Operatiuni de vanzari - cumparari de bunuri imobile. TVA. Nelegalitatea deciziilor de impunere, emise pe numele fiecarui reclamant, prin care s-a stabilit in sarcina lor sume diferite de plata, in conditiile in care acestia sunt soti si au realizat ...

Prin sentinta nr. 2743/CA/2011 pronuntata de Tribunalul Bihor, s-a admis in parte cererea formulata de reclamantii P. D. I. si P. D. F. si in consecinta s-a dispus anularea Deciziei de Impunere nr.71818/2010 emisa in baza Raportului de Inspectie Fiscala nr.71816/2010 si a Deciziei de Impunere nr.71815/11.02.2010 emisa in baza Raportului de Inspectie fiscala nr. 71813/11.02.2010, precum si a actelor administrative subsecvente acestora. Obliga parata in favoarea reclamantilor la plata sumei de 5004,3 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel , instanta a retinut ca :
In urma unui control inopinat efectuat de inspectori din cadrul autoritatii parate, s-a constatat ca reclamantii, persoane fizice, au depasit, fiecare, plafonul de 35.000 Euro la finele anului 2007 si ca au efectuat tranzactii cu caracter de continuitate astfel ca s-a procedat, de catre organele de inspectie fiscala , la inceperea unei inspectii fiscale partiale in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata.
Prin Raportul de inspectie fiscala nr. 71813 din 11.02.2010 incheiat la reclamanta P. D., organele de inspectie fiscala au constatat ca aceasta a efectuat in perioada 01.01.2005 -30.06.2009 operatiuni de vanzari - cumparari de bunuri imobile, fara a solicita organului fiscal inregistrarea ca platitoare de TVA la depasirea plafonului de aplicare a regimului special de scutire in luna ianuarie 2007 si nu a colectat si platit la bugetul de stat TVA-ul in suma de 85.690 lei aferent tranzactiilor in valoare totala de 536.693 lei, efectuate dupa data la care trebuia sa devina platitoare de TVA, respectiv pe perioada 01.03.2007-30.06.2009.
In baza acestui raport, s-a emis pe seama reclamantei Decizia de impunere nr. 71815 pentru suma de 85.690 lei TVA si 52.936 lei majorari de intarziere.
Prin Raportul de inspectie fiscala nr. 71816 din 11.02.2010 incheiat la reclamantul P. D., organele de inspectie fiscala au constatat ca acesta a efectuat in perioada 01.01.2005 -30.06.2009 operatiuni de vanzari - cumparari de bunuri imobile, fara a solicita organului fiscal inregistrarea ca platitor de TVA la depasirea plafonului de aplicare a regimului special de scutire in luna ianuarie 2007 si nu a colectat si platit la bugetul de stat TVA-ul in suma de 66.898 lei aferent tranzactiilor in valoare totala de 418.997 lei, efectuate dupa data la care trebuia sa devina platitor de TVA, respectiv pe perioada 01.04.2007- 30.06.2009.
In baza acestui raport, s-a emis pe seama reclamantului Decizia de impunere nr. 71818 pentru suma de 66.898 lei TVA si 34.238  lei majorari de intarziere.
Impotriva acestor acte administrativ fiscale, reclamantii au formulat contestatia expediata pe adresa paratei, cu confirmare de primire, inregistrata la acesta la data de  05.03.2010 (fila 18), la care nu primisera raspuns la data inregistrarii actiunii -09.04.2010, astfel ca cererea lor se incadreaza in conditiile de admisibilitate ale actiunilor in contencios administrativ, reglementate de dispozitiile art. 8 L.554/2004.
Din inscrisurile depuse in probatiune la dosarul cauzei, constand in contracte de vanzare cumparare autentificate si extrase de carte funciara, rezulta ca reclamantii, in calitate de soti, au vandut bunuri imobile comune astfel cum sunt acestea calificate in acceptiunea dispozitiilor art.30 C.fam., asupra carora dreptul de proprietate devalmasa era fie exclusiv, fie in coproprietate cu al altor persoane.
Devalmasia, care reprezinta o modalitate a dreptului de proprietate ce caracterizeaza comunitatea de bunuri a sotilor, presupune ca partea fiecarui sot asupra bunurilor comune nu se cunoaste, nefiind determinata, iar impartirea bunurilor comune ale sotilor nu se face potrivit unei cote predeterminate, aceasta fiind determinata doar cu ocazia sistarii starii de devalmasie.
Din aceasta perspectiva, emiterea de catre  inspectorii fiscali a doua decizii de impunere, pe numele fiecarui reclamant, prin care s-a stabilit in sarcina lor  sume diferite de plata, in conditiile in care acestia aveau acelasi statut si la data efectuarii tranzactiilor cat si la data emiterii actelor administrativ fiscale - acela de soti, este nelegala.
Practic, din cuprinsul rapoartelor de inspectie fiscala nu rezulta care este cota parte (matematica) pe care inspectorii fiscali au avut-o in vedere la stabilirea individuala a veniturilor obtinute de catre fiecare sot si, implicit a cotei de TVA aferenta acestor venituri.
In acest sens, instanta retine ca inspectorii  fiscali au inserat in Raportul de inspectie fiscala  doar mentiunea potrivit careia "din contractele de vanzare cumparare furnizate de catre notarii publici, s-a stabilit de catre organele de inspectie fiscala cota parte ce revine contribuabilului P. D. intrucat acesta a vandut terenuri impreuna cu P. D. , iar in unele cazuri si cu K. I. respectiv cu C. F.".
Urmarind acest rationament, din lecturarea contractelor de vanzare cumparare prin care s-au realizat tranzactiile imobiliare considerate de organele fiscale ca fiind operatiuni impozabile in sensul art. 126 C.fiscal, instanta retine ca in nici unul din aceste contracte nu este mentionata vreo cota de proprietate care revine reclamantei, respectiv reclamantului, ci doar calitatea de bun comun a obiectului vanzarii.
De altfel, parata vorbeste pentru prima data de cota de ½ care s-ar fi avut in vedere la stabilirea datoriilor reclamantilor, abia in cuprinsul Deciziilor de solutionare a contestatiei, nr.63 si 64 din 12.04.2010, cu argumentul ca aceasta cota este prezumata de Codul familiei, ceea ce nu este exact.
Aceasta, in conditiile in care este cunoscut ca puterea discretionara conferita unei autoritati nu poate fi privita, intr-un stat de drept, ca si o putere absoluta si fara limite, caci exercitarea dreptului de solutionare a unei petitii prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale categoriilor prevazute de constitutie sau de lege constituie exces de putere, conform dispozitiilor art.2 lit.m) din Legea nr.554/2004.
In jurisprudenta comunitara, cat si cea a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se retine ca motivarea trebuie sa fie adecvata actului emis si trebuie sa prezinte de o maniera clara si univoca algoritmul urmat de institutia care a adoptat masura atacata, astfel incat sa li se permita persoanelor vizate sa stabileasca motivarea masurilor si de asemenea, sa permita instantelor competenta sa efectueze revizuirea actului.
Astfel cum a decis Curtea Europeana de Justitie, insuficienta motivarii sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare ( Cauza C-41/1969).
Apararile paratei in sensul ca instanta nu poate constata nulitatea actului administrativ fiscal nefiind incident nici unul din cazurile reglementate de dispozitiile art. 46 C.pr.cfiscala, sunt contrazise prin argumentele deja expuse, dar si prin faptul ca dispozitiile O.G.92/2003 se completeaza cu cele de drept comun, privind nulitatea actelor juridice.
Astfel, din perspectiva dispozitiilor art.105al.2  C.pr.civ., instanta retine ca prin emiterea actelor administrative in maniera amintita, s-a creat reclamantilor o vatamare, constand in faptul ca acestia nu au posibilitatea  de aprecia exactitatea creantelor stabilite, creante la care au fost calculate si majorari de intarziere, vatamare care nu ar putea fi inlaturata decat prin anularea actelor.
Fata de cele retinute, in temeiul art. 18 din L.554/2004 va admite in parte actiunea reclamantilor si pe cale de consecinta va dispune anularea Deciziei de Impunere nr.71818/2010 emisa in baza Raportului de Inspectie Fiscala nr.71816/2010 si a Deciziei de Impunere nr.71815/11.02.2010 emisa in baza Raportului de Inspectie fiscala nr. 71813/11.02.2010, precum si a actelor administrative subsecvente acestora.
Fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 274 al.1 C.pr.civ., va obliga parata in favoarea reclamantilor la plata sumei de 5004,3 lei reprezentand cheltuieli de judecata, constand in taxa timbru, timbru judiciar si onorariu avocatial, redus proportional cu masura pretentiilor admise.

Definitiva si irevocabila prin respingerea recursului prin Decizia nr. 151/2012  a Curtii de Apel Oradea