si, desi nu se arata in mod expres, rezulta ca acest prim alineat are in vedere contestatia la executare propriu-zisa, din moment ce in alin. 2 se prevede care este instanta competenta sa solutioneze contestatia la titlu. Din coroborarea art. 400 alin. 1 cu art. 373 alin. 2 din Codul de procedura civila, care prevede ca instanta de executare este judecatoria in raza careia se face executarea, daca legea nu prevede altfel, rezulta ca, in ceea ce priveste competenta solutionarii contestatiei la executare propriu-zisa, aceasta apartine intotdeauna judecatoriei, indiferent ca este vorba despre un titlu executoriu in materie comerciala sau in materie civila.
De altfel, cu privire la acest motiv legat de necompetenta Judecatoriei de a solutiona o contestatie la executare avand la baza un titlu executoriu reprezentat de o sentinta data in prima instanta de Sectia  Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, s-a pronuntat Tribunalul Dolj prin sent. civ. nr. 3168/20.10.2009 pronuntata in dosarul nr.  9857/63/2009 atunci cand a dispus declinarea cauzei deduse judecatii la Judecatoria Craiova pentru competenta solutionare, sentinta neatacata cu recurs de catre recurentul - contestator MP- P de pe langa Curtea de Apel Craiova.
2. Instanta de fond nu a depasit atributiile puterii judecatoresti atunci cand a analizat actele normative aplicabile in speta - OG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009  intrucat potrivit art. 20 din Constitutie, legile interne vor fi interpretate in conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care Romania este parte. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directa in dreptul intern, Curtea Constitutionala retinand ca "interpretarea instantei de contencios european, in virtutea principiului subsidiaritatii, se impune si fata de instanta de contencios constitutional national iar cele retinute de Curtea Constitutionala se aplica tuturor instantelor romane, nu numai instantei de contencios constitutional.
Cauzele invocate de instanta de fond din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului au aplicabilitate directa in speta, fiind pronuntate in materia executarii unor obligatii stabilite de plata stabilite prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile in sarcina statului, cu referire expresa la protectia efectiva a justitiabilului si restabilirea legalitatii ceea ce implica obligatia administratiei de a se plia unei sentinte sau hotarari pronuntate de o asemenea instanta.
In contextul procedurii de executare a unei obligatii pecuniare stabilite in sarcina statului printr-o hotarare definitiva si executorie, in mod legal, instanta de fond a facut referire la jurisprudenta CEDO in cazurile in care organele statului nu-si indeplinesc obligatiile rezultate din hotarari pronuntate impotriva lor.
Chiar daca debitorul a inceput executarea de buna-voie a obligatiei stipulate in titlu, intarzierea in finalizarea acesteia poate fi asimilata imposibilitatii de a obtine executarea unei hotarari definitive, ceea ce face legala referirea la cauze precum cauza Ruianu contra Romaniei, Pini si Bertani, Manera si Atripaldi contra Romaniei, Sandor contra Romaniei, V. Ionescu contra Romaniei, Sabin Popescu contra Romaniei care statueaza ca "administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei. Pe cale de consecinta, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi. In acelasi sens, s-a pronuntat Curtea Europeana si in cauza Hornsby impotriva Greciei - 19.03.1997.
Sustinerile recurentei privind faptul ca lipsa justificarii neexecutarii este cruciala si determinanta in solutia finala de condamnare a statului pentru refuzul de a se conforma unei hotarari definitive nu sunt fondate. Incalcarea art. 6 din Conventie, in maniera in care a fost interpretat de Curte - in sensul ca dreptul la un proces echitabil nu acopera procedura numai pana la pronuntarea hotararii, ci pana la executarea acesteia precum si a art. 1 din Protocolul nr.1, se poate produce chiar si in situatia in care debitorul obligatiei de executat este in masura sa furnizeze o explicatie pentru imposibilitatea sau intarzierea in  aducerea la indeplinire a titlului executoriu. Astfel, asa cum rezulta din hotararile date in cauzele Bourdov contra Rusiei si Angelov contra Bulgariei, lipsa fondurilor in bugetul institutiilor de stat, explicatie invederata si in speta de catre recurentul - contestator, nu reprezinta un motiv justificat pentru o intarziere nerezonabila.
3. Tribunalul nu retine nici sustinerile recurentului - contestator cu privire la nemotivarea in fapt si in drept a hotararii pronuntate de instanta de fond.
Este de necontestat ca in cuprinsul contestatiei la executare, contestatorul a invocat exceptia nulitatii incheierii nr. 179/5.06.2009 pronuntata de Judecatoria Craiova privind incuviintarea executarii silite motivat de faptul ca instanta de executare este cea care a emis titlul executoriu, adica Tribunalul Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, ca a facut referire la faptul ca obligatia de rezultat apartine MFP si nu P de pe lana Curtea de Apel Craiova care este doar un ordonator secundar de credite in imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata sumelor acordate de instanta, ca cererea de incuviintare a executarii silite este prematura in raport de art.2 si 3 din Legea nr. 110/25.04.2007 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ca au fost incalcate  dispozitiile OUG nr. 75/11.06.2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei in sensul nerespectarii de acordare a drepturilor de natura salariala in mod esalonat.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant in jurisprudenta sa, ca dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decat daca cererile si observatiile partilor sunt cu adevarat "studiate", adica examinate de catre tribunalul sesizat. Totusi, pentru ca hotararea sa fie considerata motivata, judecatorul nu trebuie sa raspunda in mod special tuturor argumentelor invocate de parti, fiind suficient ca din intregul hotararii sa rezulte ca a raspuns acestor argumente in mod implicit. In acest sens, in cazul Ruiz Torija contra Spaniei - Hotararea din 9 dec. 1994 s-a statuat ca art.6 pct.1 din Conventie obliga instantele sa-si motiveze deciziile dar nu se poate cere sa se dea un raspuns detaliat la fiecare argument.
Asadar, prin prisma statuarilor Curtii cu privire la acest aspect, Tribunalul considera ca solutia instantei de fond a fost motivata in fapt si drept, cu precadere prin raportare la jurisprudenta europeana, ceea nu este in nici un caz gresit sau nelegal.
Incuviintarea executarii silite nu putea fi dispusa decat de instanta de executare iar in speta, se stabilise deja prin sent. civ. nr.3168/20.10.2009 a Tribunalului Dolj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale ca instanta de executare este Judecatoria Craiova, contestatia la executare fiind declinata acestei instante, solutie care desi a fost prevazuta cu posibilitatea de a fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, nu a fost recurata.
In ceea ce priveste nemotivarea solutiei la fond referitor la celelalte aspecte, nu sunt fondate sustinerile recurentului - contestator. Judecatoria a avut in vedere motivele invocate de contestator in cadrul contestatiei la executare ele fiind analizate prin prisma nu numai a actelor normative interne ci si prin raportarea acestora la concordanta cu  jurisprudenta europeana in materie. S-a retinut de instanta de fond ca dispozitiile derogatorii ale OG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009 si ale actelor subsecvente de punere in aplicare a ordonantelor favorizeaza statul in raporturile de drept privat, acolo unde statul trebuie sa se gaseasca pe pozitii de deplina egalitate cu orice alta persoana fizica sau juridica. Un debitor, privit generic, nu poate nicicand invoca lipsa fondurilor, putand fi urmarit inclusiv asupra locuintei, in cazul persoanei fizice sau pana la intrarea in insolventa, in cazul persoanei juridice.
Instanta de fond a motivat de ce nu da eficienta legislatiei interne invocate de contestatoare intrucat "intre aplicarea ordonantelor indicate, ce prevad esalonari in achitarea unor creante constatate prin hotarari judecatoresti irevocabile - titluri executorii, creante ce reprezinta drepturi salariale restante, pe de o parte si dispozitiile Conventiei si ale jurisprudentei Curtii de la Strasbourg, pe de alta parte, instanta este obligata sa dea curs celor din urma"; s-a indicat, de asemenea si temeiul juridic: art. 11 alin.2 si art. 20 din Constitutie.
S-a avut in vedere si sustinerea contestatorului privind esalonarea platii pe o perioada de 3 ani, constatandu-se ca s-a creat un dezechilibru nerezonabil intre interesul general si cel particular, nu s-a respectat principiul proportionalitatii instituit de jurisprudenta constanta a CEDO.
Instanta nu a retinut nici faptul ca vina in ceea ce priveste neexecutarea titlurilor executorii ar apartine ordonatorului principal de credite, care nu a prevazut si virat sumele in buget, motivand ca potrivit dispozitivului hotararii judecatoresti, debitor al obligatiei este contestatorul.
Fata de argumentele invederate in cele ce preced, Tribunalul considera ca recursul declarat de contestator cu privire la aspecte legate de nemotivarea in fapt si in drept a hotararii atacate este nefondat.
4. Referitor la motivul nr. 4 de recurs, Tribunalul constata ca nu se aduce practic o critica concreta hotararii pronuntate de instanta de fond ci mai degraba se reiau apararile din cadrul contestatiei la executare, motivat in esenta de faptul ca obligatia stabilita in sarcina Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova este " o obligatie de mijloace, divizibila (solidara cu a celorlalti parati)" iar din punct de vedere legal, obligatia ordonatorului secundar de credite - art. 21 alin.2 din Legea nr. 500/2002 de a plati creditorilor sumele solicitate este conditionata de repartizarea creditelor bugetare de catre ordonatorii principali de credite, iar ambii ordonatori, de virarea de catre paratul Ministerul Economiei si Finantelor a acestor sume.
In primul rand, exista o contradictie intre termeni: o obligatie nu poate fi in acelasi timp divizibila si solidara. Obligatia divizibila este acea obligatie cu pluralitate de subiecte - mai multi creditori sau mai multi debitori - intre care creanta sau datoria se divide de plin drept. Fiecare creditor nu poate pretinde debitorului sau debitorilor sai decat cota - parte din creanta ce i se cuvine, iar fiecare debitor nu poate fi urmarit de catre creditor sau de catre creditorii sai decat pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat.
Obligatia plurala solidara este acea obligatie cu subiecte multiple in cadrul careia fiecare creditor solidar poate cere debitorului intreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrala a prestatiei datorate de toti creditorului.
Solidaritatea pasiva presupune obligatia cu mai multi debitori, la care creditorul este indreptatit sa ceara oricarui codebitor executarea integrala a prestatiei care formeaza obiectul obligatiei.
In speta, insa, nu se poate vorbi despre o obligatie solidara pasiva intrucat nu toti debitorii sunt obligati la aceeasi prestatie.
Astfel, potrivit titlului executoriu - sent. civ. nr. 5075/11.12.2007 pronuntata de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 10290/63/2007, definitiva si irevocabila prin dec. nr. 4009/04.06.2008 pronuntata de Curtea de Apel Craiova, s-a respins actiunea fata de paratul M EF pentru lipsa calitate procesuala pasiva iar paratii M P - P de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, P de pe langa Curtea de Apel Craiova si P de pe langa Tribunalul Dolj au fost obligati sa plateasca reclamantilor sporul pentru stres si suprasolicitare neuropsihica; a fost admisa cererea de chemare in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor si obligat chematul in garantie sa aloce fondurile necesare achitarii sumelor cuvenite reclamantilor si intervenientilor.
Obligarea MEF la alocarea fondurilor banesti nu este insa de natura a scuti pe debitorul principal de a intreprinde toate demersurile necesare pentru a se conforma hotararii judecatoresti.
Analizand obligatia contestatorului pornind de la natura prestatiei stabilite in dispozitivul hotararii, se poate stabili ca obligatia sa este una de "rezultat" iar nu de "prudenta si diligenta" intrucat este strict precizata sub aspectul obiectului si scopului urmarit: acela  de a plati reclamantilor sporul pentru stres si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% din indemnizatia bruta lunara pe perioada 01.04.2004 - 31.08.2007. Asadar debitorul ca sa atinga un rezultat bine stabilit, trebuie sa desfasoare o anumita activitate, intelegand prin aceasta demersurile personale pe care le intreprinde pentru a determina chematul in garantie - MEF de a-si executa la randul sau, obligatia dispusa de catre instanta. De altfel, chiar in cererea de chemare in garantie formulata in dosarul finalizat cu titlul executoriu in baza caruia s-a inceput executarea contestata in cauza dedusa judecatii, se arata ca "in situatia in care actiunea reclamantilor va fi admisa, MP - P de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - in calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat sa procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2007, in care sa includa sumele necesare platii drepturilor banesti solicitate".
Notiunea de garantie poate fi interpretata intr-o acceptiune mai larga decat aceea definita prin art. 60 alin.1 Cod proc. civ. in sensul ca nu este doar un mijloc procesual de atragere a unui tert la judecata pentru ca partea care a cazut in pretentii sa aiba posibilitatea de a solicita de la o alta persoana despagubiri pentru obligatia ce a fost stabilita in sarcina sa prin hotarare judecatoreasca, ci confera debitorului principal indreptatire pentru a actiona si a determina chematul in garantie sa -si indeplineasca obligatia, in speta, de alocare a resurselor financiare necesare, pentru ca la randul sau sa-si poata aduce la indeplinire propria sa obligatie.
Asadar sunt importante propriile demersuri pe care debitorul principal le face in determinarea chematului in garantie de a-si executa obligatia iar recurentul-contestator nu se poate detasa in sensul exonerarii de obligatia de plata a sumelor cuvenite intimatilor-reclamanti doar pentru ca este ordonator secundar de credite iar MFP este cel care coordoneaza actiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca atunci cand mizele procedurii sunt importante pentru reclamant si cu atat mai mult cand este vorba despre aspecte de contencios al muncii, autoritatilor nationale le revine sarcina de a actiona cu sarguinta si de a-si organiza sistemul judiciar astfel incat sa asigure executarea intr-un termen rezonabil asa cum prevede art. 6 din Conventie. O perioada de amanare a executarii unei sentinte judecatoresti, care in urma adoptarii OUG nr. 75/2008 se prevede a fi de 18 luni, ar prelungi  anormal de lung executarea acesteia, cu atat mai mult cu cat este vorba de drepturi banesti iar autoritatile nationale trebuie sa actioneze cu mai multa sarguinta pentru a evita ca partea reclamanta sa sufere o situatie de incertitudine juridica o perioada atat de lunga (cauza Durdan impotriva Romaniei si Miclici impotriva Romaniei).
Chiar daca OG nr. 71/2009 a prevazut o procedura de executare derogatorie de la dreptul comun in materia executarii de catre institutiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, in mod legal, instanta de fond a retinut ca dispozitiile acesteia contravin art. 6 din Conventie si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie intrucat tind sa rupa justul echilibru care trebuie sa existe intre interesul general aparat si interesele individuale cu care vin in conflict.
Principul proportionalitatii, consacrat explicit sau implicit in instrumente juridice internationale, de majoritatea constitutiilor tarilor democratice, inclusiv in Constitutia Romaniei in art. 53, este conceput in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca un raport just, echitabil, intre situatia de fapt, mijloacele de restrangere a exercitiului unor drepturi si scopul legitim urmarit sau ca un raport echitabil intre interesul individual si interesul public.
In cauza Bourdov contra Rusiei, reclamantul obtinuse mai multe hotarari prin care administratia publica era obligata la plata unor sume de bani si incercase sa le obtina pe calea executarii silite, insa procedura executarii silite nu daduse nici un rezultat deoarece administratia nu avea bani in cont. Curtea a considerat ca " o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca. Sigur, o intarziere in executarea unei hotarari poate fi justificata in circumstante speciale, dar intarzierea nu poate avea drept consecinta o atingere adusa substantei dreptului protejat de art. 6 paragraful 1(35). In cauza, reclamantul nu trebuia sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vatamari a sanatatii sale, din pricina dificultatilor financiare ale statului (36).
Hotararea este importanta  pentru ca expune cu claritate obligatia statului de a executa din oficiu, intr-un termen rezonabil, hotararile pronuntate impotriva sa.
Dreptul la o instanta ar fi iluzoriu daca ordinea juridica a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti. Executarea unei hotarari judecatoresti, de la orice instanta ar proveni, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces" in sensul art. 6. Un interval nerezonabil de mare in executarea unei hotarari judecatoresti poate, de aceea, sa incalce art. 6 al Conventiei.
Complexitatea procedurii interne de executare silita sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligatia sa, in baza Conventiei, de a garanta fiecarei persoane dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti definitive si executorii intr-un interval rezonabil. Autoritatile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotarari judecatoresti.
S-a statuat ca autoritatea parata avea obligatia de a lua toate masurile necesare, fie singura, fie in cooperare cu alte autoritati responsabile federale sau locale pentru a se asigura ca fondurile necesare erau disponibile in vederea executarii obligatiei Statului.
Curtea a aplicat principiile stabilite in cauza Bourdov si in alte hotarari: Timbal contra Moldovei (cauza nr. 22970/2002), Romashov contra Ucrainei (cauza nr. 67534/2001), Shmalko contra Ucrainei (cauza nr. 60750/2000), Piven contra Ungariei (cauza nr. 56849/2000), Voytenko contra Ucrainei (cauza nr. 18966/2002).
Curtea Europeana a reamintit in Cauza Broniowski contra Poloniei- Hotararea Marii Camere din 22.06.2004 ca o atitudine din partea organismelor publice, care denota o tentativa deliberata de a impiedica punerea in executare a unei hotarari judecatoresti definitive si executorii, tolerata sau chiar tacit aprobata de puterile executiva si legislativa ale statului, nu poate fi justificata prin nicio cauza de utilitate publica si nici prin interesul comunitatii in ansamblu. Dimpotriva, este de natura a submina credibilitatea si autoritatea puterii judecatoresti si sa compromita efectivitatea ei, punand o problema de cea mai mare importanta in legatura cu nerespectarea principiilor fundamentale ale Conventiei europene a drepturilor omului, inscrise in chiar preambulul acesteia.
In lumina acestei jurisprudente, se poate concluziona ca atat in situatia in care  un stat se bucura de imunitate de executare silita cat si in situatia in care in dreptul intern este posibila executarea silita a statului, refuzul sau intarzierea nejustificata  de a plati suma de bani la care a fost obligat printr-o hotarare judecatoreasca este de natura sa incalce atat dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Conventiei, cat si dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
Avand in vedere considerentele aratate, nu se poate retine incidenta art. 304 pct.3 Cod proc. civ., art. 304 pct. 4 Cod proc. civ., art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. , astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 3041 si art. 312 alin.1 Cod proc. civ., instanta a respins recursul ca nefondat si pe cale de consecinta, a mentinut hotararea primei instante ca legala si temeinica.