Inlocuirea masurii arestului preventiv cu obligatia de a nu parasi tara fara incuviintarea instantei

Inlocuirea masurii arestului preventiv cu obligatia de a nu parasi tara fara incuviintarea instantei (decizia penala nr. 143/R/2010)
Prin incheierea penala din 24.03.2010 pronuntata de Judecatoria Oradea in dosarul cu nr.602/271/2009 s-a dispus in baza art. 3002 C. pr. pen., cu referire la art. 160b alin. 3 C pr. pen., mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatului C.S., in prezent detinut in Penitenciarul Oradea, dispusa prin Incheierea nr. 38/M/5 noiembrie 2008 a Judecatoriei Oradea si mandatul de arestare preventiva nr. 32/M/5 noiembrie 2008.
De asemenea s-a respins cererea formulata de avocata inculpatului C.S., pentru revocarea masurii arestarii preventive a acestuia sau pentru inlocuirea masurii arestarii preventive, cu aceea a obligarii de a nu parasi localitatea.
Examinand incheierea recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, cu privire la toate motivele de nelegalitate si netemeinicie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Inculpatul a fost arestat in cauza prin incheierea nr. 38/M/5 noiembrie 2008 a Judecatoriei Oradea, in baza careia s-a emis mandatul de arestare preventiva 32/M/5 noiembrie 2008.
Cu privire la cazul prev. de art. 148 lit. "f" C.p.p., Tribunalul apreciaza ca una din conditiile cumulative prev. de acest text de lege s-a schimbat, aceea potrivit careia lasarea in libertate a inculpatului ar mai prezenta pericol pentru ordinea publica, observand ca pana la acest moment inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor in conditiile in care nu au fost evidentiate indicii care sa mai sustina existenta pericolului pentru ordinea publica.
Pericolul pentru ordinea publica isi gaseste expresia si in starea de neliniste, in sentimentul de insecuritate in randul societatii, stare generata de faptul ca persoane banuite de savarsirea unor infractiuni cu violenta si cu rezonanta sociala deosebita, sunt cercetate si judecate in stare de libertate.
In cauza faptele deduse judecatii nu se circumscriu in aceasta categorie.
Pericolul concret pentru ordinea publica reiese din circumstantele reale ale comiterii faptelor ce prezinta un grad ridicat de pericol social, precum si circumstantele personale ale inculpatului.
Instanta impartaseste opinia potrivit careia orice infractiune savarsita prezinta pericol concret pentru opinia publica, insa - tinand seama atat de principiile CEDO cat si de practica instantelor de judecata din tara si din U.E., care admit principiul potrivit caruia arestarea este o masura de exceptie, fara a conduce la depasirea unui termen rezonabil ori la incalcarea drepturilor de care inculpatul trebuie sa se bucure, si urmeaza a aprecia gradul de pericol social odata cu individualizarea pedepselor in imprejurarea dispunerii hotararii judecatoresti - in cazul in care se va pronunta o hotarare de condamnare. 
Prezumtia potrivit careia, in lipsa masurii arestarii preventive a unor persoane, sunt create situatii in care cercetarea in stare de libertate a unor autori ar putea favoriza savarsirea de catre acestia de noi fapte penale cu mult mai grave in cazul de fata nu are temei, fiind bine stiut ca, pericolul concret pentru ordinea publica prin lasarea in libertate a unei persoane trebuie dedusa din probele administrate  raportat la fiecare fapta savarsita si nu in alt mod.

Analizand oportunitatea mentinerii arestului inculpatului prin prisma exigentelor CEDO (cauzele Scundeanu si Jiga din februarie - martie 2010), Tribunalul constata ca referirea la pericolul pentru ordinea publica este invocata in cauza de fata de o maniera abstracta, prin urmare ca nu se bazeaza pe probe, iar prezumtiile si presupunerile nu sunt rezonabile.
La dosar nu exista probe care sa indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea inculpatului in libertate.
Nu au fost evidentiate fapte concrete pe baza carora sa fi fost estimat riscul lasarii inculpatului in libertate, prin urmare nu au fost furnizate motive pertinente si suficiente pentru a justifica necesitatea mentinerii inculpatului in arest.
Prin hotararea Scundeanu c. Romania din 16 februarie 2010, CEDO a sanctionat utilizarea excesiva a notiuni de pericol pentru ordinea publica in situatii abstracte.
Curtea a constatat ca, in speta, existau suficiente motive pentru a considera ca inculpatul a comis o infractiune, insa acest fapt nu este suficient pentru a permite arestarea sa. Curtea a amintit ca referirea la pericolul pentru ordinea publica nu poate fi invocata de o maniera abstracta de catre autoritati, acestea trebuind sa se bazeze pe probe, nu pe prezumtii si presupuneri. Curtea a amintit si faptul ca, asa cum a decis in hotararea Letellier c. Franta, luarea in considerare a pericolului pentru ordinea publica se poate face doar in circumstante exceptionale, in care exista probe care sa indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea unui acuzat in libertate.
Curtea a amintit si ca, in hotararea Calmanovici, concluzionase ca autoritatile judiciare nu au furnizat motive pertinente si suficiente pentru a justifica necesitatea mentinerii reclamantului in stare de detentie provizorie, intrucat nu au prezentat fapte concrete pe baza carora au estimat riscul lasarii reclamantului in libertate si nici nu au explicat imposibilitatea de a aplica masuri alternative detentiei.
In cauza Scundeanu c. Romania, situatia este identica, autoritatile omitand sa indice probele concrete care indica existenta unui pericol pentru ordinea publica care ar fi rezultat din judecarea inculpatului in stare de libertate. In plus, Curtea a constatat ca instantele nu au explicat niciodata de ce luarea unei alte masuri preventive nu ar fi fost suficienta, iar simplul fapt ca reclamantul era recidivist nu putea sa justifice mentinerea sa in stare de arest.
Tribunalul constata ca argumentele Curtii sunt aplicabile in cauza de fata cu privire la incidenta art. 148 lit. f C.pr.pen.
Conform jurisprudentei, Curtea a dezvoltat 4 motive in baza carora arestarea preventiva este considerata ca justificata :
-pericolul de fuga din partea acuzatului (Stögmuller c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, série A no 9, § 15) ;
-riscul ca acuzatul , odata pus in libertate sa impiedice buna administrare a justitiei (Wemhoff c. Allemagne, 27 juin 1968, § 14, série A no 7),
-ori sa comita noi infractiuni (Matzenetter c. Autriche, arret du 10 novembre 1969, série A no 10, § 9)
-existenta unui pericol pentru ordinea publica (Letellier c. France, 26 juin 1991, § 51, série A no 207 et Hendriks c. Pays-Bas (déc.), no 43701/04, 5 juillet 2007).
In cauza Jiga c. Romania, din martie 2010, Curtea constata ca anumite infractiuni, prin gravitatea lor particulara si prin reactia publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificand astfel luarea masurii arestarii preventive cel putin pentru o anumita durata de timp. 
Acest pericol insa descreste pe masura trecerii timpului, iar autoritatile trebuie sa motiveze de o maniera concreta necesitatea mentinerii starii de arest (I.A. c. France, 23 septembre 1998, §§ 104-105, Recueil des arrets et décisions 1998 VII). Continuarea detentiei asadar poate fi justificata daca din anumite elemente concrete rezulta ca trebuie acordata prioritate protejarii ordinii publice, libertatea individuala trecand in subsidiar (Smirnova c. Russie, nos 46133/99 et 48183/99, § 61, CEDH 2003 IX (extraits)).
Starea de libertate constituie normalitatea iar concluzia ca lasarea in libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publica trebuie sa se intemeieze pe convingerea - data de tot materialul probator al cauzei - ca invinuitul, odata liber, va savarsi fapte cu conotatie penala, se va sustrage cercetarii judecatoresti sau va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului.
Reprezentand o exceptie de la regula de baza a desfasurarii procesului penal in stare de libertate, legea procesuala penala a reglementat riguros si limitativ conditiile pentru luarea masurilor preventive, garantand astfel dreptul individului la libertate, stabilit in art. 23 din Constitutia Romaniei, de natura a raspunde si exigentelor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
A rationa in sensul ca punerea in primejdie a colectivitatii prin lasarea in libertate a inculpatului in conditiile descrise mai sus, sau rezonanta faptei in colectivitate pot fi deduse exclusiv din imprejurarile in care s-a comis fapta, natura si gravitatea acesteia si ca nu sunt necesare probe certe aflate la dosarul cauzei, ar insemna ca instanta sa se pronunte cu neobservarea conditiilor expres stabilite prin textul de lege mentionat, ceea ce este inadmisibil fata de libertatea persoanei prezumate nevinovata.
Gravitatea faptelor si rezonanta sociala negativa a acestora, asa dupa cum au fost prezentate pana la acest moment la dosar, nu pot conduce automat la concluzia existentei unui pericol pentru ordinea publica pe care l-ar determina lasarea inculpatului in libertate ci, dimpotriva, acest pericol trebuie sa rezulte din coroborarea tuturor elementelor administrate in acuzare, respectiv produse in aparare, in caz contrar ajungandu-se la arbitrariu, solutie inacceptabila cat priveste luarea unei hotarari asupra libertatii persoanei.
Conceptul de ordine publica in sensul legii penale trebuie inteles ca o reactie colectiva fata de anumite stari de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
In prezenta cauza au trecut mai bine de 1 an si 6 luni de la arestare, iar conduita ulterioara a inculpatului nu este de natura a demonstra un pericol public.
Respectand exigentele CEDO, Tribunalul constata ca nu se mai impune mentinerea arestarii preventive a inculpatului, atat din perspectiva inexistentei unei stari de pericol pentru ordinea publica cat si prin raportare la stadiul procedurii.
Potrivit aprecierilor Curtii, revine tribunalelor nationale obligatia de a motiva in concret, pe baza unor fapte pertinente, motivele pentru care se considera ca prin punerea in libertate a acuzatului s-ar crea pericol pentru ordinea publica (mutatis mutandis, Letellier précité, § 51, et Patsouria précité, § 72).
Or, in cauza de fata Tribunalul constata ca acest aspect nu mai poate motivat rezonabil si pertinent in asa fel incat sa reziste criticilor Curtii.
In lipsa unor criterii legale exprese pentru stabilirea pericolului social concret pentru ordinea publica, acesta ar trebui analizat fie raportat la fapta comisa, fie la persoana inculpatului, fie la ambele.
Tinand seama de exigentele CEDO recent reiterate, Tribunalul constata ca se impune luarea unei masuri alternative prevazute de lege, neprivativa de libertate, deoarece conduita nonviolenta a inculpatului pe care acesta intelege sa o adopte in societate nu prezinta pericol imediat, prin urmare nefiind justificata necesitatea protejarii ordinii publice.
In aceste conditii, lasarea in libertate a inculpatului nu este de natura sa provoace o stare de nesiguranta si neliniste in randul opiniei publice acesta putand fi judecat in stare de libertate in continuare.
Raportat la perioada de arestare preventiva de 1 an si 6 luni, la faza in care se afla cercetarea judecatoreasca, la aspectul ca inculpatul a fost audiat recunoscand partial faptele retinute, precum si tinand seama de natura infractiunilor retinute in sarcina sa, de valoarea mica a prejudiciului, Tribunalul apreciaza ca pericolul pentru ordinea publica s-a diminuat si ca buna desfasurare a procesului penal poate fi asigurata si printr-o alta masura preventiva mai putin drastica, motiv pentru care va dispune inlocuirea arestului cu obligatia de a nu parasi tara fara incuviintarea instantei.