InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bacau

Impozit pe teren. Scutirea prevazuta de art. 257 lit. d) din Codul fiscal. Sfera de aplicabilitate. Furnizor de formare profesionala pentru adulti autorizat in temeiul dispozitiilor Ordonanta Guvernului nr. 129/2000.

(Decizie nr. 20 din data de 15.01.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bacau)

Domeniu Impozite si taxe | Dosare Curtea de Apel Bacau | Jurisprudenta Curtea de Apel Bacau


      
      Asupra recursului in materia contenciosului administrativ de fata constata urmatoarele: Prin sentinta civila nr. 89/CF din 7.10.2008 Tribunalul Neamt a hotarat urmatoarele:
      - a admis in parte actiunea formulata de reclamanta S.C. CP.P.P. S.A. Roznov in contradictoriu cu parata Primaria Orasului Roznov;
      - a anulat din cuprinsul deciziei de Impunere cu nr. 3349 din 08.05.2008 impunerea fiscala reprezentand impozit pe cladiri in suma totala de 483 lei din care 465 lei reprezentand debit si 18 lei reprezentand penalitati de intarziere si mentine celelalte impuneri fiscale stabilite in cuprinsul deciziei;
      - a obligat parata la plata sumei de 504,3 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
      Reclamantei, care are ca obiect de activitate formarea profesionala a adultilor, i s-au facut doua impuneri fiscale pe care reclamanta le contesta. Prima impunere se refera la impozitul de cladiri, iar a doua impunere se refera la impozitul pe teren.
      Actiunea reclamantei este intemeiata in parte, fiind nelegala impunerea fiscala referitoare la impozitul pe cladiri si legala impunerea fiscala referitoare la impozitul pe teren.
      Reclamanta se incadreaza in prevederile art. 250 (1) pct. 4 din Codul fiscal, beneficiind de scutire de impozit pe cladiri intrucat este o institutie de invatamant particular, autorizata sa functioneze provizoriu ori acreditata.
      Nu prezinta relevanta faptul ca invatamantul nu se incadreaza intr-una din formele de invatamant particular preuniversitar prevazute de art. 105 alin 1 din Legea invatamantului, nr. 84/1995 intrucat art. 250 (1) pct. 4 nu se limiteaza la aceste prevederi. Nu prezinta relevanta nici faptul ca reclamanta obtine venituri si din activitati secundare ce nu corespund principiului non-profit. Prevederile O.G. nr. 129/2000 care scutesc furnizorii de formare profesionala de plata TVA nu exclud scutirile impozitelor si taxelor locale si nu inlatura incidenta art. 250 (1) pct. 4 din Legea nr. 571/2003.
      Impunerea fiscala referitoare la impozitul pe teren este corect stabilita de autoritatea fiscala. in acest sens reclamanta nu este nici institutie de invatamant preuniversitar si nici universitar, astfel incat nu poate beneficia de prevederile art. 257 lit. d din Legea nr.571/2003.
      In termen legal impotriva hotararii tribunalului reclamantul S.C. Centrul de Pregatire si Perfectionare Profesionala S.A. Roznov a formulat prezentul recurs in motivarea caruia a aratat urmatoarele:
      In sustinerea actiunii a depus certificatul de inregistrare a societatii din care rezulta ca activitatea sa principala este aceea de invatamant secundar, tehnic sau profesional, cursuri de calificare, recalificare, specializare, perfectionare a personalului, cursuri postliceale de maistri si tehnicieni 8532. Aceasta activitate este prevazuta de art. 105 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, care reglementeaza invatamantul particular preuniversitar coroborat cu art. 257 lit. d) din Codul fiscal si normele sale metodologice de aplicare.
      Pe terenul in discutie se afla arbori, iar categoria de folosinta este aceea de parc; acesta reprezinta laboratorul de specialitate al cursantilor avand in vedere ca toate specializarile acestora sunt in domeniul forestier.
Recursul este nefondat.
In fapt,
      Reclamanta nu este o institutie de invatamant particular, autorizata sa functioneze provizoriu ori acreditata, astfel cum in mod gresit a retinut tribunalul, ci este o societate comerciala pe actiuni a carei principala activitate are codul 8042 - „alte forme de invatamant (cursuri de calificare, recalificare, specializare, perfectionare a personalului, cursuri postliceale de maistri si tehnicieni)", fapt atestat de certificatele de inregistrare seria A nr. 371330 din 4.12.2002 si seria B nr. 1538348 din 22.07.2008.
      Pentru organizarea programelor de calificare pentru diverse ocupatii - tehnician in silvicultura; operator cazane, turbine cu aburi, instalatii auxiliare si de termoficare; macaragiu si masinisti la masini mobile si transporturi interioare - reclamanta a fost autorizata, in conformitate cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 129/2000. in temeiul acestei legi reclamantei i s-au eliberat, de catre Comisia de autorizare Neamt a Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor autorizatiile nr. 000019/16.07.2004, nr. 000011/12.04.2004, nr. 000018/16.07.2004 si nr. 000020/10.08.2004. La data de 26.09.2008 reclamantei i s-a eliberat autorizatia nr. 000260 in temeiul careia este autorizata sa organizeze programul de specializare pentru ocupatia stivuitorist.
      Potrivit procesului-verbal de control incheiat de Primaria orasului Roznov la data de 27.02.2008 - act care a stat la baza deciziei de impunere contestate - reclamanta detine din 1993, in baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1070, suprafata totala de 31.089 mp teren, din care este ocupata de constructii o suprafata de 1982 mp.
In drept,
      Potrivit art. 256 alin. 1 si 2 din Codul fiscal orice persoana care are in proprietate teren situat in Romania datoreaza pentru acesta un impozit anual, exceptand cazurile in care in prezentul titlu se prevede altfel; impozitul se datoreaza catre bugetul local al comunei, al orasului sau al municipiului in care este amplasat terenul.
      Scutirile de la plata impozitului pe teren sunt reglementate limitativ de art. 257, text care, la lit. d) prevede ca fiind scutit de impozit orice teren al unei institutii de invatamant preuniversitar si universitar, autorizata provizoriu sau acreditata. Aceasta scutire nu este aplicabila reclamantei pentru considerentele care se vor arata in continuare.
      Asa cum s-a retinut anterior, reclamanta este o societate comerciala si nu o institutie de invatamant preuniversitar. Sistemul national de invatamant este constituit din ansamblul unitatilor si institutiilor de invatamant de diferite tipuri, niveluri si forme de organizare a activitatii de instruire si educare, astfel cum se prevede prin art. 15 alin. 1 din Legea invatamantului nr. 84/1995; totodata, potrivit art. 103 alin. 2, din sistemul national de invatamant si educatie fac parte institutiile si unitatile de invatamant particular acreditate. Rezulta ca in componenta sistemului national de invatamant si educatie nu sunt cuprinse si societatile comerciale care sunt autorizate sa organizeze programe de specializare profesionala, entitati care functioneaza pe principiul obtinerii de profit; in acest context este de retinut ca una dintre conditiile pe care Legea nr. 84/1995, prin art. 104 lit. a, le impune pentru functionarea legala a invatamantului particular este ca acesta sa fie organizat pe principiul nonprofit.
      Reclamanta este furnizor de formare profesionala, in sensul definitiei date prin art. 6 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, adica este persoana juridica de drept privat care realizeaza si presteaza servicii de formare profesionala a adultilor. Potrivit art. 4 din ordonanta formarea profesionala a adultilor se realizeaza prin alte forme decat cele specifice sistemului national de invatamant.
      Potrivit art. 22 din Ordonanta Guvernului nr. 129/2000 autorizarea furnizorilor de formare profesionala se face pe baza criteriilor de evaluare, pentru o perioada de 4 ani (alin. 1), se acorda pentru fiecare dintre ocupatiile pentru care furnizorii de formare profesionala organizeaza programe de formare profesionala (alin. 2) si se certifica printr-un document ale carui forma, continut si regim de eliberare se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei si al ministrului educatiei si cercetarii (alin. 4).
In raport de aceste din urma dispozitii se constata ca autorizatiile nr. 00019, 000011, 000018 si 000020 au expirat la datele de 16.07.2008, 12.05.2008, 16.07.2008 si 10.08.2008, iar autorizatia nr. 000260 este valabila abia incepand cu data de 26.09.2008. Totodata se constata ca ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei si ministrul educatiei si cercetarii
reprezinta emitentii ordinului comun prin care se reglementeaza forma, continutul si regimul de eliberare a acestor autorizatii, iar nu autoritatile care autorizeaza organizarea programelor de specializare; emitentul lor este Consiliul National de Formare a Adultilor care, potrivit art.19 din ordonanta, coordoneaza activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesionala.
       Aceasta inseamna ca nu se poate retine, pentru intreg anul 2008, nici macar autorizarea reclamantei ca furnizor de formare profesionala.
      In alta ordine de idei, este important de retinut ca autorizarea provizorie sau acreditarea a institutiilor de invatamant, prevazute de art. 257 alin. 1 lit. d) din Codul fiscal, constituie institutii distincte de autorizarea persoanelor juridice de drept privat ca furnizori de formare profesionala a adultilor. Autorizarea provizorie sau acreditarea sunt etape de parcurs in procedura de acreditare a organizatiilor furnizoare de educatie, iar nu a furnizorilor de formare profesionala. Acreditarea organizatiilor furnizoare de educatie se face potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei. Daca reclamanta este interesata in furnizarea de educatie trebuie sa se supuna procesului de evaluare si acreditare, in conditiile legii - astfel cum se dispune prin art. 29 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 - si sa parcurga cele doua etape succesive prevazute de alin. 4 al art. 29, respectiv autorizarea de functionare provizorie, care acorda dreptul de a desfasura procesul de invatamant si de a organiza, dupa caz, admiterea la studii si acreditarea, care acorda si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educatiei si Cercetarii si de a organiza, dupa caz, examen de absolvire, licenta, masterat, doctorat.
      Atunci cand legiuitorul a vrut sa scuteasca furnizorii de formare profesionala de plata unor obligatii fiscale a facut-o expres. in acest mod a procedat in cazul scutirii de taxa pe valoarea adaugata pentru operatiuni din interiorul tarii prevazand, la art. 141 alin. 1 lit. f) din Codul fiscal, scutirea pentru activitatea de invatamant prevazuta in Legea invatamantului nr. 84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, formarea profesionala a adultilor, precum si prestarile de servicii si livrarile de bunuri strans legate de aceste activitati, efectuate de institutiile publice sau de alte entitati autorizate. in cazul impozitului pe teren legiuitorul a reglementat scutirea doar pentru terenurile institutiilor de invatamant, autorizate provizoriu sau acreditate.
      Fata de cele ce preced, curtea de apel constata ca nu exista motive de modificare ori de casare a hotararii recurate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Impozite si taxe

Restituire contributie de asigurari de sanatate - Sentinta comerciala nr. 2055/CA/2009 din data de 02.11.2009
ACTE ALE AUTORITATILOR PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 1467/CA/2015 din data de 09.06.2015
Impozite si taxe - Sentinta comerciala nr. 353/CA din data de 25.05.2010
Obliga?ia de a plati ”impozit pe spectacole”. Legalitate. - Decizie nr. 1287 din data de 26.09.2016
Cabinete medicale. Caracterul deductibil al costurilor de achizitie a echipamentelor tehnice si aparaturii pentru functionarea cabinetului medical. - Decizie nr. 9253 din data de 18.12.2012
Inmatricularea autovehiculelor fara plata taxei de poluare ulterior datei de 13.02.2010. Conformitatea dreptului intern cu art. 110 din Tratatul pentru functionarea Uniunii Europene. - Decizie nr. 1657 din data de 21.09.2010
O.U.G. nr. 24/1998. Persoana fizica autorizata. - Decizie nr. 565 din data de 13.03.2006
Drept fiscal. Cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit . - Decizie nr. 1944 din data de 19.09.2005
Formulare cu regim special procurate din alta sursa decat cele legale. Valoare probanta. Efecte asupra deducerii cheltuielilor. - Decizie nr. 542 din data de 11.10.2004
Impozitarea veniturilor din activitatile societatilor comerciale in primul an de functionare. Optiunea intre impozitul de venitul microintreprinderilor si impozitul pe profit. - Decizie nr. 684 din data de 01.11.2004
Legea nr. 85/2006. Tranzactia incheiata de lichidatorul judiciar al societatii comerciale debitoare si creditoarea – societate comerciala, intr-un litigiu comercial. Cerere formulata de lichidatorul judiciar si creditor de confirmare a tranzactiei de... - Decizie nr. 127 din data de 01.02.2011
Contestatie la tabelul preliminar al creditorilor. Notificarea creditorilor neidentificati in lista prevazuta de art. 28 alin. 1 lit. c din legea nr. 85/2006 cu privire la deschiderea procedurii insolventei. Termenul limita pentru inregistrarea crean... - Decizie nr. 114 din data de 28.01.2011
Contestatia in anulare. Citarea recurentului – administrator statutar al societatii debitoare la adresa mentionata in registrul comertului. - Decizie nr. 194 din data de 08.02.2011
Dreptul familiei. Partaj de bunuri comune. Bun propriu. - Decizie nr. 522 din data de 29.03.2011
Calitatea procesuala pasiva a Consiliului local al unitatii administrativ-teritoriale in raporturile juridice privind finantarea unitatilor de invatamant. - Decizie nr. 500 din data de 28.03.2011
Recurs - diferente drepturi salariate personal invatamant conform Legii 221/2008 cu modif. din octombrie 2008. - Decizie nr. 142 din data de 02.02.2011
Calea de atac impotriva hotararii/incheierii primei instante prin care pe parcursul urmaririi penale, in temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 76/2008, s-a admis cererea pentru autorizare prelevare de probe biologice fara consimtamantul suspectului fo... - Decizie nr. 130 din data de 11.02.2011
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale. Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor. - Decizie nr. 11 din data de 27.01.2011
Infractiuni de coruptie. Darea de mita. Instigarea inculpatului de catre denuntator sa savarseasca fapta supusa judecatii. - Decizie nr. 19 din data de 15.02.2011
Cerere intemeiata pe Legea 64/1995 Neretroactivitatea Legii 85/2006 - Decizie nr. 725 din data de 24.10.2008