Drept civil

1.Principiul interesului superior al copilului trebuie sa prevaleze in toate demersurile acre privesc copiii. Incredintarea copiilor in caz de divort altei persoane decat parintii este o masura cu totul exceptionala, care se impune numai in cazul existentei unor motive temeinice - decizia civila nr.171/06.04.2010  -  dosar nr.1277/256/2009.

Prin sentinta civila nr.2537/C/12.11.2009 Judecatoria Medgidia a respins ca neintemeiata exceptia invocata de paratul-reconvenient referitoare la nesustinerea de catre reclamanta a cererii proprii de divort.
          A admis in parte cererea principala formulata de reclamanta  L.M., a respins ca nefondata cererea reconventionala si, pe cale de consecinta: A desfacut casatoria  din culpa comuna a partilor, cu revenirea reclamantei - parate la numele avut anterior casatoriei.
A incredintat pe minorii L.L.-S.(nascuta la 21.12.1995), L.I. (nascuta la 06.02.1998) si L.V.D. (nascut la 19.10.2000) spre crestere si educare bunicii materne, R.E. - nascuta  la 14.10.1957  si a obligat reclamanta - parata catre bunica materna  la plata unei pensii lunare de intretinere  in suma de 300 lei in favoarea celor trei minori mentionati - respectiv cate 100 lei pentru fiecare din cei trei  minori- incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari si pana la majoratul fiecarui copil si paratul - reconvenient  catre bunica materna la plata unei pensii lunare de intretinere  in cota de 1 din venitul lunar net si permanent  in favoarea celor trei minori- respectiv cate 1/6 pentru fiecare minor- incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari si pana la majoratul fiecarui minor.
In considerentele hotararii, cu privire la cei 3 minori rezultati din casatorie, din probele administrate, prima instanta a retinut urmatoarele: conform referatului de ancheta sociala, in timpul convietuirii sotilor, paratul  provoca certuri si scandaluri  in fata copiilor; paratul consuma in mod excesiv alcool si nu s-a implicat suficient in sustinerea financiara a familiei; reclamanta - parata munceste de cca. 5 ani in strainatate, pe perioade de cate trei luni, alternativ cu perioade in care vine in tara si domiciliaza la mama sa, contribuie regulat cu sume de bani pentru intretinerea copiilor, bani pe care, cat timp copiii au stat la bunica paterna (unde tatal copiilor ocupa o camera) i-a trimis acesteia; reclamanta nu intentioneaza sa raman in strainatate; paratul are in prezent un loc de munca la SC f. S.A. Medgidia; dupa plecarea reclamantei in strainatate, cei trei copii au stat si la tata, care sta la bunica paterna, si la bunica materna; au fost si perioade la intoarcerea reclamantei in tara cand baiatul  se afla in domiciliul tatalui, iar mama statea cu fetele la bunica materna, unde mai venea in vizita si baiatul; copiii sunt  atasati si de mama si de tata, fetele mai mari de 10 ani declarand ca ar vrea la mama, dar, cat timp mama  e plecata in strainatate, ar vrea la tata si, totodata, doresc sa-si poata vizita oricand ambele bunici; bunica materna si-a dat acordul de a-i fi incredintati cei trei minori, aratand ca i-a crescut si ii poate creste si pe viitor.
Raportand disp.art.42 al.1 si 2 Cod fam. la situatia de fapt retinuta mai sus, instanta a apreciat ca interesul copiilor este de a ramane impreuna si in tara, acolo unde au tata si pe cele doua bunici si unde si reclamanta sustine ca se va intoarce, dar si de a fi incredintati mamei spre crestere si educare, care este inca in strainatate la munca.
In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus au declarat apel atat reclamanta, cat si paratul-reconvenient.
          Reclamanta a solicitat modificarea in parte a sentintei, in sensul ca cele doua minore sa fie incredintate mamei spre crestere si educare, iar baiatul sa fie incredintat tatalui, conform intelegerii partilor.
         La randul sau, paratul-reconvenient a aratat in dezvoltarea motivelor de apel ca bunica materna nu este de acord cu hotararea instantei de fond si ca a ajuns la o intelegere cu fosta sotie in ceea ce priveste incredintarea minorilor, in sensul ca minorul L.V.D. sa-i fie incredintat lui, iar cele doua fete, L.L.S. si L.I., mamei.
          Examinand legalitatea si temeinicia sentintei civile atacate prin prisma motivelor de apel si a materialului probator existent la dosarul cauzei, in conformitate cu disp.art.295 alin.1 C.proc.civ., tribunalul retine urmatoarele:
          Desi nici disp.art.42, nici cele ale art.97 si urm.C.fam. nu stabilesc in concret care sunt criteriile in privinta incredintarii copiilor minori la unul dintre parinti, din aceste texte legale se desprinde concluzia ca aceste criterii  sunt legate nu numai de posibilitatile materiale ale parintilor, ci si de varsta copiilor, precum si de comportamentul parintilor inainte de desfacerea casatoriei, de gradul de atasament si preocupare pe care l-au manifestat fata de copii, precum si de legaturile afective care s-au stabilit intre parinti si copii.
          Totodata, Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului dispune in art.2 ca orice reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului; acest principiu trebuie sa prevaleze in toate demersurile ce privesc copiii, intreprinse chiar si de catre instantele judecatoresti.
          In concordanta cu prevederile art.42 C.fam., art.24 alin.3 din Legea nr.272/2004, care prevede dreptul copilului care a implinit varsta de 10 ani de a fi ascultat in orice procedura judiciara care il priveste, ii confera acestuia posibilitatea de  acere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste. In alin.4 al aceluiasi articol se arata ca "In toate cazurile prevazute la alin.2, opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport de varsta si de gradul de maturitate al copilului.
         Potrivit art.30 din acelasi act normativ, "Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai", iar conform art.33 "Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului".
         Astfel, masura dispusa cu privire la exercitarea drepturilor si obligatiilor parintesti trebuie sa asigure bunastarea  materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale si prin mentinerea copilului intr-un mediu cat mai apropiat de cel in care a fost crescut. In configurarea interesului superior al copilului, alaturi de considerentul ca ambii parinti sunt egali in ceea ce priveste dreptul de a li se incredinta copiii minori, trebuie retinut criteriul stabilitatii si continuitatii in cresterea si educarea acestuia.
          Totodata, se retine ca incredintarea copiilor in caz de divort unei alte persoane decat parintii, cu acordul prealabil al acesteia, este o masura cu totul exceptionala, care se impune doar in cazul existentei unor motive temeinice, datorate de cele mai multe ori comportamentului parintilor, respectiv atunci cand ingrijirea, cresterea si educarea copilului ar avea de suferit ori cand parintii sunt decedati, decazuti din drepturile parintesti ori se afla in imposibilitate absoluta, din diferite motive, de a se ingriji personal de copii.
Copii trebuie sa fie crescuti in conditii care sa permita dezvoltarea lor fizica, mentala, spirituala, morala si sociala, astfel ca pot exista situatii de risc care sa determine separarea copiilor de parintii lor, pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie, atunci cand se releva motive temeinice de a suspecta ca viata si securitatea copiilor sunt primejduite in familie.
In speta, din referatele de ancheta sociala rezulta ca reclamanta detine in proprietate o casa cu 4 camere si dependinte, nefinalizata, ca mama se intelege bine cu copiii, pe care i-a lasat in grija bunicii, deoarece munceste cu contract de munca in Spania pe perioade de cate 3 luni, dupa care revine in tara si ca locuinta bunicilor materni ofera conditii corespunzatoare cresterii copiilor, fiind suficient de spatioasa si utilata cu toate cele necesare unei gospodarii.
In ceea ce-l priveste pe apelantul-parat, potrivit referatului de ancheta sociala, acesta locuieste in imobilul proprietatea mamei sale, L.E., intr-o camera mobilata si bine intretinuta, are o relatie buna cu copiii si ii viziteaza la bunica materna si este angajat la SC F. Medgidia SA cu un salariu lunar de 1000 lei, aspect confirmat si de adeverinta eliberata de aceasta societate si copia cartii de munca.
Martora L.E., mama paratului, a declarat ca, pana au fost luati de mama si dusi la bunica materna in decembrie 2008, copiii au locuit la domiciliul ei impreuna cu tatal, iar baiatul s-a intors la ei in septembrie 2009, ramanand pana in prezent. A mai aratat martora ca paratul a lucrat tot timpul si ca reclamanta trimitea bani prin posta pe numele ei, atunci cand se afla in strainatate.
Din depozitia martorului Z.F., vecinul partilor, rezulta ca: fetele locuiesc in domiciliul bunicii materne, unde sunt ingrijite si au conditii bune, se inteleg cu bunicii si sunt lasate sa-si viziteze tata; in timpul cat mama a fost plecata la munca in strainatate fetele au locuit cu bunica materna, iar baiatul impreuna cu tata, la parintii acestuia; cand venea in tara, reclamanta statea impreuna cu fetele la mama sa, unde mai venea si baiatul; cat timp a lucrat in strainatate, reclamanta a venit frecvent in tara, ramanand cate o luna-doua, iar de vreo patru-cinci luni se afla in tara .
Fiind audiate in Camera de consiliu cu ocazia judecatii in fond, in conformitate cu disp.art.42 alin.1 C.fam. si art.1441 C.proc.civ., minorele L.L.S., nascuta la data de 21.12.1995, si L.I., nascuta la data de 06.02.1998, au aratat ca doresc sa stea cu mama atunci cand este in tara si cu tatal atunci cand mama este plecata din tara, in ambele situatii cu posibilitatea vizitarii ambelor bunici.
          Raportat la situatia faptica rezultata din probele administrate, tribunalul constata ca masura adoptata de prima instanta in privinta incredintarii celor trei copii minori este contrara dispozitiilor legale enumerate in precedent, deoarece, pe de o parte, nu a existat acordul expres si deplina cunostinta de cauza al bunicii in acest sens si, pe de alta parte, nu s-au relevat imprejurari din cele exemplificate anterior, care sa poata constitui motive temeinice pentru separarea copiilor de parintii lor prin incredintarea catre bunica materna, motive de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copiilor.
          Ambii parintii s-au ingrijit de in mod corespunzator de copii in timpul casatoriei si pot asigura, deopotriva, in limitele posibilitatilor, conditii decente din toate punctele de vedere, necesare cresterii, educarii, invataturii si pregatirii profesionale a copiilor.  In plus, intre parinti si copii lor exista puternice legaturi de afectiune si, chiar daca locuiesc separat de la despartirea parintilor, copiii pastreaza legatura atata intre ei, cat si cu parintele care nu locuieste cu ei, vizitandu-se reciproc.
         Atasamentul copiilor fata de parinti este reflectat si de optiunea exprimata de cele doua minore care au implinit varsta de 10 ani cu ocazia audierii de catre prima instanta. Ori, desi nu are un rol preponderent in adoptarea solutiei, dorinta lor nu poate fi nesocotita din moment ce este exprimata la o varsta la care pot aprecia corect interesul lor, dar trebuie analizata si avuta in vedere in raport si de celelalte probe administrate.
         In ceea ce-l priveste pe minorul de sex masculin, trebuie sa se tina seama de faptul ca este mai atasat de tata si de bunicii paterni si prin incredintarea lui catre tata ar ramane in continuare intr-un mediu familiar si stabil, in conditiile in care a plecat singur de la bunica materna pentru a locui cu acestia, iar familia partilor a trait tot timpul in aceeasi curte cu parintii paratului.
          Chiar daca minorii au relatii foarte bune cu ambele bunici, fata de cele expuse anterior, nu se poate retine ca, in vederea protejarii intereselor lor, ei nu pot fi lasati in grija parintilor. Dimpotriva, relatia buna cu bunicii materni si paterni inseamna ca, atunci cand din diferite motive si pentru anumite perioade de timp nu vor putea sa supravegheze copii, ii vor putea lasa in grija bunicilor, unde vor fi in deplina siguranta.
          Prin urmare, faptul ca mama lucreaza in strainatate si lasa copiii in grija bunicii nu constituie un motiv suficient pentru ca parintii sa fie inlaturati de la dreptul si obligatia de a creste si educa pe copii, cu atat mai mult cu cat plecarea mamei se face pentru a asigura familiei un trai mai bun si pentru perioade determinate de timp, in care nu pierde din vedere interesul copiilor.
In consecinta, tribunalul a admis apelurile si a schimbat in parte sentinta civila apelata, in sensul incredintarii minorelor, spre crestere si educare, mamei, iar minorul, spre crestere si educare tatalui, compensand partial obligatiile de intretinere.