Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Prahova

Netimbrare recurs consecinte, caracterul contractual al tranzactiei, posibilitatea de se solicita si de a dispune rezolutiunea tranzactiei intr-un proces ulterior

(Decizie nr. 1135 din data de 26.06.2013 pronuntata de Tribunalul Prahova)

Domeniu | Dosare Tribunalul Prahova | Jurisprudenta Tribunalul Prahova

ROMANIA
TRIBUNALUL PRAHOVA SECTIA I CIVILA
DOSAR NR. .../281/2011 DECIZIA CIVILA NR. 1135

T R I B U N A L U L

Deliberand asupra recursului de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr. .../281/2011, reclamantul LI in contradictoriu cu parata LM a solicitat partajarea bunurilor comune in cote egale.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost casatorit cu parata, casatoria fiind desfacuta prin sentinta civila nr. _/27.01.2011 a Judecatoriei Ploiesti, definitiva si irevocabila - iar prin aceeasi hotarare s-a dispus partajarea imobilului in care partile au avut domiciliul comun, conform tranzactiei incheiate de acestea.
Reclamantul a mai solicitat si partajarea bunurilor mobile realizate impreuna de catre parti - expres enumerate, aratand de asemenea ca in timpul casatoriei au montat o usa de lemn la intrarea in apartament.
In drept a invocat art. 36 al. 2 Cod fam.
Parata legal citata a formulat intampinare la data de 29.11.2011 prin care a solicitat admiterea in parte a actiunii, recunoscand ca in timpul casatoriei s-au dobandit bunurile mobile indicate de reclamant, dar facand unele precizari cu privire la acestea - solicitand respingerea cererii principale in ceea ce priveste usa de la intrare si caloriferele care au fost incluse in valoarea apartamentului ce a facut obiectul tranzactiei, acestea fiind bunuri imobile prin destinatie si aratand ca lustrele au fost cumparate cu bani de la tatal paratei care a inteles sa o gratifice exclusiv pe aceasta, fiind deci bunurile sale proprii. A mai aratat ca bunurile mobile au ramas in posesia sa deoarece reclamantul a parasit domiciliul comun.
La data de 30.11.2011, instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, interogatoriu si martori, iar la termenul de judecata din data de 12.03.2012 s-a dispus conexarea dosarului nr. _/281/2011 la dosar nr. .../281/2011 - cauza nr. _/281/2011 avand ca obiect cererea formulata la data de 19.10. 2011 de catre reclamantul LI, de rezolutiune a tranzactiei incheiate intre parti la 27.01.2011 si de care s-a luat act prin sent. civ. nr. _/2011 a Judecatoriei Ploiesti. Prin cererea formulata , reclamantul a solicitat rezolutiunea tranzactiei, motivat de imprejurarea ca parata nu i-a platit sulta convenita de parti.
In cauza nr. _/281/2011, parata a formulat intampinare prin care a aratat ca este de acord cu rezolutiunea tranzactiei incheiate intre parti la 27.01.2011 si repunerea partilor in situatia anterioara, cu motivarea ca nu a putut obtine un imprumut bancar necesar pentru achitarea sultei cuvenite reclamantului.
La data de 14.05.2012 parata a formulat cerere reconventionala in dosarul .../281/2011, prin care a solicitat sa se constate ca are un drept de creanta la apartamentul bun comun, a carui valoare trebuie dedusa in favoarea sa, din valoarea bunului imobil, constand in contravaloarea actualizata a avansului in suma de 9123 lei, platit din sume proprii si contravaloarea tamplariei din PVC cu geam termopan montat la bucatarie, balcon si sufragerie dupa despartirea in fapt a sotilor, tot din bani proprii, precizand si ca banii pentru avans proveneau de la tatal sau care i-a dat suma de 25.000 lei, iar diferenta de pret a apartamentului a achitat-o impreuna cu reclamantul.
La data de 10.09.2012 reclamantul a formulat precizare-completare la actiune prin care a solicitat partajarea apartamentului in cote egale.
Prin sentinta civila nr. _/23.01.2013 Judecatoria Ploiesti a respins actiunile conexate precizate si completate, formulate de reclamantul LI, ca neintemeiate, respingand ca neintemeiata si cererea reconventionala formulata de parata M (fosta Lupu) M.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca, asa cum rezulta din sent. civ. nr. _/27.01.2011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti in dosarul nr. _/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti, la data respectiva s-a luat act de tranzactia partilor din prezenta cauza, care au inteles astfel sa solutioneze in mod definitiv litigiul avand ca obiect partajul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, respectiv, imobilul situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova, compus din doua camere si dependinte.
Astfel s-a luat act de vointa partilor in sensul ca parata LM sa primeasca in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 14 situat la adresa mentionata, iar reclamantul LI sa primeasca sulta in valoare de 81.875 lei ce-i va fi platita de catre parata pana la 30.09.2011.
Din verificarea sistemului ECRIS, instanta de fond a constatat ca niciuna dintre parti nu a formulat recurs impotriva hotararii de expedient prin care s-a luat act de tranzactia incheiata, sent. civ.nr. _/27.01.2011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti in dosar nr. _/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti fiind definitiva si irevocabila.
In ceea ce priveste temeiul de drept invocat de catre reclamant pentru rezolutiunea tranzactiei partilor, instanta de fond a constatat ca dispozitiile din Noul Cod civil indicate in cererea conexata nu sunt aplicabile in cauza, fata de data incheierii tranzactiei, astfel incat tranzactiei i se aplica dispozitiile vechiului cod civil, sub imperiul caruia s-a incheiat, respectiv art. 1704-1716 Cod civil in vigoare la acea data.
S-a mai luat act de prima instanta ca, fiind vorba de un contract judiciar, hotararea care consfinteste invoiala partilor poate fi desfiintata pe calea dreptului comun, pentru motivele de nulitate prevazute de lege sau atunci cand tranzactia s-a incheiat cu scopul vadit al fraudarii legii sau intereselor legitime ale unor terti conf. art. 975 cod civil - in acest sens pronuntandu-se in mod constant instanta suprema (deciz. de indrumare a Trib Suprem nr. 12/1958, deciz. CSJ nr. 154/1992, deciz. CSJ nr. 1031/1992), dar si alte instante din tara (C.A. Iasi deciz.nr. 1098/1997, Trib. Bucuresti deciz. civ. nr. 323/1993) - de asemenea, tranzactia putand fi supusa rezolutiunii, in conditiile legii substantiale in vigoare la data incheierii sale.
Prin urmare, s-a retinut de catre instanta de fond ca jurisprudenta constanta a consacrat faptul ca tranzactia, ca act de dispozitie al partilor si modalitate de stingere a procesului civil, reprezinta un contract judiciar, intrucat instanta nu procedeaza la judecata , ci doar consfinteste conventia partilor , astfel incat daca una din parti sustine ca tranzactia nu reprezinta vointa sa libera si neviciata sau ca incalca dispozitiile legale imperative privitoare la validitatea conventiilor, atunci hotararea de expedient poate forma obiectul unei actiuni in nulitate - prevederile art. 1704-1716 cod civil necontinand dispozitii referitoare la rezolutiunea tranzactiei, ci doar cu privire la eventuale cauze de nulitate.
S-a mai retinut de instanta de fond ca si in ipoteza in care ar fi admisibila rezolutiunea tranzactiei, se constata ca tranzactia partilor asa cum a fost consfintita prin hotarare judecatoreasca, nu contine nicio clauza referitoare la o asemenea posibilitate, nefiind dovedita nici culpa in neexecutarea conventiei, iar raportat la aceste considerente, a constatat ca nu se invoca nici un motiv de nulitate a tranzactiei , ba chiar mai mult, partile nici nu au formulat vreo cale de atac impotriva hotararii de expedient care a intrat astfel in puterea lucrului judecat, fiind opozabila tertilor - iar o asemenea solutie se impune si pentru stabilitatea circuitului civil, avand in vedere si faptul ca hotararea de expedient are efecte nu numai fata de parti, dar si fata de terti prin indeplinirea procedurii de publicitate imobiliara si prin urmare hotararea judecatoreasca irevocabila ce constituie titlu executoriu in conditiile legii va fi pusa in executare in toate formele prevazute, in scopul satisfacerii creantei reclamantului.
In ceea ce priveste celelalte bunuri mobile solicitate a fi partajate de catre parti, instanta de fond a constatat ca si aceasta cerere este neintemeiata fata de imprejurarea ca partile au inserat in mod expres in tranzactia consfintita prin hotarare de expedient o clauza prin care arata ca au inteles, in acest fel, sa solutioneze orice litigiu referitor la bunurile comune dobandite in timpul casatoriei - mentionand deci in mod expres ca, in acest mod inteleg sa stinga orice litigii dintre ele, aratand ca nu mai au nici un drept si nici o pretentie unul fata de celalalt privind "partajul bunurilor comune realizate in timpul convietuirii lor", nu mai au nici un drept, nici o pretentie si nici o obligatie unul fata de celalalt privind datoriile contractate de fiecare in timpul convietuirii.
Prin urmare, instanta de fond a apreciat ca prin tranzactia realizata la 27.01.2011, partile au convenit prin vointa lor libera si neviciata si in mod irevocabil, asupra intregii mase a bunurilor comune, o cerere ulterioara referitoare la acestea, fiind neintemeiata.
In ceea ce priveste solicitarea paratei de a se constata ca are un drept de creanta reprezentand avansul platit la apartamentul bun comun si imbunatatirile realizate la apartament, instanta de fond a constatat ca si aceste pretentii au intrat sub incidenta tranzactiei incheiate de parti, deoarece au fost incluse in valoarea de circulatie a imobilului, valoare la care s-a tranzactionat. Astfel, montarea geamurilor termopan a fost realizata in 2008, astfel cum rezulta din facturile depuse, deci anterior incheierii tranzactiei, iar avansul pretins a fi contributie proprie a paratei a fost achitat in 1992 - nefacandu-se niciun fel de dovezi ca ulterior incheierii tranzactiei partilor au mai fost realizate bunuri ori s-au nascut drepturi care sa aiba legatura cu comunitatea bunurilor dobandite de catre parti, astfel incat instanta de fond a constatat ca partile au tranzactionat in mod liber, definitiv, asupra tuturor bunurilor realizate in timpul casatoriei, indiferent de modul de dobandire al acestora.
In concluzie, fata de imprejurarea ca nu s-au invocat motive de nulitate a tranzactiei partilor din 27.01.2011 si pe cale de consecinta de anulare hotararii de expedient irevocabile, pronuntate la aceasta data, nefiind incidente nici dispozitiile legale referitoare la rezolutiunea tranzactiei, partile intelegand sa stinga prin tranzactia incheiata orice litigiu referitor la toate bunurile comune realizate in timpul casatoriei si orice alta pretentie reciproca, instanta de fond a apreciat ca fiind neintemeiate atat cererea de rezolutiune a tranzactiei din 27.01.2011 cat si cererea de partaj de bunuri comune si prin urmare a respins atat actiunile conexate, precizate si completate, cat si cererea reconventionala.
Impotriva acestei sentintei a declarat recurs recurentul-reclamant LI, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie vizand modul in care, analizand eronat materialul probator existent la dosarul cauzei, instanta de fond a respins atat actiunea introductiva de instanta, avand ca obiect principal rezolutiunea tranzactiei incheiate intre parti, in dosar nr.5719/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti, cit si cererea reconventionala formulata de parata intimata MM, fosta sa sotie.
Recurentul reclamant a aratat ca a solicitat instantei de fond, sa dispuna rezolutiunea tranzactiei pe care impreuna cu intimata o incheiase in dosarul nr. 5719/28l/2010 ai Judecatoriei Ploiesti si care a avut ca obiect partajarea bunului imobil dobandit in timpul casatoriei, respectiv apartamentul situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova, tranzactie prin care parata primea in proprietate bunul imobil, urmand a achita sulta in conformitate cu cota de � din c.val. imobilului, iar ca efect al rezolutiunii tranzactiei, a solicitat instantei de fond sa reia judecata asupra partajului cu privire la apartament - separat, promovand pe rolul Judecatoriei Ploiesti un alt dosar prin care a solicitat instantei de fond partajarea bunurilor mobile pe care le dobandise in timpul casatoriei, respectiv in dosar nr..../281/2011, cel de fata, la care, dat fiind numarul sau mai mic, a fost conexat dosarul prin care a solicitat rezolutiunea tranzactiei, respectiv dosarul nr. _/281/2011 al Judecatoriei Ploiesti.
Un prim motiv de recurs se refera la imprejurarea ca, in mod nelegal, dupa conexarea celor doua dosare mai sus amintite, instanta de fond a respins ca neintemeiat capatul de cerere din actiunea principala, avand ca obiect partajarea bunurilor mobile realizate de parti in timpul casatoriei, sustinand - fata de ideea acreditata de instanta de fond ca, tranzactionand asupra apartamentului dobandit in timpul casatoriei, partile au inserat in cuprinsul tranzactiei faptul ca inteleg sa nu mai emita niciun fel de pretentii reciproce in viitor si sa stinga orice litigii prezente si viitoare cu privire la bunurile realizate in timpul casatoriei - ca aceasta mentiune din tranzactie se referea, dat fiind obiectul partajului din dosarul nr. _/281/2010 al Judecatoriei Ploiesti, numai la bunurile inserate in cuprinsul actiunii introductive de instanta, pentru ca, in mod logic, numai cu privire la acele bunuri fusese sesizata instanta de fond, si numai asupra lor putea lua act de tranzactia partilor, pronuntand o hotarare de expedient, care sa aiba la baza intelegerea partilor.
S-a mai aratat de recurent ca partajul bunurilor necuprinse in prima actiune in care partile au tranzactionat a fost solicitat in dosarul nr. .../281/2011 al Judecatoriei Ploiesti, si a cuprins bunuri asupra carora partile nu s-au inteles si nici instanta de fond nu s-a pronuntat in prima faza - astfel ca, intrucat se apreciaza ca instanta de fond nu s-a pronuntat pe ceea ce s-a cerut, se solicita admiterea recursului, casarea hotararii pronuntate de instanta de fond si admiterea capatului de cerere privind partajarea bunurilor mobile realizate de parti in timpul casatoriei, cu consecinta trimiterii cauzei la instanta de fond, in vederea pronuntarii Incheierii interlocutorii de partaj care sa retina masa bunurilor mobile ce urmeaza a se partaja, cotele partilor, dar si pentru efectuarea expertizei specialitatea merceologie, cu atat mai mult cu cit partile au recunoscut aceste bunuri, in marea lor majoritate, ca fiind incluse in masa partajabila.
Un al doilea motiv de recurs declarat de recurentul-reclamant LI se refera la modalitatea in care, dupa analiza materialului probator administrat in cauza, instanta de fond a respins si capatul de cerere prin care s-a solicitat de catre recurentul reclamant rezolutiunea tranzactiei incheiata intre parti si consfintita prin hotararea de expedient nr. _/ 27.01.2011 a Judecatoriei Ploiesti, cu consecinta respingerii si a capatului de cerere accesoriu, prin care se solicita partajarea in continuare a bunului imobil, ca efect ai rezolutiunii tranzactiei.
O prima critica in acest sens se refera la imprejurarea ca, in conditiile in care instanta de fond cuprinde in motivarea solutiei date faptul ca tranzactiei dintre parti, incheiata sub imperiul legii vechi, nu i se aplica dispozitiile codului civil nou, pe care recurentul reclamant si-a intemeiat actiunea introductiva de instanta, o astfel de precizare duce, in opinia sa, la respingerea actiunii nu ca neintemeiata, ci ca inadmisibila, dat fiind ca textul de lege invocat ca temei de drept nu este aplicabil, si deci, actiunea nu ar avea suport si nici sustinere legala, pe de o parte, iar pe de alta parte, reclamantului recurent nu i s-a pus nici un moment in vedere, pe parcursul solutionarii in fond a cauzei, sa precizeze temeiul de drept, instanta de fond administrand chiar si probatorii pe fondul problemelor deduse spre solutionare, de unde concluzia logica a acceptarii aplicabilitatii legii noi, in raport de data introducerii actiunii la instanta, dar si in raport de faptul ca, neformuland recurs impotriva hotararii de expedient, sentinta a intrat in puterea lucrului judecat, cel putin cu privire la dobandirea de catre parata intimata, a proprietatii exclusive asupra bunului imobil dobandit in timpul casatoriei cu recurentul.
Dar chiar si in ipoteza acreditata de instanta fondului, aceea a aplicabilitatii in cauza de fata a dispozitiilor art.1704 - 1716 cod civil vechi, motivarea instantei de fond este una in total dezacord cu privire la situatia, pe de o parte consfintita in tranzactie, pe de alta parte, recunoscuta de ambele parti in cauza de fata, avind in vedere ca parata intimata a fost de acord cu admiterea actiunii.
Astfel, partile nu au formulat recurs impotriva hotararii de expedient, intrucat acest act reprezenta intr-adevar acordul lor de vointa cu privire la partajarea apartamentului, iar recursul nici nu putea fi promovat de catre niciuna dintre parti deoarece, in ceea ce priveste cel putin posesia exclusiva a apartamentului, parata intimata o dobandea chiar din momentul tranzactionarii, respectiv 27.01.2011, iar recurentul reclamant intra in posesia sultei, a carei valoare se raporta la contravaloarea cotei de 1/2 la dobandirea bunului imobil, asa cum fusese cuprinsa in raportul de expertiza preparatoriu efectuat in cauza, abia in luna septembrie 2011, data la care, daca se achita aceasta sulta, si intimata ar fi dobandit toate prerogativele dreptului de proprietate asupra apartamentului fost domiciliu comun ai partilor.
Asadar, se apreciaza de catre recurentul-reclamant ca rezolutiunea tranzactiei este, in aceste conditii, perfect admisibila, indiferent daca in cauza se aplica dispozitiile vechii legi sau ale noului cod civil, dat fiind ca, asa cum de altfel a retinut si instanta de fond, tranzactia este un contract judiciar - in cazul de fata, ea fiind un contract sub conditie, intrucat intimata parata urma sa predea catre recurent sulta abia la mai mult de o jumatate de an de la daca incheierii actului juridic (prin care, daca obligatia intimatei era indeplinita, in sensul achitarii sumei de bani pe care achiesase prin semnarea tranzactiei, se realiza deplin, in cursul lunii septembrie 2011, si transferul dreptului de proprietate asupra bunului pentru care s-a tranzactionat).
In atare imprejurari, fiind un contract civil, rezolutiunea acestuia apare ca fiind admisibila, deoarece, in situatia recunoscuta de parata intimata, a imposibilitatii sale de a achita sulta (neinteresand daca imposibilitatea a fost una obiectiva, subiectiva sau daca intimata a fost de buna sau de rea credinta), este obligatoriu ca partile sa fie repuse in situatia anterioara incheierii actului juridic civil, pentru a se indrepta, cel putin din perspectiva recurentului, aceea a prejudicierii interesului sau legitim de a intra in posesia contravalorii a 1/2 din valoarea apartamentului, in situatia in care a fost de acord ca acesta sa-i revina intimatei pirite - iar daca partile nu ar fi puse in situatia anterioara incheierii contractului juridic civil, transferul dreptului de proprietate exclusiv catre intimata parata nu s-ar realiza, atata vreme cat contractul este unui sub conditie, dar nici recurentul reclamant nu ar intra in posesia cotei sale la dobandirea bunului comun (in cazul de fata materializata in sulta stabilita), motiv pentru care codevalmasia partilor nu ar putea fi sistata.
S-a mai aratat totodata ca, daca se dispune, fata de considerentele aratate, repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului juridic civil, in mod normal partile se afla in situatia proprietatii codevalmase asupra apartamentului, si deci, capatul de cerere accesoriu privind partajarea, in continuare a bunului imobil, eventual prin formarea de loturi in vederea atribuirii in natura a acestuia uneia sau alteia dintre parti, este, de asemenea, admisibil - considerente fata de care, recurentul-reclamant a solicitat de asemenea admiterea recursului, casarea hotararii pronuntate de judecatoria Ploiesti si, in consecinta, admiterea actiunii pe capatul de cerere privind rezolutiunea tranzactiei incheiata intre parti si al celui privind repunerea partilor in situatia anterioara incheierii ei, precum si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, in vederea continuarii judecarii pe capatul de cerere privind partajarea bunurilor dobandite de parti in timpul casatoriei, care presupune cu necesitate, pronuntarea unei incheieri interlocutorii de partaj.
 Impotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs si parata MM (fosta L) criticand hotararea instantei de fond pe aspecte de nelegalitate si netemeinicie, apreciind ca solutia pronuntata este rezultatul interpretarii si aplicarii gresite a legii.
Recurenta-parata critica sentinta1575/2013 aratand ca in mod gresit instanta de fond a respins cererea conexa formulata de LI avand ca obiect rezolutiunea contractului de tranzactie judiciara incheiat intre parti, consfintit in hotararea de expedient nr. _/27.01.2011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti in dosarul nr. _/ 281/2010, cu motivarea ca dispozitiile art. 2278 din noul cod civil, indicate ca temei de drept al cererii nu sunt aplicabile in cauza, fata de data incheierii tranzactiei si cu motivarea ca "tranzactiei i se aplica dispozitiile vechiului cod civil, sub imperiul careia s-a incheiat, respectiv art. 1704-1716 cod civil, in vigoare la acea data".
 O alta critica se raporteaza la prevederile art.6 al.6 din noul cod civil (aplicarea legii civile in timp), text de lege potrivit caruia "dispozitiile legii noi sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor ... daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi" - astfel ca in cauza erau aplicabile prevederile art.2278 cod civil.
Se mai arata de catre recurenta-parata ca, potrivit al. l al reglementarii mentionate, "tranzactia care, punand capat unui proces inceput, este constatata printr-o hotarare judecatoreasca, poate fi desfiintata prin actiune in nulitate sau actiune in rezolutiune ori reziliere, precum orice alt contract"; mai mult decat atat, al. 2 al art. 2278 prevede ca "hotararea prin care s-a desfiintat tranzactia in cazurile prevazute la al. l face ca hotararea judecatoreasca prin care tranzactia fusese constatata sa fie lipsita de orice efect".
Fata de incidenta textelor mai sus mentionate, in conditiile in care partile si-au exprimat acordul de vointa in sensul rezolutiunei tranzactiei incheiate la 27.01.2011, recurenta apreciaza ca instanta trebuia sa admita aceasta cerere, cu consecinta desfiintarii hotararii de expedient pronuntate (lipsirii ei de orice efect), intrucat hotararea de expedient nu este rezultatul unei judecati a instantei, ci al unui contract al partilor - iar in aceasta situatie, ca urmare a rezolutiunii contractului de tranzactie si a desfiintarii hotararii de expedient, consecinta fireasca era aceea a repunerii partilor in situatia anterioara, in sensul ca apartamentul nr.14 situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova revenea la calitatea de bun comun, dobandit in codevalmasie de noi, iar instanta era investita si trebuia sa se pronunte cu privire la sistarea codevalmasiei atat cu privire la bunurile imobile, cat si cu privire la cele mobile, precum si cu privire la cererea reconventionala formulata de recurenta-parata cu privire la constatarea si deducerea in favoarea sa a unor drepturi proprii privind apartamentul (contravaloarea actualizata a avansului in suma de 9.123 lei platit pentru apartament, avans platit din sume proprii, precum si contravaloarea tamplariei din PVC cu geam termopan montate la apartament, dupa data despartirii definitive in bani, din sume proprii).
Mai mult decat atat, chiar si in eventualitatea in care s-a apreciat ca in cauza nu sunt incidente prevederile art. 2278 din noul cod civil, raportat la data incheierii tranzactiei, instanta avea obligatia sa puna in discutia partilor aceasta chestiune si sa le puna in vedere sa-si precizeze corespunzator temeiul de drept al cererilor formulate, iar nu sa respinga cererile ca neintemeiate.
Nu in ultimul rand, chiar in conditiile in care spetei deduse judecatii ii sunt aplicabile prevederile codului civil de la 1864 (act normativ care nu reglementeaza expres desfiintarea/rezolutiunea contractului de tranzactie judiciara, ci doar situatiile de nulitate ale acesteia, prevazute de art.1712-1716), cererea formulata nu putea fi respinsa ca neintemeiata, in conditiile in care acesteia ii sunt aplicabile prevederile art.1019-1021 din vechiul cod civil, contractul de tranzactie judiciara fiind afectat de o conditie rezolutorie.
Recurenta-parata a mai precizat ca, asa cum a aratat prin cererile depuse in cauza, este de acord cu rezolutiuna contractului de tranzactie, cu mentiunea ca nu a platit sulta stabilita prin hotarare judecatoreasca, nu pentru ca a fost de rea-credinta, ci din cauza faptului ca nu a reusit sa obtina un imprumut bancar garantat cu apartamentul ce a facut obiectul tranzactiei, intrucat din primavara anului 2011 (cand s-a incheiat tranzactia), bancile au inasprit conditiile de creditare si nu i-au mai acordat imprumutul promis la momentul incheierii conventiei partilor (ianuarie 2011), lucru pe care 1-a recunoscut si reclamantul prin actiunea formulata si indirect prin interogatoriul formulat, intrebarea 4, f.57, (astfel ca pana in septembrie 2011 nu a putut procura decat o parte din suma stabilita cu titlu de sulta, pe care reclamantul a refuzat-o).
Fata de aspectele invocate, recurenta-parata Micu Maria solicita admiterea recursului, casarea hotararii pronuntate, admiterea cererii privind rezolutiunea tranzactiei si repunerea partilor in situatia anterioara, trimiterea cauzei la instanta de fond pentru continuarea judecatii cu privire la partajul bunurilor comune imobile si mobile, precum si cu privire la cererea reconventionala formulata de aceasta (urmand a fi pronuntata de instanta de fond o incheiere interlocutorie privind partajul si urmand a fi administrate noi probatorii).

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost inregistrata sub acelasi numar unic de dosar, .../281/2011, la data de 10.05.2013.

In sedinta publica din data de 26.06.2013, tribunalul a invocat, din oficiu, exceptia de netimbrare a recursului declarat de recurentul-reclamant LI.
Examinand exceptia de netimbrare instanta de recurs constata ca, potrivit art. 20 alin.1-3 cu aplicarea art.11 alin.1 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, iar daca aceste taxe nu au fost platite in mod legal in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, se va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata, neindeplinirea obligatiei de plata sanctionandu-se cu anularea actiunii ori a cererii.
Se impune precizarea ca dreptul de acces liber la justitie, consacrat prin dispozitiile art.21 alin. 1 din Constitutia Romaniei si garantat prin prevederile art.6 par.1 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ca o componenta a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii si in conditiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
In cauza, instanta de control judiciar a pus in vedere recurentului obligatia de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 3658,50 lei si un timbru judiciar de 5 lei, stabilite potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din OG nr.32/1995 modificata, potrivit mentiunilor realizate in cuprinsul citatiei ce i-a fost adresata.
Cum recurentul nu s-a conformat obligatiei de a achita sumele indicate pana la termenul de judecata stabilit, din data de 26.06.2013, in baza art.137 alin.1 Cod procedura civila cu aplicarea art.21 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborate cu art.3 din OG nr.32/1995, instanta va admite exceptia de netimbrare, invocata din oficiu si, pe cale de consecinta, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant LI impotriva sentintei civile nr. 1575/25.01.2013 a Judecatoriei Ploiesti, ca netimbrat.

Examinand sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta-parata MM, a dispozitiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 3041 C.p.c. retine urmatoarele:

Prin cererile de chemare in judecata conexate in prezenta cauza, astfel cum au fost precizate si completate, recurentul-reclamant LI a solicitat, in temeiul art. 2278 alin. 1 c.civ, rezolutiunea tranzactiei incheiate intre parti la data de 27.01.2011, cu repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de tranzactie, precum si, pe cale de consecinta, partajarea bunurilor comune realizate in timpul casatoriei cu recurenta-parata, constand in imobilul ce a facut obiectul tranzactiei a carei rezolutiune s-a solicitat, precum si a o serie de bunuri mobile, expres mentionate - recurenta-parata Micu Maria formuland, la randul sau, intampinare, prin care a aratat ca este de acord cu actiunea astfel formulata, precum si cerere reconventionala, prin care a solicitat constatarea si deducerea in favoarea sa a dreptului sau de creanta cu privire la apartamentul bun comun, constand in c/val. actualizata a avansului platit pentru acesta si c/val. tamplariei PVC cu geam termopan montate la bucatarie, balcon si sufragerie, cu bani proprii, dupa despartirea in fapt.
Instanta de fond a respins ca neintemeiate atat actiunile conexate, cat si cererea reconventionala, cu motivarea ca "temeiul de drept invocat de reclamant pentru rezolutiunea tranzactiei nu este aplicabil in cauza", rezolutiunea tranzactiei nefiind admisibila fata de dispozitiile legale aplicabile in raport de data incheierii sale - fara a pune insa in discutia partilor admisibilitatea cererii de chemare in judecata in raport de temeiul de drept invocat si stabilirea cadrului juridic concret - si respingand-o ca neintemeiata, desi motivarea acesteia viza inadmisibilitatea sa.
Pe de alta parte, desi reclamantul a solicitat, atat prin cererea initiala formulata la 19.10.2011 cat si prin precizarea depusa la 10.09 2012, rezolutiunea tranzactiei privind partajul apartamentului bun comun, instanta de fond a constatat ca "nu se invoca niciun motiv de nulitate a tranzactiei" - incalcand practic astfel principiul disponibilitatii si analizand actul dedus judecatii prin prisma altei institutii juridice decat cea invocata de parti.
Mai mult, desi cu ocazia pronuntarii hotararii de expedient, respectiv a sentintei civile nr. 751/27.01.2011 a Judecatoriei Ploiesti, partile au solicitat numai partajarea imobilului reprezentat de apartamentul nr. 14, compus din doua camere si dependinte situat in P, intr. R, nr. , bl. , sc., et., apt. , jud. Prahova, iar in prezenta cauza au solicitat si partajarea a o serie de bunuri mobile comune, instanta de fond a respins actiunea si respectiv, cererea reconventionala - si sub aspectul partajului suplimentar solicitat in prezent cu privire la bunurile ce nu au format obiectul tranzactiei incheiate anterior de parti, incalcand si sub acest aspect principiul disponibilitatii - cu motivarea ca partile ar fi consemnat in cuprinsul tranzactiei ca in acel mod inteleg sa stinga orice litigiu dintre ele privind partajul bunurilor comune - mentiune ce nu se putea insa raporta decat la obiectul concret al respectivei cereri deduse judecatii, nu si la alte bunuri cu a caror partajare instanta nu fusese investita la acel moment.
Aceeasi situatie se regaseste si cu privire la modalitatea de solutionare de catre instanta de fond a cererii reconventionale formulate de catre recurenta-parata Micu Maria, in legatura cu care s-a retinut ca a intrat de asemenea sub incidenta tranzactiei incheiate - care s-a retinut dealtfel, de catre instanta de fond, ca a intrat in puterea lucrului judecat, fara ca aceasta exceptie sa fie invocata si pusa in discutia partilor.
Avand in vedere imprejurarile aratate, se constata ca instanta de fond trebuia sa puna in discutia partilor calificarea juridica a cauzei in raport de temeiul de drept invocat, precum si sa analizeze pe fondul cauzei toate capetele de cerere ale actiunilor conexe si cererii reconventionale, astfel cum acestea au fost formulate.
Fata de considerentele aratate, Tribunalul, constatand drept incidente in cauza prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., apreciaza ca fiind fondat recursul formulat de recurenta-parata MM, iar pe cale de consecinta, in baza art.312 alin.1 cu aplicarea art. 3041 cod pr. civila, va admite recursul declarat de recurenta-parata impotriva sentintei civile nr. _/25.01.2013 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, va casa in tot sentinta recurata si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta, conform considerentelor prezentei decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite exceptia de netimbrare a recursului declarat de recurentul-reclamant, LI, impotriva sentintei civile nr. _/25.01.2013, pronuntata de Judecatoria Ploiesti invocata din oficiu.
Anuleaza recursul declarat de recurentul-reclamant, LI, ca fiind netimbrat.
Admite recursul declarat de recurenta-parata MM, impotriva sentintei civile nr. _/25.01.2013, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, in contradictoriu cu recurentul-reclamant LI.
Caseaza in tot sentinta atacata si trimite cauza la Judecatoria Ploiesti pentru rejudecare, conform considerentelor prezentei decizii.
IREVOCABILA.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.06.2013.

 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca �daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. �art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016