InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bistrita

CONDITIILE VALIDARII UNEI POPRIRI

(Hotarare nr. 5648/2013 din data de 17.04.2015 pronuntata de Judecatoria Bistrita)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Bistrita | Jurisprudenta Judecatoria Bistrita

7. CONDITIILE VALIDARII UNEI POPRIRI

Potrivit art. 460 alin. (1) C.pr.civ., daca tertul poprit nu-si indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data la care tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, pot sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi. Alin. (2) al aceluiasi articol prevede ca "daca din probele administrate in cauza rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarare de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi".
Textul de lege impune asadar doua conditii esentiale: calitatea de debitor a tertului poprit fata de debitor, precum si neexecutarea de catre tertul poprit a obligatiilor privind efectuarea popririi.
Judecatoria Bistrita - sectia civila, Sentinta civila nr. 5648/2013, pronuntata in dosarul nr. 4125/190/2013

Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub numarul de mai sus, reclamanta-creditoare CEC B. SA sucursala B., a solicitat instantei in contradictoriu cu paratul-debitor N E si tertul poprit SE SRL sa dispuna validarea popririi infiintate in dosarul de executare nr. 926/2012 al Biroului executorului judecatoresc MM, pana la concurenta sumei de 1.029.949,34 lei (la care se vor adauga dobanzi pana la data platii), reprezentand credit restant, dobanzi, penalitati si cheltuieli de executare, in baza titlurilor executorii-contractul de credit nr. 44/2007, acte aditionale la contract si contractele de fidejusiune, si obligarea tertului poprit la plata catre reclamanta a sumei datorate debitorului NE, in limita creantei; cu cheltuieli de judecata.
In motivare arata ca, in baza contractului de credit nr. 44 din 13.09.2007, Banca a acordat un credit societatii EC SRL, reprezentata prin NE, in calitate de asociat unic, garantat conform art. 6 din Contract. Ulterior, au fost incheiate o serie de acte aditionale care completeaza si modifica clauzele contractuale.
Ca urmare a nerambursarii la scadenta a ratelor si dobanzilor aferente creditului acordat debitorului, Banca a solicitat executarea silita in baza contractului de credit, actelor aditionale si contractelor de fidejusiune incheiate, pentru recuperarea creantei datorate, conform cererii de executare silita, inregistrandu-se dosarul executional cu nr. 926/2012.
Prin incheierea civila nr. 675/2009 pronuntata de Judecatoria Bistrita in dosarul civil nr. 3084/190/2009, instanta a dispus incuviintarea executarii silite a titlurilor executorii-contractul de credit, acte aditionale la contract si contractele de fidejusiune.
Mai arata ca, la data de 15.02.2013, conform adreselor de infiintare a popririi, emise in dosarul de executare nr. 926/2012, BEJ MM a solicitat tertului poprit SE SRL, societate a carei salariat este debitorul, sa infiinteze poprirea asupra veniturilor nete lunare a debitorului Nistor Emil, pana la concurenta sumei de 1.029.949,34 lei, la care urma sa se adauge dobanda calculata pana la data platii.
Reclamanta creditoare sustine ca, de la data comunicarii adreselor de infiintare a popririi, tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile pe care le avea, potrivit dispozitiilor art. 456 din Codul de procedura civila.
In drept invoca prev. art. 460 din Codul de procedura civila.
In probatiune s-au anexat inscrisuri (f. 4-18).
Desi au fost legal citati, paratul-debitor si tertul poprit nu au formulat intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 11.02.2013, in dosarul executional nr. 926/2012, executorul judecatoresc MM a transmis SC SE SRL, in calitate de tert poprit, adresa de infiintare a popririi asupra venitului net lunar obtinut de debitorul NE pana la concurenta sumei de 1.029.949,34 lei (f. 42).
Deoarece pana la data promovarii actiunii ce face obiectul prezentului dosar tertul poprit nu a dat curs cererii executorului judecatoresc, acesta din urma a solicitat instantei validarea popririi infiintate prin adresa mentionata.
Potrivit art. 460 alin. (1) C.pr.civ., daca tertul poprit nu-si indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data la care tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, pot sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi. Alin. (2) al aceluiasi articol prevede ca "daca din probele administrate in cauza rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarare de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi".
Textul de lege impune asadar doua conditii esentiale: calitatea de debitor a tertului poprit fata de debitor, precum si neexecutarea de catre tertul poprit a obligatiilor privind efectuarea popririi.
Instanta  a constatat ca, in speta, prima conditie nu este indeplinita, astfel cum rezulta din adresa nr. 184/18.06.2013, depusa la fila 151, prin care tertul poprit a precizat faptul ca debitorul Nistor Emil nu mai este angajat al SC SE SA. Prin urmare, devine inutila analizarea indeplinirii celei de-a doua conditii necesare in vederea validarii popririi.
In considerarea aspectelor de fapt si de drept prezentate anterior, constatand neindeplinirea uneia din cerintele impuse de art. 460 C.pr.civ. pentru validarea popririi, instanta a respins, ca nefondata, cererea creditoarei CEC B SA.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel , in termen legal,apelanta CEC B SA - prin Sucursala B, care a solicitat admiterea apelului, modificarea hotararii atacate, in sensul admiterii cererii de validare a popririi formulate de Banca, cu cheltuieli de judecata.
   In motivarea s-a aratat ca hotararea pronuntata de catre instanta de fond este nelegala si netemeinica, deoarece debitorul NE se afla in raporturi contractuale de munca cu tertul poprit, asa cum rezulta din adresa comunicata de ITM B.N., debitorul avand inca contract individual de munca inca activ cu aceasta societate comerciala.   
De asemenea arata apelanta ca debitorul sau NE are si calitatea de asociat la societatea tert poprit si ca de regula asociatii unei societati comerciale au calitatea de angajati in cadrul acesteia.
La dosar s-a depus informatii privind tertul poprit obtinute de la Oficiul National al Registrului Comertului.  
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de apel precum si sub toate aspectele, potrivit disp.art.292 si urm. C.pr.civ, tribunalul a constatat ca instanta de fond a pronuntat o sentinta temeinica si legala, facand o corecta interpretare a probelor administrate si o aplicare corespunzatoare a dispozitiilor legale in materie.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013