Arestarea preventiva a minorului cu varsta sub 16 ani. Obligativitatea stabilirii discernamantului minorului. Modalitatea de stabilire a discernamantului minorului.

     Prin incheierea de sedinta pronuntata de Judecatoria Constanta la data de 10.03.2009 , s-au dispus urmatoarele :
         In baza art.1491 Cod procedura penala s-a espins propunerea formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta privind arestarea preventiva a inculpatului F. C. F.,  ca nefondata.
Masura dispusa s-a comunicat administratiei locului de detinere.
     In baza art. 192 alin.3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.
     In temeiul art.189 Cod procedura penala, suma de 200 lei, reprezentand onorariul aparatorului din oficiu (avocat P. A.) s-a avansat din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Constanta.
     Pentru a pronunta aceasta incheiere, prima instanta a avut in vedere urmatoarea situatie de fapt :
     In cauza a fost inceputa urmarire penala fata de inculpat, prin noua rezolutii, iar la data de 10.03.2009 s-a pus in miscarea actiunea penala sub aspectul infractiunilor mentionate anterior. Inculpatul a fost retinut la data de 10.03.2009, ora 1315, pentru o perioada de 10 ore.
     Pe parcursul urmarii penale au fost administrate urmatoarele mijloace de proba: declaratiile partilor vatamate, declaratiile inculpatului, procese-verbale de cercetare la fata locului, procese-verbale de reconstituire, declaratiile martorilor A. A., V. S., I. D., R. A., S. B., T. Gh., A. L., A. A., declaratiile reprezentantilor societatilor comerciale, procese-verbale intocmite cu ocazia predarii catre partile vatamate a bunurilor sustrase.
     Instanta, analizand propunerea de arestare preventiva a inculpatului F. C. F. formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta, apreciaza ca aceasta este nefondata, avand in vedere urmatoarele considerente:
     Potrivit art.148 alin.1 Cod procedura penala raportat la art.143 Cod procedura penala arestarea preventiva a inculpatului se poate dispune daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
     Cu privire la faptele din datele de 08.03.2009, 09.03.2009 si 23.02.2009, instanta constata ca, desi din mijloacele de proba administrate pe parcursul urmaririi penale (declaratiile partilor vatamate, declaratiile inculpatului, procese-verbale de cercetare la fata locului, procese-verbale de reconstituire, declaratiile martorilor A. A., V. S., I. D., R. A., S. B, T. Gh., A. L., A. A., declaratiile reprezentantilor societatilor comerciale, procese-verbale intocmite cu ocazia predarii catre partile vatamate a bunurilor sustrase) rezulta indicii ca inculpatul ar fi savarsit faptele pentru care este cercetat, instanta constata ca la acest moment procesual nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.143 Cod procedura penala, intrucat nu se poate retine ca in cauza ar exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit fapte prevazute de legea penala. Astfel, potrivit art.99 alin.2 Cod penal inculpatul minor cu varsta intre 14 si 16 ani beneficiaza de o prezumtie relativa a lipsei de discernamant, raspunzand penal doar daca se dovedeste ca a actionat cu discernamant. Instanta constata ca la dosarul cauzei exista raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr.315/P/17.10.2007 emis de Serviciul de Medicina Legala Constanta, insa acest raport a concluzionat ca inculpatul a avut discernamant in raport de faptele savarsite in perioada 11.09.2007-08.10.2007. Cu privire la faptele retinute in sarcina inculpatului ca fiind savarsite la datele de 08.03.2009, 09.03.2009 si 23.02.2009 nu exista la dosar dovada ca acesta ar fi actionat cu discernamant.
     In ceea ce priveste faptele din perioada 11.09.2007-08.10.2007, desi in cauza sunt incidente prevederile art.143 Cod procedura penala, nu sunt intrunite si conditiile art.148 lit.f Cod procedura penala referitoare la pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea in libertate a inculpatului.
     Instanta apreciaza ca nu se mai poate vorbi de existenta unui pericol concret pentru ordinea publica in conditiile in care, pentru aceste infractiuni, inculpatul este cercetat in stare de libertate de 5 luni. De asemenea, instanta are in vedere ca inculpatul are 15 ani, se afla la primul conflict cu legea penala si a recunoscut faptele pentru care este cercetat.
     Instanta mai retine ca privarea inculpatului de libertate, trimiterea sa intr-un loc de detinere, ar fi o masura grava, care ar avea efecte negative asupra sa, avand in vedere ca este in varsta de 15 ani.
     
      Impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Constanta la data de 10.03.2009 ,in termen legal a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta ,criticand hotararea sub aspectul temeiniciei, invederandu-se instantei ca din actele dosarului se regasesc temeiurile de drept invocate in propunerea de arestare sens in care se solicita admiterea acesteia.
     Examinand legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate , atat prin prisma criticilor formulate cat si din oficiu , instanta constata urmatoarele :
     Initial a fost inceputa urmarirea penala fata de inculpatul F. C. F. , cercetat pentru comiterea unor furturi impreuna cu minorul S. B. , in perioada 11.09.2007-08.10.2007 .
      Minorul inculpat  F. C. F. in varsta de 14 ani la acel moment , a fost expertizat ( conform Raportului de expertiza medico-legala psihiatrica  315/P/17.10. 2007 ) ,constatandu-se ca acesta desi prezinta o tulburare moderata de conduita ,in perioada savarsirii faptelor  discernamantul era pastrat.
      Ulterior ,la data de 10.03.2009 cu privire la aceste fapte dar si cu privire la alte doua fapte de talharie comise pe 08.03.2009 , 09.03.2009 si un furt din data de 23.02.2009 a fost pusa in miscare actiunea penala ,formulandu-se si propunere de arest preventiv.
     Din examinarea dispozitiilor art.148 alin.1 Cod procedura penala raportat la art. 143 Cod procedura penala , rezulta ca existenta indiciilor temeinice  se analizeaza in paralel cu incidenta cazurilor in care poate fi dispusa arestarea dar numai raportat la o fapta prevazuta de legea penala.
      Pentru a rasturna prezumtia relativa reglementata de art. 99 alin.2 Cod penal referitoare la minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani ,este necesar sa se constate ca in raport cu o anumite circumstante , fapte sau situatii acesta a avut capacitatea psiho-fizica care-l face capabil sa inteleaga si sa isi manifeste normal vointa , conformand-o exigentelor vietii juridice.
      Este real ca la 14 ani, cu privire la furturile comise in perioada 11.09.2007-08.10.2007 , s-a constatat prin expertiza medico-legala ca inculpatul minor prezinta discernamant , iar la acest moment in urma audierii de catre instanta de recurs, se constata ca acesta raspunde coerent si pare a intelege situatia in care se afla , dar din aceste elemente nu se poate prezuma prezenta discernamantului cu privire la faptele retinute in sarcina minorului ca fiind comise in anul  2009.
     Legiuitorul a prezumat incapacitatea pentru minorul aflat in prima parte a adolescentei- perioada 14-16 ani , pornind tocmai de la capacitatea imperfecta in care se afla acesta  , de la aptitudinea diferita pe care minorul o are de a intelege , de a cunoaste ceea ce este licit si cea este ilicit si de a-si manifesta constient vointa in raport cu un anumit fapt . Discernamantul este analizat ca o capacitate penala marginita la o speta concreta , si nu generalizata la orice manifestare a unei persoane. Acelasi adolescent poate fi socotit ca fiind capabil intr-un caz si incapabil in altul.
      Avand in vedere aceasta prezumtie relativa instituita de legiuitor in favoarea minorului , doar expertiza medico-legala facuta in prezent , cu privire la faptele ce se retin a fi comise pe 23.02.2009 ,08.03.2009 , 09.10.2009 ar putea-o rasturna ,expertiza care insa nu a fost efectuata in acest dosar.
     Fata de acestea , tribunalul in opinie majoritara , apreciaza ca este legala si temeinica concluzia primei instante potrivit careia la acest moment procesual nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art.143 Cod procedura penala, intrucat nu se poate retine ca in cauza ar exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit fapte prevazute de legea penala.
         Cat priveste furturile retinute a fi comise in intervalul 11.09.2007-08.10.2007, instanta de recurs desi constata prezenta indicilor temeinice de savarsire a acestor fapte ,din perspectiva analizei temeiului prevazut de art. 148 lit. f Cod proc.pen., apreciaza ca acesta nu se regaseste  , raportat la intervalul mare de timp care a trecut de la constatarea acestor furturi , luand in considerare si particularitatile socio - familiale care au determinat dezvoltarea  inculpatului minor ( acesta a crescut de la varsta de 6 ani prin centre de primire minori , a intampinat grave lipsuri materiale , a fost lipsit  constant de mijloace de subzistenta , de sprijin moral si de supraveghere ) iar luarea fata de inculpat a masurii arestului preventiv ar atrage alte consecinte negative rasfrante asupra dezvoltarii viitoare .
          Apreciind incheierea pronuntata de prima instanta ca legala si temeinica, urmeaza a respinge recursul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta ca nefondat.

     
     
     
     
OPINIE SEPARATA
Cu privire la incheierea nr. 48 din 10 03 2009 pronuntata in recurs de Tribunalul Constanta in dosarul penal nr 6063/212/2009 .

     Opinia separata priveste temeiurile pentru care recursul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta se impune a fi respins .
     In motivarea Judecatoriei Constanta, considerata ca fiind temeinica de catre opinia majoritara, se apreciaza ca , referitor la faptele din datele de 08 03 2009, 09 03 2009 si 23 02 2009 , nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 Cod procedura penala, intrucat nu se poate retine ca in cauza ar exista indicii temeinice care sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit fapte prevazute de legea penala .
     Astfel, potrivit art. 99 alin 2 Cod penal, inculpatul minor cu varsta intre 14 si 16 ani beneficiaza de o prezumtie relativa a lipsei de discernamant, raspunzand penal doar daca se dovedeste ca a actionat cu discernamant . Instanta de fond a constatat ca la dosarul cauzei exista raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr 315/P/17 10 2007 insa acest raport a concluzionat ca inculpatul a avut discernamant in raport cu faptele savarsite in perioada 11 09 2007 -08 10 2007. Cu privire la faptele din 08 03 2009, 09 03 2009 si 23 02 2009 nu exista la dosar dovada ca acesta ar fi actionat cu discernamant .
     Aceasta interpretare a constituit unul din temeiurile esentiale pentru care, in opinia majoritara, nu se putea lua masura arestarii preventive a inculpatului minor in varsta de 15 ani .
     Apreciez ca aceasta interpretare in fapt si in drept nu se sustine prin normele dreptului penal si procesual penal, si nici prin probele dosarului, astfel :
     Astfel, potrivit art. 50 Cod penal, ,,Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal" .
     Se observa din interpretarea acestui text de lege ca notiunea de ,,fapta prevazuta de legea penala" nu include si conditia ca minorul care a savarsit-o sa raspunda penal ; cu alte cuvinte, un minor care nu indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal (cum ar fi cazul in speta ca nu i s-a stabilit existenta discernamantului) poate savarsi o fapta prevazuta de legea penala , dar aceasta nu este considerata infractiune . Rezulta deci ca in notiunea de ,,fapta prevazuta de legea penala" intra numai latura obiectiva a infractiunii, nu si cea subiectiva (cum este cazul in speta chiar discernamantul, care reprezinta prin definitie latura cognitiva si volitiva a omului) . Aceeasi interpretare rezulta si din definitia infractiunii prevazuta de art. 17 Cod penal : ,,Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala" . Se constata ca latura subiectiva -vinovatia -este net diferentiata de latura obiectiva -prevazuta de legea penala -aceasta din urma indicand elementele materiale ale infractiunii astfel cum sunt definite in textele incriminatoare (in cazul in speta luarea unui bun mobil din posesia altuia (208 cp), intrebuintarea de violente sau amenintari (211 cp)).
     Asa fiind, se observa ca art. 143 Cod procedura penala nu conditioneaza luarea masurilor preventive de constatarea probelor si indiciilor temeinice de savarsire a unei infractiuni, ci a probelor si indiciilor de savarsire a unei fapte prevazute de legea penala .   Ori, am demonstrat deja ca si un minor care -prezumtiv -nu are discernamant, poate savarsi o fapta prevazuta de legea penala, si deci, din acest punct de vedere, nu sunt impedimente ca el sa poata fi arestat preventiv.
     In concluzie, rationamentul instantei de fond potrivit caruia nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 cod procedura penala, pentru ca notiunea de fapta prevazuta de legea penala include si dovada responsabilitatii minorului, este eronat.
     In realitate, ceea ce trebuia constatat era faptul daca s-au savarsit actiunile obiective care pot fi incadrate ca furt si talharie sub aspectul actelor materiale, si daca aceste actiuni au fost realizate de catre minorul din cauza (bineinteles sub forma indiciilor rezonabile, si nu in mod definitiv). Ori, aceste aspecte erau indeplinite .
     In alta ordine de idei, instanta de fond a pornit de la ipoteza gresita ca dovada discernamantului inculpatului minor in varsta de 15 ani poate fi facuta exclusiv prin expertiza medico -legala psihiatrica .
     Art. 99 alin 2 Cod penal stabileste ca minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant , fara a impune modalitatea de dovedire .
     In ce priveste cazurile de efectuare obligatorie a expertizelor psihiatrice, art. 117 Cod procedura penala nu impune expres efectuarea acesteia pentru stabilirea discernamantului minorului intre 14 -16 ani .
     Este adevarat ca expertiza psihiatrica este modalitatea cea mai certa stiintific pentru a stabili discernamantul unei persoane, si este adevarat ca practica judiciara utilizeaza in mod obisnuit acest procedeu, insa acest aspect nu este de natura a concluziona ca expertiza psihiatrica este singura proba pentru stabilirea discernamantului.
     In acest sens, se observa continutul art. 62-63 alin 2 si 64 Cod procedura penala, din care rezulta ca in procesul penal se utilizeaza o multitudine de probe si mijloace de proba, insa acestea nu au o valoare mai dinainte stabilita, aprecierea lor facandu-se in urma examinarii tuturor probelor administrate. Prin urmare, nici expertiza psihiatrica nu are o valoare preeminenta, putand fi chiar indepartata de organul judiciar pentru temeiuri justificate .
     Revenind la situatia de fapt a dosarului, se constata ca inculpatul, la varsta de 14 ani si 2 luni, a savarsit o serie de fapte prevazute de legea penala -furturi -pentru care a fost expertizat psihiatric (cum de altfel retine si instanta de fond) stabilindu-se ca acesta a avut discernamantul necesar care atrage concluzia ca raspunde penal .
     Exista astfel o proba stiintifica potrivit careia inculpatul minor avea discernamant la varsta de 14 ani in raport cu unele fapte de furt.
     Inculpatul a fost audiat de organele de politie, a dat declaratii olografe scrise personal -ex declaratia din 10 03 2009, fila 18 vol I dosar UP -din lecturarea acestora rezultand o gandire ordonata, coerenta, logica, memorie normala, lipsa unor idei deviante, etc. 
     Inculpatul a fost audiat nemijlocit de catre instanta de fond si de catre cea de recurs, constatandu-se de asemenea ca nu exista nici un element care sa conduca la concluzia lipsei de discernamant a inculpatului. Acesta si-a amintit faptele, le-a reprodus coerent, si-a expus apararile pertinent, a dovedit ca este constient de consecintele penale .
     Toate acestea trebuie avute in vedere de instanta cand apreciaza asupra discernamantului inculpatului minor. Ori, in lipsa oricarui element obiectiv care sa conduca la concluzia ca inculpatul si-ar fi pierdut , intre varsta de 14 ani si cea de 15 ani, discernamantul deja probat, si avand in vedere elementele expuse anterior, faptul ca in 2009 inculpatul a savarsit fapte de aceeasi natura -si chiar mai grave -cu cele pentru care s-a stabilit discernamantul in  2007, apreciez ca discernamantul inculpatului este dovedit . 
     Mai este de retinut faptul ca judecatorul trebuie sa intrebuinteze in actul de deliberare si apreciere aceleasi constructii logice si aceleasi situatii cunoscute din viata de zi cu zi si din experienta oamenilor in general . Acestea, printre altele, nu semnaleaza pierderi bruste de discernamant ale unei persoane care -se stabilise -ca are acest discernamant .
     De asemenea, judecatorul trebuie sa-si asume aplicarea cunostintelor practice, in sensul ca din cuprinsul expertizelor psihiatrice examinate in diferitele cauze rezulta elementele exterioare ale discernamantului sau lipsei de discernamant, cum sunt cele mentionate mai sus , cu atat mai mult cu cat este obligat sa evalueze critic aceste expertize, in contextul probator . Astfel fiind, in conditiile in care nu se constata aspecte ale lipsei de discernamant al inculpatului minor, concomitent cu o serie de probe care confirma existenta acestui discernamant, nu exista temei pentru a concluziona, in aceasta faza procesuala, ca nu sunt intrunite conditiile care sa permita luarea unei masuri preventive .
     Apreciez ca evaluarea probelor si indiciilor in acest sens trebuie sa urmeze acelasi principiu cu cel uzitat in general, respectiv probele si indiciile nu trebuie sa aiba forta probanta care sa justifice o condamnare ; acelasi principiu trebuie folosit in ceea ce priveste proba discernamantului minorului, respectiv, daca pentru condamnarea acestuia se impune efectuarea unei probe stiintifice a expertizei medico-legale in vederea stabilirii certe a vinovatiei, pentru luarea unei masuri preventive este suficient a constata indicii existentei discernamantului, acestia rezultand din expertiza anterioara, din declaratiile inculpatului, din comportamentul acestuia in fata instantei, etc .
      Interpretarea de mai sus se impune atat prin prisma sensului art. 143 Cod procedura penala -analizat mai sus -cat si prin prisma scopului si caracterului urgent al masurii preventive, care impun luarea unor masuri eficiente si de indata prin care sa se elimine sau preintampine diferitele situatii indicate la art. 136 si art. 148 Cod procedura penala. Ori, daca aceste masuri preventive ar fi conditionate de administrarea unor mijloace de proba ce implica un timp relativ mai indelungat(a se vedea in acest sens procedura expertizei medico-legale psihiatrice) ar fi lipsite de eficienta, ceea ce ar contraveni scopului masurii preventive. Asa se si explica de ce legiuitorul a folosit sintagma de ,,fapta prevazuta de legea penala" si nu pe cea  de ,,infractiune" in cuprinsul art. 143 Cod procedura penala, pentru ca luarea masurilor preventive cu respectarea cazurilor si conditiilor prevazute de lege nu exclude  achitarea ulterioara a faptuitorului respectiv, pentru diferite motive printre care si lipsa vinovatiei .
     Pentru toate aceste considerente apreciez ca instanta de fond nu se putea prevala de lipsa expertizei psihiatrice a inculpatului referitoare la faptele din februarie -martie 2009 pentru a respinge de plano propunerea de arestare preventiva .
     Recursul parchetului il apreciez insa, ca si opinia majoritara, nefondat, motivat de imprejurarea ca faptele inculpatului au fost determinate de situatia sociala a acestuia -fara sprijin al parintilor sau autoritatilor in domeniu, fara mijloace de subzistenta, la o varsta la care cu greu poate gasi un loc de munca din care sa se intretina -precum si de imprejurarea ca faptele concrete nu au prezentat un pericol social deosebit, o lezare grava a integritatii corporale a persoanelor, prejudicii mari, care sa impuna arestarea sa preventiva. In acest sens sunt de retinut prevederile art. 160e -160h Cod procedura penala,  si in special prevederile art. 160g care subliniaza ca retinerea minorului -si cu atat mai mult arestarea -se realizeaza in mod cu totul exceptional, situatie care apreciez ca nu se regaseste in speta .
     

1