Infrac?iunea de lovire. Re?inerea circumstan?elor atenuante
(Sentinta penala nr. 265 din data de 10.12.2013 pronuntata de Tribunalul Sibiu)Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Medias, din data de 26 iulie 2013, a fost trimis in judecata inculpatul,
M S pentru savarsirea infractiunii de lovire, prev. de art. 180 alin.2 C. penal, aratandu-se ca: in ziua de 17.12.2011, inculpatul a aplicat lovituri partii vatamate I A, provocandu-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile de ingrijiri medicale.
Inculpatul, fiind prezent in instanta, a aratat ca isi mentine declaratiile din faza de urmarire penala si ca nu mai doreste sa dea alte declaratii in legatura cu fapta pentru care a fost trimis in judecata. In cadrul acestor declaratii aflate la filele 29-30; 32 dosar, inculpatul a recunoscut ca a fost implicat intr-un incident cu partea vatamata, insa a negat ca in acele imprejurari ar fi lovit-o.
In aparare, inculpatul a solicitat incuviintarea probei testimoniale cu martora M A–L, declarand ca isi insuseste alti doi martori propusi de acuzare respectiv pe B F si P A – M.
Cererile in probatiune formulate de ambele parti, acuzare si aparare, au fost incuviintate si administrate. Martora P A-M nu a putut fi audiata, aceasta fiind plecata in strainatate, fapt pentru care s-a facut aplicatiunea art. 327 alin.3 C.pr.penala, in sensul in care s-a procedat la citirea depozitiei sale.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
In fapt, in noaptea de 16/17.12.2011, inculpatul M S, impreuna cu un grup de prieteni, s-a aflat in localul „King’s” din Medias, pentru a sarbatori ziua de nastere a martorei P A M. La un moment dat a intrat in local partea vatamata Iuga Alexandru insotit, de asemenea, de un prieten, martorul S N A, cei doi fiind invitati de martora P sa vina la masa ei.
Dupa mai multe insistente din partea martorei, partea vatamata s-a deplasat la masa unde se afla aceasta, ocupand un loc aflat langa martora M A – L, pe atunci prietena inculpatului, actualmente sotia acestuia. In mod firesc, intre partea vatamata si martora s-a infiripat o conversatie. Martora era insarcinata, iar partea vatamata a intrebat-o ce mai face, cum se simte, atingand-o amical pe mana, moment in care, din bun senin, inculpatul care dansa in apropiere s-a enervat l-a scuipat si i-a aruncat in fata partii vatamate un rest de tigara, adresandu-i totodata cuvinte jignitoare. Partea vatamata l-a intrebat pe inculpat motivul pentru care a facut acest lucru, fapt ce a condus la un schimb de replici caruia i-a pus capat martorul P M–T, prin interventia pe care a avut-o, ajungand sa-l calmeze pe inculpat, spunandu-i acestuia sa nu faca scandal data fiind situatia in care se afla prietena lui.
Atunci, partea vatamata a incercat sa se retraga din acel cerc mergand la tejgheaua barului. La scurt timp insa, a fost urmat de inculpat care, fiind insotit de martorul P, din nou s-a luat de partea vatamata adresandu-i cuvinte jignitoare. S-au si imbrancit, fapt ce a determinat interventia celor ce asigurau paza, organele de ordine conducandu-i afara din local, spunandu-le sa nu se mai intoarca. Totusi acestia au reintrat in local, inculpatul si martorul s-au deplasat la masa lor, iar partea vatamata si-a luat haina, iesind din bar. Afara, partea vatamata a ramas in fata localului, asteptandu-l pe inculpat care, la scurt timp, a iesit si el. Partea vatamata i-a spus inculpatului sa vina sa se bata cu el daca are curaj, aratandu-i ca are o bata de baseball cu care se va apara. Inculpatul, insotit de cativa prieteni de ai sai, s-a indreptat spre locul unde se afla partea vatamata, unele dintre persoanele prezente acolo au incercat sa-l opreasca pe inculpat, printre care si martorul S, acesta primind o lovitura de pumn de la inculpat. Atunci partea vatamata, de frica, a luat-o la fuga, abandonand bata de baseball, fiind urmarit de inculpat care, ajungandu-l, i-a aplicat mai multe lovituri provocandu-i leziuni in zona fetei pentru vindecarea carora au fost necesare 8-9 zile de ingrijiri medicale.
Starea de fapt enuntata rezulta din probele cauzei. Astfel, declaratiile partii vatamate I A, in ceea ce priveste faptul ca inculpatul este cel care a generat conflictul din interiorul localului, se coroboreaza cu declaratiile martorei P A Ma, in care relateaza scena in care inculpatul l-a scuipat pe partea vatamata si i-a aruncat mucul tigarii pe care tocmai o fumase; cu declaratiile martorei M A, in care releva aceeasi situatie; cu declaratiile martorului S
N-A si B F – filele 49-53, 104 dosar, din relatarile carora rezulta ca reactia nepotrivita a inculpatului a fost una exagerata, partea vatamata neavand nimic provocator in toata atitudinea avuta fata de prietena inculpatului. Nu in ultimul rand se mai coroboreaza si cu declaratiile insesi ale inculpatului care a recunoscut ca a reactionat utilizand „cuvinte neprincipiale”, acesta considerandu-se deranjat de gestul partii vatamate care incercase sa-i spuna ceva prietenei lui, iar imprejurarile petrecute la tejgheaua barului sunt sustinute de martorul M F – filele 64,66 dosar. Faptul ca bata fusese luata in scop de aparare, este sustinut de martora D care, la fila 56 verso, a declarat ca numitul I A a scos de la spate o bata cu care afirma ca se va apara in cazul in care va fi atacat, iar imprejurarea ca s-a incercat imobilizarea inculpatului situatie din care martorul S s-a ales cu o lovitura de pumn, este sustinuta de martora P A M. Tot acesti martori au declarat, de asemenea, la unison faptul ca dupa urmarirea partii vatamate de catre inculpat, acesta din urma s-a reintors tinand pe partea vatamata de brate pentru a se putea deplasa, aceasta prezentand urme de lovituri, avand fata tumefiata si plina de sange. Mai mult martora D, la fila 57 dosar, a relatat ca in timpul in care inculpatul il ducea pe brate, ii cerea insistent partii vatamate sa-i ceara scuze dansei. Aceste imprejurari infirma sustinerile inculpatului, precum ca nu ar fi lovit partea vatamata, ci numai l-ar fi dezarmat si impins.
In drept, fapta inculpatului M S din ziua de 17.12.2011 cand pe fondul unor altercatii anterioare provocate de acesta, pe str. Ighisului din Medias, a prins pe partea vatamata I A caruia i-a aplicat lovituri in zona fetei provocandu-i leziuni vindecabile in 8-9 zile de ingrijiri medicale, constituie infractiunea de lovire prev. de art. 180 alin.2 C. penal, pentru care pedeapsa prevazuta de lege este alternativa, a amenzii situate intre 500 – 30.000 lei, cu cea a inchisorii situate intre 3 luni – 2 ani.
Fapta prezinta gravitate, atat prin continutul ei concret, modalitatea comiterii ei /in public/, cat si a consecintelor produse. Inculpatul a fost nesincer, nerecunoscand savarsirea faptei insa este infractor primar, neavand nici un fel de antecedente penale. Este tanar, angajat in munca, si in prezent este casatorit, are un copil minor, ceea ce denota ca are o familie si duce o viata onesta. De asemenea, se apreciaza ca nu se poate omite, fiind relevant, faptul ca toata situatia conflictuala a fost determinata de exacerbarea nejustificata de catre inculpat a unui sentiment de gelozie in legatura relatia sa personala.
Prin urmare, avand in vedere toate aceste circumstante, instanta a apreciat ca sanctiunea amenzii este indestulatoare, atat in raport de continutul faptei, dar si a imprejurarilor comiterii ei, indeplinind totodata si rolul educativ cerut de art. 52 C. penal.
In consecinta, pentru infractiunea comisa, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 2.000 lei, urmand a se atrage atentia acestuia asupra dispozitiilor art. 63 ind.1 C. penal, referitoare la inlocuirea amenzii cu inchisoarea in cazul in care din rea-credinta se sustrage de la plata acesteia.
In ceea ce priveste latura civila a actiunii, partea vatamata I A s-a constituit parte civila cu suma de 30.000 lei, daune morale. Neindoielnic, leziunile ce i-au fost provocate i-au pricinuit suferinta, dar suma pretinsa este excesiva in raport cu numarul de 8-9 zile de ingrijiri medicale. In doctrina s-a considerat ca suma oferita cu titlu de daune materiale constituie fie o modalitate de restabilire a conditiilor avute mai inainte de producerea faptei prejudiciale, fie numai ca si compensatie menita a conferi o satisfactie echitabila victimei.
In cazul de fata, partea vatamata nu a invocat si probat existenta unor consecinte care, in concret, material, sa-i fi afectat conditiile avute dinainte, si ca atare, s-a apreciat ca se impune alegerea celei de-a doua modalitati de compensatie.
Instanta a apreciat ca suma de 2.000 lei, constituie o recompensa suficienta a acoperi dreptul la obtinerea unei satisfactii echitabile pentru suferinta indurata de partea vatamata, fiind echivalentul unor sume similare ce au fost acordate pentru astfel de incalcari si pe care de exemplu tribunalele elvetiene, care au anumite bareme prestabilite, le acorda pentru prejudicii corporale / 1000 FRS /.
Prin urmare, in baza art. 346 rap.la art. 14 C.pr.penala si art. 1357 C.civil, inculpatul a fost obligat sa plateasca partii civile suma de 2.000 lei, cu titlu de daune morale, respingand celelalte pretentii banesti ale acesteia.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Loviri si alte vatamari
Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 256 din data de 08.06.2017
LATURA CIVILA. MOD DE SOLUTIONARE IN CAZUL DECESULUI INCULPATULUI - Decizie nr. 40/A din data de 06.01.2004
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015