InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Teleorman

Cerere recalculare pensie pentru limita de varsta, stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru grupa I de munca in perioada aprilie 1947 - 31 martie 2001

(Sentinta civila nr. 1224 din data de 28.03.2013 pronuntata de Tribunalul Teleorman)

Domeniu | Dosare Tribunalul Teleorman | Jurisprudenta Tribunalul Teleorman

         In baza art. 14 din Legea nr.3/1997, stagiul complet de cotizare pentru perioada lucrata in grupa I de munca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2001, este de 20 de ani.Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Teleorman   la data de 15 ianuarie 2013 sub  nr. 260/87/2013,  reclamanta T.E. a solicitat obligarea paratei Casa Judeteana de Pensii Teleorman la revizuirea dreptului la pensie si  emiterea unei decizii de pensionare in care, pentru deschiderea dreptului de pensie sa fie valorificate si perioadele 17.07.1984 - 01.11.1994; 15.10.1996 - 30.06.2000, activitate desfasurata in grupa I de munca, dovedita cu adeverinta nr. 711/18.03.2005 emisa de angajatorul S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Magurele.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca prin decizia nr. 18369/25.08.2010, emisa de parata in dosarul de pensionare nr. 80787/18.10.2010, i s-a respins cererea de pensionare pe motiv ca nu poate beneficia de reducerea varstei standard de pensionare deoarece "grupa I de munca nu se poate valorifica, deoarece functia de primitor - distribuitor nu se regaseste la art. 95 Ord. 50/1990".
Arata reclamanta ca,  din continutul deciziei nr. 18369/25.08.2010 rezulta ca parata nu a luat in calcul la analiza conditiilor privind deschiderea  dreptului la pensie si perioadele 17.07.1984 - 01.11.1994; 15.10.1996 - 30.06.2000, in care a desfasurat activitate  in grupa I de munca si pe care le-a dovedit cu  adeverinta nr. 711/18.03.2005 emisa de angajatorul S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Magurele, pe motiv ca "grupa I de munca nu se poate valorifica, deoarece functia de primitor - distribuitor nu se regaseste la art. 95 Ord. 50/1990".
Mai arata reclamanta ca, la dosarul de pensionare a depus si adeverinta nr. 108/26.02.2009, emisa de detinatorul arhivei fostului angajator, prin care acesta face precizarea ca  "se adevereste ca d-na T.E. figureaza in statele de plata a salariilor de la S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Magurele, in perioadele  17.07.1984 - 01.11.1994; 15.10.1996 - 30.06.2000; loc de munca  - sectia Ansamble Sudate, in calitate de lacatus mecanic.", mentionand ca a solicitat paratei reanalizarea dosarului sau de pensie in sensul ca, la deschiderea dreptului sau de pensie sa valorifice si aceste perioade in care a desfasurat activitate in grupa I de munca, precum rezulta din  adeverinta nr. 711/18.03.2005, insa parata nu a comunicat nici un raspuns la aceasta solicitare.
Considera reclamanta ca in mod nelegal parata nu a valorificat perioadele  17.07.1984 - 01.11.1994; 15.10.1996 - 30.06.2000 de grupa I de munca, deoarece potrivit Ordinului nr. 50/2008, adeverintele care atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, o persoana a desfasurat activitatea in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca, vor fi emise de angajatori pe baza documentelor, verificabile, aflate in evidentele lor, fiind direct raspunzatori de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor inscrise in adeverintele pe care le intocmesc si le elibereaza, iar adeverintele nevalorificate la stabilirea si/sau recalcularea pensiilor, intocmite si eliberate anterior intrarii in vigoare a Ordinului, 24.09.2008, utilizandu-se la stabilirea si/sau modificarea drepturilor de pensie daca indeplinesc conditiile legale de valabilitate, chiar daca nu sunt conforme cu modelul din anexa.
Arata reclamanta ca, la pct. 95 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, se precizeaza ca activitatea incadrata in grupa I de munca, operatiile de sudura efectuate in interior la nave (sectii si bloc sectii), cazane, conducte, cilindri de locomotive, stalpi metalici inchisi, rezervoare, bazine si alte instalatii asemanatoare, iar potrivit art. 3 din acelasi act normativ, beneficiaza de incadrarea in grupele I si II de munca, potrivit celor mentionate, fara limitarea numarului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, personal de intretinere si reparatii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele nr. 1 si 2, precizand ca, in considerarea acestor prevederi, fostul angajator a emis adeverinta nr. 711/18.03.2005, prin care se atesta imprejurarea ca a lucrat in aceleasi conditii ca si personalul muncitor prevazut la pct. 95 din Ordinul MMOS nr. 50/1990.
Mai arata reclamanta ca adeverinta nr. 108/26.02.2009 emisa de detinatorul arhivei fostului angajator trebuie avuta in vedere de catre parata la deschiderea dreptului la pensie, avand in vedere prevederile art. 160 alin. 5, art. 161 alin. 2  din Legea nr. 19/2000 si Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul nr. 340/2001, fiind emisa cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, astfel incat face dovada vechimii in munca in conditii de grupa I in perioadele  17.07.1984 - 01.11.1994; 15.10.1996 - 30.06.2000.
In temeiul dispozitiilor  art. 112 Cod procedura civila au fost atasate  cererii, in copie,  inscrisurile pe care reclamanta isi intemeiaza actiunea, respectiv: adeverinta nr. 711/18.03.2005 eliberata de S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Magurele, adeverinta nr. 108/26.02.2009 eliberata de S.C. MAXIM GRUP SRL Turnu Magurele, decizia nr. 18369/25.08.2010 si cererea adresata paratei. (filele 6-9)
La data de 27.03.2013, prin serviciul registratura, parata Casa Judeteana de Pensii Teleorman a depus la dosarul cauzei intampinare (filele 14-15)  prin care a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat.
In motivarea exceptiei, parata a aratat ca,  in dosarul de pensie al reclamantei s-a emis decizia nr. 18369/25.08.2010, prin care i s-a respins cererea de pensionare deoarece nu indeplineste cele doua conditii cumulative pentru pensionare, respectiv stagiu complet de cotizare si varsta, decizie pe care reclamanta nu a contestat-o.
Mai arata parata ca, la data de 09.09.2010 reclamanta a adresat Tribunalului Teleorman o cerere de chemare in judecata prin care a solicitat sa-i fie valorificata adeverinta nr. 711/18.03.2005, actiune care a constituit obiectul dosarului nr. 4591/87/2010, iar prin sentinta civila pronuntata la data de 17.11.2010 cererea reclamantei a fost respinsa, sentinta definitiva si irevocabila prin respingerea recursului declarat de reclamanta ca nefondat.
Pe fondul cauzei, parata a aratat ca adeverinta nr. 711/18.03.2005 nu respecta conditiile de fond si forma impuse de legislatia in vigoare la data emiterii deciziei, aceleasi pe care le stabileste si Ordinul MMPS nr. 590/2008.
Astfel, adeverinta nu face referire la actul administrativ al organului colectiv de conducere prin care reclamanta a fost nominalizata in tabelul personalului fostului angajator care desfasoara activitate ce se incadreaza in grupa I de munca conform dispozitiilor Ordinului nr. 50/1990, cum nu face referire nici la pozitia la care figureaza in tabel, precum si ca, potrivit Anexei 1 pct. 95 din  Ordinul nr. 50/1990, invocat in adeverinta, beneficiaza de incadrare in grupa I de munca personalul care efectueaza operatiile de sudura efectuate in interior la nave (sectii si bloc sectii), cazane, conducte, cilindri de locomotive, stalpi metalici inchisi, rezervoare, bazine si alte instalatii asemanatoare, iar in perioada in care reclamanta pretinde ca a lucrat in grupa I de munca, a exercitat meseriile de strungar si primitor - distribuitor, aspect ce rezulta din carnetul de munca.
In dovedirea celor aratate in intampinare, parata a anexat, in copie, extras de pe portalul Tribunalului Teleorman si Curtii de Apel Bucuresti, adresa nr. I/292/82/21.02.2013 emisa de Casa Nationala de Pensii Publice si memoriul adresat de reclamanta.
Examinand cu prioritate conform art.137 Cod procedura civila exceptia invocata de parata prin intampinare,  instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 3687/17.11.2010, pronuntata in dosarul nr. 4591/87/2010, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta din cauza de fata impotriva paratei Casa Judeteana de Pensii Teleorman.
Asa cum rezulta din considerentele sentintei civile nr. 3687/17.11.2010, obiectul actiunii a fost anularea deciziei de pensionare nr. 18369/25.08.2010 si obligarea paratei Casa Judeteana de Pensii Teleorman la emiterea unei decizii de pensionare incepand cu  data de 10.08.2010, conform stagiului de munca rezultat din carnetul de munca si din adeverinta nr. 711/18.03.2005 eliberata de S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Magurele, din care rezulta ca in perioada 17.07.1984 - 01.11.1994, respectiv 15.10.1996 - 30.06.2000 a desfasurat activitate in grupa I.
Potrivit art.1201 Cod civil, "este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta intre ele si in contra lor, in aceeasi calitate".
Asadar, este necesara tripla identitate - parti, obiect, cauza.
Dintr-o analiza a elementelor structurale ale actiunii civile rezulta:  subiectele actiunii civile sunt aceleasi - reclamanta T.E. si parata Casa Judeteana de Pensii Teleorman; obiectul actiunii civile - este pretentia dedusa in justitie care apara dreptul subiectiv al reclamantei si pretins incalcat de parata, respectiv obligarea paratei la emiterea unei decizii de pensionare  in care, pentru deschiderea dreptului de pensie sa fie valorificate si perioadele 17.07.1984 - 01.11.1994; 15.10.1996 - 30.06.2000, activitate desfasurata in grupa I de munca, dovedita cu adeverinta nr. 711/18.03.2005 emisa de angajatorul S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Magurele.
In ceea ce priveste cauza actiunii civile, aceasta este definitorie existenta autoritatii lucrului judecat: cauza este element de identificare al actiunii civile. In limbaj juridic prin cauza se desemneaza scopul spre care se indreapta activitatea unui subiect de drept. Causa petendi este scopul catre care se indreapta vointa celui care reclama in justitie. Doctrina a considerat ca acest element al actiunii se refera la temeiul juridic al actiunii civile. Temeiul juridic indicat in ambele actiuni este Legea nr. 19/2000, Ordinul nr. 50/1990 si Ordinul nr. 590/2008.
Inalta  Curte de Casatie si Justitie a statuat ca puterea de lucru judecat este incidenta cand ambele pricini au rezolvat fondul cauzei, nu si cand o instanta s-a pronuntat pe exceptie.
Practica a stabilit, de asemenea, ca, in esenta, puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv, decat o singura daca, iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie contrazisa de o alta hotarare.
Se bucura, insa, de autoritate de lucru judecat, numai hotararea prin care actiunea a fost judecata in fond, nu si atunci cand a fost judecata in temeiul unei exceptii procesuale.
Cum in cauza, in mod evident  prima solutie in actiunea reclamantei a fost de respingere a actiunii, este de retinut ca fondul cauzei a fost analizat, dezbatut, astfel incat in raport de aceasta solutie, exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata a fi admisa .
In consecinta, actiunea formulata de reclamanta va fi respinsa, instanta constatand autoritate de lucru judecat in raport de sentinta civila nr. 3687/17.11.2010 pronuntata de Tribunalul Teleorman in dosarul nr. 4591/87/2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016