InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mehedinti

Contestatie ls executare

(Decizie nr. 560 din data de 27.10.2014 pronuntata de Tribunalul Mehedinti)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Tribunalul Mehedinti | Jurisprudenta Tribunalul Mehedinti

    
     (Tribunalul Mehedinti - d.c. 560/27 Octombrie 2013)
    
      Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Drobeta Turnu Severin, sub nr. __. la data de 20.01.2014, contestatoarea PH a solicitat instantei anularea somatiei de executare si a incheierii din data de 08.01.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare.
      In fapt a precizat ca in baza somatiei nr. 166/2013 a fost somata ca in termen de 10 zile libere sa puna in posesie pe numitul NI cu suprafata de 4.361 ha padure si sa achite suma de 1.488 lei conform incheierii din 08.01.2014.
      A precizat ca somatia este nelegala si netemeinica, intrucat in conformitate cu prevederile art. 399 si urm. C. pr. civ. obiectul acestei sentinte excede executarii silite prin intermediul executorilor judecatoresti, in speta fiind vorba despre o procedura speciala prevazuta de art. 64 si art. 116 alin. 1 si 2 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu art. 34 alin. 1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate aproba prin HG 890/2005.
      A invocat prevederile art. 116 alin. 1 si 2 din Legea nr. 18/1991 potrivit carora terenurile pentru care s-au obtinut hotarari definitive si irevocabile, se pun in aplicare de catre comisiile locale care au ca atributii, efectuarea operatiunilor de punere in posesie, intocmind in acest scop procese verbale ce se vor inainta Comisiilor Judetene spre validare. Astfel, in conformitate cu art. 64 din Legea nr. 18/1991 primarul este obligat sa execute de indata inmanarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva in posesie, daca instanta admite plangerea formulata de persoana nemultumita.
      Contestatoarea a mentionat ca executorul judecatoresc nu are atributii de punere in posesie a persoanelor indreptatite ca urmare a pronuntarii unei sentinte in baza legii fondului funciar, iar sentinta civila din 21.11.2011 nu a fost depusa la comisia locala in vederea punerii in posesie. Referitor la onorariul executorului judecatoresc a precizat ca acesta nu a fost stabilit cu respectarea prevederilor din Ordinul Ministrului Justitiei nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti, onorariul executorului stabilit in cauza fiind exagerat de mare in raport cu serviciul prestat, respectiv intocmirea somatiei de executare.
      In drept contestatia a fost intemeiata pe dispozitiile art. 711 si urm. C. pr. civ.
      A solicitat instantei sa ia act ca, in conformitate cu art. 30 din OUG 80/2013, este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
      La cerere a atasat somatia de executare nr. 166/2013 din 08.01.2013 si incheierea din data de 08.01.2014.
      Judecatoria Drobeta Turnu Severin a pronuntat sentinta civila nr.2297/18.06.2014 prin care a respins contestatia ca neintemeiata.
      Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
      Prin incheierea de incuviintare executare silita din 30.12.2013, pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 17.056/225/2013, s-a dispus incuviintarea executarii silite a sentintei civile nr. 4.222/30.09.2011 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 17.943/225/2010 pentru punerea in posesia suprafetei de 4.361 m.p. teren padure, in punctul "FM", zis "F" in extravilanul com. H, sat C, cu vecinii la N: Guran Ion-padure, la E: Stoicheci Gheorghe-padure si teren agricol, la S: drum exploatare si teren agricol petent, la V: Dop Mihai-teren agricol si padure, identificat intre punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 1 de expert judiciar Paunescu Octavian in raportul de expertiza, precum si suma de 500 lei reprezentand cheltuieli de judecata, prin oricare dintre formele prevazute de lege (fila 10 - dosar de executare).
      La data de 08.01.2014 BEJ PA a emis somatia nr. 166/2013 (fila 12 -dosar de executare) prin care contestatoarea PH a fost somata ca in termen de 10 zile, potrivit art. 903 C. pr. civ. sa se conformeze dispozitivului titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 4.222/30.09.2011 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 17.943/225/2010, in sensul de a pune in posesie pe NI cu suprafata de 4.361 m.p., in punctul "FM", zis "F" in extravilanul com. H, sat C si sa achite suma de 1.488 lei cheltuieli de executare, conform incheierii din 08.01.2014.
      Avand in vedere disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit carora dispozitiile Noului Cod de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare, si cum cererea de executare silita a fost depusa la BEJ GGC la data de 19.12.2013, deci dupa intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura civila, instanta a constatat ca in prezenta cauza sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod de procedura civila.
      Instanta a constatat ca executarea silita a fost inceputa pentru punerea in posesie a numitului NI cu suprafata de 4.361 m.p. padure. Fata de acestea, instanta a retinut ca in cauza sunt incidente prevederile  pct. 4 lit. b) din Anexa OMJ nr. 2550/2006, fiind vorba de o punere in posesie onorariul minim al executorului judecatoresc este de 60 lei, incluzand TVA-ul, iar onorariul maxim de 5.200 lei, in cazul in care debitorul este o persoana juridica. Instanta a apreciat ca un onorariu de 1.488 lei al executorului judecatoresc este just in raport cu activitatea de executare depusa si de complexitatea dosarului, acest onorariu fiind stabilit in limitele prevazute de pct. 4 lit. b) din Anexa OMJ nr. 2550/2006.
      Referitor la petitul privind anularea somatiei de executare silita nr. 150/2013, instanta a constatat ca in motivare, contestatoarea a recunoscut ca obligatiile stabilite in titlul executoriu, constand in punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate, sunt in sarcina Comisiei de fond funciar, atat cea locala, cat si cea judeteana.
      Potrivit art. 622 alin. 2 C. pr. civ. "in cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca prin lege speciala nu se prevede altfel".
      Avand in vedere ca obligatiile stabilite in titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 4.222/30.09.2011 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 17.943/225/2010 nu au fost indeplinite de buna voie de catre contestatoare conform dispozitiilor art. 622 alin. 1C. pr. civ., instanta a constatat ca in mod intemeiat s-a adresat intimatul NI executorului judecatoresc PA. Sunt adevarate sustinerile contestatoarei in sensul ca dispozitivul hotararii in discutie nu poate fi adus la indeplinire de altcineva decat de debitoare, insa acest fapt nu anuleaza dreptul creditorului obligatiei de a se adresa executorului judecatoresc. Evident, in aceasta etapa, raportat la speta, se vor face actele de executare posibile, cum ar fi, de exemplu, emiterea somatiei de executare.
      Fata de cele de mai sus, instanta a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea PH in contradictoriu cu intimatul NI, ca neintemeiata.
      Impotriva acestei solutii, in termen legal a declarat apel contestatoarea PH criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie din urmatoarele motive:
      Instanta de fond nu a dat dovada de rol activ, facand o analiza superficiala a probelor administrate si nu a staruit prin toate mijloacele pentru a preveni orice greseala in aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.
      Desi instanta retine ca dispozitivul hotararii nu poate fi adus la indeplinire prin intermediul executorului judecatoresc, respinge contestatia retinand disp. art.622 al.2 c.pr.civ., fara a avea in vedere ca acest articol este aplicabil daca prin legea speciala nu se prevede altfel.
      In mod gresit instanta de fond a respins contestatia fara a avea in vedere prevederile art.711 si urm. C.pr.civ., ca obiectul acestei sentinte excede executarii silite prin intermediul executorilor judecatoresti, in speta de fata fiind vorba despre o procedura speciala prevazuta de art. 64 si 116 al.1 si 2 din Legea nr.18/1991, republicata, coroborate cu art.34 al.1 din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate aprobat prin HG nr.890/2005.
      Potrivit art.116 al.1 si 2 din Legea nr.18/1991, republicata, terenurile pentru care s-au obtinut hotarari definitive si irevocabile, se pun in aplicare de catre Comisiile locale care au ca atributii efectuarea operatiunilor de punere in posesie, intocmind in acest scop procese verbale, pe care le vor inainta Comisiilor Judetene spre validare.
      Mai mult, in conformitate cu art.64 din Legea 18/1991 republicata, coroborat cu art. 34 al.1 din Regulamentul privind procedura de constituirea, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate aprobat prin HG nr.890/2005, primarul este obligat sa execute de indata inmanarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva in posesie, daca instanta admite plangerea formulata de persoana nemultumita.
      Prin urmare executorul judecatoresc nu are atributii de punere in posesie a persoanelor indreptatite ca urmare a pronuntarii unei sentinte in baza legii fondului funciar.
      Referitor la cererea petentului privind punerea in posesie, cu adresa nr.233/2014 a solicitat acestuia sa depuna o ridicare topo privind suprafata solicitata fara de care OCPI nu procedeaza la scrierea titlului.
      Petentul nu s-a conformat, fiind astfel in imposibilitatea de a proceda la intocmirea documentatiei, asadar, apelanta nu se afla in culpa pentru ca paratul nu se prezinta cu documentele necesare pentru a fi pus in posesie.
      Executorul judecatoresc, procedand direct la executarea silita, nu a respectat prevederile legale mentionate mai sus, astfel ca s-a generat o cheltuiala suplimentara pentru bugetul institutiei, constand in suma inscrisa in incheierile privind cheltuielile de executare total nejustificate in conditiile in care executorul judecatoresc avea obligatia de executare si sa-i perceapa in acest sens un onorariu minim evident neimputabil apelantei.
      Pe de alta parte nu s-a respectat Ordinul MJ nr.2550/2006, onorariul executorului fiind exagerat in raport cu serviciul prestat, respectiv intocmirea somatiei, acesta trebuind a fi stabilit la minimul prevazut de legislatia in materie.
      Analizand apelul formulat instanta constata ca acesta este intemeiat pentru urmatoarele motive:
      Prin s.c. nr. nr. 4.222/30.09.2011 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 17.943/225/2010, ramasa irevocabila prin nerecurare, s-a admis actiunea petentului NI, s-a reconstituit dreptul de proprietate acestuia pentru suprafata de 4.361 m.p. teren padure, in punctul "FM", zis "F" in extravilanul com. H, sat C, cu vecinii la N: GI-padure, la E: SG-padure si teren agricol, la S: drum exploatare si teren agricol petent, la V: DM-teren agricol si padure, identificat intre punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 1 de expert judiciar PO in raportul de expertiza, a fost obligata intimata CLFF H sa puna in posesie pe petent cu suprafata mentionata si a fost obligata aceeasi intimata la plata sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
      La data de 19.12.2013 petentul NI s-a adresat executorului judecatoresc pentru punerea in executare a sentintei mentionate. S-a format dosarul de executare nr. 166/2013, dosar in care executorul a emis somatia nr. 166/8.01.2014(fila 4 dosar fond) prin care a fost somata CLFF H sa se conformeze titlului executoriu, sa puna in posesie pe reclamant cu suprafata mentionata in sentinta si sa plateasca cheltuieli de executare de 1488 lei.
      In mod eronat prima instanta a avut in vedere doar dispozitiile art. 622 alin. 1 si 2 NCPC, fara a face aplicarea dispozitiile speciale din materia fondului funciar , precum si disp. art 622 alin. 4 si ale art. 902-905 NCPC.
      Astfel, potrivit disp. art. 622 alin. 4 c. pr. civ., executarea unor obligatii de a face se poate obtine la simpla cerere a persoanei indreptatite, facuta in temeiul unui titlu executoriu, fara a fi necesara interventia executorului judecatoresc, daca prin lege nu se dispune altfel. In caz de neconformare a debitorului creditorul poate recurge la executarea silita in conditiile prezentului cod.
      In speta, conform art. 5 lit. i din Regulamentul privind procedura de constituire atributiile si functionarea comisiilor de aplicare a legii nr. 18/1991, aprobat prin HG nr. 890/2005, modificata prin HG 1120/2005, comisiile locale, dupa delimitarea in teren procedeaza la punerea in posesie a persoanelor indreptatite si intocmesc procesul-verbal de punere in posesie, iar in baza documentatiei intocmite, se vor elibera titlurile de proprietate de catre comisiile judetene de fond funciar.
       Conform art. 64 din legea fondului funciar nr. 18/1991, in situatia in care comisia locala refuza  punerea in posesie si emiterea titlului de proprietate, persoana nemultumita poate face plangere, iar in cazul admiterii acesteia, primarul, nu comisia locala, va fi obligat sub sanctiunea daunelor cominatorii sa indeplineasca de indata atributiile respective.
         Prin urmare, instanta constata ca exista o procedura speciala de executare a sentintelor emise in materia fondului funciar, in caz de neexecutare existand posibilitatea aplicarii de penalitati.
          Mai mult, obligatia cuprinsa in titlul executoriu este o obligatie de a face care nu poate fi adusa la indeplinire prin executare silita, fiind o obligatie de a face personala, care implica o activitate personala deosebita din partea debitorului, aceasta obligatie transformandu-se in dezdaunari in cazul in care nu este executata de bunavoie de catre debitor.
      Astfel, pentru executarea acestor obligatii, care sunt obligatii de a face, ce nu pot fi indeplinite prin alte persoane, reclamantul trebuie sa recurga la procedura prevazuta de dispozitiile art. 903-905 Noul cod proced civ.  De altfel, chiar Legea nr. 18/1991 prin art. 64 face trimitere la dispozitiile art. 894 cod proced civ. (in prezent art. 905 cod proced civ. ). Potrivit acestor dispozitii legale in caz de neexecutare a obligatiei de a face debitorul poate fi constrans la indeplinirea ei prin aplicarea unor penalitati de catre instanta de executare.
      In consecinta, fata de considerentele expuse, instanta, in temeiul disp. art. 480 alin. 2 NCPC va admite apelul, va schimba sentinta, va admite contestatia la executare si va dispune anularea actelor de executare - somatie si incheierea din data de 8.01.2014 intocmite de BEJ PA in dosarul nr. 166/2013.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013