Sintagma „pierderea dreptului” folosita de legiuitor in art. 21 alin. 5 din Legea nr.10/2001

      Sintagma „pierderea dreptului” folosita de legiuitor in art. 21 alin. 5 din Legea nr.10/2001 este edificatoare in calificarea termenului ca fiind de decadere, si de aici se desprinde concluzia ca cel indrituit la restituire si care doreste sa uzeze de procedura prev. de Legea nr.10/2001 ii este impusa conditia sine qua non  ca mai intai sa declanseze procedura necontencioasa, prin intermediul notificarii, dupa care se poate adresa instantelor de judecata.
      
      Ratiunea Legii nr.10/2001 este aceea de a reglementa global statutul juridic al imobilelor preluate de stat, indiferent daca titlul a fost valabil sau nu, instituind in acest sens o procedura necontencioasa cu termene exprese, astfel incat la finalizarea ei sa se definitiveze statutul juridic al unor astfel de imobile.
      Aceasta procedura administrativa se declanseaza pe calea unei notificari adresate de persoana indreptatita persoanei juridice detinatoare.
      Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile Legea nr.10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la intrarea ei in vigoare, in interiorul caruia trebuia trimisa notificarea, termen prelungit de doua ori cu cate trei luni. Sanctiunea nerespectarii sale consta in pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent – art. 21 alin 5  .
      
      Sectia civila - Decizia  civila  nr.120/A/18 iunie 2009
      
      Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr.1822/97/2008, reclamantul B.I. a chemat in judecata pe paratul Primarul municipiului D. pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Dispozitiei nr. 624/2008 privind respingerea cererilor nr.163/19.01.1998, respectiv nr.44/17.08.2005, sa se constate calitatea sa de persoana indreptatita la restituirea  imobilului situat in D., str. M. E., nr.113, judetul Hunedoara, inscris in CF 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 in suprafata de 696 mp si sa fie obligat paratul la emiterea unei decizii de restituire a imobilului, in principal, in natura, iar in subsidiar, prin echivalent.
      In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost proprietarul imobilului in CF 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 in suprafata de 700 mp, imobil expropriat prin Decretul nr.39/12.02.1973, pentru suprafata de 696 mp, fiind construita ulterior Policlinica din cartierul Dacia. Dupa aparitia Legii nr.18/1991 a facut demersuri pentru restituirea imobilului, prin adresa nr.1717/20.02.2003, Consiliul Local al municipiului D., comunicandu-i ca este cuprins in anexa nr.39, pozitia 236 pentru despagubiri. Ulterior, prin adresa nr.9844/25.02.2005, i s-a comunicat ca i-a fost respinsa cererea de despagubiri intrucat nu a urmat procedura  impusa de Legea nr.10/2001.
      Prin sentinta civila 24/2009 Tribunalul Hunedoara a admis actiunea reclamantului, a anulat dispozitia nr. 624/2008 emisa de paratul Primarul municipiului D. si a constatat ca reclamantul are calitatea de persoana indreptatita la restituirea imobilului in litigiu, obligand paratul sa emita dispozitie de restituire a imobilului, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.
      Pentru a pronunta aceasta decizie Tribunalul a retinut ca reclamantul a depus in data de 19.01.1998, o cerere inregistrata sub nr.163, intemeiata pe prevederile Legii nr.169/1997 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat in D., str. M. E., nr.113, judetul Hunedoara.
      Urmare acestei cereri, reclamantului i s-a comunicat de catre Consiliul Local D.(f.5), prin adresa nr. 53296/08.12.2004, ca figureaza in anexa nr. 39, pozitia nr. 236, pentru despagubiri cu privire la terenul detinut in cartierul Dacia, pe amplasamentul actual al policlinicii, sumele destinate despagubirilor urmand a fi alocate de catre Guvern, in baza unui act normativ ce urma a fi supus aprobarii de catre parlament.
      Totodata, i s-a comunicat prin adresa nr. 9844/25.02.2005 (f.6) , ca nu poate beneficia si de  prevederile Legii nr.10/2001, pentru terenul solicitat.
      Reclamantul a mai solicitat prin cererea nr. 44/17.08.2005, intemeiat pe prevederile Legii nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceluiasi teren.
      Prin adresa nr. 432/17.05.2006 (f.7), Consiliul Local D. a comunicat reclamantului ca cererea i-a fost respinsa deoarece restituirea/despagubirea priveste un imobil expropriat, pentru care ar fi trebuit sa procedeze la o notificare prin executorul judecatoresc, conform prevederilor Legii nr.10/2001.
      Potrivit prev. art. 22 din Lege nr.10/2001, persoana indreptatita va notifica pana la data de 14.02.2002, prin executor judecatoresc, persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului; nerespectarea termenului prevazut pentru transmiterea notificarii atrage pierderea dreptului de  a solicita in justitie masuri reparatorii in natura  sau prin echivalent.
      Este adevarat ca reclamantul nu a urmat intocmai procedura prealabila impusa de Legea nr.10/2001, insa acesta s-a adresat institutiilor publice inca din anul 1998, solicitand restituirea imobilului in natura sau prin echivalent. Pasivitatea reclamantului s-a datorat intrutotul organelor statului, in speta autoritatea competenta in materia fondului funciar, care l-au informat ca urmeaza a beneficia de masuri reparatorii, totodata ca nu ii sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001.
      Asa cum s-a retinut si prin sentinta civila nr. 3290/2007, pronuntata de Judecatoria D., in dosarul nr. 2479/221/2007, cele doua comisii de aplicare a Legii nr.18/1991 erau  datoare ca, in situatia in care au constatat ca cererea reclamantului face obiectul Legii nr.10/2001, sa o inainteze organului competent spre solutionare, in speta, Primarului municipiului D.
      Data fiind corespondenta purtata de institutiile publice cu reclamantul, neputandu-i-se retine, acestuia nici o culpa in initierea procedurilor prealabile impuse de Legea nr.10/2001, raportat si la cererea formulata de catre reclamant in data de 19.01.1998, reiterata in data de 17.08.2005, instanta de fond a apreciat ca demersurile promovate de reclamant suplinesc procedura impusa de art.22 din Legea nr.10/2001.
      Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul Primarul Municipiului D., solicitand schimbarea sentintei apelate si respingerea actiunii reclamantului.
      In expunerea de motive s-a aratat ca cererile depuse de contestator au fost in mod corect respinse intrucat aceasta nu s-a conformat prevederilor art. 22 din Legea 10/2001 nedepunand notificarea prin executor judecatoresc. Atat termenul prev. de art. 22 din Legea 10/2001  pentru introducerea notificarilor  cat si cel prev. de art. 24 pentru contestarea dispozitiilor sunt termene de decadere si nu de prescriptie. Astfel, in speta nu se poate opera repunerea in termen sau o alta modalitate de natura a complini procedura prev. de art. 22 din Legea 10/2001, respectiv de apreciere a cererii formulate in anul 1998.
      Prin decizia nr. 120/A/18.06.2009 Curtea de Apel a admis apelul declarat de paratul Primarul municipiului D. impotriva sentintei civile nr. 24/30.01.2009 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – Sectia civila pe care a schimbat-o in tot in sensul ca a respins actiunea formulata de reclamantul B. I. impotriva dispozitiei 624/2008 emisa de Primarul Municipiului D.
      Pentru a pronunta aceasta decizie Curtea a retinut urmatoarele:
      Reclamantul a sesizat instanta de judecata cu o actiune prin care a solicitat anularea dispozitiei nr. 624/2008 emisa de Primarul Municipiului D., dispozitie  prin care cererile nr. 163/1998 si nr. 44/2005 au fost respinse motivat de faptul ca reclamantul nu a urmat procedura prev. de Legea 10/2001, nedepunand notificare prin executorul judecatoresc de pe langa Judecatoria in a carei circumscriptie este situat imobilul notificat in termenul prev. de art. 22 alin 1 din Legea 10/2001.
      Ratiunea Legii 10/2001 este aceea de a reglementa global statutul juridic al imobilelor preluate de stat, indiferent daca titlul a fost valabil sau nu, instituind in acest sens o procedura necontencioasa cu termene exprese, astfel incat la finalizarea ei sa se definitiveze statutul juridic al unor astfel de imobile.
      Aceasta procedura administrativa se declanseaza pe calea unei notificari adresate de persoana indreptatita persoanei juridice detinatoare.
      Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile Legea nr.10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la intrarea ei in vigoare, in interiorul caruia trebuia trimisa notificarea, termen prelungit de doua ori cu cate trei luni. Sanctiunea nerespectarii sale consta in pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent – art. 21 alin 5 - .
      Sintagma „pierderea dreptului” folosita de legiuitor este edificatoare in calificarea termenului ca fiind de decadere, si de aici se desprinde concluzia ca cel indrituit la restituire si care doreste sa uzeze de procedura prev. de Legea nr.10/2001 ii este impusa conditia sine qua non  ca mai intai sa declanseze procedura necontencioasa, prin intermediul notificarii, dupa care se poate adresa instantelor de judecata.
      Textul art. 21 alin 5 din Legea nr.10/2001 a fost analizat de nenumarate ori de Curtea Constitutionala care a statuat ca, in cazul in care imobilul a fost preluat de stat cu titlu, prin efectul unei asemenea preluari proprietarul initial al imobilului a pierdut titlul de proprietate in favoarea statului, care, in aceasta calitate, este indreptatit sa exercite, toate prerogativele dreptului sau asupra bunului. Altfel spus, titularul initial al dreptului de proprietate, nemaiavand calitatea de proprietar la acest moment, ci doar posibilitatea de a obtine reconstituirea acestuia, nu are cum sa invoce incalcarea – pe calea reglementarii care sanctioneaza nerespectarea termenului de trimitere a notificarii – unui drept pe care nu-l mai are.
      In ceea ce priveste imobilele preluate fara titlu de catre stat, potrivit art. 2 alin 2 din Legea nr.10/2001 persoanele care au fost deposedate de aceste imobile si-au pastrat calitatea de proprietari de la data preluarii. Insa nici in asemenea situatii nu exista temeiuri care sa justifice calificarea reglementarii in cauza ca fiind neconstitutionala, deoarece potrivit art. 44 alin 1 teza a-II-a din Constitutie „continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.
      Recunoasterea sine die a posibilitatii persoanei interesate de a declansa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de catre stat ar fi de natura sa genereze un climat de insecuritate juridica in domeniul proprietatii imobiliare, admisibil pe termen scurt, in considerarea finalitatii reparatorii urmarite, dar intolerabil intr-un stat de drept, o perioada indelungata sau nelimitata.
      Imprescriptibilitatea dreptului de proprietate invocata de apelant, chiar daca este consacrata cu titlu de principiu in legislatia noastra, nu tine de esenta dreptului de proprietate imobiliara si ca atare nu este consacrata de
      Constitutie, astfel ca legiuitorul  poate, in considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a  procedat prin aceste norme.
      Se pune problema daca demersurile urmate de reclamant sunt echivalente procedurii reglementate de Legea nr.10/2001, al carei caracter obligatoriu si prealabil a fost analizat mai sus.
      Prima cerere a fost depusa de reclamant la data de 19.01.1998, respectiv cererea nr. 163, intemeiata pe disp. Legii nr.169/1997, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat in D., str. M.E. nr. 113, jud. Hunedoara.
      Aceasta cerere nu poate fi considerata in nici un caz notificarea la care se refera art. 22 din Legea nr.10/2001, cu atat mai mult cu cat a fost facuta inainte de intrarea in vigoare a legii. A doua cerere a fost facuta de reclamant la data de 17.08.2005, inregistrata sub nr. 44, intemeiata pe disp. Legii nr.247/2005, cererea fiind facuta cu mult dupa expirarea termenului de depunere a notificarilor prev. de actualul art. 22 alin 5 din Legea nr.10/2001, termen care s-a implinit la data de 14.02.2002.
      Se impune analizarea corespondentei purtate de reclamant cu institutiile publice, intrucat instanta de fond a considerat ca pasivitatea reclamantului s-a datorat intrutotul organelor statului, in speta autoritatea competenta in materia fondului funciar, care l-au informat ca urmeaza a beneficia de masuri reparatorii, instanta apreciind ca demersurile reclamantului suplinesc procedura impusa de art. 22 din Legea nr.10/2001.
      Instanta de apel a apreciat ca aceasta retinere este gresita si echivalarea facuta de instanta de fond este lipsita de temei legal, pentru urmatoarele considerente:
      Urmare a cererii facute in 1998, reclamantului i s-a comunicat de catre Consiliul Local D. prin adresa nr. 53296/8.12.2004 ca figureaza in anexa 39, pozitia 236, pentru a obtine despagubiri cu privire la terenul detinut in cartierul Dacia. Ulterior reclamantul a mai primit adresa 9844/25.02.2005, adresa nr. 432/17.05.2006 si in fine, alte raspunsuri in anii 2007-2008. Toate aceste raspunsuri sunt ulterioare datei de 14.02.2002, respectiv toata aceasta corespondenta s-a purtat dupa expirarea termenului de depunere a notificarilor prevazut de Legea 10/2001.  De altfel, adresele din anii 2004-2005 (f. 5-6) au in vedere cererea nr. 163/1998, intemeiata pe disp. Legii nr.169/1997, iar aceste raspunsuri sunt date de Serviciul Comunitar pentru Cadastru si Agricultura, serviciu care nu avea atributii pentru rezolvarea cererilor intemeiate pe Legea nr.10/2001. Faptul ca, de la data depunerii cererii din 1998 reclamantul a stat in pasivitate in toata perioada in care s-a aplicat Legea nr.10/2001 (14.02.2001-14.02.2002), nu este imputabil autoritatilor, in aceasta perioada nepurtandu-se nici o corespondenta intre reclamant si autoritatile statului, toate  adresele depuse la dosar fiind ulterioare anului 2003 (f. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10).
      Asadar, chiar Tribunalul retine ca reclamantul nu a urmat intocmai procedura prealabila impusa de Legea nr.10/2001, insa acesta s-a  adresat autoritatilor din anul 1998, autoritatile informandu-l ca urmeaza a beneficia de masuri reparatorii, Legea nr.10/2001 nefiindu-i aplicabila.
      Aceasta retinere este eronata, reclamantul nu numai ca nu a urmat intocmai procedura prevazuta de Legea nr.10/2001, ci acesta nu a urmat-o deloc, cererea din anul 1998 neputand suplini o notificare si o procedura prevazute intr-o lege care a aparut 3 ani mai tarziu, iar cererea din anul 2005 fiind facuta cu depasirea  termenului prevazut de Legea nr.10/2001, fara ca acest lucru sa fie imputabil autoritatilor, care au purtat corespondenta cu reclamantul numai incepand cu anul 2003, dupa expirarea termenului de depunere a notificarilor.
Pentru motivele aratate mai sus, in temeiul art. 296 Cod procedura  civila, Curtea a admis  apelul declarat de paratul Primarul Municipiului D. impotriva sentintei civile nr. 24/30.01.2009 pronuntata de Tribunalul Hunedoara – sectia civila, si a schimbat  in tot sentinta atacata in sensul ca a respins actiunea formulata de reclamant impotriva dispozitiei 624/2008 emisa de Primarul municipiului D.