Contestatie la executare formulata de Directia Generala a Finantelor Publice privind cheltuielile de judecata si cele de executare
(Decizie nr. 148/R din data de 28.01.2011 pronuntata de Tribunalul Maramures)Potrivit dispozitiilor art.2 din O.G. nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creantei prin titlu executoriu nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului. Prin sentinta civila nr. 9382 din 15.10.2010, Judecatoria Baia Mare a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea Directia Generala a Finantelor Publice Maramures in contradictoriu cu intimatul A.I.M.
A respins ca ramasa fara obiect cererea privind suspendarea executarii silite si a obligat-o pe contestatoare la plata catre intimat a sumei de 300 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta hotararea de mai sus, judecatoria a retinut ca prin incheierea pronuntata de Judecatoria Baia Mare in dosar nr. 1777/182/2010, s-a dispus incuviintarea executarii silite a sentintei civile nr. 1121/2009 a Tribunalului Maramures si deciziei civile nr. 2353/2009 a Curtii de Apel Cluj, executorul judecatoresc investit procedand la emiterea somatiei in dosarul executional nr.101/2010 cu acordarea practic a unui termen de gratie de 6 luni, termen la care face referire OG 22/2002. Debitul pentru care s-a pornit executarea se constituie din cheltuieli de judecata in cele doua instante in care s-a judecat litigiul pe fond, onorariul executorului judecatoresc, taxe de timbru si onorariu avocatial, cererea de executare silita fiind facuta prin avocat.
Niciuna dintre sumele amintite nu poate fi contestata de catre debitoare, prima rezultand din hotararile judecatoresti devenite titluri executorii iar celelalte din faza de executare silita propriu -zisa, sumele fiind datorate in baza art.371 pct. 7 Cod procedura civila .
In alta ordine de idei, executorul judecatoresc nu numai ca s-a conformat OG 22/2002 dar mai mult a acordat debitoarei termenul maxim de gratie de 6 luni stabilit prin actul normativ amintit.
Dincolo de actul de discriminare pozitiva dintre debitorul -stat si alti debitori-persoane fizice sau juridice, dispozitiile art. 2 ale OG 22/2002 nu se pot constitui intr-un panaceu pentru refuzul sau omisiunea de a executa o hotarare judecatoreasca irevocabila.
De altfel, chiar art.2 mentionat conditioneaza acordarea beneficiului unui termen de plata de 6 luni de faptul " lipsei de fonduri", lucru rizibil neprobat la dosarul cauzei si neacceptat in principiu in statele comunitare (civilizate) ca avand relevanta in materia executarii hotararilor judecatoresti.
Starea de lucruri amintita a fost consacrata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin nenumarate hotarari a caror enuntare nu isi mai are rostul.
Dupa cum contestatoarea cunoaste dispozitiile art. 371 indice 1 Cod procedura civila, de vreme ce le enunta in cuprinsul contestatiei formulate, dupa aprecierea instantei raportandu-se si la hotararile CEDO in spete similare contra Romaniei desigur, s-a statuat ca acestea art.371 indice 1 ar trebui sa guverneze executarea silita ca parte a procesului civil, promovata de oricare subiect de drept impotriva statului.
Cat priveste somatia emisa de executorul judecatoresc, in afara oricarui dubiu, fundamentul ei legal il constituie OG nr.22/2002,de vreme ce acorda termenul de gratie maxim prescris.
Insa in ipoteza in care debitoarea nu se va conforma obligatiei legale de a achita sumele de bani stabilite in sarcina sa, somatia emisa va echivala cu somatia emisa in conditiile art.387 Cod procedura civila putand fundamenta, fara alte formalitati, executarea silita propriu -zisa.
Cat priveste capatul de cerere vizand suspendarea executarii silite s-a constatat ca acesta a ramas fara obiect, in conditiile in care suspendarea executarii ar fi operat pana la pronuntarea hotararii in conditiile art. 403 alin.1 Cod procedura civila si nu pana la ramanerea irevocabila a prezentei hotarari dupa cum sustine contestatoarea in contestatia formulata.
Instanta de fond a facut aplicarea art. 274 Cod procedura civila fata de contestatoarea aflata in culpa procesuala cat priveste cheltuielile de judecata, probate a fi fost avansate in dosar de catre intimate, cu titlu de onorar avocat.
Impotriva sentintei a declarat recurs contestatoarea Directia Generala a Finantelor Publice Maramures, solicitand modificarea acesteia, in sensul admiterii contestatiei si anularii tuturor formelor de executare silita, a tuturor actelor de executare efectuate in dosarul de executare a creditorului A.I.M. cu nr. 101/2010, in privinta realizarii creantei sale.
Recurenta a sustinut ca, in calitate de institutie publica, onoreaza in mod voluntar obligatiile de plata constatate prin titluri executorii sau hotarari judecatoresti, fiind suficienta cererea formulata de creditor in acest sens, insotita de hotararea definitiva si irevocabila, lucru pe care creditorul nu l-a facut insa, astfel ca recurenta nu este de acord cu plata cheltuielilor cu executarea silita si onorariul executorului judecatoresc.
Contestatoarea - recurenta a mai aratat ca potrivit art. 3 din OG nr. 22/2002, creditorul are posibilitatea promovarii executarii silite impotriva debitorului numai daca acesta din urma nu respecta termenul de plata prevazut de lege si cum reglementarile mentionate sunt de stricta interpretare, acestea nu pot fi extrapolate la alte situatii decat cele expres prevazute de lege, situatie in care cheltuielile de executare silita nu sunt datorate, culpa apartinand exclusiv creditorului care nu s-a adresat recurentei conform art. 371 al. 1 si 4 Cod procedura civila, cu respectarea termenelor impuse de OG nr. 22/2002.
In drept a invocat art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedura civila.
Intimatul A.I.M., desi legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare.
Examinand sentinta prin prisma sustinerilor recurentei si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, daca executarea creantei prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Avand in vedere normele cuprinse in art. 3 din actul normativ mentionat anterior, in cazul in care institutiile publice nu-si indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut la art. 2, creditorul nu putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila sau altor dispozitii legale aplicabile in materie.
Din perspectiva prevederilor legale imperative enuntate mai sus, judecatoria a constatat corect ca somatia de plata, emisa de executorul judecatoresc, reprezinta actul de la a carei comunicare incepe sa curga termenul de 6 luni in care institutia debitoare este obligata sa faca demersurile pentru a-si indeplini obligatia de plata, obligatie pe care statul o poate indeplini si fara a incepe executarea silita, aspect statuat si in jurisprudenta CEDO.
In contextul celor aratate si tinand seama de faptul ca toate cheltuielile din cursul executarii ca ultima faza a procesului, sunt datorate de debitor si in situatia in care acesta achita datoria, fiind considerat ca fiind pus in intarziere din chiar momentul chemarii sale in judecata, hotararea pronuntata de prima instanta, este temeinica si legala cu atat mai mult cu cat potrivit art. 317^7 Cod procedura civila, partea care solicita indeplinirea unui act sau a altei activitati ce intereseaza executarea silita este obligata sa avanseze cheltuielile necesare in acest scop, debitorul fiind tinut sa suporte cheltuielile de executare facute dupa inregistrarea cererii de executare si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu prin executare voluntara.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept descrise, in cauza nu pot fi retinute motivele de modificare prevazute de art. 304 pct. 9, in sensul solicitat de recurenta, iar tribunalul n-a constatat prezenta unor motive de nelegalitate pe care sa le invoce din oficiu in baza art. 3041, ca atare recursul este nefondat si va fi respins in temeiul art. 312 al. 1 Cod procedura civila.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013