InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Buzau

COMERCIAL : Contestatie in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin.1 din Codul de procedura civila. Citarea societatii comerciale supusa procedurii insolventei prin administrator judiciar, conform art. 87 pct.5 din Codul de procedura civila

(Decizie nr. din data de 14.04.2009 pronuntata de Tribunalul Buzau)

Domeniu Contestatie in anulare | Dosare Tribunalul Buzau | Jurisprudenta Tribunalul Buzau



        1.)- Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Buzau sub nr. 10839 din 1.11.2006, reclamanta SC M SRL Buzau a chemat in judecata pe parata SC DPP SRL Movila Banului, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 541.670.000 lei ROL, reprezentand diferenta de pret a liniei de procesare a laptelui si a doua autoutilitare, instrainate in baza antecontractului de vanzare -cumparare autentificat sub nr. 1223/4.04.2005 incheiat la Biroul Notarial Public "Serbanoiu Corina Luminita" Buzau.
        In motivarea actiunii, reclamanta a sustinut ca in baza antecontractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1223/4.04.2005, a convenit cu parata asupra instrainarii unei linii de procesare a laptelui, precum si a doua autoutilitare Dacia, in schimbul pretului de 1.100.000.300 lei ROL, din care a primit ca avans suma de 50.000.000 lei ROL, cu chitanta nr. 7863341/4.04.2005, la data incheierii conventiei.
        Diferenta de pret in suma de 1.050.000.300 lei Rol urma sa fie achitata in contul sau astfel : suma de 50.000.000 lei Rol pana la data de 10.04.2005, suma de 350.000.000 lei Rol in rate lunare a cate 50.000.000 lei Rol pana  in luna noiembrie 2005 inclusiv, iar suma de 650.000.000 lei Rol, in cate 6 rate lunare, pana in luna iunie 2006 inclusiv, urmand ca in momentul achitarii integrale a pretului sa se incheie contractul de vanzare-cumparare in forma autentica.
        Desi termenul scadent de achitare a ratelor, respectiv 28.06.2006, a fost depasit de mult, parata ii mai datoreaza 5 rate lunare a cate 108.334.000 lei Rol, totalizand suma de 541.670.000 lei Rol, pe care refuza sa o plateasca sub diferite pretexte.
        Parata a formulat intampinare in temeiul art. 115 Cod  procedura civila, invocand pe cale de exceptie prematuritatea actiunii, iar pe fond netemeinicia actiunii.
        Invocand exceptia de prematuritate a actiunii, parata a sustinut ca reclamanta nu a efectuat procedura prealabila a concilierii directe.
        Solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata, parata a sustinut ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de predare a liniei de procesare lapte pe baza de proces verbal, la termenul din 10.04.2005 prevazut in contract si nici obligatia de a face receptia calitativa si cantitativa a utilajului, de remediere a disfunctionalitatilor si a lipsurilor, acesta fiind incomplet. Perfectarea contractului de vanzare-cumparare nu se poate realiza decat dupa indeplinirea acestor obligatii si cu reducerea corespunzatoare a pretului pentru piesele care lipsesc conform procesului verbal din 19.04.2005 (filele 11-12 dosar).
        Prin sentinta nr. 1062 din 23.02.2007 s-a respins actiunea ca neintemeiata.
        Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut in fapt si in drept :
        La data de 4.04.2005, partile au incheiat un antecontract de vanzare-cumparare prin care reclamanta s-a obligat sa vanda, iar parata sa cumpere o linie de procesare a laptelui si doua autoutilitare Dacia, la pretul de 1.100.000.300 lei Rol, din care promitenta vanzatoare a primit cu titlu de avans suma de 50.000.000 lei Rol, la data incheierii antecontractului, cu chitanta nr.7863341/4.04.2005, diferenta de 1.050.000.300 lei Rol urmand sa fie achitata in rate, in contul reclamantei, pana in luna iulie 2006.
        Partile s-au mai inteles, ca dupa achitarea integrala a pretului sa incheie contractul de vanzare-cumparare, iar daca acesta nu se va incheia din culpa promitentei vanzatoare, ea va fi obligata sa plateasca dublul avansului primit.
        In cazul in care contractul de vanzare-cumparare nu se va perfecta din culpa promitentei cumparatoare, aceasta va pierde avansul si va fi obligata sa restituie promitentei vanzatoare utilajele in perfecta stare de functionare.
        Prin instituirea acestor clauze, ambele parti au consimtit ca se poate reveni asupra acordului de vointa dat de a se incheia contractul in forma autentica, cu toate consecintele ce decurg din acesta.
        In speta, contractul de vanzare-cumparare nu s-a incheiat din culpa paratei, care nu a achitat integral pretul convenit si nu s-a prezentat la notariat in vederea autentificarii vanzarii. Reclamanta a fost, insa, de acord cu inscrierea clauzei potrivit careia parata poate revoca unilateral conventia de vanzare-cumparare, cu obligatia de a restitui utilajele in perfecta stare de functionare si, pierzand avansul pe care l-a achitat reclamantei.
        Fata de clauzele inserate in antecontract, instanta fondului a apreciat ca intelegerea dintre parti a fost desfiintata in mod unilateral de catre parata, reclamanta nemaiavand posibilitatea sa ceara obligarea acesteia la plata pretului. In schimb, ea este indreptatita sa retina avansul si sa solicite restituirea utilajelor ce i-au fost predate paratei.
        Respingand actiunea ca neintemeiata, instanta a invocat in drept dispozitiile art. 969 Cod civil.
        2.)- Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta in termen legal conform art. 301 Cod procedura civila, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse la dosar in baza art. 303 Cod procedura civila .
        In expunerea motivelor de recurs, reclamanta a invocat ca instanta fondului a interpretat eronat clauzele contractuale, in sensul ca prin acestea ar fi convenit ca se poate reveni asupra acordului de vointa de a se incheia contractul in forma autentica si ca impotriva vointei lor, parata a denuntat unilateral contractul, desi prin intampinarea formulata a solicitat la randul sau incheierea contractului in forma autentica.
        Prin decizia nr. 548 din 2.07.2007 s-a admis recursul ca intemeiat, modificandu-se sentinta atacata in sensul admiterii actiunii si obligarii paratei la plata catre reclamanta a sumei de 54.167 lei reprezentand diferenta de pret a liniei de procesare lapte si a doua autoutilitare Dacia, conform antecontractului de vanzare-cumparare nr. 1223/4.04.2005, precum si a sumei de 4.695 lei cheltuieli de judecata la fond si recurs.
        Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca instanta fondului a facut o apreciere gresita a clauzelor contractuale, fiind evident ca niciuna dintre parti nu se poate prevala de ultimele doua clauze contractuale in scopul dezicerii de contract, de vreme ce partea cocontractanta se poate prevala de clauza conform careia poate solicita instantei judecatoresti sa pronunte o hotarare judecatoreasca care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare.
        Mai mult, instanta fondului a invocat o clauza inexistenta in contract, fara sa o puna in prealabil in discutia partilor si fara sa fi fost invocata de partea adversa si anume aceea ca ambele parti au consimtit ca se poate reveni asupra acordului de vointa de a se incheia contractul in forma autentica, cu toate consecintele ce decurg din acesta.
        Parata a solicitat prin intampinare sa se "perfecteze contractul in forma autentica, cu plata pretului in rate", astfel ca nu se poate concluziona ca acesta  s-ar fi dezis de contract.
        3.)- Impotriva deciziei nr. 548 din 2.07.2007 a formulat cerere de revizuire petenta SC DPP SRL Buzau, in temeiul art. 322 pct.5 Cod procedura civila,  invocand in esenta ca dupa pronuntarea hotararii a descoperit doua  inscrisuri doveditoare, retinute de reclamanta si anume : procesul verbal din 30.08.2005 incheiat de Biroul de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Buzau prin care s-a constatat, urmare plangerii administratorului reclamantei, din 23.08.2005, furtul din sediul societatii a doua cuve din inox, parti componente ale liniei de procesare a laptelui, evaluate la suma de 500.000.000 lei, sens in care s-a format dosarul penal nr. 125583/2005, trimis Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau la data de 30.08.2005, precum si procesul verbal incheiat intre parti la data de 19.04.2005, prin care administratorul reclamantei se obliga sa acopere lipsurile din linia de procesare a laptelui si viciile ascunse ale unor parti componente ale acesteia, urmand a suporta costurile din diferenta de pret neachitata, act sustras in conditii neelucidate inca.
        In sprijinul cererii de revizuire, petenta a depus procesul verbal din 19.04.2005 la fila 9 dosar si adresa nr. 125583/3.10.2007 emisa de Politia Municipiului Buzau- Biroul de Investigatii Criminale la fila 10 dosar.
        La termenul de judecata din 25.04.2008, revizuienta a depus la dosar inscrisuri noi in sprijinul cererii de revizuire si anume : declaratia administratorului SC M SRL Buzau, din 23.08.2005, cu privire la furtul din sediul sau a doua cuve (vane) din inox; completarea adusa acestei declaratii de catre administratorul societatii, din 26.08.2005 prin care incunostiinta organul de politie ca s-au gasit cele doua cuve, acestea fiind mutate intr-o alta magazie de catre noul proprietar al spatiului ce-l detinea cu chirie; procesul verbal din 23.08.2005 incheiat de Biroul de Investigatii Criminale al Politiei Municipiului Buzau si rezolutia de neincepere a urmaririi penale nr. 3638/P/2005 din 5.09.2005 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau (filele 36-41 dosar).
        Din oficiu, instanta a dispus atasarea dosarului nr. 2869/114/2007 al Tribunalului Buzau, solutionat prin decizia nr. 548 din 2.07.2007 a carei revizuire se solicita (anexat la dosarul de fond al Judecatoriei Buzau nr. 10839/2006).
        Constatandu-se ca intimata SC M SRL Buzau este supusa procedurii de insolventa ce face obiectul dosarului nr. 564/114/2008, intervenind si decesul administratorului acesteia, s-a dispus introducerea in proces a administratorului judiciar desemnat prin sentinta nr. 301/25.04.2008.
        La termenul de judecata din 5.06.2008, revizuienta a declarat ca intelege sa invoce in sprijinul cererii formulate doar inscrisurile solicitate Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau la data de 27.03.2008, comunicate la data de 28.03.2008 si depuse la data de 25.04.2008, la filele 36-41 dosar.
        In contextul expus, intimata, prin reprezentant legal a formulat intampinare in temeiul art. 115 Cod procedura civila, invocand pe cale de exceptie tardivitatea introducerii cererii, in raport de art. 324 pct.42 Cod procedura civila., precum si inadmisibilitatea cererii in raport de neindeplinirea cerintelor art. 322 pct.5 Cod procedura civila (fila 50 dosar).
        Invocand exceptia de tardivitate, intimata a sustinut ca cererea de revizuire a fost introdusa peste termenul de o luna prevazut de lege, intrucat procesul verbal din 19.04.2005 invocat se afla in posesia petentei inca de la data incheierii, fiind semnat de aceasta, iar cererea de comunicare acte, depusa la fila 36 dosar, a fost adresata parchetului ulterior inregistrarii cererii de revizuire, desi ar fi putut-o face in cursul judecarii procesului in fond si in recurs.
        Invocand exceptia de inadmisibilitate a cererii de revizuire, intimata a sustinut ca inscrisurile invocate de petenta existau deja la data pronuntarii deciziei nr. 548 din 2.07.2007. Procesul verbal de predare-primire din 19.04.2005 se afla deja in posesia revizuientei, deci nu poate fi vorba de un inscris retinut de partea potrivnica. Simpla descoperire a procesului verbal intocmit de organul de urmarire penala la data de 30.08.2005 nu legitimeaza calea procedurala a revizuirii intrucat nu s-a facut dovada imposibilitatii de prezentare. Pe de alta parte, inscrisurile prezentate nu au caracter determinant in sensul ca nu sunt apte sa conduca la o alta solutie.
        4.) - Prin decizia nr.503 din 5.06.2008 pronuntata de Tribunalul Buzau  s-au respins exceptiile invocate de intimata SC M SRL Buzau, privind tardivitatea si inadmisibilitatea cererii de revizuire formulata de petenta SC DPP SRL Movila Banului si s-a admis  ca  intemeiata  cererea  de  revizuire formulata  de  petenta  SC DPP SRL in contradictor cu intimata SC M SRL, - societate comerciala supusa procedurii de insolventa, reprezentata legal prin administrator judiciar  avocat Rapeanu Elena, schimbandu-se in tot decizia nr.548 din 2.07.2007 pronuntata in dosarul nr. 2869/114/2007 in sensul respingerii recursului declarat de SC M SRL Buzau impotriva sentintei nr.1062 din 23.02.2007 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr.10839/2006.
        Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut:
        4.1.)- In referire la exceptia tardivitatii introducerii cererii de revizuire, tribunalul retine :
        Conform art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civila, revizuirea unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor.
        Potrivit art. 324 alin.1 pct.42 din acelasi cod, termenul de revizuire este de o luna si se va socoti in cazurile prevazute la art. 322 pct.5, din ziua in  care s-au descoperit inscrisurile ce se invoca.
        In cauza dedusa judecatii, petenta si-a fundamentat cererea de revizuire pe declaratia administratorului intimatei SC M SRL (depusa la filele 37-38 dosar),procesul verbal din 23.08.2005 incheiat de Biroul de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Buzau (depus la filele 39-40 dosar) si rezolutia procurorului din 5.09.2005 (depusa la fila 41 dosar).
        Revizuienta a descoperit inscrisurile invocate la data de 27.03.2008, cand, prin avocat, cu adresa nr.4, a solicitat eliberarea lor Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau, din dosarul nr. 3638/P/2005, fiindu-i comunicate la data de 28.03.2008, conform cererii rezolutionate de la fila 36 dosar si depuse la data de 25.04.2008 la filele 37-38 si 39-40 dosar, deci inauntrul termenului de 30 zile instituit prin textul de lege invocat.
        Prin urmare, cererea de revizuire a fost introdusa de petenta in termen legal, fiind nerelevanta inregistrarea acesteia la data de 21.11.2007, in conditiile in care inscrisurile invocate au fost depuse in completare, cu respectarea normelor procesuale in materie.
        4.2.)- In referire la exceptia de inadmisibilitate a cererii de revizuire, tribunalul a retinut:
        Contrar sustinerilor formulate prin intampinare, tribunalul a calificat atat declaratia data la politie la 23.08.2005, astfel cum a fost completata la 26.08.2005 de catre administratorul intimatei, cat si procesul verbal din 23.08.2005 incheiat de agentii Biroului de Investigatii Criminale si Biroului de Ordine Publica din cadrul Politiei Municipiului Buzau, precum si rezolutia procurorului drept inscrisuri doveditoare, descoperite dupa darea hotararii a carei revizuire se solicita, retinute de partea potrivnica.
        S-a avut in vedere in acest sens ca desi prin procesul verbal din 19.04.2005 incheiat intre partile in proces, depus la fila 17 dosar fond, s-a consemnat ca promitenta - vanzatoare a predat promitentei-cumparatoare linia de procesare lapte si autoutilitarele BZ-04-SXD si BZ-04-UMN in stare de functionare, ulterior, si anume la data de 23.08.2005, administratorul SC M SRL : V.M. a inregistrat o plangere penala la Politia Municipiului Buzau sub nr. 125583/2005 prin care sesiza ca autori necunoscuti au sustras 2 cuve din inox, parti componente ale liniei de procesare a laptelui, de la locul de depozitare a acesteia : sediul sau, Soseaua Brailei, km 5, Complex Verguleasa (adresa depusa la fila 10 dosar fond).
        Odata cu inregistrarea plangerii, administratorul intimatei a dat si o declaratie prin care relata in detaliu modul de depozitare a utilajului si imprejurarile in care a descoperit furtul cuvelor (declaratia din 23.08.2005 depusa la filele 37-38 dosar fond) , pentru ca apoi sa  revina  si sa precizeze  ca s-au gasit cele doua componente ale utilajului "vanele din inox, motoarele electrice si tablourile, acestea fiind mutate intr-o alta magazie de catre noul proprietar al spatiului" (declaratia din 26.08.2005 depusa la fila 38 dosar fond).
        Prin procesul verbal din 23.08.2005 incheiat de Politia Municipiului Buzau, depus la filele 39-40 dosar, agentii din cadrul Birourilor de Investigatii Criminale si de Ordine Publica au constatat efectiv lipsa celor doua cuve de inox, actul fiind depus in original la filele 3-4 din dosarul de urmarire penala nr. 125583/2005.
        Prin Rezolutia nr. 3638/P/2005 din 15.09.2005 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria Buzau s-a confirmat propunerea organului de politie de neincepere a urmaririi penale, intrucat fapta de furt sesizata de V.M. nu exista, solutia fiind comunicata autorului plangerii.
        Or, cele trei inscrisuri: declaratia, procesul verbal si rezolutia procurorului au fost descoperite ca inscrisuri doveditoare, de catre revizuienta, dupa darea hotararii, despre existenta lor stiind exclusiv administratorul intimatei SC M SRL, in conditiile in care nu predase efectiv si nici nu facuse receptia cantitativ-calitativa a utilajului si nici a celor doua autoutilitare,  in cauza neproducandu-se dovezi de natura sa ateste contrariul.
        Prin urmare, inscrisurile invocate de revizuienta intrunesc conditiile de admisibilitate a cererii, conform prevederilor art. 322 pct.5 din Codul de procedura civila.
        4.3.)- Pe fond, tribunalul a retinut:
        Prin antecontractul cu incheierea de legalizare semnatura nr. 1223 din 4.04.2005, promitenta-vanzatoare SC M SRL Buzau s-a obligat sa instraineze promitentei-cumparatoare SC DPP SRL Movila Banului o linie de procesare lapte si doua utilitare Dacia, la pretul de 1.100.000.300 lei, din care s-a achitat ca avans suma de 50.000.000 lei la data incheierii actului.
        S-a stabilit ca diferenta de pret sa fie achitata in rate lunare astfel: suma de 50.000.000 lei Rol  pana la data de 10.04.2005, suma de 350.000.000 lei Rol in rate lunare de cate 50.000.000 lei Rol pana in luna noiembrie inclusiv, iar suma de 650.000.000 lei Rol in 6 rate lunare pana in luna iunie 2006 inclusiv, urmand ca la momentul achitarii integrale a pretului sa se perfecteze contractul de vanzare-cumparare in forma autentica.
        Partile au convenit ca predarea utilajelor sa se faca pe baza de proces verbal semnat de reprezentantii lor, pana cel mai tarziu 11.04.2005, dupa plata celei de a doua rate de 50.000.000lei Rol, instituind totodata urmatoarele trei clauze:
          * in cazul in care oricare dintre partile contractante nu-si va respecta obligatiile din antecontract, cealalta parte se poate adresa instantei judecatoresti competente, in vederea rezolutiunii antecontractului, sau dupa caz, obtinerea unei hotarari judecatoresti, care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare, in functie de partea in culpa;
          * in cazul in care contractul de vanzare-cumparare nu se va perfecta din culpa promitentei vanzatoare, aceasta va fi obligata sa plateasca dublul avansului primit;
          * in cazul in care contractul de vanzare-cumparare nu se va perfecta din culpa promitentei cumparatoare, aceasta va pierde avansul si va fi obligata sa restituie promitentei-vanzatoare utilajele in perfecta stare de functionare.
        In referire la prima clauza contractuala, tribunalul a constatat:
        Desi reclamanta a solicitat prin actiunea introductiva doar obligarea paratei la plata diferentei de pret a bunului vandut in suma de 541.670.000 lei Rol, la termenul de judecata din 2.02.2008 a depus la fila 24 dosar o cerere completatoare prin care a solicitat ca parata sa fie obligata si la incheierea in forma autentica a contractului de vanzare-cumparare. La urmatorul termen din 23.02.2007, reclamanta  a renuntat la judecata capatului de cerere formulat in completare, in obligatia de a face.
        Prin intampinarea depusa la filele 12-13 dosar fond, parata a solicitat ca reclamanta sa fie obligata sa-si indeplineasca obligatiile asumate prin antecontract, in sensul de a preda utilajele pe baza de proces verbal de primire, sa faca receptia cantitativa si calitativa a linie de procesare lapte, iar pentru partile componente care lipsesc din linia tehnologica sau neconforme din punct de vedere tehnic sa suporte o reducere corespunzatoare de pret, dupa care se va perfecta contractul in forma autentica. Astfel formulata cererea, parata a pus sub conditie perfectarea contractului de vanzare-cumparare, dar nu a timbrat-o legal si nici nu a mai staruit in judecarea ei, desi cauza a fost repusa pe rol la termenul din 12.01.2007 in vederea lamuririi eventualului caracter reconventional al acesteia.
        Prin urmare, contrar primului motiv de critica invocat de reclamanta, niciuna din parti nu a inteles sa activeze prima clauza contractuala privind sesizarea instantei judecatoresti cu cerere in rezolutiunea antecontractului sau pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare, in conditiile in care niciuna din ele nu si-a respectat obligatiile asumate, parata in sensul neachitarii pretului integral al utilajelor, iar reclamanta in sensul nepredarii acestora in baza unui proces verbal de receptie cantitativ-calitativa.
        In referire  la celelalte doua clauze contractuale, tribunalul a constatat:
        Hotarand modalitatea de achitare a pretului utilajelor vandute, partile au convenit prin antecontractul incheiat ca predarea acestora sa se faca de catre promitenta vanzatoare in baza unui proces verbal semnat de reprezentantii societatilor, pana cel tarziu la data de 11.04.2005, dupa plata celei de a doua rate de 50.000.000 lei Rol, stabilita pentru termenul de 10.04.2008.
        Conform sustinerilor partilor in proces si a probelor administrate, parata nu a achitat cea de a doua rata din pret, in suma de 50.000.000 lei Rol, la termenul din 10.04.2005, context in care nici reclamanta nu a predat bunul in baza unui proces verbal semnat de ambele parti, la termenul din 11.04.2005.
        In schimb, partile au incheiat un proces verbal la data de 19.04.2005, semnat de administratorii acestora, prin care s-a consemnat in mod nereal faptul ca paratei i s-ar fi predat linia de procesare lapte in stare de functionare, in conditiile in care acesteia ii lipsesc doua cuve din inox cu motoarele electrice si tablourile aferente.
        Lipsa partilor componente respective rezulta din plangerea penala formulata la data de 23.08.2005 de catre insusi administratorul reclamantei, din declaratia acestuia data in aceeasi zi, precum si din procesul verbal incheiat la aceeasi data de organul de politie, inscrisuri doveditoare invocate in sprijinul cererii de revizuire.
        Prin acelasi proces verbal din 19.04.2005, vanzatoarea s-a obligat sa remedieze eventualele "disfunctionalitati" sau "vicii ascunse" si sa completeze "lipsurile de subansamble", iar cumparatoarea s-a obligat ca in caz contrar sa puna la dispozitia vanzatoarei sumele de bani necesare remedierii, care "se vor recupera din valoarea totala de vanzare din precontractul nr. 1223/4.04.2005".
        In final, partile au stabilit ca "termenul de activare a procesului verbal sa fie cat mai scurt posibil", fara a fi insa determinat.
        Or, din interpretarea prevederilor antecontractului, coroborat cu mentiunile facute in cuprinsul procesului verbal din 19.04.2005, dar si cu inscrisurile doveditoare depuse in sprijinul cererii de revizuire, rezulta ca perfectarea contractului de vanzare-cumparare nu s-a realizat datorita culpei paratei care nu a achitat rata de 50.000.000 lei Rol la termenul din 10.04.2005 (de care era conditionata predarea utilajelor in stare de functionare la termenul din 11.04.2005) si nici pretul integral stabilit,
        Fapt de natura sa conduca la activarea celei de a treia clauze, potrivit careia, in cazul neperfectarii contractului din culpa promitentei-cumparatoare, aceasta va pierde avansul si va fi obligata sa restituie promitentei-vinzatoare utilajele ce i-au fost predate.
        Prin urmare, tribunalul a retinut ca instanta fondului a facut o corecta interpretare a clauzelor contractuale, in sensul ca intelegerea dintre parti a fost desfiintata in mod unilateral de catre parata, reclamanta nemaiavand posibilitatea sa ceara obligarea acesteia la plata pretului, ci numai restituirea utilajelor in starea in care le-a predat, astfel ca tribunalul nu primeste nici cel de-al doilea motiv de critica.
        Numai in cazul in care parata ar fi achitat rata in suma de 50.000.000 lei Rol la termenul din 10.04.2005, iar reclamanta nu i-ar fi predat utilajele in ziua imediat urmatoare : 11.04.2005, s-ar fi activat cea de a doua clauza in sensul ca pe fondul culpei promitentei vanzatoare, aceasta ar fi fost obligata sa plateasca promitentei cumparatoare dublul avansului primit.
        5.) - Impotriva deciziei nr.503 din 5.06.2008 a formulat contestatie in anulare reclamanta SC M SRL Buzau, intemeiata pe dispozitiile art.137 alin.1, pct.1 din Codul de procedura civila.
        In expunerea motivelor de critica contestatoarea a invocat in esenta ca procedura privind citarea sa la toarte termenele de judecata, inclusiv la termenul din 5.06.2008 cand pricina s-a solutionat pe fond a fost efectuata cu nerespectarea dispozitiilor legale in materie .
        S-a sustinut in acest sens ca citatiile emise la sediul societatii si la domiciliul administratorului acesteia au fost restituite cu diferite mentiuni, administratorul societatii decedase la data de 1.12.2007, nu au fost introdusi in proces mostenitorii acesteia , iar administratorul judiciar Rapeanu Elena nu putea acoperi procedura de citare prin prezenta sa in instanta intrucat impotriva societatii nu era declansata procedura reorganizarii judiciare  si a falimentului.
        Intimata, prin administratorul sau, a depus la dosar note de concluzii scrise, solicitand motivat respingerea contestatiei in anulare ca neintemeiata.
        Prin decizia nr. 255 din 27.03.2009 s-a respins ca neintemeiata contestatia in anulare formulata impotriva deciziei nr. 503 din 5.06.2008 pronuntata de Tribunalul Buzau.
        In acest sens s-a avut in vedere :
        Conform art.317 alin.1 pct. 1 din Codul de  procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare , numai daca motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, cand procedura de chemare a partii , pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii.
        In cauza dedusa judecatii , la primele trei termene de judecata din 19.12.2007, 01.02.2008 si 29.02.2008 procedura de citare a intimatei SC M SRL s-a indeplinit prin afisare la sediul social al acesteia din Buzau, Soseaua Brailei nr.5, judetul Buzau conform dovezilor depuse la filele 16,25 si 27 dosar.
        In conditiile in care la termenul din 28.03.2008 citatia emisa la sediul intimatei s-a restituit cu mentiunea  agentului postal in sensul " destinatar mutat, noul proprietar refuza afisarea actului" ( fila 30), instanta a dispus atat citarea acesteia la sediul social si prin afisare la usa tribunalului ( filele 33, 35) , cat si citarea administratorului ei : V.M. , la domiciliul din comuna Vernesti, judetul Buzau ( fila 34).
        Avandu-se in vedere ca la termenul din 25.04.2008 ambele citatii au fost restituite, cea emisa la sediul societatii cu mentiunea " destinatar mutat, nu se cunoaste noua adresa, proprietarul refuza afisarea", iar cea emisa la domiciliul administratorului societatii cu mentiunea " destinatar necunoscut pe raza comunei Vernesti" s-a dispus din nou citarea acestora, inclusiv prin afisare la usa instantei , precum si efectuarea de investigatii la nivelul Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzau, dar si la nivelul evidentelor instantei in vederea clarificarii situatiei juridice a societatii intimate ( filele 44,46,47 dosar ) .
        In contextul expus, stabilindu-se prin referatul grefierului de sedinta depus la filele 45 dosar ca SC M SRL Buzau este supus procedurii insolventei ce face obiectul dosarului nr.564/114/2008 si ca prin sentinta nr.301 din 25.04.2008  s-a dispus deschiderea procedurii insolventei fiind desemnat administrator judiciar avocat Rapeanu Elena , instanta a hotarat la termenul din 30.05.2008 , la cererea revizuientei, lasarea judecarii cauzei in continuare pentru termenul din 5.06.2008 si citarea intimatei la sediul social prin administratorul judiciar, actul fiind inmanat si semnat de acesta la data de 2.06.2008, conform dovezii depuse la fila 50 dosar.
        Prin consecinta, la termenul din 5.06.2008 , s-a infatisat in instanta Rapeanu Elena , administrator judiciar al intimatei SC M SRL - societate in insolventa, depunand la fila 51 si intampinare prin care a invocat exceptiile de tardivitate si inadmisibilitate a cererii de revizuire , actul fiind inmanat avocatului revizuientei.
        In raport de situatia in fapt expusa si de prevederile art.87 pct.5 din Codul de procedura civila , tribunalul a apreciat ca procedura de citare  a a intimatei la termenul din 5.06.2008, cand cererea de revizuire s-a solutionat pe fond, a fost legal indeplinita.
        S-a avut in vedere in acest sens ca potrivit art.87 pct.5 din Codul de procedura civila , "Cei supusi procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului vor fi citati prin administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul judiciar ".
        Asa cum s-a aratat in considerentele expuse anterior, citatia emisa la sediul si in numele intimatei pentru termenul din 5.06.2008 a fost primita si semnata de administratorul judiciar avocat Rapeanu Elena, in calitate de reprezentant legal al SC M SRL , societate in insolventa, desemnat prin sentinta nr.301 din 25.04.2008 , acesta infatisandu-se personal in instanta, prilej cu care a formulat si intampinare, solicitand motivat respingerea cererii de revizuire .
         
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie in anulare

Contestatie in anulare - Sentinta civila nr. 324 din data de 28.03.2011
contestatie in anulare.inculpat neaudiat in calea de atac - Decizie nr. 35 din data de 10.12.2008
Simetrie: conditii de autorizare functionare agent forta de munca - retragere autorizatie. - Sentinta civila nr. 56/F din data de 03.06.2015
Decizie de impunere emisa de Casa judeteana de Asigurari de Sanatate pentru stabilirea contributiei de asigurari de sanatate datorata ca urmare a producerii de venituri din profesia de avocat - Decizie nr. 24/R din data de 13.01.2015
Suspendare permis de conducere masura administrativa sau sanctiune contraventionala complementara in cazul prevazut de art. 103 alin 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002. - Decizie nr. 381/R din data de 31.03.2014
Motivele si conditiile de admisibilitate ale contestatiei in anulare. Greselile instantei de recurs, care deschid calea contestatiei in anulare sunt greseli de fapt si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor. - Decizie nr. 2190/R din data de 29.09.2014
I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedura civila: „Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omi - Decizie nr. 3410/R din data de 20.06.2013
Modalitatea de calcul prevazuta la art. 3 lit.z din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare este aplicabila tuturor termenelor prevazute de actul normativ care reglementeaza achizitiile publice. - Decizie nr. 957/R din data de 22.10.2010
conteststie la tabelul definitiv al creantelor debitoarei - Sentinta civila nr. 2601/sind din data de 12.12.2011
Contestatie impotriva tabeluluipreliminar al creantelor debitoarei SC.I.C. SRL - Sentinta civila nr. 623/sind din data de 01.04.2010
Contestatie in anulare. Admisibilitate. Notiunea de greseala materiala. - Decizie nr. 1019 din data de 28.06.2017
Contesta?ie in anulare. Alegerea de domiciliu dupa comunicarea hotararii. Neindeplinirea condi?iilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedura civila. - Decizie nr. 53 din data de 17.02.2016
Contestatie in anulare. Greseala materiala. - Decizie nr. 4554 din data de 19.11.2012
Contestatia in anulare speciala. Invocarea drept erori materiale a unor greseli de judecata. Inadmisibilitatea contestatiei. - Decizie nr. 790 din data de 28.04.2010
Contestatie in anulare pe temeiul art.317 alin.1 pct.1 Cod procedura civila. Completarea cadrului procesual cu o parte si pronuntarea asupra caii de atac la acelasi termen, fara citarea respectivei parti, desi nu era reprezentata si nici nu solicitas... - Decizie nr. 297 din data de 24.03.2010
Contestatie in anulare intemeiata pe dispozitiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civila - Decizie nr. 469 din data de 21.04.2008
Contestatie in anulare. Termen de exercitare - Decizie nr. 349 din data de 06.09.2007
Contestatie in anulare. Netimbrarea apelului si recursului - Decizie nr. 534 din data de 07.12.2007
Contestatie in anulare. Inadmisibilitatea recursului formulat impotriva deciziei irevocabile pronuntata in contestatie in anulare in raport cu disp. art.317, 318, 320 alin.3 si art.377 Cod procedura civila - Decizie nr. 99 din data de 17.08.2006
Contestatie in anulare. Calitate procesuala activa - Decizie nr. 2000 din data de 18.12.2006