Propunere de arestare preventiva. Probe sau indicii temeinice din care sa rezulte presupunerea rezonabila ca persoana inculpatului a comis o fapta. Lipsa acestora. Consecinte.Codul de procedura penala : art. 68 indice 1 CPP;art. 143 CPP

            
Propunere de arestare preventiva.
Probe sau indicii temeinice din care sa rezulte presupunerea rezonabila ca persoana inculpatului a comis o fapta.
Lipsa acestora. Consecinte.
 
 
 
          Codul de procedura penala : art. 681 Cod procedura penala;
                                                   : art. 143 Cod procedura penala.
 
 
            In situatia in care din actele dosarului de urmarire penala nu rezulta existenta unor probe sau indicii temeinice ca persoana inculpatului  a comis o fapta  prevazuta de legea penala, propunerea de arestare preventiva se respinge ca neintemeiata.
            Incheierea din 23 aprilie 2009, pronuntata in camera de consiliu de Tribunalul Ialomita - sectia penala.
Cu privire la cauza penala de fata:
            Cu adresa nr.283/P/22.04.2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita, inregistrata la aceasta instanta sub nr. 941/98/2009 din 22.04.2009, s-a inaintat propunerea de arestare preventiva a inculpatului T.P.C., pentru savarsirea infractiuniunilor prevazute de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal, art. 9 lit.b si art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 si art. 43 din Legea nr. 82/1991.
 In motivare se arata ca in calitate de director al SC E. SRL a indus si mentinut in eroare SC A SRL S, cu care a incheiat un contract de cesiune de drepturi de creanta, ramase de incasat de la ADP, drepturi prezentate ca fiind certe si exigibile, iar in calitate de administrator al SC T. SRL A. nu a inregistrat in evidentele contabile o factura fiscala, pe baza careia a solicitat in mod nelegal rambursarea TVA, sustragandu-se de la plata impozitului datorat si a efectuat cu stiinta inregistrari inexacte care au avut drept consecinta denaturarea veniturilor ce s-au reflectat in bilantul contabil.
Se retine in referat ca inculpatul se afla in situatia prevazuta de art. 148 lit.f si d Cod procedura penala, intrucat pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 4 ani si lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica, iar inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune.
            Cererea este intemeiata pe dispozitiile art.149 ind.1 C.p.p. si art.148 lit.f si d C.p.p.            
          Analizand actele si lucrarile din dosarul de urmarire penala nr.283/P/2008, inaintat instantei, rezulta urmatoarele:
            Prin Ordonanta nr. 283/P/2008 din 22.04.2009, emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita, s-a pus in miscare actiunea penala fata de inculpat, sub aspectul savarsirii infractiunilor de inselaciune, prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal, evaziune fiscala si fals intelectual, prev. de art. 9 lit.b si art. 8 alin. 1 din Legea 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991.
            Prin Ordonanta nr. 283/P/2008 din 21.04.2009, s-a luat fata de inculpat masura retinerii pe o perioada de 24 ore, incepand cu 21.04.2009, orele 15, pana la 22.04.2009, orele 15.
            Potrivit art. 149 ind. 1 C.p.p., masura arestarii preventive a inculpatului se poate lua daca sunt probe sau indicii temeinice ca acesta a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si exista vreunul din cazurile prevazute de art. 143 C.p.p.
            In apararea inculpatului s-a invocat atat nulitatea referatului avand ca obiect propunerea de arestare preventiva, pentru neindeplinirea conditiilor cerute de art. 149 ind. 1 alin. 1 C.p.p. privind obligativitatea motivarii cat si aspecte ce tin de neindeplinirea celor doua conditii pentru luarea acestei masuri preventive si anume existenta unor probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si existenta vreunuia din cazurile prevazute de art. 148 C.p.p.
            S-a sustinut nelegalitatea sesizarii instantei, cu consecinta nulitatii absolute, conform art. 197 alin. 2 C.p.p., fata de nemotivarea propunerii de arestare, de inexistenta unei ordonante de conexare a dosarelor de urmarire penala nr. 283/P/2008 al Parchetului de pe langa Tribunalul Ialomita, in care s-a inceput urmarirea penala pentru art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal si nr. 2788/P/2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Slobozia, pentru infractiunile prevazute de art.9 lit.b si art. 8 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 si de art. 43 din Legea nr. 82/1991, de nerespectarea dispozitiilor privind competenta in faza urmaririi penale, constand din invocarea in cuprinsul referatului de preluare a dosarului de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita de la Parchetul de pe langa Judecatoria Slobozia, a dispozitiilor art. 209 lit.d C.p.p., declarate neconstitutionale, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1058/2007 si, pe cale de consecinta, necompetenta materiala a organelor de urmarire penala cat priveste infractiunile de evaziune fiscala si fals la Legea Contabilitatii.
            Se sustine, pe cale de consecinta, necompetenta instantei de a se pronunta asupra propunerii de arestare privind aceste infractiuni date de lege in competenta de supraveghere a parchetului de pe langa Judecatoria Slobozia.
            Se apreciaza, totodata, ca nelegalitatea sesizarii instantei se transpune si in incalcarea prezumtiei de nevinovatie a inculpatului, prin insiruirea in referatul avand ca obiect propunerea de arestare a unor dosare si fapte, pentru a se dovedi incidenta in cauza a dispozitiilor art. 148 lit.d C.p.p. cu privire la care nu exista nicio dovada si in conditiile in care inculpatul nu-si cunoaste nici adevarata calitate in respectivele dosare.
            Pe fondul propunerii de arestare se arata, in apararea inculpatului, ca nu sunt indeplinite conditiile cerute de art. 143 C.p.p. rap.la art. 68 ind. 1 C.p.p., probele existente dovedind doar incheierea unui contract civil ale carui parti au cunoscut de la inceput situatia reala, fara nicio intentie de inducere in eroare din partea inculpatului.
            Lipsa laturii subiective sub forma intentiei directe sau indirecte si, implicit, a tuturor elementelor constitutive, se sustine si referitor la cealalta infractiune, retinuta in sarcina inculpatului, invocandu-se, totodata, imposibilitatea administrarii de probe in aparare, pentru dovedirea situatiei concrete in care s-a desfasurat activitatea inculpatului, in acord si cu declaratiile date de acesta.
            Cat priveste conditiile cerute de art. 148 lit.d si f invocate in propunerea de arestare, se apreciaza ca nu exista probe din care sa rezulte pericolul concret pentru ordinea publica, dat fiind si natura economica a infractiunilor retinute in sarcina inculpatului, nici incercarea acestuia de a se sustrage urmaririi, dupa cum parchetul nu a facut nici dovada savarsirii cu intentie a unor alte noi infractiuni, de natura sa caracterizeze perseverenta infractionala a inculpatului.
            In cauza apreciem ca nu se impune luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul T.P.C. pentru neindeplinirea conditiilor cerute de dispozitiile art. 143 C.p.p.
            Referitor la apararile inculpatului privind nelegalitatea sesizarii instantei (nulitatea propunerii de arestare preventiva), consideram ca acestea nu pot fi primate pentru urmatoarele considerente:
            Dispozitiile art. 149 ind. 1 C.p.p. nu impun neaparat o motivare ampla, detailata, a propunerii de arestare, situatie in care, fata de procedeul parchetului de descriere a faptelor retinute in sarcina inculpatului si de indicare a unor mijloace de proba in sustinerea propunerii, nu se poate retine o nemotivare, in sensul celor invocate in apararea inculpatului.
            Nici nelegalitatea sesizarii sub aspectul incalcarii competentei materiale a organului de urmarire penala nu poate fi acceptata.
            Intr-adevar, dispozitiile art. 209 alin. 4 ind. 1 lit.a,b,c si d C.p.p. au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1058/2007.
Este foarte adevarat ca in referatul de preluare a dosarului de la Parchetul local, pentru infractiuni date de lege in competenta judecatoriei, de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita, se invoca aceste dispozitii procedurale, declarate neconstitutionale.
            Din considerentele deciziei Curtii Constitutionale reiese indubitabil ca dispozitiile lit. a,b,c si d  ale alin. 41 din art. 209 Cod procedura penala au fost declarate neconstitutionale sub aspectul vaditei lor contradictii cu principiul controlului ierarhic ce guverneaza activitatea procurorilor, fiind considerate, dimpotriva, ca o limitare a competentei procurorilor din cadrul parchetelor superioare, de a prelua cauze de la parchetele inferioare doar in situatiile strict prevazute de acest text de lege.
            S-a considerat, deci, ca prin existenta acestor dispozitii procesuale se creeaza o piedica in calea eficientizarii  activitatii de urmarire penala, ceea ce contrazice insasi ratiunea reglementarii exprese a  posibilitatii procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, in vederea urmaririi penale, cauze din competenta parchetelor  ierarhic inferioare.
            Ca urmare, apreciem ca, fata de dispozitiile deciziei mentionate, nu se poate retine in cauza de fata o incalcare a competentei materiale a organelor de urmarire penala, implicit a procurorului insarcinat cu supravegherea urmaririi penale, prin preluarea dosarului  de urmarire penala, avand ca obiect infractiunea prevazuta de art. 8 alin. 1 si art. 9 lit."b" din Legea nr. 241/2005 si art. 43 din Legea nr. 82/1991, procurorii de la parchetele ierarhic superioare avand in continuare si oricand  aceasta posibilitate, fara limitarile impuse de dispozitiile procesuale declarate neconstitutionale.
            Insesi prevederile art. 132 alin. 1 din Constitutie sunt in sensul ca procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea  ministerului justitiei si in raport de acestea, Curtea Constitutionala a admis exceptia  de neconstitutionalitate prevazuta de Decizia nr. 1058/2007.
            Pe cale de consecinta, nici exceptia necompetentei unui judecator din cadrul Tribunalului Ialomita  de a se pronunta asupra propunerii de arestare avand ca obiect infractiunile  mai sus mentionate, nu poate fi primita, dispozitiile art. 1491 alin. 2 Cod procedura penala fiind respectate intru-totul, Tribunalul Ialomita fiind instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, in conditiile in care parchetul se prevaleaza de cazul de conexitate prevazut de art. 34 lit."d" Cod procedura penala, iar printre cauzele reunite se afla si cea prevazuta de art. 215 alin. 5 Cod penal, de competenta materiala a tribunalului, ca instanta de fond.
            Pe de alta parte, lipsa ordonantei de conexare nu poate  fi apreciata in acest moment ca o cauza de nulitate, avand in vedere si stadiul in care se  afla urmarirea penala.
            Dispozitiile art. 148 alin. 1 prevad ca masura arestarii preventive  a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 si exista vreunul din cazurile enumerate in lit. a - f ale aceluiasi aliniat.
Dispozitiile art. 143 Cod procedura penala presupun existenta unor probe sau indicii temeinice  ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
            Prin probe sau indicii temeinice trebuie sa intelegem, in conformitate cu art. 681 Cod procedura penala, date din care sa rezulte presupunerea rezonabila ca persoana inculpata, fata de care se desfasoara actele de urmarire penala, a comis o fapta.
            In sensul celor de mai sus, este de observat, in primul rand, ca fata de probele existente, nu se poate retine in sarcina inculpatului presupunerea rezonabila, privind comiterea  infractiunii de inselaciune, in incadrarea juridica prevazuta de art. 215 alin. 1,3 si 5 Cod penal si aceasta intrucat, aceasta infractiune presupune, sub aspectul laturii subiective, o intentie directa sau indirecta din partea inculpatului care urmareste un anumit scop, si anume obtinerea unui folos injust prin intermediul faptei sale.
            Altfel spus, pentru retinerea acestei infractiuni in sarcina inculpatului T.P.C. era   necesar a se lamuri cu certitudine ca la momentul incheierii contractului de cesiune de creanta  din 18 martie 2008, A.D.P., in calitate de debitor cedat, nu mai datora nicio suma de bani societatii reprezentata de inculpat, SC" E"SRL, ca cedent, aspect cunoscut de inculpat, precum si incercarea acestuia de inducere in eroare reprezentantului SC  A in calitate de cesionar al creantelor cu privire la  existenta si  exigibilitatea creantelor cedate.
            Ori, consideram ca, cel putin pana la acest moment, dosarul de urmarire penala nu contine astfel de dovezi si care ar fi putut constitui indicii temeinice, convingatoare privind  comiterea unei inselaciuni.
            Pe de alta parte dosarul nu contine nici probe care  sa confirme  sau sa infirme sustinerile din declaratiile inculpatului, in special aspectele mentionate cu ocazia audierii de judecator nefiind lamurite in mare parte.
            Fata de probele existente la acest moment in dosarul de urmarire penala, consideram ca se pot retine urmatoarele:
            La data de 18 martie 2008, intre SC E. SRL C., in calitate de cedent, reprezentata de inculpat si SC A. SRL S., reprezentata de C.I., ca cesionar, s-a incheiat un contract de cesiune de  creanta, avand ca obiect cesionarea drepturilor banesti ramase de incasat, in suma de 1.690.000 lei, de cedent, de la debitorul cedat A.D.P., in baza a doua contracte : nr. 23816/2007 si 23817/2007.
            Cele doua contracte, incheiate intre A.D.P. in calitate de  beneficiar si  SC A. SRL  ca executant, au ca obiect finalizarea  si intretinerea  de lucrari de amenajare, parcari de resedinta.
            Conform acestor contracte, valoarea (pretul) lucrarilor este net superior drepturilor banesti cedate prin contractul de cesiune ulterior (2.863.028,62 lei, conform contractului nr. 23817 si 3.566.913,02, conform contractului nr. 23816/2007).
            Potrivit adresei nr. 29716 din 23 octombrie 2008 a Primariei Sector 5, Administratia Domeniului Public - la data respectiva lucrarile angajate de SC"E." erau executate partial si platite corespunzator executiei.
            Din aceeasi adresa reiese ca la momentul respectiv A.D.P. mai datora SC"E.", conform celor 2 contracte de lucrari si, evident, in masura executarii lucrarilor, aproximativ 1.545.153,56 lei, ceea ce se coroboreaza cu sustinerile  inculpatului audiat cu ocazia propunerii de arestare preventiva.
            Se deduce, totodata intentia beneficiarului de a continua executia celor doua contracte, in conditiile in care posibilitatea rezilierii pentru neexecutare ii apartine in exclusivitate, conform art. 12 pct. 12 alin. 2 din contractele de lucrari  incheiate.
            Ca urmare, este de observat ca la data incheierii contractului de cesiune de creanta, cele doua contracte de lucrari erau in derulare, SC E. avand de incasat sume de bani de la A.D.P., astfel  ca nu se poate retine intentia inculpatului de inducere in eroare a reprezentantului A. sub aceste aspecte esentiale.
            Cu ocazia audierii de catre judecator, inculpatul a incercat sa dovedeasca motivul pentru care cesionarul A., actionar majoritar  al B.C.C.,  a avut initiativa  incheierii contractului de cesiune  si anume pentru a da  posibilitatea  SC"E.", debitor al B.C.C., sa-si achite datoriile catre aceasta banca.
            Actele de urmarire penala efectuate pana in acest moment nu lamuresc aceste aspecte invocate de inculpat, dupa cum nu lamuresc nici altele, sustinute in declaratiile sale, precum : motivul real al  nefinalizarii lucrarilor catre A.D.P., masura in care reprezentantul A. si cei ai B.C. au cunoscut situatia financiara a societatii E.; relatiile concrete dintre SC"A." si B.C., modalitatea si realitatea virarii sumei de 16.900.000.000 lei ( ROL) in contul SC"E." de  catre B. C. C. si scopul folosirii ulterioare a acestei sume; conditiile si cauza intrarii in incapacitate de plata a SC"E.", aspectul continuarii lucrarilor  de catre SC"E.", in folosul A.D.P., dupa incheierea contractului nr. 290 din 18 martie 2008 si in ce conditii, cu ce resurse.
Toate aceste sustineri ale inculpatului, veridicitatea lor, sunt in masura sa lamureasca existenta sau nu a intentiei de inducere in eroare, cu ocazia incheierii contractului de cesiune de creanta, de esenta comiterii unei eventuale infractiuni de inselaciune.
            Pana la momentul prezent probele dosarului de urmarire penala dovedesc doar incheierea si derularea unui contract civil de cesiune de creanta, existand indicii in sensul realitatii creantelor cedate, astfel ca declaratiile reprezentantului A., numitul C.V., in sustinerea invinuirii de inselaciune aduse inculpatului, sunt irelevante si insuficiente.
            Cu alte cuvinte, probele existente nu se constituie in date sau informatii de natura sa  convinga un observator obiectiv si impartial  ca persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventiva a comis o fapta prevazuta de legea penala ( Hot. CEDO  din 30 august 1990 in  cauza Fox Campbell si Hartley contra M.Britanii).
Ca urmare, consideram ca fapta inculpatului,  ca reprezentant al SC E., constand  din neexecutarea contractului de cesiune  de creanta incheiat cu reprezentantul SC A., excede, cel putin la acest moment, legii penale, existand deocamdata, in lipsa altor probe de vinovatie, doar indiciile unui posibil litigiu civil.
Mai mult in incercarea sa de a-si dovedi buna credinta, inculpatul sustine, in declaratia din fata judecatorului, ca a predat,  drept garantie cesionarului,  cele doua contracte de lucrari incheiate cu ADP,  pentru a-si dovedi posibilitatile de plata, aspect confirmat de faptul inregistrarii celor doua contracte  de catre reprezentantul SC A., la Arhiva Electronica de  garantii reale mobiliare ( pag.33 dosar u.pen.).
Nici referitor la celelalte infractiuni retinute  in sarcina inculpatului nu se pot retine  indicii temeinice din care sa rezulte presupunerea rezonabila a comiterii lor.
 Astfel, cu privire la neinregistrarea in contabilitate a facturii fiscale seria IL/KG nr.5129538 din 27 decembrie 2007, aspect de altfel recunoscut de inculpat,  nu sunt indicii evidente in ce priveste intrunirea elementelor constitutive ale infractiunii prev. de art.8 alin.1 din Legea nr. 241/2005, constand din solicitarea rambursarii de la bugetul statului a sumei de 194.237 lei,  reprezentand TVA.
Pe langa faptul ca nu se  verifica apararile  inculpatului, in conditiile in care  acesta dovedeste faptul declararii pierdute a respectivei facturi prin publicarea in Monitorul Oficial, ceea ce creeaza dubii sub aspectul laturii subiective, in referatul parchetului se vorbeste de o simpla solicitare a TVA.
Si aceasta in conditiile in care desi art.8 alin.1 din Legea nr. 241/2005 incrimineaza insasi stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor  avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau  restituiri de la bugetul general.
In orice situatie, nu se poate retine o rambursare de T.V.A pe baza unei facturi neinregistrate, iar prin procesul-verbal de control nr.608592 din 09 februarie 2008, DGFP I. retine doar o obligatie suplimentara de plata constand si din TVA in suma de 194.237 lei,  urmare a acestei neinregistrari, ceea  ce nu poate conduce automat la presupunerea rezonabila a comiterii cu intentie a infractiunii prev. de art.8 alin.1 din Legea nr. 241/2005, ori a unui fals la legea contabilitatii conf. art.43 din Legea nr. 82/1991.
  Aceeasi este si situatia cat priveste infractiunea de evaziune fiscala prev. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005, retinuta in sarcina inculpatului, in baza aceleiasi facturi neinregistrate si pe baza aceluiasi proces-verbal de control din 09 decembrie 2008, ce constata o obligatie suplimentara de plata constand din impozit pe profit  in suma de 163.568 lei, fara alte dovezi in dovedirea intentiei neevidentierii in documentele contabile a  operatiunilor efectuate sau a veniturilor realizate.
 Oricum, infractiunea complexa de evaziune fiscala reglementata de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005, nu poate coexista cu cea  prev. de art. 43 din Legea nr.82/1991, existand  ori posibilitatea absorbirii acesteia din urma in prima, ori a existentei doar a unui fals la legea contabilitatii, aspecte  ce nu se pot deduce in acest  moment, doar, eventual pe baza unui simplu proces-verbal de control, o expertiza financiar-contabila  putand lamuri alaturi de alte probe, situatia financiara reala a SC E. SRL.
Fata de cele ce preced retinand ca in cauza nu exista probe temeinice  care sa il indice pe inculpat drept posibil autor al infractiunilor retinute in referatul propunerii de arestare  preventiva, apreciem ca nu se mai impune analizarea  conditiilor prev. de art.148 lit.d si f Cod procedura penala.
In sensul celor de mai sus si dispozitiilor art. 5 par.1  lit.c din CEDO,  permit privarea de libertate a unei persoane doar in masura in care exista suspiciunea ca ar fi comis o infractiune . Chiar daca  cu ocazia verificarii unei propuneri de arestare preventiva nu se poate verifica  daca s-a comis intr-adevar acea infractiune, Curtea a statuat  ca trebuie sa se probeze daca actele materiale care i se reproseaza  persoanei detinute intrunesc continutul constitutiv al unei infractiuni determinate (Hot. Lukanov).
Avand in vedere Jurisprudenta CEDO, precum si dispozitiile interne invocate , este evident ca la acest moment nu se poate retine  pe baza probelor mai sus analizate � presupunerea rezonabila"  ca inculpatul a savarsit faptele de care este acuzat, nu se poate admite in mod prealabil, drept posibil si real, ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit faptele retinute in propunerea de arestare.
 Situatia fata de care respinge.