Contencios administrativ. Hotarare de consiliu local de incadrare a terenurilor in categoria celor scutite de impozite. Taxe de inchiriere si pe veniturile din concesiuni. Inexistenta unor creante fiscale

    Contencios administrativ. Hotarare de consiliu local de incadrare a terenurilor in categoria celor scutite de impozite. Taxe de inchiriere si pe veniturile din concesiuni. Inexistenta unor creante fiscale.
O.G. nr. 36/2002, anexa 5 lit. B pct. 2;
Codul fiscal, art. 257 lit. i;
Codul de procedura fiscala, art. 32 alin. 1.
    
      In conditiile in care reclamanta a obtinut in conformitate cu dispozitiile O. G. nr. 36/2002 o hotarare a consiliului local de incadrare a terenurilor in categoria celor scutite de impozit, iar destinatia terenului nu a fost modificata, dispozitiile din O.G. nr. 36/2002 au fost preluate integral in Codul fiscal, dispozitia de abrogare a O.G. nr. 36/2002 continuta in art. 298 Cod fiscal nu determina necesitatea ca reclamanta sa obtina o noua hotarare de consiliu local de incadrare a terenurilor in categoria celor scutite de plata impozitului, pentru a putea beneficia de scutirea de impozit.
      Creantele izvorate din contractele de inchiriere si concesiune nu au caracterul de creante fiscale.
                             Curtea de Apel Bacau, Sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 616 din 4 iunie 2010
Judecator  Moglan Lacramioara
                             
                             
       Prin cererea inregistrata sub nr. 4945/2007 la Tribunalul Neamt, C. J. A. S. a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 80/2007 emisa de C. L. - D. T. I., solicitand anularea acesteia si a deciziei de impunere 3803DI/26-04-2007.
      in motivarea cererii s-a aratat ca prin decizia de impunere mentionata s-au stabilit in sarcina sa o serie de obligatii fiscale, parte fiind nedatorate.
      Contestatoarea a considerat netemeinica si nelegala decizia atacata aratand ca: - cu privire la taxa pe teren, intimata a admis in parte contestatia sa dar in continuare acesta vizeaza obligarea nejustificata la plata a sumei de 103.605 lei pentru terenul de 159.860 mp aferent retelelor de apa, suma de 9875 lei aferenta suprafetei de 15.237 mp retea captare B. si a sumei de 836 lei reprezentand taxa teren inchiriat. S-a aratat ca prin HCL 190/2003 Consiliul Local a aprobat incadrarea terenurilor de 17981 mp, 25800 mp, 159 850 mp in categoria terenurilor ce contribuie la exploatarea resurselor de apa sau sunt folosite ca zone de protectie. S-a avut in vedere OG 36/2002 in prezent abrogata prin intrarea in vigoarea Codului Fiscal dar in conditiile actualei reglementari, prevederea din OG este preluata ad literam astfel incat o noua incadrare obtinuta printr-o noua hotarare ar fi superflua;
      - cu privire la impozitul pe teren s-a aratat ca si suprafata de 25 800 mp intra in categoria terenurilor care concura la exploatarea surselor de apa;
      - cu privire la taxa inchiriere teren, contestatoarea a precizat ca suma reprezinta chirie la plata careia s-a obligat prin contractul de inchiriere ce avea ca obiect terenul de 3095 mp cu destinatia de organizare teren, contract ce a fost reziliat la data de 30-03-2007;
      - cu privire la veniturile din concesiuni in suma de 1325 lei, a precizat ca nu contesta decat calificarea acesteia drept creanta fiscala si includerea in decizia de impunere.
      in drept a invocat Legea 554/2004, Legea 571/2003 si OG 92/2003.
           Intimata a depus intampinare prin care s-a aratat ca rezilierea contractului de inchiriere a operat incepand cu data de 23-05-2007 in baza adresei Primariei si prin urmare s- a procedat la recalcularea taxei datorate pentru perioada 1-0-2007/23-05-2007.
      in ceea ce priveste suprafata de teren aferenta conductelor de alimentare cu apa si canalizare, organul fiscal a apreciat ca nu exista temei legal pentru admiterea acestui capat de cerere avand in vedere prevederile art. 257 lit. i Cod fiscal si lipsa unei HCL in acest sens.
      in ceea ce priveste critica referitoare la veniturile din concesiuni, acesta este neintemeiata avand in vedere dispozitiile art. 14, 15, 23 din OG 92/2003.
      in cauza s-a efectuat expertiza de specialitate pentru identificarea terenurilor, respectiv a categoriei de incadrare - filele 149/153.
      Prin sentinta civila nr,171/CF/26.11.2009 Tribunalul Neamt a admis in parte contestatia, a anulat in parte decizia nr.80/2007 si decizia de impunere 3803DI/26-04-2007 emise de D. T. I. cu privire la stabilirea in sarcina contestatoarei a obligatiei de plata a impozitului si a taxei pentru terenurile in suprafata de : 17.981 mp, 25.800 mp si 19.850 mp.
      Totodata, a respins contestatia privind taxa teren inchiriat si venituri concesiune ca neintemeiata.
      Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele: Prin decizia de impunere 3803DI /26-04-2007 s-au stabilit obligatii fiscale in sarcina societatii, pentru anul 2007; acesta a fost contestata prin decizia mai sus mentionata, contestatia fiind admisa in parte, procedandu-se la recalcularea obligatilor fiscale. Societatea contesta insa sumele stabilite in sarcina sa, cu titlu de taxa si impozit pentru terenuri care sunt aferente retelelor de apa, cu titlul de taxa inchiriere teren si venituri concesiuni.
      A retinut potrivit art. 256 si 257 din Codul fiscal, ca: Orice persoana care are in proprietate teren situat in Romania datoreaza pentru acesta un impozit anual, exceptand cazurile in care in prezentul titlu se prevede altfel. (3) Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren.
      Impozitul pe teren nu se datoreaza pentru:
      i) terenurile care prin natura lor si nu prin destinatia data sunt improprii pentru agricultura sau silvicultura/orice terenuri ocupate de iazuri, balti, lacuri de acumulare sau cai navigabile/cele folosite pentru activitatile de aparare impotriva inundatiilor, gospodarirea apelor, hidrometeorologie/cele care contribuie la exploatarea resurselor de apa/cele folosite ca zone de protectie definite in lege/precum si terenurile utilizate pentru exploatarile din subsol, incadrate astfel printr-o hotarare a consiliului local, in masura in care nu afecteaza folosirea suprafetei solului;
      Expertiza efectuata in cauza a confirmat faptul ca terenurile indicate de catre societate si-au pastrat categoria de folosinta avuta in vedere in anul 2003 cand Consiliul Local , prin HCL nr. 190 , a stabilit ca nu se datoreaza taxa pe teren, in baza prevederilor legale in vigoare la acea data, respectiv anexa 5 din OG 36/2002; potrivit acesteia nu se datorau taxa pe teren pentru: terenurile care prin natura lor si nu prin destinatia data sunt improprii pentru agricultura sau silvicultura, inclusiv cele ocupate de iazuri, balti sau de lacuri de acumulare, cele folosite pentru activitatile de aparare impotriva inundatiilor, gospodarirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea surselor de apa, cele folosite ca zone de protectie definite de Legea apelor nr. 107/1996, precum si terenurile utilizate pentru exploatarile din subsol, in masura in care nu afecteaza folosirea suprafetei solului, incadrarea terenurilor in aceste categorii se face de catre consiliile locale, prin hotarare;
      In speta, este vorba de suprafetele de teren pentru care intimata a apreciat ca in lipsa unei hotarari de consiliu local, contestatoare nu poate invoca scutirea fiscala.
      Textul actual de lege acorda aceeasi scutire fiscala, avand insa continutul schimbat in final, ceea ce poate conduce la concluzia ca este necesara o hotarare de consiliu local, doar in ipoteza finala, a terenurilor utilizate pentru exploatari din subsol; chiar acceptand interpretarea intimatei, cu privire la reglementarea situatiei fiscale a terenului folosit de societate printr-un act administrativ , a apreciat ca aceasta este data de HCL 190/2003 ; Codul fiscal a impus expres adoptarea de noi hotarari de consiliu in ceea ce priveste nivelul taxelor si impozitelor astfel ca actul ce recunoaste o scutire de plata taxei pe teren, determinata de incadrarea in anumite categorii de folosinta - categorie de folosinta reluata in reglementarea actuala, este valabil, fiind in deplina concordanta cu normele legale in vigoare.
      Pentru aceste considerente a apreciat ca intemeiata contestatia privind stabilirea impozitului si taxei pentru terenurile ce concura la exploatarea resurselor de apa, respectiv pentru suprafetele de teren de 17 981 mp, 2580 mp si 19 850 mp.
      in ceea ce priveste criticile referitoare la nelegala stabilire in sarcina contestatoarei a taxei pentru teren inchiriat si venituri concesiune, instanta le-a apreciat ca neintemeiate.
      in decizia 80/2007, s-a avut in vedere adresa nr. 38236/17-07-2007, prin care Primaria notifica organului fiscal rezilierea contractului de inchiriere incheiat cu A. S., incepand cu data de 23-05-2007, aspect ce a condus la diminuarea sumei initiale, fiind recalculata taxa datorata potrivit art. 256 alin. 3 Cod fiscal, pe durata mentionata.
      Sustinerile privind nelegalitatea impunerii veniturilor din concesiuni sunt contrazise de dispozitiile art. 35 din OG 92/2003, avand in vedere ca redeventa se face venit la bugetul de stat sau bugetele locale iar modul de calcul si de plata al acesteia se stabileste de catre organe de specialitate ale administratiei publice centrale sau de catre autoritatile administratiei publice locale.
      Prin incheierea din 18.02.2010, instanta de fond a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in considerentele si dispozitivul sentintei civile nr. 171/CF/26.11.2009, in sensul ca se va trece suprafata de 159.860 mp, in loc de 19. 850 mp.
      impotriva acestei sentinte au declarat recurs ambele parti.
      Recurenta-reclamanta C. J. A. S. S.A. arata in motivarea recursului ca suma de 124.680 lei reprezinta chirie, rezultand dintr-un contract de inchiriere incheiat la data de 14.07.2006 si pentru care la data de 30 martie 2007 a notificat rezilierea. Precizeaza ca pentru chiria datorata in temeiul contractului, municipiul P. N. emitea factura, ultima factura fiind emisa la 31.03.2007. Mai mult, in decizia pronuntata de D. T. I. taxa aferenta terenului inchiriat de 3095 mp a fost anulata incepand cu 23.05.2007, insa chiria a ramas impusa si pentru celelalte 2 trimestre ale anului 2007.
      Recurenta considera ca instanta de fond a fost in eroare si a considerat drept taxa ceea ce de fapt constituia chirie si i-a aplicat dispozitiile legale referitoare la incasarea creantelor fiscale.
      Recurenta precizeaza ca redeventa constituie venit pentru autoritatea administrativ teritoriala, iar compania datoreaza pe de o parte chiria rezultata din contract pe termenul de valabilitate al acestuia, iar pe de alta parte taxa pentru terenul inchiriat pentru aceeasi perioada.
      Recurentul-parat C. L. - D. T. I. arata in motivarea recursului ca incepand cu anul fiscal 2004 nu a mai emis nici o hotarare care sa o priveasca pe reclamanta si prin care sa se dispuna avizarea terenurilor in vederea scutirii de la plata impozitului/taxa pe teren.
      invedereaza faptul ca instanta de fond a dat o interpretare gresita probelor administrate in cauza, motivat de faptul ca expertul tehnic si-a depasit atributiile si competenta, incadrarea terenurilor in categoria celor pentru care nu se datoreaza impozit enumerate la art.257 lit. i din Codul fiscal fiind de competenta consiliului local.
      Recurentul precizeaza ca hotararea nr. 190/28.11.2003 la care face referire instanta de fond, a fost data in conformitate cu prevederile O.G.nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale, si ca incepand cu 01.01.2004 a intrat in vigoare Codul fiscal.
      Recurentul mai invoca si incalcarea dispozitiilor art.261 alin.l pct.5 Cod procedura civila, apreciind ca hotararea nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat toate cererile si sustinerile paratului.
      La recursul declarat de reclamanta, recurentul-parat a formulat intampinare, prin care arata ca, potrivit dispozitiilor din Codul de procedura fiscala, are competenta de a administra creantele provenind din impozite, taxe si alte sume datorate bugetului local al unitatilor administrativ-teritoriale. Precizeaza ca potrivit dispozitiilor art.2 pct.58 si anexa 1, Capitolul I pct.5 lit. c si Capitolul II pct.9 lit. c din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, sumele incasate din concesionarea/inchirierea unor bunuri apartinand domeniului public sau privat de interes local sau judetean au fost incluse in categoria veniturilor bugetare.
      La recursul declarat de parat, recurenta-reclamanta a formulat intampinare prin care arata ca a obtinut in anul 2003 incadrarea terenurilor aferente sistemului de alimentare cu apa, pe baza referatului de specialitate intocmit de recurentul-parat in contextul prevederii continuta de O.G.36/2002. Aceasta prevedere a fost preluata in integralitatea sa in codul fiscal - act normativ care a adunat reglementarile fiscale din toate domeniile de aplicare. Recurentul-parat nu a abrogat hotararea de incadrare in categoria terenurilor scutite, iar terenurile respective nu au dobandit o alta destinatie.
      Expertiza efectuata, releva tocmai acest aspect, in sensul ca la data expertizei terenurile aveau aceeasi destinatie.
      in ceea ce priveste motivarea hotararii, arata ca aceasta cuprinde in extenso argumentele pe care se intemeiaza.
      Curtea, analizand recursurile in raport de motivele de recurs invocate si de dispozitiile legale incidente, retine urmatoarele:
      Pentru suprafata de teren aferenta conductelor pentru alimentare cu apa si canalizare, recurentul-parat a stabilit in sarcina recurentei-reclamante obligatia de a plati impozit pe teren. Recurenta-reclamanta sustine ca nu datoreaza impozit pe teren si invoca dispozitiile art.257 lit. i Cod fiscal si Hotararea Consiliului Local nr. 190/28.11.2003 prin care a fost aprobata incadrarea terenurilor in suprafata de 17.981 mp, 25.800 mp si 159.850 mp apartinand reclamantei, in categoria celor pentru care nu se datoreaza taxa pe teren.
      Recurentul-parat sustine ca hotararea invocata de recurenta-reclamanta a fost data in baza O.G.nr.36/2002, ori acest act normativ a fost abrogat prin dispozitiile Codului fiscal, iar dupa anul 2004 recurenta-reclamanta nu a mai solicitat avizarea terenurilor in vederea scutirii de la plata impozitului si, prin urmare, nu beneficiaza de scutirea prevazuta de art.257 lit. i Cod fiscal.
      Instanta de fond a apreciat ca terenurile in discutie si-au pastrat destinatia avuta la data emiterii Hotararii Consiliului Local nr. 190/2003 si ca nu este necesara o noua hotarare de consiliu local, in conditiile in care nu a fost operata o modificare a conditiilor de acordare a scutirii in plan legislativ.
      Cu privire la acest aspect Curtea retine ca, intr-adevar, dispozitiile din anexa 5 lit. B pct.2 la O.G. nr.36/2002 au fost preluate integral in dispozitiile art.257 alin. 1 lit. i din Codul fiscal.
      in conditiile in care hotararea, prin care Consiliul local al mun. Piatra Neamt a aprobat incadrarea terenurilor aferente retelelor de alimentare cu apa si canalizare in categoria celor scutite de la plata impozitului, nu a fost data cu termen si in conditiile in care nu a fost modificata destinatia terenului, abrogarea dispusa prin dispozitiile art.298 din Codul fiscal nu are relevanta in solutionarea cauzei, pe de o parte pentru ca hotararea consiliului local fiind data in temeiul unui act normativ in vigoare la data emiterii acesteia, produce efecte juridice de sine statatoare, independent de actul normativ in aplicarea caruia a fost data, iar pe de alta parte, in speta, nu a avut loc o abrogare efectiva, dispozitiile din O.G. nr. 36/2002, precum si alte dispozitii fiscale au fost preluate intr-o singura reglementare, Codul fiscal.
      Prin urmare, instanta de fond a apreciat in mod corect asupra situatiei de fapt si a calificarii in drept, a expus pe larg argumentele care au dus la admiterea capatului de cerere privind anularea deciziei de impunere in ceea ce priveste impozitul pe terenul aferent retelelor de alimentare cu apa si canalizare si, in consecinta, Curtea a mentinut hotararea instantei de fondu cu privire la acest capat de cerere si a respins recursul declarat de recurentul-parat ca nefondat.
      Cu privire la recursul declarat de reclamant, Curtea retine urmatoarele:
      Recurentul-parat a trecut in decizia de impunere si taxa inchiriere si venituri din concesiuni, considerand ca este abilitat sa administreze si aceste sume datorate bugetului local in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura fiscala.
      Recurenta-reclamanta sustine ca aceste sume nu trebuiau incluse in decizia de impunere, intrucat nu sunt creante fiscale, ci au un caracter pur civil.
      Instanta de fond a retinut ca sumele inscrise in decizia de impunere cu titlul de taxa inchiriere si venituri din concesiuni se fac venit la bugetul local si ca organele de specialitate ale administratiei publice locale au competenta de a stabili modul de calcul si de plata al acestor sume.
      Cu privire la acest aspect Curtea retine ca potrivit art.32 alin.l Cod procedura fiscala organele fiscale au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, ori creante fiscale, in acceptiunea codului de procedura fiscala il reprezinta drepturi patrimoniale care rezulta din raporturile de drept material fiscal reglementate de legi fiscale. Ori, sumele inscrise in decizia de impunere cu titlul de taxa inchiriere si venituri din concesiuni nu rezulta din raporturi de drept fiscal, ci din contracte de inchiriere si concesiune. Prin urmare, sumele datorate de reclamanta in temeiul acestor contracte de inchiriere si concesiune nu se inscriu in sintagma folosita de legiuitor „alte sume care constituie venit la bugetul local", nu reprezinta o creanta fiscala si nu trebuie incluse in decizia de impunere. Instanta nu se pronunta in legatura cu faptul daca aceste sume erau datorate sau nu in temeiul contractului, ci doar constata ca aceste sume nu reprezinta creante fiscale.
      Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul declarat de reclamanta, a modificat in parte sentinta recurata in sensul ca a anulat decizia nr.80/2007 si decizia de impunere nr.3803 D.I./2007 si in ceea ce priveste taxa de inchiriere si venituri din concesiuni.