Pretentii

Prin decizia civila nr. 324/10.05.2013, tribunalul a admis recursul civil declarat de recurenta-reclamanta SC AS SA, in contradictoriu cu intimatul-parat NI si a modificat in parte sentinta, in sensul ca a obligat paratul la plata sumei de 350, 19 lei reprezentand penalitati de intarziere.
A mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate
Pentru a pronunta aceasta hotarare tribunalul a retinut ca, prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei A, sub numarul 7096/740/2012, la data de 18.10.2012, reclamanta S.C. AS S.A. a chemat  in judecata pe paratul NI, solicitand instantei ca in contradictoriu cu acesta si pe baza probelor administrate, sa se pronunte o hotarare prin care sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 1572,59 lei, din care: 1222,30 lei reprezentand debit neachitat aferent perioadei martie 2009 - august 2012 si suma de 350,19 lei reprezentand penalitati de intarziere, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca in baza contractului nr. 69/25.07.2008 intervenit intre reclamanta si AP nr. 30 din care face parte paratul, a furnizat acesteia apa potabila si a preluat apa uzata si meteorica, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
S-a aratat de catre reclamanta faptul ca, potrivit contractului, paratul avea obligatia de a achita facturile emise de reclamanta in termen de 15 zile de la emitere,  intarzierea la plata atragand penalitati de intarziere, iar aceasta nu si-a executat obligatiile contractuale.
Intrucat paratul nu a achitat in termenul contractual costul serviciilor de care a beneficiat, arata reclamanta, a fost notificata in conformitate cu prevederile art. 7201 Cod procedura civila  si i s-a solicitat sa se prezinte la sediul societatii reclamante in vederea concilierii directe si stingerii litigiului pe cale amiabila.
Reclamanta a mai aratat faptul ca  paratul nu a dat a dat curs invitatiei la conciliere directa.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 109 ?i art. 112 Cod procedura civila, art. 1164, art 1165, art 1516 si art 1522 din N.C.Civ.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, in fotocopie, urmatoarele inscrisuri: calcul debit si penalitati, factura fiscala, invitatie la procedura, dovada comunicarii invitatiei la conciliere, precum si contractul nr. 62/25.07.2008.
Desi legal citat, paratul nu a depus intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta pentru a formula aparari sau propune probe.
Avand in vedere fisa de abonat depusa de catre reclamanta si art. 12 din Decretul nr. 167/1958, instanta a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la facturile emise in perioada martie 2009 - septembrie 2009 si a retinut cauza spre solutionare atat asupra exceptiei invocate cat si asupra fondului.
Prin sentinta civila nr. 655 din 11.02.2013 instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la debitul neachitat in perioada martie 2009-septembrie 2009 invocata din oficiu si a respins cererea de chemare in judecata cu privire la obligarea paratei la plata serviciilor de furnizare apa si canalizare pe perioada martie 2009-septembrie 2009, ca prescrisa.
A admis in parte cererea si a obligat paratul catre reclamanta la plata sumei de 1042,73 lei, reprezentand contravaloarea serviciilor de furnizare apa si canalizare pe perioada octombrie 2009-august 2012.
A respins capatul de cerere privind obligarea paratului la plata penalitatilor de intarziere, ca neintemeiat.
A obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 118,78 lei, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar aferent capatului de cerere admis.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut ca prin contractul 69/25.07.2008 incheiat intre reclamanta S.C. "AS"  S.A. si AP nr. 30, din care face parte paratul NI, reclamanta a furnizat acesteia apa potabila si a preluat apa uzata si meteorica, iar pentru plata serviciilor prestate a emis mai multe facturi fiscale.
Conform dispozitiilor contractuale, paratul urma sa plateasca facturile fiscale emise lunar de catre reclamanta, in termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturii (art. 15 alin. 1 teza finala din contract), iar, neachitarea facturii in termen de 30 de zile de la data scadentei atrage penalitati de intarziere, potrivit alin. 2 al art. 15 din contractul incheiat intre parti.
In drept, instanta a avut in vedere dispozitiile art. 30 alin (1) din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, potrivit cu care: "furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se realizeaza numai pe baza de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv.
Totodata, conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 230/20040 asociatia de proprietari poate intermedia servicii intre furnizori si proprietarii consumatori, in acest caz, drepturile si obligatiile cu privire la serviciul furnizat apartin, pe de o parte, furnizorului si de cealalta parte, proprietarului.
Prin urmare, intre asociatia de proprietari si proprietar exista un mandat legal cu reprezentare, asociatia perfectand contractul de furnizare in numele si pe seama proprietarului, drepturile si obligatiile rezultate din contract nascandu-se direct in patrimoniul paratei. Astfel, instanta retine ca reclamanta si-a intemeiat pretentiile  pe prevederile contractului nr. 69/25.07.2008  incheiat cu AP nr. 30 si care este opozabil paratului.
 In raport de principiile de drept privitoare la succesiunea de legi civile in timp instanta a constat ca potrivit art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil raportului juridic dintre parti ii sunt aplicabile prevederile Codului Civil din 1984 intrucat contractul de furnizare a apei a fost incheiat sub imperiul vechii legi civile, lege care este aplicabila contractului sub toate aspectele sale.
Instanta a observat dispozitiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 potrivit carora prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului Civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit. Avand in vedere data la care a fost emisa prima factura fiscala, 03.04.2009, rezulta ca termenul de prescriptie extinctiva este guvernat de dispozitiile Decretului nr. 167/1958, fiind pe deplin aplicabila obligatia prevazuta de art. 18 din acest act normativ, potrivit caruia instanta judecatoreasca este obligata sa cerceteze din oficiu daca dreptul la actiune este prescris.
In temeiul art. 137 C. Proc. Civ., instanta s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Instanta a constat ca in petitul cererii sale, reclamanta precizeaza ca debitul neachitat de catre parata este aferent perioadei martie 2009 - august 2012. Cu toate acestea, din fisa de abonat depusa de catre reclamanta rezulta ca debitul provine din facturi neachitate de catre parata din martie 2009.
Instanta a mai constatat ca sunt incidente dispozitiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 potrivit carora in cazul in care un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita.
Avand in vedere termenul de prescriptie de 3 ani de zile, prevazut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, instanta a constat ca debitul pretins prin facturile din perioada martie 2009-septembrie 2009 inclusiv sunt prescrise, fata de data de introducere a cererii de chemare in judecata, 18.10.2012.
Prin urmare, debitul principal de 196,09 lei solicitat pe aceasta perioada este prescris si a fost respins ca atare.
Asupra fondului cauzei, instanta a retinut ca, potrivit art. 969 Cod civil, "conventiile legal facute, au putere de lege", iar potrivit art. 46 Cod comercial (aplicabil la data incheierii contractului) , "obligatiunile comerciale se probeaza: cu acte autentice; cu acte sub semnatura privata; cu facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele partilor; cu martori, de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art. 1191 din codul civil;  prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila".
Reclamanta a depus la dosarul cauzei factura fiscala emisa pe numele paratei in temeiul contractului incheiat de catre AP nr. 30 in numele si pe seama paratului.
Astfel, analizand factura fiscala emisa de catre reclamanta, retinand si data contractului incheiat intre parti, instanta a apreciat ca pretentiile reclamantei sunt intemeiate.
Contractul a fost incheiat la data de 25.07.2008 astfel incat pentru perioada octombrie 2009 - august 2012 potrivit dispozitiilor art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241/2006, reclamanta era indrituita sa emita facturi fiscale si sa perceapa penalitati de intarziere.
Totodata instanta a constata ca paratul, locuind in A str. D, bl. G100, avea obligatia de plata a contravalorii apei utilizate , dat fiind faptul ca potrivit anexei 1 din contractul 69/25.07.2008, serviciile furnizate de reclamanta s-au desfasurat si in favoarea  blocului G100.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind plata penalitatilor, instanta a constat ca reclamanta solicita suma de 350,19 lei in temeiul art. 15 alin. 2 din contractul incheiat intre parti. Aceasta clauza contractuala este preluata din art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006. Dispozitia contractuala face trimitere la dobanda datorata pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare. Potrivit art. 120 alin. 40 din Codul de Procedura Fiscala, nivelul dobanzii este de 0,04% pentru fiecare zi de intarziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
In acest cadru, instanta a avut in vedere cauza C-243/08 Pannon GSM pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, potrivit careia instanta nationala este obligata sa analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele cu consumatorii, chiar daca nici un dintre parti nu a invocat acest caracter.
Instanta este in deliberare asupra aplicabilitatii dispozitiilor Legii nr. 193/2000 avand in vedere notiunea de consumator, astfel cum este definita de art. 2 precum si dispozitiile art. 3 alin. 2 potrivit carora clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi.
Astfel, in analiza capatului principal de cerere, instanta a ajuns la concluzia ca prezentul contract este incheiat intre furnizorul-reclamant si consumatorul-parat, prin mandatarul AP nr. 30. Avand in vedere ca drepturile si obligatiile se nasc in patrimoniul paratului, persoana fizica care actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, contractului nr. 69/25.07.2008 ii sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 193/2000, sub acest aspect.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, instanta a apreciat ca penalitatile de intarziere sunt preluate in dispozitiile contractuale din prevederile art. 30 alin. 4 din Legea nr. 241/2006. Avand in vedere ca art. 15 alin. 2 din Contract este o preluare identica a dispozitiilor legale, instanta trebuie sa analizeze in ce masura acest aspect obstructioneaza verificarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale din contract.
Potrivit art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei, statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca  - in cadrul democratiei constitutionale. Fata de acest principiu, instanta considera ca a declara abuziva o clauza care este identica cu o prevedere legala inseamna, implicit, a declara o dispozitie legala ca fiind abuziva. Aceasta actiune ar fi nepermisa unei instante judecatoresti intrucat controlul constitutional asupra legilor este conferit de art. 142 din Constitutie numai Curtii Constitutionale.
Prin urmare, posibilitatea prevederii penalitatilor in contractele de furnizare a apei si canalizare precum si cuantumul acestor penalitati nu pot fi declarate de catre instanta ca fiind abuzive, intrucat acestor elemente nu le este aplicabila legislatia privind clauzele abuzive, fiind expresia vointei legiuitorului.
Cu toate acestea, instanta a observat ca potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2002 instanta poate analiza ansamblul clauzelor prevazute intr-un contract pentru a observa daca nu este creat, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Altfel spus, faptul ca legea prevede una dintre clauzele inserate in contract nu exclude in mod automat controlul instantei asupra intregului complex de drepturi si obligatii, instanta putand statua daca din coroborarea clauzelor contractuale rezulta ca este creat un dezechilibru semnificativ pentru consumator. De asemenea, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 241/2006 furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare se realizeaza numai pe baza de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv, prin urmare chiar legiuitorul trimite la principiul consensualismului in aceasta materie.
Totodata, avand in vedere ca actul juridic incheiat intre parti constituie un contract standard preformulat, instanta a considerat ca acesta nu a fost negociat direct cu consumatorul.
In analiza caracterului abuziv al drepturilor profesionistului, instanta a avut in vedere pozitia defavorabila in care se afla consumatorul, respectiv acesta este obligat sa incheie contractul de furnizare al apei cu operatorul care a furnizeaza servicii de apa si canalizare in zona in care isi are situata locuinta. Astfel, acesta este in imposibilitate de a incheia un contract de furnizare cu un alt profesionist care sa ofere conditii contractuale mai favorabile decat reclamantul din prezenta cauza.
Sub un alt aspect, instanta a observat dispozitiile lit. r din Anexa la Legea 193/2000 declara abuzive acele clauze care permit profesionistului obtinerea unor sume de bani de la consumator, in cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta compensatiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de catre profesionist.
Astfel, instanta a avut in vedere ca daca prin contract este prevazutul drept profesionistului de a cere penalitati de intarziere, evaluate conventional, in cuantum de 0,04% pentru fiecare zi de intarziere acelasi lucru nu este prevazut si pentru consumator in cazul in care profesionistul nu isi executa obligatiile. Astfel din capitolul VII art. 24 si 25 coroborat cu art. 8.3 al contractului rezulta ca profesionistul este obligat sa acorde o reducerea consumatorului in cuantum de 30% din valoarea unei facturi.
De asemenea, art. 24 din contract prevede ca utilizatorul beneficiaza de o reducere a valorii facturii in concordanta cu gradul de neasigurare al serviciului si durata cat acesta nu a putut fi asigurat. Astfel, indiferent care este prejudiciul care a fost creat in patrimoniul consumatorului, acesta din urma nu va putea depasi contravaloarea a 30% dintr-o factura lunara. Aceasta clauza este abuziva si din perspectiva lit. h din Anexa la Legea 193/2000 care prevede ca este abuziva o clauza contractuala restrange dreptul consumatorului sa pretinda despagubiri in cazurile in care profesionistul nu isi indeplineste obligatiile contractuale.
Prin urmare, prejudiciul consumatorului in cazul neexecutarii obligatiilor profesionistului nu este prevazut intr-o modalitate echivalenta cu prejudiciul suferit de profesionist in cazul neindeplinirii obligatiei de catre consumator. Mai mult, pe langa disproportia vadita intre cele doua prejudicii, cel suferit de catre consumator este limitat la 30% din valoarea unei facturi.
Fata de aceste considerente, instanta a constat ca desi cuantumul penalitatilor este legal, din coroborarea clauzelor contractuale, modul in care a fost prevazut dreptul profesionistului de a obtine penalitati, cu limitarea dreptului corelativ al consumatorului de a obtine despagubiri in cazul neindeplinirii obligatiilor profesionistul precum si disproportia vadita intre modul de evaluare al celor doua prejudicii, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal a declarat recurs recurenta SC AS SA, criticand sentinta pronuntata pentru aspecte de nelegalitate si netemeinicie, astfel:
Motivarea hotararii instantei de fond este contradictorie, cuprinzand si motive straine de natura pricinii. Prin cererea formulata, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 350,19 lei, cu titlu de penalitati de intarziere. Suma solicitata cu titlu de penalitati nu este vadit disproportionata cu debitul principal pe care il are de achitat paratul, nu depaseste valoarea acestui debit si nu reprezinta altceva decat devalorizarea sumelor neachitate la timp de catre intimat cat si celelalte cheltuieli pe care societatea le face in desfasurarea activitatii sale, legate de achizitia de materiale, consumul de electricitate, plata salariilor etc.
Instanta a avut in vedere considerente straine de natura pricinii atunci cand a ajuns la concluzia ca in cuprinsul contractului incheiat exista clauze abuzive.
Contractul dintre parti reprezinta legea partilor, plata penalitatilor de intarziere decurgand din acest contract, motiv pentru care, nu poate fi considerata o clauza abuziva.
S-a mai aratat in sentinta pronuntata ca aceasta clauza abuziva limiteaza dreptul consumatorului de a obtine despagubiri, in cazul neindeplinirii obligatiilor profesionistului precum si faptul ca, exista o disproportie vadita intre modul de evaluare a celor doua prejudicii.
Desi vorbeste despre un dezechilibru, instanta nu isi intemeiaza argumentele pe probe concludente. Nu rezulta ca recurenta nu si-a indeplinit obligatiile de a presta serviciile aratate in contract. Mai mult, s-a solicitat obligarea intimatului la plata sumelor restante si  a penalitatilor aferente tocmai datorita faptului ca, intimata si-a indeplinit obligatiile.
Nu se poate pune problema existentei unor clauze abuzive ce l-ar defavoriza pe intimat in conditiile in care penalitatile solicitate nu fac altceva decat sa acopere prejudiciul cauzat prin neplata serviciului prestat.
Atitudinea intimatului este cea care creeaza un dezechilibru in activitatea recurentei, , dezechilibru care nu poate fi acoperit decat cu cheltuieli suplimentare.
Pentru motivele aratate, recurenta a aratat ca hotararea a fost pronuntata si cu aplicarea gresita a legii, neavand aplicabilitate dispozitiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei recurate in sensul admiterii cererii privind obligarea paratului la plata penalitatilor de intarziere.
Intimatul parat nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat la judecarea recursului.
Examinand recursul declarat in cauza, prin prisma motivelor invocate, instanta de recurs apreciaza ca este intemeiat.
Este adevarat ca, potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, instanta este obligata sa analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractele incheiate cu consumatorii, chiar daca niciuna dintre parti nu a invocat acest caracter. De asemenea, potrivit literei r din anexa la Legea 193/2000, sunt considerate abuzive acele clauze care permit profesionistului obtinerea unor sume de bani de la consumator, in cazul neexecutarii contractului de catre consumator, fara sa prevada existenta unor compensatii echivalente si pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de catre profesionist.
Din contractul incheiat intre parti, anume art. 24 si 25, rezulta cu claritate faptul ca si in ipoteza in care  profesionistul nu executa contractul incheiat cu consumatorul, are obligatia sa il despagubeasca pe acesta din urma cu contravaloarea prejudiciului suferit.
Astfel, art. 24 din contract prevede faptul ca, in cazul nerespectarii de catre operator a dispozitiilor art. 7.4 si 7.6 (sa asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apa rece la parametri fizici si calitativi prevazuti de legislatia in vigoare si sa preia apele uzate la parametri prevazuti de legislatia in vigoare) , utilizatorul beneficiaza de o reducere a facturii in concordanta cu gradul de neasigurare a serviciului si de durata cat acesta nu a putut fi asigurat .
Potrivit art. 25 din contract, in cazul nerespectarii prevederilor art. 7.9, 7.10, 7.11 si 7.12( sa ia masuri pentru remedierea defectiunilor aparute la instalatiile sale; pentru intreruperile care depasesc 24 ore sa asigure cu mijloace tehnice proprii, nevoile de apa ale utilizatorului; sa evacueze pe cheltuiala sa apa patrunsa in curti, case, subsoluri, din cauza defectiunilor la sistemul de alimentare cu apa si canalizare;sa exploateze, sa intretina si sa repare contoarele instalate la bransamentul fiecarui utilizator), operatorul va fi obligat la despagubiri care sa acopere prejudiciul cauzat.
Asadar, pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale fata de consumatori, operatorul este obligat la despagubiri care sa acopere integral prejudiciul cauzat, astfel incat nu exista o disproportie intre sanctiunile pe care fiecare parte trebuie sa le suporte ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale.
Obligarea profesionistului la repararea integrala a prejudiciului, are in vedere inclusiv acoperirea acelui prejudiciu cauzat de intarzieri in prestarea serviciilor de furnizare a apei, astfel ca, nu este creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Pentru motivele aratate, instanta de recurs apreciaza ca, prin interpretarea gresita a legii, instanta de fond a considerat drept abuziva clauza contractuala care prevede obligarea consumatorului la plata penalitatilor de intarziere, in caz de neplata la termen a cheltuielilor reprezentand contravaloarea serviciilor prestate.
Ca urmare, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. 1-3 C.p.c., rap . la art. 304 pct. 9 C.p.c., recursul a fost admis, sentinta pronuntata modificata, in sensul ca, a admis si capatul de cerere privind obligarea paratului la plata penalitatilor de intarziere, in conformitate cu dispozitiile art. 15 alin. 2 din contract si art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006, urmand a-l obliga pe parat sa plateasca reclamantei suma de 350,19 lei, cu titlu de penalitati de intarziere.