Drept penal. Parte generala. Aplicarea legii penale mai favorabile dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Infractiune de inselaciune prin emitere de cecuri fara acoperire. Infractiune continuata. Stare de recidiva.

Prin dispozitiile art. 244 din noul Cod penal, a fost eliminata incadrarea juridica speciala a infractiunii de inselaciune savarsita prin emiterea de cecuri fara acoperire bancara, (fostul 215 alin 4) iar inselaciunea savarsita prin folosire de calitati mincinoase sau alte mijloace frauduloase constituie o forma agravata a infractiunii, prevazuta la art. 244 alin 2. Din interpretarea acestor dispozitii se deduce ca nu toate mijloacele frauduloase folosite pentru savarsirea inselaciunii constituie prin ele insele infractiuni, insa, dimpotriva toate infractiunile folosite ca mijloc pentru savarsirea inselaciunii sunt considerate de lege mijloace frauduloase. Potrivit art. 84 pct 2 din Legea nr 59/1934 -legea cecului, emiterea unui cec fara a avea la tras disponibil suficient constituie infractiune. Prin urmare, faptele penale savarsite in concret de contestator, constand in inselaciuni prin emiterea de cecuri fara a avea in banca disponibilul suficient , se incadreaza potrivit legii noi la art. 244 alin 2 Cod penal, deoarece modalitatea prin care s-a savarsit inselaciunea constituie prin ea insasi o infractiune, deci un mijloc fraudulos.
In aplicarea art. 6 Cod penal, judecatorul ce solutioneaza contestatia (in temeiul art. 595 Cod procedura penala) nu are posibilitatea de a identifica dispozitii legale care sa-i permita stabilirea unui spor de pedeapsa aplicabil peste maximul prevazut de legea noua, in cazul in care petentul a fost condamnat conform legii vechi pentru o infractiune continuata. Pe de o parte, sporul prevazut de art. 36 alin 1 nu este un spor cert sub aspectul existentei si cuantumului, si nici unul obligatoriu, ci doar posibil. Pe de alta parte, legea penala se aplica in concret si nu in abstract. O asemenea operatiune de individualizare nu poate fi realizata in cadrul contestatiei avand ca obiect aplicarea art. 6 Cod penal, deoarece ar conduce la incalcarea autoritatii de lucru judecat.
Fata de petent s-a retinut ca se afla in stare de recidiva postexecutorie, stare de agravare care, potrivit art. 43 alin. 5 NCP atrage majorarea cu jumatate a maximului pedepsei prevazute de lege, astfel maximul pedepsei prevazute de legea noua ce i s-ar fi putut aplica petentului condamnat pentru infractiunea de inselaciune in forma calificata fiind de 7 ani si 6 luni inchisoare.

Prin cererea inregistrata sub nr 4948/118/2014, petentul condamnat E. M. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile pedepsei definitive de 10 ani inchisoare ce i-a fost aplicata prin  sentinta penala nr 58 din 17 02 2010 a Tribunalului Constanta, definitiva prin decizia penala nr 1711/28 04 2011 a ICCJ.
In motivarea contestatiei petentul arata, in esenta, ca a fost condamnat la pedeapsa de 10  ani inchisoare pentru o infractiune de inselaciune cu consecinte deosebit de grave prevazuta de art. 215 alin 1, 4 si 5 cod penal 1968, in forma continuata si in stare de recidiva.
Ca urmare a intrarii in vigoare a noului cod penal, limita maxima pentru infractiunea de inselaciune este de 5 ani inchisoare in varianta agravata, astfel incat solicita reducerea pedepsei aplicate, de la 10 ani inchisoare la 5 ani inchisoare, potrivit art. 6 Cod penal .
Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr 58 din 17 02 2010 a Tribunalului Constanta, definitiva prin decizia penala nr 1711/28 04 2011 a ICCJ, petentul E. M. a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 10 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune cu consecinte deosebit de grave in forma continuata si in stare de recidiva postexecutorie, prevazuta de art. 215 alin. 1, 4 si 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit b) Cod penal 1968 .
La data de 01 februarie 2014 a intrat in vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) si Legea de punere in aplicare a acestuia -Legea nr 187/2012.
Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim"
Prin dispozitiile art. 6 alin 1 Cod penal, legiuitorul a urmarit respectarea principiului legalitatii coroborat cu acela al legii penale mai favorabile, in sensul ca persoanele condamnate aflate in executarea pedepselor sa nu execute o pedeapsa mai mare decat maximul special care ar putea fi aplicat acestora in baza legii noi, tinand cont de situatia lor juridica concreta.
Astfel, principiul legalitatii pedepsei are sensul ca pedepsele pot fi aplicate numai in limitele prevazute de lege. Totodata, principiul legii penale mai favorabile raportat la pedepsele definitiv aplicate, are sensul ca o pedeapsa aplicata care depaseste maximul prevazut de legea noua pentru aceeasi situatie juridica, se reduce la acest maxim. In sfarsit, este unanim admis ca legea penala mai favorabila se stabileste in functie de situatia concreta  a fiecarui condamnat, si nu in mod abstract.
Tribunalul retine ca, potrivit noului Cod penal, infractiunea de inselaciune prin folosire de mijloace frauduloase, prevazuta de art. 215 alin 1 si 2 Cod penal 1969, se regaseste incriminata in art. 244 alin 2 Cod penal, si pedepsita cu inchisoare de pana la 5 ani.
In ce priveste inselaciunea in conventii, aceasta constituie o specie a infractiunii de inselaciune, fiind astfel inclusa in forma de baza a inselaciunii.
In ce priveste infractiunea prin emitere de file cec fara acoperire bancara (pentru care a fost condamnat petentul), cu privire la corespondenta dintre incriminarea veche si cea noua, sunt de retinut urmatoarele considerente:
Contestatorul condamnat a savarsit infractiunea de inselaciune, intre altele, in modalitatea emiterii unor cecuri asupra unei institutii de credit, stiind ca pentru valorificarea lor nu exista provizia necesara.
Prin dispozitiile art. 244 noul Cod penal, a fost eliminata incadrarea juridica speciala a infractiunii de inselaciune savarsita prin emiterea de cecuri fara acoperire bancara, (fostul 215 alin 4) iar inselaciunea savarsita prin folosire de calitati mincinoase sau alte mijloace frauduloase constituie o forma agravata a infractiunii, prevazuta la art. 244 alin 2.  Se mai prevede ca, daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
Din interpretarea acestor dispozitii se deduce ca nu toate mijloacele frauduloase folosite pentru savarsirea inselaciunii constituie prin ele insele infractiuni, insa, dimpotriva toate infractiunile folosite ca mijloc pentru savarsirea inselaciunii sunt considerate de lege mijloace frauduloase.
Potrivit art. 84 pct 2 din Legea nr 59/1934 -legea cecului, emiterea unui cec fara a avea la tras disponibil suficient constituie infractiune.
Prin urmare, faptele penale savarsite in concret de contestator, constand in inselaciuni prin emiterea de cecuri fara a avea in banca disponibilul suficient , se incadreaza potrivit legii noi la art. 244 alin 2 Cod penal, deoarece modalitatea prin care s-a savarsit inselaciunea constituie prin ea insasi o infractiune, deci un mijloc fraudulos.
Imprejurarea ca, potrivit vechiului Cod penal, la incadrarea juridica a inselaciunii prin cecuri nu se retinea art. 215 alin 2 este explicabila prin faptul ca legea insasi prevedea la alin 4 un caz special de inselaciune prin mijloace frauduloase , pedepsibil de altfel cu pedeapsa prevazuta la art. 215 alin 2, incadrare juridica ce facea inutila si pleonastica retinerea alin 2.
Insa, in conditiile in care noul Cod penal nu mai reglementeaza separat inselaciunea prin cecuri, se impune a se constata ca o astfel de modalitate de inselaciune cuprinde ca incadrare juridica si alin 2 al art. 244, astfel cum s-a retinut mai sus.
Astfel, in concluzie, corespondenta juridica a infractiunii concrete savarsite de condamnat, incadrata potrivit codului penal 1969 la art. 215 alin 1,  4 si 5 Cod penal, este in prezent aceea de la art. 244 alin 1 si 2 Cod penal, ce prevede pedeapsa de maxim 5 ani inchisoare.
In ce priveste infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, de asemenea aceasta reprezinta o modalitate faptica a inselaciunii, fiind cuprinsa in prevederile generale ale art. 244 alin 1.
In ce priveste retinerea in incadrarea juridica a formei continuate a infractiunii, si efectele acesteia asupra determinarii pedepsei maxime prevazute de legea noua pentru faptele savarsite, in vederea aplicabilitatii art. 6 Cod penal, tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit art. 42 Cod penal 1969, ,,Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, la care se poate adauga un spor potrivit dispozitiilor art. 34_". Din aceasta prevedere rezulta ca sporul la care se face referire (de pana la 5 ani inchisoare) este optional, lasat la aprecierea judecatorului. In speta, pedeapsa maxima prevazuta de lege pentru infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave retinuta in sarcina condamnatului E. M. era de 20 ani inchisoare, si rezulta ca judecatorul fondului nu a depasit aceasta limita si nu a adaugat un spor de pedeapsa in considerarea infractiunii continuate.
Potrivit art. 36 alin 1 Cod penal, ,,infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita, al carei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani in cazul pedepsei inchisorii_"
Tribunalul constata ca si in prezenta reglementare cuantumul sporului ce ar putea fi aplicat infractiunii continuate este de natura judiciara, lasat la optiunea magistratului, care il poate utiliza sau nu, in functie de particularitatile cazului concret. Astfel, cu titlu general, in cazul infractiunilor continuate, nu se poate sti daca va exista un spor aplicabil la maximul prevazut de lege, si daca da, care va fi cuantumul acelui spor. In cazul de fata, se constata ca un astfel de spor de pedeapsa peste maximul prevazut de lege nu a existat.
Fata de considerentele de mai sus, tribunalul retine ca, in aplicarea art. 6 Cod penal, judecatorul ce solutioneaza contestatia nu are posibilitatea de a identifica dispozitii legale care sa-i permita stabilirea, la fiecare caz concret si numai pe baza acestor dispozitii, a cuantumului sporului de pedeapsa aplicabil peste maximul prevazut de legea noua, pentru ca, in acest fel, sa stabileasca un maxim legal la care sa se raporteze atunci cand va reduce obligatoriu pedeapsa aplicata.
Pe de o parte, sporul prevazut de art. 36 alin 1 nu este un spor cert sub aspectul existentei si cuantumului, si nici unul obligatoriu, ci doar posibil. Pe de alta parte, legea penala se aplica in concret si nu in abstract, din aceasta rezultand ca pentru un condamnat sporul respectiv nu va exista, pentru un al doilea sporul va fi intr-un cuantum intermediar, in timp ce pentru al treilea va fi -in functie de circumstante -in cuantumul maxim prevazut de lege.
O asemenea operatiune de individualizare nu poate fi insa realizata in cadrul contestatiei avand ca obiect aplicarea art. 6 Cod penal, deoarece ar conduce la incalcarea autoritatii de lucru judecat. De aceea, in cadrul judecatii contestatiei, maximul special prevazut de lege -la cazul concret -poate fi stabilit numai prin luarea in considerare a  dispozitiilor legale care, prin ele insele, indica un asemenea maxim. In cazul infractiunii continuate, maximul special prevazut de lege este maximul prevazut de textul de incriminare pentru infractiunea respectiva.
In plus, revenind la cazul concret al condamnatului E. M. se poate constata ca judecatorul de condamnare a stabilit neaplicarea unui spor de pedeapsa peste maximul special prevazut de lege -cu alte cuvinte a stabilit ca, in cazul concret al acestuia, maximul prevazut de lege pentru infractiunea continuata coincide cu  maximul prevazut de lege pentru aceeasi infractiune in forma simpla. Astfel fiind, nu este admisibil ca judecatorul contestatiei sa incalce aceasta autoritate de lucru judecat si sa procedeze la o reindividualizare a pedepsei, considerand ca, potrivit legii noi, s-ar fi impus majorarea pedepsei pana la maximul prevazut de lege sporit cu 3 ani.
O analiza aparte s-ar fi impus daca, in concret, judecatorul de condamnare ar fi aplicat un spor de pedeapsa peste maximul prevazut de lege, insa acest aspect nu face obiectul cauzei de fata. 
Asadar, in cazul petentului condamnat E. M., se constata ca infractiunea de inselaciune pentru care a fost condamnat este pedepsita de noul Cod penal cu inchisoare de maxim 5 ani. Fata de petent s-a retinut insa ca se afla in stare de recidiva postexecutorie, stare de agravare care, potrivit art. 43 alin. 5 NCP atrage majorarea cu jumatate a maximului pedepsei prevazute de lege, astfel maximul pedepsei prevazute de legea noua ce i s-ar fi putut aplica petentului condamnat fiind de 7 ani si 6 luni inchisoare.
 Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 23 din Legea nr 255/2013 pentru punerea in aplicare a Codului de procedura penala, si art. 595 Cod procedura penala (Legea nr 135/2010) raportat la art. 6 Cod penal , va admite contestatia la executare formulata de contestatorul condamnat E. M. . In baza art. 6 Cod penal va reduce pedeapsa de 10 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 58 din 17 02 2010 pronuntata de Tribunalul Constanta,  la maximul prevazut de Codul penal, de 7 ani si 6 luni inchisoare .
In temeiul art. 599 alin. 4 Cod procedura penala, va anula mandatul de executare a pedepsei nr 97/2010/02 05 2011 emis de Tribunalul Constanta si va dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 7 ani si 6 luni inchisoare.
Din referatul intocmit de compartimentul executari penale al Tribunalului constanta, precum si din evidentele ANP, rezulta ca petentul condamnat E. M. nu a inceput executarea pedepsei, sustragandu-se de la executare. De asemenea, rezulta ca nu au intervenit modificari/anulari ale mandatului de executare initial, prin urmare pana in prezent condamnatul nu a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile.
Cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.