InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mures

Propunere arestare. Insuficienta precizare a faptelor.

(Hotarare nr. 49/c din data de 30.10.2009 pronuntata de Tribunalul Mures)

Domeniu Arest preventiv | Dosare Tribunalul Mures | Jurisprudenta Tribunalul Mures



                Prin cererea inregistrata la data de 20 octombrie 2009, sub numar de dosar 5608/2009, Parchetul de pe langa ICCJ - DIICOT, Biroul Teritorial Mures a solicitat instantei, sa pronunte o hotarare, prin care sa dispuna admiterea propunerii de arestare preventiva si luarea masurii arestarii preventive pe o perioada de 29 de zile, propunere formulata cu privire la inculpatii XX(fiul lui  Ioan si Virginia, nascut la data de 27 februarie 1981 in Sangiorgiu de Padure, judetul Mures, domiciliat in xx), XX(fiul lui Adalbert si Ana, nascut la data de 9 martie 1975, in Sovata, jud. Mures, cu acelasi domiciliu xx), XX( zis "Ioto"  fiul lui Peter si Elisabeta, nascut in data de 1 aprilie 1979, in loc. Gheorgheni,  xx) si XX( zis "Piticul",  fiul lui Alexandru si Rozalia-Magdolna, nascut in 1977, iulie, 08 in Odorheiu-Secuiesc, jud. Harghita, domiciliat in xx) toti cercetati in dosarul nr. 1/D/P/2009 al parchetului, invocandu-se temeiurile prevazute de art.148 lit. b,d,f Cod procedura penala pentru inculpatul XX, de art. 143, art.148 lit. d,f Cod procedura penala pentru inculpatii XXsi XXsi art. 143, art. 148 lit. f Cod procedura penala pentru inculpatul XX.
                In motivarea propunerii s-a aratat ca, in speta, urmarirea penala a fost inceputa,  Xx, Xx, Xx, Xx, Xx, xx, Xx, Xx, Xx, iar fata de Xx, Xx, Xxs-a si pus in miscare actiunea penala prin ordonanta la data de 16 octombrie 2009, iar fata de inculpatul XXs-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta din 19 octombrie 2009 sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de: - pentru inculpatul XXde art. 7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a si c din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul  XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.26 raportat la art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul  XXzis "Ioto" de art.7 din Legea nr.39/2003, de art. 26 Cod penal, de art.20 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 si 5 Cod  penal, de art. 26 Cod penal, de art.20 Cod penal raportat la art. 215 al.1,2,3 si 5 Cod penal; - pentru inculpatul XXzis "Piticul"de  art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, de art.279 alin.1 Cod penal si de art.271 din Legea nr.86/2006; - pentru inculpatul                    XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.20 Cod penal raportat la art.215 al.1,2,3 si 5 Cod penal, de  art.23 lit. c din Legea nr.656/2002 si de  art.293 Cod penal si art.291 Cod penal; - pentru inculpatul  XX-JOZSEF zis "Becali" de art.7 din Legea nr.39/2003; -  pentru inculpatul  XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a si c din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul XX de  art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul  XXde  art. 7 din Legea nr.39/2003, de  art. 23 lit. c din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. c din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor.
In sarcina lui XXZ-JOZSEF s-au mai retinut si infractiunile prevazute de art.20 Cod penal raportat la art. 215 al.1,2,3 si 5 Cod penal; art. 291 teza I. Cod penal; art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. .2 Cod penal; art. 26 Cod penal raportat la art. 413 din O.U.G. nr.99/2006 - cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, infractiuni pentru care a fost pus sub invinuire si apoi inculpat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov in dosarul nr.164/P/2009. Prin rechizitoriul din 13 februarie 2009 procurorul competent a dispus disjungerea cauzei in privinta inculpatului Xxz-Jozsef si trimiterea cauzei, pentru infractiunile mai sus enumerate, acestei structuri de parchet, care prin rezolutia din 27 februarie 2009 a conexat-o la prezenta cauza.
Din investigatiile si probele administrate in cauza rezulta urmatoarea structura a gruparii, modul de coordonare si actele materiale executate.
                    Nucleul gruparii format din inculpatii Xx, Xx, Xxa vizat prin activitatile ilegale desfasurate - de o anumita diversitate si avand un caracter de continuitate - obtinerea de venituri. Putem defini aceste activitati ilegale analizate in evolutie ca fiind o "oferire a serviciilor", lor, si/sau ale unor executanti - Xx, Xx-Jozsef, Xx,  Xx, Xx- tertilor, respectiv persoanelor sau gruparilor interesate in activitati ilicite sau firmelor interesate in reciclarea banilor.
                  In fapt, la data de 28 octombrie 2008 (in dosarul nr.34/D/P/2008 al S.I.I.C.O.T. Tg. Mures) au fost pusi sub invinuire numitii Xx, Xx, Xx, Xx s.a., precum si Xx, Xxpentru savarsirea infractiunii de constituire grup infractional organizat, in scopul savarsirii unor infractiuni grave, in principal inselaciuni, evaziune fiscala.
Faptele retinute in respectiva cauza au fost savarsite in perioada anului 2007 - 3 noiembrie 2008, cand a fost intrerupta activitatea infractionala a gruparii, ca urmare a luarii masurii preventiva a retinerii invinuitilor, propuneri de arestare preventiva, masuri asiguratorii luate de organul de urmarire penala.
Metoda folosita de acesti inculpati era urmatoarea: actionau - sau aranjau ca o alta persoana sa actioneze - in calitate de administratori ai unor societati comerciale si intocmeau contracte de leasing cu SC "ALPHA LEASING ROMANIA IFN" SA Bucuresti si SC "ATLASSIB LEASING IFN" SA Sibiu, avand ca obiect echipamente de valoare insemnata a caror posesie si/sau proprietate era imediat instrainata, fara a mai fi inregistrata in gestiunea societatii comerciale si fara ca ratele de leasing sa mai fie achitate.
Avand in vedere ca prejudiciul reclamat ca fiind produs de faptele infractionale retinute in cauza a depasit, la un moment dat, suma de 1.000.000 euro, cauza a fost declinata  la D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mures, unde se afla in lucru in acest moment.
De asemenea, la sfarsitul anului 2008 prin intermediul inculpatului Xx, inculpatul Xxa luat legatura cu gruparea, a propus si s-au inteles in sensul stabilirii unei legaturi asociative in vederea savarsirii unor activitati de reciclare a unor bani, in scopul ascunderii provenientei lor, structura infractionala in care Xxurma sa aiba atributii de organizare si conducere.
                 In schema infractionala conceputa si pusa in aplicare, inculpatul Xx- organiza, invinuitul Xx - executa ordinele inculpatului Xxsi in lipsa lui, urmarea activitatea planificata, inculpatul Xx- controla si coordona participantii activi, respectiv inculpatul Xxsi invinuitul Xx. La randul lui, inculpatul Xxsolicita in scopul divizarii activitatii, activitati de executie de la Xx, Xx, Xx; la acest ultim nivel, participantii nu-si cunosteau  unul altuia participatiile, respectiv actele de executare.
Faptele si imprejurarile concrete retinute in sarcina inculpatilor si invinuitilor:
I. Inca din luna octombrie 2008, inculpatul Xxzis "Ioto", este contactat de o grupare bucuresteana, reprezentata de un "Alex", identificat ca fiind Floroiu Alexandru si care propune gasirea unor executanti pentru prezentarea lor la diverse institutii din Bucuresti.
In urma legaturii asociative stabilite, inculpatul Xxii cere inculpatului Xxsa gaseasca un barbat cu anumite semnalmente pentru a-l folosi intr-o "treaba" din care va face bani dar presupune sa mearga la Bucuresti. Inculpatul Xxil contacteaza pe invinuitul Xx, care este de acord, facandu-si si o poza. Are loc o prima deplasare la Bucuresti a invinuitului Xxinsotit de inculpatul Xxzis "Ioto", ocazie cu care invinuitul Xxcunoaste cativa membrii ai gruparii bucurestene. Din declaratii, rezulta ca ar mai fi avut loc o intalnire, intre membrii celor doua grupari, la Sovata. Invinuitul Xxl-a recunoscut  pe Ploaie Cristian-Nicolae, ca fiind dintre cei care s-au prezentat la Sovata si a fost prezent si ulterior in grupul celor care l-au pregatit pentru"actiune".
                    La data de 6 ianuarie 2009 in jurul orelor 14:30 - 14:50 invinuitul Xxse prezinta la casieria Sucursalei Unirii - Bucuresti a Bancii "Volksbank Romania" S.A., pretinde ca se numeste Xxsi solicita lichidarea tuturor soldurilor conturilor deschise de titularul Xxla VOLKSBANK Romania. La solicitarea salariatului bancar, persoana a prezentat o carte de identitate originala care prezenta datele de identificare aferente persoanei fizice Xx.
     Avand in vedere ca persoana suspecta nu stia sa completeze formularul necesar efectuarii transferului, s-a deplasat la complicii sai aflati in fata bancii pentru a fi ajutat. In acest timp operatoarea de ghiseu, impreuna cu directorul unitatii, au procedat la compararea actului de identitate care  le-a fost inmanat cu copia cartii de identitate aflata la dosarul clientului, constatand ca pozele aflate pe cele doua acte de identitate nu corespund.
Constatand ca exista o tentativa de frauda, angajatii unitatii bancare au sesizat organele de politie. Pana la sosirea organelor de politie cele trei persoane aflate in afara unitatii bancare care supravegheau efectuarea tranzactiei (printre care a fost si inculpatul Xx), au sesizat ceva suspect in comportamentul angajatilor bancii, astfel ca, alertandu-l si pe invinuitul Xx, au parasit in graba zona, fara ca acesta sa-si recupereze de la casierie cartea de identitate ce s-a dovedit a fi contrafacuta.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-stiintifica rezulta ca, fotografia inserata pe actul de identitate prezentat la ghiseul bancii pe numele de Xx, apartine invinuitului Xx.
II. Membrii celor doua grupari nu au renuntat la idee, planificand o alta actiune. Inculpatul Xxi-a cerut inculpatului Xxsa gaseasca un barbat cu anumite semnalmente care urma sa fie din nou folosit la incercarea de a "goli" conturile numitului Xx. Este contactat, astfel, de catre inculpatul Xx, un anume Xx-Jozsef zis "Becali" din Sovata, cunoscut  pentru diverse fapte de inselaciune, si ii propune afacerea, respectiv un virament bancar, beneficiarul sumei urmand a fi  societatea comerciala detinuta de el (n.n. Xx-Jozsef), respectiv SC "DUO AMICALD" SRL Tg. Mures.
Inculpatul Xx-Jozsef insotit de inculpatul Xxzis si "Ioto" (gruparea bucuresteana cunoscandu-l ca si "Szabo Francisc" sau "Josjo" - patron al unui restaurant din Gheorgheni) s-au deplasat la Bucuresti, intrand in contact cu persoane care au fost recunoscute ulterior din  grup, de catre inculpatul Xx-Jozsef, ca fiind numitii Xx- titularul contului deschis la Volksbank, care urma sa fie golit; Ploaie Cristian-Nicolae - coordonatorul din Bucuresti al actiunii  si Floroiu Alexandru - o alta persoana de sprijin.
La data de 22 ianuarie 2009, inculpatul Xx-Jozsef (zis "Becali") impreuna cu inculpatul Xx(zis "Szabo Francisc") s-au deplasat in mun. Brasov, unde i-au intalnit pe numitii Ploaie Cristian Nicolae, Floroiu Alexandru, Xx s.a. Inculpatului Xx-Jozsef i s-a dat o carte de identitate pe care era aplicata poza acestuia si pe care erau inscrise datele personale ale numitului Xx. Cu aceasta carte de identitate, insotit si de Xx, inculpatul Xx-Jozsef s-a deplasat la Banca "Volksbank" din Brasov si a anuntat ca a doua zi doreste sa transfere o suma importanta de bani. La aceeasi data, in jurul orelor 18,00  Dispeceratul IPJ Brasov a fost apelat de catre o persoana care nu si-a declinat identitatea (s-a dovedit ulterior ca era inculpatul Xx-Jozsef) si a declarat ca in data de 23 ianuarie 2009, in jurul orelor 11,00 se va prezenta la sediul  bancii "Volksbank" Brasov, situat in cladirea Modarom, unde va efectua o operatie bancara prin intermediul careia va pune la dispozitia unui beneficiar pe numele de "Ciobanu" suma de 600.000 lei RON. Totodata, persoana care a contactat dispeceratul a mai afirmat ca identitatea sub care se va prezenta la banca va fi falsa.
In urma apelului primit, la data de 23 ianuarie 2009, lucratori de politie se deplaseaza la sediul bancii si constata ca la ofiterul de cont, Ionita Anca Iuliana, s-au prezentat doua persoane de sex masculin. Una dintre acestea si-a declinat identitatea de Xxsi a solicitat transferul sumei de 30.000 lei RON si 75.000 franci elvetieni (CHF),  iar cealalta persoana si-a declinat identitatea de Ciobanu Veaceslav. Ambii au prezentat carti de identitate ce s-au dovedit a fi false, si un contract de vanzare - cumparare fals, care atesta ca "Ciobanu Veaceslav" a vandut lui "Xx" un teren in valoare de 800.000 lei RON.  Cele doua persoane din incinta bancii au fost identificate de catre organele de politie ca fiind inculpatul Xxz-Jozsef - "Xx" si Xx (inculpat) - "Ciobanu Veaceslav".
                     Prin rechizitoriul nr. 164/P/2009 din 13 februarie 2009 Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Xx pentru savarsirea infractiunilor de tentativa la inselaciune cu consecinte deosebit de grave prevazuta de art.26 raportat la art. 215 alin.1,2,3 si 5 Cod penal; de fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals, prevazuta de art. 290 si art. 291 teza I Cod penal si infractiunea prevazuta de art. 413 din O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Fata de inculpatul  Xx-Jozsef zis "Becali", prin acelasi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei si declinarea competentei de solutionare in favoarea acestui serviciu.
III. In a doua jumatate a anului 2008 invinuitul Xxeste din nou contactat de inculpatul Xxcu solicitarea de a achizitiona doua firme, care sunt in regula si cu promisiunea ca amandoi vor castiga bani daca vor lua aceste firme. Au preluat astfel SC "RUTIERAS" SRL si SC "DORIDAV" SRL in calitate de coasociati, fiecare fiind administrator la una din firme (invinuitul Xx- administrator la SC "RUTIERAS" SRL din data de 8 octombrie 2008, inculpatul Xx- administrator la SC "DORIDAV" SRL din 29 iulie 2008). La data de 15 iulie 2008 invinuitul Xxa preluat SC "REMILEMN" SRL.
Desi au preluat aceste firme in semestrul al II-lea al anului 2008, pentru SC "RUTIERAS" SRL nu a fost declarat noul sediu la Administratia Finantelor Publice Sovata si, de asemenea, nici una din cele trei firme nu a condus evidenta contabila, nu au depus nici o declaratie fiscala, nu au virat nici o suma catre bugetul de stat, desi conform extraselor de cont analizate, veniturile celor trei firme au fost semnificative. Totodata, firmele nu au avut furnizori de materiale sau salariati, viramentele efectuate in conturile acestor firme fiind justificate cu facturi fiscale - afirmativ reprezentand contravaloarea unor prestari servicii.
Astfel, in perioada decembrie 2008 si pana in prezent, intr-un cont deschis la Banca Transilvania pe numele SC "RUTIERAS" SRL Sovata se vireaza succesiv de catre SC "DULGHERGOLD" SRL Ocna de Jos, jud. Harghita, sume care totalizeaza peste 17 miliarde lei vechi (1.788.736 lei RON). Din aceasta suma, aproape 6 miliarde lei vechi (599.070 lei RON) sunt virati ulterior in contul SC "DORIDAV" SRL.
In contul deschis la Banca Transilvania pe numele SC "REMILEMN" SRL aceeasi firma, SC "DULGHERGOLD" SRL Ocna de Jos, vireaza in perioada decembrie 2008 - august 2009 suma de aproape 6 miliarde lei vechi (557.730 lei RON).
Odata intrati in conturile firmelor "fantoma", banii sunt trimisi catre persoanele fizice Xx, Xx, Xx, Xx, ori ridicati in numerar de la ATM-uri sau casieriile bancii.
La zi, sumele virate/retrase este posibil sa fie mult mai mari, intrucat analiza a avut in vedere extrasele de cont pana la finele lunii august 2009. Oricum, pana la sfarsitul lunii august 2009, transferurile succesive de la SC "DULGHERGOLD" SRL catre SC "RUTIERAS" SRL si SC "REMILEMN" SRL depasesc suma de 23 miliarde lei vechi (2.346.466 lei RON).
                   S-a mentionat ca singurul client al SC "DULGHERGOLD" SRL este SC "BAYER CONSTRUCT" SRL Remetea, jud. Harghita, iar singurii furnizori ai SC "DULGHERGOLD" SRL sunt SC "RUTIERAS" SRL si SC "REMILEMN" SRL.
                   SC"DULGHERGOLD"SRL -prin  administratorii Xxsi Xx, a efectuat operatiunile bancare prin imputernicitul Xx. Toate persoanele implicate pe relatiile SC "DULGHERGOLD" SRL - SC "RUTIERAS" SRL; SC "DULGHERGOLD" SRL - SC "REMILEMN" SRL, au aratat ca inculpatul Xxi-a pus in legatura. Chiar acesta a declarat: "m-a intrebat (n.n.- Xx) daca nu cunosc astfel de firme_._L-am recomandat pe  Xxsi dupa un timp pe Xx."
Inculpatul Xxa declarat: "Xx mi-a fost prezentat ca administrator Sc "DULGHERGOLD" Srl de catre Xx. Acesta din urma ma mai si verifica din cand in cand pe aceasta relatie, presupun ca pentru motivul ca afla in relatii bune cu Xx."
Invinuitul Xxa declarat: "Xxm-a pus in legatura cu SC"DULGHERGOLD" Srl.
In contextul relevarii rolului inculpatului Xx, s-a mai aratat ca acesta l-a insotit adeseori pe inculpatul Xxla momentul retragerii banilor, investigatiile indicandu-l ca avand postul de "curier" al banilor. Acesta a sustinut, in aparare, ca a asigurat doar transportul inculpatului Xx, acesta neavand permis de conducere. Pentru a justifica predari/primiri de bani, inculpatul Xxa invocat acordarea sau primirea unor imprumuturi de la Xx, Xx, Xx, dar acestia intrebati  fiind, in mod expres, au negat aspectul.
Revenind in argumentatie, la sursa banilor SC "BAYER CONSTRUCT" SRL - aceasta firma a virat in perioada decembrie 2008 - august 2009 catre SC "DULGHERGOLD" SRL, suma de peste 32 miliarde lei vechi (3.286.749 lei RON) cu titlu de "contravaloarea unor lucrari executate. Sustinem ca, doar de 29% din valoarea facturata reprezinta valoarea operatiunilor comerciale reale (lucrari executate), restul de 71%, respectiv suma de peste 23 miliarde lei vechi, a fost transferata catre firmele "fantoma" pe baza unor operatiuni comerciale fictive, suma fiind retrasa in numerar si reintegrata. Activitatile descrise mai sus de - a ascunde - a misca - a reinvesti sunt, de fapt, principiile spalarii banilor. Persoanele care sprijina sub orice forma o persoana in incercarea de a ascunde produsul infractiunii, este considerat "spalator".
Infractiunea premisa localizata si constatata la SC "BAYER CONSTRUCT" SRL este evaziunea fiscala, conform actului de control nr. 604468 si sesizarii penale nr. 604470 din 15.10.2009 a Garzii Financiare Harghita). Pentru a se ascunde veniturile acumulate in urma unor ilegalitati, acestea au fost transferate si amalgamate in contul unor firme ca SC "DULGHERGOLD" SRL care desfasoara, intr-o anumita proportie, si activitati legale.
Operatiunile comerciale din acest circuit initiat de SC "BAYER CONSTRUCT" SRL sunt justificate prin contracte de executare lucrari constructii. Daca intre SC "BAYER CONSTRUCT" SRL si SC "DULGHERGOLD" SRL contractul este datat 17 martie 2008, cu act aditional din 10 noiembrie 2008, intre SC "DULGHERGOLD" SRL si SC "RUTIERAS" SRL contractul este datat 25 septembrie 2008, deci anterior preluarii de catre inculpatul Xxsi invinuitul Xxa firmei SC "RUTIERAS" SRL, dar acestia semneaza in numele firmei (un indiciu de fictivitate a contractului). Intre SC "DULGHERGOLD" SRL si SC "REMILEMN" SRL contractul de subantrepriza este datat 20 martie 2009, dar anterior intocmirii contractului, SC "DULGHERGOLD" SRL vireaza cu 2 ordine de plata suma de peste 1,8 miliarde lei vechi (185.000 lei RON) catre SC "REMILEMN" SRL (alt indiciu de fictivitate a contractului).
In aparare, toti inculpatii si invinuitii (cu exceptia invinuitului Xx) au sustinut realitatea operatiunilor comerciale, respectiv a lucrarilor in constructii executate, pentru care au virat/incasat bani, dar cu argumente diferite. Inculpatul Xxa sustinut ca a dat lucrarea  in subantrepriza unei alte firme (SC "ALEXANDRA CONSTRUCT" SRL), iar invinuitul Xxsustine ca a lucrat cu forta de munca "la negru", dar nu a putut indica, totusi, numele vreunui muncitor. Relevante sunt raspunsurile inculpatilor Xxsi Xxla intrebarea cine coordona muncitorii celor doua firme subcontractoare (SC "RUTIERAS" SRL si SC "REMILEMN" SRL). Inculpatul Xxa declarat "din partea fiecarei societati implicate a existat un sef de santier: Lukacs Laszlo pentru SC "DULGHERGOLD" SRL; Xxpentru SC "RUTIERAS" SRL; Xxpentru SC "REMILEMN" SRL. Cu acestia m-am intalnit de mai multe ori pe santier". Inculpatul Xxdeclara "eu nu am fost niciodata pe santierul din Arad deschis de SC "DULGHERGOLD" SRL cu lucrari date catre "RUTIERAS" si "REMILEMN". "Activitatea contractata in 2008 am dat-o mai departe unei firme din Sovata SC "ALEXANDRA CONSTRUCT" SRL" (Din verificari s-a constatat ca firma respectiva este declarata in faliment din 16 iulie 2008, iar administratorul Xxeste plecat de la domiciliu). Invinuitul Xx- administrator SC "RUTIERAS" SRL a afirmat si el fictivitatea contractului "SC"RUTIERAS"SRL - SC "ALEXANDRA CONSTRUCT" SRL.
In cauza, urmeaza a se verifica si celelalte circuite de reciclare a banilor in care s-au interpus firmele gruparii, la fel cum vor fi constatate si verificate, la fiecare nivel al participatiei, faptele de incalcare a legislatiei fiscale.
In sarcina inculpatului Xxs-a mai retinut si invinuirea de contrabanda cu arme si munitii si nerespectarea regimului armelor si munitiilor, cu ocazia perchezitiei efectuate la domiciliul sau, fiind gasite un pistol cu gaze marca ECOLVOLTRAN si doua arme de vanatoare - una cu alice, alta cu glont. Armele letale nu figureaza in Registrul National al Armelor, iar inculpatul nu figureaza in evidente ca detinator de arme letale sau neletale, si nici nu a depus vreo notificare la serviciul autorizat din cadrul I.P.J. Harghita, in vederea introducerii in tara a unui pistol cu gaze.
Fata de inculpatii XX, XX, XXsi invinuitii XX, XX, XXs-a luat masura preventiva a retinerii pe timp de 24 de ore, iar fata de invinuiti s-a luat masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea, pe timp de 30 de zile, incepand cu data de 16 octombrie 2009.
Vazand prevederile art.136 Cod procedura penala, s-a apreciat ca luarea fata de inculpatii XX, XX, XXsi XXa masurii arestarii preventive, se impune tinand seama de scopul acestei masuri, de gradul de pericol social al infractiunilor pentru care sunt inculpati si de existenta urmatoarelor imprejurari concrete:
Ancheta penala nu este inca finalizata. Starea de fapt mai sus expusa este bazata pe probele administrate pana in prezent. Exista date ca activitatea infractionala a inculpatilor este mult mai ampla si aceasta necesita, in continuare, investigatii si o asigurare a bunei administrari a probelor, in continuare,fiind si in interesul urmaririi penale ca inculpatii - constituenti ai gruparii organizate - sa fie arestati preventiv, pentru ca, altfel, vor incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin intocmirea ulterioara a unor documente, ori de cate ori anchetatorii le releva fapte sau imprejurari noi.
                      Aceasta sustinere, in sensul incidentei prevederilor art. 148 lit. b Cod procedura penala, pentru inculpatul XX, respectiv existenta unor date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca, in mod direct sau indirect, aflarea adevarului prin alterarea unor mijloace materiale de proba, se bazeaza pe discutiile purtate de inculpatul Xx, ulterior retinerii, cu un anume "Robi" - persoana cu care convenise anterior sa intocmeasca documentele primare pentru SC "DORIDAV" SRL, prin care ii solicita sa faca hartiile.
                     In acelasi context relevante sunt si demersurile inculpatului Xx, din ultimele zile, pentru a procura documente prin care sa justifice provenienta unei cantitati de lemne, gasite la domiciliul sau cu ocazia perchezitiei.
Inculpatilor XX, XXsi XXle sunt incidente prevederile art.148 lit. d Cod procedura penala, respectiv au savarsit cu intentie noi infractiuni, dupa ce - asa cum am mai aratat, au fost pusi sub invinuire pentru infractiuni grave din sfera criminalitatii organizate, intr-o cauza penala aflata initial la acest serviciu teritorial (dosar nr. 34/D/P/2008).
Toate infractiunile, pentru care sunt acuzati inculpatii XX, XX, XXsi XXprevad pedepse mai mari de 4 ani, in cazul inculpatului XX acuza cuprinzand si savarsirea infractiunii de contrabanda cu arme si munitii, infractiune ce prevede inchisoare de la 3 la 12 ani.
Toate imprejurarile descrise in prezenta cerere, imprejurari stabilite pe baza de probe, fac ca, in mod concret, faptele si faptuitorii sa prezinte un pericol social deosebit, iar lasarea lor in libertate reprezinta un pericol pentru ordinea publica.
                     In cauza sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de art.143 Cod procedura penala, existand nu numai indiciile temeinice solicitate pentru luarea masurii preventive, car si probe temeinice in acest sens, probe ce rezulta din procesele-verbale de constatare a efectuarii unor acte premergatoare, procesele-verbale de investigatii, rapoartele de control ale autoritatilor fiscale, documente financiar-contabile, procese-verbale de perchezitii domiciliare, declaratii invinuiti, inregistrari video, note de redare a unor convorbiri telefonice, extrase de cont, adresele unor institutii publice, etc. precum si - asa cum mai sus s-a aratat - si cazurile prevazute de art. 148 lit. b,d,f Cod procedura penala pentru inculpatul XX, art.143, art.148 lit. d,f Cod procedura penala pentru inculpatii XXsi XX,  si art.143, art.148 lit. f Cod procedura penala pentru inculpatul XX.
Examinind prezenta propunere, in raport cu dispozitiile legale, incidente in materie, judecatorul delegat retine urmatoarele:
1. Asupra exceptiei invocate.
                 Fata de exceptia neregularitatii prezentei sesizari, exceptie invocata de aparatorul inculpatilor Xxsi Xx, judecatorul delegat apreciaza ca aceasta nu este intemeiata, sub nici unul dintre aspectele invocate.
                Astfel, corespunde adevarului ca in dosarul nr. 34/D/P/2009 al DIICOT - Biroul Teritorial Tg. Mures s-a inceput urmarirea penala si s-a pus in miscare actiunea penala sub aspectul comiterii infractiunii de constituire de grup infractional prevazuta si pedepsita de art.7 din Legea nr.39/2003, de spalare de bani prevazuta si pedepsita de art. 23 lit. a,b,c din Legea nr. 656/2002 cu art. 41 alin. 2 Cod penal si de inselaciune cu consecinte deosebit de grave prevazuta de art. 215 al.1,2,3 si 5 Cod penal, cu art. 41 alin. 2 Cod penal,  fata de inculpatii Xx si Xx, dar in cauza respectiva, s-a retinut ca acesti doi inculpati s-au constituit in gruparea amintita impreuna cu inculpatii Portik Laszlo, Gal Andras si Xx, Xx, Kalanyos Robert, Bukkosi Joszef-Ovidiu si Csegzi Erzsebet, retinindu-se ca grupul s-a constituit in perioada anului 2007 si a actionat in intervalul august 2007 - martie 2008, perioada in care intre societatile comerciale apartinand inculpatilor si  SC "Atlassib Leasing IFN" SA Sibiu, respectiv SC "Alpha Leasing Romania IFN" SA Bucuresti s-au incheiat, prin inducerea in eroare a acestora, mai multe contracte de leasing avand ca obiect achizitionarea mai multor bunuri mobile, a caror valoare insumata depasea 1.000.000 euro. Inducerea in eroare a constat in redactarea unor documente privind bonitatea financiara a societatilor reprezentate, acestea fiind depuse anterior semnarii contractelor, iar scopul era acela de a obtine beneficii materiale, bunurile mobile obtinute fiind ulterior instrainate, fara achitarea integrala a ratelor de leasing, ci doar a avansului necesar incheierii contractelor. In respectiva cauza, s-a considerat ca liderul de grup este inculpatul Portik Laszlo, activitatea infractionala depasind limitele nationale.
 In cauza cu numar de dosar 34/D/P/2009, prin ordonanta din data de 22 decembrie 2008, s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei respective, in favoarea DNA - Serviciul Teritorial Tg. Mures, invocindu-se prevederile art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 508/2004 cu modificarile ulterioare.
                 Apararile inculpatilor, in sensul ca si faptele penale pentru care sunt cercetati  in cauza cu nr. 1/D/P/2009 a DIICOT - Biroul Teritorial Tg. Mures, ar intra in componenta acelorasi infractiuni care in prezent sunt in lucru la DNA, nu pot fi primite, intrucit in prezenta cauza, pe de-o parte, se retine ca grupul infractional s-a constituit si a actionat in perioada decembrie 2008 - august 2009, iar pe de alta parte, persoanele care fac parte din acest al doilea grup, nu sunt intru-totul aceleasi cu cele care sunt inculpate in cauza de la DNA, inclusiv liderul de grup se retine ca este altul. In plus, se poate afirma ca activitatea grupului infractional constituit initial, a fost intrerupta la data de 28 octombrie 2008, respectiv 3 noiembrie 2008, data la care s-a inceput urmarirea penala, respectiv s-a pus in miscare actiunea penala si s-a inaintat propunerea de arestare preventiva, astfel incit chiar daca, asa cum s-a sustinut, infractiunea este una instantanee, ea s-a si epuizat la momentul la care am facut referire mai-sus. Aceleasi argumente pot fi avute in vedere si in ceea ce priveste infractiunea de spalare de bani, cita vreme se retine ca actele materiale au fost comise ulterior momentului derularii cercetarilor penale in cauze aflata in prezent pe rolul DNA - Serviciul Teritorial Tg. Mures
                  Totodata, chiar daca s-ar sustine ca exista o conexitate intre cele doua cauze, nimic nu impiedica procurorul sa desfasoare separat cercetarea penala, avind posibilitatea reunirii cauzei pe parcursul procesului, fie din oficiu, fie la cererea avocatului adresata procurorului de caz, iar nu judecatorului sesizat cu propunerea de arestare, solutionarea unei atare cereri, fiind atributul exclusiv al procurorului in aceasta faza procesuala.
Referitor la cel de-al doilea argument al exceptiei invocate, relativ la cuantumul pagubei cauzate, acesta poate fi avut in vedere ca element determinant al competentei DNA, dar exclusiv prin prisma dispozitiilor art. 12 alin. 1 lit. a din Legea 508/2004 cu modificarile ulterioare, lege privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a DIICOT, dispozitii care stabilesc in competenta materiala de cercetare a acestei directii,  infractiunile prevazute de art.7 si 8 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, cu exceptia cazurilor in care infractiunea mai grava e cea prevazuta de art.215 alin.1,2,3 si 5 din Codul penal, daca s-au cauzat o paguba mai mare decat echivalentul in lei a sumei de 1.000.000 euro si pe prevederile art.13 alin.1 ind.2 din OUG nr.43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie care reglementeaza competenta DNA de a efectua urmarirea penala, daca s-a cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei 1.000.000 de euro, in cazul aceleiasi infractiuni de inselaciune prevazute de art. 215 alin. 1,2,3 si 5 Cod penal. Or, in cauza de fata, infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave se retine exclusiv in sarcina inculpatului Ferencz Joszef (in forma de participatie a complicitatii la inselaciune ramasa in faza tentativei - doua acte materiale in concurs) - cu precizarea ca si inculpatii Xx, Xx-Jozsef sunt cercetati pentru aceeasi infractiune, dar in calitate de autori - iar prejudiciul pentru fiecare dintre cele doua acte materiale care constituie infractiunea de inselaciune amintita, nu depaseste suma de 1.000.000 de euro; nici chiar insumate, cele doua prejudicii nu depasesc aceasta suma, fiind vorba de sume de 500.000 de euro (pentru operatiunea Volskbank II)  si de 230.000 lei si 75.000 CHF (pentru operatiunea Volskbank I). 
  2. Asupra propunerii de fata.
                   In speta, fata de cei patru inculpati - Xx, Xx, Xx, Xx- amintiti in propunerea de fata, s-a inceput urmarirea penala prin rezolutia procurorului, la data de 12 octombrie 2009 si s-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta la data de 16 octombrie 2009, iar fata de inculpatul Xxs-a pus in miscare actiunea penala prin ordonanta din 19 octombrie 2009 sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de: - pentru inculpatul XXde art. 7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a si c din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul  XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.26 raportat la art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul  XXzis "Ioto" de art.7 din Legea nr.39/2003, de art. 26 Cod penal, de art.20 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 si 5 Cod  penal, de art. 26 Cod penal, de art.20 Cod penal raportat la art. 215 al.1,2,3 si 5 Cod penal; - pentru inculpatul XXzis "Piticul"de  art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, de art.279 alin.1 Cod penal si de art.271 din Legea nr.86/2006; - pentru inculpatul                    XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.20 Cod penal raportat la art.215 al.1,2,3 si 5 Cod penal, de  art.23 lit. c din Legea nr.656/2002 si de  art.293 Cod penal si art.291 Cod penal; - pentru inculpatul  XX-JOZSEF zis "Becali" de art.7 din Legea nr.39/2003; -  pentru inculpatul  XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a si c din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul XX de  art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. a din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul  XXde  art. 7 din Legea nr.39/2003, de  art. 23 lit. c din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor; - pentru inculpatul XXde art.7 din Legea nr.39/2003, de art.23 lit. c din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor.
In sarcina lui XXZ-JOZSEF s-au mai retinut si infractiunile prevazute de art.20 Cod penal raportat la art. 215 al.1,2,3 si 5 Cod penal; art. 291 teza I. Cod penal; art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. .2 Cod penal; art. 26 Cod penal raportat la art. 413 din O.U.G. nr.99/2006 - cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, infractiuni pentru care a fost pus sub invinuire si apoi inculpat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov in dosarul nr.164/P/2009. Prin rechizitoriul din 13 februarie 2009 procurorul competent a dispus disjungerea cauzei in privinta inculpatului Xxz-Jozsef si trimiterea cauzei, pentru infractiunile mai sus enumerate, acestei structuri de parchet, care prin rezolutia din 27 februarie 2009 a conexat-o la prezenta cauza.
                  Din actele de urmarire penala efectuate a reiesit ca inculpatii au consituit o grupare al carei nucleul era format din inculpatii Xx, Xx, Xx, Xx, grupare care a vizat prin activitatile ilegale desfasurate - de o anumita diversitate si avand un caracter de continuitate - obtinerea de venituri, aceste activitati ilegale fiind o "oferire a serviciilor", lor, si/sau ale unor executanti - Xx, Xx-Jozsef, Xx,  Xx, Xx- tertilor, respectiv persoanelor sau gruparilor interesate in activitati ilicite sau firmelor interesate in reciclarea banilor.
                  In fapt, la sfarsitul anului 2008 prin intermediul inculpatului Xx, inculpatul Xxa luat legatura cu restul inculpatilor ce compuneau gruparea, a propus si s-au inteles in sensul stabilirii unei legaturi asociative in vederea savarsirii unor activitati de reciclare a unor bani, in scopul ascunderii provenientei lor, structura infractionala in care Xxurma sa aiba atributii de organizare si conducere.
                 In schema infractionala conceputa si pusa in aplicare, inculpatul Xx- organiza, inculpatul Xx - executa ordinele inculpatului Xxsi in lipsa lui, urmarea activitatea planificata, inculpatul Xx- controla si coordona participantii activi, respectiv pe inculpatii Xxsi Xx. La randul lui, inculpatul Xxsolicita in scopul divizarii activitatii, activitati de executie de la Xx, Xx, Xx.
      Astfel, potrivit prevederilor art. 1491 Cod procedura penala, arestarea inculpatului in cursul urmaririi penale, poate sa fie dispusa de judecatorul delegat, prin incheiere, daca sunt intrunite conditiile prevazute in acest text legal, respectiv sunt indeplinite conditiile prevazute de art.143 Cod procedura penala si exista vreunul din cazurile, expres, prevazute in economia art. 148 Cod procedura penala.
      Pentru ca judecatorul delegat sa se pronunte asupra propunerii formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mures, este necesar sa cerceteze daca la momentul procesual la care s-a facut aceasta propunere sunt incidente, pe de o parte dispozitiile art. 143 alin. 1 Cod procedura penala ca si conditie prealabila de luare a acestei masuri si pe de alta parte daca subzista vreunul din temeiurile concrete inserate in  continutul art. 148 Cod procedura penala.
                In ceea ce priveste conditia prealabila prevazuta de art.143 Cod procedura penala - ca temei general al luarii masurii arestarii preventive, referitoare la existenta unor probe sau indicii temeinice din care sa rezulte ca exista banuiala legitima ca  inculpatii ar fi savarsit faptele pentru care sunt cercetati,  judecatorul delegat retine - analizand materialul probator administrat pana in prezent, judecatorul delegat apreciaza ca in prezenta se impun a fi facute unele precizari.
                Textul art. 143 Cod procedura penala, stabileste ca si conditie a arestarii preventive existenta unor probe sau indicii temeinice ca inculpatii ar fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala, ceea ce, in speta, apreciem  ca  exista  date  suficiente  de  natura a  crea  o  astfel  de  suspiciune  in  privinta  fiecarui inculpat in parte.
                Daca in privinta faptei de tentativa la inselaciune - operatiunea  Volskbank II - propunerea descrie care este participatia fiecaruia dintre inculpatii Ferencz Joszef - care a fost cel care a fost contactat de catre "Alex" din Bucuresti sa gaseasca o persoana cu anumite semnalmente, sens in care a luat legatura cu inculpatul Xxcare il prezinta gruparii pe inculpatul Xx-Jozsef (cel caruia i se atribuie apoi o falsa identitate, cea a lui Xx), nu acelasi lucru se poate afirma in privinta celeilalte fapte de tentativa la inselaciune - operatiunea  Volskbank I -  pentru comiterea careia sunt acuzati inculpatii Xx, Xxsi Bukkosi Joszef Ovidiu, fapta pentru care in propunerea de fata, nici in rezolutia de incepere a urmariri penale, nu este descrisa participarea acestora, cu exceptia lui Bukkosi care s-a prezentat si el sub o identitate falsa (ca fiind Xx), nefiind indicat nici cuantumul pagubei care s-ar fi putut crea daca angajatul bancii nu ar fi sesizat tentativa de frauda, acest cuantum reiesind din procesul-verbal de constatare al efectuarii actelor pregatitoare, unde se face vorbire de o suma de peste 500.000 de euro care urma sa fie retrasa din banca de catre inculpatul  Bukkosi.
               Neclaritatile vizeaza si acuzatia mai grava, aceea de spalare de bani. Cum am aratat, indiciile existentei unor acte materiale care compun continutul constitutiv al acestei infractiuni exista, dar, este de observat ca propunerea de arestare preventiva este lacunara sub aspectul delimitarii fiecarui act ilicit in parte, pentru fiecare inculpat, bazindu-se pe formularea in mod generic a acuzatiilor si aratarea probelor ce ar impieta asupra potentialei vinovatii a tuturor inculpatilor implicati, altfel spus, in sarcina fiecarui inculpat se retine o infractiune unica, aceea prevazuta de art. 23 lit. a din legea 656/2002 (iar pentru inculpatul Gherman si varianta reglementata de art. 23 lit. c din Legea 656/2002), aceasta, in conditiile in care starea de fapt releva o multitudine de acte materiale, comise la date presupus diferite si afirmativ in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale.
                 Or, in conditiile in care descrierea faptelor releva nu doar un act material ilicit, ci o multitudine de asemenea acte materiale, ceea ce ar presupune fie retinerea art. 41 alin. 2 Cod penal, fie a unui concurs de infractiuni de acelasi gen si in conditiile in care, propunerea se bazeaza - sub aspectul incadrarii juridice a faptei - pe un singur act material, practic, cu ocazia solutionarii unei atare propuneri de arestare, nu cade in sarcina judecatorul delegat sa aleaga intre unul sau altul dintre actele materiale descrise ca fiind ilicite, in sensul justificarii hotaririi luate, mai ales ca in considerentele incheierii este necesar a se arata fapta care formeaza obiectul inculparii, incadrarea juridica si pedeapsa, conform 1491 alin. 10 Cod procedura penala si art. 151 lit. e,f Cod procedura penala. Judecatorul delegat nu se poate substitui organului de urmarire penala si sa indice el insusi pentru care din actele materiale intelege sa ia aceasta masura privativa de libertate, chestiunile vizind eventuala incadrare juridica, neputind face obiectul discutiilor in aceasta procedura, determinarea incadrarii juridice a faptei care formeaza obiectul acuzatiei penale in faza de urmarire penala constituie prerogativul procurorului care a pus in miscare actiunea penala.
                Precizarea incadrarii juridice distincta a acestor acte materiale era necesara cu atat mai mult cu cat, rezulta chiar din starea de fapt descrisa in propunere, ca actiunile de spalare de bani au avut loc in perioada decembrie 2008 - august 2009, ca suma totala care a trecut in mod fictiv prin conturile societatilor SC "DULGHERGOLD" SRL Ocna de Jos, SC "RUTIERAS" SRL Sovata si SC "REMILEMN" SRL Sovata, detinute de inculpati, ar fi de aproximativ 32 miliarde lei vechi. Relevanta ar fi fost si enumerarea actelor materiale propriu-zise, indicarea datelor la care s-au derulat aceste operatiuni fictive, defalcarea sumelor de bani ridicate de catre inculpati, modul in care fiecare a profitat de acei bani etc. aceasta, si in conditiile in care nu toti inculpati exercitau functii de conducere in societatile amintite si nu puteau influenta luarea deciziilor, iar conexiunile dintre acestia in sensul initierii, constituirii sau aderarii, inclusiv a sprijinirii unui grup infractional in care fiecare membru avea sarcini trasate inca de la inceput, nu sunt clar determinate, nereiesind din considerentele propunerii prin ce modalitati s-au raliat inculpatii in atingerea scopului infractional: obtinerea de venituri ilicite si prejudicierea fiecarei societati in parte, a statului prin sustragerea de la plata unor obligatii fiscale etc.
                 De asemenea, se retine ca faptele s-ar fi savarsit pe parcursul  incheierii unor contracte fictive, de furnizari de materiale, de operatiuni economice care nu au avut loc in realitate, contracte care nu au fost inregistrate in contabilitatea firmelor, fapte care pot constitui actele ilicite care constituie infractiunea-mijloc pentru scopul constituirii grupului infractional - spalarea de bani, dar, cu toate acestea, desi sunt indicii certe si in acest sens, pentru eventualele infractiuni economice nu exista un proces penal pendinte.
                Asadar, chiar daca exista unele indicii cu privire la existenta activitatii infractionale a inculpatilor, ele nu pot constitui temei al arestarii, in conditiile in care judecatorul delegat nu are putinta de a alege pentru care din aceste actiuni intelege sa ia o masura atit de drastica precum privarea de libertate.
                Pentru ca judecatorul delegat sa se pronunte asupra propunerii formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Tg. Mures, este necesar sa cerceteze daca la momentul procesual la care s-a facut aceasta propunere, subzista vreunul din temeiurile concrete inserate in  continutul art. 148 Cod procedura penala.
               In propunerea de arestare preventiva, s-au invocat temeiurile prevazute de art. 148 lit. b,d,f Cod procedura penala pentru inculpatul XX, de art.148 lit. d,f Cod procedura penala pentru inculpatii XXsi XXsi de art. 148 lit. f Cod procedura penala pentru inculpatul XX.
                In ceea ce priveste art. 148 lit. b Cod procedura penala pentru inculpatul Xx, respectiv existenta unor date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca, in mod direct sau indirect, aflarea adevarului prin alterarea unor mijloace materiale de proba, acest temei s-a bazat pe discutiile purtate de inculpatul Xx, ulterior retinerii, cu un anume "Robi" - persoana cu care convenise anterior sa intocmeasca documentele primare pentru SC "DORIDAV" SRL, prin care ii solicita sa faca hartiile, relevante fiind si demersurile inculpatului Xx, din ultimele zile, pentru a procura documente prin care sa justifice provenienta unei cantitati de lemne, gasite la domiciliul sau cu ocazia perchezitiei. Dar el nu poate fi primit din doua considerente: - inculpatul nu este cercetat pentru fapta de a nu poseda acte justificative pentru unele din bunurile detinute la domiciliul sau, - iar in conditiile in care acuza a inteles sa nu se foloseasca de aceste interceptari telefonice in cadrul carora se poarta aceste discutii, practic, temeiul nu este dovedit.
                  Se solicita luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatii XX, XXsi XXca urmare a incidentei prevederilor art. 148 lit. d,f Cod procedura penala, iar fata de inculpatul XXca urmare a incidentei prevederilor art. 148 lit. f Cod procedura penala avindu-se in vedere imprejurarea ca faptele pentru care primi trei sunt cercetati in cauza de fata, au fost comise dupa momentul la care parchetul, respectiv DNA - Serviciul Teritorial Tg. Mures, a fost sesizat cu dosarul nr. 34/D/P/2008, iar  pentru toti inculpatii si pe considerentul ca exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. Aspectele semnalate, referitoare la existenta unui alt dosar in lucru cu privire la inculpatii enuntati mai-sus sunt reale, iar cu privire la prima cerinta a textului art. 148 lit. f Cod procedura penala nu sunt discutii, toate pedepsele prevazute de lege pentru infractiunile retinute generic, fiind mai mari de 4ani inchisoare,  dar in conditiile in care judecatorul delegat - examinind in principal incidenta art. 143 Cod procedura penala - a apreciat ca din propunerea de arestare preventiva, raportat la descrierea faptelor inculpatilor si la incadrarea juridica data acestor fapte nu se poate stabili cu certitudine pentru care dintre fapte se cere arestarea inculpatilor,  evident ca examinarea notiunii de pericol  concret  pentru  ordinea  publica  pe  care  il  prezinta acestia, in libertate fiind, prin prisma relatiilor carora le-au adus atingere, este superflua.
                 Nu in ultimul rand, propunerea de luare a acestei masuri preventive, s-a bazat pe necesitatea asigurarii bunei desfasurari a procesului penal in continuare cu  eliminarea riscului intimidarii oricaror martori sau parti vatamate, de catre inculpati, in cursul administrarii  probelor, cu  atat  mai   mult cu cat acestia contesta  vehement acuzatiile aduse.
  Prin invocarea acestui temei concret s-a justificat si conditia prevazuta de art. 146 alin. 1 Cod penal si anume ca luarea masurii arestari preventive - in cursul urmaririi penale - se ia in interesul urmaririi penale, urmand ca organele de urmarire penala sa administreze materialul probator necesar finalizarii acestei faze procesuale. In ceea ce priveste pe inculpatul Ferencz Joszef, in mod evident acest temei concret nu mai este actual, in conditiile in care activitatea care i se imputa lui, s-a derulat, afirmativ, in cursul lunii ianuarie 2009; deci, o masura preventiva atit de drastica, precum cea arestarii preventive luata la mai mult de 9 luni de la data la care se sustine ca s-au comis faptele, nu se justifica la acest moment procesual, mai ales ca despre posibila s-a implicare in tentativa la inselaciune, se cunostea inca de la momentul imediat urmator, asa cum reiese din declaratia lui Xx-Joszef, ascultat in calitate de invinuit in dosarul nr. 164/P/2009 al Parchetului de pe linga Tribunalul Brasov.
Se impun a fi facute unele referiri si cu privire la acuzatiile aduse inculpatului XXzis "Piticul" privind comiterea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor si de contrabanda cu arme, prevazute si pedepsite de art.279 alin.1 Cod penal si de art.271 din Legea nr.86/2006.  Corespunde adevarului ca la perchezitia domiciliara din data de 15 octombrie 2009, la locuinta sa din Ocna de jos au fost identificate  un numar de trei arme, din care doua de vinatoare  - una marca Blaser  si una marca Beretta - pentru care poseda permis, eliberat de autoritatile ungare, iar una neletala - un pistol cu gaze marca ECO VOLTRAN, adus din Ungaria si pentru care nu a depus vreo notificare la autoritatile romane competente, dar este de precizat ca extinderea cercetarilor penale cu privire la acest inculpat, s-a facut doar referitor la detinerea acestei arme neletale, asa cum rezulta din ordonanta procurorului din data de 15 octombrie 2009. Or, in conditiile in care inculpatul era cunoscut ca persoana care detinea - cu acte in regula, eliberate de autoritatile maghiare, doua arme de vinatoare, in conditiile in care este membru al AJVPS din Romania, dar si al asociatiei similare din Ungaria, conform actelor depuse la dosar si prezentate judecatorului delegat, imprejurarea ca detinea fara drept o arma considerata neletala, in opinia judecatorul delegat, nu poate justifica luarea unei masuri atit de severe precum arestarea preventiva, mai ales ca nu exista date care sa duca la concluzia ca inculpatul este o persoana violenta si care, prin actiunile sale in acest sens, ar putea pune in pericol siguranta publica.
               Asadar, apreciem ca respingerea propunerii  de arestare preventiva, se fondeaza, in principal, pe lipsa delimitarii fiecarui act infractional in parte, pentru fiecare inculpat, asa cum am aratat in considerente, inclusiv pe formularea in mod generic a probelor, aspect care ce ar impieta asupra potentialei vinovatii a tuturor inculpatilor implicati, inclusiv pe formularea in mod generic a temeiurilor in drept ale arestarii preventive.
       Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 146 Cod procedura penala, art. 1491 Cod procedura penala, raportat la art. 143 Cod procedura penala, art. 148 lit. f  Cod procedura penala,  art. 136 Cod procedura penala, judecatorul delegat va respinge propunerea de arestarea  preventiva, pentru 29 de zile, a inculpatilor XX, XX, XX (zis "Ioto") si XX(zis "Piticul") cercetati in dosarul  nr. 1/D/P/2009 al Parchetul de pe langa ICCJ - DIICOT -Biroul Teritorial Tg. Mures.
    Totusi, intrucit, in aprecierea judecatorului delegat, faptele asa cum sunt ele descrise in materialitatea lor, sunt unele grave, avand in vedere relatiile sociale care sunt ocrotite prin normele penale, precum si conditiile concrete - referitoare la modus operandi si la prejudiciul care se contureaza - in care s-a desfasurat activitatea infractionala, aceasta gravitate abstracta a faptei reglementata de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, fiind reflectata in limitele de pedeapsa prevazute de lege, si cum doar acest aspect nu poate constitui singurul element care sa conduca la necesitatea luarii masurii privative a arestarii preventive, fata de cei patru inculpati, judecatorul delegat - avind in vedere si prevederile art. 136 Cod procedura penala, si in vederea desfasurarii in bune conditii a urmaririi penale apreciaza ca este necesara luarea unei  masuri restrictive de libertate, in cazul inculpatilor, respectiv masura obligarii acestora de a nu parasi tara reglementata de art. 1451 Cod procedura penala, cu raportare la art. 149 alin. 12 Cod procedura penala si art. 146 alin.111 Cod procedura penala.
     Masura este justificata, pe de-o parte de gravitatea acuzatiilor aduse fiecarui inculpat, de existenta indiciilor temeinice ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala, a implicarii fiecaruia in sfera ilicitului, raminind ca pe parcursul derularii urmaririi penale sa se concretizeze sub toate aspectele, inclusiv formal - cel al incadrarii juridice a faptelor penale, implicarea fiecaruia dintre inculpati. Fiecare acuzat are o familie organizata, un domiciliu cunoscut, s-a prezentat in fata judecatorul delegat la termenele stabilite, iar elementele aratate, credem, pot constitui garantii suficiente  inculpatii nu se vor sustrage urmaririi penale. Urmeaza ca printre masurile dispuse de catre judecatorul delegat, in realizarea eficientei dispozitiilor art. 145 alin.11 Cod procedura penala, sa se regaseasca si interdictia pentru fiecare din cei patru inculpati, de a nu lua legatura cu ceilalti coinculpati, precum si aceea de a nu desfasura activitati comerciale, in conditiile in care ei9 sunt cercetati pentru fapte penale comise tocmai in acest domeniu de activitate.
      Asadar, 1). se va dispune luarea fata de inculpatul XX(fiul lui Ioan si Virginia, nascut la data de 27 februarie 1981 in orasul Sangiorgiu de Padure, jud. Mures, domiciliat in Sovata str. Florilor, bl.B sc.1 et.II, ap.5, jud. Mures, CNP 1810227266897)  a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 136 alin.1 lit. c Cod procedura penala, pe o durata de 29 zile, incepand cu data de 30 octombrie 2009 si pana la data de 27 noiembrie 2009 inclusiv.
      In baza art. 1451 Cod procedura penala, raportat la art. 145 alin.11 Cod procedura penala, pe durata masurii preventive a obligari de a nu parasi tara, inculpatul XXva respecta urmatoarele obligatii:
- sa  se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
- sa se prezinte la Politia orasului Sovata (organ de politie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi intocmit de aceasta institutie sau ori de cate ori este chemat;
- sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea judecatorului;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
        -    sa nu se apropie de coinculpatii XX, FERENCZ
JOZSEF si XX, precum si de coinculpatii               XX, XX-JOZSEF, XX,  XX, XXsi sa nu comunice cu acestia, direct sau indirect;
      -      sa nu desfasoare nici o activitate comerciala.
    Se va desemna Politia orasului Sovata, jud. Mures ca organ de supraveghere a executarii obligatiilor stabilite, iar in baza art. 145  alin. 22  Cod procedura penala, se va atrage atentia inculpatului XXca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii dispuse sau a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de el masura arestarii preventive.
       2). De asemenea, se va dispune si fata de inculpatul XX(fiul lui Adalbert si Ana, nascut la data de 9 martie 1975, in Sovata, jud. Mures, cu acelasi domiciliu, str. Bradului nr. 16, jud. Mures, avind CNP 1750309264257) luarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 136 alin.1 lit.c Cod procedura penala, pe o durata de 29 zile, incepand cu data de 30 octombrie 2009 si pana la data de 27 noiembrie 2009 inclusiv.
      In baza art. 1451 Cod procedura penala, raportat la art. 145 alin.11 Cod procedura penala, pe durata masurii preventive a obligari de a nu parasi tara, inculpatul XXva respecta urmatoarele obligatii:
- sa  se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
- sa se prezinte la Politia orasului Sovata (organ de politie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi intocmit de aceasta institutie sau ori de cate ori este chemat;
- sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea judecatorului;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
- sa nu se apropie de coinculpatii XX, XXsi XX precum si de coinculpatii XX, XX-JOZSEF, XX,  XX, XXsi sa nu  comunice cu acestia, direct sau indirect;
         -    sa nu desfasoare nici o activitate comerciala.
     Se va desemna Politia orasului Sovata, jud. Mures ca organ de supraveghere a executarii obligatiilor stabilite, iar in baza art. 145  alin. 22  Cod procedura penala, se va atrage atentia inculpatului XXca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii dispuse sau a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de el masura arestarii preventive.
     3). Se va dispune luarea si fata de inculpatul XX(zis "Piticul" - fiul lui Alexandru si Rozalia-Magdolna, nascut in 1977, iulie, 08 in Odorheiu-Secuiesc, jud. Harghita, xx) a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 136 alin.1 lit.c Cod procedura penala, pe o durata de 29 zile, incepand cu data de 30 octombrie 2009 si pana la data de 27 noiembrie 2009 inclusiv.
In baza art. 1451 Cod procedura penala, raportat la art. 145 alin.11 Cod procedura penala, pe durata masurii preventive a obligari de a nu parasi tara, inculpatul XXva respecta urmatoarele obligatii:
- sa  se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
- sa se prezinte la Politia com. Praid (organ de politie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi intocmit de aceasta institutie sau ori de cate ori este chemat;
- sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea judecatorului;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
- sa nu se apropie de coinculpatii XX, XXsi XXprecum si de coinculpatii XX, XX-JOZSEF, XX,  XX, XXsi sa nu  comunice cu acestia, direct sau indirect;
         -    sa nu desfasoare nici o activitate comerciala.
     Se va desemna Politia com. Praid, jud. Harghita, ca organ de supraveghere a executarii obligatiilor stabilite, iar in baza art. 145  alin. 22  Cod procedura penala, se va atrage atentia inculpatului XXca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii dispuse sau a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de el masura arestarii preventive.
       4). Se va dispune luarea fata de inculpatul XX (zis "Ioto" - fiul lui Peter si Elisabeta, nascut la data de 1 aprilie 1979, in orasul Gheorgheni, jud. Harghita, cu acelasi domiciliu, xx) a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, prevazuta de art. 136 alin.1 lit.c Cod procedura penala, pe o durata de 29 zile, incepand cu data de 30 octombrie 2009 si pana la data de 27 noiembrie 2009 inclusiv.
In baza art. 1451 Cod procedura penala, raportat la art. 145 alin.11 Cod procedura penala, pe durata masurii preventive a obligari de a nu parasi tara, inculpatul XXva respecta urmatoarele obligatii:
- sa  se prezinte la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
- sa se prezinte la Politia orasului Gheorgheni (organ de politie desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi intocmit de aceasta institutie sau ori de cate ori este chemat;
- sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea judecatorului;
- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
- sa nu se apropie de coinculpatii XX, XXsi XX precum si de coinculpatii XX, XX-JOZSEF, XX,  XX, XXsi sa nu  comunice cu acestia, direct sau indirect;
         -    sa nu desfasoare nici o activitate comerciala.
     Se va desemna Politia orasului Gheorgheni, jud. Harghita, ca organ de supraveghere a executarii obligatiilor stabilite, iar in baza art. 145  alin. 22  Cod procedura penala, se va atrage atentia inculpatului XXca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii dispuse sau a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de el masura arestarii preventive.
      Avand in vedere solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cauza, urmeaza a fi respinse cererile formulate de aparatorul inculpatilor  XXsi XX, de aparatorul inculpatului XXsi de aparatorul inculpatului xx avand ca obiect luarea masurii procesual preventive a obligarii inculpatilor de a nu parasi localitatea de domiciliu.
       In baza art.192 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului, urmind ca suma de 100 lei reprezentand contravaloarea onorariului avocatial din oficiu, desemnat in favoarea inculpatului  XX, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei, repartizate Tribunalului Mures, in favoarea Baroului de Avocati Mures.
 De asemenea, se va avansa cu titlu de cheltuieli judiciare si onorariul dl traducator xx care a asigurat traducerea pentru inculpatul  Xx.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Arest preventiv

Arest preventiv - Sentinta penala nr. Incheiere din 18-05-2009 din data de 18.05.2009
Arest preventiv - Decizie nr. 196 din data de 17.10.2016
Arest preventiv - Decizie nr. 274 din data de 22.11.2016
Arest preventiv - Decizie nr. 135 din data de 02.05.2017
Arest preventiv - Sentinta penala nr. 135 din data de 02.05.2017
Arest preventiv - Rezolutie nr. 22/I din data de 06.03.2014
Arest preventiv - Rezolutie nr. 15/I din data de 13.02.2014
Arest preventiv - Rezolutie nr. 73/I din data de 04.06.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 36/I din data de 14.03.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 20/I din data de 09.02.2013
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 39/I din data de 20.03.2013
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 36/I din data de 14.03.2013
Prelungirea arestarii preventive art. 174-176 al.1 lit. d din Codul Penal cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul Penal - Rezolutie nr. 37/I din data de 15.03.2013
Propunere arestare preventiva - Rezolutie nr. 145/I din data de 13.11.2012
Propunere arestare preventiva - Rezolutie nr. 144/I din data de 13.11.2012
Art. 300 ind. 2 C.p.p. - Rezolutie nr. 2/I din data de 15.02.2013
Arest preventiv - Rezolutie nr. 159/I din data de 04.12.2012
Arestare preventiva - Rezolutie nr. 85/Ic din data de 20.07.2012
Mentinere stare de arest - art. 300 ind. 1 C.p.p. - Rezolutie nr. 2/Ic din data de 03.07.2012
Prelungire arest preventiv - Rezolutie nr. 79/Ic din data de 03.07.2012