contestatie la executare
(Decizie nr. 213 din data de 03.10.2014 pronuntata de Tribunalul Tulcea)R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE CIVILA Nr. 213/2014
Sedinta publica de la 03 Octombrie 2014
Completul compus din:
INSTANTA
Asupra recursului civil :
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 21.02.2014 sub nr. 1337/327/2014 contestatorul SD a formulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimata SC _ IFN SA Bucuresti, solicitand anularea adresei de infiintare a popririi emisa de Biroul executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta" in dosarul de executare silita nr. 703/2011, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008 cu consecinta anularii formelor de executarii silite, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Legal citata, intimata SC _ IFN SA Bucuresti a formulat intampinare, prin care a invocat pe cale de exceptie tardivitatea introducerii actiunii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neintemeiata.
Asupra exceptiei tardivitatii introducerii contestatiei la executare invocata de intimata, instanta s-a pronuntat prin incheierea din data de 25.04.2014, in sensul respingerii acesteia ca nefondata.
Prin aceeasi incheiere s-a luat act si de renuntarea contestatorului la solutionarea cererii de suspendare a executarii silite.
Solutionand cauza, prin sentinta civila nr.1359 din 06 mai 2014, instanta a admis actiunea formulata de contestatorul SD in contradictoriu cu intimata _ IFN SA ?i a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008 incheiat intre SC _. IFN SA Bucuresti si SD, referitoare la plata sumelor reprezentand ratele scadente dupa data rezilierii contractului si penalitatile aferente acestora.
Totodata, a anulat adresa de infiintare a popririi din data de 8.01.2014 emisa de Biroul executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta" in dosarul de executare silita nr. 703/2011 pentru suma de 24.443,02 lei, precum si actele de executare subsecvente, obligand intimata SC _ IFN SA Bucuresti la plata cheltuielilor de judecata catre contestatorul SD, in suma de 2.000 lei.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca prin contractul de leasing financiar nr. 23169/03.11.2008, intimata SC _ IFN SA Bucuresti a transmis dreptul de folosinta asupra unui autovehicul marca Hyundai 130 catre contestatorul SD, valoarea totala a acestuia, incluzand suma ratelor de leasing, avans, valoare reziduala si taxa acordare leasing, fiind de 13.267,40 euro. Odata cu incheierea contractului partile au semnat si Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008, in care au fost inserate prevederile cu caracter general si clauzele conventiei dintre parti.
Potrivit contractului, pretul de achizitie al autoturismului a fost de 10.990 euro si la incheierea contractului contestatorul a achitat un avans de 30% in cuantum de 3.297 euro, iar valoarea finantata a fost de 7.693 euro, reprezentand 70% din pretul total. Perioada de leasing a fost stabilita prin contract la 60 de luni.
La data de 14.01.2010 contractul a fost reziliat din culpa contestatorului prin Nota interna nr. 1020/14.01.2010 emisa de intimata, datorita inregistrarii unor restante la plata ratelor in cuantum de 4181.29 lei, iar la aceeasi data cel in cauza a predat autovehiculul in baza procesului-verbal depus la dosar (filele nr. 24 - 26).
SC _ IFN SA Bucuresti a valorificat autovehiculul la data de 30.04.2010 prin vanzarea catre un tert cu suma de 34.124,20 lei, respectiv 28.675,80 lei fara TVA (echivalentul a 6.819,29 euro), conform facturii fiscale ILIRO 11714720 din 30.04.2010 (fila nr. 153).
La data de 1.09.2011 intimata s-a adresat cu cerere la Biroul executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta" pentru recuperarea sumei de 23.574,89 lei de la contestator reprezentand debit aferent contractului de leasing, fiind deschis dosarul de executare silita nr. 703/2011. Prin incheierea din data de 9.09.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr. 6234/327/2011 s-a incuviintat executarea silita, iar la data de 30.09.2011 executorul judecatoresc a emis instiintare si somatie pe numele contestatorului pentru plata debitului si a cheltuielilor de executare.
Formele de executare s-au derulat in perioada 2011 - 2013, iar la data de 8.01.2014 executorul judecatoresc a emis adresa de infiintare a popririi asupra veniturilor salariale incasate de contestator de la SC Conex Trans S.R.L. pentru recuperarea sumei de 24.443,02 lei, reprezentand "contravaloare facturi fiscale, diferenta dintre valoarea finantata si cheltuieli de executare".
Analizand motivele invocate de contestator in sustinerea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta de fond a constatat ca potrivit art. 10.9 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta din Contractul de leasing financiar nr. 23169 din 03.11.2008, in caz de intarziere a platii oricaror sume de bani datorate de utilizator, finantatorul avea dreptul sa aplice acestuia, in afara penalitatilor de la pct. 10.4, si penalitati de intarziere de 0,35% din suma restanta pentru fiecare zi de intarziere, iar in toate cazurile totalul penalitatilor putea depasi cuantumul sumei asupra careia au fost calculate. Totodata, finantatorul avea dreptul sa solicite utilizatorului achitarea tuturor costurilor si cheltuielilor suportate in legatura cu solicitarea si realizarea acestor pretentii, iar aceste prevederi erau aplicabile tuturor situatiilor de intarziere a platii, indiferent daca in cadrul articolelor din Conditiile generale s-a facut referire expresa sau nu la art. 10.9.
Referitor la art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta din Contractul de leasing financiar nr. 23169 din 03.11.2008, este stipulat ca, in cazul incetarii inainte de termen a contractului, toate obligatiile financiare prevazute in sarcina utilizatorului, altele decat cale care au avut scadenta pana la data incetarii contractului inclusiv, devin scadente la termenul indicat in factura emisa de finantator. In acest sens, finantatorul are dreptul sa calculeze toate creantele ce decurg din contract (de exemplu: dobanda de prefinantare neachitata, valoarea insumata a tuturor ratelor de leasing neplatite, a primelor de asigurare CASCO, RCA pana la radierea bunului de pe numele finantatorului din evidentele organelor abilitate, a valorii reziduale a bunului, valoarea insumata a tuturor celorlalte obligatii financiare prevazute in sarcina utilizatorului conform contractului, scadente si neplatite de catre utilizator, totalitatea cheltuielilor ocazionate de incetarea inainte de termen a contractului, incluzand, fara insa a se limita la cheltuielile efectuate de catre finantator cu incetarea contractului, recuperarea bunului si valorificarea acestuia catre terti, indiferent de obiectul acestor cheltuieli, de titlul cu care aceste plati sunt efectuate de catre finantator si de identitatea creditorului platii cheltuielilor, taxe vamale, cheltuielile de radiere, alte prestatii efectuate ca urmare a incetarii contractului, cheltuieli legate de recuperarea si/sau executarea silita a debitelor restante si alte cheltuieli aferente incetarii contractului, etc.). S-a mai prevazut la art. 13 din Conditiile generale ca aceste cheltuieli/debite vor fi deduse din pretul obtinut din vanzarea bunului. De asemenea, finantatorul va fi indreptatit la plata de catre utilizator a unor despagubiri suplimentare, in special, cheltuieli neprevazute, impozite, taxe sau orice alte cheltuieli suplimentare, scadenta acestor plati fiind in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii de catre finantator. In cazul in care platile nu sunt efectuate la termen, utilizatorul va plati finantatorului, in afara diferentelor de curs, etc. (mentionate la art. 10.4) si penalitati de intarziere conform art. 10.9. In cazul in care debitului utilizatorului fata de finantator nu este acoperit in totalitate de suma de bani obtinuta din valorificarea bunului sau bunul nu poate fi valorificat in termen de 15 zile de la data incetarii contractului, utilizatorul va plati intreaga diferenta in termen de 5 zile de la emiterea facturii de catre finantator.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. Se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Conform dispozitiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor", iar potrivit alin. 2 din acelasi articol "o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv".
Cadrul legislativ privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori a fost adoptat pentru transpunerea in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, iar contractul de leasing financiar intra in sfera de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind incheiat intre un profesionist in cadrul activita?ii sale profesionale autorizate si un consumator, persoana fizica.
Nerespectarea dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale in discutie, sanctiune ce rezulta din textul de lege, dar si din ratiunea si scopul acestuia. Fiind o transpunere in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE si in conditiile in care Romania si-a asumat obligatia aplicarii efective a legislatiei comunitare, aplicarea normelor legale in materie trebuie sa asigure o protectie efectiva a consumatorilor impotriva stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate cu profesionistii.
Totodata, jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, este constanta in ultima perioada de timp in a aprecia ca exista un interes public pentru ca acele clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Privitor la clauzele de la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008, instanta de fond a constatat ca prevederile acestora referitoare la plata de catre beneficiar a sumelor reprezentand ratele scadente dupa data rezilierii contractului si penalitatile aferente au un caracter abuziv, in masura in care se urmareste obtinerea unor sume mai mari decat cele care s-ar fi obtinut in mod normal din derularea contractului.
Astfel, din analiza inscrisurilor depuse la dosar, s-a constatat de catre prima instanta ca pretul de achizitie al autoturismului dat in folosinta contestatorului prin contractul de leasing financiar a fost de 10.990 euro, iar valoarea totala incluzand suma ratelor de leasing, avans, valoare reziduala si taxa acordare leasing a fost de 13.267,40 euro.
La incheierea contractului contestatorul SD a achitat un avans de 30% in cuantum de 3.297 euro, iar din situatia "Facturi client" depusa la dosarul de executare silita rezulta ca pana in luna octombrie 2009 acesta a efectuat plati in contul ratelor de leasing, valoarea totala a acestora, incluzand si avansul, fiind de 41.012,90 lei, adica echivalentul a aprox. 9.651 euro la un curs de 4,25 lei/euro (filele nr. 48 - 49).
In conditiile in care autovehiculul utilizat de contestator a fost predat intimatei la data rezilierii contractului, iar aceasta l-a valorificat la data de 30.04.2010 prin vanzarea catre un tert cu suma de 34.124,20 lei, respectiv 28.675,80 lei fara TVA (echivalentul a 6.819,29 euro) rezulta ca SC _IFN SA Bucuresti a obtinut suma totala de aproximativ 16.470 euro din operatiunile comerciale efectuate cu autovehiculul ce a facut obiectul contractului.
Este important de retinut si faptul ca intimata a impus un curs de schimb de 4,25 lei/euro la calculul sumelor datorate de contestator, desi nivelul acestuia pe perioada derularii contractului a fost mult mai scazut, respectiv un curs oficial B.N.R. de 3,68 lei/euro la data incheierii (3.11.2008) si de 4,13 lei/euro la data rezilierii (14.01.2010).
In eventualitatea in care contractul de leasing financiar s-ar fi derulat pana la final in conditiile stipulate de parti, intimata ar fi incasat suma totala de 13.267,40 euro conform clauzelor contractuale, iar din cuprinsul contractului nu rezulta ca aceasta suma a fost stabilita fara TVA. Chiar si prin aplicarea cotei de TVA la aceasta valoare nu s-ar fi depasit suma de 16.470 euro incasata efectiv de intimata, luand in considerare cursul de schimb valutar superior ce a fost avut in vedere la stabilirea sumelor datorate, dar si faptul ca suma incasata din vanzarea ulterioara a bunului a fost calculata fara a se tine seama de valoarea TVA achitata de cumparator.
SC _ IFN SA Bucuresti a intocmit si depus la dosarul cauzei un "Calcul de inchidere in cazul bunurilor recuperate si valorificate" cu privire la autovehiculul ce a facut obiectul contractului de leasing financiar, in care sunt incluse sumele datorate in opinia sa de contestatorul Sandu Daniel (fila nr. 139). Totodata, prin intampinarea formulata au fost precizate sumele datorate de cel in cauza dupa rezilierea contractului, incluzand diferenta de capital finantat de la data stoparii, dobanda calculata la diferenta de capital finantat, penalitati la facturi neachitate, penalitati la facturi achitate cu intarziere, diferente de curs valutar si plata asigurarilor efectuata de finantator, intr-un cuantum total de 50.952,05 lei. Din aceasta valoare intimata a scazut suma de 34.083,64 lei obtinuta in urma vanzarii autoturismului, rezultand o finantare neacoperita in opinia sa in cuantum de 16.868,41 lei, la care s-a adaugat suma de 6.706,48 lei reprezentand facturi neachitate, rezultand un debit final de 23.574,89 lei, pentru care s-au initiat formele de executare silita in dosarul de executare nr. 703/2011 al Biroului executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta".
Instan?ade fond a constatat ca intimata nu a facut dovada caracterului cert, lichid si exigibil al creantei pe care o pretinde de la contestator. Desi prin intampinarea formulata s-a aratat ca debitul datorat pana la data rezilieri, 14.01.2010, era in cuantum de 4.181,29 lei, iar ulterior bunul a fost valorificat, i se pretind contestatorului penalitati la facturi neachitate de 12.531,04 lei si dobanda calculata la diferenta de capital finantat de 4.272,13 lei. Totodata, afirma intimata ca dupa recuperarea autoturismului s-au mai emis 3 facturi pe numele beneficiarului reprezentand cheltuieli recuperare bun, aratandu-se ca s-a apelat la o societate de recuperare ale caror servicii trebuie achitate, dar nu s-a depus nicio dovada in sustinerea acestor afirmatii. De asemenea, nici pentru suma de 1.102,69 lei reprezentand plata asigurarilor efectuata de finantator nu s-au depus inscrisuri sau alte dovezi din care sa rezulte aceste operatiuni.
In opinia instantei de fond, obligarea utilizatorului la plata unor sume de bani in contul contractului de leasing dupa rezilierea acestuia, in conditiile in care intimata a obtinut din operatiunile comerciale efectuate cu autovehiculul o suma mai mare decat cea pe care ar fi incasat-o in mod normal din derularea contractului, imprima un caracter abuziv clauzelor de la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar.
Fara a contesta dreptul finan?atorului de a-si recupera integral costurile generate de incheierea unui contract si de a obtine si profit corespunzator activitatii sale de comerciant, nu se poate ajunge la o impovarare nejustificata a utilizatorului, cu consecinta evidenta a unei imbogatiri fara justa cauza a societatii de leasing.
Sunt relevante in acest sens si prevederile art. 1.084 din codul Civil din 1864 aplicabil raportului juridic dedus judecatii, potrivit carora "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit..", dar si ale si art. 1.086 in sensul ca "in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprinda decat aceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei".
Potrivit art. 10 lit. f din O.U.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing locatarul/utilizatorul se obliga "sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitatea obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea platilor cu titlu de rata de leasing pana la achitarea integrala a valorii contractului de leasing". Totodata, conform art. 10 din acelasi act normativ "daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing".
Textele de lege invocate impun obligativitatea ca finantatorului sa dovedeasca pretentiile pretinse utilizatorului dupa rezilierea contractului si in nici un caz, prin clauzele contractuale nu poate stabili in favoarea sa o contraprestatie cu mult mai mare decat beneficiul clientului, care sa creeze un dezechilibru semnificativ intre cele doua parti.
In cauza dedusa judecatii este evident ca prin continuarea executarii silite asupra contestatorului s-ar ajunge la situatia ca societatea de leasing sa obtina castiguri mult mai mari pe seama acestuia decat in conditiile derularii normale a contractului.
Prin modul de formulare a clauzelor de la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008, este lasata la latitudinea exclusiva a societatii de leasing posibilitatea de a pretinde utilizatorului sume de bani peste valoarea obtinuta din derularea contractului si din valorificarea ulterioara a bunului dupa restituire.
Clauzele inserate la cele doua articole din contract, care dau dreptul finantatorului de a solicita achitarea tuturor costurilor si cheltuielilor suportate in legatura cu realizarea pretentiilor sale, dreptul de a calcula toate creantele ce decurg din contract si de a obtine plata de catre utilizator a unor despagubiri suplimentare sau cheltuieli neprevazute, fara mentionarea unor criterii de limitare a acestora, sunt in detrimentul utilizatorului.
Pe cale de consecinta, instanta de fond a constatat ca aceste clauze au un caracter abuziv in sensul dispozitiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, nefiind negociate direct cu consumatorul si neexistand posibilitatea acestuia de a influenta natura lor, fiind inserate in continutul contractelor standard preformulate de societatea de leasing.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a formulat apel SC Impuls Leasing Romania IFN SA Bucuresti.
In motivarea apelului a aratat, in esenta, ca in mod corect a retinut instanta de fond faptul ca procedura executarii silite a inceput in anul 2011, iar contestatia la executare a fost formulata in anul 2014, timp in care intimatul a inteles sa nu achite nici un debit datorat in baza contractului de leasing, nici macar cel datorat in baza art.15 din Ordonanta nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing, respectiv pana la predarea bunului, de?i, cand a fost demarata procedura executarii silite erau emise facturi in cuantum de 6.706,48 lei, neachitate.
Referitor la clauza 10.9.1 din conditiile generale de leasing financiar privind penalitatile de intarziere precizeaza apelanta ca, clauza 10.4 are ca obiect plata pentru ratele de leasing, precum si pentru orice alte facturi emise in baza contractului de leasing si, prin urmare, in baza acestei clauze nu se calculeaza nicio penalitate de intarziere.
Sustine apelanta ca aceasta clauza 10.9.1 din conditiile generale de leasing financiar are natura juridica a unei clauze penale si este determinata de conduita utilizatorului care alege sa nu-si respecte obligatiile asumate prin contract, in sensul de a nu plati debitele datorate la termenele convenite, situatie in care se inregistreaza o paguba prin lipsa de folosinta a sumelor de bani pe care intimatul ar fi trebuit sa le plateasca, motiv pentru care precizeaza apelanta ca are dreptul la o compensatie corespunzatoare.
Arata in continuare apelanta ca la aplicarea penalitatilor de intarziere este foarte importanta atitudinea utilizatorului care, desi cunostea faptul ca are facturi emise in baza contractului ce nu fusesera achitate, a ales sa astepte mai bine de 3 ani fara a achita nici macar partial acest debit, pentru ca in final sa nu mai plateasca nimic deoarece aceasta clauza este "abuziva".
In acest sens, precizeaza apelanta ca ar trebui sa existe o sanctiune si pentru consumator, instanta de fond trebuind macar sa oblige intimatul la plata dobanzii legale si nu sa-l exonereze in totalitate de orice raspundere, motiv pentru care anularea clauzei 10.9.1 din conditiile generale de leasing financiar este neintemeiata.
Referitor la clauza 13, arata apelanta ca instanta de fond a facut atat o analiza juridica, cat si una contabila, iar motivarea primei instante este una confuza, dar si nelegala deoarece imbogatirea fara justa cauza presupune o fapta licita, nu una ilicita sau ilegala, care atrage anularea unei clauze contractuale, concluzia instantei de fond bazandu-se pe calcule eronate deoarece intimatul nu a achitat suma de 41.012,90 lei, la care se adauga TVA ?i penalita?i de intarziere, ca ?i suma de 1102,69 lei reprezentand asigurari RCA ?i CASCO achitate in locul utilizatorului care avea obliga?ia sa le suporte, fiind irelevant ?i ce curs valutar era la momentul incheierii contractului, sus?inandu-se ca aceasta clauza 13 din conditiile generale de leasing financiar se abate de la art.15 din Ordonanta nr.51/1997 privind operatiunile de leasing, motiv pentru care debitele solicitate in baza acestei clauze sunt legale si, prin urmare, intimatul are obligatia de a achita intreaga valoare a contractului de leasing.
Fata de aceste motive, apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei atacata in sensul respingerii contestatiei la executare ca neintemeiata.
In situatia in care se va trece peste motivele de nelegalitate privind anularea clauzelor 10.9.1 si 13 din conditiile generale de leasing financiar, apelanta a solicitat admiterea apelului si modificarea in parte a sentintei in sensul mentinerii actelor de executare pentru recuperarea debitului datorat in baza art.15 din Ordonanta nr.51/1997 privind operatiunile de leasing potrivit cu care utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing, daca in contract nu se prevede altfel.
Totodata, arata apelanta ca in cauza, serviciile avocatiale nu au avut o amploare si o complexitate care sa justifice includerea in cheltuielile de judecata a onorariului solicitat de 2000 lei, fiind necesare doar doua termene de judecata si administrata doar proba cu inscrisuri.
Considera apelanta ca trebuie data eficienta juridica dispozitiilor art.451 alin.2 din Noul cod de procedura civila si redus onorariul de avocat pe care-l considera prea mare in raport de munca depusa.
In concluzie, arata apelanta ca la analizarea clauzelor atacate prin prisma Legii nr.193/2000 trebuie avut in vedere drepturile si obligatiile partilor, precum si existenta unei corelatii intre acestea, dar si motivul incetarii contractului, avand in vedere ca rezilierea a intervenit din culpa exclusiva a intimatului pentru neexecutarea obligatiilor contractuale, fapt ce a dus la inregistrarea unui prejudiciu, ignorat de catre instanta de fond, fara nicio proba, doar prin efectuarea unor calcule eronate.
De asemenea, a solicitat apelanta a se avea in vedere si faptul ca Codul Civil Roman ii recunoaste dreptul de a solicita restul ratelor de leasing neachitate, sens in care a invocat dispozitiile prev. de art.1084-1087 C.civ.vechi potrivit cu care ratele de leasing trebuie restituite in totalitate, acestea reprezentand finantarea acordata si prin neachitarea lor, prejudiciul inregistrat fiind evident.
Intimatul contestator SD a formulat si depus in cauza intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecinta mentinerii sentintei civile apelata ca fiind legala si temeinica.
Prin cererea formulata de catre apelanta la data de 15 septembrie 2014 s-a solicitat recalificarea caii de atac formulata impotriva sentintei civile nr.1359/06.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea fata de obiectul cauzei si in raport de dispozitiile prev. de art.24 din Noul cod de procedura civila, invocand in recurs dispozi?iile art.304 pct.9 ?i art.304/1 Cod proc.civ.
Prin incheierea din data de 25 septembrie 2014 tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul, avand in vedere ca executarea silita contestata a inceput in anul 2011, sub imperiul dispozi?iilor vechiului Cod de proc.civ, dandu-se eficien?a dispozi?iilor art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012 ?i art.24 NCPC.
Examinand recursul, prin prisma criticilor aduse, se constata ca acesta este intemeiat.
Astfel, prin Incheierea din 9-09-2011 pronun?ata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr.6234/327/2011 , in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr.23169/03-11-2008, s-a incuviin?at executarea silita a debitorului-contestator SD, constituindu-se ulterior dosarul de executare nr.703/2011 - pe rolul Biroului Executorilor Judecatore?ti Asocia?i Vlad Irinel ?i Vlad Marieta, in care s-a emis soma?ia nr.703/30-09-2011 comunicata debitorului la 3-10-2011, dupa cum rezulta din dovada de primire.
In urma verificarilor realizate de catre executorii judecatore?ti, s-a stabilit ca debitorul este angajat la SC _ SA TULCEA, societate careia i s-a solicitat infiin?area popririi, prin adresa nr.703/19-10-2011, masura comunicata ?i debitorului la aceea?i data, dar pentru ca salariul era incasat pe card, s-a infiin?at poprirea de catre BRD-GSG Tulcea.
In continuare, debitorul a promovat contesta?ie la executare ce a facut obiectul dosarului nr.7651/327/2011 al Judecatoriei Tulcea, insa contesta?ia a fost anulata ca insuficient timbrata.
In cursul executarii silite, debitorul ?i-a schimbat locul de munca, condi?ii in care a fost infiin?ata poprirea ?i de catre noul angajator SC _ SRL Tulcea, prin adresa nr.703/08-01-2014.
Potrivit art.399 alin.1 din Codul de proc. Civ., impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare; de asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281/1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege; dupa ce a inceput executarea silita, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, data fara indeplinirea conditiilor legale.
Pe de alta parte, art.399 alin.3 Cod proc.civ. prevede ca, in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
Rezulta din coroborarea dispozi?iilor legale invederate ca cei interesa?i sau vatama?i prin executare au la dispozi?ie doua mijloace procedurale: unul prin care se poate contesta legalitatea executarii ca atare in cadrul careia se pot invoca motive legate de inceputul executarii insa?i, iar celalalt prin care se poate contesta un act de executare anume pentru motive ce ?in exclusiv de legalitatea acestuia, intr-un anumit termen impus de lege, ?i unde nu mai pot fi invocate aspect privind executarea insa?i, spre deosebire de prima ipoteza.
In acest context, sunt de relevat dispozi?iile art.401 alin.1 Cod proc.civ.ce statueaza ca se poate face contesta?ie in termen de 15 zile de la data cand: contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare; cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi; daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit; debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.
In cauza, debitorul-intimat a contestat adresa de infiin?are a popririi nr.703/08-01-2014, prevalandu-se de aparari de fond privind titlul executoriu dupa aprox. 3 ani de la inceperea executarii silite in sensul ca a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ?i, drept consecin?a, anularea tuturor formelor de executare, cu toate ca termenul de 15 zile prevazut de prevederile legale incidente a fost cu mult depa?it, putandu-se invoca astfel de aparari legate de contractual de leasing doar in cadrul ?i cu respectarea regulilor invederate anterior.
Or, de?i se contesta in primul rand o adresa de infiin?are a popririi, nu se aduce nicio critica legalita?ii emiterii acestui act, ci criticile vizeaza clauzele contractuale.
?i instan?a de recurs opineaza in sensul ca se poate invoca in cadrul contesta?iei la executare caracterul abuziv al unor clauze cuprinse in contractul ce constituie titlu executoriu deoarece la baza piramidei protec?iei juridice a consumatorului se afla articolul 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE ce consacra principiul ca o clauza abuziva nu creeaza obliga?ii pentru consumator.
O astfel de dispozi?ie este imperativa ?i con?ine un drept conferit direct consumatorului: acela ca o clauza abuziva sa nu produca nicio obliga?ie care ar putea, ulterior, sa fie executata, inclusiv silit, art.6 alin.1 din Directiva 93/13/CEE fiind transpus in legisla?ia na?ionala prin articolul 6 din Legea nr. 193/2000.
Numai ca, dincolo de imprejurarea ca debitorul urmarit silit nu a uzat de ac?iunea directa reglementata de Legea nr.193/2000 prin care putea solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale in intervalul de aprox. 3 ani de la inceperea executarii silite, moment cu privire la care a fost informat, putea invoca o astfel de aparare pe calea contesta?iei la executare daca se contesta executarea silita inceputa in termenul de 15 zile impus de lege, ce curge de la emiterea ?i comunicarea primului act de executare silita, dupa cum s-a invederat ?i anterior, insa nu ?i dupa un asemenea interval de timp intrucat a admite o alta concluzie, ar insemna sa se recunosca posibilitatea eludarii unui termen prevazut tocmai pentru a nu men?ine incertitudinea par?ilor cu privire la raportul de drept supus judeca?ii un timp indelungat, fiind necesar a se analiza situa?ia ?i prin prisma creditorului care ?i acesta are dreptul de a ob?ine recuperarea creantei sale intr-un termen rezonabil, asigurandu-i-se ?i garantandu-i-se ?i acestuia securitatea raporturilor juridice, argumentele expuse fiind aplicabile ?i relativ la posibilitatea invocarii din oficiu a caracterului abuziv al clauzei in discu?ie.
A?a fiind, avand in vedere ca nu au fost invocate alte aspecte legate de modul de executare silita sau de actele indeplinite in acesta faza, valorificand situa?ia prezentata ?i temeiurile de drept invocate, prin prisma dispozi?iilor art.304/1 Cod proc.civ., instan?a urmeaza a admite recursul promovat ?i a modifica hotararea atacata in sensul ca se va respinge contesta?ia la executare ca nefondata. OPINIA SEPARATA
a d-nei judecator _,
in sensul respingerii recursului ca nefondat.
Consider, in dezacord cu opinia majoritara, ca recursul trebuia respins.
Posibilitatea analizarii clauzelor contractului de leasing financiar este prevazut de dispozitiile art. 399 alin. 3 Cod proc. civ.
Pentru a putea fi invocate pe calea contestatiei la executare aparari de fond impotriva titlului executor, in temeiul art. 399 alin. 3, este necesar ca titlul sa nu fie emis de o instanta judecatoreasca iar legea sa nu prevada o alta cale de atac.
In speta, sunt indeplinite aceste doua conditii.
Astfel, in ceea ce priveste prima conditie, suntem in prezenta unui titlu executoriu care nu emana de la o instanta judecatoreasca. In ceea ce priveste cea de-a doua conditie, dispozitiile art. 399 alin. 3 Cod proc. civ., trebuie interpretata in sensul ca nu se pot invoca aparari de fond doar daca pentru verificarea legalitatii si temeiniciei titlului exista o cale de atac expres si imperativ prevazuta de lege, cale de atac care in speta nu exista.
Se apreciaza in opinia majoritara ca apararile de fond bazate pe nulitatea clauzelor abuzive nu puteau fi invocate decat cu respectarea termenelor de introducere a contestatiei la executare prevazute de art. 401 Cod proc .civ.
Ori, motivarea solutiei din recurs in considerarea acestui aspect fara a fi invocat in fata primei instante de partea interesata, si fara a fi pus in discutia partilor in recurs, el fiind invocat din oficiu la instanta, reprezinta o incalcare a principiului contradictorialitatii si cel al dreptului la aparare.
Pe de alta parte, in cauza sunt aplicabile dispozitiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive incheiate cu consumatorii, care a fost transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 193/2000.
In cauza Costa vs. Enel, Curtea Europeana de Justitie a consacrat suprematia dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, indiferent de natura sau rangul textului national in cauza (constitutie, lege, decret, hotarare).
In cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), CEJ a hotarat:
"Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar in acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat in prealabil cu succes o astfel de clauza.
Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens. Atunci cand considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptand cazul in care consumatorul nu se opune.
Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale intruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva in sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13."
In hotararea din 21 noiembrie 2002, Confides (C - 473/00, Rec.p1 - 10875, punctul 34), Curtea a subliniat ca protectia pe care directiva o confera consumatorilor, se aplica si in ipotezele in care, consumatorul, care a incheiat cu un vanzator sau cu un furnizor un contract care contine o clauza abuziva, se abtine sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru ca nu isi cunoaste drepturile, fie pentru ca este descurajat sa il invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o actiune in justitie.
De asemenea, in cauza C- 137/08 din 11.09.2010 VB Penzugyi Lizing, Curtea Europeana de Justitie aminteste in acord cu jurisprudenta sa ca instanta nationala trebuie sa verifice daca o clauza din contractul care face obiectul litigiului intra in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 a Consiliului, iar in caz afirmativ, instanta competenta este obligata sa aprecieze, daca este cazul din oficiu, aceasta clauza in raport cu cerintele privind protectia consumatorului prevazute de directiva mentionata.
Pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 92/13, Curtea a subliniat de asemenea, in mai multe ocazii, ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator nu poate fi compensata decat printr-o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract (Hotararea Oceano Grup Editorial si Salvat Editores, Hotararea Mostazo Claro, precum si Hotararea din 6 octombrie 2009, Austurcane Telecomunicasiones,C-40/08.
Posibilitatea instantei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezinta un mijloc adecvat atat pentru a atinge rezultatul prevazut al art. 6 din Directiva nr. 93/13, si anume faptul ca respectivele clauze abuzive sa nu creeze obligatii pentru un consumator individual, cat si pentru a contribui la realizarea obiectivului prevazut la art. 7 din aceeasi directiva din moment ce o astfel ce examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la incetarea folosirii clauzelor abuzive in contractele incheiate de un comerciant cu consumatorii.
In cauza C-76/20 Pohotovost s.r. impotriva Iveta Korckovoska, Curtea arata ca in cazul in care instanta nationala sesizata cu o actiune prin care se urmareste executarea silita a unei sentinte arbitrare definitive trebuie, potrivit normelor de procedura interna, sa aprecieze din oficiu daca o clauza arbitrara este contrara Normelor Nationale de Ordine Publica, aceasta este de asemenea obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv potrivit art. 6 din directiva mentionata, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens.
In cauza C-40/08 Dusturcom Telecomunicaciones SL prin Hotararea Curtii din 06 octombrie 2009, aceasta retine ca data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva 93/13 o asigura consumatorilor trebuie sa se constate ca art. 6 din aceasta trebuie considerat o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica.
Nerespectarea dispozitiilor imperative, de ordine publica, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale in discutie. Sanctiunea nulitatii are caracter virtual, dar rezulta in mod neindoielnic din modul in care este redactata dispozitia legala, ca si din ratiunea si scopul acesteia. Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii corecte si a aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana), precum si de a interpreta directivele transpuse in concordanta cu deciziile Curtii de Justitie ale Comunitatilor Europene (art. 249 alin. 3 din Tratatul Comunitatii Europene), numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale de afaceri impuse acestora.
Nu s-ar putea asadar sustine ca numai pe calea procedurii reglementate de art.8 si urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze inscrise intr-un contract incheiat intre profesionist si un consumator. Procedura respectiva constituie un mijloc suplimentar, institutionalizat, de protectie, care prezinta avantajul ca instanta poate obliga comerciantul sa modifice conditiile sale generale de afaceri, cu repercursiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu inlatura insa sanctiunea civila tipica, a nulitatii, care intervine in cazul nesocotirii dispozitiilor legale imperative edictate pentru incheierea valabila a actului juridic.
Curtea Europeana de Justitie a deci ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv si in cauza Murciano Quintero, C- 240/98.
Curtea a statuat ca "in ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica si din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv dreptul si obligatia instantei de a constata nulitatea absoluta a clauzelor abuzive pe care se intemeiaza pretentiile deduse judecatii exista si in cadrul contestatiei la executare, intrucat, pe de o parte, titlul executoriu il reprezinta un alt act decat o hotarare judecatoreasca, petenta putand formula pretentii pe fondul dreptului iar pe de alta parte, s-ar permite creditorului sa-si constituie un titlu executoriu impotriva consumatorului lipsit de cunostinte juridice.
In consecinta, fata de cele aratate mai sus, consider ca intimatul contestator poate invoca oricand caracterul abuziv al clauzelor contractului incheiat cu recurenta in faza executarii silite, dat fiind rangul acestora de norme de ordine publica, pentru a face inoperante aceste clauze cu privire la orice act de executare silita, inclusiv cele privind infiintarea si validarea popririi.
Consider de asemenea ca este corecta solutia primei instante cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta din contractul de leasing financiar incheiat intre parti, pentru aceleasi argumente ca ale primei instante.
De asemenea, in mod legal instanta de fond a retinut ca obligarea utilizatorului la plata unor sume de bani in contul contractului de leasing dupa rezilierea acestuia, in conditiile in care intimata apelanta a obtinut din operatiunile comerciale efectuate cu autovehiculul o suma mai mare decat cea pe care ar fi incasat-o in mod normal din derularea contractului, imprima un caracter abuziv clauzelor prevazute la art. 10.9 si la art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar.
Prin sentinta apelata instanta de fond s-a pronuntat in sensul admiterii contestatiei la executare si constatarii caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9 si la art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - Parte integranta din Contractul de leasing financiar nr. 23169/03.11.2008 incheiat intre apelanta si intimatul contestator, referitoare la plata sumelor reprezentand ratele scadente dupa data rezilierii contractului si penalitatile aferente.
Este corecta solutia primei instante si sub aspectul obligarii recurentei la plata cheltuielilor de judecata in suma de 2000 lei, reprezentand onorariu de avocat, acesta reflectand timpul si volumul de munca al acestuia pentru executarea mandatului, natura si dificultatea cauzei.
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE CIVILA Nr. 213/2014
Sedinta publica de la 03 Octombrie 2014
Completul compus din:
INSTANTA
Asupra recursului civil :
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 21.02.2014 sub nr. 1337/327/2014 contestatorul SD a formulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimata SC _ IFN SA Bucuresti, solicitand anularea adresei de infiintare a popririi emisa de Biroul executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta" in dosarul de executare silita nr. 703/2011, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008 cu consecinta anularii formelor de executarii silite, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Legal citata, intimata SC _ IFN SA Bucuresti a formulat intampinare, prin care a invocat pe cale de exceptie tardivitatea introducerii actiunii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neintemeiata.
Asupra exceptiei tardivitatii introducerii contestatiei la executare invocata de intimata, instanta s-a pronuntat prin incheierea din data de 25.04.2014, in sensul respingerii acesteia ca nefondata.
Prin aceeasi incheiere s-a luat act si de renuntarea contestatorului la solutionarea cererii de suspendare a executarii silite.
Solutionand cauza, prin sentinta civila nr.1359 din 06 mai 2014, instanta a admis actiunea formulata de contestatorul SD in contradictoriu cu intimata _ IFN SA ?i a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008 incheiat intre SC _. IFN SA Bucuresti si SD, referitoare la plata sumelor reprezentand ratele scadente dupa data rezilierii contractului si penalitatile aferente acestora.
Totodata, a anulat adresa de infiintare a popririi din data de 8.01.2014 emisa de Biroul executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta" in dosarul de executare silita nr. 703/2011 pentru suma de 24.443,02 lei, precum si actele de executare subsecvente, obligand intimata SC _ IFN SA Bucuresti la plata cheltuielilor de judecata catre contestatorul SD, in suma de 2.000 lei.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca prin contractul de leasing financiar nr. 23169/03.11.2008, intimata SC _ IFN SA Bucuresti a transmis dreptul de folosinta asupra unui autovehicul marca Hyundai 130 catre contestatorul SD, valoarea totala a acestuia, incluzand suma ratelor de leasing, avans, valoare reziduala si taxa acordare leasing, fiind de 13.267,40 euro. Odata cu incheierea contractului partile au semnat si Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008, in care au fost inserate prevederile cu caracter general si clauzele conventiei dintre parti.
Potrivit contractului, pretul de achizitie al autoturismului a fost de 10.990 euro si la incheierea contractului contestatorul a achitat un avans de 30% in cuantum de 3.297 euro, iar valoarea finantata a fost de 7.693 euro, reprezentand 70% din pretul total. Perioada de leasing a fost stabilita prin contract la 60 de luni.
La data de 14.01.2010 contractul a fost reziliat din culpa contestatorului prin Nota interna nr. 1020/14.01.2010 emisa de intimata, datorita inregistrarii unor restante la plata ratelor in cuantum de 4181.29 lei, iar la aceeasi data cel in cauza a predat autovehiculul in baza procesului-verbal depus la dosar (filele nr. 24 - 26).
SC _ IFN SA Bucuresti a valorificat autovehiculul la data de 30.04.2010 prin vanzarea catre un tert cu suma de 34.124,20 lei, respectiv 28.675,80 lei fara TVA (echivalentul a 6.819,29 euro), conform facturii fiscale ILIRO 11714720 din 30.04.2010 (fila nr. 153).
La data de 1.09.2011 intimata s-a adresat cu cerere la Biroul executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta" pentru recuperarea sumei de 23.574,89 lei de la contestator reprezentand debit aferent contractului de leasing, fiind deschis dosarul de executare silita nr. 703/2011. Prin incheierea din data de 9.09.2011 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr. 6234/327/2011 s-a incuviintat executarea silita, iar la data de 30.09.2011 executorul judecatoresc a emis instiintare si somatie pe numele contestatorului pentru plata debitului si a cheltuielilor de executare.
Formele de executare s-au derulat in perioada 2011 - 2013, iar la data de 8.01.2014 executorul judecatoresc a emis adresa de infiintare a popririi asupra veniturilor salariale incasate de contestator de la SC Conex Trans S.R.L. pentru recuperarea sumei de 24.443,02 lei, reprezentand "contravaloare facturi fiscale, diferenta dintre valoarea finantata si cheltuieli de executare".
Analizand motivele invocate de contestator in sustinerea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta de fond a constatat ca potrivit art. 10.9 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta din Contractul de leasing financiar nr. 23169 din 03.11.2008, in caz de intarziere a platii oricaror sume de bani datorate de utilizator, finantatorul avea dreptul sa aplice acestuia, in afara penalitatilor de la pct. 10.4, si penalitati de intarziere de 0,35% din suma restanta pentru fiecare zi de intarziere, iar in toate cazurile totalul penalitatilor putea depasi cuantumul sumei asupra careia au fost calculate. Totodata, finantatorul avea dreptul sa solicite utilizatorului achitarea tuturor costurilor si cheltuielilor suportate in legatura cu solicitarea si realizarea acestor pretentii, iar aceste prevederi erau aplicabile tuturor situatiilor de intarziere a platii, indiferent daca in cadrul articolelor din Conditiile generale s-a facut referire expresa sau nu la art. 10.9.
Referitor la art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta din Contractul de leasing financiar nr. 23169 din 03.11.2008, este stipulat ca, in cazul incetarii inainte de termen a contractului, toate obligatiile financiare prevazute in sarcina utilizatorului, altele decat cale care au avut scadenta pana la data incetarii contractului inclusiv, devin scadente la termenul indicat in factura emisa de finantator. In acest sens, finantatorul are dreptul sa calculeze toate creantele ce decurg din contract (de exemplu: dobanda de prefinantare neachitata, valoarea insumata a tuturor ratelor de leasing neplatite, a primelor de asigurare CASCO, RCA pana la radierea bunului de pe numele finantatorului din evidentele organelor abilitate, a valorii reziduale a bunului, valoarea insumata a tuturor celorlalte obligatii financiare prevazute in sarcina utilizatorului conform contractului, scadente si neplatite de catre utilizator, totalitatea cheltuielilor ocazionate de incetarea inainte de termen a contractului, incluzand, fara insa a se limita la cheltuielile efectuate de catre finantator cu incetarea contractului, recuperarea bunului si valorificarea acestuia catre terti, indiferent de obiectul acestor cheltuieli, de titlul cu care aceste plati sunt efectuate de catre finantator si de identitatea creditorului platii cheltuielilor, taxe vamale, cheltuielile de radiere, alte prestatii efectuate ca urmare a incetarii contractului, cheltuieli legate de recuperarea si/sau executarea silita a debitelor restante si alte cheltuieli aferente incetarii contractului, etc.). S-a mai prevazut la art. 13 din Conditiile generale ca aceste cheltuieli/debite vor fi deduse din pretul obtinut din vanzarea bunului. De asemenea, finantatorul va fi indreptatit la plata de catre utilizator a unor despagubiri suplimentare, in special, cheltuieli neprevazute, impozite, taxe sau orice alte cheltuieli suplimentare, scadenta acestor plati fiind in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii de catre finantator. In cazul in care platile nu sunt efectuate la termen, utilizatorul va plati finantatorului, in afara diferentelor de curs, etc. (mentionate la art. 10.4) si penalitati de intarziere conform art. 10.9. In cazul in care debitului utilizatorului fata de finantator nu este acoperit in totalitate de suma de bani obtinuta din valorificarea bunului sau bunul nu poate fi valorificat in termen de 15 zile de la data incetarii contractului, utilizatorul va plati intreaga diferenta in termen de 5 zile de la emiterea facturii de catre finantator.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. Se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Conform dispozitiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor", iar potrivit alin. 2 din acelasi articol "o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv".
Cadrul legislativ privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori a fost adoptat pentru transpunerea in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, iar contractul de leasing financiar intra in sfera de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind incheiat intre un profesionist in cadrul activita?ii sale profesionale autorizate si un consumator, persoana fizica.
Nerespectarea dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale in discutie, sanctiune ce rezulta din textul de lege, dar si din ratiunea si scopul acestuia. Fiind o transpunere in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE si in conditiile in care Romania si-a asumat obligatia aplicarii efective a legislatiei comunitare, aplicarea normelor legale in materie trebuie sa asigure o protectie efectiva a consumatorilor impotriva stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate cu profesionistii.
Totodata, jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, este constanta in ultima perioada de timp in a aprecia ca exista un interes public pentru ca acele clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Privitor la clauzele de la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008, instanta de fond a constatat ca prevederile acestora referitoare la plata de catre beneficiar a sumelor reprezentand ratele scadente dupa data rezilierii contractului si penalitatile aferente au un caracter abuziv, in masura in care se urmareste obtinerea unor sume mai mari decat cele care s-ar fi obtinut in mod normal din derularea contractului.
Astfel, din analiza inscrisurilor depuse la dosar, s-a constatat de catre prima instanta ca pretul de achizitie al autoturismului dat in folosinta contestatorului prin contractul de leasing financiar a fost de 10.990 euro, iar valoarea totala incluzand suma ratelor de leasing, avans, valoare reziduala si taxa acordare leasing a fost de 13.267,40 euro.
La incheierea contractului contestatorul SD a achitat un avans de 30% in cuantum de 3.297 euro, iar din situatia "Facturi client" depusa la dosarul de executare silita rezulta ca pana in luna octombrie 2009 acesta a efectuat plati in contul ratelor de leasing, valoarea totala a acestora, incluzand si avansul, fiind de 41.012,90 lei, adica echivalentul a aprox. 9.651 euro la un curs de 4,25 lei/euro (filele nr. 48 - 49).
In conditiile in care autovehiculul utilizat de contestator a fost predat intimatei la data rezilierii contractului, iar aceasta l-a valorificat la data de 30.04.2010 prin vanzarea catre un tert cu suma de 34.124,20 lei, respectiv 28.675,80 lei fara TVA (echivalentul a 6.819,29 euro) rezulta ca SC _IFN SA Bucuresti a obtinut suma totala de aproximativ 16.470 euro din operatiunile comerciale efectuate cu autovehiculul ce a facut obiectul contractului.
Este important de retinut si faptul ca intimata a impus un curs de schimb de 4,25 lei/euro la calculul sumelor datorate de contestator, desi nivelul acestuia pe perioada derularii contractului a fost mult mai scazut, respectiv un curs oficial B.N.R. de 3,68 lei/euro la data incheierii (3.11.2008) si de 4,13 lei/euro la data rezilierii (14.01.2010).
In eventualitatea in care contractul de leasing financiar s-ar fi derulat pana la final in conditiile stipulate de parti, intimata ar fi incasat suma totala de 13.267,40 euro conform clauzelor contractuale, iar din cuprinsul contractului nu rezulta ca aceasta suma a fost stabilita fara TVA. Chiar si prin aplicarea cotei de TVA la aceasta valoare nu s-ar fi depasit suma de 16.470 euro incasata efectiv de intimata, luand in considerare cursul de schimb valutar superior ce a fost avut in vedere la stabilirea sumelor datorate, dar si faptul ca suma incasata din vanzarea ulterioara a bunului a fost calculata fara a se tine seama de valoarea TVA achitata de cumparator.
SC _ IFN SA Bucuresti a intocmit si depus la dosarul cauzei un "Calcul de inchidere in cazul bunurilor recuperate si valorificate" cu privire la autovehiculul ce a facut obiectul contractului de leasing financiar, in care sunt incluse sumele datorate in opinia sa de contestatorul Sandu Daniel (fila nr. 139). Totodata, prin intampinarea formulata au fost precizate sumele datorate de cel in cauza dupa rezilierea contractului, incluzand diferenta de capital finantat de la data stoparii, dobanda calculata la diferenta de capital finantat, penalitati la facturi neachitate, penalitati la facturi achitate cu intarziere, diferente de curs valutar si plata asigurarilor efectuata de finantator, intr-un cuantum total de 50.952,05 lei. Din aceasta valoare intimata a scazut suma de 34.083,64 lei obtinuta in urma vanzarii autoturismului, rezultand o finantare neacoperita in opinia sa in cuantum de 16.868,41 lei, la care s-a adaugat suma de 6.706,48 lei reprezentand facturi neachitate, rezultand un debit final de 23.574,89 lei, pentru care s-au initiat formele de executare silita in dosarul de executare nr. 703/2011 al Biroului executorilor judecatoresti asociati "Vlad Irinel si Vlad Marieta".
Instan?ade fond a constatat ca intimata nu a facut dovada caracterului cert, lichid si exigibil al creantei pe care o pretinde de la contestator. Desi prin intampinarea formulata s-a aratat ca debitul datorat pana la data rezilieri, 14.01.2010, era in cuantum de 4.181,29 lei, iar ulterior bunul a fost valorificat, i se pretind contestatorului penalitati la facturi neachitate de 12.531,04 lei si dobanda calculata la diferenta de capital finantat de 4.272,13 lei. Totodata, afirma intimata ca dupa recuperarea autoturismului s-au mai emis 3 facturi pe numele beneficiarului reprezentand cheltuieli recuperare bun, aratandu-se ca s-a apelat la o societate de recuperare ale caror servicii trebuie achitate, dar nu s-a depus nicio dovada in sustinerea acestor afirmatii. De asemenea, nici pentru suma de 1.102,69 lei reprezentand plata asigurarilor efectuata de finantator nu s-au depus inscrisuri sau alte dovezi din care sa rezulte aceste operatiuni.
In opinia instantei de fond, obligarea utilizatorului la plata unor sume de bani in contul contractului de leasing dupa rezilierea acestuia, in conditiile in care intimata a obtinut din operatiunile comerciale efectuate cu autovehiculul o suma mai mare decat cea pe care ar fi incasat-o in mod normal din derularea contractului, imprima un caracter abuziv clauzelor de la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar.
Fara a contesta dreptul finan?atorului de a-si recupera integral costurile generate de incheierea unui contract si de a obtine si profit corespunzator activitatii sale de comerciant, nu se poate ajunge la o impovarare nejustificata a utilizatorului, cu consecinta evidenta a unei imbogatiri fara justa cauza a societatii de leasing.
Sunt relevante in acest sens si prevederile art. 1.084 din codul Civil din 1864 aplicabil raportului juridic dedus judecatii, potrivit carora "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit..", dar si ale si art. 1.086 in sensul ca "in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprinda decat aceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei".
Potrivit art. 10 lit. f din O.U.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing locatarul/utilizatorul se obliga "sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitatea obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea platilor cu titlu de rata de leasing pana la achitarea integrala a valorii contractului de leasing". Totodata, conform art. 10 din acelasi act normativ "daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing".
Textele de lege invocate impun obligativitatea ca finantatorului sa dovedeasca pretentiile pretinse utilizatorului dupa rezilierea contractului si in nici un caz, prin clauzele contractuale nu poate stabili in favoarea sa o contraprestatie cu mult mai mare decat beneficiul clientului, care sa creeze un dezechilibru semnificativ intre cele doua parti.
In cauza dedusa judecatii este evident ca prin continuarea executarii silite asupra contestatorului s-ar ajunge la situatia ca societatea de leasing sa obtina castiguri mult mai mari pe seama acestuia decat in conditiile derularii normale a contractului.
Prin modul de formulare a clauzelor de la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta a Contractului de leasing financiar nr. 23169/3.11.2008, este lasata la latitudinea exclusiva a societatii de leasing posibilitatea de a pretinde utilizatorului sume de bani peste valoarea obtinuta din derularea contractului si din valorificarea ulterioara a bunului dupa restituire.
Clauzele inserate la cele doua articole din contract, care dau dreptul finantatorului de a solicita achitarea tuturor costurilor si cheltuielilor suportate in legatura cu realizarea pretentiilor sale, dreptul de a calcula toate creantele ce decurg din contract si de a obtine plata de catre utilizator a unor despagubiri suplimentare sau cheltuieli neprevazute, fara mentionarea unor criterii de limitare a acestora, sunt in detrimentul utilizatorului.
Pe cale de consecinta, instanta de fond a constatat ca aceste clauze au un caracter abuziv in sensul dispozitiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, nefiind negociate direct cu consumatorul si neexistand posibilitatea acestuia de a influenta natura lor, fiind inserate in continutul contractelor standard preformulate de societatea de leasing.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a formulat apel SC Impuls Leasing Romania IFN SA Bucuresti.
In motivarea apelului a aratat, in esenta, ca in mod corect a retinut instanta de fond faptul ca procedura executarii silite a inceput in anul 2011, iar contestatia la executare a fost formulata in anul 2014, timp in care intimatul a inteles sa nu achite nici un debit datorat in baza contractului de leasing, nici macar cel datorat in baza art.15 din Ordonanta nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing, respectiv pana la predarea bunului, de?i, cand a fost demarata procedura executarii silite erau emise facturi in cuantum de 6.706,48 lei, neachitate.
Referitor la clauza 10.9.1 din conditiile generale de leasing financiar privind penalitatile de intarziere precizeaza apelanta ca, clauza 10.4 are ca obiect plata pentru ratele de leasing, precum si pentru orice alte facturi emise in baza contractului de leasing si, prin urmare, in baza acestei clauze nu se calculeaza nicio penalitate de intarziere.
Sustine apelanta ca aceasta clauza 10.9.1 din conditiile generale de leasing financiar are natura juridica a unei clauze penale si este determinata de conduita utilizatorului care alege sa nu-si respecte obligatiile asumate prin contract, in sensul de a nu plati debitele datorate la termenele convenite, situatie in care se inregistreaza o paguba prin lipsa de folosinta a sumelor de bani pe care intimatul ar fi trebuit sa le plateasca, motiv pentru care precizeaza apelanta ca are dreptul la o compensatie corespunzatoare.
Arata in continuare apelanta ca la aplicarea penalitatilor de intarziere este foarte importanta atitudinea utilizatorului care, desi cunostea faptul ca are facturi emise in baza contractului ce nu fusesera achitate, a ales sa astepte mai bine de 3 ani fara a achita nici macar partial acest debit, pentru ca in final sa nu mai plateasca nimic deoarece aceasta clauza este "abuziva".
In acest sens, precizeaza apelanta ca ar trebui sa existe o sanctiune si pentru consumator, instanta de fond trebuind macar sa oblige intimatul la plata dobanzii legale si nu sa-l exonereze in totalitate de orice raspundere, motiv pentru care anularea clauzei 10.9.1 din conditiile generale de leasing financiar este neintemeiata.
Referitor la clauza 13, arata apelanta ca instanta de fond a facut atat o analiza juridica, cat si una contabila, iar motivarea primei instante este una confuza, dar si nelegala deoarece imbogatirea fara justa cauza presupune o fapta licita, nu una ilicita sau ilegala, care atrage anularea unei clauze contractuale, concluzia instantei de fond bazandu-se pe calcule eronate deoarece intimatul nu a achitat suma de 41.012,90 lei, la care se adauga TVA ?i penalita?i de intarziere, ca ?i suma de 1102,69 lei reprezentand asigurari RCA ?i CASCO achitate in locul utilizatorului care avea obliga?ia sa le suporte, fiind irelevant ?i ce curs valutar era la momentul incheierii contractului, sus?inandu-se ca aceasta clauza 13 din conditiile generale de leasing financiar se abate de la art.15 din Ordonanta nr.51/1997 privind operatiunile de leasing, motiv pentru care debitele solicitate in baza acestei clauze sunt legale si, prin urmare, intimatul are obligatia de a achita intreaga valoare a contractului de leasing.
Fata de aceste motive, apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a sentintei atacata in sensul respingerii contestatiei la executare ca neintemeiata.
In situatia in care se va trece peste motivele de nelegalitate privind anularea clauzelor 10.9.1 si 13 din conditiile generale de leasing financiar, apelanta a solicitat admiterea apelului si modificarea in parte a sentintei in sensul mentinerii actelor de executare pentru recuperarea debitului datorat in baza art.15 din Ordonanta nr.51/1997 privind operatiunile de leasing potrivit cu care utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing, daca in contract nu se prevede altfel.
Totodata, arata apelanta ca in cauza, serviciile avocatiale nu au avut o amploare si o complexitate care sa justifice includerea in cheltuielile de judecata a onorariului solicitat de 2000 lei, fiind necesare doar doua termene de judecata si administrata doar proba cu inscrisuri.
Considera apelanta ca trebuie data eficienta juridica dispozitiilor art.451 alin.2 din Noul cod de procedura civila si redus onorariul de avocat pe care-l considera prea mare in raport de munca depusa.
In concluzie, arata apelanta ca la analizarea clauzelor atacate prin prisma Legii nr.193/2000 trebuie avut in vedere drepturile si obligatiile partilor, precum si existenta unei corelatii intre acestea, dar si motivul incetarii contractului, avand in vedere ca rezilierea a intervenit din culpa exclusiva a intimatului pentru neexecutarea obligatiilor contractuale, fapt ce a dus la inregistrarea unui prejudiciu, ignorat de catre instanta de fond, fara nicio proba, doar prin efectuarea unor calcule eronate.
De asemenea, a solicitat apelanta a se avea in vedere si faptul ca Codul Civil Roman ii recunoaste dreptul de a solicita restul ratelor de leasing neachitate, sens in care a invocat dispozitiile prev. de art.1084-1087 C.civ.vechi potrivit cu care ratele de leasing trebuie restituite in totalitate, acestea reprezentand finantarea acordata si prin neachitarea lor, prejudiciul inregistrat fiind evident.
Intimatul contestator SD a formulat si depus in cauza intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecinta mentinerii sentintei civile apelata ca fiind legala si temeinica.
Prin cererea formulata de catre apelanta la data de 15 septembrie 2014 s-a solicitat recalificarea caii de atac formulata impotriva sentintei civile nr.1359/06.05.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea fata de obiectul cauzei si in raport de dispozitiile prev. de art.24 din Noul cod de procedura civila, invocand in recurs dispozi?iile art.304 pct.9 ?i art.304/1 Cod proc.civ.
Prin incheierea din data de 25 septembrie 2014 tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul, avand in vedere ca executarea silita contestata a inceput in anul 2011, sub imperiul dispozi?iilor vechiului Cod de proc.civ, dandu-se eficien?a dispozi?iilor art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012 ?i art.24 NCPC.
Examinand recursul, prin prisma criticilor aduse, se constata ca acesta este intemeiat.
Astfel, prin Incheierea din 9-09-2011 pronun?ata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr.6234/327/2011 , in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing nr.23169/03-11-2008, s-a incuviin?at executarea silita a debitorului-contestator SD, constituindu-se ulterior dosarul de executare nr.703/2011 - pe rolul Biroului Executorilor Judecatore?ti Asocia?i Vlad Irinel ?i Vlad Marieta, in care s-a emis soma?ia nr.703/30-09-2011 comunicata debitorului la 3-10-2011, dupa cum rezulta din dovada de primire.
In urma verificarilor realizate de catre executorii judecatore?ti, s-a stabilit ca debitorul este angajat la SC _ SA TULCEA, societate careia i s-a solicitat infiin?area popririi, prin adresa nr.703/19-10-2011, masura comunicata ?i debitorului la aceea?i data, dar pentru ca salariul era incasat pe card, s-a infiin?at poprirea de catre BRD-GSG Tulcea.
In continuare, debitorul a promovat contesta?ie la executare ce a facut obiectul dosarului nr.7651/327/2011 al Judecatoriei Tulcea, insa contesta?ia a fost anulata ca insuficient timbrata.
In cursul executarii silite, debitorul ?i-a schimbat locul de munca, condi?ii in care a fost infiin?ata poprirea ?i de catre noul angajator SC _ SRL Tulcea, prin adresa nr.703/08-01-2014.
Potrivit art.399 alin.1 din Codul de proc. Civ., impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare; de asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281/1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege; dupa ce a inceput executarea silita, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a dispus investirea cu formula executorie, data fara indeplinirea conditiilor legale.
Pe de alta parte, art.399 alin.3 Cod proc.civ. prevede ca, in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.
Rezulta din coroborarea dispozi?iilor legale invederate ca cei interesa?i sau vatama?i prin executare au la dispozi?ie doua mijloace procedurale: unul prin care se poate contesta legalitatea executarii ca atare in cadrul careia se pot invoca motive legate de inceputul executarii insa?i, iar celalalt prin care se poate contesta un act de executare anume pentru motive ce ?in exclusiv de legalitatea acestuia, intr-un anumit termen impus de lege, ?i unde nu mai pot fi invocate aspect privind executarea insa?i, spre deosebire de prima ipoteza.
In acest context, sunt de relevat dispozi?iile art.401 alin.1 Cod proc.civ.ce statueaza ca se poate face contesta?ie in termen de 15 zile de la data cand: contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a indeplini un act de executare; cel interesat a primit, dupa caz, comunicarea ori instiintarea privind infiintarea popririi; daca poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie pentru debitor incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri de catre tertul poprit; debitorul care contesta executarea insasi a primit somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somatia sau executarea se face fara somatie.
In cauza, debitorul-intimat a contestat adresa de infiin?are a popririi nr.703/08-01-2014, prevalandu-se de aparari de fond privind titlul executoriu dupa aprox. 3 ani de la inceperea executarii silite in sensul ca a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ?i, drept consecin?a, anularea tuturor formelor de executare, cu toate ca termenul de 15 zile prevazut de prevederile legale incidente a fost cu mult depa?it, putandu-se invoca astfel de aparari legate de contractual de leasing doar in cadrul ?i cu respectarea regulilor invederate anterior.
Or, de?i se contesta in primul rand o adresa de infiin?are a popririi, nu se aduce nicio critica legalita?ii emiterii acestui act, ci criticile vizeaza clauzele contractuale.
?i instan?a de recurs opineaza in sensul ca se poate invoca in cadrul contesta?iei la executare caracterul abuziv al unor clauze cuprinse in contractul ce constituie titlu executoriu deoarece la baza piramidei protec?iei juridice a consumatorului se afla articolul 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE ce consacra principiul ca o clauza abuziva nu creeaza obliga?ii pentru consumator.
O astfel de dispozi?ie este imperativa ?i con?ine un drept conferit direct consumatorului: acela ca o clauza abuziva sa nu produca nicio obliga?ie care ar putea, ulterior, sa fie executata, inclusiv silit, art.6 alin.1 din Directiva 93/13/CEE fiind transpus in legisla?ia na?ionala prin articolul 6 din Legea nr. 193/2000.
Numai ca, dincolo de imprejurarea ca debitorul urmarit silit nu a uzat de ac?iunea directa reglementata de Legea nr.193/2000 prin care putea solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale in intervalul de aprox. 3 ani de la inceperea executarii silite, moment cu privire la care a fost informat, putea invoca o astfel de aparare pe calea contesta?iei la executare daca se contesta executarea silita inceputa in termenul de 15 zile impus de lege, ce curge de la emiterea ?i comunicarea primului act de executare silita, dupa cum s-a invederat ?i anterior, insa nu ?i dupa un asemenea interval de timp intrucat a admite o alta concluzie, ar insemna sa se recunosca posibilitatea eludarii unui termen prevazut tocmai pentru a nu men?ine incertitudinea par?ilor cu privire la raportul de drept supus judeca?ii un timp indelungat, fiind necesar a se analiza situa?ia ?i prin prisma creditorului care ?i acesta are dreptul de a ob?ine recuperarea creantei sale intr-un termen rezonabil, asigurandu-i-se ?i garantandu-i-se ?i acestuia securitatea raporturilor juridice, argumentele expuse fiind aplicabile ?i relativ la posibilitatea invocarii din oficiu a caracterului abuziv al clauzei in discu?ie.
A?a fiind, avand in vedere ca nu au fost invocate alte aspecte legate de modul de executare silita sau de actele indeplinite in acesta faza, valorificand situa?ia prezentata ?i temeiurile de drept invocate, prin prisma dispozi?iilor art.304/1 Cod proc.civ., instan?a urmeaza a admite recursul promovat ?i a modifica hotararea atacata in sensul ca se va respinge contesta?ia la executare ca nefondata. OPINIA SEPARATA
a d-nei judecator _,
in sensul respingerii recursului ca nefondat.
Consider, in dezacord cu opinia majoritara, ca recursul trebuia respins.
Posibilitatea analizarii clauzelor contractului de leasing financiar este prevazut de dispozitiile art. 399 alin. 3 Cod proc. civ.
Pentru a putea fi invocate pe calea contestatiei la executare aparari de fond impotriva titlului executor, in temeiul art. 399 alin. 3, este necesar ca titlul sa nu fie emis de o instanta judecatoreasca iar legea sa nu prevada o alta cale de atac.
In speta, sunt indeplinite aceste doua conditii.
Astfel, in ceea ce priveste prima conditie, suntem in prezenta unui titlu executoriu care nu emana de la o instanta judecatoreasca. In ceea ce priveste cea de-a doua conditie, dispozitiile art. 399 alin. 3 Cod proc. civ., trebuie interpretata in sensul ca nu se pot invoca aparari de fond doar daca pentru verificarea legalitatii si temeiniciei titlului exista o cale de atac expres si imperativ prevazuta de lege, cale de atac care in speta nu exista.
Se apreciaza in opinia majoritara ca apararile de fond bazate pe nulitatea clauzelor abuzive nu puteau fi invocate decat cu respectarea termenelor de introducere a contestatiei la executare prevazute de art. 401 Cod proc .civ.
Ori, motivarea solutiei din recurs in considerarea acestui aspect fara a fi invocat in fata primei instante de partea interesata, si fara a fi pus in discutia partilor in recurs, el fiind invocat din oficiu la instanta, reprezinta o incalcare a principiului contradictorialitatii si cel al dreptului la aparare.
Pe de alta parte, in cauza sunt aplicabile dispozitiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive incheiate cu consumatorii, care a fost transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 193/2000.
In cauza Costa vs. Enel, Curtea Europeana de Justitie a consacrat suprematia dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, indiferent de natura sau rangul textului national in cauza (constitutie, lege, decret, hotarare).
In cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), CEJ a hotarat:
"Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar in acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat in prealabil cu succes o astfel de clauza.
Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens. Atunci cand considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptand cazul in care consumatorul nu se opune.
Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale intruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva in sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13."
In hotararea din 21 noiembrie 2002, Confides (C - 473/00, Rec.p1 - 10875, punctul 34), Curtea a subliniat ca protectia pe care directiva o confera consumatorilor, se aplica si in ipotezele in care, consumatorul, care a incheiat cu un vanzator sau cu un furnizor un contract care contine o clauza abuziva, se abtine sa invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru ca nu isi cunoaste drepturile, fie pentru ca este descurajat sa il invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o actiune in justitie.
De asemenea, in cauza C- 137/08 din 11.09.2010 VB Penzugyi Lizing, Curtea Europeana de Justitie aminteste in acord cu jurisprudenta sa ca instanta nationala trebuie sa verifice daca o clauza din contractul care face obiectul litigiului intra in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 a Consiliului, iar in caz afirmativ, instanta competenta este obligata sa aprecieze, daca este cazul din oficiu, aceasta clauza in raport cu cerintele privind protectia consumatorului prevazute de directiva mentionata.
Pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 92/13, Curtea a subliniat de asemenea, in mai multe ocazii, ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator nu poate fi compensata decat printr-o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract (Hotararea Oceano Grup Editorial si Salvat Editores, Hotararea Mostazo Claro, precum si Hotararea din 6 octombrie 2009, Austurcane Telecomunicasiones,C-40/08.
Posibilitatea instantei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezinta un mijloc adecvat atat pentru a atinge rezultatul prevazut al art. 6 din Directiva nr. 93/13, si anume faptul ca respectivele clauze abuzive sa nu creeze obligatii pentru un consumator individual, cat si pentru a contribui la realizarea obiectivului prevazut la art. 7 din aceeasi directiva din moment ce o astfel ce examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la incetarea folosirii clauzelor abuzive in contractele incheiate de un comerciant cu consumatorii.
In cauza C-76/20 Pohotovost s.r. impotriva Iveta Korckovoska, Curtea arata ca in cazul in care instanta nationala sesizata cu o actiune prin care se urmareste executarea silita a unei sentinte arbitrare definitive trebuie, potrivit normelor de procedura interna, sa aprecieze din oficiu daca o clauza arbitrara este contrara Normelor Nationale de Ordine Publica, aceasta este de asemenea obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv potrivit art. 6 din directiva mentionata, de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens.
In cauza C-40/08 Dusturcom Telecomunicaciones SL prin Hotararea Curtii din 06 octombrie 2009, aceasta retine ca data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva 93/13 o asigura consumatorilor trebuie sa se constate ca art. 6 din aceasta trebuie considerat o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica.
Nerespectarea dispozitiilor imperative, de ordine publica, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale in discutie. Sanctiunea nulitatii are caracter virtual, dar rezulta in mod neindoielnic din modul in care este redactata dispozitia legala, ca si din ratiunea si scopul acesteia. Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii corecte si a aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana), precum si de a interpreta directivele transpuse in concordanta cu deciziile Curtii de Justitie ale Comunitatilor Europene (art. 249 alin. 3 din Tratatul Comunitatii Europene), numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale de afaceri impuse acestora.
Nu s-ar putea asadar sustine ca numai pe calea procedurii reglementate de art.8 si urm. din Legea nr. 193/2000 se poate constata caracterul abuziv al unei clauze inscrise intr-un contract incheiat intre profesionist si un consumator. Procedura respectiva constituie un mijloc suplimentar, institutionalizat, de protectie, care prezinta avantajul ca instanta poate obliga comerciantul sa modifice conditiile sale generale de afaceri, cu repercursiuni asupra tuturor raporturilor juridice derulate de acesta. Ea nu inlatura insa sanctiunea civila tipica, a nulitatii, care intervine in cazul nesocotirii dispozitiilor legale imperative edictate pentru incheierea valabila a actului juridic.
Curtea Europeana de Justitie a deci ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv si in cauza Murciano Quintero, C- 240/98.
Curtea a statuat ca "in ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica si din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv dreptul si obligatia instantei de a constata nulitatea absoluta a clauzelor abuzive pe care se intemeiaza pretentiile deduse judecatii exista si in cadrul contestatiei la executare, intrucat, pe de o parte, titlul executoriu il reprezinta un alt act decat o hotarare judecatoreasca, petenta putand formula pretentii pe fondul dreptului iar pe de alta parte, s-ar permite creditorului sa-si constituie un titlu executoriu impotriva consumatorului lipsit de cunostinte juridice.
In consecinta, fata de cele aratate mai sus, consider ca intimatul contestator poate invoca oricand caracterul abuziv al clauzelor contractului incheiat cu recurenta in faza executarii silite, dat fiind rangul acestora de norme de ordine publica, pentru a face inoperante aceste clauze cu privire la orice act de executare silita, inclusiv cele privind infiintarea si validarea popririi.
Consider de asemenea ca este corecta solutia primei instante cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9.1 si art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - parte integranta din contractul de leasing financiar incheiat intre parti, pentru aceleasi argumente ca ale primei instante.
De asemenea, in mod legal instanta de fond a retinut ca obligarea utilizatorului la plata unor sume de bani in contul contractului de leasing dupa rezilierea acestuia, in conditiile in care intimata apelanta a obtinut din operatiunile comerciale efectuate cu autovehiculul o suma mai mare decat cea pe care ar fi incasat-o in mod normal din derularea contractului, imprima un caracter abuziv clauzelor prevazute la art. 10.9 si la art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar.
Prin sentinta apelata instanta de fond s-a pronuntat in sensul admiterii contestatiei la executare si constatarii caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 10.9 si la art. 13 din Conditiile generale de leasing financiar - Parte integranta din Contractul de leasing financiar nr. 23169/03.11.2008 incheiat intre apelanta si intimatul contestator, referitoare la plata sumelor reprezentand ratele scadente dupa data rezilierii contractului si penalitatile aferente.
Este corecta solutia primei instante si sub aspectul obligarii recurentei la plata cheltuielilor de judecata in suma de 2000 lei, reprezentand onorariu de avocat, acesta reflectand timpul si volumul de munca al acestuia pentru executarea mandatului, natura si dificultatea cauzei.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016