InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Vaslui

evacuare

(Decizie nr. 159/A din data de 28.09.2010 pronuntata de Tribunalul Vaslui)

Domeniu Locuinte | Dosare Tribunalul Vaslui | Jurisprudenta Tribunalul Vaslui

Dosar nr. 3573/189/2009 - evacuare.

R O M A N I A

TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA

DECIZIE Nr. 159/A
Sedinta publica de la 28 Septembrie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE DIANA ELENA SIRGHI
Judecator MIRELA-CRISTINA TARLEA
Grefier ANCA CIOCAN

------------- Pe rol pronuntarea asupra apelului civil formulat de  apelanta VV,   in contradictoriu cu  intimat VV,   avand ca obiect - evacuare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile.
Dezbaterile in prezenta cauza au avut loc in sedinta publica de la 21 septembrie 2010, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea din acea zi si care face parte integranta din prezenta decizie. Din lipsa de timp pentru deliberare s-a amanat pronuntarea pentru astazi, 28 septembrie 2010, cand s-a dat solutia de fata.

INSTANTA
deliberand asupra apelului declarat constata urmatoarele

Prin sentinta civila nr. 983/08.04.2010 pronuntata de Judecatoria Barlad  a fost admisa cererea reconventionala pentru constatare drept de creanta si stabilire drept de retentie, formulata de paratul-reclamant VV, impotriva reclamantei Vizitiu (Munteanu) Valerica, 
S-a constatat ca paratul-reclamant VV are un drept de creanta la imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  constand in c/valoarea lucrarilor de imbunatatiri efectuate la acest imobil, in suma de 10.049 lei.
A fost obligata reclamanta sa plateasca paratului-reclamant suma de 10.049 lei, reprezentand c/valoarea dreptului de creanta.
S-a constituit paratului-reclamant VV un drept de retentie asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  pana la plata de catre reclamanta, catre paratul-reclamant, a sumei de 10.049 lei.
S-a respins , ca neintemeiata, cererea reconventionala prin care paratul-reclamant VV a solicitat sa se constate ca el are un drept de abitatie asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad, 
S-a admis cererea in evacuare imobiliara, formulata de reclamanta Vizitiu (Munteanu) Valerica, impotriva paratului-reclamant VV.
S-a dispus evacuarea paratului-reclamant din imobilul proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  dupa ce reclamanta va plati paratului-reclamant c/valoarea dreptului de creanta in suma de 10.049 lei, pe care paratul-reclamant il are asupra imobilului.
S-au compensat cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta, cu cheltuielile de judecata efectuate de paratul-reclamant si obliga reclamanta sa plateasca paratului-reclamant suma de 2.246,80 lei, reprezentand cheltuielile de judecata ramase dupa compensare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
           Prin contractul de vanzare-cumparare imobiliara autentificat (fara numar) la data de 12.03.1996 la biroul notarului public Blanaru Dorin din Barlad, Rigatuso Valerica a cumparat imobilul (garsoniera) situat in Barlad,  compus dintr-o camera si dependinte.
Potrivit raspunsurilor date de parat la interogatoriul propus de reclamanta,  imobilul situat in Barlad,  a fost cumparat de catre reclamanta inainte ca reclamanta sa se fi casatorit cu paratul. Inainte de incheierea casatoriei lor, partile au intretinut relatii de concubinaj, aceste relatii de concubinaj  incepand in anul 1998. In perioada relatiilor lor de concubinaj, partile au locuit si au gospodarit impreuna.
Prin contractul de vanzare-cumparare imobiliara autentificat cu nr. 278/4.04.2002 la biroul notarului public Trif Virgil din Barlad, paratul VV a vandut imobilul (garsoniera) proprietatea sa, situat in Barlad,  In contract s-a consemnat ca pretul vanzarii a fost de 50 milioane lei (vechi).
La data de 6.04.2002, reclamanta VV si paratul VV s-au casatorit; din casatorie nu au rezultat copii.
In anul 2007, reclamanta a plecat in Italia, sa munceasca. In Italia, la data de 1.03.2007, reclamanta a incheiat un contract de munca, pentru durata nedeterminata (filele 60-61 dosar).
Potrivit raspunsurilor date de parat la interogatoriul propus de reclamanta, in anul 2002 paratul a vandut garsoniera pe care el o avea in proprietate cu pretul de 100 milioane lei vechi si banii obtinuti din vanzarea acelei garsoniere au fost folositi pentru cumpararea unui autoturism, pentru plata utilitatilor comune si pentru cheltuielile necesare cununiei civile a partilor. In anul 2006 reclamanta a plecat in Italia sa munceasca. Pentru a pleca in Italia, reclamanta a imprumutat bani de la numitul Vochita Ioan si, din Italia, reclamanta a trimis bani paratului. La garsoniera proprietatea reclamantei s-au efectuat lucrari de imbunatatiri, care au inceput din anul 2002 si o parte din aceste lucrari au fost efectuate cu bani proveniti din vanzarea garsonierei paratului. Inainte ca reclamanta sa plece in Italia, partile cumparau alimente pe datorie, datorie pe care o plateau cand partile luau salariul. Paratul a mai aratat ca pentru efectuarea unei interventii chirurgicale la un ochi, el a folosit banii din salariu, bani dati de parintii lui si bani imprumutati de la D V si V I.
Din interogatoriul formulat de reclamanta, reclamanta sustine ca paratul a vandut garsoniera proprietatea lui cu pretul de 80 milioane lei vechi.
Prin contractul de credit de consum din data de 9.03.2004, paratul VV a imprumutat de la SC Credisson International SRL suma de 11.499.000 lei, in scopul achizitionarii de bunuri de folosinta indelungata.
Din factura nr.7301388/12.05.2007, rezulta ca paratul a cumparat tamplarie PVC cu geam termopan (1 buc.), in valoare de 2.800 lei.
Cu factura din data de 27.08.2007, paratul a cumparat o hota, in valoare de 109,99 lei.
Cu factura din data de 7.10.2007, paratul a cumparat o combina frigorifica "Arctic", in valoare de 1.157 lei.
Cu factura din data de 11.11.2007, paratul a cumparat o usa metalica, in valoare de 756,91 lei.
Prin declaratia data in instanta, martorul Dochita Vladimir, propus de parat, a aratat ca, inainte de a se casatori, fiecare dintre parti avea in proprietate cate o garsoniera, situata in acelasi bloc de locuinte din Barlad, . Inainte de a se casatori, timp de 3 ani partile au intretinut relatii de concubinaj. Relatiile de concubinaj ale partilor s-au desfasurat in garsoniera proprietatea paratului, imprejurare in care au fost platite cheltuielile de intretinere atat pentru garsoniera paratului, cat si pentru garsoniera proprietatea reclamantei. Dupa ce s-au casatorit, paratul a vandut, cu pretul de 100 milioane lei vechi, garsoniera proprietatea sa si s-a mutat in garsoniera proprietatea reclamantei. Atat reclamanta, cat si paratul au fost bolnavi, motiv pentru care a fost cheltuita o parte din banii obtinuti din vanzarea garsonierei paratului. O alta parte din banii obtinuti din vanzarea garsonierei paratului a fost folosita pentru cumpararea de mobilier, covor, frigider, aragaz si pentru plata datoriilor pe care le facuse reclamanta,  de-a lungul timpului, pentru utilitati. Tot din banii obtinuti din vanzarea garsonierei paratului, a fost cumparat un autoturism, cu pretul de 50 milioane lei vechi. Ulterior, acel autoturism a fost vandut, iar banii obtinuti din vanzarea autoturismului au fost folositi pentru ca reclamanta sa plece in Italia. Acelasi martor a mai declarat ca la garsoniera proprietatea reclamantei au fost efectuate urmatoarele lucrari de imbunatatiri: s-au montat ferestre cu termopan, s-a montat parchet in sufragerie; s-a montat gresie in bucatarie si in baie, s-au facut transformari la structura garsonierei; s-a montat o usa la intrarea in apartament; a fost amenajat beciul de sub garsoniera; s-au montat centrala termica si calorifere. Aceste lucrari de imbunatatiri au fost efectuate in decursul a 2-4 ani, incepand din anul 2006, pe cheltuiala paratului, care a imprumutat bani de la rudele sale, de la CAR si de la martorul Dochita Vladimir. Paratul a montat singur parchetul, gresia, faianta, caloriferele. Pe durata casatoriei partilor, reclamanta nu a fost angajata in munca, astfel ca paratul o intretinea pe reclamanta. Reclamanta a fost bolnava, era pensionara pentru motiv de boala si toti banii pe care ii primea din pensie ii cheltuia pe medicamente.
Prin declaratia data in instanta, martorul Vochita Ion, propus de parat, a aratat ca paratul a fost angajat la SC Rulmenti, in meseria de lacatus. Cu banii obtinuti din vanzarea garsonierei paratului, partile au cumparat un autoturism, care a fost condus numai de catre reclamanta, paratul neavand permis de conducere auto. Martorul a mai declarat ca la garsoniera proprietatea reclamantei au fost efectuate urmatoarele lucrari de imbunatatiri: s-a montat centrala termica; s-au montat ferestre termopan; s-a montat usa la intrare; s-a montat parchet; s-a modernizat bucataria; s-a montat faianta; s-au schimbat usile interioare; s-a instalat interfon la scara blocului; a fost zugravita toata garsoniera;   s-au pus draperii. Toate aceste lucrari au fost facute cu banii paratului. Pentru a obtine banii necesari efectuarii acestor lucrari, paratul a vandut autoturismul. Autoturismul a fost vandut dupa ce reclamanta plecase in Italia. Lucrarile de imbunatatiri efectuate la garsoniera reclamantei au fost efectuate dupa ce reclamanta a plecat in Italia.
Pentru solutionarea cererii reconventionale, s-a dispus efectuarea unei expertize th. judiciare in constructii.
Astfel, prin raportul de expertiza th. judiciara in constructii, intocmit de expertul Croitoru Valeriu, depus la dosarul instantei la data de 9.03.2010, filele 94-98, au fost identificate si evaluate lucrarile de imbunatatiri efectuate la imobilul garsoniera, proprietatea reclamantei, situat in Barlad, , dupa cum urmeaza:
-strat suport pentru pardoseli, din mortar de ciment -708 lei;
-pardoseli din gresie -1.227 lei;
-pardoseli din parchet laminat -1.319 lei;
-tamplarie ferestre PVC termopan (2 buc.) -2.053 lei;
-tamplarie usi PVC- 2.202 lei;
-faianta la grupul sanitar si in bucatarie- 1.200 lei;
-zugraveli interioare cu var lavabil- 1.277 lei;
-demolat debara, reparatii tencuieli si amenajat spatiu chiuveta in bucatarie- 1.000 lei;
-echipare grup sanitar (lavoar, oglinda, vas WC) - 250 lei;
-apometre (2 buc.)- 120 lei;
-instalatie GN (centrala termica, instalatie utilizare, detector gaze)- 5.000 lei;
-instalatie interfon- 120 lei;
-usa metalica la intrare- 750 lei,
valoarea totala a lucrarilor enumerate fiind de 17.176 lei.
Prin raportul de expertiza s-a stabilit ca aceste lucrari de imbunatatiri au fost efectuate in perioada 2002-2008, motiv pentru care s-a aplicat un coeficient de uzura de 10%, rezultand ca valoarea actuala de circulatie a lucrarilor este de 15.460 lei.
Din copia carnetului de munca seria AZ nr. 0423980, al carui titular este paratul VV, rezulta ca paratul a fost angajat in munca incepand din anul 1975, calitate pe care paratul a avut-o continuu si o are si in prezent. O perioada de timp din anul 2009, contractul individual de munca al paratului-reclamant a fost suspendat in temeiul art. 52 alin.4 lit.c din Legea nr. 53/2003.
Reclamanta nu a facut dovada ca ea ar fi fost angajata in munca.
Fata de probele administrate, s-a apreciat ca la efectuarea acestor lucrari de imbunatatiri reclamanta a avut o cota de contributie de 35%, iar paratul-reclamant a avut o cota de contributie de 65%. Pentru a aprecia astfel, s-a avut in vedere faptul ca paratul-reclamant a fost continuu angajat in munca, spre deosebire de reclamanta care nu a fost angajata in munca si a fost si bolnava, precum si faptul ca, din banii obtinuti din vanzarea garsonierei paratului-reclamant, au fost platite datoriile pentru intretinere inregistrate la imobilul proprietatea reclamantei in perioada in care partile erau in concubinaj, s-a organizat cununia partilor, s-a cumparat un autoturism care, fiind vandut, banii au fost folositi pentru lucrari de imbunatatiri la imobil. S-a mai avut in vedere si constatarea din raportul de expertiza potrivit careia lucrarile de imbunatatiri au fost efectuate in perioada 2002-2008, deci nu numai in perioada urmatoare plecarii reclamantei in Italia.
Pentru considerentele aratate, cererea reconventionala prin care paratul-reclamant VV a solicitat sa se constate ca el, paratul-reclamant, are un drept de creanta asupra imobilului situat in Barlad,  constand in c/valoarea lucrarilor de imbunatatiri efectuate la imobil, si sa fie obligata parata sa plateasca reclamantului c/valoarea acestor lucrari, este intemeiata, si a fost admisa.
In consecinta, s-a constatat ca paratul-reclamant are un drept de creanta la imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad, Aleea Parc nr. 23, bl. G3, sc.B, ap.22, constand in c/valoarea lucrarilor de imbunatatiri efectuate la acest imobil, in suma de 10.049 lei (15.460 lei x 65% = 10.049 lei).
In temeiul principiului imbogatirii fara justa cauza, reclamanta a fost obligata sa plateasca paratului-reclamant suma de 10.049 lei, reprezentand c/valoarea dreptului de creanta.
Privitor la bunurile mobile enumerate in cererea reconventionala, respectiv  lustre; hota, perdele, draperii, aragaz, frigider, televizor, calorifer electric, la termenul din 8.04.2010, avocatul paratului-reclamant a precizat ca aceste bunuri vor face obiectul unui proces de partaj a bunurilor comune. In aceste conditii, s-a retinut  ca bunurile mobile sus enumerate nu fac obiectul acestei judecati.
Privitor la cererea reconventionala prin care paratul-reclamant a solicitat sa i se constituie un drept de retentie asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  doctrina judiciara in materie a statuat ca dreptul de retentie este un drept real de garantie in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv pana ce titularul bunului ii va plati  sumele pe care le-a cheltuit cu intretinerea, conservarea sau imbunatatirea acelui bun.
Deoarece paratul-reclamant are asupra imobilului proprietatea reclamantei un drept de creanta de 10.049 lei, s-a admis cererea reconventionala prin care paratul-reclamant a solicitat sa i se constituie un drept de retentie si se va constitui paratului-reclamant un drept de retentie asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad, pana la plata de catre reclamanta, catre paratul-reclamant, a sumei de 10.049 lei.
Privitor la cererea reconventionala prin care paratul-reclamant a solicitat sa se constate ca el are un drept de abitatie asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  cu referire la art. 518 din Codul civil, dreptul de abitatie se constituie prin conventie, prin testament, prin prescriptie achizitiva si prin efectul legii (cum este cazul Legii nr. 319/1944).
Or, din probele administrate nu a  rezultat  ca partile ar fi incheiat vreo conventie prin care sa se fi constituit paratului-reclamant un drept de abitatie asupra imobilului proprietatea reclamantei.
Nefiind indeplinite conditiile de constituire a dreptului de abitatie, cererea reconventionala prin care paratul-reclamant a solicitat sa se constate ca el are un drept de abitatie asupra imobilului proprietatea reclamantei a fost respinsa ca neintemeiata.
Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat evacuarea din imobilul proprietatea ei, in temeiul art. 480 din Codul civil s-a dispus evacuarea paratului-reclamant din imobilul proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  dupa ce reclamanta va plati paratului-reclamant c/valoarea dreptului de creanta in suma de 10.049 lei, pe care paratul-reclamant il are asupra imobilului.
Reclamanta a efectuat in proces cheltuieli de judecata in suma totala de 1.009,3 lei (9 lei taxa judiciara de timbru; 0,3 lei timbru judiciar; 1.000 lei onorariu avocat).
Paratul-reclamant a efectuat in proces cheltuieli de judecata in suma totala de 3.256,10 lei (1.047 lei taxa judiciara de timbru; 5,6 lei timbru judiciar; 1.003,5 lei indemnizatie pt. expertul Croitoru V.; 1.200 lei onorariu avocat).
Potrivit art. 274 alin.1 si art. 276 Cod.proc.civ., s-au compensat cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta, cu cheltuielile de judecata efectuate de paratul-reclamant si a fost obligata reclamanta sa plateasca paratului-reclamant cheltuielile de judecata ramase dupa compensare, adica sa-i plateasca suma de 2.246,80 lei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamanta VV , considerand-o netemeinica pentru urmatoarele motive:
1.In mod gresit instanta constituie in favoarea paratului reclamant un drept de retentie asupra apartamentului situat in Barlad,
Prin incheierea de sedinta de la fila 102, oral, paratul reclamant a aratat ca solicita instituirea unui drept de retentie si a unui drept de abitatie asupra apartamentului.
I s-a pus in vedere sa formuleze cererea in scris si sa o timbreze, insa paratul conform cererii reconventionale de la fila 103 si-a restrans cererea initiala si nu a solicitat decat constituirea unui drept de retentie si nu a timbrat aceasta cerere, ci a formulat doar o cerere de constituire a unui drept de abitatie, cerere pe care instanta a respins-o, in mod intemeiat.
Cum nu s-a formula si nu s-a timbrat o cerere de constituire a unui drept de retentie, instanta nu avea posibilitatea sa se pronunte asupra unei cereri care nu mai facea obiectul cauzei.
Mai mult, dreptul de retentie nu poate privi un bun imobil, ci doar un bun mobil. Daca paratul reclamant ar fi dorit instituirea unui sechestru judiciar, atunci ar fi trebuit sa se supuna rigorilor acestei institutii.
Prin urmare, se solicita instantei de apel  sa desfiinteze hotararea primei instante si sa o modifice in ce priveste dispozitiile ce au obiect constituirea dreptului de retentie asupra apartamentului si acelea privind evacuarea paratului dupa plata drepturilor banesti ce i-au fost stabilite prin hotarare judecatoreasca.
2.Cererea principala nu a fost timbrata cu timbru judiciar in valoare de 4,7 lei, asa cum s-a dispus prin incheierea de sedinta de la fila 100, astfel ca, daca nu se va complini aceasta omisiune, se impune anularea cererii ca netimbrata.
3.In  mod gresit instanta a solutionat cererea de plata a cheltuielilor de judecata.
Dat fiind faptul ca cererea paratului de plata a imbunatatirilor a fost admisa doar in parte, in procent de 65%, si cheltuielile de judecata urmau a fi admise tot in acest procent. 
Prin urmare, din totalul cheltuielilor de 3.256 lei, trebuia sa i se admita doar plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 2.116,4 lei.
Se solicita  instantei de apel sa se  modifice hotararea in sensul obligarii la plata sumei de 1.107,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si nu la plata sumei de 2.246,8 lei.
Cererea de apel nu a fost motivata in drept.
Cererea de apel a fost legal timbrata.
Legal citat, intimatul s-a prezentat in fata instantei si a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei de fond ca fiind legala si temeinica .
In apel nu au fost administrate probele noi.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de apel si a dispozitiilor legale in domeniu, instanta de control judiciar constata ca apelul declarat este intemeiat pentru urmatoarele considerente:
Primul motiv de apel este intemeiat. Astfel,  prin sentinta apelata prima instanta, printre altele, a dispus  evacuarea paratului-reclamant din imobilul proprietatea reclamantei, situat in Barlad,  dupa ce reclamanta va plati paratului-reclamant c/valoarea dreptului de creanta in suma de 10.049 lei, pe care paratul-reclamant il are asupra imobilului, retinand asadar in favoarea acestuia un drept de retentie.
Ori, la  termenul din data de 25.03.2010, aparatorul intimatului parat a precizat oral ca acesta doreste sa i se instituie un drept de abitatie si sa se constate ca are un drept de retentie.
Fata de aceste precizari, aparatorul apelantei reclamante a aratat ca se opune la completarea cererii reconventionale la acest termen deoarece este tardiv introdusa.
Ulterior, prin precizarile depuse la termenul de judecata din data de 08.04.2010, intimatul a depus, in scris, completari la cererea reconventionala prin care a solicitat instantei sa constate ca are un drept de abitatie viagera, fara a mai solicita si constatarea dreptului sau de retentie..
In consecinta, prima instanta a stabilit in favoarea acestuia un drept de retentie acordand mai mult decat s-a cerut, ultima manifestarea de vointa a intimatului, si care a fost formulata in scris, este cea care de natura a investi instanta.
Mai mult decat atat, in jurisprudenta sa recenta (cauza Ileana Lazar c. Romaniei) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca, desi dreptul de retentie nu este prevazut de lege, datorita faptului ca este recunoscut si aplicat in practica, jurisprudenta in materie fiind suficient de clara si previzibila, ingerinta litigioasa indeplineste cerinta de a avea o baza legala in sensul Conventiei.
In privinta scopului legitim urmarit, acesta poate fi retinut daca avem in vedere dreptul intimatului  de a i se plati despagubirile.
In privinta proportionalitatii insa,  instanta va avea in vedere ca privarea de proprietate a apelantei prin stabilirea la acest moment a dreptului de retentie nu raspunde criteriilor de proportionalitate, avand in vedere circumstantele spetei, anume faptul ca atat ambele capete de cerere - acordarea de despagubiri si retinerea dreptului de retentie - au fost solutionate concomitent, cuantumul despagubirilor cuvenite acesteia fiind cunoscut de catre intimat doar in momentul ramanerii definitive si irevocabile a sentintei instantei de fond. Ori, retinerea a priori  a unui drept de retentie asupra apartamentului apelantei,, fara ca anterior sa i se fi dat posibilitatea sa execute obligatia corelativa prin achitarea cuantumul despagubirilor, ar constitui o sarcina disproportionata si excesiva impusa acesteia, cu atat mai mult cu cat dreptul intimatului privind achitarea despagubirilor poate fi realizat prin procedura executarii silite.
Cel de-al doilea motiv de apel nu este intemeiat, in conditiile in care, potrivit dispozitiilor art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, in situatia in care instanta judecatoreasca investita cu solutionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca in fazele procesuale anterioare taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotararii constituind titlu executoriu. In consecinta, legiuitorul a prevazut pentru aceasta situatie alta sanctiune, astfel ca nu poate interveni schimbarea sentintei primei instante in sensul anularii cererii ca insuficient timbrata.
Motivul de apel de la punctul 3 este de asemenea intemeiat. Astfel, apelanta reclamanta a efectuat in fata instantei de fond cheltuieli judiciare in cuantum total de 1009,3 lei (9 lei taxam judiciara de timbru, 0,3 lei timbru judiciar si 1000 lei onorariu aparator ales), iar intimatul a efectual cheltuieli in cuantum de 3256,10 lei (1047 lei taxa judiciara de timbru, 5,6 lei timbru judiciar, 1003,5 lei onorariu expert si 1200 lei onorariu aparator).
Cererea reconventionala formulata de acesta a fost admisa numai in parte, in sensul ca din totalul sumei de 15.460 lei reprezentand contravaloare imbunatatiri solicitate de acesta prima instanta a apreciat ca i se cuvine doar suma de 10.049 lei, corespunzator cotei sale de 65% de contributie la efectuarea acestora; de asemenea, a fost respinsa cererea acestuia privind constatarea dreptului de abitatie viagera.
In consecinta, prima instanta va aprecia ca in cauza erau incidente dispozitiile art. 276 C.pr.civ., sens in care intimatului i se cuveneau cheltuieli judiciare in cuantum de 2116,465, corespunzator cotei sale, si prin raportare la aceasta suma urmeaza asadar a se efectua compensarea cheltuielilor de judecata efectuate de parti, cu obligarea reclamantei la plata catre paratul reclamant a diferentei rezultate.
Fata de aceste considerente, vazand dispozitiile art. 296 C.pe.civ., tribunalul va admite apelul si va schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca va inlatura din dispozitivul sentintei apelate dispozitiile privind constituirea in favoarea paratului reclamant  VV a unui drept de retentie asupra imobilului, proprietatea reclamantei situat in Barlad, pana la plata de catre reclamanta catre paratul reclamant  a sumei de 10.049 lei.
In consecinta, se va dispune evacuarea paratului  reclamant din imobilul proprietatea reclamantei situat in Barlad,
Vor fi compensate cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta cu cheltuielile de judecata efectuate de paratul reclamant si va fi obligata reclamanta sa plateasca paratului reclamant suma de 1.107,1 lei,  reprezentand cheltuieli de judecata ramase dupa compensare.
Urmeaza a fi pastreaza celelalte dispozitii ale sentintei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
In baza dispozitiilor art. 274 C.pr.civ., va fi obligat intimatul la plata catre apelanta a sumei de 700 lei reprezentand cheltuieli de judecata, anume onorariu aparator ales, conform chitantei depuse la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul declarat de VV  impotriva sentintei civile nr. 983 din 08.04.2010 a Judecatoriei  Barlad , pe care o schimba  in parte, in sensul ca,
Inlatura din dispozitivul sentintei apelate dispozitiile privind constituirea in favoarea paratului reclamant  VV a unui drept de retentie asupra imobilului, proprietatea reclamantei situat in Barlad, pana la plata de catre reclamanta catre paratul reclamant  a sumei de 10.049 lei.
Dispune evacuarea paratului  reclamant din imobilul proprietatea reclamantei situat in Barlad,
Compenseaza cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta cu cheltuielile de judecata efectuate de paratul reclamant si obliga reclamanta sa plateasca paratului reclamant suma de 1.107,1 lei  reprezentand cheltuieli de judecata ramase dupa compensare.
Pastreaza celelalte dispozitii ale sentintei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Obliga intimatul la plata catre apelanta a sumei de 700 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 28 Septembrie 2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Locuinte

Locuinta de serviciu - Decizie nr. 720/R/ din data de 23.09.2005
Titlul in baza caruia imobilul a trecut in proprietatea statului. Aprecierea acestuia. - Decizie nr. 503/R din data de 13.11.2006
IMOBIL FOLOSIT NUMAI DE UNUL DIN COPROPRIETARI; INSCRIEREA IN CF A DREPTURILOR DE PROPRIETATE REZULATE IN URMA PARTAJARII IMPLICA INSCRIEREA DREPTURILOR OBTINUTE DE TOTI COPROPRIETARII, CHIAR DACA NUMAI UNII AU FORMULAT CERERE IN ACEST SENS - Decizie nr. 117/Ap din data de 28.04.2008
Restituirea pretului de piata al imobilului. Art. 501 din Legea nr.10/2001 nu este incident in cazul in care anterior, prin hotarari judecatoresti irevocabile, s-a stabilit ca locuinta ce a facut obiectul contractului de vanzare cumparare, nu putea f... - Decizie nr. 17 din data de 20.01.2011
Sintagma „pierderea dreptului” folosita de legiuitor in art. 21 alin. 5 din Legea nr.10/2001 - Decizie nr. 120/A din data de 18.06.2009
Imobile cu destinatia de locuinte – nationalizat prin Legea nr.92/1950 si vandut chiriasilor in baza Legii nr.112/1995 - Decizie nr. 649 din data de 08.09.2006
Schimbarea destinatiei locuintei .Hotarare de obligare la darea consimtamantului - Decizie nr. 899/A din data de 09.06.2006
Imobil aflat in administrarea unei institutii. Contract de inchiriere. Lipsa Hotararii de Guvern care sa stabileasca cota parte de chirie cuvenita institutiei. Efecte. - Decizie nr. 510 din data de 04.10.2004
Locatiune - Sentinta civila nr. 6533 din data de 03.11.2008
- Sentinta civila nr. 2734 din data de 28.03.2007
Evacuare - Sentinta civila nr. 5642/5 din data de 05.12.2012
Rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 1986 din data de 24.06.2009
Hotarare a consiliului local de trecere a locuintelor sociale din domeniul public in domeniul privat de interes local al unitatii administrativ teritoriale. Nulitatea absoluta a actului juridic incheiat cu nerespectarea regimului juridic al bunurilor... - Decizie nr. 1028 din data de 12.05.2011
Evacuare. Admisibilitate. - Decizie nr. 162 din data de 30.01.2007
Locatiune - Sentinta civila nr. 6533 din data de 03.11.2008
Sentinta Civila - Sentinta civila nr. 1659 din data de 25.05.2009
Locuinte. Drept de abitatie. Incetare drept de abitatie pentru abuz. - Sentinta civila nr. 170 din data de 12.01.2012
Evacuare - Sentinta civila nr. 3012 din data de 12.11.2008
EVACUARE- ADMISIBILITATEA CERERII - Sentinta civila nr. 406 din data de 22.02.2011
Civil - evacuare - Hotarare nr. 2308 din data de 10.03.2010