Drept civil

2.Incalcarea dreptului partii de acces la justitie prin trimiterea acesteia la o procedura care nu ii confera certitudinea obtinerii reparatiei pentru bunul preluat abuziv. Nesolutionarea pe fond a cererii subsidiare formulate in acest sens - dec.civila nr.6/12.01.2010 - dosar nr.20615/212/2007

          Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr.  20615/212/2007, reclamanta S.A.Z. a solicitat ca in contradictoriu cu paratii Consiliul Local al Orasului Eforie, Primaria Orasului  Eforie,  Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, DGFP Constanta sa se constate ca este proprietara terenului intravilan in suprafata de 709 mp situat in Eforie Nord, formand lotul 960 din parcelarea Eforia Spitalelor Civile Bucuresti, in calitate de unica mostenitoare a tatalui sau, generalul M.D., sa se constate ca nu s-a operat nici un transfer de proprietate asupra acestui teren catre stat sau catre orasul Eforie, sa fie obligati paratii sa-i lase in deplina proprietate si posesie suprafata de 406,42 mp, in subsidiar, in caz de imposibilitate de restituire in natura, sa se dispuna obligarea paratilor la plata in numerar a despagubirilor banesti corespunzatoare valorii de circulatie a suprafetei de 406,42 mp.
In motivarea actiunii a aratat reclamanta ca terenul de 406,42 mp. a apartinut autorului sau, care l-a dobandit in baza contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr. 21073/1936. In perioada 1958 - 1960 fara stirea si acordul sau, pe terenul inscris cu rol fiscal din 1958 s-a construit Vila Cormoran, exploatata de IHR.  Prin privatizare, Vila Cormoran a devenit proprietatea SC Eforie SA care prin contractul de vanzare - cumparare nr.  644/1993 a vandut imobilul sindicatului Liber Independent din BRD care la randul sau l-a vandut catre SC. S.M. SRL.
A precizat reclamanta ca prin dispozitia nr.73 din 21.02.2006 i  s-a restituit in natura o suprafata de 302,58 mp. din lotul de 709 mp. 
La termenul din 29.01.2008, reclamanta si-a modificat actiunea aratand ca paratii sunt Consiliul Local Eforie, Orasul Eforie prin Primar, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, DGFP Constanta. A aratat reclamanta ca solicita sa fie obligati paratii sa-i lase in deplina proprietate si posesie terenul de 406,42 mp., iar in subsidiar sa fie obligati paratii la plata despagubirilor banesti constand in valoarea de circulatie a imobilului. 
Prin sentinta civila nr.6077/31.03.2009, Judecatoria Constanta a respins actiunea civila formulata de reclamanta in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice Constanta, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
A admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si a respins actiunea civila formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
A respins cererea formulata de reclamanta in contradictoriu cu intervenientul SC S.M.S. SRL ca neintemeiata.
A respins actiunea civila formulata de  reclamanta in contradictoriu cu paratii Consiliul Local al Orasului Eforie si Orasul  Eforie prin Primar ca neintemeiata.
A obligat reclamanta sa plateasca paratilor Consiliul Local al Orasului Eforie si Orasul  Eforie prin Primar suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca reclamanta, in calitate de mostenitoare a defunctului Martian Dumitru, a formulat notificare in baza Legii 10/2001, solicitand restituirea in natura a imobilului teren in suprafata de 709 mp, lotul nr. 960 plan de parcelare "Eforia Spitalelor Civile", Eforie Nord, str.M. Kogalniceanu, la intersectie cu str. Transilvaniei.
Prin Dispozitia nr.73/21.02.2006 a Primarului Orasului Eforie s-a dispus restituirea partiala in natura a imobilului teren in suprafata de 302,58 mp reprezentand partial lotul 960 din planul de parcelare "Eforia Spitalelor Civile", pentru restul de teren in suprafata de 406,42 mp., ocupat de Vila Cormoran, dispunandu-se acordarea de masuri reparatorii in echivalent constand in despagubiri acordate in conditiile legii speciale.
S-a aratat ca terenul de 406,42 mp. a trecut fara nici un titlu in patrimoniul unitatii administrativ teritoriale, insa, in perioada regimului comunist, pe acest teren s-a construit o vila ce a avut subdobanditori succesivi, in favoarea carora opereaza prezumtia de buna-credinta.
In aceasta situatie, a apreciat instanta de fond ca terenul nu mai poate fi considerat liber de sarcini, el fiind grevat de un drept de folosinta in favoarea proprietarului constructiei, care cu buna credinta s-a increzut in validitatea titlului statului asupra imobilului compus din teren si constructie.
Fata de teoria bunei credinte a subdobanditorului si a erorii publice, instanta a retinut ca o restituire in natura a imobilului nu mai este posibila, eventuala acoperire a prejudiciului reclamantei care a fost privata de proprietatea sa putandu-se face doar prin echivalent banesc.
Cu privire la cererea subsidiara de acordare de despagubiri, instanta a apreciat ca nu este intemeiata, deoarece, prin parcurgerea a procedurii Legii 10/2001, reclamanta a obtinut o dispozitie prin care s-a dispus acordarea de masuri reparatorii in echivalent, astfel ca indemnizarea ei pentru privarea de dreptul de proprietate s-a realizat prin acordarea de compensatii reparatorii banesti, o noua despagubire de instanta presupunand o imbogatire fara justa cauza a reclamantei printr-o dubla despagubire.
          In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus a declarat  apel reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub maimulte aspecte, esentialfiind cel care priveste capatul de cerere subsidiar privind acordarea unei juste despagubiri banesti in cazul imposibilitatii de restituire in natura a terenului a fost respins in mod nelegal, in conditiile in care Dispozitia nr.73/21.02.2006 nu constituie titlu susceptibil de executare silita, deoarece nu cuprinde cuantumul si natura masurilor reparatorii la care este indreptatita reclamanta, iar pana in prezent nu s-au emis titluri de despagubire in baza ei si nici nu s-a efectuat procedura de stabilire a cuantumului acestei despagubiri.
            Examinand legalitatea si temeinicia sentintei civile atacate prin prisma motivelor de apel, tribunalul retine urmatoarele:
          Desi prin dispozitia emisa in baza Legii nr.10/2001 in anul 2006 s-a constatat indreptatirea reclamantei la aplicarea masurilor reparatorii, precum si imprejurarea ca aceasta beneficiaza de despagubiri pentru imobilul preluat in proprietatea statului, acordate in conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, aceste despagubiri nu i-au fost acordate, in conditiile in care Fondul Proprietatea nu functioneaza.
            Ori, in stabilirea unei juste si reale despagubiri, care din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 CEDO ar putea obstacula actiunea in revendicare fondata pe art.480 C.civ., trebuie avuta in vedere jurisprudenta recenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care constata posibilitatea judecatorului national de a acorda prioritate conventiei in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in considerarea existentei unui mecanism real si concret de asigurare a masurilor reparatorii prin Legea nr.247/2005.
         In aproape toate hotararile pronuntate in cauzele romanesti solutionate (cu exceptia cazului Paduraru), Curtea a luat in calcul toate modalitatile de compensare prevazute de legea nationala, nu numai posibilitatea redobandirii bunului in materialitatea sa, pornind de la premisa-consacrata deja in jurisprudenta sa, incepand de la decizia data la 23 septembrie 1982 in cazul Sporrong si LOnroth c.Suediei (citata chiar in cadrul hotararii in cauza Strain, par.51), ca privarea de proprietate implica obligatia statului de a despagubi pe proprietar, prin plata unei sume rezonabile, raportata la valoarea bunului, indemnizatie in absenta careia art.1 din Protocolul nr.1 nu ar asigura decat o protectie iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, in totala contradictie cu dispozitiile Conventiei.
         Din aceasta perspectiva, Curtea a analizat constant dispozitiile Legii nr.10/2001, inclusiv in forma modificata prin Legea nr.247/2007, apreciind ca aceasta lege nu functioneaza in prezent intr-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva a unei despagubiri vechilor proprietari deposedati de imobilele lor nationalizate si ca aceasta lege nu ia in calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, inainte de intrarea sa in vigoare, datorita unei lipse prelungite a despagubirii (cauza Porteanu, par.34; cauza Penescu, par.30).
          Astfel, s-a constatat ca procedura de aprobare a Fondului "Proprietatea" de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare si transformarea titlurilor de valoare ale fondului in actiuni cotate la bursa, operatiuni necesare pentru ca despagubirile prevazute de legea mai sus mentionata sa poata avea o valoare efectiva, nu s-au incheiat pana in prezent. Prin urmare, aplicand mutatis mutandis rationamentul Curtii Europene, se poate considera ca, din moment ce  o parte din terenul  revendicat de reclamanta nu mai poate fi restituit in natura, parcurgerea procedurii reglementate de Legea nr.10/2001 nu ii permite acesteia sa beneficieze in prezent de o despagubire efectiva pentru terenul respectiv.
In aceste conditii, trimiterea facuta de prima instanta si de parati la procedura administrativa statuata de Legea nr.247/2005 este irelevanta, in conditiile in care Curtea Europeana a statuat, in mod constant, prin hotarari pronuntate inca din anul 2006 si culminand cu cea din ianuarie 2009 in speta Faimblat c.Romaniei, asupra nefunctionalitatii Fondului Proprietatea si a incapacitatii acestui mecanism de a raspunde imperativului mentionat.
           Demersurile jurisdictionale ale reclamantei, efectuate atat pe dreptul comun, cat si in procedura speciala a Legii nr.10/2001 nu se exclud, in masura in care ele converg spre finalitatea asigurarii unei juste si echitabile despagubiri pentru bunul uzurpat, iar reclamanta se prevaleaza in aceasta actiune de un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, astfel ca prima instanta trebuia sa procedeze la solutionarea pe fond a cererii formulate in subsidiar si, implicit, sa insiste in efectuarea expertizei tehnice imobiliare pentru stabilirea cuantumului indemnizatiei cuvenite reclamantei, raportat la valoarea de circulatie a portiunii de teren in suprafata de 406,42 mp.
          Din perspectiva celor aratate mai sus, apare gresita si admiterea de catre prima instanta a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statului Roman prin Ministerul Finantelor.
           In considerarea jurisprudentei CEDO, se retine ca nu are relevanta care a fost autoritatea publica implicata vanzarea imobilului preluat abuziv, intrucat statul roman trebuie privit in mod unitar, inclusiv prin prisma entitatilor administrative teritoriale si al organelor administratiei publice descentralizate, neputand fi disociat de acestea din urma cand se pune in discutie incalcarea de catre stat sau de catre un organ al administratiei publice a unui drept fundamental, statuat prin Constitutie si prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
         Statul roman nu se poate prevala de imprejurarea ca prin acte normative proprii a trecut din patrimoniul sau in patrimoniul unitatilor administrative bunuri preluate cu sau fara titlu de la adevaratii proprietari in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fiind singura entitate chemata sa asigure atat cadrul institutional, cat si mecanismele de functionare ale acestuia, necesare solutionarii situatiei juridice a caselor nationalizate (cauza Faimblat c.Romaniei).
         Curtea Europeana a mai aratat ca, atunci cand constata o violare a dreptului persoanei, statul are nu numai obligatia de a asigura celui interesat o satisfactie echitabila, dar si de a alege masurile generale integrate in ordinea sa juridica interna pentru a preveni violarile constatate de Curte si consecintele acestora. Ea a reafirmat caracterul declarativ al hotararilor ei, dar si scopul preventiv unor litigii repetitive similare (Hotararea din 22 iunie 2004 in cauza Braniowschi contra Poloniei).
           Prin urmare, responsabilitatea in ceea ce priveste respectarea preeminentei dreptului si imperativul dezvoltat in jurisprudenta recenta a CEDO, de a asigura o reparatie echitabila in acord cu art.41 din Conventie, iar nu a uneia iluzorii si indepartate, cum este cea reglementata prin Titlul VII al Legii nr.247/2005 (cauza Porteanu c.Romaniei, cauza Matache c.Romaniei, cauza Fimblat c.Romaniei) revine statului.
          In considerarea acestor argumente, se constata incidenta in cauza a prevederilor art.297 C.proc.civ., in conditiile in care, prin trimiterea la o procedura care nu ii confera certitudinea obtinerii unei reparatii pentru bunul preluat abuziv, prima instanta i-a incalcat reclamantei dreptul de acces la justitie, drept care nu poate fi reparat decat prin admiterea apelului si desfiintarea cu trimitere spre rejudecare a sentintei civile atacate, in vederea solutionarii pe fond a cererii formulate in subsidiar, conform celor aratate mai sus si in contradictoriu cu Statul Roman.