Litigii de munca - despagubire

Dosar nr.
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA CIVILA  Nr. 256/2014
Sedinta publica de la 05 Februarie 2014

TRIBUNALUL,

Sub nr. 1565/88/2013 din data de 29.05.2013 s-a inregistrat pe rolul acestei instante cererea formulata de reclamanta SPITALUL ORASENESC MACIN, prin care solicita ca, in contradictoriu cu parata ..., sa se dispuna obligarea acesteia la plata despagubirilor reprezentand cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregatirii in rezidentiat, 1.10.2008- 31.12.2012, in cuantum de 171.630 lei.
In motivare, reclamanta a aratat ca la data de 01.10.2008 intre parti s-a incheiat contractul individual de munca pe o perioada nedeterminata pentru functia de medic rezident an I la compartimentul anestezie si terapie intensiva. In aceeasi zi s-a incheiat actul aditional la contractul individual de munca prin care parata ... se obliga ca dupa obtinerea titlului de medic specialist sa lucreze la Spitalul Orasenesc Macin un numar egal de ani cu durata corespunzatoare pregatirii in rezidentiat.
A mai aratat reclamanta ca in cazul nerespectarii acestei clauze salariatul va suporta cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregatirii in rezidentiat. In urma examenelor sustinute, parata a obtinut specializarea de medic in anestezie si terapie intensiva, in octombrie 2012 incheiand astfel perioada de rezidentiat ce s-a desfasurat intre 01.10.2008 si 31.12.2012.
Mai sustine reclamanta ca 3 luni mai tarziu, parata si-a depus demisia solicitand a se lua act de incetarea raporturilor de munca cu data de 1.04.2013. De la data incheierii contractului individual de munca 1.10.2008 si pana la data inregistarii demisiei parata nu a lucrat in compatimentul ATI al Spitalului Orasenesc Macin, iar la data de 12.04.2013 intre parti s-a incheiat un proces-verbal in care s-a consemnat refuzul paratei in acoperirea prejudiciului pretins.
Arata reclamanta ca raporturile juridice de munca au incetat la cererea salariatului, inainte de expirarea perioadei stabilite, perioada prevazuta atat in art. 6 din OG nr. 12/2008 cal si in art.2 al actului aditional nr.41 din 1.10.2008 si cum partile au stabilit anticipat cuantumul prejudiciului, parata urmand a fi
obligata la repararea acestuia in cazul nerespectarii obligatiei de a-si desfasura activitatea in cadrul Spitalului Orasenesc Macin o perioada de timp egala cu durata pregatirii in rezidential.
In probatiune, reclamanta a depus: contract individual de munca nr. 40/1.10.2008, act aditional 41/1.10.2008, demisie-559/27.03/2013, Certificat de medic specialist, dispozitie nr.24/29.04.2013, Referat 870/9.05.2013, Proces verbal 12.04.2013, Calcul cheltuieli de personal.
In drept, reclamanta a invocat prevederile legii nr. 53/2003 si OG nr. 12/2008.
Parata, legal citata, a depus intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei pentru despagubirile pretinse in perioada octombrie 2008-aprilie 2010, intrucat potrivit art. 283 al. 1 lit. c din Codul Muncii "cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune", indeplinindu-se astfel, termenul de prescriptie extinctiva.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii reclamantei, aratand ca, potrivit legii, trebuia sa efectueze rezidentiatul intr-un centru universitar, urmand apoi sa revina la unitatea spitaliceasca cu care avea incheiat contract de munca pentru a lucra aceeasi perioada de timp ca a rezidentiatului.
Parata mai arata ca a fost repartizata la centrul universitar din Craiova dar prin detasare a lucrat la centrul universitar Bucuresti in toata perioada rezidentialului, reclamanta chiar dandu-si acordul cu privire la aceasta delegare. Reclamanta, ca angajator, avea o serie de obligatii, date de cap. IV lit b si c din contractul individual de munca, cat si de legislatia in vigoare, respectiv, sa-i asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea nomelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca.
Mai sustine parata ca la momentul incheierii contractului de munca nu a vazut in spital dotari ATI  si a  solicitat verbal conducerii reclamantei sa o
informeze asupra conditiilor de munca oferite, insa din 2008 si pana in prezent nu a fost informata in niciun fel despre conditiile de munca in care urma sa-mi desfasoare munca, desi aceasta constituia o obligatie a reclamantei asumata prin contract.
Mai sustine parata ca potrivit Ordinului nr. 1500 din 24 noiembrie 2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a sectiilor si compartimentelor de anestezie si terapie intensiva din unitatile sanitare, publicat in MO nr 873/15 decembrie 2009, daca reclamanta este o unitate sanitara de categoria a III-a cu nivel de competenta bazala, potrivit art.13 din acest act administrativ, in art.14 se regaseste componenta obligatorie a sectiei ATI. In anexa nr. 5 a aceluiasi act normativ se regaseste dotarea minima cu echipament si aparatura medicala a componentei de terapie intermediara/ingrijire postoperatorie.
 Mai arata parata ca la incheierea celor aproape 5 ani de rezidentiat urma sa isi desfasoare activitatea la reclamanta in conditii incerte si cu evidenta incalcare a normelor legale privind dotarile minime pentru specialitatea ATI, motiv pentru care a fost nevoita sa demisioneze.
  Mai invedereaza parata ca nerespectarea de catre salariat a obligatiei asumate potrivit art.6 pct.7 din Ordonanta nr.12/2008 obliga pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregatirii in rezidentiat, precum si la restituirea primei de instalare, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita, conform actului aditional la contract.
Mai arata parata ca potrivit art.12 din acelasi act normativ: "cheltuielile de personal ale rezidentilor pe perioada pregatirii in rezidentiat se suporta in totalitate de la bugetul de stat". In speta, actul aditional incheiat intre parata-medic rezident si spital s-a dorit a fi o modalitate de fidelizate a primului, dar, cata vreme pe perioada cat s-a desfasurat specializarea, cheltuielile de specializare au fost suportate nu de spitalul de la care medicul a plecat, ci de Statul Roman prin Ministerul Sanatatii Publice, care gestioneaza sistemul public de sanatate, simpla plecare sau neintoarcerea medicului la spitalul care l-a trimis pentru specializare nu poate activa clauza cuprinsa in actul aditional, decat in masura in care plecarea medicului ar fi cauzat angajatorului un prejudiciu material care sa trebuiasca a fi reparat.
In aparare, parata a depus la dosarul cauzei dovezi privind adresa sa de domiciliu, dovezi privind rezidentiatul, acte normative si practica judiciara in materie.
Partile au solicitat si instanta a incuviintat proba cu interogatoriu luat ambelor parti, raspunsurile fiind consemnate la filele 86, respectiv, 111 din dosar.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine:
Examinand cu prioritate, in baza art. 248 alin. 1 Codul de procedura civila, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, ridicata de parata prin intampinare (fila 30), instanta  retine ca aceasta are caracter nefondat, intrucat din actele dosarului rezulta ca dreptul la actiune al reclamantei nu era prescris la 29.05.2013, data inregistrarii cererii de chemare in judecata, intrucat s-a nascut de la data incetarii raporturilor de munca dintre parti, respectiv 29.04.2013, dupa cum rezulta din cele ce urmeaza.
In fapt, intre reclamanta, in calitate de angajator si parata, in calitate de persoana salariata, s-au derulat relatii contractuale cu un continut specific raporturilor juridice de dreptul muncii, in baza contractului individual de munca nr. 40/1.10.2008, pe o durata nedeterminata (fila 4).
Potrivit lit. E din contractul individual de munca, parata a fost incadrata ca medic rezident anul I, conform clasificarilor obligatiilor din Romania.
Prin actul aditional nr. 41/1.10.2008 la contractul mai sus mentionat, s-a stipulat, in temeiul prevederilor art. 6 din OG 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, obligatia paratei de a lucra la unitatea angajatoare reclamanta, dupa obtinerea titlului de medic specialist, cel putin un numar de ani egal cu durata corespunzatoare pregatirii in rezidentiat (fila 6).
In ipoteza contrara, s-a mai inserat, la art. 2 din actul aditional, obligarea salariatului la suportarea "tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregatirii in rezidentiat, precum si la restituirea primei de instalare, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita.
Clauza mai sus mentionata nu face nicio distinctie in ceea ce priveste nerestituirea drepturilor cu caracter salarial de care a beneficiat parata, ca o consecinta a muncii prestate in cadrul unitatii medicale reclamante pe durata rezidentiatului (contravaloarea muncii prestate).
Nu exista dispozitii derogatorii nici in ceea ce priveste conduita manifestata de angajat ulterior nerespectarii obligatiei de a lucra in cadrul unitatii angajatoare, spre exemplu pentru situatia in care angajatul este reincadrat in munca la aceeasi unitate spitaliceasca unde a lucrat ca rezident, intr-un anumit interval de timp.
Prin dispozitia nr. 334/31.12.2012 reclamant a hotarat promovarea paratei in functia de medic specialist in specialitatea anestezie si terapie intensiva, cu un salariu lunar de 2.212 lei (fila 11).
Prin cererea inregistrata sub nr. 559/27.03.2013 parata a solicitat reclamantei aprobarea demisiei, incepand cu data de 1 aprilie 2013.
Motivele demisiei au fost expuse prin intampinarea depusa de parata (fila 27-28) si constau in neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei de a asigura permanent in unitatea spitaliceasca cu sediul in Macin conditiile tehnice si dotarile minime impuse prin dispozitiile art. 14 din Ordinul 1500/24.11.2009 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a sectiilor si compartimentelor de anestezie si terapie intensiva (ATI), publicat in M. Of. 873/15.12.2009, lipsuri pe care parata nu a dorit sa si le asume in exercitarea profesiei de medic, dupa efectuarea celor aproape 5 ani de rezidentiat in cadrul Centrului Universitar Bucuresti, prin detasare pe intreaga perioada de la Centrul universitar Craiova, cu acordul reclamantei manifestat prin adresa nr. 2155/ 27.06.2011 (fila 39).
Drept urmare, prin dispozitia nr. 24/29.04.2013 reclamanta a dispus incetarea activitatii paratei in cadrul Spitalului Orasenesc Macin, de la data de 29.04.3013 (fila 10).
Reclamanta a mai emis referatul nr. 870/9.05.2013, prin care a stabilit ca in perioada 1.10.2008 - 31.12.2012 cheltuielile ocazionate de pregatirea profesionala in rezidentiat a paratei ar totaliza 171.630 lei, din care 127.931 lei venit brut, 35.186 lei contributii angajator la bugetul consolidat al asigurarilor sociale si 8.513 lei tichete de masa, fara prima de instalare (fila 15).
Prin procesul verbal incheiat la 12.04.2013 intre reprezentantii reclamantei si parata, s-a propus acesteia din urma semnarea unui angajament de plata pentru recuperarea sumei mai sus aratate, insa parata nu a fost de acord, invederand ca aceasta obligare ar depasi veniturile sale lunare (fila 16).
Din adeverinta de inregistrare intocmita de comuna Woluwe-Saint-Lambert, arondismentul administrativ Bruxelles-Capitale la data de 24.09.2013 a reiesit ca paratei i-a fost recunoscut dreptul de sedere pe teritoriul regatului Belgiei, in calitate de cetatean al Uniunii Europene, conform art. 42 din Legea din 15.12.1980 si art. 51 din Decretul regal din 8.10.1981 (fila 79-84).
In drept, efectuarea demersului de interpretare si aplicare a clauzelor din actul aditional pe care se intemeiaza cererea de chemare in judecata, presupune cu prioritate, in baza prevederilor art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei, efectuarea unui test de compatibilitate cu dispozitiile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si cu celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, ce detin forta si valoare juridica superioara dreptului national (a se vedea cauzele Costa vs. Enel C-6/1964 si Van Gend and Loos vs. Nederlandse Administratie der Belastingen,  C-26/1962, prin care a fost recunoscut principiul suprematiei dreptului comunitar in spatiul Uniunii Europene).
Potrivit prevederilor art. 49 TFUE (ex-articolul art. 43 TCE): "sunt interzise restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Aceasta interdictie vizeaza si restrictiile privind infiintarea de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru stabiliti pe teritoriul altui stat membru.
     Libertatea de stabilire presupune accesul la activitati independente si exercitarea acestora, precum si constituirea si administrarea intreprinderilor si, in special, a societatilor in intelesul articolului 54 al doilea paragraf, in conditiile definite pentru resortisantii proprii de legislatia tarii de stabilire, sub rezerva dispozitiilor capitolului privind capitalurile" (subl. ns.)
In sensul tratatului, notiunea de stabilire este foarte larga, implicand posibilitatea unui resortisant comunitar de a participa, in mod stabil si continuu, la viata economica a altui stat membru decat statul sau de origine si de a obtine beneficii din aceasta participare, favorizand astfel interpenetrarea economica si sociala in interiorul Comunitatii in domeniul activitatilor independente (a se vedea, in acest sens, Hotararea din 21 iunie 1974, Reyners, cauza C-2/74, paragr. 21).
In primul rand, trebuie amintit ca atat din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene (in continuare, CJUE), cat si din articolul 168 TFUE (ex-articolul 152 TCE, cu urmatorul continut: “In definirea si punerea in aplicare a tuturor politicilor si actiunilor Uniunii se asigura un nivel ridicat de protectie a sanatatii umane. Actiunea Uniunii, care completeaza politicile nationale, are in vedere imbunatatirea sanatatii publice si prevenirea bolilor si afectiunilor umane, precum si a cauzelor de pericol pentru sanatatea fizica si mentala") reiese ca desi dreptul comunitar nu aduce atingere competentei statelor membre in ceea ce priveste organizarea sistemelor de securitate sociala si, in special, adoptarea dispozitiilor menite sa reglementeze organizarea si furnizarea de servicii sanitare si de asistenta medicala, trebuie retinut ca in exercitarea acestei competente, statele membre trebuie sa respecte dreptul comunitar, in special prevederile tratatului referitoare la libertatile de circulatie, inclusiv la libertatea de stabilire.
Prin dispozitiile mentionate, se interzice statelor membre sa instituie sau sa mentina restrictii nejustificate privind exercitarea acestor libertati in domeniul asistentei sanitare (a se vedea in acest sens Hotararea din 7 februarie 1984, Duphar si altii, 238/82, Rec., p. 523, paragr. 16, Hotararea din 16 mai 2006, Watts, C 372/04, Rec., p. I 4325, paragr. 92 si 146, precum si Hotararea din 11 septembrie 2008, Comisia/Germania, C 141/07, paragr. 22 si 23).
In temeiul unei jurisprudente constante CJUE, la aprecierea respectarii acestei obligatii trebuie sa se tina seama de faptul ca statul membru poate decide cu privire la nivelul la care intentioneaza sa asigure protectia sanatatii publice si cu privire la modul in care acest nivel trebuie atins, fiind necesar sa se recunoasca statelor membre o anumita marja de apreciere (Hotararea citata anterior Comisia/Germania, punctul 51 si jurisprudenta citata).
Cu toate acestea, articolul 49 TFUE (ex-art. 43 TCE) se opune oricarei masuri nationale care, chiar si atunci cand se aplica fara discriminare pe motiv de cetatenie sau de nationalitate, este susceptibila sa ingreuneze sau sa faca mai putin atractiva exercitarea de catre resortisantii comunitari a libertatii de stabilire garantate de tratat (a se vedea, printre altele, Hotararea din 14 octombrie 2004, Comisia/tarile de Jos, C 299/02, Rec., p. I 9761, paragr. 15, si Hotararea din 21 aprilie 2005, Comisia/Grecia, C 140/03, Rec., p. I 3177, paragr. 27).
In speta, reglementarea prevazuta de art. 6 din OG 12/2008, preluata prin actul aditional mai sus nominalizat,  descurajeaza sau chiar impiedica exercitarea profesiei de medic pe teritoriul statelor membre ale Uniunii, imediat dupa promovarea examenului de rezidentiat pe teritoriul Romaniei.
In consecinta, reglementarea in cauza constituie o restrictie privind libertatea de stabilire, in sensul articolul 49 TFUE, independent de absenta discriminarii pe motiv de cetatenie sau nationalitate a profesionistilor respectivi.
In aceste imprejurari, se impune a se examina daca restrictia poate fi justificata in mod obiectiv, retinandu-se ca revine instantei nationale, singura competenta sa aprecieze faptele din litigiul principal si sa interpreteze legislatia nationala, sarcina de a stabili daca si in ce masura aceasta indeplineste cerintele mentionate.
Testul de compatibilitate cu legislatia Uniunii Europene presupune  verificarea urmatoarelor criterii, statuate de CJUE in cauza Reinhard Gebhard impotriva Consiglio dell‘Ordine degli Avvocati e Procuratori di Milano, prin care s-a delimitat, in mod esential, sensul comunitar al notiunii de "stabilire" : masurile nationale care ar putea impiedica sau face mai putin atractiva exercitarea libertatilor fundamentale garantate de tratat trebuie sa indeplineasca patru conditii: sa se aplice in mod nediscriminatoriu, sa fie justificate de motive imperative de interes general, sa fie adecvate pentru a garanta indeplinirea obiectivului urmarit si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru indeplinirea acestuia (a se vedea paragraful 37 din considerente si paragr. 4 din dispozitivul Hotararii pronuntate la 30.11.1995 in cauza Gebhard C-55/1994, precum si Hotararea CJCE din 31 martie 1993, Kraus, cauza C-19/92, paragr. 32).
In speta, desi primele doua conditii sunt indeplinite, fiind cert ca prevederile actului aditional se aplica nedescriminatoriu, iar protectia sanatatii publice se numara printre motivele imperative de interes general care pot justifica restrictii privind libertatea de stabilire, se impune a se verifica daca interdictia de schimbare a locului de munca ce opereaza dupa promovarea examenului de rezidentiat poate garanta realizarea obiectivelor care urmaresc mentinerea unui serviciu medical de calitate, echilibrat si accesibil si prevenirea unui risc de atingere grava a echilibrului financiar al sistemului de securitate sociala (cerinta caracterului adecvat, statuata in cauza Gebhard, mai sus mentionata).
Potrivit jurisprudentei constante a CJUE, o legislatie nationala nu este de natura sa garanteze realizarea obiectivului urmarit decat in cazul in care raspunde cu adevarat preocuparii de a atinge obiectivul respectiv intr un mod coerent si sistematic (a se vedea in acest sens Hotararea Hartlauer, C-169/2007 - paragr. 55, Hotararea din 19 mai 2009, Apothekerkammer des Saarlandes si altii, C 171/07 si C 172/07, Rep., p. I 4171 - paragr. 42, Hotararea Blanco Pérez si Chao Gómez, C-570/2007, paragr. 94, precum si Hotararea din 26 septembrie 2013, Ottica New Line di Accardi Vincenzo, C 539/11, paragr. 47).
Litigiul dedus judecatii releva atat lipsa caracterului coerent al clauzei de restituire de catre salariat a tuturor cheltuielilor de personal (in esenta, prin incalcarea unor principii fundamentale ce garanteaza drepturile lucratorilor la protectie sociala, securitate si sanatate in munca si plata salariului pentru munca prestata), cat si neindeplinirea conditiei caracterului sistematic al obiectivului urmarit, intrucat obligatia de restituire a tuturor cheltuielilor de personal subzista chiar daca medicul este reincadrat la o alta unitate spitaliceasca, astfel incat sistemul sanitar beneficiaza de cunostintele teoretice si practice de specialitate dobandite in perioada rezidentiatului.
In ceea ce priveste prima serie de consideratii care se opun recunoasterii faptului ca aplicarea in speta a prevederilor actului aditional ce contine clauza penala mai sus descrisa ar putea garanta realizarea obiectivelor mentionate mai sus, tribunalul retine ca potrivit art. 6 alin. 7 si art. 12 alin. 2 din OG 12/2008, rezidentii incheie cu unitatea sanitara contracte individuale de munca, pe durata determinata sau nedeterminata, de unde rezulta ca pe durata contractului le sunt aplicabile dispozitiile de drept substantial specifice jurisdictiei muncii, care nu exclud, ci sunt complementare clasificarii perioadei de rezidentiat ca reprezentand o forma specifica de invatamant postuniversitar, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din OG 12/2008.
In alte cuvinte, caracterul specific al acestei forme de invatamant se circumscrie incadrarii relatiilor de natura juridica nascute intre rezident si unitatea spitaliceasca ca apartinand categoriei raporturilor de munca, potrivit clauzei stipulate expres la art. B din contractului individual de munca nr. 40/1.10.2008 incheiat intre parti (fila 4).
Or, prin actiunea dedusa judecatii paratei i s-a solicitat de catre angajator restituirea salariului brut realizat in ultimii 5 ani (127.931 lei), a contributiei de asigurari sociale platite la bugetul de stat (35.186 lei) si a tichetelor de masa (8.513 lei), ce reprezinta drepturi castigate, ca echivalent al activitatilor efectiv prestate, in baza contractului individual de munca.
Restituirea acestor sume de catre parata ar echivala cu o incalcare a dreptului la o salarizare echitabila, care sa asigure lucratorilor si familiilor acestora un nivel de trai satisfacator (garantat de art. 4 din Carta sociala a Consiliului Europei, semnata la Torino la 18.10.1961, referita expres in preambulul si art. 137 - fostul art. 117 - din Tratatul privind Uniunea Europeana), dar si a dreptului la castigarea existentei prin munca (art. 1 alin. 2 din Carta sociala revizuita) si a dreptului la protectia sanatatii lucratorilor (art. 11 din Carta sociala revizuita).
In esenta, aceasta restituire ar echivala cu o depasire a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului propus, cu incalcarea evidenta a ultimei conditii din testul de compatibilitate statuat de CJCE in cauza Gebhard, mai sus nominalizata.
In aceste conditii, singura interpretare permisa, astfel incat clauza din actul aditional sa produca efecte juridice, este aceea ca parata care nu respecta obligatia asumata trebuie sa restituie cheltuielile efectuate cu pregatirea sa profesionala, altele decat drepturile de natura salariala acordate in baza contractului individual de munca, cum ar fi, de exemplu, prima de instalare, care in speta nu a fost solicitata de catre reclamanta.
In ipoteza contrara, care nu poate fi primita, obligarea paratei la restituirea drepturilor salariale incasate legal pe parcursul celor cinci ani de rezidentiat ar echivala cu incalcarea dispozitiilor tratatelor de drept european la care s-a facut referire, dar si a prevederilor art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei, raportat la art. 20 alin. 2 din legea fundamentala.
Fata de considerentele expuse, nu exista temeiuri juridice valide pentru admiterea actiunii, care va fi respinsa ca nefondata.