Contestatie la masura arestarii preventive in cursul urmaririi penale

Prin incheierea nr. 61 din 18 iulie 2014 pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati de la Judecatoria Alexandria a fost respinsa propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria de arestare preventiva a inculpatului I.G. ca neintemeiata si in baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen. s-a dispus punerea in libertate a inculpatului re?inut, facandu-se si aplicarea art.2 75  alin. 3 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut ca prin propunerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.07.2014 sub nr. 3264/740/2014, Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria a solicitat sa se dispuna arestarea preventiva a inculpatului I.G., cercetat pentru savarsirea infractiunilor de talharie calificata si talharie calificata, prev. de art. 233 - 234, alin. (1) lit. d) din CP. cu aplic. art. 113 - 116 din CP. si art. 233 - 234, alin. (1), lit. d) din CP., cu aplic. art. 77 lit. a) din CP. si art. 113 - 116 din CP., toate cu aplic. art. 38, alin. (1) din CP.
In fapt, s-a retinut ca in seara zilei de 13.03.2014, in jurul orei 23:30, impreuna cu minorul P.A.F. in timp ce se aflau pe str. Bucuresti din mun. Alexandria, jud. Teleorman, a deposedat-o pe persoana vatamata B.A.C. prin intrebuintarea de amenintari cu acte de violenta, de un telefon mobil iar, in seara zilei de 04.07.2014, in jurul orei 21:30, in timp ce se afla pe o alee din apropierea Institutiei Prefectului Teleorman de pe str. Dunarii din mun. Alexandria, jud. Teleorman, cu ajutorul minorului P.A.F. si a unei alte persoane, neidentificate pana in prezent, prin intrebuintarea de amenintari cu acte de violenta, a deposedat persoanele vatamate C.M.F. si R.V.D.S.A. de bijuterii din aur, cauzand un prejudiciu total de 9.900 lei.
A mai retinut ca din actele de urmarire penala efectuate in cauza nu rezulta ca exista probe sau indicii temeinice ca la savar?irea celor doua fapte inculpatul a intrebuin?at violen?e sau amenin?ari, ori ca a pus victima in stare de incon?tien?a sau neputin?a de a se apara, in sensul art. 233 cod penal. Prin urmare nu rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savar?it doua infrac?iuni de talharie calificata, a?a cum se re?ine in propunerea de arestare preventiva. Exista intr-adevar indicii temeinice ca inculpatul a savar?it doua infrac?iuni intr-o modalitate similara, insa nu rezulta in mod temeinic ca infrac?iunile respective se incadreaza la talharie calificata, activitatea de urmarire penala fiind in opinia instan?ei neconcludenta in acest sens.
S-a constat ca prima fapta a fost savar?ita atunci cand inculpatul avea varsta de 15 ani si conform art. 113 alin. 2 C.p., minorul care are varsta intre 14 ?i 16 ani raspunde penal numai daca se dovede?te ca a savar?it fapta cu discernamant. Conform raportului de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 605/D/2014 din 28.04.2014, filele 38 - 40 din dosarul de urmarire penala, numitul I.G. are discernamantul faptelor sale. Acest raport insa stabile?te faptul ca inculpatul are discernamantul faptelor sale la data de 28.04.2014. Nu precizeaza daca inculpatul a avut discernamant atunci cand a savar?it fapta, respectiv 13.03.2014. Prin urmare, din raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 605/D/2014 din 28.04.2014 nu rezulta ca inculpatul a avut discernamant la data savar?irii faptei. Pe cale de consecin?a, nu rezulta ca acesta raspunde penal pentru fapta savar?ita. Cu privire la acest aspect instan?a a avut in vedere ?i prevederile art. 202 alin 2 c.p.p., conform carora nicio masura preventiva nu poate fi dispusa, confirmata, prelungita sau men?inuta daca exista o cauza care impiedica punerea in mi?care sau exercitarea ac?iunii penale.
Conform art. 243 alin. 2 c.p.p., re?inerea ?i arestarea preventiva pot fi dispuse ?i fa?a de un inculpat minor, in mod exceptional, numai daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalita?ii ?i dezvoltarii acestuia nu sunt disproportionate fa?a de scopul urmarit prin luarea masurii.
In propunerea de arestare preventiva, procurorul nu a facut referiri cu privire la caracterul exceptional al arestarii preventive a minorului, motivand propunerea ca ?i cum s-ar fi solicitat arestarea unui major.
De asemenea, prin propunerea de arestare preventiva, nu s-a facut nicio referire concreta in sensul daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalita?ii ?i dezvoltarii minorului sunt sau nu sunt dispropor?ionate fa?a de scopul urmarit prin luarea masurii. Cu privire la scopul urmarit prin luarea masurii, propunerea procurorului nu este suficient de clara. Cu privire la efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalita?ii ?i dezvoltarii minorului, nu se face insa nicio precizare concreta, nu se arata care ar fi aceste efecte. Cu atat mai mult nu este analizata propor?ionalitatea intre cele doua elemente.
Fa?a de actele de urmarire penala ?i actele de la dosar, instan?a nu poate stabili daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalita?ii ?i dezvoltarii minorului sunt sau nu sunt dispropor?ionate fa?a de scopul urmarit prin luarea masurii. Conform principiului in dubio pro reo aceasta situa?ie de indoiala va profita inculpatului minor.
Coroborand prevederile art. 243 alin. 2 c.p.p., cu prevederile art. 37, lit. b din legea nr. 18/1990, rezulta ca arestarea preventiva a unui minor este o masura extrema ?i poate fi dispusa numai in mod exceptional. Fa?a de actele de urmarire penala efectuate in cauza, s-a considerat ca aceasta situa?ie nu este una excep?ionala in sensul art. art. 243 alin. 2 c.p.p. ?i nu se impune dispunerea unei astfel de masuri extreme, precum este arestarea preventiva a minorului.
Conform art. 114 alin. 1 c.p., fa?a de minorul care, la data savar?irii infrac?iunii, avea varsta cuprinsa intre 14 ?i 18 ani, se ia o masura educativa neprivativa de libertate. In anumite situa?ii, prevazute in art. 114, alin. 2 c.p., fa?a de minor se poate lua o masura educativa privativa de libertate. In toate situa?iile fa?a de minor se ia o masura educativa.
Paradoxal, ca ?i masura preventiva, se poate dispune arestarea preventiva a minorului, care presupune de fapt o sanc?iune mai grea ca ?i con?inut decat orice masura educativa. Cu alte cuvinte in ipoteza in care un minor este gasit vinovat ?i condamnat, se va lua fa?a de acesta o masura educativa. Exista posibilitatea ca aceasta masura sa fie luata dupa ce minorul a stat o buna perioada de timp in arest, cu caracter preventiv. Cu toate ca filozofia noului cod penal este in sensul neaplicarii unei pedepse fa?a de minor, se poate dispune arestarea preventiva a acestuia, care de fapt pentru minor nu poate reprezenta altceva decat o pedeapsa.
Fata de aceste considerente, in baza art. art. 202 C. proc. pen. si art. 227  alin. 1 C. proc. pen., a fost respinsa propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria  Alexandria de arestare preventiva a inculpatului, ca neintemeiata si in baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen., s-a dispus punerea in libertate a inculpatului re?inut, daca nu este re?inut ori arestat in alta cauza.
Impotriva acestei incheieri a formulat contestatie, in termen legal, Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria, apreciind-o ca fiind netemeinica si nelegala, solicitand admiterea contestatiei si desfiintarea incheierii atacate si rejudecand cauza, admiterea propunerii de arestare preventiva a inculpatului I.G.
In motivarea contestatiei, parchetul a aratat ca in mod gresit judecatorul de drepturi si libertati a dispus respingerea propunerii de arestare preventiva a inculpatului I.G. desi in cauza erau indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 223 alin. 1 C.pr.pen. deoarece din probatoriile administrate in cursul urmaririi penale a rezultat fara putinta de tagada suspiciunea rezonabila cu privire la comiterea de catre inculpat a infractiunilor pentru care de altfel s-a si pus in miscare actiunea penala fata de susnumit (infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, fapte de talharie calificata care, implicit, fiind infractiuni complexe, presupun o gravitate insemnata), respectiv a pericolului concret pentru ordinea publica.
In conformitate cu prevederile art. 223 alin. 1 Cod procedura penala, pentru a putea dispune arestarea preventiva a unei persoane se cer intrunite in mod cumulativ trei conditii, si anume: sa rezulte din probe suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o infractiune, sa se constate incidenta uneia din situatiile prevazute in cuprinsul literelor a,b si c ale alineatului 1si 2 al 223 Cod procedura penala si arestarea inculpatului sa fie necesara in interesul urmaririi penale.
Apreciaza ca in cauza dedusa judecatii au fost indeplinite conditiile cerute de legiuitor iar masura arestarii preventive se impunea pentru prezervarea ordinii de drept si justa solutionare a cauzei.
Astfel, din probele administrate in cauza rezulta suspiciunea rezonabila ca persoana fata se care se efectueaza acte de urmarire penala a savarsit fapta.
Pentru a stabili daca in cauza se poate retine "presupunerea rezonabila" ca inculpatul a savarsit fapta de care este acuzat judecatorul trebuie sa prelucreze datele existente si care constituie rezultatul cercetarilor efectuate iar pe baza deductiilor si rationamentelor logice sa stabileasca daca se poate admite in mod prealabil, drept posibil si real, ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta.
In cauza dedusa judecatii presupunerea rezonabila a comiterii faptelor de catre inculpat rezulta din plangeri, declaratiile persoanelor vatamate, coroborate cu depozitiile tuturor martorilor audiati in cauza, proces verbal de constatare a infractiunii flagrante, dovezi de predare - primire, raport de expertiza medico - legala psihiatrica, procese - verbale de identificare dupa fotografie.
Ca atare, existenta faptelor reclamate este dovedita cu probe certe , astfel ca in mod gresit judecatorul de drepturi si libertati a apreciat ca nu rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit doua infractiuni de talharie calificata, asa cum se retine in propunerea de arestare preventiva.
Asadar, judecatorul de drepturi si libertati, in mod gresit procedand la analizarea fondului cauzei, apreciaza in mod nejustificat, in aceasta faza procesuala, ca s-ar impune o eventuala schimbare a incadrarii juridice a faptelor, fara a tine seama de aspectul ca din probele aflate la dosarul cauzei exista presupunerea rezonabila ca acesta a comis fapte penale care au adus atingere patrimoniului persoanei si integritarii psihice a victimelor, care sunt minore ,cu consecinta unei prejudicieri pecuniare insemnate a acestora. Instanta nu era investita cu solutionarea pe fond a cauzei, pentru a fi in situatia de a stabili cu exactitate incadrarea juridica corecta a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, in contextul in care este de notorietate ca la momentul efectuarii unei propuneri de arestare preventive nu se impune finalizarea urmarirea penala, fiind suficienta existenta din probatoriul administrat pana la acea data existenta unei presupuneri rezonabile cu privire la comiterea unor fapte reprobabile si care sa impuna, cu indeplinirea conditiilor legale, luarea unor masuri preventive, pentru restabilirea ordinii de drept.
Se mentioneaza, de asemenea ca judecatorul de drepturi si libertati nu face de altfel trimitere la probatoriul administrat in cauza pentru a justifica sustinerea ca" faptele nu se incadreaza la talharie calificata,, , ci face o apreciere generalizata . De altfel, exista si aspecte nelamurite in ceea ce priveste motivarea instantei, in sensul ca , desi se retine in motivarea hotararii ca nu exista probe sau indicii temeinice ca la savarsirea celor doua fapte inculpatul ar fi intrebuintat violente sau amenintari, totusi precizeaza ca inculpatul " a savarsit doua infractiuni intr-o modalitate similara,, , fara a aduce concret argumente care sa sustina judecata de valoare.
In mod gresit judecatorul de drepturi si libertati a apreciat ca nu s-a dovedit ca inculpatul I.G. ar fi comis faptele cu discernamant, in contextul in care , este excesiva motivarea ca nu s-a mentionat concret, in cuprinsul raportului de expertiza medico-legala psihiatrica, ca la data comiterii ambelor fapte pentru care este cercetat ar fi pastrat dicernamantul comiterii faptelor.
Raportul de expertiza medico-legala psihiatrica atesta starea de discernamant a inculpatului pe toata perioada in care s-au comis faptele, mai mult acesta nu a fost contestat de inculpat, prin aparator. De altfel, la dosarul cauzei nu sunt depuse acte medicale din care sa rezulte eventuale probleme psihice ale inculpatului I.G. care de altfel frecventeaza si cursurile unei unitati de invasamant (cu precizarea ca , conform sustinerii inculpatului acesta are si corijente aferente anului scolar 2013-2014).
De altfel, nici nu se impunea ca raportul de expertiza medico-legala psihiatrica sa precizeze concret daca inculpatul a avut dicernamantul la data comiterii fiecarei fapte, aspect ce ,in extenso, ar presupune efectuarea unei astfel de expertize dupa comiterea fiecarei fapte de catre o persoana cercetata, chiar daca aceasta ar comite faptele chiar si la un interval de o zi, astfel ca a fost satisfacuta de organul de urmarire penala cerinta stipulata in cuprisnul art. 113 alin.2 C.pen., privind dovedirea existentei discernamantului la data comiterii ambelor fapte.
In mod gresit judecatorul de drepturi si libertati a retinut ca in speta de fata nu s-ar impune arestarea inculpatului minor I.G. si datorita faptului ca arestarea preventiva nu poate fi dispusa fata de un minor decat in mod exceptional si, avand in vedere si disp. art 243 alin. 2 C.pr.pen. - " numai daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitatii si dezvoltarii acestuia nu sunt disproportionate fata de scopul urmarit prin luarea masurii.,, , or in cauza inculpatul a comis doua fapte de talharie calificata in contextual in care deja mai fusese cercetat si in alte dosare penale instrumentate de aceasta unitate de parchet, sens in care depunem copie de pe solutiile date de procuror. De asemenea, mentioneaza ca fata de acest inculpat a fost pusa in miscare actiunea penala de catre procuror si in dosarul penal nr. 959 P/2014, in care lucratorii de politie au finalizat cercetarile si au intocmit referatul cu propunerea de trimitere a sa in judecata pentru o fapte de furt calificat comise impreuna si cu numitul P.A.F., astfel ca, desi era cercetat intr-un alt dosar penal susnumitul a continuat sa comita fapte penale contra patrimoniului.
Ca atare, inculpatul I.G. a dat dovada de perseverenta infractionala si chiar de "evolutie,, in activitatea sa infractionala, in contextual in care anterior fata de acelasi inculpat fusese pusa in miscare actiunea penala pentru o fapta mai putin grava, dar avand acelasi obiect juridic general. De notat ca si in dosarul instrumentat anterior de aceeasi unitate de parchet, inculpatul din cauza de fata a comis fapte penale insotit fiind de acelasi minor cu care a participat si la comiterea faptelor de talharie calificata, de unde rezulta anturajul acestuia care denota o sporire a increderii in perpetuarea comiterii unor fapte in vederea obtierii unor avantaje banesti pentru satisfacearea viciilor.
In aceeasi idee, se impunea interventia prompta a organelor abilitate ale statului pentru constrangerea acestuia la adoptarea unui comportament civilizat , chiar cu privarea sa de libertate, in imprejurarea in care inculpatul nu si-a revizuit comportamentul infractional, ci a comis doua fapte de talharie calificata, la un interval relativ scurt intre acestea, context in care se retine ca aceasta unitate de parchet si-a motivate propunerea de arestare preventiva si sub aspectul la care face referire instanta de fond.
Ca atare, nu exista o disproportionalitate intre efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitatii si dezvoltarii acestuia fata de scopul urmarit prin luarea masurii.
De notat in acest sens si aspectul ca, desi judecatorul de drepturi si libertati aduce critici, neintemeiat de altfel, in motivarea hotararii in sensul ca nu s-ar fi facut referire in cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventiva despre efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitatii si dezvoltarii minorului, totusi nici judecatorul de drepturi si libertati nu aduce argumente in sprijinul sustinerii sale cum ca nu poate stabili daca efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalitatii si dezvoltarii minorului sunt sau nu disproportionate fata de scopul urmarit prin luarea masurii, limitandu-se doar a face referire la aplicabilitatea in acest context, de altfel nejustificata, a principiului in dubio pro reo, favorabil inculpatului minor. In acest context, aprecierea judecatorului de drepturi si libertati excede atributiunilor acestuia, or este de notorietate ca aplicarea principiului susmentionat isi gaseste aplicabilitatea la solutionarea pe fondul cauzei.
De mentionat in acest sens si aspectul ca judecatorul de drepturi si libertati nu numai ca face aprecieri asupra oportunitatii luarii masurii arestarii preventive fata de inculpatul minor dar analizeaza si solutiile care ar putea fi luate pe fondul cauzei cu privire la un inculpate minor, eludand astfel etape procesuale ale cercetarii inculpatului din prezenta cauza cu privire la fapte pentru care nu este nici macar finalizata urmarirea penala.
Ca atare, in cauza dedusa analizei, erau suficiente indicii , motive plauzibile, bazate chiar pe elemente de fapt concrete, ca inculpatul ar fi comis infractiunile pentru care s-a solicitat luarea masurii preventive, astfel incat , tinandu-se seama de gravitatea faptelor comise (infractiuni complexe, in numar de doua si comise la interval relativ scurt intre ele), comiterea acestora impreuna cu alte persoane, pe timpul noptii, asupra unui numar relativ mare de victime (in numar de trei), care sunt minore , cu consecinta cauzarii unui prejudiciu total de 9.900 de lei - nerecuperat doar partial (cu referire doar la telefonul mobil).
Ca modalitate de comitere a faptelor este relevant si faptul ca inculpatul I.G. si minorul P.A.F. sunt cunoscuti ca fiind persoane violente, folosindu-se de superioritatea fizica asupra victimelor, alese la intamplare si prin intimidarea acestora, pe timp de noapte, astfel incat se impunea luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul minor I.G.
S-a precizat totodata si aspectul ca incupatul s-a sustras cercetarilor, dupa comiterea faptelor, fiind depistat pe raza municipiului Alexandria, jud. Teleorman abia la data de 04.07.2014, cand s-a dispus si retinerea acestuia si ulterior prezentarea la instanta de judecata , cu propunerea efectuata de aceasta unitate de parchet in vederea arestarii sale preventive. Coautorul P.A.F. se sustrage cercetarilor, iar identitatea celui de al treilea coautor a fost dezvaluita de inculpatul I.G. cu ocazia audierii sale de catre instanta de judecata la data de 18.07.2014. Mai mult, in privinta bijuteriilor luate de la partile vatamate C.M.F. si R.V.D.S.A., inculpatul si insotitorii sai au apelat la un taximetrist, cu care s-au deplasat pe raza municipiului Bucuresti, pentru a amaneta aceste obiecte, intrucat inculpatul si celelalte persoane erau minori.
Se va retine si existenta pericolului concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului I.G, intrucat s-a aratat ca pericolul concret pentru ordinea publica trebuie inteles ca o reactie colectiva fata de anumite stari de lucruri, reactie care ar produce perturbatii la nivelul disciplinei publice, al respectului fata de lege, stimuland temerea colectiva ca impotriva unor fapte periculoase organele de stat nu actioneaza cu fermitate, ca legea nu este aplicata cu hotarare.
Cercetarea inculpatului in stare de libertate ar incuraja si alte persoane sa comita infractiuni de o asemenea gravitate.   Ca atare, fata de persistenta unei conduite ilicite, in contextul in care, desi nu s-a solutionat cauza pentru care s-a propus de catre lucratorii de politie trimiterea sa in judecata, rezulta fara indoiala pericolul social al inculpatului pentru ordinea publica, lasarea sa in libertate atragand oprobriul public.
Cu privire la conditia existentei pericolului real concret pentru ordinea publica, acesta rezulta din modul, imprejurarile, circumstantele si consecintele savarsirii faptelor; mai mult se retine si pedeapsa aspra cu care se sanctioneaza faptele din cauza de fata, aspect ce denota insasi gravitatea acestora.
Examinand cererea, prin prisma motivelor din contestatie si in baza art. 4251 Cod procedura penala, judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Teleorman constata urmatoarele:
Potrivit art. 202 alin.1 Cod procedura penala, masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a savarsit o infractiune si daca sunt necesare in scopul asigurarii bunei desfasurari a procesului penal, al impiedicarii sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmarirea penala sau de la judecata, ori al prevenirii savarsirii unei alte infractiuni.
Din analiza coroborata a mijloacelor de proba, se constata ca rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit cele doua infractiuni retinute in sarcina sa, acesta fiind cadrul procesual reglementat in aceasta faza de dispozitiile art. 223 Cod procedura penala, propunerea Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria intrunind cerintele prev. de disp. art. 223 alin. 2 Cod procedura penala.
Se poate constata astfel, gresita solutie a instantei de fond  atunci cand a constatat ca in cauza nu sunt administrate probe de organele de urmarire penala din care sa rezulte suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit faptele ce i se imputa, atata timp cat insusi inculpatul, in declaratiile sale, inclusiv in cea data in fata judecatorului de drepturi si libertati de la Judecatoria Alexandria a recunoscut, in principiu, savarsirea celor doua fapte.
In ceea ce priveste fondul acuzatiilor (savarsirea celor doua infractiuni, incadrarea juridica a lor etc.), este de remarcat ca judecatorul de drepturi si libertati, in aceasta faza a procesului, este indrituit a verifica propunerea parchetului doar din perspectiva disp. art. 223 Cod procedura penala, respectiv daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o infractiune si se afla in una din situatiile prevazute in alin. 1 literele a - d sau alin. 2 ale textului suscitat.
In raport de dispozitiile acestui articol, concluzia care se impune si care este acceptata de altfel si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este aceea ca in cadrul examinarii propunerii de arestare preventiva nu trebuie stabilita vinovatia inculpatului, acesta fiind scopul procesului penal, in urma careia trebuie sa rezulte realitatea si natura infractiunilor de care o persoana este acuzata (a se vedea in acest sens si hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 11.01.2001, in cauza N.C. contra Italiei), ci trebuie sa se stabileasca daca exista sau nu date, informatii, de natura sa convinga un observator obiectiv si impartial ca persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventiva a comis o fapta prevazuta de legea penala (hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 30.08.1990, in cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii). In acest sens, art. 5 paragraf 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului a stipulat ca una dintre conditiile prevazute pentru masurile preventive de libertate este sa existe " motive verosimile,, de a banui ca persoana a savarsit o infractiune, ceea ce este cazul in speta.
Pe de alta parte, luand in considerare gravitatea faptelor, a modului si a circumstantelor de comitere a acestora (prin amenintari cu violenta, asupra unor persoane minore, seara, in locuri mai retrase, impreuna cu alte persoane minore), a anturajului si a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia care are o situatie scolara deficitara, se constata ca privarea sa de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericol pentru ordinea publica.
In acest sens, se apreciaza ca fiind relevanta imprejurarea ca inculpatul a dat dovada de perseverenta in activitatea infractionala comitand, la intervale relativ scurte de timp, doua infractiuni de talharie calificata impreuna cu aceeasi persoana, respectiv minorul P.A.F., ambii cunoscuti cu antecedente penale.
Se retine, sub acest aspect ca, la data la care se presupune ca au fost savarsite faptele, impotriva celor doi fusese pusa in miscare actiunea penala pentru infractiuni de furt calificat.
In ceea ce priveste alegerea uneia dintre masurile preventive, prev. de art. 202 alin. 4 Cod procedura penala, se constata ca, in speta, fata de imprejurarile retinute anterior, este necesara luarea masurii arestului preventiv a inculpatului I.G., pentru realizarea scopului masurii preventive, prev. de art. 202 alin. 1 Cod procedura penala.
Astfel, se apreciaza ca, desi inculpatul este minor, nu se justifica luarea unei alte masuri preventive fata de acesta, decat arestarea preventiva, avand in vedere perseverenta sa infractionala, scopul urmarit, persoana acestuia, anturajul pe care il frecventeaza si genul de infractiuni comise, desi impotriva sa au fost dispuse, in repetate randuri, de catre parchet, o serie de masuri administrative  pentru savarsirea unor furturi din locuinte sau din incinta unor societati comerciale si prin ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva acestuia, alaturi de alte persoane, pentru savarsirea a mai multor infractiuni de furt calificat.
Scopul masurii restrictive de libertate nu este disproportionat fata de interesul public urmarit si nici nu poate afecta in mod negativ dezvoltarea inculpatului minor, avand in vedere preocuparile si profilul psihologic al acestuia asa cum rezulta din aspectele prezentate anterior, constatandu-se astfel si intrunirea cerintelor impuse de dispozitiile art. 243 Cod procedura penala.
De asemenea, se apreciaza ca in mod gresit judecatorul de drepturi si libertati de la instanta de fond a apreciat ca in cauza nu s-a facut dovada ca inculpatul I.G. ar fi comis faptele cu discernamant, in contextul in care, in cuprinsul raportului de expertiza medico-legala psihiatrica, se mentioneaza inculpatul are discernamantul faptelor sale.
De altfel, cu privire la infractiunea presupus a fi fost savarsita la data de 04.07.2014, data la care inculpatul a implinit varsta de 16 ani, nici nu se impunea expertizarea acestuia medico legala, sub aspectul discernamantului faptelor sale, legea instituind o prezumtie relativa a existentei discernamantului.
Fata de aceste considerente, judecatorul de drepturi si libertati de la Tribunalul Teleorman  va admite contestatia formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria si in baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, va desfiinta incheierea nr. 61 din data de 18.07.2014 a Judecatoriei Alexandria, pronuntata de judecatorul de drepturi si libertati si rejudecand, va dispune:
In baza art. 226 Cod procedura penala cu referire la art. 223 alin. 2 Cod procedura penala si art. 243 Cod procedura penala, admiterea propunerii formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria privind pe inculpatul minor I.G. si arestarea preventiva a acestuia pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data incarcerarii.
In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.