Drept penal. Parte generala. Aplicarea legii penale mai favorabile dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Efectele procedurii recunoasterii vinovatiei. Inadmisibilitate reincadrare juridica pentru infractiune continuata.

Instanta de condamnare a retinut in incadrarea juridica dispozitiile art. 3201 Cod procedura penala 1969, al carui efect obligatoriu este reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege. Aceasta dispozitie ramane legiferata si in noul Cod de procedura penala, la art. 396 alin 10 cod procedura penala. In aplicarea legii penale mai favorabile la pedepse definitiv aplicate, se are in vedere situatia de fapt unica retinuta de instanta de condamnare cu autoritate de lucru judecat, si se compara situatia juridica concreta a condamnatului potrivit legii vechi (pedeapsa aplicata) cu situatia juridica concreta potrivit legii noi (pedeapsa maxima ce s-ar aplica potrivit dispozitiilor legii noi incidente in situatia de fapt unica retinuta). Or, se poate constata, ca situatie de fapt ce produce consecinte juridice atat potrivit legii vechi cat si potrivit legii noi, ca condamnatul a indeplinit conditiile pentru a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
Nu se poate realiza, in cadrul contestatiei intemeiate pe aplicabilitatea art. 6 Cod penal,  o reincadrare juridica dintr-o infractiune continuata in mai multe infractiuni simple, deoarece ar trebui ca  judecatorul contestatiei sa procedeze si la o redozare a pedepselor pentru fiecare infractiune simpla retinuta, ceea ce ar fi inadmisibil; cata vreme infractiunile nu au fost judecate in fata sa, nu poate aplica  pedepse pentru ele.
Potrivit Codului penal actual, legea insasi stabileste cuantumul exact al pedepsei rezultante aplicabile, prin urmare stabileste maximul prevazut de lege pentru un concurs concret de infractiuni, si pentru un cumul concret de pedepse .   Maximul special prevazut de legea noua pentru mai multe infractiuni savarsite pentru care s-au stabilit pedepse, calculat in conformitate cu dispozitiile art. 39 , 43 si 44 Cod penal, se subsumeaza notiunii reglementate de art. 6 Cod penal.
Sintagma  din cuprinsul art. 6 Cod penal, anume ,,  lege care prevede o pedeapsa  mai usoara", nu este sinonima cu definitia legala prevazuta la art. 187 Cod penal, aceea a ,,pedepsei prevazute de lege".
 ,,Pedeapsa prevazuta de lege" se refera la pedeapsa prevazuta    intr-un text de lege care incrimineaza o fapta (infractiune) unica savarsita in forma consumata, pe cand ,,legea care prevede o pedeapsa mai usoara" are in vedere legea in ansamblul ei care, prin coroborarea dispozitiilor incidente, prevede o pedeapsa mai usoara pentru situatia juridica completa a condamnatului (aceasta putand consta, dupa caz, in concurs de infractiuni, recidiva, tentativa, recunoasterea vinovatiei, etc) .
Scopul fiecaruia din cele doua texte este diferit, astfel incat si interpretarea lor trebuie facuta in functie de scopul pentru care au fost edictate. Astfel, scopul definitiei de la art. 187 Cod penal este acela de a da un sens unitar reglementarilor care au aplicabilitate sau nu in functie de un anumit cuantum maxim al pedepsei prevazute pentru infractiunea respectiva. In schimb, scopul art. 6 Cod penal este altul, si anume este acela de a asigura echitatea si legalitatea in aplicarea pedepselor, si aceasta raportandu-se la specificul fiecarui caz concret, si nu la situatia abstracta rezultata numai din textul legii.
Instanta de fond a facut o aplicare gresita a legii atunci cand, in privinta pedepselor singulare aplicate, le-a evaluat din perspectiva dispozitiilor noului Cod penal (una din pedepse fiind redusa in baza legii noi) dar in privinta stabilirii cuantumului pedepsei rezultante a tinut cont de dispozitiile legii vechi. Spre deosebire de aplicabilitatea art. 5 Cod penal, care permite ultraactivitatea legii vechi abrogate atunci cand aceasta lege, in integralitatea ei, produce efecte mai favorabile inculpatului, art. 6 Cod penal nu repune sub nici o forma in vigoare legea veche, ci se limiteaza la verificarea legalitatii pedepsei aplicate din perspectiva compararii acesteia cu dispozitiile legii active -noul Cod penal. Astfel, in ecuatia creata de art. 6, exista pe de o parte o pedeapsa definitiv aplicata, iar pe de alta parte o lege in vigoare. Aplicand prevederile legii in vigoare la situatia de fapt a condamnatului retinuta cu putere de lucru judecat in hotararea de condamnare, judecatorul trebuie sa stabileasca daca rezultatul ce l-ar obtine din aplicarea legii noi este mai redus decat pedeapsa definitiva pe care o executa condamnatul, iar in caz afirmativ, trebuie sa reduca aceasta pedeapsa la pedeapsa determinata potrivit legii noi in vigoare. Prin  sentinta  penala  nr.723 din 25.02.2014 pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosar penal nr.573/256/2014, s-a stabilit:
"Admite contestatia la executare ca urmare a sesizarii Comisiei constituite in baza H.G. nr.836/2013 de evaluare a incidentei aplicarii legii penale mai favorabile privind pe condamnatul P. M., in prezent detinut in Penitenciarul Poarta Alba, judetul Constanta.
  Descontopeste pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare aplicata condamnatului P. M. prin sentinta penala nr.2295/17.09.2013 a Judecatoriei Medgidia, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 990/P din 14.11.2013 a Curtii de Apel Constanta si repune in individualitatea lor pedepsele componente, dupa cum urmeaza:
  - 2 ani si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 2295/17.09.2013 a Judecatoriei Medgidia;
  - 5 ani inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti;
  - 3 ani inchisoare pentru infractiunea de asociere in vederea comiterii de infractiuni prev. de art.323 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti;
  - 1 an inchisoare - spor de pedeapsa aplicat prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti.
   Constata ca pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 2295/17.09.2013 a Judecatoriei Medgidia are corespondent in prevederile art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b si d din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedura penala, iar pedeapsa aplicata nu depaseste maximul special de 3 ani si 4 luni inchisoare prevazut de Noul Cod penal pentru infractiunea de furt calificat, in raport de incadrarea juridica a faptei retinuta in sarcina condamnatului.
  Constata ca pedeapsa de 5 ani inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti are corespondent in prevederile art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b si d din Noul Cod penal.
  In baza art.6 alin.1 din Noul Cod penal;
  Reduce de la 5 ani inchisoare la 3 ani si 4 luni inchisoare pedeapsa aplicata condamnatului pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti, maximul special prevazut de Noul Cod penal pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.b si d din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedura penala, in raport de incadrarea juridica a faptei retinuta in sarcina condamnatului in raport de incadrarea juridica a faptei retinuta in sarcina condamnatului.
  Constata ca pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru infractiunea de asociere in vederea comiterii de infractiuni prev. de art.323 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti are corespondent in prevederile art. 367 alin.1 din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedura penala, iar pedeapsa aplicata nu depaseste maximul special de 3 ani si 4 luni inchisoare prevazut de Noul Cod penal pentru infractiunea de constituire a unui grup infractional organizat, in raport de incadrarea juridica a faptei retinuta in sarcina condamnatului.
  In baza art.33 lit.a si art. 34 lit.b din Codul penal 1969;
Recontopeste pedepsele mentionate si aplica astfel condamnatului    P. M. pedeapsa cea mai grea de 3 ani si 4 luni inchisoare, la care se adauga sporul de pedeapsa de 1 an inchisoare aplicat prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti.
In final, condamnatul P. M. executa pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare.
  Anuleaza mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.2487 din 15.11.2013 emis de Judecatoria Medgidia in baza sentintei penale nr. 2295/17.09.2013 si dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare.
  In baza art. 36 alin 3 Cod penal 1969;
  Deduce din pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare perioada executata de la 15.09.2011-la zi.
 Impotriva acestei hotarari a declarat contestatie Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de contestatie, parchetul arata ca au fost aplicate gresit dispozitiile art. 33 si 34 Cod penal 1969.
In speta instanta de fond a constatat corect incidenta art. 6 din noul Cod penal, fata de pedeapsa de 5 ani inchisoare stabilita pentru infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208-209 lit a, g, i Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si art. 320 ind 1 cod procedura penala, si a redus pedeapsa la 3 ani si 4 luni inchisoare.
Parchetul arata ca, potrivit art. 39 alin 1 lit b) din noul Cod penal, in caz de concurs de infractiuni se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte si , in cazul inchisorii, se aplica pedeapsa cea mai grea la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Astfel, apreciaza ca in mod gresit au fost aplicate dispozitiile art. 33-34 Cod penal 1969.
Pentru considerentele de mai sus parchetul solicita desfiintarea sentintei si pe fond respingerea sesizarii comisiei de evaluare privind situatia condamnatului P. M.
Examinand actele si lucrarile dosarului prin prisma criticilor formulate, precum si din oficiu, conform art. 425 ind 1 Cod procedura penala, tribunalul constata contestatia Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia ca fiind fondata, urmand a o admite pentru considerentele care urmeaza:
Prin sentinta penala nr 2295/17 09 2013 a Judecatoriei Medgidia, Pirloiu Marian a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare.
Pedeapsa rezultanta este compusa din urmatoarele pedepse:
- 2 ani si 6 luni inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 2295/17.09.2013 a Judecatoriei Medgidia;
  - 5 ani inchisoare pentru infractiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g si i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti;
  - 3 ani inchisoare pentru infractiunea de asociere in vederea comiterii de infractiuni prev. de art.323 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedura penala - pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti;
  - 1 an inchisoare - spor de pedeapsa aplicat prin sentinta penala nr. 934/14.05.2012 a Judecatoriei Ploiesti, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1039/07.08.2012 a Curtii de Apel Ploiesti.

Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim"
Prin dispozitiile art. 6 alin 1 Cod penal, legiuitorul a urmarit respectarea principiului legalitatii coroborat cu acela al legii penale mai favorabile, in sensul ca persoanele condamnate aflate in executarea pedepselor sa nu execute o pedeapsa mai mare decat maximul special care ar putea fi aplicat acestora in baza legii noi, tinand cont de situatia lor juridica concreta.
Astfel, principiul legalitatii pedepsei are sensul ca pedepsele pot fi aplicate numai in limitele prevazute de lege. Totodata, principiul legii penale mai favorabile raportat la pedepsele definitiv aplicate, are sensul ca o pedeapsa aplicata care depaseste maximul prevazut de legea noua pentru aceeasi situatie juridica, se reduce la acest maxim. In sfarsit, este unanim admis ca legea penala mai favorabila se stabileste in functie de situatia concreta  a fiecarui condamnat, si nu in mod abstract.
In mod corect instanta de fond a constatat ca infractiunile sanctionate cu pedepsele de 2 ani si 6 luni inchisoare, respectiv de 3 ani inchisoare aplicate condamnatului, au corespondent in noul Cod penal, iar maximul de pedeapsa prevazut de legea noua pentru infractiunile corespondente , stabilit in conditii concrete similare de savarsire si judecata astfel cum au fost retinute cu autoritate de lucru judecat de instanta de condamnare, nu este mai redus decat pedepsele aplicate.
Astfel, infractiunea de furt calificat prevazuta de art. 208-209 lit a, g, i Cod penal 1969,  este prevazuta la art. 228 -229 lit b si d Cod penal, pedeapsa maxima aplicabila fiind de 5 ani inchisoare.
Instanta de condamnare a retinut in incadrarea juridica dispozitiile art. 320 ind 1 Cod procedura penala 1969, al carui efect obligatoriu este reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege. Aceasta dispozitie ramane legiferata si in noul Cod de procedura penala, la art. 396 alin 10 cod procedura penala.
Astfel, in cazul concret al condamnatului P. M., pedeapsa maxima ce i-ar fi putut fi aplicata potrivit legii noi ar fi fost de 3 ani si 4 luni inchisoare (maximul de 5 ani inchisoare redus cu o treime) deoarece, in aplicarea legii penale mai favorabile la pedepse definitiv aplicate, se are in vedere situatia de fapt unica retinuta de instanta de condamnare cu autoritate de lucru judecat, si se compara situatia juridica concreta a condamnatului potrivit legii vechi (pedeapsa aplicata) cu situatia juridica concreta potrivit legii noi (pedeapsa maxima ce s-ar aplica potrivit dispozitiilor legii noi incidente in situatia de fapt unica retinuta). Or, se poate constata, ca situatie de fapt ce produce consecinte juridice atat potrivit legii vechi cat si potrivit legii noi, ca condamnatul a indeplinit conditiile pentru a fi judecat potrivit procedurii simplificate.
Pedeapsa maxima de 3 ani si 4 luni inchisoare aplicabila condamnatului este insa mai mare decat pedeapsa concret aplicata, de 2 ani si 6 luni inchisoare, astfel incat nu sunt indeplinite conditiile art. 6 alin 1 Cod penal pentru a se putea reduce aceasta pedeapsa.
 Aceeasi situatie se constata si in privinta pedepsei de 3 ani inchisoare aplicata pentru infractiunea prevazuta de art. 323 Cod penal 1969, care are corespondent in art. 367 Cod penal, fiind pedepsita cu maximul de pedeapsa de 5 ani inchisoare. S-a retinut si in acesta situatie de catre instanta de condamnare ca sunt aplicabile dispozitiile art. 320 ind 1 cod procedura penala 1969 cu efectul obligatoriu (legal) al reducerii limitelor de pedeapsa cu o treime, astfel incat acest beneficiu al legii, fiind prevazut si de legea noua, ramane un drept castigat al condamnatului.
Pedeapsa de 3 ani inchisoare este insa mai mica decat maximul ce ar fi putut fi aplicat condamnatului potrivit legii noi, de 3 ani si 4 luni inchisoare, prin urmare nici in acest caz nefiind aplicabile dispozitiile art. 6 Cod penal.
Cu privire la pedeapsa de 5 ani inchisoare aplicata condamnatului P. M. pentru infractiunea de furt calificat in forma continuata prevazuta de art. 208-209 lit a, g, i Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal 1969 si art. 320 ind 1 cod procedura penala 1969, de asemenea tribunalul constata ca instanta de fond a stabilit in mod corect incidenta art. 6 cod penal, in sensul ca aceasta pedeapsa trebuie redusa la cuantumul de 3 ani si 4 luni inchisoare.
In ce priveste retinerea in incadrarea juridica a formei continuate a infractiunii, si efectele acesteia asupra determinarii pedepsei maxime prevazute de legea noua pentru faptele savarsite, in vederea aplicabilitatii art. 6 Cod penal, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit art. 42 Cod penal 1969, ,,Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, la care se poate adauga un spor potrivit dispozitiilor art. 34_". Din aceasta prevedere rezulta ca sporul la care se face referire (de pana la 5 ani inchisoare) este optional, lasat la aprecierea judecatorului. In speta, pedeapsa maxima prevazuta de lege pentru infractiunea de furt calificat retinuta in sarcina condamnatului P. M. era de 15 ani inchisoare, si rezulta ca judecatorul fondului nu a depasit aceasta limita si nu a adaugat un spor de pedeapsa in considerarea infractiunii continuate.
Potrivit art. 36 alin 1 Cod penal, ,,infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, al carei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani in cazul pedepsei inchisorii_"
Tribunalul constata ca si in prezenta reglementare cuantumul sporului ce ar putea fi aplicat infractiunii continuate este de natura judiciara, lasat la optiunea magistratului, care il poate utiliza sau nu, in functie de particularitatile cazului concret. Astfel, cu titlu general, in cazul infractiunilor continuate, nu se poate sti daca va exista un spor aplicabil la maximul prevazut de lege, si daca da, care va fi cuantumul acelui spor. In cazul de fata, se constata ca un astfel de spor de pedeapsa peste maximul prevazut de lege nu a existat.
Fata de considerentele de mai sus, tribunalul retine ca, in aplicarea art. 6 Cod penal, judecatorul ce solutioneaza contestatia nu are posibilitatea de a identifica dispozitii legale care sa-i permita stabilirea, la fiecare caz concret si numai pe baza acestor dispozitii, a cuantumului sporului de pedeapsa aplicabil peste maximul prevazut de legea noua, pentru ca, in acest fel, sa stabileasca un maxim legal la care sa se raporteze atunci cand va reduce obligatoriu pedeapsa aplicata.
Pe de o parte, sporul prevazut de art. 36 alin 1 nu este un spor cert sub aspectul existentei si cuantumului, si nici unul obligatoriu, ci doar posibil. Pe de alta parte, legea penala se aplica in concret si nu in abstract, din aceasta rezultand ca pentru un condamnat sporul respectiv nu va exista, pentru un al doilea sporul va fi intr-un cuantum intermediar, in timp ce pentru al treilea va fi -in functie de circumstante -in cuantumul maxim prevazut de lege.
O asemenea operatiune de individualizare nu poate fi insa realizata in cadrul contestatiei avand ca obiect aplicarea art. 6 Cod penal, deoarece ar conduce la incalcarea autoritatii de lucru judecat. De aceea, in cadrul judecatii contestatiei, maximul special prevazut de lege -la cazul concret -poate fi stabilit numai prin luarea in considerare a  dispozitiilor legale care, prin ele insele, indica un asemenea maxim. In cazul infractiunii continuate, maximul special prevazut de lege este maximul prevazut de textul de incriminare pentru infractiunea respectiva.
In plus, revenind la cazul concret al condamnatului P. M., se poate constata ca judecatorul de condamnare a stabilit neaplicarea unui spor de pedeapsa peste maximul special prevazut de lege -cu alte cuvinte a stabilit ca, in cazul concret al acestuia, maximul prevazut de lege pentru infractiunea continuata coincide cu  maximul prevazut de lege pentru aceeasi infractiune in forma simpla. Astfel fiind, nu este admisibil ca judecatorul contestatiei sa incalce aceasta autoritate de lucru judecat si sa procedeze la o reindividualizare a pedepsei, considerand ca, potrivit legii noi, s-ar fi impus majorarea pedepsei pana la maximul prevazut de lege sporit cu 3 ani.
O analiza aparte s-ar fi impus daca, in concret, judecatorul de condamnare ar fi aplicat un spor de pedeapsa peste maximul prevazut de lege, insa acest aspect nu face obiectul cauzei de fata. 
Tribunalul retine ca, in cazul contestatorului condamnat P. M., pedeapsa maxima prevazuta de noua lege este pedeapsa de 5 ani inchisoare, prevazuta de art. 229 Cod penal.  
O a doua chestiune ce trebuie analizata  din perspectiva aplicarii art. 6 cod penal la o infractiune calificata ca fiind continuata conform vechiului cod, este aceea a retinerii caracterului continuat si potrivit noului cod sau, dimpotriva, a unor infractiuni simple aflate in concurs. Chestiunea prezinta relevanta intrucat, in situatia aprecierii ca, potrivit noului Cod penal, faptele condamnatului sunt incadrabile ca fiind mai multe infractiuni simple de inselaciune aflate in concurs, legea insasi prevede care ar fi cuantumul sporului de pedeapsa.
Tribunalul retine ca o astfel de reincadrare juridica ipotetica nu s-ar putea realiza deoarece ar trebui ca  judecatorul contestatiei sa procedeze si la o redozare a pedepselor pentru fiecare infractiune simpla retinuta, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece, cata vreme infractiunile nu au fost judecate in fata sa, nu poate aplica  pedepse pentru ele. Astfel, nu s-ar putea stabili o pedeapsa maxima rezultanta potrivit legii noi, pentru un concurs de infractiuni, cata vreme nu pot fi cunoscute pedepsele concrete aplicabile pentru fiecare fapt material ce ar constitui o infractiune simpla.

In ce priveste pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare aplicata condamnatului, tribunalul retine ca, separat de pedepsele individuale ce o   compun, face si ea obiectul examinarii din perspectiva aplicarii art. 6 Cod penal.
Astfel, acest text face referire deopotriva la pedepsele individuale stabilite pentru infractiuni distincte, cat si la pedepse rezultante aplicate pentru o pluralitate de infractiuni. Textul art. 6 se refera la ,,executarea completa a pedepsei", fiind de observat ca pedeapsa ce se executa poate fi o pedeapsa aplicata pentru o singura infractiune, sau poate fi o pedeapsa rezultanta aplicata pentru o pluralitate de infractiuni. Tribunalul are in vedere , in acest sens, si faptul ca legea face diferenta intre conceptul de pedeapsa stabilita, si pedeapsa aplicata. In cazul concursului de infractiuni, pedepsele pentru fiecare infractiune in parte sunt pedepse stabilite, si doar pedeapsa rezultanta este pedeapsa aplicata. Or, cum art. 6 se refera la sanctiunea (pedeapsa) aplicata, este evident ca, in cazul pluralitatii de infractiuni, pedeapsa aplicata este cea rezultanta, care in continutul ei inglobeaza juridic mai multe pedepse.
De asemenea, sintagma ,,o lege care prevede o pedeapsa mai usoara" are in vedere atat prevederea in lege a unei pedepse pentru o singura infractiune, dar si prevederea in lege a pedepsei (maximului acesteia) pentru un cumul de infractiuni.
In ce priveste formularea in text ,,maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita", aceasta, chiar daca foloseste singularul, nu exclude insa pluralul. Or, daca se are in vedere ,,maximul special prevazut de lege pentru infractiunile savarsite" se constata ca legea se refera la maximul special stabilit prin lege ca urmare a constatarii unei pluralitati de infractiuni si de pedepse. Astfel cum se va retine in continuare, spre deosebire de reglementarea anterioara, legea insasi stabileste in prezent care este cuantumul (ce reprezinta in acelasi timp si maximul) pedepsei rezultante aplicate pentru o pluralitate de pedepse concurente concrete.
Astfel, este de precizat ca, spre deosebire de Codul penal 1969 care a reglementat o majorare judiciara, lasata la aprecierea magistratului, a pedepsei rezultante pentru o pluralitate de infractiuni, noul Cod penal reglementeaza limite maxime fixe si obligatorii (legale) ale pedepselor rezultante, in functie de cuantumul pedepselor ce intra in pluralitate.
Astfel, potrivit Codului penal 1969 nu se putea stabili maximul legal al unei pedepse rezultante aplicabile in cazul in care erau incidente dispozitiile concursului de infractiuni, deoarece legea lasa judecatorului aprecierea asupra posibilei majorari, pana la maximul special sau pana la cu 5 ani inchisoare mai mult decat acest maxim special.
In schimb, potrivit Codului penal actual, legea insasi stabileste cuantumul exact al pedepsei rezultante aplicabile, prin urmare stabileste maximul prevazut de lege pentru un concurs concret de infractiuni, si pentru un cumul concret de pedepse . 
Prin urmare, maximul special prevazut de legea noua pentru mai multe infractiuni savarsite pentru care s-au stabilit pedepse, calculat in conformitate cu dispozitiile art. 39 , 43 si 44 Cod penal, se subsumeaza notiunii reglementate de art. 6 Cod penal.
In ce priveste interpretarea sintagmei  din cuprinsul art. 6 Cod penal ,,  lege care prevede o pedeapsa  mai usoara", tribunalul retine ca aceasta nu este sinonima cu definitia legala prevazuta la art. 187 Cod penal, aceea a ,,pedepsei prevazute de lege".
Astfel, sub un prim aspect, ,,pedeapsa prevazuta de lege" se refera la pedeapsa prevazuta intr-un text de lege care incrimineaza o fapta (infractiune) unica savarsita in forma consumata, pe cand ,,legea care prevede o pedeapsa mai usoara" are in vedere legea in ansamblul ei care, prin coroborarea dispozitiilor incidente, prevede o pedeapsa mai usoara pentru situatia juridica completa a condamnatului (aceasta putand consta, dupa caz, in concurs de infractiuni, recidiva, tentativa, recunoasterea vinovatiei, etc) .
Sub un al doilea aspect, scopul fiecaruia din cele doua texte este diferit, astfel incat si interpretarea lor trebuie facuta in functie de scopul pentru care au fost edictate.
Astfel, scopul definitiei de la art. 187 Cod penal este acela de a da un sens unitar reglementarilor care au aplicabilitate sau nu in functie de un anumit cuantum maxim al pedepsei prevazute pentru infractiunea respectiva; spre exemplu conditiile de existenta ale recidivei, conditiile de aplicabilitate ale unor institutii de drept penal precum renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, internarea intr-un centru de detentie a minorului, etc, sau a unor institutii de drept procesual penal precum arestarea preventiva (art. 223 alin 2). Aceste dispozitii legale nu pot avea aplicabilitate diferita, in functie de modalitatea concreta de savarsire a infractiuni; altfel spus, art. 187 face o individualizare abstracta a aplicabilitatii institutiilor ce depind de o anumita limita maxima a pedepsei ,,prevazute de lege".
In schimb, scopul art. 6 Cod penal este cu totul diferit, si anume este acela de a asigura echitatea si legalitatea in aplicarea pedepselor, si aceasta raportandu-se la specificul fiecarui caz concret, si nu la situatia abstracta rezultata numai din textul legii.
Echitatea in aplicarea pedepselor presupune ca o persoana avand aceeasi situatie de fapt cu o alta, sa beneficieze de acelasi tratament juridic ca si aceasta din urma.
Situatiile de fapt pot consta, de exemplu, in faptul ca actele materiale au ramas in faza tentativei, in faptul ca inculpatul a indeplinit conditiile pentru a i se aplica dispozitiile speciale de reducere a limitelor de pedeapsa, in faptul ca inculpatul a savarsit in concurs mai multe fapte, etc. Or, daca -spre exemplu - doi infractori savarsesc aceeasi fapta ramasa in faza tentativei, si unul este condamnat definitiv conform legii vechi la o pedeapsa ce depaseste maximul prevazut de legea noua pentru tentativa la aceeasi infractiune, este inechitabil ca acestuia sa nu ii fie redusa pedeapsa aplicata pana la maximul astfel stabilit, pe motiv ca ,,pedeapsa prevazuta de legea noua" ar insemna ,,pedeapsa aplicata pentru infractiunea in forma consumata, fara luarea in considerare a cauzelor de reducere", cata vreme cel de-al doilea infractor ar fi condamnat potrivit legii noi, evident in limitele prevazute de aceasta lege, luand in considerare limitele reduse corespunzator tentativei. Astfel, desi ambii au savarsit o tentativa, interpretarea art. 6 Cod penal prin prisma art. 187 cod penal ar conduce la concluzia ca primul infractor este condamnat la o pedeapsa echivalenta pentru infractiunea in forma consumata, in timp ce al doilea este condamnat la o pedeapsa echivalenta pentru tentativa.  
In mod similar, aceeasi este concluzia si in cazul altor situatii de fapt, cum este concursul de infractiuni .

Avand in vedere considerentele de mai sus, tribunalul va evalua, in raport cu ansamblul pedepselor aplicate condamnatului P. M., tinand seama si de reducerea uneia dintre acestea la maximul special prevazut de legea noua, daca pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare depaseste maximul special prevazut de noul Cod penal pentru acelasi concurs de infractiuni.
Potrivit art. 39 lit b) noul Cod penal, ,,Cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".
Considerand pedeapsa cea mai grea ca fiind pedeapsa de 3 ani si 4 luni inchisoare redusa de la 5 ani inchisoare potrivit art. 6, tribunalul constata ca o treime din pedepsele de 2 ani  si 6 luni inchisoare si 3 ani inchisoare (contopite in cea mai grea) este in cuantum de  1 an si 10 luni inchisoare .
Ca urmare, maximul special al pedepsei rezultante stabilit legal potrivit legii noi este de 5 ani si 2 luni inchisoare, maxim care este mai mic decat pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare aplicata condamnatului conform Codului penal 1969.
Sub acest aspect instanta de fond a facut o aplicare gresita a legii atunci cand , in privinta pedepselor singulare aplicate, le-a evaluat din perspectiva dispozitiilor noului Cod penal (una din pedepse fiind redusa in baza legii noi) dar in privinta stabilirii cuantumului pedepsei rezultante a tinut cont de dispozitiile legii vechi.
Spre deosebire de aplicabilitatea art. 5 Cod penal, care permite ultraactivitatea legii vechi abrogate atunci cand aceasta lege, in integralitatea ei, produce efecte mai favorabile inculpatului, art. 6 Cod penal nu repune sub nici o forma in vigoare legea veche, ci se limiteaza la verificarea legalitatii pedepsei aplicate din perspectiva compararii acesteia cu dispozitiile legii active -noul Cod penal. Astfel, in ecuatia creata de art. 6, exista pe de o parte o pedeapsa definitiv aplicata, iar pe de alta parte o lege in vigoare. Aplicand prevederile legii in vigoare la situatia de fapt a condamnatului retinuta cu putere de lucru judecat in hotararea de condamnare (infractiunea pentru care a fost condamnat, imprejurarile constatate care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala, etc), judecatorul trebuie sa stabileasca daca rezultatul ce l-ar obtine din aplicarea legii noi este mai redus decat pedeapsa definitiva pe care o executa condamnatul, iar in caz afirmativ, trebuie sa reduca aceasta pedeapsa la pedeapsa determinata potrivit legii noi in vigoare.
Astfel, este nelegal a se apela la prevederile legii vechi pentru a stabili pedeapsa rezultanta, deoarece aceste prevederi sunt si raman abrogate din perspectiva aplicarii art. 6 Cod penal, si astfel nu pot fi aplicate.
In ce priveste aplicarea prevederilor legii in vigoare, este inadmisibil a se aprecia ca unele din dispozitiile legii pot fi omise de la aplicare -cum este cazul institutiei concursului de infractiuni -deoarece legea este in vigoare in integralitatea ei, si nu numai anumite texte din aceasta.
Codul penal permite , in art. 5, ultraactivitatea legii vechi utilizand o fictiune juridica, si anume ca aceasta lege veche ar fi in vigoare (desi in realitate este abrogata) pentru cazul concret judecat, in conditiile in care este mai favorabila. Aceasta fictiune nu se mai justifica in cazul aplicarii legii penale mai favorabile la cazuri definitiv judecate, pentru ca, daca legea veche a fost mai favorabila, se presupune ca ea a fost deja aplicata cu ocazia judecatii fondului, deci nu ar putea fi/nu ar trebui aplicata a doua oara. Singura situatie posibila pentru ca pedeapsa definitiva sa poata fi redusa este aceea in care legea noua este mai favorabila, prin urmare, numai prin aplicarea acestei legi se poate determina maximul de pedeapsa  care sa fie mai mic decat pedeapsa aplicata.  Astfel, in aplicarea art. 6, singura lege aplicabila este legea in vigoare la momentul judecatii.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 425 ind 1 alin 7 pct 2 lit a) Cod procedura penala va admite contestatia formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia impotriva sentintei penale nr 723 din 25 02 2014 pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosarul penal nr 1573/256/2014.
Va desfiinta in intregime sentinta penala contestata si solutionand cauza, in baza art. 23 din Legea nr 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedura penala va admite contestatia la executare formulata de contestatorul condamnat P. M. , iar in baza art. 6 Cod penal va reduce pedeapsa de 5 ani inchisoare aplicata condamnatului prin sentinta penala nr 943/14 05 2012 a Judecatoriei Ploiesti, pentru infractiunea prevazuta de art. 208/209 lit a, g, i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal si art. 3201 Cod procedura penala, la maximul prevazut de Codul penal, de 3 ani si 4 luni inchisoare. 
Va reduce pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare aplicata condamnatului P. M. prin sentinta penala nr 2295/17 09 2013 a Judecatoriei Medgidia, la maximul pedepsei prevazuta de Codul penal, de 5 ani si 2 luni inchisoare, si va dispune ca P. M. sa execute pedeapsa de 5 ani si 2 luni inchisoare.