InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Satu Mare

Comunicarea citatiei si a actelor de executare de catre executorul judecatoresc Modul de instiintare a partilor.

(Decizie nr. 538/29.09.2010 din data de 29.09.2010 pronuntata de Tribunalul Satu Mare)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Tribunalul Satu Mare | Jurisprudenta Tribunalul Satu Mare

Comunicarea citatiei si a actelor de executare de catre executorul judecatoresc
Modul de instiintare a partilor. Dosar nr.6214/83/2010
Decizia civila nr.538/29.09.2010
Prin sentinta civila nr.535/18.05.2010  Judecatoria Negresti Oas a respins contestatia
la executare formulata de contestatorul G. V. in contradictoriu cu intimata SC. P. SRL, pentru
constatarea nulitatii si anularea actelor de executare intocmite in dosarul executional si
suspendarea executarii; a respins exceptia tardivitatii contestatiei invocata de intimata prin
intampinare; a dispus restituirea cautiunii depusa de contestator in suma de 9600 lei la CEC
BANK Negresti Oas cu chitanta nr.1309603/1 din 16.06.2009; a obligat contestatorul sa
plateasca intimatei cheltuieli de judecata in suma de 1000 lei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca  executorul a emis
somatia imobiliara in data de 17.11.2009, care a fost comunicata contestatorului la data de
28.11.2008, iar prin scrisoarea din 15.12.2008 l-a citat pe contestator la sediul sau pentru data
de 23.12.2008, ora 10,00, in vederea stabilirii pretului de vanzare a imobilului in cauza prin
acord comun, citatie care i-a fost comunicata la data de 16.12.2008 conform filei 18 din
dosarul executional.
Ulterior, imobilul a fost experrtizat. La data de 10.02.2009 executorul judecatoresc a
intocmit procesul verbal in conformitate cu art.500 alin.2. C.pr. La data de 11.02.2009
executorul a intocmit publicatie de vanzare la licitatie imobiliara si conditiile licitatiei. Aceste
acte i-au fost comunicate contestatorului cu adresa din 11.09.2008
Deci, despre pretul imobilului supus executarii silite contestatorul a fost informat si la
fel despre faptul ca acest pret a fost stabilit prin expertiza tehnica.
De asemenea, procesul verbal de licitatie intocmit la data de 23.04.2009 a fost
comunicat contestatorului la data de 27.04.2009.
Referitor la sustinerea contestatorului ca actele de executare sunt lovite de
nulitate pentru ca executorul nu a solicitat instantei incuviintarea executarii silite anterior
inceperii executarii, instanta de fond a constatat ca este nefondata aceasta sustinere, deoarece
cererea intimatei a fost inregistrata de executor la data de 05.11.2008, ori incuviintarea
executarii de catre instanta a fost reintrodusa in Codul de procedura civila prin O.G. nr.
42/06.05.2009 aplicabila de la 9.05.2009, deci la data inceperii executarii silite in prezenta
cauza nu era necesara incuviintarea executarii silite de catre instanta.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatorul  solicitand admiterea
recursului si modificarea hotararii atacate, in sensul admiterii contestatiei si in consecinta,
anularea formelor de executare silita imobiliara.
      Tribunalul, deliberand asupra recursului, in conformitate cu disp.art.304 ind.1 Cod
procedura civila, prin prisma criticilor formulate si a probelor administrate, il apreciaza ca
nefondat pentru urmatoarele considerente:
      Prima critica vizeaza nerespectarea disp.art.411 alin.3 Cod procedura civila, prin aceea
ca executorul judecatoresc nu a avut acordul contestatorului privind evaluarea imobilului.
Prin adresa intocmita la 15.12.2008 si procesul verbal de citare din 16.12.2008, acte ce
se regasesc la filele 15 si 18 din dosarul executional, executorul judecatoresc a invitat
contestatorul pentru data de 23.12.2008, ora 10,00 la sediul BEJ in vederea stabilirii pretului
de vanzare al imobilului conform disp.art.500 alin.2, art.411 alin.3 Cod procedura civila.
Comunicarea citatiei s-a realizat legal potrivit disp.art.92 alin.3 Cod procedura civila - aceasta
fiind inmanata sotiei contestatorului.
Deci, executorul judecatoresc si-a indeplinit obligatia legala de a solicita acordul
contestatorului la evaluare.
Neexprimarea vreunei optiuni din partea acestuia nu reprezinta, culpa executorului
judecatoresc. In lipsa vreunei manifestari de vointa a contestatorului cu privire la evaluare,
executorul judecatoresc a dispus efectuarea unei expertize conform disp.art.411 alin.3 teza II
Cod procedura civila.
Urmatoarele critici vizeaza omisiunea executorului judecatoresc de a incunostinta 
contestatorul despre efectuarea expertizei, imobilul a fost masurat in absenta lui sau a
membrilor familiei, fiind subevaluat, fara comunicarea expertizei catre contestator.
Disp.art.411 alin.3 Cod procedura civila prevad doar obligatia executorului
judecatoresc de a comunica expertiza.
Aceasta nu a fost insa comunicata contestatorului.
Contestatorul a fost instiintat despre existenta raportului de evaluare prin publicatia de
vanzare la licitatie imobiliara care prevede ca pretul de incepere a licitatiei este de 32.000
euro, conform raportului de  evaluare. Aceasta a fost comunicata la 16.02.2009 in
conformitate cu disp.art.92 alin.3 Cod procedura civila.
Contestatia a fost inregistrata abia la data de 05.05.2009, astfel ca termenul de 15 zile
de la data la care contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau
refuzul de a indeplini un act de executare, astfel cum este prev.de.art.399 lit.a, art.401 lit.a
Cod procedura civila, a expirat raportat la momentul instiintarii lui despre existenta expertizei
- 16.02.2009.
Critica vizand neincuviintarea executarii silite este de asemenea nefondata.
La data initierii executarii silite - 05.11.2008 - incuviintarea executarii silite de catre
instanta nu era ceruta. Aceasta procedura este reintrodusa prin OG 42/6.05.2009, aplicabila de
la 9.05.2009. Conform principiului neretroactivitatii legii civile si, implicit, celui care
statueaza "tempus regit actum", dispozitiile privind incuviintarea executarii silite nu pot fi
aplicate retroactiv.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013