Contestatie la executare. Titlu executoriu constand intr-o hotarare judecatoreasca prin care s-a dispus reintegrarea creditorului in functia avuta anterior concedierii si plata de despagubiri

Tip doc: decizie civila
Nr.doc: 245
Data: 4.10.2007
Titlu: Contestatie la executare. Titlu executoriu constand intr-o hotarare judecatoreasca prin care s-a dispus reintegrarea creditorului  in functia avuta anterior concedierii si plata de despagubiri
Dom.asoc.: Contestatie la executare (123)

 Rezumat

Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul Judecatoriei Braila sub nr.7120/196/27.12.2006  contestatoarea SC A. SRL Braila a chemat in judecata pe intimatul P.L., solicitand instantei desfiintarea formelor de executare din dosarul de executare nr.310/2006 al executorului judecatoresc T.G.
In motivarea contestatiei debitoarea a aratat ca nu mai trebuie sa execute reintegrarea creditorului, ramanand fara obiect, acesta avand in prezent un alt loc de munca si pentru acelasi motiv considera ca suma stabilita de executor ca drepturi salariale este stabilita gresit, iar reintegrarea nu este susceptibila de executare silita.
Prin sentinta civila nr. nr.717/5.02.2007 Judecatoria Braila a respins ca nefondata contestatia la executare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca prin sentinta civila nr.707/17.11.2005 a Tribunalului Braila contestatoarea a fost obligata la reintegrarea intimatului in functia detinuta si sa plateasca acestuia drepturile salariale cuvenite cu incepere de la data de 13.06.2005 pana la data reintegrarii efective.
In dosarul de executare nr.310/2006 al executorului judecatoresc     T.G., la solicitarea intimatului P.L. s-a inceput, cu incuviintarea instantei, executarea silita a sentintei susmentionate, singurul act de executare realizat fiind emiterea somatiei.
In ceea ce priveste sustinerile contestatoarei privind imposibilitatea executarii silite a obligatiei de reintegrare in functie, instanta a retinut ca atat timp cat s-a emis doar somatia executarea silita este conforma prevederilor legale, dupa somatie, in cazul in care obligatia este imposibil de executat altfel decat prin fapte personale ale debitorului, fiind necesara utilizarea prevederilor 5802 Cod procedura civila, insa respectiva prevedere impune ca obligatorie emiterea somatie, fiind evident ca aceasta este un act de executare legal.
Instanta a apreciat ca sunt nefondate sustinerile ca obligatia de reintegrare a ramas fara obiect, fiind irelevant faptul ca intimatul creditor are un alt loc de munca, deoarece legislatia muncii permite cumulul locurilor de munca; sentinta civila nr.707/17.11.2005 a Tribunalului Braila nu conditioneaza obligatiile debitoarei nici in privinta reintegrarii, nici in privinta drepturilor salariale, singurul in masura sa renunte in mod expres la aceste drepturi fiind creditorul, iar acesta formuland cerere de executare este evident ca nu doreste sa renunte la drepturile sale.
In ceea ce priveste modul de determinare a drepturilor salariale instanta a considerat ca acestea sunt determinabile, iar conform art 3712 alin.2 Cod procedura civila executorul judecatoresc este indreptatit sa le calculeze; in masura in care debitorul considera ca aceste sume nu sunt determinabile poate folosi calea procedurala a lamuririi titlului executor de catre Tribunalul Braila, conform art. 399 alin.1 teza a II-a, ceea ce debitorul nu a realizat, contestand doar executarea silita.
Instanta a mai remarcat ca faptele contestatoarei de a refuza executarea sentintei civile nr.707/17.11.2005 a Tribunalului Braila in ceea ce priveste reintegrarea sunt grave, acestea putand, in cazul intrunirii elementelor constitutive, sa reprezinte o infractiune.
Impotriva acestei sentinte contestatoarea a declarat recurs in termen legal, sustinand ca hotararea este nelegala in raport de situatia de fapt si de drept probata.
Astfel, a sustinut ca prin raspunsul dat la interogatoriu de creditor acesta a confirmat ca incepand cu luna septembrie 2005 a fost angajat la alte societati de constructii, ceea ce, avand in vedere ca in constructii timpul normal de munca este de 10 ore, iar cumulat cu eventuala activitate suplimentara nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, conduce la concluzia ca pentru creditor cumulul locurilor de munca nu este obiectiv posibil. Pentru acest motiv recurenta considera ca obligatiile sale privind plata drepturilor de care a fost lipsit creditorul vizeaza doar perioada cuprinsa intre momentul desfacerii contractului de munca si luna septembrie 2005.
Recurenta a apreciat ca, in ce priveste reintegrarea contestatorului, intentia lui a fost de a renunta la aceasta masura stabilita de instanta din moment ce apare angajat la alte societati de constructii si ca acceptand aceasta situatie contestatoarea a achitat creditorului, prin consemnare la CEC, suma datorata pana la data de 1.09.2005, dar acesta a refuzat sa o ridice.
In motivarea recursului s-a mai invederat ca, potrivit art.289 Codul muncii si art.79 din Legea nr.168/1999, hotararile instantei de fond sunt definitive si executorii, ceea ce da dreptul creditorului sa solicite executarea hotararii privind plata salariilor si reintegrarea in munca in termen de 15 zile calculate de la data cererii de executare adresate societatii. In cazul in care creditorul nu face apel la aceste dispozitii, neformuland cerere in acest sens, recurenta apreciaza ca nu poate fi obligata la plata drepturilor banesti neexistand o culpa a debitorului in executarea hotararii, iar creditorul nu poate invoca in aparare propria culpa generata de neintroducerea cererii de executare a hotararii, imediat dupa pronuntarea acesteia, pentru a acoperi perioada ulterioara momentului pronuntarii hotararii.
In acest sens, inexistenta cererii de reintegrare, corelata cu angajarea creditorului la alte societati de constructie si cu refuzul acestuia de a da curs adreselor trimise de debitoarea recurenta i-au format acesteia convingerea ca P.L. a renuntat la beneficiul reintegrarii efective si practic, incepand cu data de 18.11.2005 creditorul apare absent nemotivat la societatea debitoare.
Recurenta a mai precizat ca nu a pus in discutie dreptul legal al executorului judecatoresc de a calcula sumele datorate de debitor, ci exactitatea calculului, in sensul ca perioada de timp luata in calcul a fost gresita si implicit cuantumul sumei datorate.
Prin decizia civila nr.245/4.10.2007, pronuntata in dosarul nr. 1646/113/2007, Tribunalul Braila a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:
Anularea deciziei de desfacere a contractului de munca constituie sanctiunea legala pronuntata de instanta de judecata cand constata ca masura a fost luata cu incalcarea unor dispozitii legale.
Anularea are ca efect necesar reintegrarea in functie si reprezinta o adevarata restitutio in integrum, implicand repunerea salariatului in situatia anterioara, ca si cand raportul de munca nu ar fi fost nici un moment intrerupt. Aceasta implica neconditionat reintegrarea in postul detinut anterior si, mai mult decat atat, pentru perioada in care salariatul a fost impiedicat printr-o masura nelegala sa isi indeplineasca obligatiile prevazute in contractul de munca, corelativ sa isi primeasca salariul ce i    s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o, daca angajatorul nu ar fi decis incetarea contractului de munca.
Cat priveste perioada pentru care se acorda despagubirile este cert ca, atat timp cat in urma anularii deciziei de desfacere a contractului de munca al salariatului unitatea este obligata sa il reincadreze in functia avuta anterior, aceasta trebuie sa ii plateasca suma datorata ca salariu pentru intreaga perioada cuprinsa intre data desfacerii nelegale a contractului de munca si data reintegrarii efective, acordarea de despagubiri pe o perioada mai scurta de timp neavand nici un suport legal.
Faptul ca dupa pronuntarea hotararii prin care s-a anulat decizia de desfacere a contractului de munca salariatul nu si-a reluat locul de munca si nu a prestat activitate in folosul societatii angajatoare nu ii este imputabil acestuia si nu poate constitui un motiv temeinic al neacordarii drepturilor salariale.
Hotararea judecatoreasca de anulare a deciziei de desfacere a contractului de munca si de reintegrare a salariatului in functia avuta anterior este obligatorie si trebuie adusa la indeplinire de catre societatea angajatoare.
Ori, in speta, debitoarea nu a facut dovada faptului ca ar fi avut vreo initiativa in sensul reintegrarii creditorului.
Dimpotriva, din actele depuse de aceasta la instanta de fond reiese ca singurele demersuri in acest sens au fost facute ulterior inceperii executarii silite si au constat in emiterea adresei nr.882/6.11.2006 prin care a comunicat creditorului P.L. ca avea obligatia de a solicita in mod expres reintegrarea in functia avuta anterior, cererea adresata executorului judecatoresc privind reintegrarea, neurmata de prezentarea creditorului la societate confirmand renuntarea acestuia la beneficiul reintegrarii si respectiv a adresei nr.29/10.01.2007 prin care l-a anuntat sa se prezinte la sediul societatii pentru completarea datelor inscrise in carnetul de munca si achitarea sumelor datorate pentru perioada de timp in care nu a prestat activitate la o alta societate.
Imprejurarea ca incepand cu luna august 2005 creditorul a prestat activitate la alte societati de constructii (fapt recunoscut de acesta prin raspunsul la interogatoriu) nu poate constitui un motiv de exonerare a societatii debitoare de la plata drepturilor salariale cuvenite creditorului pana la data reintegrarii efective, deoarece persoana concediata este indreptatita la despagubiri indiferent de efortul facut pentru gasirea unui alt loc de munca.
Drepturile salariale de care ar fi beneficiat creditorul se acorda chiar daca ulterior concedierii acesta s-a incadrat sau nu la alt angajator, primind salariu, intrucat, asa cum a aratat si instanta de fond, din punct de vedere legislativ este admisibil cumulul de functii. In al doilea rand, avand in vedere autonomia angajatorilor, nu se vede de ce salariul platit de un angajator ar profita altuia. In al treilea rand, lipsa de pasivitate a salariatului, care pe de o parte a contestat decizia, iar pe de alta parte, si-a gasit alt loc de munca, ii profita lui, iar nu angajatorului culpabil.
Cat priveste sustinerea recurentei cum ca pentru creditor cumulul locurilor de munca nu este obiectiv posibil deoarece in constructii timpul normal de munca este de 10 ore, iar cumulat cu eventuala activitate suplimentara nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, aceasta nu poate fi primita deoarece nu s-a dovedit care a fost programul dupa care creditorul a prestat activitate la alte societati de constructii.
Ca urmare, nu este intemeiata nici critica privind cuantumul obligatiei de plata stabilite de executorul judecatoresc, intrucat calculul sumei datorate creditorului s-a facut tinand seama de perioada de timp scursa de la data concedierii sale nelegale si in care debitoarea nu si-a indeplinit obligatia de a-l reintegra in munca.