Litigiu de munca

DOSAR NR.6972/120/2013

SENTINTA NR.857/24.06.2014
         Cerere de demisie intemeiata pe prevederile art. 81 alin. 8 din Codul Muncii, inregistrata de angajator si neurmata de emiterea deciziei privind incetarea contractului individual de munca. Suspendarea contractului individual de munca ulterior inregistrarii cererii de demisie. Nelegalitatea deciziei de suspendare. Obligarea paratei la emiterea deciziei  privind incetarea contractului individual de munca prin demisieAcordarea drepturilor salariale restante si obligarea paratei la virarea contributiilor aferente catre bugetul de stat.

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Dambovita sub nr.6972/24.12.2013, reclamantul D.T a chemat in judecata societatea angajatoare, solicitand  obligarea la plata salariului aferent lunii noiembrie 2013, actualizat cu rata inflatiei; obligarea paratei sa-i elibereze adeverinta care sa ateste activitatea desfasurata, durata activitatii, salariul si vechimea in munca; sa-i elibereze decizia de incetare a contractului de munca, precum si obligarea la plata de daune interese constand in dobanda legala aferenta drepturilor salariale neplatite si la plata cheltuielilor de judecata.
Motivand cererea, a aratat ca la data de 05.12.2013 si-a inaintat demisia, fara termen de preaviz, conform art.81 alin.8 din Codul Muncii, ca a solicitat fostului angajator eliberarea unei adeverinte care sa ateste activitatea desfasurata, insa acesta nu i-a inmanat decizia de incetare a contractului de munca nici pana la data formularii prezentei actiuni si nici nu i-a achitat salariul aferent lunii noiembrie 2013.
In drept, si-a intemeiat cererea pe prevederile Legii nr.53/2003 si OG nr.13/2011.
A solicitat proba cu inscrisuri si martori.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul ca nu a fost prezent la locul de munca, imprejurare ce rezulta din pontajele aferente lunii noiembrie, ca in prezent are contractul individual de munca suspendat, intrucat s-a formulat plangere penala impotriva reclamantului cu mult timp inainte ca acesta sa isi inainteze demisia.
A anexat dovada inregistrarii plangerii penale la Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Reclamantul a mai depus la dosar anexate raspunsului la intampinare regulamentul de organizare si functionare al paratei, decizia Biroului executiv din 8.11.2013, raspunsul ITM Bucuresti din 29.01.2014, demisia din 5.12.2013 si decizia de suspendare a contractului individual de munca din data de 16.01.2014.
La aceasta cauza s-a dispus conexarea dosarului nr.1213/120/2014 prin incheierea de sedinta din 16.06.2014, apreciindu-se ca intre cauze exista o stransa legatura.
Prin cererea formulata in acest dosar reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.31/16.01.2014 emisa de  parata pe care o considera netemeinica si nelegala, datorita faptului ca s-a dispus suspendarea contractului sau de munca incepand cu luna ianuarie a anului 2014, desi la data de 5.12.2013 a formulat cerere de incetare a contractului de munca ca urmare a demisiei.
In drept, a invocat prevederile art.81 si urmatoarele din Codul Muncii si a anexat cererii raspunsul ITM Bucuresti nr.P16928/85439/29.01.2014, decizia nr.31/16.01.2014 si cererea privind incetarea contractului de munca prin demisie.
La dosarul nr.6972/120/2013 s-a mai dispus conexarea si a dosarului nr.146/120/2014, prin care reclamantul D. T.a chemat in judecata pe aceeasi parata, solicitand obligarea acesteia la plata catre bugetul de stat si catre bugetul asigurarilor sociale a contributiilor aferente salariului pentru luna octombrie 2013, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii a aratat ca in data de 5.12.2013 si-a inaintat demisia, ca pana la aceasta data inclusiv si-a indeplinit toate obligatiile contractuale, iar parata avea obligatia platii salariului aferent lunii noiembrie 2013, obligatie pe care nu a indeplinit-o nici pana in prezent, ca a solicitat casei de Pensii Dambovita sa-i comunice situatia stagiului de cotizare la data de 07.01.2014 din care rezulta neplata  asigurarilor sociale de catre parata pentru luna octombrie 2013.
In drept, si-a intemeiat cererea pe prevederile Legii nr.53/2003, Legea nr.241/2005 si OG nr.84/2012, solicitand proba cu inscrisurile atasate despre care a facut mentiune in cuprinsul cererii de chemare in judecata.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea actiunii, motivat de faptul ca obligatia de plata a contributiilor la bugetul de stat ii revenea insusi reclamantului in raport de functia pe care a detinut-o, ca reclamantul a fost suspendat din functie la data de 08.11.2013, iar pana la aceasta data era direct responsabil de virarea contributiilor la bugetul de stat, iar impotriva acestuia s-a formulat plangere penala, inregistrata la Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 Bucuresti pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
Reclamantul a mai depus la dosar raspuns la intampinare, la care a anexat mai multe inscrisuri.
In afara probelor cu inscrisuri nu au mai fost solicitate alte probe.
Examinand actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la parata la data de 5.12.2013, reclamantul a solicitat incetarea contractului sau individual de  munca prin demisie, in baza art.81 alin.8 din legea nr.53/2003, modificata si completata.
Parata nu a luat act de aceasta demisie, iar la data de 16.01.2014, prin decizia nr.31, a dispus suspendarea contractului individual de munca al reclamantului in baza art.52 alin.1 lit.b din Legea nr.53/2003, ca urmare a plangerii penale formulata impotriva acestui salariat si inregistrata la Parchetul de pe langa Judecatoria sectorului 1 Bucuresti.
Reclamantul s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti care a efectuat verificari si a constatat ca la dosarul de personal al reclamantului se regaseste cererea sa de demisie inregistrata sub nr.616/5.12.2013, ca angajatorul a facut dovada achitarii drepturilor salariale pentru lunile septembrie si octombrie 2013, iar pentru lunile decembrie 2013 si partial ianuarie 2014 reclamantul figureaza in foile colective de prezenta si in statele de salarii prezentate cu absente nemotivate.
Tribunalul constata ca, desi parata a inregistrat demisia reclamantului inca din data de 5.12.2013, nu a procedat la emiterea deciziei privind incetarea contractului individual de  munca, contrar prevederilor art.81 alin.1 din Codul Muncii care stabilesc ca demisia reprezinta actul unilateral de vointa a salariatului care printr-o notificare scrisa comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca.
Notificarea scrisa si neechivoca a intentiei salariatului de a demisiona conduce cu necesitate la aprobarea demisiei de catre angajator, aceasta nefiind conditionata de acceptul angajatorului, intrucat s-ar invinge principiul libertatii muncii prevazut de art.41 lain.1 din Constitutia Romaniei si respectiv art.3 alin.3 din Codul Muncii.
In speta, reclamantul si-a intemeiat cererea de demisie pe art.81 alin.8 din Codul Muncii, respectiv pe situatia in care salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca, tribunalul constatand ca cererea indeplineste aceasta cerinta, intrucat parata nu si-a respectat obligatia privind acordarea drepturilor salariale pentru luna noiembrie 2013 si nici nu a virat contributia de asigurari sociale pentru luna octombrie 2013, imprejurari ce rezulta din adresele ITM Bucuresti depuse la dosarul cauzei.
In situatia in care parata nu ar fi fost de acord cu demisia reclamantului intemeiata pe alin.8 al art.81 din Codul Muncii, apreciind ca se putea dispune incetarea contractului prin demisie numai dupa implinirea unui termen de preaviz, trebuia sa-i aduca la cunostinta salariatului aceasta imprejurare.
Parata, desi a inregistrat demisia reclamantului, a pastrat-o la dosarul de personal, iar la data de 5.01.2014 a procedat la suspendarea contractului individual de  munca prin decizia nr.31/16.01.2014, decizie nelegala si netemeinica, intrucat a fost emisa ulterior formularii cererii de demisie, situatie in care nu mai exista un contract individual de munca in derulare, astfel incat se va admite cererea privind anularea deciziei de suspendare.
In legatura cu obligarea paratei la plata salariului aferent lunii noiembrie 2013, tribunalul constata ca si acest capat de cerere este intemeiat, intrucat pana la data cererii de demisie 5.12.2013 reclamantului i se cuveneau drepturile salariale pentru luna noiembrie 2013 in conformitate  cu prevederile art.159 din Codul Muncii, conform caruia salariul reprezinta contraprestatia muncii depusa de salariat in baza contractului individual de munca, iar pentru munca prestata fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.
De asemenea, conform art.168 din Codul Muncii, plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit, dovada care nu a fost facuta de catre parata.
Va fi obligata parata la plata catre reclamant a salariului pentru luna noiembrie 2013 cu indicele de inflatie si cu dobanda legala, conform OG nr.13/2011 in vederea acoperirii integrale a prejudiciului produs reclamantului prin neplata la termen a obligatiei conform art.166 alin.4 din Codul Muncii, care stabileste ca intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Este intemeiata si cererea privind obligarea paratei la plata catre bugetul de stat a contributiilor aferente salariului pentru luna octombrie 2013, aceasta obligatie revenindu-i paratei ca institutie, in conformitate cu prevederile art.40 alin.2 lit.f din Codul Muncii, care stabilesc ca angajatorul are obligatia sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati in conditiile legii. Nu poate fi primita apararea paratei in sensul ca neindeplinirea acestei obligatii ii este imputabila chiar reclamantului, care avea sarcina sa vireze aceste contributii, deoarece obligatia stabilita de textul de lege mai sus mentionat ii revine angajatorului care poata toata raspunderea cu privire la neindeplinirea acestei obligatii si nu unei persoane.
In considerarea prevederilor art.40 alin.2 lit.h din Codul Muncii, angajatorul are si obligatia de a elibera la cerere toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului, astfel incat urmeaza a se admite si acest capat de cerere formulat de reclamant.
Ca parte cazuta in pretentii, tribunalul va obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 1860 lei reprezentand cheltuieli de judecata.