InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte(art. 183 C.p.)

(Sentinta penala nr. 385 din data de 16.12.2010 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Loviri si alte vatamari | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 1307/109/2009
R O M A N I A

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA PENALA

SENTINTA PENALA  Nr. 385
Sedinta publica de la 16 Decembrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE Valerica Virtopeanu
Grefier Preda Tatiana Parchetul de pe langa Tribunalul Arges este reprezentat prin
Procuror I. I.
_
     S-a luat in examinare, spre solutionare in prima instanta cauza penala privind pe
inculpatul M.R. , ..., domiciliat in  ..., CNP ..., in prezent detinut in Penitenciarul
Colibasi, trimis in judecata prin rechizitoriul nr. 410/P/2008 din data de 03.04.2009 al
Parchetului de pe langa Tribunalul Arges, pentru comiterea infractiunii de loviri
cauzatoare de moarte, fapta prevazuta de art. 183 Cod penal, parti civile fiind S.C. ,
domiciliat in ...,  S.G. , S. F. ambii  domiciliati in ... ,  S.C.U.F.B.  cu sediul in ...  si 
S.J.A. cu sediul in ...
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita fara citarea partilor .
     S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:
     Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate in incheierea de sedinta din
14.12.2010 care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta, avand nevoie
de timp pentru a studia actele si lucrarile de la dosar a amanat pronuntarea. TRIBUNALUL

     Asupra cauzei penale de fata, deliberand,  constata urmatoarele:
     Prin rechizitoriul nr.410/P/2008 al Parchetului de pe langa Tribunalul Arges s-
a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului M.R. , pentru
savarsirea infractiunii prev.de art.183 Cod penal.
     In actul de sesizare a instantei, se retine in fapt ca la data de 15.08.2008,
inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnul in zona fetei victimei S.M. , aceasta a
cazut, lovindu-se cu capul  de asfalt, leziunile traumatice produse cauzandu-i decesul.
     Din probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
     In seara zilei de 15.08.2008, victima S.M.  se afla in barul "S. ", situat pe str.
Teilor din Pitesti, unde isi serba ziua onomastica, impreuna cu martorii  A.D.C. ,
S.C.A. , C.B. , A.D. , A.M.R.  , C.V. si C.L.N.  .
     La orele 22,oo - 22,30, in local a intrat inculpatul M.R. , aflat in stare de
ebrietate. Fara a fi invitat, acesta s-a deplasat la masa unde P.  cea victima si prietenii
sai si a comandat pentru acestia bere, iar pentru el wisky, obligandu-i sa consume
bauturile. La refuzul acestora, inculpatul a devenit agresiv, injurand si amenintand
persoanele aflate la masa, spargand totodata pahare si sticle.
     Pentru a aplana conflictul, martorul A.D. a parasit localul, facand semn si
celorlalti prieteni sa-l urmeze, in incercarea de a scapa de inculpat. Insa,  inculpatul a
fost cel care a iesit primul dupa martor, printre ultimele persoane fiind victima S.M. .
     Desi iesise in strada, martorul S.C.A.  a constatat ca si-a uitat rucsacul, fapt ce l-
a determinat sa se intoarca, iar revenind in strada, a observat in fata barului, pe victima
S.M.  si inculpat, aflati fata in fata, pe partea carosabila. In acelasi moment, a observat
ca din directia str.Exercitiu, se deplasa un alt tanar, mai inalt decat inculpatul, care se
apropia de cei doi.
     Crezand ca acesta  vine in sprijinul inculpatului, martorul a fugit spre
cart.Trivale, dar, dupa parcurgerea unei distante de circa 20 m, s-a oprit si s-a uitat
spre victima S.M. . A observat pe aceasta cazand, inculpatul aflandu-se langa ea, iar
cealalta persoana (identificata ulterior ca fiind  martorul T.A.M. ), se afla la circa 2 m
de acestia, fara a putea preciza cine a lovit-o pe victima (declaratia din 16.08.2008 -
f.24 d.u.p., din 24.09.2009 - f.21, f.172 dosar instanta).
     Aspecte relevante de la fata locului, relateaza si martorul A.D.  C. . Astfel, in
declaratiile date in cursul urmaririi penale (din 16.08.2008 - f.34, 20.08.2008 - f.36,
24.09.2008 - f.32),  precizeaza ca s-a indepartat putin de locul unde a ramas victima
S.M. , impreuna cu agresorul din bar si a observat ca langa acestia se apropia un alt
individ, mai inalt si imbracat in haine de culoare deschisa, insotit de o persoana de sex
feminin. Acest  din urma individ se afla la 2-3 pasi de cei doi, in miscare, cand a
observat, ca tipul din bar, cu haine de  culoare inchisa (care ii amenintase in local), l-a
lovit pe  S.M.  in zona capului, acesta a cazut pe spate, pe carosabil. L-a descris pe
agresor ca fiind "in jur de 22 ani, 1,70 m inaltime, tuns scurt, tatuat pe brate si
abdomen (f.34 verso), recunoscandu-l ulterior la politie, in persoana inculpatului.
     In fata instantei - f.241, martorul, desi declara ca-si mentine in totalitate
declaratiile date in cursul urmaririi penale,  precizeaza ca desi  a observat pe inculpat
ca a ridicat mana s-o loveasca pe victima, nu stie daca acesta sau celalalt tanar sosit la
fata locului, a lovit-o pe aceasta. A mai precizat martorul ca, vazand cele intamplate, a
plecat in graba si a sunat la 112.
     Martora A.   (B.  ) M.R. (declaratia din 16.08.2008 - f.45), relateaza ca dupa ce
s-a indepartat de bar 50 - 100 m, s-a oprit si a vazut cand S.M.   era fata in fata cu
inculpatul, a vazut-o pe victima la pamant, dupa care la fata locului au venit 2
persoane.
     Ceilalti martori ce au insotit-o pe victima in seara respectiva, au descris
incidentul din bar cu inculpatul, fara a oferi aspecte relevante in legatura cu
imprejurarile derulate in fata localului, ce au precedat lovirea victimei (martorul A.D. 
- f.28, 30 d.u.p., f.239 dosar instanta; C.  L.B. - f.40, 43, 46 d.u.p., f.404 dosar
instanta).
     Martorul V.I. aflat la volanul autoturismului sau, se deplasa spre cart.Trivale si a
observat in zona barului "S. " o persoana  cazuta si un alt individ inalt, solid, cu un
tricou de culoare neagra, aplicandu-i lovituri cu pumnul in zona capului. Nu a putut
sa-i vada fata (f.38, 67 d.u.p., f.244 dosar instanta).
     Toti martorii din local, inclusiv inculpatul au  precizat ca in seara respectiva
purta pantalon de culoare inchisa si un tricou negru.
     Persoanele care au sosit la fata locului in momentele  imediate agresiunii, erau 
martorii T.A.M.  si concubina acestuia V.L. .
     In declaratiile date (martorul T. f.49 d.u.p. , f.505 dosar instanta; martora V.  -
f.75 d.u.p. , f.508 dosar instanta), acestia relateaza ca in seara  respectiva s-au  aflat in
barul V. , situat vis -a- vis de barul "S. ", aspect confirmat si de catre  martora P.I.  -
barman (f.76 d.u.p., f.403 dosar instanta) si martorul P.C.  (f.71 d.u.p., d.211 dosar
instanta). T.A. si  V.   L.  au venit in acest bar in jurul orelor 22,00 si dupa circa o ora, 
cand au plecat cu intentia de a se deplasa spre  locuinta de domiciliu din apropiere, au
auzit scandal in fata barului "S. " si apropiindu-se, au observat ca un barbat in haine
de culoare inchisa, a lovit cu pumnul  pe un alt barbat, ce a cazut, agresorul fugind
imediat de la fata locului. Acestia au acordat primul ajutor victimei, solicitand  chiar
martorului G.F. - barman in "S. " (f.79, 82 d.u.p., f.401 dosar instanta), mai multe
sticle cu apa cu care  a stropit victima. Mai precizeaza martorii, ca T.A. purta haine de
culoare deschisa, aspect confirmat si de inculpat.
     Inculpatul M.R. nu a recunoscut nici un moment  agresiunea asupra victimei, ci
chiar a adoptat o pozitie contradictorie.
     Astfel, in prima declaratie din  16.10.2008 ora 10,40 a  precizat ca pe tot
parcursul zilei de 15.08.2008, s-a aflat in locuinta sa din com.Mosoaia si a parasit
domiciliu doar la 16.08.2008, cu ocazia unei deplasari la Curtea de Arges (f.10).
     In aceeasi zi, la ora 12,30 fiind audiat in calitate de invinuit, precizeaza ca in
seara zilei de 15.08.2008, s-a aflat in barul "S. ", unde s-au aflat si martorii T.A. si V.L.
, acestia din urma avand discutii  contradictorii cu grupul  de tineri ce P.  ceau alaturi
de victima, tot martorul T. fiind cel care a lovit pe victima in fata localului.
Mentioneaza ca personal nu a avut nici un conflict cu tinerii din bar.
     Aceste aspecte sunt contrazise de toti martorii audiati care l-au identificat cu
certitudine pe inculpat ca fiind  persoana recalcitranta din local si in afara acestuia si
niciunul dintre acestia nu a confirmat, nici un moment  prezenta in bar a martorilor T.
si V. .
     Toti martorii - prieteni ai victimei, precum si martorul aflat intamplator la fata
locului - martorul V.I. , au precizat ca persoana care  a agresat-o pe victima in fata
localului una imbracata in haine de culoare inchisa, chiar daca, cu privire la alte 
semnalmente - statura solida, culoarea parului - precizarile  ultimului  martor sunt in 
contradictie cu celelalte depozitii. Este posibil, ca din pozitia in care se afla - pe
scaunul soferului, conditiile  externe - noapte, luminozitate artificiala, precum si
pozitia partilor din conflict - victima la pamant si agresorul aplecat  lovind cu pumnul 
in zona capului, martorul sa nu sesizeze exact statura agresorului, insa, ceea ce este
esential , este prezenta nemijlocita langa victima a inculpatului - persoana imbracata in
tricou de culoare neagra.
     In apararea sa, inculpatul a invocat depozitia martorului B.M.T. , care in primele
declaratii date la 04.11.2008 - f.68 d.u.p. si 13.11.2008 - f.62 d.u.p.,  a precizat ca a
perceput nemijlocit un incident intre T.A. (zis M.) si un alt tanar, pe care l-a lovit in 
fata barului "S. ", victima cazand pe spate, de fata nefiind alte persoane. Apoi,
martorul precizeaza ca a  intrat in magazinul apartinand societatii sale comerciale,
unde era de serviciu, martora M. M. si  i-a spus  ca "M." a lovit un barbat. Apoi,
amandoi au privit pe geam din magazin si au constatat ca la locul agresiunii a sosit si
V.L. , care l-a luat pe concubinul sau si au plecat la domiciliu.
     Ulterior, martorul revine si precizeaza ca incidentul despre care a relatat s-a P. 
cut in luna iunie 2008 (f.64 d.u.p. si f.282 dosar instanta), iar in ziua de 15.08.2008, nici
nu s-a aflat in Mun.Pitesti, martora M.  M. , relatand la randul sau ca nu a fost  de
serviciu la data de 15.08.2008 si astfel nu s-a intalnit cu martorul B.  (f.65).
     Discutiile pe care martorii B.M.T.  si T.A. le-au purtat cu rudele inculpatului -
tatal sau - martorul M. P.   - f.320, M. Adrian - f.354, M. Ion - f.353, la restaurantul
Muntenia, in legatura cu arestarea inculpatului si nevinovatia sa,  in decursul carora
martorul T. ar fi  recunoscut agresiunea asupra victimei, sunt  irelevante in cauza,
intrucat acestea au fost generate de rudele inculpatului care au incercat sa-l disculpe pe
inculpat. Acestea, au amenintat de altfel si pe martorul B. , incercand sa-i influenteze
depozitia, aspect relatat de martor cu ocazia audierii in instanta.
     In plus, inculpatul M.R.  a fost testat cu aparatul poligraf, din raportul de
constatare nr.42717/31.03.2009, rezultand ca la intrebarile relevante ale cauzei au fost
evidentiate reactii specific comportamentului  simulat.
     Dupa agresiune, victima a fost transportata in stare de inconstienta la S.J.A. si
apoi  la S.C.U.F.B. , unde a decedat dupa cateva zile.
     Din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr.A3/1335/2008 al
INML Bucuresti, rezulta ca moartea victimei a fost violenta si s-a datorat dilacerarii si
hemoragiei meningo-cerebrale, consecinta unui traumatisme cranio-facial cu fractura
multieschiloasa de bolta craniana iradiata la baza, complicat in final cu
bromhopneumonie. Leziunile traumatice au putut fi produse  prin loviri repetate cu
corp dur in regiunea faciala urmate de cadere si lovire de corp/plan dur cu impact
cranian parieto-occipital si au legatura de cauzalitate directa cu decesul.
     In suplimentul de expertiza - f.567 dosar instanta, se precizeaza in plus, ca nu
se exclude suprapunerea unui mecanism de lovire activa cu un corp dur (lovire cu
piciorul incaltat) cu impact direct tot la nivelul regiunii parieto-occipitale unde a  fost
localizat impactul initial al traumatismului cranio-cerebral produs din cadere.
     Din probatoriul administrat nu rezulta faptul ca o alta persoana si nici
inculpatul ar fi lovit victima dupa cadere, insa, acest aspect nu are nicio relevanta atata
timp cat , legatura directa de cauzalitate cu decesul  o are lovirea activa cu pumnul  in
zona faciala, urmata de cadere pe asfalt, agresiune produsa de catre inculpat.
     Cat priveste incadrarea juridica a  faptei comise de inculpat, instanta constata ca
cererea partilor civile, prin aparator, de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea
de lovituri cauzatoare de moarte in infractiunea de omor este neintemeiata.
     Prin art.174 Cod penal care incrimineaza infractiunea de omor, nu sunt indicate
modalitatile de savarsire a activitatii de ucidere, esential fiind ca intre actiune si rezultat
sa existe raport de cauzalitate.
     Sub aspectul laturii subiective,  omorul se caracterizeaza  prin intentie directa
sau indirecta, aceasta din urma implicand, pe langa prevedere o atitudine de
indiferenta fara de rezultat si acceptarea posibilitatii producerii lui.
     Or, tocmai intentia de a ucide sub forma intentiei directe sau indirecte, dedusa,
intre altele, din folosirea de mijloace   apte a suprima viata  victimei, de zona corporala
vizata si intensitatea loviturilor aplicate, este ceea ce deosebeste infractiunea de omor
de infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
     Imprejurarea ca inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnul in zona  capului,
urmata de caderea acesteia pe asfalt, fapt ce a determinat multiple traumatisme si in
final decesul,  evidentiaza ca inculpatul nu a avut reprezentarea rezultatului letal al
actiunii sale.
     Nu exista dovezi ca, inculpatul ar fi lovit victima cand era cazuta la pamant,
leziunile esentiale ce au condus la deces, fiind cele produse la nivelul capului urmata
de caderea victimei pe plan dur, un alt moment al agresiunii subsecvent acestuia,
nefiind dovedit , atat sub aspectul existentei lui cat si al persoanei  vinovate.
     Fata de modalitatea in care a fost savarsita fapta (prin aplicarea unei singure
lovituri), a intensitatii acesteia  - ce a determinat caderea, a imprejurarilor in care
aceasta a fost comisa (inculpatul in vadita stare de ebrietate) vazand  si concluziile
raportului medico-legal de necropsie, se apreciaza ca cel putin  din perspectiva
elementului intentionat al laturii subiective nu s-a relevat dorinta sau acceptarea de
catre inculpat a mortii victimei, motiv pentru care, cererea de schimbare a incadrarii
juridice a faptei va fi respinsa.
     In drept, fapta inculpatului M.R. , care in seara zilei de  15.08.2008, a aplicat
victimei S.M. lovituri cu pumnul in zona fetei, aceasta cazand si lovindu-se cu capul de
asfalt, suferind leziuni traumatice care i-au provocat decesul, intruneste elementele
constitutive ale infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev.de art.183 cod penal.
     La individualizarea pedepsei, vor fi avute in vedere imprejurarile in care s-a
comis fapta, urmarile produse dar si persoana inculpatului. Desi nu are antecedente
penale, acesta a avut o pozitie constanta de nerecunoastere a faptei, aspecte ce
indreptatesc instanta sa-i aplice o pedeapsa cu executare prin privare de libertate.
     Cat priveste starea de arest a inculpatului, se constata ca  prin ordonanta
nr.410/P/2008 din 16.10.2008, s-a pus in miscare actiunea penala impotriva
inculpatului, acesta fiind retinut pentru 24 ore, iar prin incheierea
nr.79/CC/17.10.2008 (dosar nr.3566/109/2008 a Tribunalului Arges), s-a dispus 
arestarea  sa preventiva pentru o durata de 29 zile, in temeiul art.148 lit.f Cod
pr.penala.
     In baza art.88 Cod penal se va deduce din pedeapsa perioada executata, iar in
baza art.350 Cod pr.penala, se va mentine starea de arest a inculpatului.
     Temeiurile care au determinat luarea masurii preventive subzista in continuare
si impun privarea de libertate, existand  date certe ca lasarea inculpatului in libertate
prezinta pericol pentru ordinea publica.
     Acest pericol  rezulta din natura si gravitatea faptei comise de inculpat, nevoia
de siguranta, sentimentul de securitate al societatii primand in fata libertatii
individuale.
     Cat   priveste latura civila a cauzei, se retin urmatoarele:
     Victima, dupa incident, a fost internata pentru o zi la S.U.P.  cheltuielile
ocazionate de asistenta medicala a acesteia fiind de 93,08 lei, suma cu care unitatea
spitaliceasca s-a constituit parte civila (f.31).
     Ulterior, in perioada 16.08. - 22.08.2008, victima a fost internata la S.C.U.F. ,
cheltuielile de spitalizare fiind in cuantum de 9.673,16 lei (f.41), suma cu care aceasta
unitate s-a constituit parte civila, solicitandu-se totodata si dobanda legala pana la
achitarea debitului (f.41).
     In temeiul art.14, art.346 cod pr.penala, art.998 Cod civil si art.313 din Legea
95/2006, inculpatul va fi obligat la plata acestor sume cu titlu de despagubiri civile.
     Parintii victimei - S.G. si S.F. , prin procurator (f.92, 93) , precum si fratele
acesteia - S.C. , s-au constituit parti civile cu suma de 3.000.000 lei despagubiri civile ,
din care 50.000 lei daune materiale, reprezentand  cheltuieli efectuate cu 
inmormantarea si parastasele ulterioare, restul fiind daune morale.
     Daunele materiale sunt dovedite integral cu actele depuse la f.135-169 si
depozitiile martorilor S.C.A. - f.172 si C.V. - f.174.
     Cat priveste daunele morale, nu pot fi acordate la nivelul sumei solicitate,
deoarece  scopul pentru care  legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este
compensarea suferintei persoanei prejudiciate si nu a pierderii efective cauzate, care nu
poate fi  echivalata in bani.
     Prin acordarea daunelor morale se are in vedere necesitatea compensarii
suferintelor afective ale parintilor si fratelui victimei, cauzate de uciderea acesteia  de
catre inculpat, la varsta de 32 ani, el locuind cu parintii si fiind sprijinul lor efectiv,
moral. In plus, victima avea o pozitie sociala buna, fiind absolvent de studii
superioare, conform actelor aflate la dosar f.170 - 171 dosar instanta.
     Astfel, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 50.000 lei daune morale catre
fratele victimei - partea civila S.C.  si cate 10.000 lei catre fiecare dintre parintii
acesteia - partile civile S.G.  si S.F. 
     Vazand si disp.art.191 Cod pr.penala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

     Respinge cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptei.
     Condamna pe inculpatul M.R.  ... , domiciliat in  .. , CNP ... la 7 ani inchisoare
pentru savarsirea infractiunii prev de art 183 C.p. , cu executare in conditiile art 57, art
71 rap la art 64 alin 1 lit a teza a-II-a , lit b C.p.
     Deduce din pedeapsa perioada retinerii si arestarii preventive incepand cu
16.10.2008 la zi. Mentine starea de arest a inculpatului.
     Obliga pe inculpat la plata despagubirilor civile astfel:
-93,08 lei catre partea civila  S. J. U. P. , cu sediul in
-9673,16 lei plus dobanda legala pana la achitarea debitului catre partea civila  S.C.U.B.  
, cu sediul ...
-50.000 lei daune materiale catre partea civila S.C. , domiciliat in .... 
-50.000 lei daune morale catre partea civila S.C.
-cate 100.000 lei daune morale catre fiecare parte civila S.G.  si S. F., ambii domiciliati
in ....
     Obliga pe inculpat la 1500 lei cheltuieli judiciare catre stat. Cu apel in 10 zile de
la pronuntare pentru partea civila S.C.  si in 10 zile de la comunicare pentru inculpat si
pentru partile civile S.G. ,  S. F.,  S.C.U.F.B.  si  Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti. 
Pronuntata in sedinta publica de la 16 Decembrie 2010, la Tribunalul Arges sectia
penala.
Presedinte,
Valerica Virtopeanu

Grefier,
Preda Tatiana

7

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Loviri si alte vatamari

LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 256 din data de 08.06.2017
LATURA CIVILA. MOD DE SOLUTIONARE IN CAZUL DECESULUI INCULPATULUI - Decizie nr. 40/A din data de 06.01.2004
Loviri sau alte violen?e. Amenin?are. Port fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica a cutitului. Necompeten?a materiala a inst - Decizie nr. 5 din data de 17.02.2014
Vatamare corporala din culpa. Reducerea in apel a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 3 din data de 10.02.2014
Infrac?iunea de lovire. Re?inerea circumstan?elor atenuante - Sentinta penala nr. 265 din data de 10.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei - Sentinta penala nr. 192 din data de 31.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Reducerea in recurs a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 29 din data de 31.12.2013
Vatamare corporala din culpa. Reducerea cuantumului daunelor morale raportat la propor?ionalitatea cu prejudiciul de agrement suferit de victima - Decizie nr. 102 din data de 27.08.2012
Loviri ?i alte violen?e.Recunoa?terea vinova?iei in fa?a instan?ei de judecata, art.320 ind.1 c.pr. pen. Efecte. - Sentinta penala nr. 38 din data de 21.02.2012
Loviri ?i alte violen?e . Gre?ita aplicare a pedepsei sub minimul special prevazut de lege. Majorarea in recurs a pedepsei. - Decizie nr. 104 din data de 10.10.2012
Corecta incadrare ?i individualizare judiciara a infrac?iunii de lovire ?i alte violen?e - Decizie nr. 55 din data de 07.05.2012
Loviri sau alte violente. Latura penala - Corecta individualizare a sanctiunii amenzii, raportata la circumstantele reale ale faptei si la circumstantele personale ale inculpatului. Latura civila – Neindeplinirea conditiei de pornire din oficiu a act... - Decizie nr. 99 din data de 18.04.2011
Vatamare corporala din culpa. Casarea sentintei instantei de fond in ceea ce priveste latura civila. Reducerea cuantumului daunelor morale. - Decizie nr. 83 din data de 21.03.2011
Loviri sau alte violente. Aplicarea efectului extensive al recursului cu privire la inculpatii care nu au declarat recurs. Reducerea cuantumului pedepselor si a termenelor de incercare. - Decizie nr. 111 din data de 11.05.2011
Loviri sau alte violente. Corecta cuantificare a daunelor morale. Neacordarea daunelor materiale (prejudiciu incert). - Decizie nr. 86 din data de 28.03.2011
Vatamare corporala. Neretinerea circumstantei agravante a savarsirii faptei de trei persoane impreuna. Majorarea, in recurs, a pedepselor aplicate inculpatilor. - Decizie nr. 87 din data de 28.03.2011