InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buzau

Art. 181 Vechiul Cod penal cu aplic. Art. 74 Vechiul Cod penal

(Sentinta penala nr. 5 din data de 27.06.2014 pronuntata de Judecatoria Buzau)

Domeniu Infractiuni | Dosare Judecatoria Buzau | Jurisprudenta Judecatoria Buzau

Art. 181 Vechiul Cod penal cu aplic. Art. 74 Vechiul Cod penal

Asupra prezentului proces penal:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau cu nr_../P/2013 din data de 02.12.2013 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului _. pentru savarsirea infractiunii de  vatamare corporala prevazuta de art. 181 alin. 1 Cod penal.
Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut faptul ca, inculpatul in  data de 25.11.2012 a exercitat acte de violenta asupra partii vatamate _. cauzandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 22-24 zile de ingrijiri medicale.
            Inculpatul  nu s-a prevalat de dispozitiile art. 374 alin. 4 Cod procedura penala , intrucat nu a fost prezent in fata primei  instante, desi avea cunostinta de existenta prezentei cauze, in conditiile in care a si fost prezent la termenul din 07.02.2014 cand dosarul a fost trimis pe camera preliminara in conditiile intrarii in vigoare a noilor coduri penale, dar a si semnat personal citatia pentru termenul de judecata din 17.06.2014 ( primita la data de 29.05.2014), pentru ca ulterior, la data de 06.06.2014 sa nu mai fie gasit la domiciliu de catre  organele de politie care au primit informatii de la numitul _. cu privire la plecarea acestuia la munca in Anglia.
            Analizand intregul material probator administrat in cauza, respectiv declaratiile inculpatului , declaratiile persoanei  vatamate ,   certificatul medico legal nr. _ din 07.12.2012 eliberat de SJML Buzau, declaratiile martorilor _,  instanta va retine urmatoarele:
Inculpatul    _ ( 27  ani) are domiciliul in comuna Sageata,judetul Buzau , la fel ca si persoana vatamata Iosif Gheorghe Aurel ( 37 ani).
In seara de 25.11.2012, in jurul orelor 21,00, persoana vatamata _ s-a deplasat de la domiciliul sau la magazinul "Cristina si Ionut S.R.L.", situat pe raza satului Dambroca cu scopul de a se intalni cu martorii _. In timp ce consumau bauturi alcoolice stand la o masa situata in fata magazinului, a venit si inculpatul _.
Pe fondul unor discutii mai vechi, intre inculpat si persoana vatamata a izbucnit un conflict, in urma caruia persoana vatamata l-a lovit pe inculpat peste urechi.
            Inculpatul l-a sunat pe _ care a venit la magazin, intre acesta si persoana vatamata izbucnind o cearta. _ l-a impins pe _ care a cazut pe sosea, inculpatul _ aplicandu-i mai multe lovituri cu pumnii in zona fetei. Fiindu-i teama, _ l-a sunat pe fratele sau pentru a-i veni in ajutor. Martorul _ a venit in locatia respectiva si a incercat sa aplaneze conflictul.
Persoana vatamata _ a intrat in magazin si a apelat S.N.A.U.
In aceeasi seara, in jurul orelor 21,50, persoana vatamata s-a prezentat la Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, in perioada 26.11. - 30.11.2012, fiind internat in Sectia O.R.L. a acestei unitati spitalicesti.
Urmare a loviturilor primite, persoana vatamata a suferit leziuni ce au necesitat un numar de 22 - 24 de zile de ingrijiri medicale pentru vindecare, fara a-i fi pusa viata in primejdie, asa cum rezulta din certificatul medico - legal nr. _./07.12.2012. Din acelasi certificat medico - legal rezulta faptul ca in urma loviturilor primite, persoanei vatamate i-a fost tumefiata piramida nazala.
Persoana vatamata a sustinut atat in plangerea formulata, cat si in declaratiile sale , faptul ca a fost lovit de trei persoane, respectiv _..
Din  declaratiile inculpatului si ale numitilor _. insa, rezulta faptul ca doar inculpatul i-a aplicat persoanei vatamate mai multe lovituri in zona fetei. A mai rezultat imprejurarea ca numitul _ a impins-o pe persoana vatamata acesta cazand la pamant , iar martorul a incercat sa aplaneze conflictul iscat.
Conform certificatului medico - legal, persoana vatamata a suferit o tumefactie de piramida nazala, zilele de ingrijiri medicale necesare vindecarii fiind raportate la aceasta leziune, care, de altfel, este si singura atestata din punct de vedere medico - legal, leziune provocata de catre inculpatul ...
In cursul urmaririi penale , inculpatul   a recunoscut savarsirea infractiunii retinute in sarcina sa , dar a precizat ca a fost provocat de catre persoana vatamata, stare de provocare care insa nu poate fi  retinuta avand in vedere intregul context in care s-a petrecut incidentul violent dintre parti, neputandu -se retine faptul ca inculpatul se afla sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii produsa prin violenta de persoana vatamata, in conditiile in care nu s-a putut determina cine a inceput conflictul dintre parti si care a fost rolul fiecaruia in declansarea acestuia.
            La data de 01.02.2014 au intrat in vigoare Noul Cod penal si Noul Cod de procedura penala .
  Identificarea legii mai favorabile in cursul procesului , pana la judecarea definitiva a cauzei , se realizeaza  conform Deciziei Curtii Constitutionale nr. _ din 06.05.2014 publicata in Monitorul oficial nr. _ din 20.05.2014,  prin compararea legilor succesive, stabilirea in concret a legii penale mai favorabile si, in final, aplicarea acesteia in ansamblu.
            Astfel, infractiunea prevazuta de art. 181 alin. 1 , anterior intrarii in vigoare a Noului Cod penal , este prevazuta in actuala reglementare de art. 193 alin. 2  Noul Cod penal, limitele de pedeapsa fiind aceleasi, respectiv de la 6 luni  la 5 ani inchisoare, numai ca in noua lege se prevede alternativ cu amenda penala .
           In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, alegerea legii penale mai favorabile in situatia in care  instanta are de comparat  dispozitiile referitoare la suspendarea conditionata din vechea reglementare cu cele privitoare la amanarea aplicarii pedepsei , se impune concluzia ca legea veche este lege mai favorabila prin prisma conditiilor de acordare , singurul element prin prisma caruia ar fi mai favorabila reglementarea noua fiind durata termenului de incercare, dar acest element nu este suficient pentru a califica noua reglementare ca fiind mai favorabila.
            La aceasta concluzie conduc si prevederile art. 15 alin. 1 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal  , unde se precizeaza ca masura suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicata in baza Vechiului Cod penal se mentine si dupa intrarea in vigoare a Noului Cod penal, astfel ca legiuitorul a prezumat ca vechea modalitate de executare este mai favorabila, nefiind necesara modificarea acesteia ca efect al intrarii in vigoare a dispozitiilor privind amanarea. 
            Pe de alta parte, art. 16 alin. 2 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal prevede ca "pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanta va avea in vedere sfera obligatiilor impuse condamnatului si efectele suspendarii potrivit legilor succesive, cu prioritate fata de durata termenului de incercare sau supraveghere", astfel ca desi textul se refera la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit - prevalenta continutului fata de durata termenului de incercare - se aplica si in ipoteza analizata in speta dedusa judecatii.
            Asa fiind, comparand cele doua legi penale succesive, Vechiul Cod penal si Noul Cod penal, legea penala mai favorabila inculpatului este cea veche, aceasta urmand a fi aplicata in ansamblu, inclusiv cu privire la pedeapsa , pedeapsa accesorie , modalitatea de executare.
           In drept, fapta  inculpatului _. constand in aceea  ca data de 25.11.2012 a exercitat acte de violenta asupra partii vatamate Iosif Gheorghe Aurel cauzandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 22-24 zile de ingrijiri medicale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art. 181 alin. 1 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal , in actuala reglementare art.  193 alin. 2 Noul  Cod penal.
Asadar, retinand vinovatia inculpatului care a fost dovedita cu certitudine, instanta il va condamna in baza situatiei de fapt si a textului  incriminator, la stabilirea si dozarea pedepsei avand in vedere criteriile generale de individualizare, prevazute de art. 74 Cod penal, respectiv imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite, starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita, natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii, motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit,  faptul ca inculpatul  se afla la prima incidenta cu legea penala, conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal si nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
In favoarea inculpatului s-au retinut si circumstante atenuante personale , respectiv faptul ca a avut o conduita buna inainte de savarsirea faptei, aflandu-se la prima incidenta cu legea penala .
Asa fiind, in contextul elementelor de fapt si de drept retinute, instanta in baza art. 181 alin. 1 Vechiul  Cod penal ( in actuala reglementare art. 193 alin. 2 cod penal) in referire la art. 5 Cod penal  cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura penala in referire la art. 74 lit. a - 76 lit. e Vechiul Cod penal va condamna inculpatul   _ la o pedeapsa de 3 luni  inchisoare pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava  (fapta din 25.11.2012).
           In baza art.71 Cod penal  va interzice inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit. a teza a II-a, b Cod penal cu incepere de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte si pana la terminarea executarii pedepsei.
           In ceea ce priveste pedepsele accesorii instanta apreciaza ca nu se impune interzicerea in totalitate a dispozitiilor art.64 lit. a Vechiul Cod penal , in conditiile in care dreptul de a alege este consfintit si prin art.3 din Protocolul nr.1 la CEDO, iar fapta savarsita de inculpat nu este de o gravitate deosebita astfel incat sa conduca la interzicerea acestui drept. La aplicarea pedepselor accesorii s-a tinut cont de criteriile de apreciere prevazute in art.71 al.3 Vechiul Cod penal (Hotararea CEDO, Hirst Vs GB si Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007)
            In ceea ce priveste modalitate de executare a pedepsei instanta apreciaza ca scopul acesteia poate fi atins si fara executare in regim de detentie, avand in vedere atitudinea inculpatului  inainte si dupa  savarsirea faptei, faptul ca actuala condamnare constituie un avertisment serios pentru ca inculpatul sa nu mai savarseasca alte infractiuni in viitor astfel ca in baza art.81 Vechiul Cod penal in referire la art. 5 Noul Cod penal si art. 15   din Legea de punere in aplicare a Noului Cod penal  va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe perioada unui termen de incercare de 2 ani si 3 luni  , prevazut de art.82 Vechiul Cod penal.
          In baza  art.83  Vechiul Cod penal va  atrage atentia inculpatului ca daca in cursul termenului de incercare va savarsi din nou o infractiune pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.
In baza art.71 al. ultim Vechiul Cod penal va suspenda executarea pedepselor accesorii prevazute de art.64 lit. a , teza a -II- a, b Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
Persoana vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 5.000 lei reprezentand despagubiri materiale si 5.000 lei despagubiri morale .
Partea civila a precizat ca nu are dovezi in sprijinul despagubirilor materiale solicitate, astfel ca acestea nu au fost acordate, iar in ceea ce priveste despagubirile nepatrimoniale solicitate, instanta apreciaza ca acestea se impun a fi acordate in totalitate avand in vedere suferintele fizice si psihice cauzate partii civile prin fapta inculpatului.
Asa fiind , vazand si dispozitiile art. art. 19 Noul Cod procedura penala in referire la art. 397 Noul  Cod procedura penala raportat la art. 1349 si 1357Cod civil va obliga inculpatul sa plateasca partii civile _ suma de 4.000 lei daune materiale si suma de 15.000 lei daune morale .
Va obliga inculpatul sa plateasca Spitalului Judetean de Urgenta Buzau suma de 778,73 lei reprezentand cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea partii vatamate in perioada 26.11 - 30.11.2012 in sectia ORL.
In baza art. 84 Cod penal va atrage atentia inculpatului cu privire la revocarea suspendarii executarii pedepsei in cazul neexecutarii obligatiilor civile in termenul de incercare stabilit.
           In baza art. 274 alin.1  Cod procedura penala va obliga inculpatul la  500 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011