Propunere de arestare preventiva a inculpatului respinsa - recurs; distinctia dintre pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului si pericolul social concret al faptelor imputate; criterii de ap...

Propunere de arestare preventiva a inculpatului respinsa - recurs; distinctia dintre pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului si pericolul social concret al faptelor imputate; criterii de apreciere a incidentei in cauza a prevederilor art. 148 lit. f C.proc.pen.; individualizarea masurii preventive in raport de prevederile art. 136 alin. 8 C.proc.pen.
 
 Prin incheierea de sedinta din data de 19.05.2011, pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr. 16322/245/2011 s-au dispus urmatoarele:
 In baza dispozitiilor art.149 indice 1 alin.(9) din Codul de procedura penala, s-a respins propunerea de arestare preventiva formulata de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi in ceea ce il priveste pe inculpatul M.A., necunoscut cu antecedente penale, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de "talharie", prev. si ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) din Codul penal (dosarul de urmarire penala nr.5336/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi).
 In baza dispozitiilor art.149 indice 1 alin.(12) din Codul de procedura penala, cu referire la art.146 alin.11 indice 1 din Codul de procedura penala, art.136 alin.(1) lit. b) din Codul de procedura penala, raportat la art.145 alin.(1) din Codul de procedura penala, cu referire si la art. 143 alin.(1) din Codul de procedura penala, s-a luat fata de inculpatul M.A., cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de "talharie", prev. si ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) din Codul penal (dosarul de urmarire penala nr.5336/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi) masura preventiva a obligarii acestuia de a nu parasi localitatea de domiciliu, respectiv satul C., com.S., jud.Iasi, pe o durata de 30 de zile.
 In baza dispozitiilor art.145 alin.(11) din Codul de procedura penala, s-au impus inculpatului M.A., pe durata masurii preventive a obligarii sale de a nu parasi localitatea de domiciliu - in speta, satul C., com.S., jud.Iasi - urmatoarele obligatii:
 - sa se prezinte la organele judiciare ori de cate ori este chemat;
 - sa se prezinte la Politia din sat C., com.S., jud.Iasi, ca organ desemnat de catre instanta cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere ce-i va fi intocmit de catre organul de politie respectiv, precum si ori de cate este chemat;
 - sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
 - sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
 In baza dispozitiilor art.145 alin.(12) din Codul de procedura penala, s-a dispus ca pe durata masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea, inculpatul M.A. sa respecte si urmatoarele obligatii: sa nu ia legatura cu partea vatamata L.N. si nici sa nu comunice cu partea vatamata, direct sau indirect.
 S-a facut aplicarea art.145 alin.(2 2) din Codul de procedura penala si art.145 alin. (3) din Codul de procedura penala si s-a atras atentia inculpatului M.A. ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau obligatiilor care ii revin, s-a luat fata de acesta masura arestarii preventive.
 In temeiul art.145 alin. (2 1) din Codul de procedura penala, copie de pe prezenta incheiere, cu mentiunea ca este supusa recursului, s-a comunicat de indata inculpatului M.A., Politiei sat C., com.S., jud.Iasi - ca organ desemnat de catre instanta cu supravegherea inculpatului M.A., politiei comunitare, jandarmeriei, S.E.I.P. - Iasi, I.P.J. - Iasi, organelor competente sa elibereze pasaportul si organelor de frontiera - Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Bucuresti, Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera - Iasi, in vederea asigurarii respectarii obligatiilor care ii revin inculpatului in baza prezentei incheieri, cu mentiunea pentru organele in drept de a refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, de a ridica provizoriu pasaportul inculpatului M.A., pe durata masurii preventive dispusa fata de acesta prin prezenta incheiere.
 In baza art.145 alin.(3) din Codul de procedura penala, s-a atras atentia organului de politie desemnat cu supravegherea inculpatului M.A., respectiv Politiei sat C., com.S., jud.Iasi, de a verifica periodic respectarea de catre inculpatul M.A. a masurii si a obligatiilor impuse acestuia prin prezenta incheiere, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora sa sesizeze de indata organul judiciar.
 In baza dispozitiilor art.192 alin.(3) din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat, in cuantum de 70 lei (RON), au fost lasate in sarcina statului".
 Pentru a hotari astfel, Judecatoria Iasi a retinut urmatoarele:
 "Prin referatul inregistrat pe rolul acestei instante la data de 19.05.2011 sub nr.16332/245/2011, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, a solicitat luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul M.A., pe o durata de 29 de zile, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de "talharie", prev. si ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) din Codul penal.
 Prin referatul cu propunere de arestare preventiva se retine ca inculpatul M.A., la data de 02.05.2011, in jurul orei 08,30, in loc public, respectiv, in zona dintre statiile CFR Iasi si CFR Nicolina, a deposedat - prin acte de violenta - pe partea vatamata L.N., care se deplasa pe cararea de langa calea ferata, de mai multe bunuri (suma de 2.000 lei si un inel din aur).
 Fapta pretins a fi comisa de inculpat a fost incadrata in dispozitiile art.211 alin.1, alin.2 lit. c) din Codul penal.
 Prima instanta a constatat ca prin rezolutia data de organele de cercetare penala la data de 18.05.2011, confirmata la data de 19.05.2011 de catre procurorul de caz, s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de numitul M.A., cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de "talharie", prev. si ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit. c) din Codul penal.
 Prin ordonanta procurorului din data de 19.05.2011, ora 09,45, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva inculpatului M.A., pentru infractiunea mentionata anterior, inculpatul fiind retinut la data de 18.05.2011, ora 22,00 cand a fost introdus in Arestul I.P.J. - Iasi, inculpatul fiind prezentat instantei la data de 19.05.2011, in stare de retinere, asistat de aparatorul desemnat din oficiu, cu prilejul solutionarii propunerii de arestare preventiva ce face obiectul prezentei cauze penale.
 S-a constatat de prima instanta ca, in cursul urmaririi penale, s-a procedat la audierea, atat in calitate de invinuit, cat si in calitate de inculpat (dupa punerea in miscare a actiunii penale) a numitului M.A., in prezenta unui aparator desemnat din oficiu.
 Odata cu referatul sus-mentionat a fost inaintat instantei si dosarul de urmarire penala nr.5336/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.
Raportat la fapta sus-expusa, procurorul de caz a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile prev. de art. 136, art. 146 si art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, motivand indeplinirea acestor conditii prin aceea ca inculpatul a comis o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea in libertate a acestuia prezinta pericol concret pentru ordinea publica, prin raportare la modul si conditiile concrete de comitere a faptei si la importanta relatiilor juridice lezate prin comiterea acesteia.
 Raportat la toate aceste motive, s-a solicitat de catre procurorul de caz prin referatul sus-mentionat - in temeiul dispozitiilor art. 136, art. 146 si art. 148 lit. f) din Codul de procedura penala, arestarea preventiv a inculpatului M.A., pentru o durata de 29 de zile.
 ? Cu prilejul audierii sale in fata judecatoriei, inculpatul M.A. a recunoscut in mod nuantat fapta imputata, declarand ca a sustras din buzunarul interior al hainei cu care era imbracata partea vatamata suma de 360 lei, ca doar i-a pus piedica partii vatamate, astfel incat aceasta a cazut si ca nu a sustras inelul din aur reclamat de partea vatamata. Inculpatul a precizat ca a comis aceasta fapta deoarece partea vatamata i-a cerut sa intretina un raport sexual oral cu acesta. Inculpatul a mai declarat ca, in noaptea precedenta, s-a aflat in acelasi local cu partea vatamata L.N. si ca a stat de vorba cu acesta, consumand impreuna un pahar de vin.
 Din probatoriile stranse pana in acest moment al urmaririi penale, judecatoria a retinut urmatoarele:
 In noaptea de 01/02.05.2011, inculpatul M.A. a consumat bauturi alcoolice intr-un local situat la punctul de lucru C.F. Nord din mun. Iasi, unde se servesc si bauturi alcoolice, local in care s-a aflat in acea noapte si partea vatamata L.N., care a jucat diferite sume de bani la aparatele electronice. Spre dimineata, partea vatamata, care castigase o suma de bani la jocurile electronice, a parasit localul si, dupa cateva minute, din local a iesit si inculpatul M.A.. Pe drum, respectiv pe cararea de langa calea ferata, pe unde se deplasa partea vatamata, inculpatul M.A. a deposedat - prin impingerea partii vatamate, care a cazut - pe partea vatamata L.N., de mai multe bunuri (suma de 2.000 lei si un inel din aur).
 Situatia de fapt, asa cum a fost descrisa anterior, este dovedita cu probele administrate in cursul urmaririi penale, respectiv:
 - plangerea si declaratia partii vatamate L.N.;
- inscrisuri doveditoare a sumelor de bani detinute de catre partea vatamata;
- procese verbal de cercetare la fata locului si planse foto;
- procese verbale de recunoastere din grup a inculpatului M.A. de catre partea vatamata si de catre martorii D.A.P., D.P.B., N.D., martorii facand parte din personalul ce lucra in localul in care s-au aflat inculpatul si partea vatamata;
- proces verbal de vizualizare a imaginilor surprinse de camere de supraveghere video montat in sala de jocuri mecanice apartinand SC M. SRL Iasi;
 - declaratiile martorilor D.A.P., D.P.B., N.D., V.V.E.
 - declaratiile inculpatului M.A., date in fata procurorului si in fata judecatorului, care a recunoscut in mod nuantat, asa cum s-a aratat anterior, comiterea faptei.
 Prima instanta a constatat - raportat la datele si elementele probatorii ale cauzei - existenta unor indicii temeinice ca inculpatul M.A. a savarsit fapta imputata, circumscrisa infractiunii de "talharie", prev. si ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) din Codul penal - fapta pentru care legea penala prevede pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 4 (patru) ani.
 Totodata, prima instanta a constatat ca propunerea formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi nu este si temeinica, luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul M.A. neraspunzand exigentelor art. 136 alin.(1) si (8) din Codul de procedura penala, relativ la scopul masurilor preventive si la criteriile de individualizare ale acestora, la temeiurile legale, asa cum sunt ele prevazute de art. 143 si 148 alin.(1) lit. f) din Codul de procedura penala, toate analizate prin prisma respectarii dispozitiilor art. 23 din Constitutia Romaniei si art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
 Astfel, asa cum s-a retinut, masura arestarii preventive a inculpatului nu satisface exigentele bunei desfasurari a procesului penal, desi in cauza de fata exista probe si indicii temeinice care justifica presupunerea rezonabila ca inculpatul a comis fapta de care este acuzat - fapta pedepsita de lege cu mai mult de 4 (patru) ani inchisoare si aceasta pentru ca, in raport de datele probatorii concrete ale spetei de fata, functie de toate piesele dosarului, raportat si la situatia personala a inculpatului, prima instanta a apreciat ca lasarea inculpatului M.A. in libertate nu prezinta pericol concret si dovedit pentru ordinea publica, nefiind astfel indeplinita conditia cumulativa prevazuta de art.148 alin.(1) lit. f) din Codul de procedura penala, privind "existenta probelor ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica".
 Astfel, judecatoria a relevat ca potrivit art.149 indice 1 din Codul de procedura penala, masura arestarii preventive poate fi dispusa daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 143 din Codul de procedura penala, daca exista vreunul din cazurile de la art. 148 din Codul de procedura penala si daca se considera ca arestarea inculpatului este necesara in interesul urmaririi penale.
Aceleasi ratiuni institutionale se regasesc si in dispozitiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, potrivit carora inculpatul poate fi lipsit de libertatea sa daca exista motive verosimile de a (se) banui ca a savarsit o infractiune. Din probele administrate pana in prezent, prima instanta a retinut existenta unor indicii temeinice, in sensul ca inculpatul a savarsit fapta de "talharie", incadrata in dispozitiile art.211 alin.1, alin.2 lit.c) din Codul penal, fiind indeplinite exigentele art.143 din Codul de procedura penal. Judecatoria a aratat ca, potrivit art. 68 indice 1 din Codul de procedura penala, sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta, notiunea de indicii temeinice neputandu-se confunda cu aceea de probe certe de vinovatie.
 Prima instanta a apreciat ca in materia masurilor preventive, prezumtia de nevinovatie trebuie sa fie o constanta, evitandu-se judecarea fondului cauzei si deci recurgerea la probele certe de vinovatie in vederea angajarii raspunderii penale.
 Raportat la toate datele cauzei, prima instanta a retinut, asadar, ca existenta unei presupuneri rezonabile in sensul ca a savarsit fapta imputata rezulta din existenta unui ansamblu de date verosimile si credibile care, toate impreuna, in analiza dialectica a cauzalitatii lor, contureaza un ansamblu de indicii temeinice, in sensul notiunii prevazute de art.143 din Codul de procedura penala, fara a se confunda cu probele certe de vinovatie.
 In aprecierea elementelor de fapt prima instanta s-a bazat pe principiul probei "dincolo de orice indoiala rezonabila", insa a admis ca o asemenea proba certa de vinovatie vizeaza mai cu seama fondul cauzei, temeiurile arestarii preventive putand rezulta si dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumtii necontestate, suficient de grave, precise si concordante. Or, in speta data, probatoriul administrat in cauza in timpul urmaririi penale, asa cum a fost aratat anterior, toate coroborandu-se cu declaratiile inculpatului, prin care acesta recunoaste, chiar nuantat, cu motivatia pe care a expus-o in fata instantei, fapta ce i se imputa, constituie probe si indicii temeinice, in acceptiunea art. 68 1 din Codul de procedura penala, care justifica presupunerea rezonabila ca, la data de 02.05.2011, in jurul orei 08,30, in loc public, respectiv, in zona dintre statiile CFR Iasi si CFR Nicolina, inculpatul a deposedat - prin acte de violenta - pe partea vatamata L.N., care se deplasa pe cararea de langa calea ferata, de mai multe bunuri (suma de 2.000 lei si un inel din aur)..
 Propunerea de arestare preventiva a fost motivata prin existenta faptei si a savarsirii acesteia de catre inculpat, precum si prin aceea ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, pericol care rezulta din modul de comitere a faptei, respectiv: prin premeditarea faptei de catre inculpat, care a vazut ca partea vatamata avea asupra sa o suma mare de bani, prin comiterea acesteia in loc public, precum si din gradul de insecuritate pe care il genereaza o astfel de fapta in randul comunitatii.
 A constatat prima instanta, functie de datele si elementele probatorii ale cauzei, ca infractiunea pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva celor inculpatului este grava, insa in cauza nu exista nicio proba certa ca, lasat in libertate, inculpatul M.A. va impiedica buna desfasurare a urmaririi penale sau a judecatii, ca va comite noi infractiuni sau ca va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului; astfel, prima instanta a avut in vedere faptul ca inculpatul M.A. nu se afla la primul conflict cu legea penala, ca a fost condamnat anterior, de doua ori, pentru comiterea de infractiuni contra patrimoniului, condamnari pentru care s-a implinit termenul de reabilitare (in cauza intervenind reabilitarea de drept), ca ultima condamnare a inculpatului este din anul 1999, aspect care nu justifica - doar prin el insusi - arestarea preventiva a acestui inculpat.
 A mai aratat, totodata, judecatoria ca inculpatul M.A. a recunoscut in mod nuantat comiterea faptei, invocand o motivatie de ordin strict subiectiv, contribuind insa in mod esential la aflarea adevarului prin declaratiile sa. Or, toate acestea constituie, in opinia primei instante, tot atatea date pozitive care caracterizeaza persoana inculpatului.
 Prima instanta a observat ca pericolul concret pentru ordinea publica trebuie sa rezulte din modul de operare, urmarea produsa si particularitatile faptei, cu privire la care exista indicii temeinice si motive credibile de a banui ca a fost savarsita, arestarea inculpatului trebuind sa aiba drept scop asigurarea bunei desfasurari a procesului penal. Or, in aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea in libertate a inculpatului, judecatoria a aratat ca trebuie, de asemenea, sa se bazeze, pornind de la premisa faptei savarsite si a valorii sociale ocrotite, pe elemente care pot contura convingerea ca lasarea in libertate a acestuia prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, respectiv capacitatea inculpatului de a constientiza pe deplin comportamentul antisocial, raportat atat la valorile comunitatii din care fac parte, cat si la propria persoana, posibilitatea comiterii de alte fapte in viitor sau profilul antecedentei infractionale.
 In acest context, prima instanta a aratat ca este neindoielnic ca fapta, cu privire la care exista indicii temeinice ca a fost savarsita de catre inculpatul M.A., are o gravitate sporita. Cu siguranta, gravitatea faptei imputate inculpatului este preponderent raportata la rezultatul socialmente periculos al acesteia, insa aceasta imprejurare nu poate fi sustrasa analizei cauzalitatii sale obiective - pe de o parte. Pe de alta parte, prima instanta a apreciat ca masura arestarii preventive, care presupune excluderea inculpatului din mediul in care in mod curent isi duce existenta, trebuie sa aiba un corespondent obiectiv in caracterul reprobabil al faptei inculpatului si al persoanei acestuia, fata de care aceasta masura trebuie sa fie singurul mijloc de asigurare a protectiei societatii.
 Or, aprecierea ca lasarea in libertate a inculpatului M.A. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica trebuie sa se bazeze pe indicii rational justificate, facand apel mai cu seama la necesitatea protectiei societatii, in ansamblul valorilor sale, impotriva potentialelor acte interzise si vatamatoare ale inculpatului. Reactivitatea infractionala potentiala a inculpatului trebuie sa fie principalul reper, in functie de care sa se aprecieze ca lasarea sa in libertate ar putea avea in mod concret efecte negative asupra ordinii publice.
 Ca atare, judecatoria a trebuit sa distinga in functie de date certe, caracterul concret al pericolului pe care l-ar prezenta inculpatul daca ar fi lasat in libertate, iar in constructia acestui rationament nu se poate retine doar rezultatul socialmente periculos produs prin fapta de care este acuzat acesta, facandu-se abstractie de datele pozitive ce caracterizeaza persoana acestuia, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
 Dispunerea arestarii preventive fata de inculpat in conditiile mentionate anterior ar avea consecinte contrare celor urmarite de legiuitorul penal, justificandu-se doar pentru valorificarea exemplaritatii in cadrul preventiunii generale si mai putin pentru reeducarea inculpatilor, care ar constientiza aceasta masura ca pe o sarcina excesiva, dincolo de povara in sine a faptei imputate.
 Asadar, trimiterea inculpatului in arest preventiv nu ar raspunde decat unei constrangeri impersonale si mecanic aplicate si ar contraveni convingerii ca inculpatul a constientizat gravitatea faptei comise, prima instanta apreciind ca judecarea acestuia se poate face in stare de libertate.
 Totodata, in cauza de fata, prima instanta a apreciat ca nu exista temeiuri clare care sa justifice, odata cu trecerea timpului, in ce mod lasarea in libertate a inculpatului ar produce un impact negativ in societate sau cum ar putea contraveni aceasta bunei desfasurari a anchetei.
 Retinerea exclusiva si generica a sintagmei «pericol concret pentru ordinea publica, intemeiat pe sentimentul de insecuritate social pe care il genereaza o astfel de fapta in randul comunitatii», ca argument pentru solicitarea si justificarea unei masuri de exceptie, cum este aceea a masurii arestarii preventive, fara a tine seama de posibilitatea luarii unor masuri alternative la arestarea preventiva, nu indeplineste cerintele unei juste judecati si ale unui proces echitabil. Or, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca art. 5 § 3 cere autoritatilor nationale, carora li se solicita luarea masurii detentiei provizorii, sa ia in calcul masuri alternative prevazute de lege neprivative de libertate (Jab³oñski c. Pologne, Patsouria).
 Din aceasta perspectiva, prima instanta a apreciat ca fata de persoana inculpatului M.A. nu se poate retine caracterul unei amenintari grave pentru ordinea publica: inculpatul nu a probat indiferenta absoluta in privinta consecintelor faptei sale, nici agresivitate persistenta, ba dimpotriva. Astfel, prima instanta a apreciat ca notiunea de pericol concret pentru ordinea publica in ceea ce priveste calificarea consecintelor lasarii in libertate a inculpatului nu se intemeiaza nici pe considerente juridice, nici pe considerente clinice (aceasta implicand mai mult criterii precum: gravitatea infractiunii, numarul de infractiuni savarsite, starea mentala a infractorului, probabilitatea ca acesta sa fie o amenintare pentru ordinea publica daca ar fi lasat in libertate, etc.).
 Prima instanta a subliniat ca a trebuit sa distinga asadar intre devianta accidentala, cu nimic scuzabila, dar fata de care metodele represive trebuie sa evite excluderea inculpatului din mediul social in care traieste si trimiterea sa intr-un mediu mai degraba ostil, acela al privarii de libertate - pe de o parte - si devianta persistenta, ca stil de viata si care prin ea insasi prezinta un pericol ce indreptateste necesitatea impiedicarii producerii altor fapte asemanatoare, prin privarea de libertate, pe de alta parte.
Prima instanta a retinut astfel ca imprejurarile concrete in care fapta imputata inculpatului M.A. se presupune ca s-a comis, coroborat cu atitudinea procesuala a acestuia, precum si cu faptul ca nu este cunoscut cu antecedente penale, fapta imputata acestuia avand - in contextul actual - un caracter accidental, toate acestea deci nu acrediteaza ideea ca lasat in libertate, inculpatul va comite alte fapte prevazute de legea penala si/sau ca buna desfasurare a procesului penal ar fi impiedicata. De asemenea, prima instanta a aratat ca nu exista temeiuri clare, concrete pentru a se presupune ca sentimentul de liniste si siguranta colectiv al comunitatii in care presupusa fapta s-a comis ar fi perturbat, daca prezumtivul autor ar fi lasat in libertate.
  Ca atare, prima instanta a constatat ca din probele administrate in cauza rezulta ca nu sunt intrunite cumulativ conditiile impuse prin dispozitiile art. 136, 143 si 148 alin.(1) lit. f) din Codul de procedura penala, respectiv ca inculpatul M.A. ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea altor persoane sau ca lasarea inculpatului in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica si ca pentru buna desfasurare a procesului penal s-ar impune luarea fata de acesta a masurii preventive privative de libertate, fata de temeiurile astfel analizate si gravitatea faptei imputate inculpatului fiind suficienta, in opinia judecatoriei, luarea masurii preventive prevazute de art. 145 din Codul de procedura penala, prima instanta constatand ca fiind cumulativ indeplinite conditiile prevazute de art. 136 si 143 alin. (1) din Codul de procedura penala, coroborate cu dispozitiile art. 145 din Codul de procedura penala.
 Pe cale de consecinta, prima instanta a luat fata de inculpatul M.A. masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, apreciind ca prin restrangerea libertatii de miscare a inculpatului poate fi atins scopul prevazut de art.136 din Codul de procedura penala, la luarea acestei masuri avandu-se in vedere si persoana inculpatului.
 In raport de toate aceste considerente, prima instanta a respins propunerea de arestare preventiva formulata de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi in ceea ce il priveste pe inculpatul M.A., iar - in baza dispozitiilor art. 149 indice 1 alin.(12) din Codul de procedura penala, cu referire la art.146 alin.(11 indice 1) din Codul de procedura penala, art. 136 alin.(1) lit. b) din Codul de procedura penala, raportat la art.145 alin.(1) din Codul de procedura penala, cu referire si la art. 143 alin.(1) din Codul de procedura penala - a luat fata de acesta masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, pe o durata de 30 zile si va impune acestuia obligatiile prevazute de disp. art.145 alin.11 din Codul de procedura penala.
 S-a facut aplicarea art.145 alin.(2 2) din Codul de procedura penala si art.145 alin. (3) din Codul de procedura penala si s-a atras atentia inculpatului M.A. ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau obligatiilor care ii revin, s-a luat fata de acesta masura arestarii preventive.
 In temeiul art.145 alin. (2 1) din Codul de procedura penala, copii de pe incheiere, cu mentiunea ca este supusa recursului, s-a dispus sa fie comunicate de indata persoanelor si institutiilor prevazute de textul de lege.
 In baza art.145 alin.(3) Cod procedura penala, s-a atras atentia organelor de politie desemnate cu supravegherea inculpatului, de a verifica periodic respectarea de catre acesta a masurii si a obligatiilor impuse prin prezenta incheiere, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora sa sesizeze de indata organul judiciar."
 Impotriva acestei incheieri de sedinta, in termenul legal, a declarat recurs, oral, Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi. Recursul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Iasi la data de 20.05.2011. La aceiasi data, au fost atasate la dosar si motivele scrise ale caii de atac promovate, sustinute ulterior oral de reprezentantul Ministerului Public.
 In motivarea recursului formulat, Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi a invocat, atat in scris, dar si oral, prin intermediul reprezentantului sau (in fata instantei de control judiciar), in esenta, netemeinicia incheierii criticate, respectiv gresita apreciere a lipsei de pericol social a inculpatului pentru ordinea publica, pentru argumentele expuse detaliat in partea introductiva a prezentei incheieri la care facem trimitere.
 Dintre aceste argumente, cele mai semnificative se refera la: a) imprejurarea ca este indeplinita conditia prevazuta de art. 143 C.p.p.; b) faptul ca lasarea in liberate a inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, "avand in vedere modul si conditiile de savarsire a faptei imputate si importanta relatiilor juridice lezate prin savarsirea acesteia", dar si faptul ca "inculpatul si-a premeditat fapta_pe care a comis-o in loc public, dar izolat, profitand de bunavointa partii vatamate, ceea ce releva pericol social sporit si nepasare_" mai ales ca acesta "a incercat sa minimalizeze consecintele faptei comise prin motivarea savarsirii acesteia..". In motivele scrise de recurs, Parchetul a reiterat si situatia de fapt imputata inculpatului.
 ? Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si incheierea de sedinta criticata, prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, in limitele si conditiile prevazute de art. 3856 alin. 3 C.p.p., tribunalul constata ca recursul de fata este nefondat si urmeaza sa-l respinga ca atare pentru urmatoarele considerente:
 Nici una din criticile generice formulate de Ministerul Public nu este fondata, iar luarea masurii arestarii preventive a inculpatului M.A. nu se impune datorita neintrunirii tuturor conditiilor prevazute de lege, din perspectiva temeiniciei si a oportunitatii.
 Astfel, mai intai, se constata ca prima instanta a facut o analiza amanuntita, chiar exhaustiva, pertinenta si corecta a motivelor invocate de Ministerul Public in sustinerea propunerii de arestare preventiva, prin prisma dispozitiilor legale incidente prevazute de art. 143, art. 148 alin.1 lit. f) si art. 136 alin.1 Cod pr. pen., concluzionand, in mod corect, ca nu sunt intrunite toate cerintele impuse imperativ de lege pentru admiterea propunerii formulate.
 In mod just, prima instanta a apreciat ca - prin raportare la toate circumstantele reale si personale - nu exista, la dosarul cauzei, probe certe din care sa reiasa ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, care nu ar putea fi inlaturat decat prin arestarea preventiva a acestuia. Mai mult, corect s-a apreciat ca elemente precum: a) lipsa antecedentelor penale coroborate cu datele personale ale inculpatului (inculpatul a fost condamnat in trecut, insa pentru acele condamnari a intervenit de foarte mult reabilitarea de drept, iar orice referire la acel condamnarii vin in contradictie cu efectele juridice ale reabilitarii de drept); b) natura si modalitatea concreta de savarsire a presupusei infractiuni investigate; c) dar, mai ales, pozitia procesuala corecta a inculpatului-intimat, care a recunoscut si regretat comiterea faptei pentru care s-a pus in miscarea actiunea penala de la inceput, colaborand cu organele judiciare si asumandu-si responsabilitatea, in conditiile in care momentul savarsirii faptei nu a mai fost surprins de nici o alta persoana - sunt de natura sa releve ca luarea masurii arestarii preventive nu se impunea.
 Intr-adevar, dispozitiile art. 148 lit."f" Cod pr. penala nu sunt intrunite intrucat nu se poate sustine, cu temei, data fiind si pozitia procesuala a inculpatului-intimat ca eventualul pericol pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului este unul real si concret. In plus, nu exista nici probe certe din care sa rezulte, la acest moment, un asemenea pericol, care nu este unul prezumat "ab intio", ci trebuie, intotdeauna, sa fie unul concret, real si actual (si nu unul ipotetic si viitor - cum pretinde Parchetul). De altfel, tribunalul nu poate sa remarce motivarea lapidara si cu caracter exclusiv general facuta in acest sens in propunerea de arestare preventiva, dar mai ales faptul ca in aceasta nu s-a indicat in ce anume consta, in concret (dincolo de trimiterea la situati de fapt), invocatul pericol pentru ordinea publica.
 Pe de alta parte, este adevarat ca faptele imputate inculpatului sunt dintre cele de o gravitate potentiala ridicata, insa masura arestarii preventive nu are in nici un caz un rol coercitiv, asa cum pretinde Ministerul Public, prin motivele de recurs. Ea nu poate reprezenta o pedeapsa anticipata. De asemenea, nu poate fi confundat - asa cum o face Ministerul Public prin motivele orale de recurs - pericol concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului cu pericolul social concret al faptelor imputate. Cele doua sunt notiuni distincte, cu implicatii juridice si procesuale diferite. Imprejurarea ca o fapta prevazuta de legea penala prezinta un grad de pericol social concret ridicat datorita, mai ales, naturii relatiilor sociale lezate, nu echivaleaza/nu presupune, in mod automat, si existenta unui pericol concret pentru ordinea publica dedus din lasarea in libertate a inculpatului.
 In ceea ce priveste argumentul referitor la indeplinirea conditiei prevazute de art. 143 C.p.p., acesta nu poate constitui, in sine un motiv, de arestare, intrucat in acest caz arestarea preventiva ar echivala cu o pedeapsa anticipata. Mai mult, judecatoria a retinut deja intrunirea acestei conditii fara de care nu ar fi putut sa ia o alta masura preventiva.
 Nici mobilul posibil al infractiuni nu poate constitui un motiv de arestare in sine ori de natura a contura un pericol pentru ordinea publica. Din contra, confirmarea ulterioara a mobilului invocat de inculpat nu ar putea constitui un element agravant, ci ar fi de natura, pe de o parte, sa clarifice circumstantele concrete ce au determinat savarsirea faptei imputate inculpatului, iar, pe de alta parte, sa confirme apararea inculpatului ca fapta nu a fost premeditata, ci spontana.
 Fata de cele anterior aratate, se retine si ca nu exista nici date suficiente pentru a se putea vorbi de o premeditare cum sustine recurentul -, ci din contra.
 Pe de alta parte, tribunalul constata si ca judecatoria a luat totusi o masura preventiva fata de inculpatul M.A. si anume aceea a obligarii de a nu parasi localitatea, impunandu-i acestuia si o serie semnificativa de masuri si obligatii pe care trebuie sa le respecte, de natura a asigurarea ne-influentarea urmaririi penale.
 Judecatoria putea si avea indrituirea legala sa ia o asemenea masura, chiar si din oficiu, dispozitiile art. 1491 alin. 12 cu referire la art. 146 alin. 11 Cod pr. penala, fiind elocvente in acest sens. Mai mult, judecatoria avea obligatia de a evalua posibilitatea unei alternative la detentia preventiva, ceea ce a si facut, in mod legal si temeinic.
 Totodata, tribunalul constata ca nu sunt intrunite nici cerintele art. 136 alin. 1 Cod pr. pen., intrucat nu exista nici un element plauzibil (si care sa se reflecte in actele atasate la dosar) pentru a se considera ca fara luarea masurii arestarii preventive a inculpatului nu s-ar putea asigura buna desfasurare a procesului. Mai mult, nu exista date ca inculpatul ar fi incercat, in vreun fel, zadarnicirea aflarii adevarului ori ca ar incerca sa se sustraga urmaririi penale.
 Nu pot fi ignorate nici dispozitiile art. 136 alin 8 Cod pr. pen. referitoare la criteriile ce trebuie avute in vedere la alegerea masurii preventive, care, analizate coroborat, in speta, nu pledeaza pentru luarea masurii arestarii preventive. Aceste criterii din legea interna (in acord cu jurisprudenta CEDO) obliga judecatorul, de fiecare data, sa analizeze oportunitatea unei alternative la detentia preventiva, ceea ce, in speta, s-a si facut, masura preventiva luata - aceea a obligarii de a nu parasi localitatea - fiind suficienta pentru asigurarea scopului general prevazut de art. 136 alin. 1 C.p.p.: acela al bunei desfasurari a urmaririi penale.
 ? Or, fata de toate cele mai sus expuse, raportat la datele personale ale intimatului (fara antecedente penale - reabilitat de drept; tatal a patru copii; o persoana care a recunoscut si regretata comiterea faptelor pentru care s-a pus in miscarea actiunea penala, colaborand cu organele judiciare; s-a prezentat si in fata tribunalului), la circumstantele particulare ale comiterii faptei, la inexistenta (in actele dosarului) a oricaror date certe care sa releve implicarea intimatului, in prezent, si in alte actiuni cu caracter penal, precum si a oricaror date minimale care sa contureze vreo amenintare concreta pentru ordinea publica din partea inculpatului ori vreo incercare de influentare sau zadarnicire a aflarii adevarului, tribunalul apreciaza ca, in mod temeinic si legal, s-a respins propunerea de arestare preventiva, luandu-se totusi o alta masura preventiva.
 Intr-adevar, masura arestarii preventive constituie o exceptie care, pentru a fi luata trebuie sa fie justificata temeinic si absolut necesara, in cadrul procesului penal, pentru buna sa desfasurare. Regula fiind deci judecarea in stare de liberate, drept de care inculpatul se bucura in virtutea art. 5, alin. 1 C.p.p. si art. 5, alin. 1 din C.E.D.O., pentru a fi incidenta exceptia, trebuie sa fie intrunite conditiile prevazute de lege.
 In speta de fata, raportat la mijloacele de proba administrate pana in prezent (se contureaza imprejurarea epuizarii deja a administrarii probatoriului relevant), dar, mai ales la pozitia corecta inculpatului, se constata deci ca masura arestarii preventive nu corespunde cerintelor prevazute de art. 136, alin. 1 C. p.p., pentru motivele aratate mai sus. Toate celelalte argumente invocate de judecatorie in acest sens sunt intemeiate si au reflectare in actele si lucrarile dosarului.
* Fata de toate considerentele expuse mai sus, constatand legalitatea si
temeinicia incheierii Judecatoriei Iasi, in baza art. 38515 pct. 1 lit. "b" C.p.p., tribunalul urmeaza sa respinga, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi si sa mentina incheierea criticata.