InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Iasi

Perimare. Calculul termenului. Aplicarea legii in timp

(Sentinta comerciala nr. 1351 din data de 10.10.2013 pronuntata de Tribunalul Iasi)

Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) | Dosare Tribunalul Iasi | Jurisprudenta Tribunalul Iasi

Tip : Sentinta
Nr. /Data : 1351/C.a/10.10.2013
Autor : Tribunalul Iasi - Sectia a II a Civila si de contencios administrativ si fiscal
Domeniu asociat - procedura civila

Perimare. Calculul termenului. Aplicarea legii in timp

Prin sentinta nr. 1351/C.a/10.10.2013 pronuntata de Tribunalului Iasi. Sectia a II a Civila si de Contencios Administrativ a fost admisa exceptia perimarii cererii, invocata din oficiu, s-a constatat perimata actiunea formulata de reclamanta  S.C. PC S.A. in contradictoriu cu parata Agentia Domeniilor Statului.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Iasi a retinut urmatoarele:
Prin Incheierea  din 27 mai 2011, pronuntata intr-un primul ciclu procesual, instanta a dispus suspendarea cauzei in baza art. 1551 Cod procedura civila, retinand ca, reclamanta nu a precizat natura prejudiciului  data nasterii prejudiciului si nu a indicat investitiile efectuate in raport de care s-au solicitat  daunele din cererea de chemare in judecata, asa cum i s-a pus in vedere.
Ulterior, prin Incheierea din 26 aprilie 2012 a fost respinsa cererea de repunere pe rol, formulata de reclamanta. La adata de 25 mai 2012 reclamanta formueaza o noua cerere de repunere pe rol ( fila 199), cerere admisa prin Incheierea din 22 iunie 2012.
Potrivit art. 248 alin 1 Cod procedura civila din 1865: “ (1)Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de un an. Partea nu se socoteste in vina, cand actul de procedura urma sa fie indeplinit din oficiu"
Avand in vedere natura comerciala a prezentului litigiu la momentul inregistrarii sale, natura necontestata,  Tribunalul trebuie sa verifice care este termenul de perimare care se aplica in cauza.
Sub acest aspect, Tribunalul constata ca la data de 27.05.2011 cand s-a dispus masura suspendarii cauzei conform dispozitiilor art. 1551 Cod procedura civila erau in vigoare dispozitiile art. 248 alin. 1 si 3 Cod procedura civila, conform carora orice cerere de  chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare din vina partii  timp de un an. In materie comerciala termenul de perimare este de 6 luni.
Anterior acestui moment insa au intrat in vigoare dispozitiile Legii nr. 71/2011 (respectiv la data de 01.10.2011), care a inlaturat distinctiile dintre materiile civila si comerciala, iar in ce priveste termenul de perimare a abrogat dispozitiile art. 248 alin. 3 Cod procedura civila, in prezent tuturor litigiilor, indiferent de natura lor fiindu-le aplicabile dispozitiile art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, termenul de perimare fiind deci de 1 an.
In aceste conditii, asa dupa cum a sustinut si reclamanta, se ridica  problema, termenului de perimare la care trebuie sa se raporteze instanta in solutionarea exceptiei,  termenul de 6 luni prevazut de art. 248 alin. 3 Cod procedura civila sau cel de 1 an prevazut de art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, singurul in vigoare la momentul solutionarii exceptiei.
Sub acest aspect Tribunalul retine ca Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009  privind Codul civil contine dispozitii tranzitorii, in sensul ca la art. 223 se prevede expres ca daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare  la data cand acestea au fost pornite.
Din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta ca nu este suficient ca in Legea 71/2011 sa existe dispozitii speciale din care sa rezulte ca anumite norme din Noul cod civil sunt de imediata aplicare pentru ca acestea sa se aplice si proceselor declansate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil, ci, o eventuala derogare de la art. 223 din Legea nr. 71/2011 ar presupune o dispozitie speciala care sa prevada expres ca noua reglementare se aplica si proceselor in curs de solutionare.
In acest sens este de retinut ca, potrivit art. 223 din din Legea nr. 71/2011 stipuleaza ca: "Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite."
 Cum insa  Legea nr. 71/2011 nu contine dispozitii derogatorii de la aceasta regula generala in ceea ce priveste termenul de perimare si, intrucat art. 223 prevede expres faptul ca litigiilor comerciale declansate inainte de intrarea in vigoare a legii le sunt aplicabile nu doar dispozitiile materiale dar si cele procedurale in vigoare la data la care a fost declansat litigiul, rezulta neindoielnic ca termenul de perimare aplicabil in cauza este cel de 6 luni si nu cel de 1 an.
Asadar,  avand in vedere momentul la care s-a dispus suspendarea solutionarii cauzei , termenul de perimare aplicabil in cauza era de 6 luni.
Intrucat cauza a fost suspendata conform incheierii din data de 27.05.2011, avand in vedere si dispozitiile art. 101 alin. 3 Cod procedura civila acest termen s-a implinit la data de 27.11.2011.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.)

Recurs inadmisibil - Decizie nr. DP148/R/2008 din data de 31.03.2009
Apel respins ca tardiv formulat - Sentinta civila nr. 1053 din data de 23.12.2015
Gresita conexare a 2 cauza si gresita dobandire a calitatii de inculpat ca urmare a admiterii plangerii , art 278 al 8 , lit a c p p . Casare cu trimitere pentru respectarea art 372 c p p - Decizie nr. 121 din data de 30.04.2010
Admiterea plingerii si trimiterea cauzei la prim-procuror pentru motivare. Inadmisibilitatea acestei solutii fata de dispozitiile art.278 ind 1 al.8 C.p.p. - Decizie nr. 4 din data de 12.01.2009
ART.220 CP. MODALITATEA DE SESIZARE A INSTANTEI ANTERIOR INTRARII IN VIGOARE A LEGII 247/2005. - Decizie nr. 113 din data de 28.01.2009
Competenta materiala de solutionare a unei exceptii de nelegalitate, invocata dupa intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, intr-un proces inceput sub incidenta vechiului Cod de procedura civila – regulator de competenta. - Sentinta civila nr. 129/F din data de 25.09.2014
Termenul de prescriptie a dreptului de a cere restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, raportat la jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene. - Decizie nr. 2066/R din data de 11.09.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs. TVA tranzactii imobiliare. Efectele deciziei CJUE pronuntata la data de 07.11.2013 in cauzele conexe C-249/12 si C-250/12 (Tulica si Plavosin). Regim juridic nulitate acte administrativ fiscale. - Decizie nr. 1110/R din data de 28.03.2014
Noul cod de procedura civila - Recurs CASJ. Nivelul contributiei la FNUASS aferent veniturilor din profesii libere si comerciale, in anul 2009, este de 6,5 %. Decizie Curtea constitutionala nr. 439/2013. Legalitate decizie de impunere emisa de CASJ sub ac - Decizie nr. 1759/R din data de 06.06.2014
Noul cod de procedura civila - Apel impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie accesorie – art. 64 alin. 4 c.pr.civ. Cerere interventie accesorie consilier local in litigiu avand ca obiect obligare Consiliu Local la adopta - Decizie nr. 2/Ap din data de 13.06.2014
Achizitii publice. Respingere ca tardiva a contestatiei la CNSC. Legalitate decizie CNSC - Art. 256 ind. 2 alin. 1 lit. b) raportat la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 (Decizia nr. 1967/R/8.08.2014,Dosar nr. 350/64/2014 – redactat jud. M.I.M.) - Decizie nr. 1967/R din data de 08.08.2014
Exigenta motivarii masurii luate printr-un act administrativ este necesara pentru verificarea legalitatii acestuia. - Decizie nr. 1718/R din data de 04.04.2013
Actiune formulata de instanta de contencios administrativ impotriva Deciziei de impunere emisa de CASJ B pentru plata obligatiei la CAS si majorarea dobanzilor. Admisibilitatea actiunii. Legalitatea deciziei de impunere emisa de CASJ – Sanctiunea nelega - Decizie nr. 2075/R din data de 17.04.2013
Admisibilitatea cererii de revizuire in conditiile dovedirii de revizuenta a indeplinirii conditiilor prevazute de art. 322 pct. 2 Cod procedura civila. In sens contrar cererea de revizuire se va respinge ca neintemeiata si nelegala - Decizie nr. 436/R din data de 31.01.2013
1. In cazul veniturilor pentru care exista atat obligatia evidentierii, cat si obligatia declararii, daca veniturile au fost evidentiate in actele contabile sau in alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu se poate di - Decizie nr. 105/Ap din data de 03.10.2013
Audierea unui numar de martori in faza actelor premergatoare nu confera procesului verbal de consemnare a acestor audieri caracterul de proba ilegala. Incalcarea dreptului aparatorului de a asista la aceste audieri este sanctionata cu nulitatea relativa - Decizie nr. 365/R din data de 11.04.2013
Exceptia de nelegalitate prevazuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004 – efecte In cazul admiterii exceptiei de nelegalitate instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost ... - Decizie nr. 560/R din data de 08.02.2012
Nu se poate dispune, printr-o incheiere de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu, fara citarea partilor, ulterior redactarii minutei si pronuntarii hotararii, schimbarea incadrarii juridice retinute prin actul de sesizare al insta... - Decizie nr. 232/R din data de 16.03.2012
Traficul de persoane. Individualizarea judiciara a pedepsei. Criterii de apreciere. - Decizie nr. 129/R din data de 20.12.2011
Continutul convorbirilor telefonice interceptate in baza autorizatiei date de judecator in conditii de legalitate pot fi valorificate sub aspect probator de instanta investita cu solutionarea cauzei in fond, in masura in care acestea se coroboreaza c... - Decizie nr. 36/R din data de 19.01.2012